___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică

Arte plastice – incursiune în istorie

Arta plastică a anilor 1945-1960 din RSSM poartă amprentele „realismului socialist", unica
„metodă de creaţie" admisă de ideologia sovietică. În perioada imediată, de după război,
la Chiș inău este fondată Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Sovietică Socialistă din
Moldova şi Muzeul de Arte Plastice din Republica Sovietică Socialistă din Moldova (1944),
avînd ca modele instituţiile respective din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Arta
"angajată" rămîne unica posibilitate de a crea, în consecinţă apărînd opere consacrate liderilor
revoluţiei ruse, pionierilor şi eroilor muncii socialiste, revoluţionarilor şi ilegaliştilor, toate
păstrînd, de la bun început, amprenta unor şabloane naturaliste, marcate de un patos
patriotic exagerat.

În primul deceniu postbelic (1945-1960) Multi dintre plasticienii basarabeni ce s-au format în
România interbelică sau dintre cei care și-au continuat studiile după 1944, dar care erau încă
strâns legați de problematica artei antebelice, au fost impuși, odata cu ocuparea ținutului de
către URSS, să-și schimbe radical stilul și maniera, subordonându-se regimului sovietic în
care exista doar o singura metoda de creatie - cea a "realismului socialist", - sau suportând
rigorile si consecințele învinuirilor de "formalism", "decadentism" si "estetism mic-burghez".

Anii 1960 se deosebesc de timpurile anterioare, devenind tot mai frecvente abaterile tematice
şi de tratare în artă, impuse în perioada postbelică. Din punct de vedere cronologic aceasta
emancipare a artelor a coincis cu constituirea în fosta URSS a așa-numitului "stil auster" - o
reacție în limitele artei realiste la "dogmatica" academismului stalinist din anii 40-50. Deși in
republică "stilul auster" nu a prins rădăcini adânci, totuși, importanța apariției unei arte
eterogene, străine torentului asimilator promovat de Academia de Arte a URSS și de
"ideologia oficiala" în acei ani a jucat un rol pozitiv.

Fenomene de "under-ground" sunt inregistrate pe teritoriul repubicii

abia la mijlocul - sfârșitul anilor 70 (grupul din Bălți, St. Sadovnicov și
a.) și pe parcursul anilor 80 (instalațiile de sculptură "Rugina" de la
Bariera Sculeni din Chisinau s.a.), dar ele nu au avut amploarea pe care
au avut-o grupările de alternativă din marile centre ale URSS-ului
(Moscova, Leningrad, Kiev, Riga, Tallin, Lvov, Novosibirsk, Odessa
s.a.). Aceste fenomene au avut o scară redusă în republica Moldova din
cauza contactelor extrem de limitate ce existau pe atunci cu arta
occidentala si din cauza durității guvernă rii comuniste din republică.

Expoziția Sculpturală „Rugina & Co.” de la

Sculeni, Nicolae Ischimji, Valeriu Moșcov

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
Odată cu "perestroika" gorbaciovistă, spre sfârșitul anilor 80 și la începutul anilor 90 s-a
remarcat un vast proces de liberalizare în artele vizuale, a dispărut cenzura si interdicțiile
administrative de a crea sau de a expune operele de artă.

După 1989 apar grupări de artiști uniți în baza unei asocieri de idei și de platforme de creație.
În mare parte, însă, cu exceptia participanților la activitățile KSAK-ului, ei rămân in acelasi
timp și membri ai Uniunii Artistilor Plastici din Republica Moldova, - uniune de creație, care
și-a modificat simțitor politica culturală și care continua sa fie cea mai mare asociație de
artiști plastici și de meșteri ai artelor decorative din Republica Moldova. De obicei aceste
grupari (grupul "Zece" sau grupul "Fantom") includ 10-15 artiști si nu întotdeauna au un
program doctrinar sau teoretic, fiind în căutarea noilor modalități de exprimare. Ei renunță la
realismul poetic în favoarea celui psihic, utilizând arta nonfigurativă.

Vladimir Palamarciuc, ”Compoziţie”

1998
Grupul ”Fantom”, Expoziție de grup, 1993

Victor Kuzmenko şi luri Klementiev, “Versiune”, Instalație, 1993, tehnică mixtă

Începând cu anul 1996, un rol tot mai important în viața artistică a republicii au inceput să
joace expozitiile, seminarele, taberele de creație si work-shop-urile organizate de Centrul
Soros pentru arta contemporană (CSAC), - actualul Centru pentru arta contemporana din
Chisinau (KSAK). Expozițiile organizate de acest centru, cât și publicarea buletinului "art-
hoc" au drept scop promovarea idealurilor "societății deschise" și familiarizarea spectatorilor
cu noile tendințe și mijloace de expresie existente în arta mondiala modernă. Au devenit deja
tradiționale taberele de creație (de la Sadova, Ră denii-Vechi), taberele de sculptură de la
Ungheni si seminarele si work-shop-urile dedicate graficii de carte si pregatirii hârtiei din
cadrul Facultății Arte Plastice a Universității Pedagogice "Ion Creangă " din Chișinău la care
participa pe lângaă Fundația Soros-Moldova și Comisia Națională a Republicii Moldova
pentru UNESCO.

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
În anii 90 schimbări simțitoare au avut loc și în activitatea Uniunii Artiștilor Plastici. Dintr-o
organizație ce media promovarea programelor partidului comunist în rândul plasticienilor si
ce urmarea cu strictețe "toate abaterile" de la normele "realismului socialist", Uniunea
artistilor Plastici s-a transformat într-o asociație benevolă a artiștilor plastici si decoratori,
uniți mai mult din interese de breaslă (adesea cu caracter economic) decât în baza unor
concepții sau unei doctrine cu caracter estetic sau culturologic. Actualmente Uniunea publica
revista "Saloanele Moldovei" - devenită o tradiţie, expoziţia-concurs „Saloanele Moldovei”,
fiind cel mai longeviv proiect cultural, care contribuie la integrarea artiştilor plastici
basarabeni în spaţiul cultural românesc şi promovează cele mai reprezentative lucrări de artă
plastică contemporană.
Din viața și activitatea Uniunii Artiștilor Plastici

din R. Moldova.
Congresul ordinar al Uniunii.

