Sunteți pe pagina 1din 2

COSTEL BUTOI

Costel Butoi s-a născut la 17 ianuarie 1955 în comuna Drăgotești, județul Dolj. A absolvit
Liceul de Muzică și Arte Plastice din Craiova în 1974, apoi Facultatea de Arte Plastice și
Decorative din cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj în anul 1979. A
devenit membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România în anul 1990.
După absolvirea facultății a fost repartizat profesor la Satu Mare. A devenit membru al
Cenaclului U.A.P. din Rădăuți, Suceava în anul 1979, oraș în care a activat până în anul 1989.
Din 1990 devine liber-profesionist, se stabilește la Bacău între 1990 și 1998 și participă la toate
expozițiile anuale ale U.A.P. - filiala Bacău. Ultima parte a vieții, 1998-2013, pictorul trăiește și
activează la Pitești.
Debutează expozițional în anul 1979 și participă la expoziții de grup și colective, din care
menționăm selectiv: 1978 - Festivalul artei studențești, București; 1979-1989 - toate expozițiile
anuale ale Cenaclului U.A.P. Suceava; 1980, 1982, 1984, 1986, 1988 - Concursul Național de
Artă Plastică „Voronețiana”; 1987, 1990 - Salonul de pictură și sculptură, București; 1988 -
Atelier 35 - expoziție națională, Baia Mare; 1989 - Salonul de grafică, București; Filiala U.A.P.
Suceava, Cernăuți; 1990 - Expoziția tineretului, București; Expoziția de grafică comemorativă
Vasile Alecsandri, Bacău.
După 1990 călătorește mult și, continuând să expună în România, are numeroase participări
expoziționale în galerii de artă din străinătate: 1991 - Arta românească contemporană, Bruxelles;
Roma; 1992 - Lisabona, Istanbul; 1993 - Luxemburg; 1994 - Paris (și 1998), Wiesbaden; 1997 -
Indiana; 1998 - Leipzig.
Este invitat în tabere de creație la Botoșani, Atelier 35 - 1988; Tescani, Bacău - 1990; Italia,
bursă de studii - 1991.
Deschide expoziții personale în România: 1979 - Galeria Filo, Cluj-Napoca; 1980, 1987 -
Rădăuți; 1986 - Suceava; 1990 - București; 1991 - Roma; 1995 - Bacău; 2006, 2011 - Galeria
Căminul Artei, București.
Ultima participare expozițională a lui Costel Butoi este în februarie 2013 la expoziția FIG
1, organizată la Muzeul Țăranului Român - expoziție concepută ca un dialog între pictură și
sculptură, într-un raport egal de forțe, cu referințe mitologice, religioase sau laice, având ca temă
principală corpul uman - alături de Mircea Roman, Aurel Vlad și Florentina Voichi. După moartea
pictorului, mai 2013, filiala Pitești a U.A.P., în parteneriat cu familia, a organizat anual expoziții
retrospective in memoriam.

Muzeul de Artă din Bacău deţine în patrimoniu trei lucrări de pictură semnate Costel Butoi,
intrate în patrimoniu în anii 1991, 1995, 2001.

„Un primitiv, cum este Costel Butoi, recognoscibil de la distanță, prin consistența
formelor și a culorilor grele din Seve și brocarturi. Sufletul greu al voalului cu intensități
bolnave ale suprafețelor de roșu, suprasolicitat, policromiile din Copii nomazi, jocul mai ușor,
geometric numit Edenul clepsidră i-a cerut o disoluție a paletei, în nuanțe dominante reci.
Verdele veronese se degradează în disonanțe. Poate există o motivație care învinuiește timpul.”
Radu Negru - catalog Anuala 95 - Filiala U.A.P. Bacău

„Cu o deosebită forță se prezintă picturile lui Costel Butoi, învăluite într-o cromatică
misterioasă, unde se întâlnesc personaje cu fizionomii amerindiene, precolumbiene, de mascara
sonriante, ce deapănă o poveste cu rădăcini în folclorul mexican; de altfel, lecția muraliștilor
sudamericani este ușor decelabilă în pânzele lui.”
Adrian-Silvan Ionescu - O expoziție de mare anvergură
(Anuala 96 - Filiala U.A.P. Bacău), în Ateneu, ianuarie 1997
„Explorarea intensă a narației, într-un registru cromatic bogat și rafinat, cu o figurație
volubilă și dramatică totodată, definește creația lui Costel Butoi. El reconstituie un univers
balcanic generic, cu senzualitate barocă, regăsită în fluența agresivă a desenului și în tactilitatea
materiei pigmentare.”
Alexandra Titu - catalog Anuala 99 - Filiala U.A.P. Bacău

S-ar putea să vă placă și