Analiză plastică Poarta Sărutului- sculptură Constantin Brâncuşi

Este o sculptură în piatră, parte a tripticului Ansamblului

Monumental din Târgu Jiu.
Lucrarea a fost amplasată pe locul ei în luna octombrie 1937 şi a fost sculptată în prima
parte a anului 1938, fiind finalizată la 20 septembrie şi inaugurată la 27 octombrie 1938.
Fiind amplasată pe aleea de la intrarea din parcul oraşului, este dăltuită din piatră
poroasă, fiind alcătuită din coloane groase,ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai
mari decât ale coloanelor, având lăţimea de 6,45 m, înălţimea de 5,13 m şi grosimea de
1,69 m.
Pe feţele fiecărei coloane se regăseşte simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc,
atât de caracteristic operei lui Brâncuşi.
Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran.
Bolta porţii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai
sus, pe trei linii orizontale, se întâlnesc continuarea unor forme ovale identice, de parcă
ar fi conturul feţei şi al umerilor.
Poarta Sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieţii asupra morţii.
Ca şi în cazul Coloanei Infinitului, ideea Porţii era mult mai veche decât momentul
transpunerii în piatră a monumentului.
Poarta Sărutului a fost restaurată în 2003, când lucrările, finanțate cu
fonduri de la Banca Mondială, au durat mai bine de un an, ocazie cu care autoritățile
au amenajat și parcul în care se află monumentul.
În noiembrie 2010, în baza unui proiect aprobat de către un restaurator
autorizat din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, pentru a proteja monumentul de
înghețul iernii, microfisurile apărute în partea superioară a monumentului au fost
acoperite cu silicon utilizat în construcții civile.
În perioada septembrie-octombrie 2013, Institutul Național al
Patrimoniului a alocat fonduri în vederea realizării proiectului de restaurare și
conservare a monumentului. Lucrările includeau înlocuirea tablei de plumb existente,
aplicarea unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare.
 Temele utilizate la realizarea Porţii Sărutului au fost simplitatea şi
asceza. Acest pas era făcut şi la opera Sărutul.
Contrariind impresia unor interpreţi ai artei străine, diferiţi comentatori au
revendicat pentru lucrarea brâncuşiană modelul acestei manifestări specifice culturii
populare. Poarta Sărutului ar aminti, chiar de la prima vedere de porţile monumentale
răspândite în zonele de deal şi de munte din România, care poartă ornamente cu semnificaţii
simbolice- cercuri, rozete, frânghii, şerpi, linii drepte, flori, etc.. Modelul autentic pe care
Constantin Brâncuşi l- a utilizat la crearea Porţii Sărutului este desigur cel al porţilor
gorjeneşti. După Ion Frunzetti, lucrarea ar deriva din porţile ţărăneşti atât prin elementul
structiv cât şi decorativ. Poarta este primul semn al locuinţei. Pentru ţăranul român, ea are o
semnificaţie spirituală, pe lângă cea ornamentală. Totodată, ea este şi un arc de triumf.
În ultima instanţă, apropierea Porţii de arta populară românească se
restrânge la interpretarea motivelor înscrise cu delicateţe pe feţele arhitravei. Încrustaţiile
arhitravei ar fi nonfigurative, „o margine de covor oltenesc transcrisă în piatră cu dalta”,
„motive decorative de ţesături populare”, „desene, derivate de la crestăturile în lemn, de un
gust perfect, alcătuind o horbotă de piatră”. Desenul în cauză, prin ceea ce evocă din
civilizaţiile săteşti, este figurativ. Încă în anul 1937, înainte ca Poarta Sărutului să fi fost
terminată, Claudia Milian interpreta liniile arhitravei ca reprezentând oameni prinşi într- o
horă(158); de atunci încoace interpretarea avea să fie redescoperită de mai multe ori, nu fără
variaţiuni. Privind arhitrava, cine aude tropotul cadenţat al Horei pădurarilor din Hunedoara.
Cît priveşte motivele de pe stîlpii Porţii: ele au fost găsite asemănătoare cu „o
decoraţie de pe o poartă ţărănească”, au fost numite „embleme solare-prezente, sub alte
aspecte, în ornamente folclorice”, ori, dacă li s- a zis „profiluri de ochi”, atunci s- a amintit că
„pe costumele ţărăncilor din Gorjul natal al sculptorului apar uneori câte doi ochi alăturaţi, iar
florile şi frunzele de pe scoarţele, de asemenea stilizate, au uneori forma unui ochi”.