Realitate și necesitate (p.2-3) - ”Saloanele Moldovei 2021”

Printre organizațiile care își desfășoară activitatea în domeniul artelor plastice mai sunt:
Centrul pentru Artă Contemporană „KSAK”, Asociația pictorilor tineri „Oberliht”, Centrul
Cultural „ARTELIT”, Centrul de Artă „Amprente” etc. Muzeul Național de Artă al
Moldovei, dar și UAP organizează anual zeci de expoziții personale și de grup cu
participarea artiștilor plastici din republică și de peste hotare. Printre expozițiile anuale de o
însemnătate deosebită putem menționa „Saloanele de primăvară”, „Noi, tineretul creator”,
„Autumnala”. Tradiționale au devenit deja Bienala internațională de pictură, și Bienala de
gravură. În scopul popularizării artelor vizuale, au loc vernisări și la Muzeul Național de
Istorie a Moldovei, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Filarmonica Națională „S.
Lunchevici”, Academia de Științe a Moldovei, Sala cu Orgă etc. O contribuție considerabilă în
procesul colaborării artiștilor plastici o au și taberele de creație. Anual, aici se desfășoară
evenimente cu participare internațională: Tabăra de Creație „CarbonArt”, Tabăra de artă
textilă „ArtTEXTIL”, Tabăra de creație la Cimișlia, Tabăra Internațională „Fata Morgana” etc.

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
Bienala Internațională de Pictură 2019
Bienala Internațională de Artă Decorativă 2022

1.Pictura
Anii 1950
Printre cei, care îşi continuă activitatea la Chiș inău figurează M. Grecu, V. Rusu-Ciobanu, V.
Ivanov, C. Cobizev, L. Dubinovschi, Z. Siniţa şi G. Sainciuc care se înscriu la Şcoala de Artă
de la Chiș inău. Tablourile lui D. Sevastianov, M. Gamburd, B. Nesvedov I. Jumati, peisajele
lui A. Climaşevschi, S. Ciocolov, trasează deocamdată tendinţele principale, fără a fi axate
pronunţat pe filiera ideologică.

”La joc” , Valentina Rusu-Ciobanu, 1957

“Autoportret”, Mihail Grecu, 1956
Anii 1960
Departe de a tine de "stilul auster", metafora plastică exprimată de Mihai Grecu in tripticul
"Istoria unei vieti" s-a bucurat de un binemeritat succes la expozitia jubiliara din 1967 din or.
Moscova, fiind declarata de critica drept cea mai buna pictura a acestui deceniu. Procese
similare pot fi identificate în operele lui M. V. Rusu-Ciobanu, I. Vieru, E. Romanescu. Pe la
mijlocul deceniului apare şi se dezvoltă ca formă plastică tripticul practicat la început doar de
M. Grecu şi I. Vieru operele cărora constituie astăzi fondul de aur al artei contemporane.

”Copilărie” din Tripticul “Istoria unei

vieți“, Mihail Grecu, 1967 ”Amiază”, Aurel David, 1964 ”În doi”, I.Vieru, 1967

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
"În livezi", Ana Baranovici, 1967 ”Zi de sărbătoare, Eleonora Romanescu, 1965
Anii 1980
Creaţiile artiştilor plastici reflectă distinct două tendinţe, care au puţine tangenţe comune: pe
de o parte sunt continuate tradiţiile artei figurative, pentru care optează majoritatea
pictorilor, iar pe de alta, apar elemente experimentale în pictură, care promovează maniere
stilistice proprii, distanţate evident de „realismul socialist”.

“Meșterul Manole“- diptic, Igor Vieru 1981

“Moara de vânt de la Cernoleuca“, Igor Vieru 1980

Anii 1990-prezent
La Chiș inău îşi face apariţia o nouă generaţie de pictori, care pledează pentru reînnoirea
mijloacelor plastice de expresie, urmînd calea lui Igor Vieru, M. Grecu şi a V. Rusu-Ciobanu:
D. Peicev, P. Jireghea, L. Ţoncev, A. Sîrbu, M. Ţăruş, A. Mudrea, Ada Zevin, Iu. Matei,
Gheorghe Lisița, Simion Zamșa, V.Teslaru etc.

“Case”, Ludmila Țonceva, 1992

“Bugeacul meu”, Dimitrie Peicev, 1995 “Arcade“, Andrei Sârbu 199

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
“La spălatul hainelor“, “ Zeița Ishtar“, Iurie Matei, 2008 “Sf. Coloman“, Simion Zamșa,
2013
. Gheorghe Lisița, 2009

2.Grafica
Grafica in perioada postbelica în Basarabia dupa război, cea mai larga răspândire avea să
cunoască gravura, inclusiv în lemn, fara sa fie câtuși de puțin neglijată si grafica de șevalet,
grafica de carte, gravarea plăcilor de metal, litografia etc. În pofida tiparului rigid, impus de
propoganda oficială, grafica basarabeana postbelică a fost destul de productivă, atat sub
aspectul măiestriei tehnice cât și al tematicii abordate.

Vom observa ca acuarela era practicată cu succes de către Grigorașenco, Bogdesko, Okusko,
in acvaforte se va manifesta la fel de bine V. Ivanov, Gh. Vrabie, A. Cobilneak, E. Childescu,
V. Koreakin, V. Cojocoaru, în linogravura- I. Vieru, 1. Averbuh, S. Tuhari, în grafica de
șevalet - I. Taburta, G. Guzun, G. Zikov, în afișe - V. Kubani, S. Piskunov.

