Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au folosit culorile pentru a distinge diverse

obiecte, pentru necesitate și chiar pentru frumusețea lor. Oamenii căutau să găsească care este
secretul acestora și cum ar putea fi obținute cât mai ușor, astfel însușind diverse tehnici de
producere și prelucrare a acestora.
În antichitate culoarea reprezenta un mijloc de afirmare. Omul fiind o ființă rațională și
foarte inventivă folosea diverse practici și diverse materiale (ocru, pigmenți, minereuri, compuși,
piei, etc) pentru a putea obține culorile pe care astăzi le găsim prezente în viața noastră de zi cu
zi.
Cercetările demonstreează că Antichitatea a fost o perioada de progres , de evoluție a diferitor
tehnici de producere și ăntrebuințare a culorilor.
În acest sens putem afirma că existau câțiva coloranți ce se foloseau în mod deosebit în acea
epocă.
1.Albul era unul dintre coloranții utilizați în acele timpuri , iar producerea acestuia
presupunea mult efort. El se făcea din var stins care era diluat cu apă. Acest amestec însă nu era
foarte consistent și nu avea putere de acoperire, așa cum se obținea un amestec foarte subțire.
Așadar oamenii acelei epoci au recurs și la alte procedee, spre exemplu albul mai putea fi
preparat din pamânturile de Melos și de Samos – ce erau niște pământuri calcaroase. Tot pentru
pregătirea acestei culori albe - se folosea creta , fie creta argentaria sau paraetonium ( o materie
destul de costisitoare ce era adusă din Egipt, dar putea fi găsită și în Creta). Un alt mod pentru
prepararea albului era folosirea cretei selinusia și mai ales ales ceruza (carbonat de plumb).
2.Galbenul era și el folosit destul de mult în acea epocă. Ascesta se extrăgea din ocru
(peroxid de fier hidratat), o materie care putea fi găsită într-un asortiment larg de culori. Ocrul
exista în multe țări dar cel mai bun era cel din Grecia, din Attica. Tot culoarea galbenă putea fi
obținută și pe alte căi. Acesta putea fi obținut din orpiment (sulfură de arsenic), ce era extrasă din
nminele de uar și argint din Asia Mică , în special din Siria.
Un alt mod de dobândire a acestei culori era prepararea lui dintr-o varietate de borax
(chrisocolla).
3. Culoarea albastră era o altă culoare a epocii , folosită cu precădere de către oameni.
În antichitate albastru era de trei tipuri : albastru egiptean, scitit și cipriot. Primul era un fel de
praf albastru de faianță egipteană și era cel mai bun și calitativ, vestorianum puteolanum
caerulum , denumit după numele lui Vestoria, cel ce îl producea într-un atelier la Puzzuoli, după
sistemul din Alexandria. Albastru scitic, avea patru varietăți de nuanță ultrmarină. Cel mai
frumos era produs din lapis-lazuli.
Albastru cipriot, sil caerulem, era un fel de cobalt ce era extras din minele de argint și aur.
4.O altă culoare utilizată – verdele, ce se pregătea dintr-un mineral cuprifer, malachit
(carbonat de cupru) și spat verde (hidrocarbonat de cupru), erau în Armenia, Macedonia și Cipru.
Plinius, însă spunea că există și alte tehnici de preparare a acestei culori, prin coclirea aramei :
‘’Din metalul tăiat în bucățele sau făcut șpan și oțet tare..’’ , ori ‚’’acoperind arama cu drojdie de
vin..’’, ori ‚’’amestecând pilitură de aramă cu oțet...’’.
5. Roșu- un colorant prezent și utilizat ca și alții încă din antichitate. Acesta se dobândea
din coloranți diferiți , începând cu cei roșu deschis și terminând cu cei brun roșcat. Unul dintre
coloranții roșii, cinabrul (sulfură dublă de mercur) sau minium , era utilizat cel mai des și putea
fi găsit de obicei în mine.
Un alt mod de pregătire a acestui colorant a fost observat în timpul unui incendiu din Pireu,
atunci când într-un vas în care se afla ceruză, s-a transformat în timpul focului într-o materie
roșie care era numită usta.
O altă cale ce se considera credibilă acelei epoci pentru obținerea colorantului roșu era din urma
unei rășini a unei plante ’’sânge de dragon’’ , ce era adusă din India , care era apoi trecută printr-
o sumedenie de procedee . Totuși această versiune rămâne în mister și nu există dovezi clare
pentru a o confirma.
6. Negrul era o altă culoare folosită în epoca antică. Putea fi produs prin arderea
diferitor substanțe : lemn de viță de vie, fildeș sau diferite oase, dar și negrul de fum. Un praf
negru d efum, ce se utiliza în acele perioade , se forma , drept efect secundar din pregătirea unei
cerneli indigo.
Oamenii au oferit valori culorilor încă din cele mai vechi timpuri, astfel a putut fi pus
fundamentul unei simbolistici a cromaticii.
Simbolistica acelei epoci era destul de rudimentară și cuprindea câteva culori și semnificațiile
acestora. Astfel, verdele semnifica lumea vegetală, dar și tinerețea și sănătatea, albastru- aerul,
iarl galbenul reprezenta aurul și bogăția. Negrul era echivalat cu veșnica supraviețuire (viața
veșnică).
Un simbol al triumfului și al veseliei era albul, având conotații pozitive.
Roșul însă semnifica violența și răutatea.