Sunteți pe pagina 1din 100

ARTA DECORATIVĂ

expoziţie colectivă

Galeria de Arta Senso


(

2016
Galeria de Arta Senso

(
Aducem arta mai aproape de tine

ARTA DECORATIVĂ
expoziţie colectivă
Dr. ist. artei Doina Păuleanu

Directorul Muzeului de Artă Constanţa


critic de artă
EXPOZIȚIE DE ARTĂ DECORATIVĂ

Galeria Senso și-a obișnuit vizitatorii cu câte o expoziție de artă


decorativă, inventivă și spectaculoasă, la fiecare sfârșit de an. Motivele care au
determinat această opțiune sunt legate de magia sărbătorilor și a zăpezii, de mania
cumpărăturilor, de bucuria aproape inițiatică pe care o declanșează obiectele
expuse (în fond, tot atâtea deschideri către laboratorul secret al artistului),
de farmecul ludic pe care îl presupune creativitatea în stare pură, ingenuă și
ingenioasă deopotrivă. În fond, este o Invitație la călătorie în lumea formelor, pe
care organizatorii și-au propus să o așeze sub vraja versurilor lui Baudelaire: Là,
tout n’est qu’ordre et beauté/ Luxe, calme et volupté și sub intensitatea cromatică a
unui tablou cu nume de vers, pictat de Henri Matisse în 1904, achiziționat de un
Paul Signac entuziasmat și expus la Salonul Independenților din anul următor
(pânza, aflată astăzi la Musée d’Orsay din Paris, se numeşte, desigur, Luxe, calme et
volupté).
Arina Ailincăi expune lucrări figurative (excepție face doar Pentagonul)
din porțelan, arse la 1250°C. Cămașa scribului are transparențe de palimpsest,
sugerând tehnici arhaice de conservare; capetele de expresie pe care le modelează
sunt înțelepte, asemenea lui Ianus, calme, adâncite în rememorarea trecutului și
în filosofare. Piesele prezentate de artistă în expoziție reflectă rigoarea, vigoarea și
coerența unui demers artistic original.
Ordine este noțiunea sub semnul căreia se aliniază lucrările din sticlă
fuzionată și termoformată semnate de Lucian Butucariu (unele au și montură
mecanică), cu forma lor grațioasă și pură, vădind tendințe heliotropice de
nestăvilit (numite Aripa albastră, Coloana cu transparențe, Structură roșie,
Coloană albă, Recif, aceste obiecte acaparează spațiul și îl implică într-o mișcare
ascensională). Deplin ordonate, dar cu funcții apotropaice par a fi Personajul lui
Nicolae Moldovan, piesă modelată în gresie și lut, glazurată și arsă la 1050°C, și
Suspendare, cu autoritate vizuală și nivel de ardere similar.
Lisandru Neamțu prezintă în expoziție lucrarea intitulată Șah, cu forme și
însemne geometrice, în contemplarea cărora privirea este atrasă îndeosebi de câte
o volută sau de vreun semn ezoteric (acrilice pe lemn cu suport textil).

6 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Privind lucrările lui Costel Iacob te întrebi dacă forma actuală a unor alcătuiri nu contravine firescului, într-
atât de verosimile sunt plăsmuirile sale. Ars combinatoria se numește, desigur, capacitatea de a imagina trasee logice
și perfect ordonate din obiecte care au avut undeva, cândva, alte întrebuințări.
Aniela Ovadiuc ne îndeamnă să explorăm această lume înainte de a o accepta. Sigur că răspândirea
(ordonată) a cunoștințelor s-a făcut în strânsă legătură cu tiparul pe care artista îl evocă prin forme directe și conexe.
Civilizația cărții a fost înlocuită treptat cu civilizația imaginii, dar nostalgia paginii imprimate – sugerează artista – va
persista o lungă perioadă. Numite Fear și Fear I–IV, piesele Anielei Ovadiuc au în alcătuire gresie, oxizi, s-au realizat
prin transfer de imagine și au fost arse la 1100°C.
Tot la capitolul Ordine se impun lucrările lui Dionisie Popa; elansate, rezistente la șocuri și agresiuni precum
catedralele care le-au inspirat, piesele sunt alcătuite din sticlă optică și bronz prelucrat manual; cele două Vase cu nod
– sticlă de opal modelată manual – înscriu elegant în spațiu formele lor pure.
Despre frumusețe (transcendentă) se poate vorbi în cazul tapiseriei lui Pavel Bucur, pentru că Lumea
îngerilor, în care regretatul sculptor deja a trecut, poate fi atinsă doar la capătul unor necuprinse strădanii.
În categoria frumosului, Floarea vieții – lucrare realizată de Daniela Făiniș din caolin modelat manual, parțial
incizat cu pigment negru – ar putea să-și multiplice la nesfârșit armoniile pure, dacă nu a năzuit și apoi chiar s-a
întrupat în perfecțiunea sferei.
Nu numai Matisse, evocat la începutul acestei prezentări, și-a exprimat activ admirația pentru bluza
românească, vestind lumii că iile există. Și dacă pictorului fancez i-a fost călăuză spre arta noastră populară prietenul
Pallady, Cela Neamțu și-a petrecut copilăria într-o mirabilă zonă folclorică, având numeroase și variate ocazii de a
cunoaște ulterior domeniul în ansamblu. Prezentate din față (Ie din zona Buzăului, Ie de Prahova, Ie) sau din profil (Ie
de Muscel), colajele textile ale reputatei artiste ne sugerează că frumusețea s-a născut odată cu veșnicia, la sat.
Luxul a fost asociat întotdeauna cu bijuteriile; de fapt – și această constatare poate fi dedusă din toate
descoperirile arheologie făcute de-a lungul timpului – este chiar condiționat de bijuterie, iar lucrările Alinei
Băncilă furnizează noi argumente în acest sens. Din metale și pietre (semi)prețioase – ametist, agat, coral, turcoaz,
perle, onix, sidef, rubin, argint și altele nu mai puțin prețioase în măiastrele asamblări –, cu forme adecvate orei și
anotimpului, cu doza de mister pe care trebuie să o conțină, piesele Alinei Băncilă sunt în primul rând obiecte de
artă (decorativă).
Lucrările imaginate și expuse de Dan Băncilă cu acest prilej stârnesc uimire și încântare; piesele sale evocă
luxul prin calitatea materialelor alese – sticlă, cristal, bronz, marmură, travertin – prin tehnica impecabilă, prin
asocieri inedite de forme, prin risipă imaginativă. Iar titlul uneia dintre piesele din acest catalog – Buchet regal – ne
extrage din cotidianul standardizat spre a evoca grădini, castele, interioare somptuoase, veșminte foșnitoare, domnițe
și nestemate rare.
„Bijuteria contemporană spune o poveste și poartă un mesaj personal. Este o recunoaștere și o validare a
personalității”, afirmă și ne convinge Alina Simion prin suita de bijuterii prezentate; Iuliana Asoltanei demonstrează
prin colecțiile Naturalia, Alămuri, prin piese etno sau disparate, că bijuteria face parte din confortul vizual
contemporan; pentru Noha Niculescu, bijuteriile sunt o cale de comunicare (ce-i drept, privilegiată); fără asemenea
și mereu alte bijuterii, noțiunea de lux ar trebui reformulată.
La un calm sapiențial ne invită lucrările lui Mihai Țopescu, Hermeneutică III și V, din lemn cioplit, colorat

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 7


(
și patinat în relație cu sticla clară, modelată la cald cu adaosuri succesive de sticlă colorată și foiță de argint patinat,
gravat la 600-800°C, șlefuită și lustruită; descinse din imaginația baudelairiană sunt La femme captive VIII – sticlă
clară modelată la cald, cu adaosuri de plasă și fire de sârmă la interior, având în soclul din piatră o sursă de lumină, La
femme captive IX, X și XI cu tehnică la fel de complexă, născută parcă în laboratorul unui alchimist medieval; elegantă
(cu veșmânt de aur) și aproape resemnată, La femme captive – Dali este pierdută în gânduri și visare.
Cărămizile de memorie ale Danielei Făiniș, cinci la număr, modelate manual din caolin, desenate, incizate,
pictate cu pigment negru și arse la 1100°C invită la aduceri aminte calme, echilibrate, neașteptate, capabile să evite
capcanele timpului.
Voluptatea (celestă în acest caz) – sugerează Sanda Bucur prin lucrarea Magic carpet, tapiserie haute-lisse –
necesită utilizarea unei perspective ample, desprinse de cotidian, dar și asumarea unor fapte din care dramatismul nu
a lipsit.

„Magic Carpet”
tapiserie haute-lisse, 132x100 cm, 1999
(detaliu)

8 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 9
(
ALINA BĂNCILĂ DATA NAŞTERII: 29/10/1981, Bucureşti

STUDII:
2000-2004 Universitatea Națională de Arte, București,
Facultatea de Artă Decorativă și Design
Dublă specializare: sticlă-metal
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici, București
2000 Atestat Profesional – Pictură Murală
1996-2000 Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza”, București

ACTIVITATE PROFESIONALĂ
2016 Articol „bijuterii statement” create de Alina Băncilă în revista
Avantaje, noiembrie;
apariție bijuterii pe coperta Avantaje, octombrie;