Sunt de remarcat prin viziunea si execuția lor inspirate "Inima cântă" a lui Igor Vieru,
"Deșteptare" a lui I. Taburta, seria de schite istorice ale lui Grigorașenco, ca și portretele
realizate de B. Poleakov, P. Okusco, I. Necitailo, Nina Ș ibaev. Pornirea firească de a rezista la
zdrobitoarea presiune a propagandei oficiale i-a determinat pe mulți artiști să se refugieze în
grafica de carte, ceea ce explică de ce anume acest gen de grafică a cunoscut cea mai mare
dezvoltare in epocă.

“Lupta de lângă Cahul“, L. Grigorașenco,1968

Ilustrație pentru balada
"Miorița", Ilie Bogdesco

Ilustrație pe baza cărții lui Ion Luca

Caragiale, Igor Vieru, 1956

“Natură statică cu foarfece de grădină“

Nina Șibaev, 2013

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
Din seria "Ritmurile vieții noastre"
"Epigonii", Igor Vieru, 1964
litografie, Ștefan Sugari, 1962

"Nud", Leonid Grigorașenco, 1968

3.Artele decorative
(1945-1950)
Artele decorative din primii ani postbelici au evoluat cu mai multă dificultate decât pictura,
grafica și sculptura. Acest fapt se explică prin situația economică și logistică precară de după
război, prin lipsa atelierelor special amenajate pentru desfășurarea activităților din domeniul
artelor decorative. În februarie 1949, Uniunea Pictorilor din RSSM ia decizia să organizeze un
atelier experimental de produse textile și covoare cu scopul de a crea covoare naționale", iar
în luna aprilie se constituie în cadrul acesteia Secția de creație populară. Covorul popular
devine unul dintre principalele genuri ale artei decorative profesioniste, fiind practicat intens
de câțiva plasticieni din republică. Un rol important în procesul de inițiere a artei decorative
aplicate de la sfârșitul anilor 1940 l-au jucat plasticienii Ioachim Postolache, Valentina
Neceaeva, Valentina Tufescu-Poleacova, Pavel Bespoiasnîi, Serghei Ciokolov.

"Schițe de covor",
Ioachim
Postolache, 1950

(1951-1960)
Ca direcție principală, se reliefează însușirea tradițiilor bogate ale artelor decorative
populare, tradiții, care pe parcursul secolelor, au contribuit la crearea a multor obiecte uzuale
desăvârșite. Artiștii își îndreaptă eforturile creatoare spre valorificarea largă a mai multor
genuri ale artelor decorative și aplicate, printre care arta covorului, arta ceramicii, arta
crestării și modelării în lemn, artă costumului scenic. În același timp, demersurile individuale
ale artiștilor se îndreptă spre sincronizarea creației cu cerințele vremii, spre definirea
genurilor de artă, a arealului tematic și a filierelor stilistice. Printre aceștia se numără
plasticienii ce și-au continuat activitatea din deceniul anterior, la care li s-au alăturat Grigorii
Filatov, F. Begun, Cucurudzeac, Vladimir Novikov, Tatiana Canaș, Dementieva, Iosif
Ț ehanovici, Tatiana Nicolaidi și Filip Nutovici.

"Sfeșnic
decorativ",
Serghei
Ciokolov,
1954

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
"Farfurie decorativă", Vladimir Novice, Iosif Țehanovici, 1958

Covor "Vazon", Valentina "Ploscă decorativă", Serghei Ciokolov

Tufescu-Poleacova, 1957 1959
Anii 1961-1970 sunt semnificativi pe pentru artele decorative din
Republica Moldova atât sub aspectul problematicii artistice abordate
de plasticienii care au practicat genurile acestei ramuri de valoroasă
însemnătate socioculturală, cât şi datorită optimizării infrastructurii
Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici din republică. Atelierele
Fondului Plastic își încep activitatea odată cu darea în exploatare, în 1962, a noii clădiri
destinate prelucrării şi arderii produselor din ceramică. Se conturează două direcții de
aplicare a efortului artistic - producerea în serie a bunurilor de larg consum şi elaborarea
unor opere unicat destinate expozițiilor de artă. Artele decorative au menţionat în acești ani 
atât aportul plasticienilor S. Ciokolov, V. Tufescu-Poleacova, D. Goberman, N. Serova, C.
Golovinova, M. Saka-Răcilă, M. Cotofan, E. Rotaru, L. Boico-Ceban la procesul de dezvoltare,
pe parcursul deceniului al şaptelea, a artei covorului, tapiseriei şi imprimeului, cât şi
contribuția adusă de S.Ciokolov, I. Postolachi, V. Tufescu-Poleacova, M. Bebeşco, E. Grecu, P.
Bespoiasnîi, T. Canaş, V. Neceaeva, T. Nicolaidi, V. Novikov, T. Ciucurean, F. Nutovici, V.
Vadaniuc la dezvoltarea artei ceramicii in perioada respectivă..
Serviciu pentru lichior "Păun",
Filip Nutovici, 1968

