Sunteți pe pagina 1din 4

Vitraliu

Vitraliul este o compoziție decorativă formată din bucățele de sticlă colorată, dispuse simetric sau
asimetric și legate între ele prin rețele de plumb și prinse prin tije metalice de cadrul ușii sau ferestrei.
Vitraliul se poate monta și în lemnul ușilor, fie ele exterioare sau interioare.
Originile vitraliilor se pierd în istorie. Tehnica a fost derivată probabil din fabricația bijuteriilor și
mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoaștem azi, se pare că au apărut o dată cu construirea
bisericilor, cele mai vechi datând din secolul al X-lea. Tehnica vitraliului, în linii mari neschimbată
până astăzi, a fost descrisă de călugărul Teophilus pe la anul 1100. Stilul gotic, cu biserici din ce în ce
mai înalte, dar și mai luminoase, a folosit vitraliile la o scară nemaiîntâlnită până atunci.
Abatele Suger de la Mănăstirea St. Denis a reconstruit biserica mănăstirii, oferindu-ne unul din
primele exemple de stil gotic în care vitraliul a jucat un rol definitoriu. În jurnalul său, ținut pe tot
parcursul lucrărilor, și-a exprimat credința că lucrurile frumoase ridică omul mai aproape de
Dumnezeu.
În secolul al XV-lea, în plin apogeu al goticului, atitudinea față de vitraliu s-a schimbat, acesta
devenind mai mult pictură și mai puțin element generator de atmosferă. Culorile au devenit mai pale,
figurile reprezentate acopereau adesea întreaga fereastră. Pictura a devenit mai sofisticată, iar noile
tehnici descoperite sau redescoperite au permis redarea detaliilor galbene și aurii. Nervurile de plumb
acceptate până atunci ca necesare și decorative au devenit un "rău necesar", camuflat cât mai bine
prin compoziția desenului.
Renașterea a generat o lungă perioadă în care vitraliul a existat doar ca sticlă pictată.
Simbolismul original și tehnicile au fost aproape uitate. În această perioadă, vitraliul pictat a devenit
un accesoriu la modă în locuințe, clădiri publice și biserici. Semnele heraldice realizate în această
manieră, pe fond transparent, erau foarte populare în epocă. În secolul al XVIII-lea, majoritatea
vitraliilor medievale au fost înlocuite cu sticlă pictată, iar majoritatea informațiilor despre vitralii au
început să se piardă.
Stilul său (Art Nouveau) a avut numeroși imitatori, sticla opalescentă rămânând foarte populară până
la sfârșitul secolului al XIX-lea. După Primul Război Mondial, gusturile s-au schimbat. LaFarge moare
în 1910, iar Tiffany în 1933, fapt care atrage după sine și falimentul atelierelor sale. Cu excepția
ferestrelor pentru biserici, vitraliul cunoaște un declin până la al Doilea Război Mondial.
Abstracționismul și expresionismul în pictură influențează un nou grup de artiști să exploreze
valentele oferite de sticlă. Ferestrele de biserică devin, în foarte multe aspecte, asemănătoare
goticului timpuriu. Scenele greu de identificat, atmosfera pură de lumină și culoare inspiră la atitudine
contemplativă. Vitraliul, sau mai corect poate, arta sticlei, este din ce în ce mai prezentă astăzi.
Explozia de interes din ultimii ani a dus la dezvoltarea unor forme noi și imaginative ale acestei arte.
Noile tehnologii și creșterea interesului pentru vitralii, ca hobby, au dus la ceea ce a fost numită "o
noua epocă de aur a sticlei". Noile case sunt frecvent completate cu spectaculoase intrări din sticlă,
ferestre de baie cu vitralii, abajururi Tiffany. Panouri decorative sunt achiziționate pentru a fi atârnate
în dreptul unei ferestre însorite. Forme minunate decorează mese, pereți, ferestre.

Originile vitraliilor se pierd in istorie. Tehnica a fost derivata probabil din fabricatia bijuteriilor si
mozaicurilor. Vitraliile, in forma in care le cunoastem azi, se pare ca au aparut o data cu construirea
bisericilor, cele mai vechi datand din secolul X.

Dintotdeauna sticla a fost privita ca un lucru misterios. O forma solida cu proprietati ale lichidelor sau
mai degraba un lichid solidificat. Capteaza lumina si straluceste, desi este fabricata din nisip. In timp,
sarurile si oxizii metalici au dat culoare sticlei: cobalt pentru albastru, argint pentru galben, cupru
pentru verde si caramiziu.
Istoria vitraliului începe în Evul Mediu, o data cu primele biserici construite în secolul al X-lea. Secolul
al XV-lea îl defineste mai mult ca pictura si mai putin ca element generator de atmosfera. Renasterea
a însemnat o lunga perioada în care vitraliul exista doar ca sticla pictata, devenind un accesoriu la
moda. El este din ce în ce mai prezent astazi, transformându-se într-un element decorativ la-
ndemâna iubitorilor de frumos.

Vitraliile au fost considerate multa vreme ca o forma mistica a artei vizuale rezervata marilor edificii
bisericesti. Curajul maestrilor vitralisti de a scoate sticla prinsa in plumb din zona exclusivista a
bisericii a reinviat vitraliul, iar formele de exprimare ale sticlei au spart tiparele.

La inceputul secolului al XX-lea, avangarda artelor a inceput sa se orienteze spre un modernism


abstract, geometric si functional. Bucati mari de sticla in forme circulare sau poligoane reprezentau
stilizari de personaje, animale, elemente de fauna si flora tratate geometric. Insusi plumbul a capatat
un rol decorativ important.

Astazi, de la resedinte la cladiri publice si biserici, vitraliile innobileaza si ofera solutii inedite spatiilor.

De la suprafete vitrate mari pentru locuri publice sau biserici la ferestre, usi, paravane, plafoane sau
luminatoare pentru resedinte, utilizarea vitraliilor nu are limite, asa cum nici misterul si magia luminii
schimbatoare filtrate prin sticla colorata nu au egal in nici o alta forma a artei vizuale.

Creatia vitraliului este legata indisolubil de cercetarea atenta a locului in care acesta va fi asezat,
pentru ca el sa para a fi fost nascut in acelasi timp cu cladirea sau ambientul.

Din punct de vedere al materiilor sticla se coloreaza prin adaugare de saruri metalice si procedee
tehnologice speciale pentru textura, nuanta si consistenta. Sticla valorificata prin culoare este
manufacturata in vitralii sub forma bucatilor de sticla aranjate astfel incat sa formeze imagini sau
modele, intregul fiind consolidat de o structura de plumb sustinut de un suport rigid.

De asemenea, termenul “vitralii” este asociat cu ferestrele pe ale caror suprafete vitrate au fost
aplicate vopsele si emailuri tratate termic in cuptoare. Din punct de vedere al laturii artistice vitraliile
constau in talentul de a concepe modelul, precum si tehnica laborioasa de a asambla piesele
decorative astfel incat sa isi suporte propria greutate.

Multe ferestre de dimensiuni foarte mari au rezistat testului timpului si au ramas aproape intacte inca
din perioada tarzie a Evului Mediu, acest lucru constituind si principalul motiv pentru care vitraliile sunt
principala forma de arta vizuala care a supravietuit pana astazi.