2016 Apariție bijuterii TV „Bravo, ai stil”, Kanal D;


2016 Invitată special ca artist plastic creator de bijuterie la radio Smart Fm în cadrul emisiunii „Trăiește Smart” cu Adina Halas;
2016 Participare „Ateliere Deschise” - Contemporanii, București;
2015 Expoziție personală „Alina Bancila’s WONDERLAND” bijuterie și pictură Galeria „SAX with friends” Cluj-Napoca;
2015 Expoziție bijuterie Italia, Roma;
2015 Expoziție bijuterie și pictură la „Dance Room”, București;
2015 Eveniment Happy Run Race for the cancer Fundația Renașterea - bijuterie;
2015 Ravello Festival, Italia - bijuterii premiu pentru câștigătorii festivalului Enescu;
2014 Continuitate în Artele Focului 1958-2014, București;
2014 Decorative Arts - comunicare prin simbol;
2014 Expoziție de Grup „Unarte 150 de ani” ceramică-sticlă-metal, București;
2013 Expoziția de Artă Bienală, București;
2013 Apariție Senso Tv, emisiunea Arte;
2013 Apariție catalog „Istoria Modei Postdecembriste 89-13”
2012 Expoziție personală bijuterie Geneva- Elveția;
2012 Invitată emisiune Antena 2, artist plastic;
2012 Participare la European Glass Context - 2012 - Danemarca;
2012 Invitați speciali Alina Băncilă și Dan Băncilă la expoziția de Pictură „Wave” de la Boutique Hotel Tempo, București;
2012 Participare „Autor 8” târg de bijuterie, sala Dalles, București;
2012 Participare „Autor 7” târg de bijuterie, sala Dalles, București;
2011 Participare târg designeri români - „Marche De Noel”, The Ark, București;
2011 Participare eveniment „DECOnvențional” - Cărturești, București;
2011 Participare expoziție bijuterie „Autor 6”, sala Dalles, București;
2011 Participare expoziție „Red Bull Art of Can” - artist cu expunere;
2011 Participare expoziție „Itami International Craft Exhibition” – theme jewellery – Itami, Japan;
2011 Participare eveniment „Autor” - București;
2011 Participare eveniment caritabil „Mărgăritare pentru copii”, Ateneu, București;
2011 Participare eveniment Gli`amore – București;
2010 Expoziție bijuterie „Marche De Noel” – the Ark, București;
2010 Expoziție bijuterie Geneva - Elveția;
2010 Participare eveniment caritabil Palatul Cantacuzino-Bușteni;
2010 Participare expo bijuterie „Wonderland” - București;
10 GALERIA DE ARTA SENSO
(
2010 Participare Expoziție de bijuterie „Autor 4” – sala Dalles, București;
2010 Expoziție de grup „The Kingdom” - Hilton, București;
2010 Participare Expoziție de bijuterie „Autor 3” - sala Dalles, București;
2010 Expoziție de grup „The KINGdom” - bijuterie Alina Băncilă, sculptură Mihai Băncilă,
grafică Ion Puican - Galeria Orizont, București;
2009 Expoziție personală „Gothic Opportunity” Vila Arte-Boutique Hotel, București;
2009 Participare Expoziție bijuterie, The Ark, București;
2009 Participare Expoziție de bijuterie „Autor 2” - Institutul Francez, București;
2009 Participare la Festivalul Internațional de Artă „Watumi Fringe Festival” - Brașov;
2009 Participare la Târgul „Târg ușor - obiecte pe cale de dispariție”, Muzeul Țăranului Român, București;
2009 Participare la Târgul de bijuterie „de Autor” – Cărturești, București;
2009 Participare la expoziția „Conexiuni Armâne” - Galeria Orizont, București;
2009 Participare la Cer-Glass, Romexpo, București;
2008 Expoziție de pictură și artă digitală la Bucharest Financial Plaza, București;
2008 Participare expoziție „Young@Arts” expune în cadrul Balului de Cristal al Casei Regale a României,
la Arad, eveniment de caritate;
2007 Premiul special în domeniul artelor plastice în cadrul galei „Femeile de succes ale anului”, Casa Poporului, București;
2007 Expoziție de grup „Expo Grup” - Căminul Artei, București;
2007 Participare expoziție de artă plastică și decorativă organizată de Fundația „Young@Arts” în cadrul recitalului susținut de
Cristian Badu „Regăsiri”, București;
2007 Colaborare cu emisiunea „Misiunea Casa”;
2007 Participare la Festivalul Internațional GEORGE ENESCU, ed. a XVIII-a, expoziție de artă plastică și decorativă –
Pictură-Sculptură-Tapiserie-Sticlă - București;
2007 Participare expoziție „Salonul Național de Artă Decorativă”, ediția a VIII-a, București;
2007 Expoziție personală „Alina Băncilă - Bucăți din sufletul meu, Colaje” - Galeria Orizont, București;
2007 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2007 Expoziție personală „Alina Băncilă - Bucăți din sufletul meu, Colaje”, Căminul Artei, București;
2006 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2006 Membru al Uniunii Artiștilor Plastici, București, România;
2005 Participare și organizare Expoziția „Recipient”, Galeria Orizont, București;
2005 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2005 Premiul Bienalei Artele Focului, București;
2004 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artele Focului, Galeria Apollo, București;
2004 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2003 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2002 Participare expoziție „Salonul Sticlei”, București;
2002 Membru al Fondului Plastic

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 11


(
„Brățară Agată”, „Brățară Ametist I”,
tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, agată pietre semiprețioase, ametist

„Brățară Ametist și Onix”, „Brățară Ametist”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, ametist, onix pietre semiprețioase, ametist

„Brățară Art Deco Ametist”, „Brățară Art Deco I”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: argint, metal argintat (alamă)
pietre semiprețioase, ametist pietre semiprețioase, onix, sidef, rubin

12 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Brățară Art Deco II”, „Brățară Cuff Royal”,
tehnică: argint, metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semi-prețioase, sidef, rubin, onix pietre semiprețioase, agată, onix, turcoaz

„Brățară culoare”, „Brățară Onix”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, agată, coral, ametist, onix pietre semiprețioase , onix

„Brățară Sidef”, „Brățară Turcoaz”,


tehnică: argint, metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, onix, ametist, sidef pietre semiprețioase, turcoaz

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 13


(
„Colier Boem”, „Colier Cruce”,
tehnică: metal argintat (alamă), piatră tehnică: metal argintat (alamă),
semiprețioasă, sticlă colorată și prelucrată pietre semiprețioase, coral, turcoaz, perle, onix
manual, piele

„Colier Inflorescență”, „Colier Louis”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, agată, perle pietre semiprețioase, turcoaz

„Colier The Duchess”, „Colier Turcoaz”,


tehnică: alamă turnată, argintată, tehnică: metal argintat (alamă),
pietresemiprețioase, onix, agată, calcedonie pietre semiprețioase, turcoaz, ametist, onix

14 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Inel Ametist”, „Inel Constelație”,
tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, ametist pietre semiprețioase, onix

„Inel Cristal”, „Inel Green”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, cristal optic pietre semiprețioase, agată

„Inel Sidef”, „Pandant Back to Black”,


tehnică: argint, metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, onix, ametist pietre semiprețioase, agată

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 15


(
„Pandant Cruce Ametist I”, „Pandant Cruce Ametist II”,
tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, ametist pietre semiprețioase, ametist

„Pandant Cruce Coral”, „Pandant Cruce Onix”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, coral pietre semiprețioase, onix

„Pandant Cruce Turcoaz”, „Pandant Literă”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, turcoaz pietre semiprețioase, turcoaz

16 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Alina Băncilă, artist plastic şi designer de bijuterie, a
urmat cursurile Liceului de Artă „N. Tonitza” şi apoi a absolvit
Universitatea de Arte „N. Grigorescu” din Bucureşti, cu dublă
specializare, sticlă-metal.
Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi a participat
la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale de grup, târguri
de bijuterie precum „Alina Bancila’s Wonderland - SAX with
friends”, Cluj-Napoca; Ravello Festival, Italia; The Kigdom,
Galeria Orizont, Bienala de Artă; Autor; Salonul Sticlei etc.
A avut de-a lungul timpului colaborări cu reviste pe
partea de bijuterie, design de interior şi pictură murală: „Ce se
întâmplă, doctore?”, „Casa mea”, revista „Avantaje”, „Vogue Italia”,
revista „Monden”, „RJ” Magazine etc., precum şi premiul special
în domeniul artelor plastice în cadrul galei „Femeile de succes ale
anului 2007”, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru „Artele
Focului”.

În bijuterie este cunoscută pentru creaţiile baroce şi


unicat, flamboaiante şi teatrale. Bijuterii statement, custom made.
„Nu poți purta un tablou. Nu poți purta o sculptură.
Dar poți purta o bijuterie de artă. De secole, artiști celebri,
de la Picasso, Braque, Ernst sau Salvador Dali, până la John „Colier The Mysterious Affair”,
tehnică: pietre semiprețioase,
Chamberlain sau Anish Kapoor au creat și bijuterii, adevărate
metal argintat (alamă), geodă ametist, piele
lucrări de artă. Iar bijuteria de artă e o formă de expresie,
atât pentru artist, cât și pentru cel care o alege. Dezvăluie
personalitatea și o potențează, deschide o poartă spre interior.
Artist pur sânge, absolventă a Universității Naționale de Arte
București, cu o serie de expoziții personale și de grup și multe
premii, are lucrări de o forță nebănuită, rar întâlnită în materie de
bijuterie.

Din metal croit, topit, picături vii de argint, cristal și


pietre semiprețioase, lucrările ei trăiesc intens, vibrează, vorbesc
cu un aer imperial, dublat de impetuoase tușe moderne, ies din
rând și, în orice caz, nu te pot lăsa indiferent.”
„Inel rotund”,
citat Ioana Romana Laurenţiu tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, onix

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 17


(
„Cercei Fâșii Onix”, „Cercei Lacrimă”,
tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, onix pietre semiprețioase, ametist

„Cercei Picătura Turcoaz”, „Cercei Turcoaz I”,


tehnică: metal argintat (alamă), tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, turcoaz pietre semiprețioase, turcoaz
18 GALERIA DE ARTA SENSO
(
„Cercei Turcoaz II”,
tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, turcoaz

„Colier Black”,
tehnică: metal argintat (alamă),
pietre semiprețioase, onix, piele, lemn

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 19


(
ALINA SIMION STATEMENT

„Bijuteria este o călătorie către mine însămi și, în același timp,


manifestul meu împotriva convenționalului, a normalității impuse de
către noile valori sociale.
Ceea ce încerc să evidențiez în colecțiile mele nu este tiparul,
ci esența, spațiul interior, cel din care toate formele vin și tot în care ele
dispar. Am explorat ideea de a depăși conceptul de «prețios», mascând
opulența prin contrast de culoare. Folosesc linii fluide, asimetrice care
denotă senzualitate și aduc strălucire eternului feminin.
Am contemplat cu admirație chipul femeii zilelor noastre care
a ales să-și trăiască viața într-un mod excepțional, cea care își învinge
condiționările și pornește pe drumul cunoașterii de sine.
Bijuteriile nu mai sunt pur și simplu purtate. Ele nu mai
reprezintă un status social. Bijuteria contemporană spune o poveste și
poartă un mesaj personal. Este o recunoaștere și validare a personalității.”

„A fairy tale”,
tehnică: inel, tehnica ceară pierdută,
argint 925 placat cu aur

„Bliss”, „Thoughts”,
tehnică: inel, tehnica ceară pierdută, tehnică: cercei, tehnica ceară pierdută,
argint 925, placat cu aur 24 de carate argint 925 placat cu rodiu negru
20 GALERIA DE ARTA SENSO
(
„Abundance”, „Autum sky”,
tehnică: inel, argint 925, pietre - carneol tehnică: inel, argint 925, pietre – alexandrit, safire

„Broken promises”, „Choices”,


tehnică: inel, tehnica ceară pierdută, tehnică: inel, tehnica ceară pierdută,
argint 925 placat cu rodiu negru argint 925, piatra carneol

„Dark shades of silence ll”, „Dark shades of silence”,


tehnică: inel, tehnica ceară pierdută, tehnică: inel, tehnica ceară pierdută,
argint 925 placat cu rodiu negru argint 925 placat cu rodiu negru

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 21


(
„Inside story”,
tehnică: inel, tehnica ceară pierdută,
argint 925 placat cu rodiu alb

„ Novelty”,
tehnică: inel, tehnica ceară pierdută,
argint 925, piatra carneol

„Summer sky”,
tehnică: inel, argint 925, pietre – safire, carneol

22 GALERIA DE ARTA SENSO


(
ANIELA OVADIUC NĂSCUTĂ la 12 martie 1980 în Constanţa, România.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte
Decorative şi Design – secţia ceramică – sticlă – metal, specializarea ceramică,
în anul 2003.
Absolventă Masterat în Arte – Arte vizuale, Universitatea Naţională de Artă
Bucureşti, în 2005.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), din anul 2004.
Membru al Consiliului de Conducere al Filialei Arte Decorative a UAP din
România în perioada 2011-2015.