"Circ", Lidia Boico-Ceban, 1969

"Floarea soarelui", Elena Rotaru, 1967

(1971-1980)
O mare parte din operele de artă decorativă şi aplicată realizate în anii 1971-1980 dispun, în
comparație cu cele create pe parcursul deceniului precedent, de importante particularități de
realizare a imaginii plastice, la care Kir Rodnin (critic de artă și muzeolog) menționa
„Complexitatea problemei evoluţiei artei aplicate contemporane din Moldova rezidă în
determinarea acelor principii ale creației care ar corespunde schimbărilor profunde ce s-au
produs în modul de viață al poporului. Lucrările create de pictori nu se caracterizează
nicidecum prin imitări ale modelelor sau prin perceperea mecanică a acestora. În ele se
întrezăresc procedee de întruchipare apropiate spiritului artei decorative populare, dar,
concomitent, acestea sunt în concordanţă cu cerințele arhitecturii contemporane, cu armonia
simplă şi echilibrată a acesteia, cu logica funcțională şi cu tendinţa de utilizare la maximum a
posibilităților oricărui material". Trei genuri sunt practicate intens de artiştii din republică la
acea vreme: tapiseria, ceramica și arta sticlei. În această perioadă, arta tapiseriei este
practicată de Maria Saka-Răcilă, Elena Rotaru, Carmela Golovinova, Enghelina Şugjda, Maria
Coțofan, Ludmila Odainic, Ludmila acorda Goloseeva, Lidia Boico-Ceban, Silvia Vrânceanu,
M. Glijeniţkaia-Cecelnițkaia, Nadejda Dobrînina, Iulia Criucikova. Excelează în tehnica
goblenului şi pictorițele Eleonora Romanescu şi Elena Bontea, realizând în acest gen așa
lucrări ca „Concertul în luncă" (1976) şi ,,Creaţia populară" (1980). Deceniul supus analizei a
adus realizări novatoare importante şi în domeniul ceramicii. Pe parcursul acestei perioade,
2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
au activat fructuos E. Grecu, V. Vadaniuc, N. Coțofan, S. Crasnojen, N. Costrîba, M. Grati, L.
Ianten, N. Sajin, A. Silițchi, V. Chiticari, B. Epelbaum-Marcenco.

"Ecvestru", Elena Rotaru, 1978

"Creație populară", Elena Bontea,
"Dans", Silvia Vrânceanu, 1971 1980

"Vara", Elena Rotaru, 1977

"Concert în luncă", Eleonora Romanescu, 1976
"Jubiliar", Esfira Grecu, 1976
"Cvartet", Brunhilda
Epelbaum-Marcenko, 1978 "Gradina de iarnă"

Nelly Sajin, 1976

(1981-1990)
Pe parcursul acestui deceniu, plasticienii care s-au manifestat remarcabil pe parcursul
deceniului premergător şi-au consolidat opțiunile ideatice și plastice spre care tindeau
anterior. Pe de altă parte, deceniul în cauză se prezintă ca o perioadă de tranziție pe
parcursul căreia au germinat noi paradigme estetice şi s-a înfăptuit treptat trecerea spre ele.
Acest lucru s-a înfăptuit grație deschiderilor din acea vreme spre noi repere tehnologice și
estetice în întreg arealul artistic al fostei URSS. Un rol benefic l-a jucat şi venirea în colectivul
de creaţie al Uniunii Pictorilor a mai mulți tineri absolvenți ai instituțiilor superioare de
2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
învăţământ artistic din diverse republici ale fostei URSS, inclusiv absolvenți ai instituțiilor de
profil din RSSM, printre care Valeriu şi Anait Culicenco, Alexandru Drobaha, Andrei
Negură, Ludmila Şevcenco, Vasile Grama, Veaceslav Damir, Ecaterina Ajder, Felicia Baltă-
Saviţchi, Olimpiada Arbuz, Svetlana Pasecinaia, Vlad Bolboceanu, Iulia Kovarskaia, Iurie
Platon, Elena Mogoreanu, Virgil Tecuci şi ş.a. Potențialul creativ și înalta pregătire
profesională a tinerei generații și-a lăsat o amprentă vădită asupra proceselor artistice din
republică, amplitudinea creației lor fiind vastă - de la produse de dimensiuni mici până la
panouri ceramice enorme, goblenuri, ansambluri decorative. Totodată, ca şi în deceniul
precedent, astfel de tapisere ca Elena Rotaru, Maria Saka-Răcilă, Silvia Vrânceanu şi-au
aprofundat creația prin introducerea în opera lor a unor viziuni plastice originale novatoare.
Mai mult, opera de artă decorativă îşi lărgeşte hotarele de expresie. Aceasta este destinată nu
numai să completeze spațiul auster al arhitecturii urbane, dar şi să poarte, concomitent,
mesaje simbolice, generate de metafore plastice chemate să readucă în prezent valori istorice
importante pentru comunitate. Aspectul stilistic al tapiseriei deceniului al nouălea este
diversificat şi prin operele artistelor Carmela Golovinova, Ludmila
Goloseeva, Nadejda Dobrînina, Lidia Boico-Ceban, Iulia
Criucikova, M. Gli- jeniţkaia-
Cecelniţkaia, Ludmila Odainic,
Maria Cotofan, A. Climov, Olga
Orihovskaia. Un loc aparte în
ceramica deceniului al nouălea îl
ocupă Iulia Kovarskaia, Elena
Mogoreanu şi Vlad Bolboceanu,
Mihai Grati, Nicolae Coțofan.
Steclarii de seamă ai perioadei îi
includ pe Filip Nutovici alături de
fiul său Alexandru Nutovici, Iurie Platon și Victor Savca. În perioada examinată evoluează şi
arta metalelor şi a bijuteriei. În acest sens, sunt reprezentative lucrările artiştilor Alexei
Marco, Vladimir Vasilkov şi Gheorghe Cojuşnean.

