PALATUL BÂNTUIT
pale,
În cea mai verde vale-a noastră
Doar de îngerii buni locuită,
Odată un clar — majestuos
palat —
Fruntea îşi înălţa — fericită.
Despot era monarhul Gândire,
În ţara unde se ridica!
Nicăieri seraf pe mai mândră
clădire
Aripa subţire nu-şi arunca!
Galbene baniere, glorioase, de
aur,
Pe fruntea lui mereu fâlfâiau,
(Acestea toate — toate acestea
—
Cu mult timp înapoi se
'ntâmplau)
Şi orice uşoară boare care
În dulcea zi se juca
Pe meterezele împodobite şi
Pe aripi de miresme pleca.
Călătorii din fericita vale,
Prin două ferestre luminoase,
vedeau
Spirite — dănţuind sub portale
În tactul lăutei de care-ascultau,
În preajma tronului unde, mărit,
(O! Porfirogenet!)
Regele — în fastul, slavei lui
cuvenit,
Sta la al gloriei banchet.
Scânteia în perle şi în rubine
Poarta acelui măreţ palat,
Prin care în valuri uşoare,
senine,
Sbura necurmat,
Un stol de Ecouri, cu dulcea
menire
Doar să cânte uşor, Sări, după un zgomot care se
frânge.
Cu voci de-o frumuseţe peste
fire, Şi ca un râu, fantomatic, grăbit,
înţelepciunea regelui lor. Prin uşa palidă se îngrămădeşte
O gloată hidoasă care se năruie
Dar fiinţele diavolului, în rochii Şi râde — dar nu mai zâmbeşte.
de doliu,
Cotropiră al regelui rang înălţat.
(Ah, să fim trişti! — căci
niciodată
N'o mai fi mâine, pentru acest
dezolat!).
Şi, împrejurul casei lui, gloria
Care în purpură înflori,
Prin negură doar, o zăreşte
istoria
Trecutului timp care muri.
Acum, călătorii prin astă vale,
Văd, prin ferestre roşii de
sânge,
Forme fantastice, care pe dale

The Haunted Palace
In the greenest of our valleys
By good angels tenanted,
Once a fair and stately palace—
Radiant palace—reared its
head.
In the monarch Thought’s
dominion,
It stood there!
Never seraph spread a pinion
Over fabric half so fair!
Banners yellow, glorious,
golden,
On its roof did float and flow
(This—all this—was in the
olden
Time long ago)
And every gentle air that
dallied,
In that sweet day,
Along the ramparts plumed and
pallid,
A wingèd odor went away.
Wanderers in that happy valley,
Through two luminous
windows, saw
Spirits moving musically
To a lute’s well-tunèd law,
Round about a throne where,
sitting,
Porphyrogene!
In state his glory well befitting,
The ruler of the realm was seen.
And all with pearl and ruby
glowing
Was the fair palace door,
Through which came flowing,
flowing, flowing
And sparkling evermore,
A troop of Echoes, whose sweet Through the red-litten
duty windows see
Was but to sing, Vast forms that move
fantastically
In voices of surpassing beauty,
To a discordant melody;
The wit and wisdom of their
king. While, like a ghastly rapid river,
Through the pale door
But evil things, in robes of A hideous throng rush out
sorrow, forever,
Assailed the monarch’s high And laugh—but smile no more.
estate;
(Ah, let us mourn!—for never
morrow
Shall dawn upon him,
desolate!)
And round about his home the
glory
That blushed and bloomed
Is but a dim-remembered story
Of the old time entombed.
And travellers, now, within that
valley,