EXPOZIŢIE PERSONALĂ:
2012 septembrie – Carte - Jurnal, Galeria Galateea, Bucureşti

EXPOZIŢII DE GRUP:
2015, octombrie, Galeria Galateea Contemporary Art, Contemporary Art Ruhr,
The Innovative Art Fair, Essen, Germania
2015, februarie – Faţetele hiperconectivităţii, Galeria Galateea, Bucureşti
2014 − Galeria Galateea, Contemporary Art şi Fantezii sonore/ Sunetul
Ceramicii, Contemporary Art Ruhr, The Innovative Art Fair, Essen, Germania

2014 − Art Safari - Pavilionul Internaţional de Artă, Bucureşti


2014, mai − Ceramic Rendez-vous, Galeria Galateea, Bucureşti
2013, octombrie − Ceramişti Români, Galeria Casa Matei, Cluj
2013 − Galateea Azi, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia
2013 − Temporal Perceptions, Muzeul Curtea Veche, Bucureşti, România
2012, septembrie – Bienala de arte decorative Art Deco, Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”,
Bucureşti
2012, august – Expoziţie Internaţională Carte-Obiect, Luciano Morandini, Il filo della poesia, Comune di san Giorgio di Nogaro,
Italia
2012, august − Human Evolution/Involution, din cadrul proiectului „Mutaţii interioare”, pavilionul expoziţional Mamaia, Constanţa
2012, august − Vestul întâlneşte Estul, Un schimb cultural de cărţi (WEST MEETS EAST, A Cultural Book Exchange), Muzeul
de Artă, Constanţa
2012, mai – Human Evolution/Involution, Muzeul Curtea Veche, Bucureşti
2012, aprilie – Ceramics Now, expoziţie internaţională la Galeria Galateea, Bucureşti
2012, martie – Mica_Cera_Mică la Galeria Galateea, Bucureşti
2012, februarie – „Scrisoare” la Galeria Galateea, Bucureşti
2011, decembrie -2012 ianuarie – Ceramic Rendez-vous, Galeria Galateea, Bucureşti
2011, noiembrie - 2012 februarie – Salonul artelor decorative, Cotroceni, Bucureşti
2011, septembrie – Interferenţe Dobrogene, Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, Bucureşti
2010, septembrie – Ceramica contemporană românească, ICR, Paris, Franţa
2009, noiembrie - ianuarie 2010 – Ceramica românească azi, Palatul Mogoşoaia, Bucureşti
2009, mai – Expoziţie în scop caritabil, Clubul Rotari, Muzeul de Artă, Constanţa
2007, ianuarie – Art Ceramica, Sofia, Bulgaria
2007, ianuarie – Trecere pe trecere, Galeria Simeza, Bucureşti
2006, mai – 4 ART, Art Gallery, Alba Iulia
2005, iulie – Forma ca Simbol - Galeria Unagaleria, Bucureşti
2004 − Young Artists, Galeria Assamblage, Bucureşti
2001, octombrie – Jocul de-a cucutencele, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti

SIMPOZIOANE:
2010, iulie − Simpozion internaţional de ceramică din Vinica, Macedonia, Ceramic Art Colony
2010, iunie − Tabără de ceramică RAKU, din Zeicani, Hunedoara
2007, iunie − Tabără de ceramică la Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi
2006, septembrie − Simpozion internaţional de ceramică din Troyan, Bulgaria,The Symposium ART CERAMICA
2005, mai − Spectacolul Ceramicii, organizat de Fundaţia pentru poezie „Mircea Dinescu”

PUBLICAŢII:
Romanian Contemporary Ceramics, Aniela Ovadiuc, Ceramics Now Magazine, issue two, 2012

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 23


(
STATEMENT Aniela Ovadiuc

În lucrările pe care le-am realizat, omul și preocupările


acestuia au stat la baza construcției conceptuale. Vorbind despre
om, vorbim despre civilizație, cultură, sentimente, adică despre
tot ceea ce cuprinde conștiința. În lucrările de început am fost
preocupată de teme generice, precum „Androgin” și „Biblioteca”
care se constituiau ca o esență a existenței omului. Mai apoi, în
următorii ani, am trecut de la „întreg” la „unitate”, eram eu, o
particulă dintr-un întreg – cine sunt eu? Eu sunt ca mulți alții, eu
sunt oglinda celor din jurul meu, eu mă compun din întâlnirile
cu ei, prin acumulări de experiențe și cunoștințe, iar ei se pot
regăsi în mine, în întrebările, frământările și răspunsurile mele
și, mai exact, în manifestările mele artistice.

„Fear”,
tehnică: gresie / oxizi / transfer de imagine.
Ardere la 1100°C, 46x41x44 cm, 2015

1. 2. 3.

1. „Fear I”,
tehnică: gresie / oxizi / transfer de imagine.
Ardere la 1100°C, 46x41x3 cm, 2015
2. „Fear II”,
tehnică: gresie / oxizi / transfer de imagine.
Ardere la 1100°C, 43x43,5x1 cm, 2015
3. „Fear III”,
tehnică : gresie / oxizi / transfer de imagine.
Ardere la 1100°C, 46x45x3 cm, 2015
4. „Fear IV”,
4. tehnică: gresie / oxizi / transfer de imagine.
Ardere la 1100°C, 46x41x3 cm, 2015

24 GALERIA DE ARTA SENSO


(
ARINA AILINCĂI EDUCAŢIE:
1971 Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca, România
1992 University of Toronto, Facultatea de Educaţie Vizuală, Canada

PREMII:
2015 Ex Tempore, Zagreb Clay Fest, Premiul II, Zagreb, Croaţia
2009 Menţiune, Festival de Ceramică Postmodernă, Varazdin, Croaţia
1994 Premiul Pierre Legault, Bienala Naţională de Ceramică, Trois Riviѐres,
Canada
1992 Menţiune de Onoare, Toronto, Outdoor Show, Canada
1992 Premiul Craft Council Ontario: „Face to Face”, Canada
1991 Premiul John Mather Prize, Ontario, Craft’s 91, Toronto, Canada
1981 „Targa D’Argento” Expoziţia Internaţională de Artă Ceramică, Faenza,
Italia
1978 Diploma de Onoare – grup, Quadrienala de Arte Decorative, Erfurt,
Germania
1979 Menţiune de Onoare pentu Tineret, UAP, Cluj-Napoca, România

EXPOZIŢII PERSONALE:
2016 CORPUL DISLOCAT, Galeria Gheţărie, Paletele Brâncoveneşti, Mogoşoaia
2012 CROSING POINT Yinnge Museum, Taipei, Taiwan
2011 CERAMICĂ SCULPTURALĂ, Galeria UAP, Sibiu
2001 DIALOG MULTIPLU, Galeria Est-West, Centrul Cultural New York, SUA
2000 DIALOG MULTIPLU, Galeria The Clay Studio, Philadelphia, SUA
1999 PREZENŢĂ PRIN ABSENŢĂ, Craftsman’s Guild, Pittsburgh, SUA
1998 INSIDEOUT, Muzeul de Ceramică, R.G. Gardiner, Toronto, Canada
1997 CERAMICĂ, FOTOGRAFIE, DESEN, Galeria Stride, Calgary, Canada
1885 CERAMICĂ, Teatrul Passe Muraille, Toronta, Canada
1994 INSTALAŢIE-CERAMICĂ, Galeria Centrului de Artă Banff , Canada
1989 CERAMICĂ ŞI DESENE,Galeria „La Petite”, Toronto, Canada
1988 CERAMICĂ, FOTOGRAFIE, DESEN, Galeria „Inn”, Kufstein, Austria
1985 LUCRĂRI ÎN PORŢELAN, Arhivele departamentale Limoges, Franţa
1983 CERAMICĂ ŞI FOTOGRAFIE, Galeria de Artă Oradea, România

EXPOZIŢII DE GRUP, NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE − selecţie


1973 TRIENALA DE ARTE DECORATIVE, Bucureşti, România
1978 QUADRIENALA DE ARTE DECORATIVE, Erfurt, Germania
1979 EXPOZIŢIA ARTIŞTILOR ROMÂNI, Novi Sad, Iugoslavia
EXPOZIŢIA ARTIŞTILOR ROMÂNI, Varşovia, Polonia
EXPOZIŢIA TINERETULUI, Braşov, România
1980 BIENALA DE ARTE CERAMICE, Valloris, Franţa
1981 CONCURS INTERNAŢIONAL DE ARTE CERAMICE, Faenza, Italia
MEDIUM - EXPOZIŢIA TINERETULUI Sf. Gheorghe, România
1982 BIENALA INTERNAŢIONALĂ, Piran, Iugoslavia
FOTOGRAFIA, Casa Petöfi, Bucureşti, România
QUADRIENALA DE ARTE DECORATIVE, Erfurt, Germania
1983 AUTOUR DE LA PORCELAINE - Simposion, St. Yrieix-la-Perche, Franţa
1984 MOBILUL FOTOGRAFIA, Oradea, România
QUADRENALA DE ARTE DECORATIVE , Sala Dalles, Bucureşti, România
1987 OGLINDA, Institutul de Arhitectură, Bucureşti, România
1990 FESTIVE TREASURE, Muzeul de Arte Textile Toronto, Canada
CURIOSA FELICITAS, Art Galery York Quay, Toronto, Canada
1991 ONTARIO CRAFT ‘91, Toronto,Canada
1992 TRIENALA DE PORŢELAN, Nion, Elveţia
1993 CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE ARTE CERAMICE, Faenza, Italia
SAN ANGELO COMPETIŢIE DE CERAMICĂ, San Angelo, SUA
TREI ARTIŞTI ROMÂNI, Galeria John. B. Aird, Toronto, Canada
1994 BIENALA NAŢIONALĂ DE CERAMICĂ, Trois Riviѐres, Québec, Canada
1995 BIENALA NAŢIONALĂ DE CERAMICĂ, Galeria Craft, Toronto, Canada
1996 CANADIAN CLAY CURRENTS, Pyramid Art Center NCECA, Rochester, SUA