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică

4.Sculptura
Creaţia sculptorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1945-1960) se datorează
generaţiei care s-au format ca artişti în Moldova interbelică. Un rol major în dezvoltarea acestui
domeniu al artei naţionale aparţine sculptorilor L. Dubinovschi şi C. Cobizev care au creat, într-o
ambianţă specifică a artei angajate, opere de sculptură monumentală şi numeroase portrete. Specificul
operelor create în această perioadă de timp, mai ales în sculptura cu caracter monumental, denotă un
patos exagerat, ultra-patriotic, moment tipic pentru toată plastica sovietică. Un rol important în
dezvoltarea sculpturii autohtone l-a avut inaugurarea Aleii Clasicilor din Parcul Central în 1954, la
care şi-au adus aportul L. Dubinovschi, L. Averbuh, N. Gorionîşev, I. Cheptenaru, L. Fitov ş.a. În anii
1970 se rermarcă creaţia sculptorilor M. Spinei,B și G. Dubrovin, A. Picunov, N. şi B. Epelbaum –
Marcenco, Iu. Canaşin, V. Kuzniețov R. Derbențev, L. Iantzen, Iosif Kitman, Al. Picunov, Lev
Averbuh, D. Scorțov ș.a. Diferenţa dintre aceste prime două etape (anii 1950–1970) este una majoră, în
care sculptura a parcurs o cale lungă, de la realismul naturalist al operelor, la lucrări cu o structură
decorativă, metaforică și simbolică.

Aleea Clasicilor, inaugurată în 1958 cu 12 statui – în prezent - 30 statui

"Eternă iubire", Pavel Obreja

Reformele în domeniul plasticii sculpturale și al noilor tendinţe în această perioadă se

datorează tinerei generaţii de pe atunci, Valeriu Rotari și Iurii Horovschi fi ind printre primii
care au promovat noi teme și noi procedee plastice. Ruptura de tradiţiile artei angajate se
produce, cu adevărat, doar după 1991, când la expoziţiile republicane și din străinătate apar
pe podium lucrările lui Tudor Cataraga, Ion Zderciuc, Valentin Vârtosu, Ion Bolocan, Mihai
Damian, Dumitru Verdianu, N. Ischimji, Ioan Grecu și alţii, care au demontat integral
miturile realismului socialist.

"Actrița Maria-Sagaidac"
Ana MARIAN. Compoziții tematice în sculptura lemn, B. Epelbaum-Marcenko
moldovenească. Anii 1940-2010. Î. E.-P.,Știința", 1977 "Ion și Doina Aldea-Teodorovicv",
2018 (Combinatul Poligrafic). 272 p. Iurie Canașin, 1999
2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
"
S er
g h
e i

Ciocolov", Iu.Canașin

"Maternitate" - bronz, granit "Strâmbă-lemne", L. Dubinovschi

T. Catarga, 1997 1945

"Bal"- bronz, marmură, V. Șevcenco, 1991

"Pieta", în memoria victimelor de pe Nistru – bronz, granit

Iurie Canașin,1998

"Pigmalion" - bronz, Ion Zderciuc, 1990

" Teatru" – bronz, Iu.Horovschi,1980

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
"Mica regină" - bronz,
V.Vârtosu, 1993