Numele de „Poarta Sărutului” s- a dovedit adesea suficient pentru a stimula
gîndirea unora spre interpretarea acestei lucrări ca redînd ritualul unirii pe viaţă a perechii
umane- nunta. S-a pus în seama intenţiei de reprezentare sculpturală a nuntirii, fie rostul ca
atare al unei porţi cu acelaşi nume, fie presupusul dans de pe friză, fie forma stâlpilor, fie şi
forma motivului circular de pe stîlpi, fie existenţa cuplului înlănţuit după modelul sculpturii
din cimitirul Montparnasse. Câteodată, dovezile apar corelate: pe partea de sus a Porţii
„dansul ca simbol al horei sau al nunţii, pe când pe partea de jos sărutul- finalitatea simbolică
a încheierii horei sau nunţii”. Constantin Brâncuşi a transformat poarta paradei militare „într-
o poartă a nunţii şi a sărutului” prin aceea că, pe de- o parte, pe stîlpi, „Brâncuşi reia tema
oului, simbolul genezei universale, îl sparge în două şi sugerează îmbrăţişarea şi fertilitatea”.
În ce priveşte revendicarea temei nunţii de la motivul săpat pe toate feţele
stîlpilor, există şi alte formulări.
Unii contemplatori sar peste etape, faţă în faţă cu Poarta Sărutului ei nu mai
realizează ideea de nuntă, ci remarcă nemijlocit comuniunea sexuală.
Interpretarea Porţii Sărutului ca reprezentând, într- un fel sau altul, imaginea
nunţii, ori admiterea lucrării măcar ca arc festiv creat spre a se petrece prin el părtaşii unor
nunţi imaginare, a fost găsită alteori nedemnă de a- şi asuma răspunderea mesajului filozofic
al operei.
 În cazul Porţii, cele două dominante tematice- sărutul şi moartea- este
vizibilă la mai toţi interpreţii ce referă semnificaţia lucrării la preocuparea sculptorului de a-
şi trata subiectul: cinstirea confraţilor căzuţi. De aici rezultă o coloratură aparte, demnă de tot
interesul, pe care o capătă modul cum se scrie despre ideea morţii conţinută în opera Poarta
Sărutului.
Poarta se înfăţişează, în virtutea unei atari poziţii, „încărcată de sărut şi
îmbrăţişări, de dragoste şi disperare... o poartă a despărţirii de cei dragi, care nu muriseră nici
din vina lor, nici a celor care- i iubiseră”. Nu mai poate fi vorba de bucuria nuntirii, ci de
sentimentul pierderii feciorilor dragi, sentiment pe care Brâncuşi îl converteşte într- unul, al
unităţii sufleteşti de nedesfăcut dintre cei în viaţă şi cei ce au fost.
Menirea Porţii Sărutului- cum cititorul va fi observat- a fost lăsată să
plutească în deriva unui fundamental echivoc: întrucât este închinată eroilor, lucrarea devine
comparabilă unui arc de triumf; dar plasarea ei în interiorul unui parc, la loc cu verdeaţă
potrivit perechilor şi nu parăzilor, bruiază substanţial destinaţia legitimă.
Într- unul şi acelaşi studiu, motivul stîlpilor este numit: „schemă a
sărutului”,”ochi”, „cerc”- cu anumite lumini şi umbre, cercul pare o imensă verigă atîrnată”;
dacă te mai uiţi, distingi „două feţe”; în sfîrşit „capetele încătuşate în acest cerc par a fi unicul
sîmbure, cu cele două jumătăţi ale sale”. Pasiunea aceasta de a relata îl îndeamnă pe istoricul
de artă să vorbească, cu diferite prilejuri, despre „un cerc... care reuşeşte să semene şi cu o
planetă şi cu o floare şi cu însuşi cuplul îngemănat de la care s- a pornit”.
O dată cu trecerea timpului, se produc anumite rocade: arhitrava Porţii, are,
mai întîi, „forma unui sarcofag roman sau chiar a unei lăzi de zestre ţărăneşti”; e, aici, mai
degrabă un semn al tatonărilor succesive din partea criticului, decît cultivarea unui relativism
programatic.
Speculaţia filozofică pe seama Porţii a fost stimulată îndeosebi de emblema
săpată pe stîlpi. Într- un atare context, celor pasionaţi de „esenţele ultime” li se pare echitabil
să caute a conferi motivului valoarea unui semn ideoplastic de maximă generalitate.
Pregnanta senzaţie de materialitate coexistă cu sentimentul unei eliberări a
materiei de sub imperiul gravitaţiei, masivitatea formelor de piatră îşi revendică dreptul la o
stare de levitaţie: „simultan se simte greutatea masei, dar şi lipsa ei”.
În concluzie, „Poarta Sărutului”, sculptură realizată de Constantin Brâncuşi,
alături de Masa Tăcerii, Coloana Infinitului şi Aleea Scaunelor, reprezintă un omagiu pentru
soldaţii care au fost înfrânţi în Primul Război Mondial şi au căzut în râul Jiu şi prin
intermediul emisferelor preluate de la sculptura „Sărutul”, sugerează triumful vieţii şi al
morţii. Este întâlnită la intrarea din parcul ansamblului memorial din localitatea Târgu- Jiu.
Bibliografie: Ion Pogorilovschi- Constantin Brâncuşi- Ansamblul sculptural de
la Târgu- Jiu