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 25


(
1997 EXPOZIŢIA CADRELOR DIDACTICE, ACAD, Calgary, Alberta, Canada
1998 EXPO. GROUP, IAC Conference, Galeria Eduard Day, Toronto, Canada
1999 WOMAN IN CLAY - ICS , Galeria Tolgyfa, Budapesta, Ungaria
PRESENCE THROUGH ABSENCE, Manchester Craftsmen’s Guild, Pittsburg, SUA
LIGHT WITHIN LIGHT, Galeria Joseph D. Carrier, Columbus Center, Toronto, Canada
2000 DUALITY IN CLAY, Dialog Multiplu, The Clay Studio, Philadelphia, SUA
VOYAJE, Expoziţie Naţională de Ceramică, Trois Riviѐres, Québec
2001 SHAPE? STILE, Expoziţie de Ceramică Sculpturală Monumentală, Muzeul Yingge, Taiwan
2002 FIVE Mc KNIGHT ARTISTS, Northen Clay Center, Minneapolis, USA
FAIMAR, Simpozion de Ceramică, Galeria Colonia de Artă, Baia Mare, România
2003 FIGURE IN CLAY, Muzeul de Ceramică Contemporană, Shigaraki, Japonia
2004 EXPOZIŢIA MEMBRILOR ACADEMIEI DE CERAMICĂ, Icheon, Coreea
FIRST CERAMICS BIENAIL, Muzeul Yingge, Taipei, Taiwan
2005 CERAMICĂ MULTIPLEX, Festival de Ceramică Postmodernă, Varazdin, Croaţia
2006 EXPOZIŢIA MEMBRILOR ACADEMIEI DE CERAMICĂ, Riga, Letonia
2007 ARTELE FOCULUI, Expoziţia Simpozionului Şelimbăr, Sibiu, România
2008 INTERNATIONAL TRIENAL OF SILICATE ARTS, ICS Kecskemét, Ungaria
FIGURE IN TRANSIT, Centrul International Guldagergaard, Danemarca
EXPOZIŢIA CONGRESULUI DE CERAMICĂ - Afyon Kocatepe University, Turcia
2009 CERAMICĂ MULTIPLEX, Festival de Ceramică Postmodernă, Varazdin, Croaţia
CERAMICĂ ROMANEASCĂ, Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, România
2010 INTERNATIONAL CERAMICS – GLASS, Art Exchange, Program Muzeul de artă, Seto, Japonia
BIENALA INTERNAŢIONALĂ DE ARTA, pictură, sculptură, ceramică, Grottaglie, Italia
2011 WOOD FIERING, Muzeul de Ceramică Jinan, China
MASTABAL, Universitatea de Artă Hacettepe, Ankara, Turcia
EXPOZIŢIA MEMBRILOR IAC/AIC Paris, Franţa
CERAMIC RENDEZ-VOUS, Galeria Galateea, Bucureşti, România
2012 CERAMICS VISIONS, Bienala de Ceramică, Muzeul Yingge, Taipei, Taiwan
BIENALA INTERNAŢIONALĂ de pictura, sculptură, ceramica, Grottaglie, Italia
SCRISOARE, Galeria Galateea, Bucureşti, România
2013 EXPOZIŢIA MEMBRILOR IAC/AIC, Dublin, Irlanda
CERAMIŞTI ROMÂNI la Cluj, Bienala de Ceramică Internaţională, Cluj, România
2014 SIMPOZION DE CERAMICĂ, Galeria de Artă Civică, Panevėžys, Lituania
GALERIA GALATEEA, Contemporary Art Ruhr, Essen, Germania
2015 FIGURA UMANĂ ÎN CERAMICĂ, Galeria IAGA în cadrul CICB Cluj, România
CERAMICS TODAY - UNICUM 2015, Trienala de Ceramică, Ljubljana, Slovenia
ZAGREB - EX TEMPORE, Ceramics fest, 2015, Zagreb, Croaţia
ARTIŞTI CERAMIŞTI DIN ROMÂNIA, Galeria Casa Matei, Cluj
ARTA DECORATIVĂ, Galeria Senso, Bucureşti, România
2016 METAFORE INCANDESCENTE, Bienala de ceramică, Cluj-Napoca, România

„Cap pe pernă”, „Cap pe pernă”,


porțelan 30x30x20 cm, ardere la 1.250°C, 2014 profil

26 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Cămașa scribului”,
porțelan 150x100 cm, ardere la 1.250°C, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 27


(
„Ianus”, „Ianus”,
porțelan 40x20x20 cm, ardere la 1.250°C, 2015 porțelan 40x20x20 cm, ardere la 1.250°C, 2015

Artista clujeană Arina Ailincăi asamblează şi dezasamblează fragmente de corp. Ea îşi asumă un joc derridean
raportându-se mereu la întreg chiar şi atunci când îşi gândeşte lucrările în paradigma deconstrucţiei. Observă/redă/studiază
fragmente pe care mereu le contextualizează. Mottoul vizual “body in pieces” este reîntregit constant. Prin această reîntregire
aparentă, Arina contracarează ideea de fragmentaritate, stagnând astfel imaginea mutilării, dislocării, eviscerării. La nivel
formal, sculptura ceramică de factură expresionistă este contrabalansată de scriitura imprimată/incizată pe lucrare. Urma
memoriei este trasată de alfabetul vizual personal care oscilează între jocul lejer al literelor până la comasarea şi condensarea
lor. Un gestualism pictural completează fiecare piesă ceramică…
Raluca Băloiu, istoric şi critic de artă, curator

28 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Între Cer și Pământ”, „Visare”,
porțelan 45x25x25 cm, porțelan 40x20x20 cm,
ardere la 1.250°C, 2014 ardere la 1.250°C, 2014

„Între Cer și Pământ”, „Visare”,


profil profil

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 29


(
CELA NEAMȚU S-a născut pe data de 16 iulie 1941 în localitatea Piciorul Lupului, judeţul
Iaşi. Între 1960 şi 1966 a urmat cursurile Institutului „Nicolae Grigorescu”
din Bucureşti, Secţia Arta textilă, iar din 1970 este membră a Uniunii
Artiştilor Plastici din România.
În anul 1990 devine membru corespondent al E.T.N. (European Textile
Network).
Tot în 1990 este aleasă membră a I.T.N.E.T. (International Textile
Network).
EXPOZIŢII PERSONALE: 1969, 1973, 1976, 1982, 1988, 1993, 2000,
Bucureşti; 1974, 1993, Iaşi; 1988, Botoşani; 1993, Constanţa, Buzău,
Bârlad, Vaslui; 1994, Brăila; 1983, 1988, Düsseldorf, Velbert, Hilden, Bad
Oyenhausen (Germania); 1988, Roma (Italia); 1991, Ashkelon (Israel);
1992, Soissons (Franţa); 1995, Sofia (Bulgaria); 1997, New York,
Washington D.C. (SUA); 2004, Tel Aviv (Israel); 2005, Bârlad; 2006,
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; 2007, Muzeul de Artă Craiova; 2008,
Galeria „Dana” Iaşi, Galeria „Tonitza” Bârlad, Galeria „Orizont” Bucureşti; 2009, Muzeul de Artă Buzău; 2010, Vision Centre
în Cork-Irlanda, Fălticeni; 2011, Galeria „Dialog” Bucureşti, Galeria „Mall Moldova” Iaşi; 2012, Galeria „Frezia” Dej.
Participări la concursuri internaţionale: 1974, al 23-lea Festival de Artă Decorativă, Bronsgrove (Anglia); 1978, 1982, 1986,
Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt (Germania); 1983, a 7-a Bienală Internaţională de Miniaturi Textile din Hanovra
(Germania); 1984, Bienală Internaţională de Miniaturi Textile, Tilburg (Olanda); 1985, a 5-a Trienală Internaţională de
tapiserie din Lodz (Polonia); 1987, a 13-a Bienală Internaţională de Tapiserie din Lausanne (Elveţia); 1988, a 8-a Trienală
Internaţională de Tapiserie din Lodz (Polonia); 1993, a 2-a Trienală Internaţională de Tapiserie din Tournai (Belgia); 1993,
a 4-a Trienală Internaţională de Miniaturi Textile din Angers (Franţa); 1994, 1997, 2000, 2003, Trienala Internaţională de
Tapiserie din Bucureşti; 1999, 2000, Expoziţie Internaţională Virtuală I.T.N.E.T., Alaska (Statele Unite ale Americii); 2000:
a 2-a Bienala Internaţională de Flamuri, Szombathelyi (Ungaria); 2006, Salonul Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217,
Grand Palais, Paris.
PREMII: 1974, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru prototip; 1978, Premiul II pentru Tapiserie oferit de
Ministerul Culturii; 1984, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Tapiserie; 1986, Diplomă de Onoare la
Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania; 1987, Placheta la a 8-a Bienală Internaţională de Arte din Valparaiso,
Chile; 2000, Medalia „Mihai Eminescu”; 2001, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor; 2003,
nominalizată pentru Premiul Academiei Române; 2005, Premiul de Excelenţă din partea Patronatului Naţional Român;
2006, Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris; 2008, Premiul „Vasile Pogor”
din partea Primăriei oraşului Iaşi; 15 decembrie 2011, ACADEMIA ROMÂNĂ acordă PREMIUL „ION ANDREESCU” în
domeniul artelor plastice pentru ÎNTREAGA CREAŢIE.
1984 - lemn: Sighetu Marmaţiei (jud. Mararmureş)
1986 - lemn: Sălişte (jud. Sibiu)
1988 - lemn: ,,Forma Viva”, Peninsula Seca (Slovenia), lugoslavia
1990 - lemn: Lumsden (Scoţia), Marea Britanie
1991, 1994 - piatră: Oarba de Mureş
1993 - lemn: Dumbrava Sibiului
1996 - piatră: Borkel en Schaft, Olanda; lemn: Muzeul de Artă Contermporană Galaţi
1997 - lemn: Behringen, Germania; piatră: Merges, Elveţia, & Rachana, Liban
1998 - lemn: lrdning, Austria
1982 - Premiu pentru lucrarea de artă monumentală
Dansul, Balş (jud. Olt)
1996 - Premiul II „Gheorghe Petraşcu”, Bienala de Artă, Târgovişte
1999 - Premiul Juriului, Simpozionul de la Morges, Elveţia
30 GALERIA DE ARTA SENSO
(
2002, 2006 - Premii U.A.P pentru Artă ambientală, Simpozioanele de la Tulcea & Bucureşti

LUCRĂRI ÎN COLECŢII DE ARTĂ din Argentina, Belgia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Olanda, România, Slovacia,
Elveţia, Austria, Portugalia, Spania