Arhitectura
Arhitectura Moldovei a reflectat mediul geografic specific al amplasamentului ţării: clima
temperată cu veri calde şi ierni geroase; utilizarea materialelor de construcţie locale: piatra de
calcar, lemnul şi lutul, cu elaborarea soluţiilor tehnice originale. Meşterii zidari şi arhitecţii au
dat dovadă de abilitatea de a sintetiza influenţele artistice ale timpului, asigurînd
originalitatea arhitecturii naţionale.
În perioada modernă, începutul căreia a coincis cu pacea de la Bucureşti din 1812, arhitectura
moldovenească a obţinut două faţete: la est de Prut se va conforma exigenţelor guvernării
ruse, la vest de Prut – se va orienta spre arhitectura europeană, mai ales cea franceză,
însuşind cu timpul mobilitatea stilurilor europene, ulterior dezvoltându-se și așa-zisul
modernism socialist. Apar clădiri administrative, financiar-bancare, întreprinderi industriale,
spaţii comerciale, instituţii de învăţămînt primar, mediu şi universitar, stabilimente curative,
case de raport, clădiri pentru spectacole, teatru, restaurante, cluburi, circuri, etc. 
1.Personalități
Robert Kurtz – architect. S-a născut la 17 decembrie 1911
la Vladicavcaz, Osetia de Nord. A absolvit în 1940
Institutul de Arhitectură din Bucureşti. În anii 1944-1951
deţine postul de arhitect-şef al orașului Chişinău, iar în
1951-1971 de arhitect-şef al Moldghiprostroi-ului.
Activitatea profesională a lui Robert Kurtz este legată de
tradiţiile arhitecturii populare moldoveneşti. Toată viaţa
şi-a dedicat-o reconstrucţiei oraşului Chişinău. Sub
îndrumarea academicianului Alexei Şciusev ia parte la
elaborarea primului plan general de reconstrucţie al
orașului Chişinău(1944-1949). În anii ce au urmat, a condus colectivul de autori la elaborarea
planului general de dezvoltare a Chişinăului pînă în anii 2000, inclusiv reconstrucţia
centrului oraşului. După proiectele sale au fost construite mai mult de 25 de obiecte: case de
locuit, edificii administrative, case de odihnă, şcoli, parcuri, în primul rând, Parcul central de
cultură şi odihnă din Chişinău (în prezent „Valea Morilor"), cu renumita scară în formă de
cascadă. Intrarea centrală dinspre strada Serghei Lazo, unde se află Rotonda și Scara cu
Cascade, a devenit, în anii '70 un important centru de viață culturală și odihnă a orășenilor.
A proiectat şi alte edificii: Casa Consiliului Republican al Sindicatelor (1953), clădirea
Hotelului Chişinău (1963) ş.a. A elaborate proiectele de sistematizare ale orașelor Orhei
(1945-1964),  Edineţ (1952),  Glodeni (1953). Robert Kurtz este arhitectul monumentului
domnitorului Vasile Lupu, ridicat în 1938 la Orhei (sculptor – Oscar Han). S-a ocupat şi de
restaurarea unor monumente de istorie, cultură şi arhitectură din Moldova. Din 1972 Robert
Kurtz restaurează casele-muzeu A.Donici şi S.Lazo din Orhei, casa-muzeu A.Puşkin
din Dolna (conacul căminarului Zamfir Ralli, reconstruit radical în anii 70 ai secolului XX
pentru a găzdui casa-muzeu) şi casa-muzeu C.Stamati din Ocniţa. În 1975 1980 este secretar
ştiinţific al Societăţii de Ocrotire a Monumentelor de Istorie şi Cultură din R.S.S.M. Maestru
emerit al artei din RSSM (1961). Arhitectul Robert Kurtz a
decedat la 24 aprilie 1980 la Chişinău.
Anatol Kolotovkin (1928-2003)  a fost un arhitect emerit al RSS
Moldovenești. În urma  absolvirii facultății de arhitectură a
Institutului Politehnic din Liov a fost trimis la Chiș inău unde
2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
pune la cale nenumărate clădiri, printre care se numără clădirea Ministerului Finanțelor din
RSSM (1957), magazinul „Lumea Copiilor” și bulevardul Renașterii (1963). Alte proiecte
dezvoltate de el sunt: clădirea Ministerului de Materiale de Construcție (1975) şi ansamblul
Academiei de Ș tiințe a Moldovei (1978-1983).Din 1958, el a deținut funcția de arhitect-șef
adjunct al orașului Chișinău. Între anii 1964-1970, Anatol Kolotovkin este arhitect-șef al
Chișinăului. În 1980 Anatol Kolotovkin este distins cu titlul de laureat al Premiului de Stat al
RSSM pentru blocurile de locuit seria 143, iar cu ocazia jubileului de 70 de ani, Guvernul l-a
decorat pe Anatol Kolotovkin cu Ordinul “Gloria Muncii”. Anatoly Kolotovkin a decedat la
22 septembrie 2003 la Chișinău.
Valentin Voițehovski (1909- 1977) a fost un arhitect ce a contribuit
mult la reconstrucția orașului. În baza proiectelor sale la Chișinău au
fost construite importante clădiri ale orașului. Printre acestea se
numără cea a cinematografului „Patria” (1951), clădirile primului
microraion de la Botanica (1952-1962), edificiul Ministerului
Industriei Alimentare (1953), blocurile de studii ale Universității de
Medicină „N. Testemițeanu”  (1956-1962), clădirile microraionului IV
de la Râșcani (1961), a Filarmonicii de Stat „S. Lunchevici” din
Moldova (1962), un șir de blocuri locative de pe bulevardul Ştefan
cel Mare din Chișinău și multe blocuri locative, școli, cinematografe
din orașele Bălți și Soroca. În opera sa Voițehovski a folosit motive
ale arhitecturii populare moldovenești, obținând o îmbinare armonioasă a lor cu stilizarea
potrivită a materialelor locale. Bazându-se pe tradițiile arhitecturii bizantine V. Voițehovski
folosea la fațadele edificiilor în scopuri decorative elemente de ceramică glazurată. O
caracteristică arhitecturală și compozițională a tuturor proiectelor lui Valentin Voițehovski
este utilizarea schemei de compoziție simetrică în proiectarea de clădiri și structuri. Mult
devine clar în creația sa, cînd este estimată importața pe care el, ca arhitect, o acorda
desenului. Practic, metoda sa de creație a fost bazată pe colaborarea cu pictori și sculptori.
Stilizînd și sintetizînd elemente din arhitectură și artei plastice din trecut, Voițehovski
realizează o "sinteză a artelor", adică o îmbinare artistică a artei monumentale si decorative
cu arhitectura. Munca de proiectare era însoțită de un număr mare de variante, schițe,
desene. Arhitectul a încercat să reînvie tradiția artei monumentale. Toate aceste calități pot fi
urmărite la casele de locuit de pe b-dul Stefan cel Mare. Având în vedere importanța și
caracterul festiv al fațadelor, precum și plasarea la primele etaje a întreprinderilor comerciale,
aceste cladiri au fost înzestrate cu portaluri largi de intrare, vitrine mari și balcoane în trei
niveluri. Folosirea cornișelor, elementelor ceramice între geamurile de la etajul cinci și a
rozetelor a comletat aspectul plastic al clădirilor, definindu-le din puct de vedere
compozițional. Toate aceste tehnici accentuau caracterul și stilul arhitecturii anilor '50 ai
secolului trecut.Valentin Voițehovski a fost un mare maestru în domeniul decorului
arhitectural, îmbinînd mai multe stiluri și stilizări. În anii '50-'60, în capitala republicii a fost
reconstruit un număr mare de clădiri publice. Au fost renovate clădirile care reprezintă o
valoare arhitecturală, distruse în timpul războiului. Voițehovski a pus bazele arhitecturii
sovietice moldovenești, fiindcă a avut un aport considerabil spre consolidarea acesteia. 

Semion Șoihet s-a născut în Dubăsari, dar câțiva ani mai târziu
familia a trebuit să se mute la Voroneț. Ș i-a făcut studiile
superioare la Tașkent. După ce a primit o diplomă de inginer-
arhitect, a fost trimis să lucreze la Akmolinsk (azi capitala
Kazahstanului - Nursultan) pe calea ferată. După lungi negocieri,
tânărul specialist a reușit să obțină permisiunea de a fi transferat