„Ie din zona Buzăului”,


colaj textil 40x50 cm, 2015

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 31


(
„Ie din Muscel”,
colaj textil 50x40 cm, 2015

32 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Cu siguranță, păsările urzite de Cela Neamţu sunt mai mult decât semne ale frumuseții firii. În plus, e tot atât de evident
că ele exprimă altceva decât păsările lui Brâncuși. Dacă genialul gorjan era obsedat de idea zborului, Cela Neamţu face din
păsări niște «ipostaze ale tainei». De aici tăcerea pe care ele o degajă… Iar plasarea lor în preajma ferestrei sporește starea
de taină cu o undă de așteptare și de reflecție. Cu simbolistica din basme am rămâne în lumea profană. Taina acestor păsări
are, totuși, și o dimensiune sacră, deloc ignorabilă. Înainte de geneză, chiar Creatorul era un duh ce plutea ca o pasăre pe
deasupra haosului prim. În chip de porumbel se coboară și Duhul Sfânt pe Pământ – mai întâi la botezul Domnului, apoi
ca să-l substituie pe Hristos după înălțarea Acestuia la ceruri. Nu-i de mirare așadar că, în mentalitatea tradițională, păsările
se manifestă ca «prezenţe epifanice». Limbajul lor aparține zonei ezoterice de comunicare și a-l înțelege înseamnă a
înțelege tainele naturii spiritualizate. Dar nu numai păsările, ci și zidurile transfigurate de Cela Neamţu par a fi purtătoare de
sacralitate. Voievodale sau monahale, transcendența a coborât asupra lor, învăluindu-le cu o «lumină sofianică». Prin această
atmosferă sofianică, tapiseriile Celei Neamţu participă la matricea profundă a artei naționale (ceea ce s-a dovedit a nu le
stăvili receptivitatea transnațională).”
Prof. dr. universitar GHEORGHIŢA GEANĂ
Iulie 2002, Bucureşti
Albumul „Cela Neamţu” 2002

„Sigur este că FEREASTRA, totdeauna elocventă, are la Cela Neamţu, pe lângă destinaţia arhitectonică, funcţie plurală.
E o metaforă simbolică obsedantă, frecvent reluată în variante cu destin poetic. Monumentală, alungită, ademenitoare,
fereastră comportă nu doar două dimensiuni, ci trei. Pe scurt, exteriorul cată spre interior, mai precis spre spaţiul misterios
în care veghează însuşi Dumnezeu. Dar dincolo de afară şi de înăuntru mai e ceva: înaltul − reper ascendent spre cer. Divinul,
transcendental, absolutul, repere corelative, se adresează fără cuvinte sufletului căutător de puritate. Câte ferestre a imaginat,
în totul, Cela Neamţu? Vreo câteva zeci − «Ferestrele inimii», «Ferestrele cerului», «Ferestrele Iaşului», «Fereastra
manuelină», «Fereastra pentru Luceafăr», «Fereastra pentru Ana», «Altar pentru părinţii mei», «Raze de lumină» − toate
în desfăşurări poematice complementare; în spiritul ideii de ciclu, toate duc spre un centru cumulativ: sacrul.”

Academician CONSTANTIN CIOPRAGA


Convorbiri literare, nr. 2 februarie 2009, Iaşi

„În ansamblul atât de elevat al acestei veritabile expoziţii universale de artă (Salonul Artiştilor Francezi 2006, Grand Palais,
Paris), prezenţa Celei Neamţu a marcat, în sfera atelierelor decorative, momentul de apogeu. Tapiseriile ei au fost atât de
apreciate, încât juriul i-a conferit Medalia de aur. Cunoscând în bună măsură exigenţele unui astfel de salon, faptul are
dimensiunea incredibilului. Iată, un român, ieşean pe deasupra, obţine cea mai înaltă distincţie în Parisul atâtor avangarde, al
atâtor glorii şi celebrităţi, în ţara unde s-a născut, putem spune, tapiseria europeană, unde s-a desăvârşit unul dintre cei mai
mari tapiseri, Jean Lurcat. Iată însă că a fost posibil acolo unde respectul pentru originalitatea expresiei artistice, a viziunii ca
o propunere de relansare a dialogului cu valorile perene ale umanului şi umanităţii poate relansa speranţa că arta chiar poate
salva lumea.”

VALENTIN CIUCĂ, critic de artă


Ziarul de Iaşi, 12 iulie 2006
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 33
(
„Ie de Prahova”,
colaj textil 40x50 cm, 2015

„Bogate şi expresive în reprezentare, diverse şi vitale în expresie plastică, lucrările prezentate în expoziţiile Celei Neamţu
ne întâmpină întotdeauna cu «o puzderie de senzaţii tari, prefăcătoare, aşezând obiectul propriu-zis în năvodul legăturilor
universale” − după cum spunea cândva George Călinescu. Tulburător de melodioasă, de o «sonoritate» ce lasă ochiului
libertatea de-a se închide spre visare, îndemnând mâna să le mângâie, tapiseriile ei sunt rezultatul permanenţei dialogului
elevat dintre tradiţie şi modernitate, cutezanţa de-a alia bogatului tezaur mitic reflecţia constructivismului sever controlat.”

DORANA COŞOVEANU, critic si istoric de artă


Albumul „Cela Neamţu” 2002

34 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Ie”,
colaj textil 40x50 cm, 2015

„Cu pilduitore tenacitate, Cela Neamţu şi-a plămădit şi definit un vast repertoriu imaginativ, implicându-se în aspecte menite
să reflecte freamătul umanităţii în căutare de fapte roditoare şi răspunsuri compensative. A sondat cu patos şi încântare
zbaterile lăuntricului furnizor de reflexii şi certitudini, dar mai ales şi-a orientat efortul evocativ spre surprinderea şi
transfigurarea unor stări de necontenită veghe şi reculegere, vizând iscarea unor momente revelatorii în relaţie cu o realitate
posibilă patronată de forţa tămădiutoare a sacralităţii.”

NEGOIŢĂ LĂPTOIU, istoric şi critic de artă


Ziarul Făclia, 14 august 2012, Cluj

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 35


(
COSTEL IACOB
VISUAL ARTIST
NĂSCUT 1952, Bucureşti, România
STUDII
1974 Şcoala Superioară de Aeronautică Civilă, Boboc/Buzău, România
1985 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secţia Sculptură,
Bucureşti, România
1990 – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici (U.A.P.) din România
1998–2000 curator, Târgul de Arte vizuale, Secţia Sculptură, Bucureşti,
România

EXPOZIŢII PERSONALE
2013 „Timp îngheţat”, Galeria Simeza, Bucureşti, România
1996 „Zbor şi transformare”, Galeria Orizont, Bucureşti, România

EXPOZIŢII DE GRUP (SELECŢIE)


2016 Expoziția de artă „EX LIBRIS BRÂNCUŞI – 2016”, Muzeul Național al
Hărților și Cărții Vechi, Bucureşti
2016 Conexiuni 2016 − Bienala de Artă Decorativă, Sala de Expoziţii „Constantin
Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti
2015 Contemporary Art Ruhr, Essen, Germania
Arte în Bucureşti, „Omul împotriva vieţii”
Bienala Naţională de Sculptură mică „Vârsta de Bronz”, Cluj
2014 Bienala de Arte Deorative
Arte în Bucureşti, „Explorări Urbane”
Salonul de Primăvară, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti, România
2011–2013 Salonul de Iarnă, Palatul Şuţu, Bucureşti, România
2012, 2011 Salonul Metalului, Galeria Orizont, Bucureşti, România
1999 „Timpul ca metaforă”, Salonul de Artă, Bucureşti, România
1994 101 Wooster St. Gallery, New York, S.U.A
1993 Salon International d’Art, Sète, Franţa
Accademia di Romania, Roma, Italia
1992 „Saga 92”, Grand Palais, Paris, Franţa
Moderne Kunst Galerie, Erlangen, Germania
1990 „Artistes à la Bastille”, Paris, Franţa

PREMII, BURSE
2014 Premiul pentru Metal, Bienala de Arte Decorative
2001 Premiul U.A.P. pentru Ambient-instalaţie, ArTuborg, Bucureşti, România
1999 Premiul Salonului de Artă, Secţiunea „Timpul ca metaforă”, Bucureşti, România
1994 Bursa Fundaţiei „Giorgio Cini”, Veneţia, Italia

LUCRĂRI DE ARTĂ MONUMENTALĂ


2007 Structura I (lemn), Sibiu, România
2004 Structura II (lemn), Bacilly, Franţa
2001 Sfera (metal), ArTuborg, Bucureşti, România
1995 Omagiu (piatră), Oarba de Mureş, România

LUCRĂRI ÎN COLECŢII PARTICULARE din S.U.A., Italia, Franţa, Cipru, Suedia, Luxemburg, Germania, România.
36 GALERIA DE ARTA SENSO
(
„Pegas”,
tehnică mixtă / metal / lemn, 90,5x98x72 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 37


(
„Pegas”,
profil

Într-o lume a marilor tensiuni scientiste și tehniciste, Costel Iacob, folosind arsenale și componente asemănătoare, se amuză
migălind cu zâmbetul pe buze, la foarte serioase jucării din bronz, alamă și diafragme prețioase, ce-și pot afla locul în orice
ambianță intimă, fără a irita orgoliul inventatorului de profesie.
Demonstrația lui este de poetică pură, obiectele lui au o pregnantă artisticitate, în ciuda puzderiei de mecanisme care
sălășluiesc zidite în faustica arhitectură a fanteziei lui.
CORNELIU ANTIM
(critic de artă)

Costel Iacob reimaginează aparate pentru zbor ori mașinării ciudate pentru visat (sau „mașinării de vis”!) pe linia lui
Leonardo da Vinci sau amintind de „mobilele” lui Alexander Calder, dar mult mai fine și, în același timp, mai complicate,
valorificând roți dințate, arcuri și cadrane de ceas, cu o frenezie debordantă în a închipui obiecte elegante, strălucitoare și,
aparent, inutile. Cu minuție de orfevru, împletită cu mari cunoștințe de inginer, el plămădește niste sculpturi fermecătoare,
dominate de o notă ludică.
Cu generozitate, Costel Iacob face demonstrații pe aceste jucării pentru oameni mari în fața acelora care au știut să rămână
copii și să se joace chiar și la maturitate, în mijlocul marasmului adus de „epoca de tranziție” pe care o trăim, reușind să-și
păstreze imaginația juvenilă nealterată.
ADRIAN-SILVAN IONESCU
(critic de artă)

Costel Iacob expune sculptură în metal, realizată într-un gust fascinant pentru mecanism. Există în forma acestui artist o
atracție pentru epoca sfârșitului de ev mediu, pentru acel triumf al experimentului din scolastică.
Structuri complicate, derivate de ceasornic, metronom, busolă, toate alcătuind compoziții minuțios și îngrijit elaborate.
Nu greșim numindu-l pe Costel Iacob un doctor al metalului, asemenea pleiadei marilor scolastici.
LIVIA STOENESCU
(critic de artă)
38 GALERIA DE ARTA SENSO
(
DAN BĂNCILĂ Născut: 7 octombrie 1943, București

Studii:
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”
A absolvit: în 1969, Clasa profesorilor Zoe Băicoianu și
Ion Popescu-Negreni

Expoziții:
1968 - Salonul sticlei și ceramicii București
1969 - Sala Kalinderu, București
1969 - Trienala de arte decorative, București; Faenza, Italy International
Ceramics Contests;
1970 - Viena, Austria; Varșovia, Polonia
1971 - București, Galeria Apollo; Moscova, Rusia; Budapesta, Ungaria −
Expoziție Internațională; San Marino
1972 - Tokyo, Japonia
1973 - Gdansk, Polonia, Concursuri Internaționale: Expoziția „Hypostasis”, București, Galeria nouă
1973 - Sala Galateea, București
1974 - Atena, Grecia; Londra, Anglia; Erfurt, Germania; Perugia, Italia – Concursuri Internaționale Ceramică
1975 - Galeria Simeza, București
1976 - Coburg, Germania
1977 - Coburg, Germania
1979 - Corning, S.U.A., Corning Museum of Glass
1980 - Lucerna, Elveția, “Zentralschweizer Glasspreis”
1981 - Valencia, Spania; Roma, Italia, Accademia di Romania; Londra, Anglia, London Decorative Arts
1983 - Bremen, Germania, Galeria „Slavia”; Perugia, Italia – Concursuri Internaționale
1984 - Amsterdam, Galeria „Rosen”, Orvettee, Hitversum, Olanda
1985 - Spectacol Artă Decorativă, București
1987 - Tokyo, Japonia, Exhibition of Glass
1988 - Kanazawa, Japonia, International Glass
1989 - Liège, Belgia, Expoziția Internațională “Contemporary Glass and Crystal Sculptures in Europe”
1990 - Kanazawa, Japonia International Glass
1992 - Franţa, Nimagme 92; Kanazawa, Japan International Glass; Monthey, Elveția, Gallery des Marmmettes; Philadelphia,
SUA, Institutul American, Proiect Kristall MAcht; București, Galeria „Dominus”
1995 - Kanazawa, Japonia
1996 - Geneva, Elveția, la Galerie Expressions
1997 - Ressado, Galeria „Calderon” București; Expo Group București
1998 - București, Artele Focului
2000 - L’Eurofeu du Pays de Liège
2001 - București, Salonul Sticlei, Galeria „Simeza”
2002 - București, expoziţie personală, Galeria „Apollo”
2003 - Salonul de sticlă, București
2003 - București, Salonul Municipal al Artelor Decorative, Galeria „Apollo”
2004 - București, Artele Focului, Ediția a 3-a, Galeria „Apollo”
2007 - București, Salonul Național al Artelor Decorative
2008 - Expoziție București, Galeria Orizont „Conexiuni Armâne”
2009 - Expoziție în Paris, Franța
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 39
(
2010 - Expoziție în București, Galeria „Orizont”
2011 - Expoziție, Salonul Sticlei, Galeria „Orizont”
2014 - Expoziția „Continuitate în Artele Focului”, București
2015 - Expoziție Galeria „Senso”

Premii:
1974 - Premiul “ex-aequo”, Cvadrienala de arte decorative
1976 - Coburg, Germania, Prima expoziție europeană “Coburger Glass Preis”
1977 - Coburg, Germania, Diplomă de Onoare, “Coburger Glass Preis”
1985 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România
1992 - Proiectul Kristall Macht „pentru un Artist Desăvârșit – Premiul de Argint”
1993 - Premiul Flacăra, București
2001 - București „Ordinul Cultural de merit în gradul de comandor al artelor plastice”
2008 - Premiul „Personalitatea Anului 2008 în Arte Decorative”, București

„Mașina timpului”,
cristal / sticlă / bronz,
36,5x33x11 cm, 2016

40 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Buchetul regal”,
sticlă / cristal / bronz, 62x41x17 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 41


(
„Inserție”,
sticlă / bronz, 39x18x11,5 cm, 2016

„Inflorescență”,
cristal / sticlă / bronz, 50x26x12 cm, 2016

42 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Hobby I”,
travertin / sticlă / bronz / lemn, 41x25x32 cm, 2016

„Hobby II”,
cristal / sticlă / bronz / lemn, 38x16x25 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 43


(
ARTA UNUI ATELIER DE STICLAR

Un paradox în meșteșugul de artă al sticlăriei e că, pentru a fi interesant, artistul nu pare obligat să fie și un inovator.
În pictură, bunăoară, imitația e sancționabilă. În artele decorative — şi-n sticlărie în mod deosebit —, imitatorul o duce bine,
adeseori mai bine decât creatorul ce luptă pentru calitate și noutate. În pictură, lipsa unui dram de originalitate, a sforțării de
a produce altceva și altfel, aproape că-l descalifică pe cel ce pictează. În judecata lucrului de sticlar, inovația nu-i neapărat și
criteriu. Se-ntâmplă câteodată ca o idee excepţională să fie atât de repede preluată și distribuită, încât creatorul ce-a avut-o
să pară copistul copiștilor săi. Materialul, mai apoi, cu gingașele sale amăgiri, cu sugestia a ceva prețios, sidereal, nelumesc, îl
timorează nițel pe Acela ce caută a discuta forma și calitatea ei. Un bol de sticlă cu pigment bun, spre exemplu, pare, oricum ai
privi chestiunea, ceva ce trebuie socotit artă. Să nu uităm că geometricul impresionează întotdeauna și că sticlăria beneficiază
în chip fatal de fascinantul sferei, al cubului, al poliedrelor. Cine a ținut în mână o sferă de cristal ori un cub de cristal perfect
șlefuit va fi avut sentimentul tăieturii de artă. Astfel stând treburile, se înțelege că o carieră de mare meșter sticlar stă sub o
infinitate de imponderabilitate.
Cunoscând privilegiile, dar și comoditățile creației de serii, Dan Băncilă a purces la o continuă primenire a gândului,
însă o primenire într-un teritoriu al unei sensibilități atent probate. Cine știe cât anume știe e un înțelept. Evaluându-și
cu luciditate plăcerea de a căuta în toate natura și legile ei, Dan Băncilă se străduiește să facă sticla vie, vibrând de viu ca
plantă. Ideea de a concilia două stări de neconciliat ale firii – cum sunt iarba, care înseamnă trecere, efemer, schimbare, și
sticla, care e organizare sub semnul veșniciei și a neschimbării – e încărcată de dificultăți , adesea descurajante. Dan Băncilă
are chemarea dificilului, lui îi place, întemeiat pe o trudă de toată cinstea, de a merge numai înainte. Dacă numele lui Dan
Băncilă înseamnă ceva în arta noastră, e întrucât el și-a socotit talentul exact la prețul ce-l poate avea el într-o lume doldora de
talentați și numai tenacitatea drept lege a fiecărei zile.
TUDOR OCTAVIAN

Căci universul acesta heteromorf, evanescent și totuși apropiat prin fluxul simpatetic ce se stabilește între obiectul de
artă și afectivitatea contemplatorului, se cristalizează treptat, piesă cu piesă ca într-un imprevizibil și mobil mozaic ce tinde
către idealitate, în atelierul lui Dan Băncilă, loc privilegiat, spațiu al ascezelor ce premerg elaborarea și locuința temporară
pentru fragilitatea scriiturilor spațiale executate cu rafinament și virtuozitate, până la transferul în sala confruntărilor
irecuperabile, expoziția, sau, cum prea frecvent se întâmplă, până la dispariția dătătoare de nouă existenţă în cuptorul
purificator. Artistul nu face parte din specia celor ce cad în extaz în fața oricărei forme ieșite, ca un accident gândit, din
complicata alchimie a materiei fluide, spiritul critic a devenit pentru el o condiție ineluctabilă și o heraldică, el știe că orice
lucru poartă în el efortul, determinarea, neglijența și indiferenţa celui ce l-a alcătuit. Și nu-și permite, pe termenul lung al
discernerii valorilor, să se autominimalizeze din exces narcisic sau orgoliu. Atunci nu ar mai fi el însuși, toată lecția unei
lungi și superbe tradiții, ca și efortul de integrare firească, dinamică, eficientă în fluxul ambianței moderne ar deveni o sterilă
formulă, un cabotinaj acceptat și complice regizat în căutarea succesului facil și a truculenței înșelătoare. Dan Băncilă simte,
intuiește, cunoaște rațional, până la urmă, acest pericol și mizează pe triada marilor implicări și împliniri: talent, efort și
perseverență. Rezultatul? Uimitoarea, captivanta, fragila și perena lume de semne dominată de verticalitate, ascensională ca
o punte de legătură între focul terestru și cel solar, îmbogățind cosmosul cu noi structuri.
VIRGIL MOCANU

44 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Hiperbolă”,
marmură / sticlă, 40x25x10 cm, 2016

„Heraklion”,
sticlă / marmură, 39,5x19x14 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 45


(
„Curcubeu”,
travertin / sticlă, 59x40x8 cm, 2016

„Ikarus”,
travertin / marmură / sticlă, 77x39x14,5 cm, 2016

46 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Flacăra roșie”,
marmură / sticlă, 43,5x24x6,5 m, 2016

„Fântânele”,
marmură / sticlă, 36x15x4 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 47


(
PORTRET DAN BĂNCILĂ

Este și cazul școlii contemporane românești, care coboară din prestigioasa tradiție a manufacturilor autohtone,
din asimilarea creatoare a lecției italiene și central europene, pentru a aduce, nu o dată, în muzeul imaginar al artelor
contemporane sunetul inconfundabil și transparențele sticlei românești. Este și cazul artistului sticlar Dan Băncilă,
personalitate de prim rang a acestei școli și totodată creator al cărui palmares de premii și distincții obținute, în selecții de
maximă calitate, în țară, ca și în lume, ne scutește de oficiile inutile ale unei (re)prezentări. Reluăm, iată, termenul nu numai
pentru a legitima lungimea preambulului, dar și pentru a vedea că, tot dupa schema mai sus propusă, s-a putut petrece și
evoluția artistului de la decorativ la sculptural, de la – dacă ne este permis jocul− „obiectul de artă” la „arta ca obiect”. Astfel,
vasul ornamentat cu altoreliefuri fitomorfe se va metamorfoza în compoziții de ritmuri vegetale terestre sau subacvatice,
noi lumi de invenție formală și cromatică vor fi inspirate de noi orizonturi biologice, din ce în ce mai subtil cercetate. Într-o
altă direcție, pornind de la vasul cu pereți rectangulari, artistul va ajunge la reconsiderarea planurilor și muchiilor blocului
masiv, văzut ca un cristal, a „aventurilor” optice ce se pot întreprinde prin savante secțiuni și polisări, prin intersectarea sa
cu planuri și volume din altă familie de culoare, de suprafață tactilă și formă. Ca și în cazul pieselor de sorginte biogenă, dar
mai spectaculos în această zonă, s-o numim a geologicului animat sculptural, sunt convocate cu măiestrie și adresă procedee
antinomice menite să se valorifice reciproc între accidental și debitarea de planuri riguros șlefuite, de la supratransparență la
opacitate absolută ș.a.m.d. Dar așa cum vor fi ele capabile, în circumstanțele dificultăților de reproducere, să lăsăm mai bine
imaginile să se compună într-un portret al artistului Dan Băncilă.
P. FRÂNCU