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
în patria sa - în Moldova. Primul loc de muncă atribuit lui Semyon Shoikhet a fost elaborarea
de master planuri pentru șapte orașe (Leova, Comrat, Cahul etc.). Această lucrare a adus
faimă arhitectului începător.  Sub conducerea sa s-au elaborat planurile generale ale
principalelor orașe moldovenești: Bender, Tiraspol, Bălți și multe altele.Semion Mihailovici a
condus și proiectarea Circului Național, pentru care în 1984 a primit Premiul de Stat. Potrivit
proiectului său, a fost construit și Palatul Feroviar Chișinău. Prima școală moldovenească
(acum Liceul moldo-francez numit după G. Asaki) este tot opera lui S. Shoikhet. Deoarece
școala trebuia construită într-un interval de timp scurt pentru a fi la timp pentru începutul
anului școlar, proiectul a fost realizat dintr-un cadru industrial, piese prefabricate
industriale. Clădirea Casei de Presă a fost construită din aceleași structuri. Semyon Shoikhet
este autorul proiectului terenului de tenis acoperit din piețele Chișinău, Tiraspol și
Benderskaya și multe clădiri publice. Toate proiectele întocmite de Semyon Shoikhet i-au fost
foarte dragi, dar are lucrări de care era mândru și prețuit cel mai mult. Dintre monumentele
memoriale - acesta este capul de pod Sherpen și Memorialul Gloriei Militare din
Chișinău. Arhitectul a considerat ca fiind succesul său și monumentul victimelor
Holocaustului de la Chișinău. Potrivit lui Shoikhet, nu există pompozitate în acest obiect, dar
există contact și conexiune spirituală cu publicul. Sub conducerea lui Shoikhet a fost realizată
și modernizarea Memorialului Gloriei Militare „Eternitate”. Semion Mihailovici este unul
dintre puținii locuitori ai Chișinăului cărora în timpul vieții i s-a oferit o placă memorială
pentru contribuția sa la dezvoltarea arhitecturii moldovenești. O placă comemorativă este
instalată pe clădirea Ministerului Agriculturii, care a fost proiectată și de Semion Șoihet.

Memorialul „Capul de pod Șerpeni” Memorialul „Eternitate” din Chișinău Monumentul victimelor ghetoului
evreiesc din Chișinău

2.Clădiri
Monument de artă, arhitectură şi istorie de însemnătate
naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi
cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de
Ştiinţe. Teatrul « Mihai Eminescu » a fost fondat în 1930 în
or. Tiraspol. Prima încercare de construcţie a acestei clădiri a
fost la începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea în stil
neoclasic, dar în legătură cu depresia economică, construcţia
lui a fost conservată. În anii 1949–1953 a fost finisat
proiectul, sub conducerea arhitectei Galadjeva de la trestul unional „Teatrproiect”,
interioarele şi faţadele – sub conducerea arhitecţilor din RSSM V.F. Smirnov şi V. P.
Alexandrov, cu păstrarea formelor şi stilisticii interbelice. Construcţia clădirii a fost finisată în
primăvara anului 1954.

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
În anul 1940, prin decizia Guvernului RSS Moldovenești,
a fost fondată Filarmonica Națională. Astfel, după
Independență, clădirea a devenit cea mai importantă
instituție de concert din țară. În 1960, sediul Filarmonicii
a fost reconstruit esențial, sub îndrumarea arhitectului
Valentin Voițehovschi. Atunci a fost refăcut decorul
interior și exterior al clădirii, intrarea principală a fost
decorată cu șase coloane, ceea ce a oferit clădirii o
anumită solemnitate. Tot atunci au fost renovate și sălile
de concerte: cea Mare, cu 773 de locuri și cea Mică, cu
214 locuri. În clădire au mai fost amenajate săli de
repetiții pentru cor, orchestră și balet. La Filarmonica
Națională și-au început activitatea ansambluri renumite precum „Joc”, „Fluieraș”, „Lăutarii”
și artiști emeriți, printre care Vladimir Curbet, Nicolae Botgros, Nicolae Sulac și Serghei
Lunchevici. În anul 2003, Filarmonicii Naționale i se atribuie numele de Serghei Lunchevici.
Până la izbucnirea incendiului, în Filarmonică se organizau numeroase festivaluri și concerte
de muzică academică, jazz, folk și pop, cu participarea interpreților și colectivelor autohtone
și străine.
O altă clădire anormală, construită în 1956 după
proiectul lui Robert Kurtz, a fost Spitalul de
Tuberculoză din Chișinău - cu o scară pompoasă,
coloane și un parc cu mai multe niveluri. Cu toate
acestea, trebuie menționat că locul pentru Institutul
de Cercetare a Tuberculozei a fost ales inițial, nu
foarte bine. Cândva a fost periferia Chișinăului: în
1918 aici a fost înființat un cimitir militar, unde erau
înmormântați soldații care au murit în Primul
Război Mondial, indiferent de naționalitate. După prăbușirea URSS, clădirea, care nu fusese
reparată de mulți ani, a intrat în paragină și a fost demolată în 2007.
Împreună cu arhitectul P. Borisov, în 1952
Voițehovski a construit clădirea Minis-
terului Industriei Alimentare (mai târziu -
clădirea Curții Economice, a Curții de Apel
și a Camerei Înregistrării, iar acum
Procuratura Generală). În decorarea
fațadei, împreună cu piatra tradițională
pentru această zonă - kotelts, s-a folosit
ceramică colorată ars. Arhitectura clădirii
arată dorința arhitectului de a folosi
tradițiile arhitecturale naționale: sculptură
în piatră și motive de artă decorativă populară. Descoperirile profesionale folosite în
construcția acestei clădiri au fost folosite în mod repetat de autor în celelalte proiecte ale
sale. În special, ele pot fi urmărite pe clădirile de locuit ridicate de-a lungul Bulevardului
Ștefan cel Mare.
O creație semnificativă a arhitectului Semion Șoihet ba fost
clădirea magazinului universal cu vedere la piața principală a
Chișinăului (acum aici se află centrul comercial Gemenii). Fațada
anterioară impresionează și astă zi prin ornamentele arhitecturale
viu colorate, de la geamuri și balcoane. A fost construit în 1961

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
folosind o soluție clasică tridimensională și utilizarea competentă a materialelor de
construcție locale.
Circul de Stat din Chișinău (bd. Renașterii, 38)
este un edificiu construit în  1981  și prevăzut pentru
reprezentații de circ. Sala de spectacole, cu 1.900 locuri
dispuse în amfiteatru, are o arenă cu diametrul de 13 m.
Circul este înzestrat cu aparatură modernă: dispozitive
sonore, de iluminat, de radio și cinema. Cupola este
demontabilă. Circul mai dispune și de un manej de
repetiții, camere pentru artiști și personalul de serviciu,
încăperi speciale pentru animale, un punct veterinar. În jurul sălii de reprezentații se întinde
un foaier în semicerc, înzestrat cu picturi murale în tehnică encaustică (pictor P. Obuh) și
terase de vară ce deschis o vedere asupra orașului. Circul de Stat se află în reparație încă din
2004, dar progrese semnificative în restaurarea lui nu au fost înregistrate.
Construcția edificiului a fost finisată în anul 1978, iar
darea în exploatare a avut loc în septembrie același an.
A făcut parte din rețeaua hotelieră sovietică
„Intourist” până în 1992 și a fost proprietate de stat
între anii 1992 și 2006. În anii 70, hotelul Intourist era
unul dintre cele mai bune din capitală: havuzurile
întîmpinau oaspeții din întreaga Uniune Sovietică,
care se cazau cu mare plăcere în această clădire cu 17
etaje. În
complexul
hotelier a fost inclusă și o anexă cu 2 etaje pentru
unitățile de alimentație publică, construită de
asemenea sub formă dreptunghiulară rotunjit pe o
parte și unit printr-un coridor cu clădirea hotelului.
Primele două etaje ale clădirii au fost planificate ca
un grup de blocuri administrativ-economice și
încăperi de uz casnic. În hotel a fost prevăzut un
restaurant cu două săli. La dispoziția turiștilor se
aflau două baruri și două bufete, un salon de
înfrumusețare, un birou de comunicare, chioșcuri de ziare și suveniruri, o cameră de păstrare
și alte facilități. Cîndva pe aceste coridoarele
erau covoare persane, iar în holuri erau instalate
colțuri moi cu televizoare color. Fiecare
"Intourist" se remarca prin cea mai înaltă calitate
a serviciilor: oaspeții erau duși la cele mai bune
restaurante cu autobuze speciale sau mașini
scumpe, aveau la dispoziție teatrele, muzeele
din oraș și serviciile traducătorilor de înaltă
calificare.

2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică

Porțile Orașului (în construcție, 1980)

Strada Ion Creangă

Bulevardul Moscovei, 
casa „Tașkent” (1980)
Aeroportul Internațional Chișinău (1980)

Pavilion în parcul Valea Trandafirilor (1987)

Bul
evardul
Renașterii (1964)

Casa Presei (1970)

3.Parcuri
La sfârșitul secolului al XX-lea, în zona de nord a Moldovei, au fost fondate zeci de parcuri
dendrologice, printre care Pavlovca (raionul Briceni), Brînzeni, Hincăuți și Stolniceni (raionul
Edineț), Mîndîc (raionul Drochia), Rediul Mare și Ț aul (raionul Dondușeni). Ultimul este
2
 ___________________________________________________________________Arta în Basarabia Postbelică
unul din cele mai mari parcuri ca suprafață și este considerat parcul cu cea mai bună
planificare arhitectural-peisagistică din Republica Moldova.
Parcul Țaul este situat în partea de sud a satului Ț aul, raionul Dondușeni. Are o suprafață de
46,2 ha și este situat la câțiva kilometri de orașul Dondușeni și la aproximativ 200 km de
Chișinău. Este o arie protejată din Republica Moldova,
reprezentând un monument de arhitectură peisagistică. A fost
fondat de bancherul Andrei Iacob Pommer, originar din
Franța, angajat la Banca națională de economii din Sankt-
Petersburg. Inginerul-decorator  Ipolit Vladislavski-Padalka,
absolvent al Școlii de grădinărit din Odesa, a primit sarcina de
a căuta în zona de nord a Basarabiei un teren care să
corespundă rigorilor arhitecturii peisagistice.
Conacul Pommer

Parcul satisface mai multe deziderate ale arhitecturii de

landșaft, cum ar fi alcătuirea grupelor de plante, caracterul
amplasării lor, utilizarea reliefului etc. Terenul este în
formă de șa, cu o vale largă și adâncă, închisă din vest,
nord și est. Este înconjurat de trei coline cu pantele
înclinate sub un unghi de 30°. Stejarul,  frasinul,  ulmul, 
arțarul și diverse specii de arbuști au servit ca specii de
bază.
Parcul în toamna anului 1980

În anii 1951-1952, tinerii comsomolişti aproape cu

mâinile goale şi însoţiţi doar de entuziasm au săpat
groapa, care apoi a fost umplută cu apa izvorului din
Durleşti (afluentul drept al râului Bâc). Lacul, a
devenit centrul peisagistic şi practic al parcului. Zona
de parc a constituit circa 114 hectare, lacul avînd o
suprafaţă de 34 hectare. În jurul lacului a fost amenajată o alee inelară de o lungime de 2,5
kilometri. Acum, numele parcului – Valea Morilor, iar în timpurile sovietice parcul a fost
numit Parcul Central de Cultură şi Odihnă. Aici creşteau plopul canadian şi plopul
piramidal, castanul sălbatic, mai multe specii de salcâm şi arţar,
salcie albă, tei, frasin, catalpa, pinul negru, Sophora japonică. Lacul
a fost populat de crap, caras, în apele lui înotau raţe. Tot aici a
funcţionat un Teatru de Vară cu 5000 de locuri, cinematograful de
zi, orăşelul de copii "Andrieş", plaja, staţia de bărci. Parcul cu lac a
servit drept bază, pentru diverse sporturi nautice. Pe teritoriul
parcului funcţionau trei şcoli de canotaj. Au fost amenajate terenuri
de sport şi locuri de pescuit pentru amatori. În timpul iernii, pe
gheaţă se organiza un patinoar orăşenesc.