„Translație”,
profil

„Translație”,
cristal / bronz, 21,5x20x26 cm, 2016

48 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Marina”,
travertin / marmură / sticlă,
40x15x12 cm, 2016

„Clepsidra”,
marmură / sticlă,
45x11x4,5 cm, 2016

„Tehnicus”,
travertin / sticlă / bronz,
56x19x12 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 49


(
DANIELA FĂINIȘ Artist plastic – membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România

DATA NAŞTERII
3 octombrie 1961 − România

STUDII
1981-1985 – Academia de Artă „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti

EXPOZIŢII PERSONALE
2015 Puritatea Renaşterii Permanente − Biblioteca Naţională a României
*2015 Dialog portretistic – Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia − România
*2007-2008 Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti − Bucureşti –
România
*2007 Grădina Botanică – Bucureşti – România

*2004 Lapidarium – Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia − România


*2003 Clubul Prometheus – Bucureşti − România
2003 Accademia di Romania – Roma − Italia
*2002 Galeria Allianz-Ţiriac – Bucureşti − România
2001 Muzeul Sanshokan – Hida Furukawa – Japonia
2001 Centrul Cultural „Titu Maiorescu” – Berlin − Germania
2000 Centrul Cultural – Paris – Franţa
*1999 Muzeul Brukenthal Sibiu − România
1999 Consiliul Europei − Strasbourg – Franţa
*1998 Galeria Sala Ronda Teatrul Naţional – Bucureşti – România
1996 Galeria „Fundaţia Gerhart-Hauptman” – Dusseldorf – Germania
1992 Galeria „Fundaţia Gerhart-Hauptman” – Dusseldorf – Germania
1992 Galeria „Simeza” – Bucureşti – România
1992 Galeria „La Source” – Bruxelles – Belgia
1989 Galeria de Artă – Mamaia – România
1988 Galeria de Artă – Mamaia – România

EXPOZIŢII DE GRUP
2015 Galeria Universităţii de Artă şi Design „Ceramişti din România” Cluj − România
2015 Galeria I.A.G.A. (International Art Gallery Angels) „Figura Umană în Ceramică”
Cluj − România
2015 Expoziţie Internaţională de Artă Contemporană – „Keramik in Steinbruch” − Oberpullendorf − Austria
2014 Galeria Senso „Arta Decorativă” – Bucureşti − România
2014 Galeria AnnArt „Mica Artă Mare” – Bucureşti – România
2014 Art Yourself Gallery „Continuitate în Artele Focului” − Bucureşti − România
2014 Galeria Galateea, Expoziţia Internaţională transFORM − „Contemporary Ceramic
Art” − Bucureşti − România
2014 Galeria Galateea „Amprente” – Ceramică din colecţia Muzeului de Artă
Contemporană − Bucureşti − România
2014 Galeria Galateea „Contemporary Art Ruhr” − Bucureşti − România
2013 Expoziţie Internaţională de Artă Contemporană – „Keramik in Steinbruch”− Oberpullendorf-Austria
2013 Galeria Galateea „Umbrele Albului” − Bucureşti − România
50 GALERIA DE ARTA SENSO
(
2013 Galeria Galateca „Portret de Artist” − Bucureşti − România
2013 Galeria Galateca „Aniversare salon de artă si design” − Bucureşti − România
2013 Galeria AnnArt „Alt Alb” − Bucureşti – România
2012 Galeria Simeza „Expoziţia Internaţională de Artă Contemporană” − Bucureşti − România
2011 Muzeul Cotroceni Salonul Naţional de Artă Decorativă, ediţia a XII-a − Bucureşti − România
2011 Salonul de Artă Galeria Orizont − Bucureşti − România
2011 Ceramică în Steinbruch − Austria
2010 Arta Ceramică Contemporană Română – Institutul Cultural Român – Paris − Franţa
2009 Ceramica Românească Azi – Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia − România
2008-2009 Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi – Bucureşti − România
2006 Trecere pe Trecere – Galeria Simeza − Bucureşti − România
2006 International Action Art – Club UNESCO – Pireus – Grecia
2006 Muzeul Marathon – Grecia
2004 Arta românească şi finlandeză − Muzeul Municipiului Bucureşti
2004 Salonul de Primăvară − Mogoşoaia
2003 Galeria Apollo − Bucureşti − România
2003 Galeria „Simeza” – „Opţiuni” − Bucureşti − România
2002 Expoziţia Internaţională de Artă „Remember – Femei Creatoare la Marea Mediterană şi Marea Neagră” − Bucureşti −
România
2001 Expoziţia Internaţională de Artă „Remember – Femei Creatoare la Marea Mediterană şi Marea Neagră” − Bucureşti −
România
*2000 Expoziţia Internaţională de Artă „Remember – Femei Creatoare la Marea Mediterană şi Marea Neagră” –Thessaloniki –
Grecia
2000 Muzeul Cotroceni − Bucureşti − România
2000 Expoziţia Mondială – Hanovra − Germania
1999 Salonul Artelor – Institutul de Arhitectură − Bucureşti − România
1999 Târgul Internaţional de Arte Vizuale – Palatul Cotroceni − Bucureşti − România
1998 Salonul de Artă – Sala Dalles − Bucureşti − România
*1997 Expoziţia Internaţională de Artă „Remember – Femei Creatoare la Marea Mediterană şi Marea Neagră” –Thessaloniki –
Grecia
1996 Muzeul de Artă – Constanţa – România
1996 Galeria „Gala” − Bucureşti − România
1995 Societatea de Cooperare Interbalcanică a Femeilor Române – 45 Artiste Plastice − din România − Bucureşti − România
1995 Salonul de Artă Decorativă − Muzeul Naţional Cotroceni – Bucureşti − România
1995 Castelul Monselice – Italia
1994 Honolulu – Hawaii – United States of America
1994 Maui – Hawaii – United States of America
1994 Auburn – New York – United States of America
1994 Galeria Teatrul Naţional − Bucureşti − România
1993 Pavilionul României –Taejon – Coreea de Sud
1993 Baltimore – Maryland – United States of America
1994 Pittsburg – Pennsylvania – United States of America
1992 „Artothecke” – Berlin – Germania
1992 „Nimagine 92 Espace Roumain” − Nîmes – Franţa
1991 Trienala de Artă a Galeriei Teatrului Naţional − Bucureşti − România
1988 Expoziţia de Artă Decorativă – Eisenstadt – Austria
1988 Expoziţia de Artă Decorativă – Berlin – Germania

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 51


(
1989 Galeria „Sala Dalles” − Bucureşti − România
1989 Galeria „Eforie” − Bucureşti − România
1990 Muzeul de Artă − Bucureşti – România
1988 Muzeul de Artă − Bucureşti − România
1988 Galeria „Sala Dalles” − Bucureşti – România
1988 Galeria Teatrului Naţional − Bucureşti − România
1988 Expoziţia Anuală − Bucureşti − România
1987 Muzeul Sticlei şi Ceramicii – Dorohoi – România
1987 Muzeul Sticlei şi Ceramicii – Dorohoi – România
1987 „Studio 35” – Botoşani – România
1986 „Galeria Luchian” – Botoşani – România

SIMPOZIOANE
2011 Simpozionul Internaţional de Pictură – Patra − Grecia
2007-2008 Simpozionul 1st International Convention of Modern Arts – Stuttgart − Germania
2004 Tabăra Naţională de Artă Plastică Contemporană, ediţia a III-a – Todireni − România
2004 Simpozionul de Ceramică – Muzeul de Artă Comparată – Sângeorz-Băi − România
2003 Simpozionul de Ceramică „Arderea Cerului” – Sângeorz-Băi − România
2000 Simpozionul „Support Organization for Overseas Ceramics” – Tajimi − Japonia
1999 Simpozionul Internaţional de Ceramică „Hamangia”– Constanţa – România
1996 Simpozionul Internaţional de Ceramică „Hamangia”– Constanţa – România
1992 Simpozionul „Contemporary East European Ceramics” – Philadelphia − United States of America
1988 Simpozionul de Ceramică – Dorohoi − România
1987 Simpozionul de Ceramică – Dorohoi − România

COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
*2003 A 6-a Bienală Internaţională de Ceramică Artistică – Manises − Spania
*2002 A 6-a Competiţie Internaţională de Ceramică − Mino – Japonia
*2001 Bienala Internaţională „Artele Focului” − Bucureşti – România
*1998 Bienala Internaţională „Artele Focului” − Bucureşti – România
*1998 A 5-a Competiţie Internaţională de Ceramică − Mino – Japonia
*1997 A 5-a Bienală Internaţională de Ceramică Artistică – Aveiro – Portugalia
*1996 A 4-a Bienală Internaţională de Miniatură – Iugoslavia
*1992 A 3-a Competiţie Internaţională de Ceramică − Mino – Japonia
*1992 XXXII Concorso Internazionale Della Ceramica D’arte Gualdo Tadino – Perugia − Italia
*1991 A 5-a Trienală Internaţională de Ceramică – Sopot – Polonia
*1990 XXX Concorso Internazionale Della Ceramica D’arte Gualdo Tadino − Perugia – Italia
*1989 XXIX Concorso Internazionale Della Ceramica D’arte Gualdo Tadino − Perugia – Italia

PREMII ŞI DISTINCŢII
2010 Premiul „Flacăra” pentru Arte Plastice, ediţia 2010 − Bucureşti – România
2004 Meritul cultural în gradul de Comandor − oferit de Preşedintele României
*2002 Honourable Mention − Mino – Japonia
*1998 Honourable Mention − Mino – Japonia
*1998 Premiul Fundaţiei „Alexandru Ţipoia” pentru cea mai bună expoziţie a anului − Bucureşti – România
*1998 Marele Premiu al Bienalei Internaţionale „Artele Focului” − Bucureşti – România

52 GALERIA DE ARTA SENSO


(
*1997 Premiul I – Bienala Internaţională de Ceramică Artistică – Aveiro – Portugalia
*1997 Premiul Muzeului Naţional Cotroceni − Bucureşti – România
*1992 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Arta Decorativă − România
*1992 Honourable Mention − Mino – Japonia
*1990 Premiul pentru Tineret – Arta Decorativă – România
*1990 Targa d’Oro (Medalia de Aur) XXXI Concorso Internazionale Della Ceramica D’arte Gualdo Tadino − Perugia – Italia
*1989 Targa d’Oro (Medalia de Aur) XXX Concorso Internazionale Della Ceramica D’arte Gualdo Tadino − Perugia – Italia
*1988 Bursă pentru Arta Decorativă − Bucureşti – România

LUCRĂRI ÎN MUZEE ŞI COLECŢII


European Parliament’s Art collection Bruxelles – Belgia
Muzeul Naţional de Artă Contemporană − Bucureşti – România
„The Clay Studio Collection” – Philadelphia – United States of America
Muzeul de Ceramică şi Sticlă – Dorohoi – România
Muzeul Naţional Cotroceni − Bucureşti – România
Muzeul de Artă − Medgidia − România
Biblioteca Judeţeană − Constanţa – România
B.C.I.C. Bank – Craiova – România
Société Générale Securities – Bucureşti – România
ING. Bank N.V. − Bucureşti – România
Fundaţia „Support Organization for Overseas Ceramists” – Tajimi – Japonia
Ogiso School – Tajimi – Japonia
„Kano” High School – Gifu-shi − Japonia
Casa „Gudov” – Colecţie particulară − Bucureşti – România
Raiffeisen Bank − Bucureşti – România

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 53


(
„Tapiserie de caolin Floarea vieții”,
caolin modelat manual, incizat parțial cu pigment negru, ardere la
1200°C, H 50 cm, 2015

„Tapiserie de caolin Floarea vieții”,


profil

54 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Cărămizi de memorie I”, „Cărămizi de memorie II”,
caolin modelat manual desenat, caolin modelat manual desenat,
incizat și pictat cu pigment negru, incizat și pictat cu pigment negru,
ardere la 1100°C, 27x23x16 cm, 1999 ardere la 1100°C, 28x23x10 cm, 1999

„Cărămizi de memorie III”, „Cărămizi de memorie IV”,


caolin modelat manual desenat, caolin modelat manual desenat,
incizat și pictat cu pigment negru, incizat și pictat cu pigment negru,
ardere la 1100°C, 28x22x5 cm, 1999 ardere la 1100°C, 28x23x4 cm, 1999
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 55
(
DANIELA FĂINIŞ

Are capacitatea de a fascina prin forța cu care imaginarul se revarsă în real. Dar, mai cu seamă, prin rafinamentul
cu care, mereu modelându-se și zugrăvindu-se pe sine, vorbește despre ceilalți și despre încordarea existențială și spirituală
a umanității, de care, în chip vremelnic și îndărătnic, este legată. Se numește Daniela Făiniş. Și-a serbat de curând, în voit
asumată recluziune, 45 de ani de viață. Este celebră (în lumea ei „de porțelan”!), împodobită cu mult râvnite de alții onoruri
aurite, deși, în cuprinsul propriei baştini artistice, este percepută ca o umbră cu o identitate oarecare.

Aparentă ei fragilitate ascunde însă un munte de energii magmatice, pe care doar intimitatea laboratorului ei creativ îl
îngăduie deslușit și înstăpânit. Dincolo de toate acestea, și încă de altele nespuse aici, răzbate răspunsul impunător al operei
sale. Atâta câtă s-a împlinit până acum!

Întâmplarea a făcut să mă aflu în preajma ei, grație unui mare prieten comun, trecut mult prea în grabă în lumea umbrelor,
încă din anii când bătea, deloc sfielnic, la porțile marii agore artistice. Își impusese încă de la început exigențe și finalități
foarte înalte. Trăia frenetic și într-un fel aparte apartenența organică la universul viu, miraculos și paradisiac. Esențele
pulsatile ale lumii înconjurătoare făceau parte din structura ființei ei visătoare. Întreaga poetică și fantezie metamorfică a
plămadelor ei își trage sevele din această simbioză, viscerală aproape, cu materia în toate stările ei de agregare. Este, cred,
puntea pe care o clădește migălos artista între realitatea palpabilă a esențelor materiale (cu care fatalmente este constrânsă
să lucreze) și proiecția lor spirituală, în forme ce-și clamează apartenența la elocința limbajului plastic coerent, limpede în
expresia lui simbolică sau metaforică, axat pe un figurativism cu nete determinări ideatice și culturale.

Nimic din ceea ce a plămădit Daniela Făiniş în cuprinsul propriului univers plastic nu indică opțiunea pentru un discurs
abstract. Filosofia conversiunii ideii în concept plastic, din care funcțiile tactile, profund senzoriale, sunt extirpate, nu a
tentat-o niciodată pe artistă. I-au fost mult mai apropiate, în urmărirea aceluiași scop, explorările în orizontul atributelor
subtile și mai puțin puse în valoare ale materiei cu care lucrează. Ca și pe acelea ale tehnologiilor specifice la care apelează,
și care compun încă și astăzi necunoscutele „laboratorului alchimic” al artistului decorator. Este ceea ce diferențiază mediul
creativ al celor ce au în stăpânire componentele primordiale ale misterului genetic și cei ce operează în planul „jocului
secund”, al reflectării unui univers deja constituit. Instinctul ei creativ se află concentrat în acest miez de înțelesuri și
succedanee cuprins în mitologiile Facerii, depozitate în conștiința spirituală a omenirii. Nici atunci când, exersând inocent
tentația ludicului, artista modela caolinul în forme ce evocau funcțiile decorative și utilitare ale recipientului, să zicem,
perpetuând într-o accepțiune întotdeauna personală și de o modernitate temperată „clasicitatea” a însăși predestinării artei
ceramice, nu a lipsit racordul cu semnificațiile simbolice ori rituale, ori pur și simplu decorativ-estetice, de podoabe sensibile
și unice în năstrușnica lor explozie de expresivitate și frumusețe, dar și de absolută inutilitate!

Fie că sunt Pietre de hotar sau Stâlpi de lumină, Draperii vegetale translucide ori Piramide de îngeri sau Curcubee albe, fie că sunt,
și mai provocator, Ferestre de porțelan cu o inefabilă, în expresivitatea lor plastică și simbolică, funcție iconică, inducând în
privitor o difuză înfiorare sacră, ca să nu mai vorbim de fabuloasele ei creaturi (Ursitoarele; Bocitoarele; personajele dantești;
suita de figuri mascate sau emaciate), Daniela Făiniş suprapune lumii ce suntem, într-o viziune polemică și grotescă, ca de
rit ancestral și păgân, ecoul înnegurat al propriului destin, sublimat în infinită, dar mereu aceeași plămadă a unei dureroase
reverii autoportretistice!

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.02.2007


VIZIUNILE DOAMNEI DE CAOLIN
Autor: Corneliu ANTIM

56 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Cărămizi de memorie V”,
caolin modelat manual desenat,
incizat și pictat cu pigment negru,
ardere la 1100°C, 28x22x10 cm, 1999

„Pozitiv”, „Negativ”,
porțelan modelat manual, porțelan modelat manual,
incizat, desenat cu pigment negru, incizat, desenat cu pigment negru,
ardere la 1250°C, 25x25 cm, 2003 ardere la 1250°C, 27x22 cm, 2003

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 57


(
DIONISIE POPA Artist sticlar liber-profesionist și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din
România

DATA NAȘTERII: 19 mai 1938, Cluj − România

EDUCAȚIE:
1964-1970 - Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București

EXPOZIȚII PERSONALE:
1996 - “Foundation Gerhart-Hauptmann-Haus” Gallery, Düsseldorf,
Germania
1994 - “Phantom” Gallery, Berlin, Germania
1994 - Galeria „Art”, Timișoara, România
1992 - “Foundation Gerhart-Hauptmann-Haus” Gallery, Düsseldorf,
Germania
1992 - “La Source” Gallery, Bruxelles
1987 - “Luchian” Gallery, Botoșani, România
1986 - Academia di Romania, Roma, Italia
1984 - Galeria „Simeza”, București, România
1983 - Art Gallery, Zweibrucken, Germania
1981 - Academia di Romania, Roma, Italia
1981 - Galeria „Galateea”, București, România
1976 - Galeria „Simeza”, București, România

COMPETIȚII INTERNAȚIONALE:
*1996 - The Fourth International Biennial of Miniature Arts, Iugoslavia
*1990 - Glass Kanazawa ‘90, Japonia
*1989 - Contemporary European Sculptures in Cristal and Glass, Liѐge, Belgia
*1989 - Glass Kanazawa ‘90, Japonia
*1986 - Erfurt, Germania
1983 - Jablonec, Cehoslovacia
1982 - Vicointer, Valencia, Spania
*1982 - Interglass Symposium, Nový Bor, Cehoslovacia
1982 - Erfurt, Germania
*1982 - New Glass, Paris, Franţa
*1981 - Glasskunst 81, Kassel, Germania
*1980 - Glass Preis, Luzern, Elveția
*1979 - New Glass, Corning, Statele Unite ale Americii
1978 - Erfurt, Germania
*1977 - Corburger Glass Preis, Coburg, Germania

* Catalog

LUCRĂRI ÎN MUZEE ȘI COLECȚII:


Kunstsammlungen Veste, Coburg, Germania
Corning Museum of Glass, Corning, Statele Unite ale Americii
Lemberk Castle, Nový Bor, Cehoslovacia
58 GALERIA DE ARTA SENSO
(
Contemporary Glass Museum, Valencia, Spania
Muzeul de Artă, Oradea, România
Muzeul de Sticlă și Ceramică, Dorohoi, România
Muzeul „Lucian Grigorescu”, Medgidia, România

EXPOZIȚII DE GRUP:
Lucrările sale au fost prezente în aproape toate expozițiile de grup din România în perioada menționată (peste 50 de expoziții de
grup). În aceeași perioadă, lucrările au fost prezente în peste 10 expoziții de grup din străinătate, dedicate Artei din România.

PREMII:
1997 - Premiul Muzeului Național „Cotroceni”, București, România
1984 - „Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Decorativă”, România
1982 - Premiul al treilea, “III Quadriennale des Kunsthandwerks”, Erfurt, Germania
1977 - Coburg Glasspreis, Diplomă, Coburg, Germania

„Catedrale I”, „Catedrale II”, „Catedrale III”,


sticlă optică / sticlă optică / sticlă optică /
bronz prelucrat manual, bronz prelucrat manual, bronz prelucrat manual,
1995 1995 1995

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 59


(
DIONISIE POPA

Personaj funciarmente reflexiv, marcat, deseori, de


puseul unor ebuliții proiective de tip donquijotesc, elogiat
critic de opurile vestitului Corning Museum of Glass din
Statele Unite ale Americii, posesor al unei cote de invidiat
la bursa artelor decorative din Paris, Erfurt, Bruxelles sau
Roma, Dionisie Popa face o figură aparte în conclavul marilor
maieştri ai sticlei contemporane. Stăpânit, aparent, de o
ciudată disjuncție, imaginează fastuos, pe scara unei baroce
amplexiuni, dar împlinește prin rigorile unei finitudini
austere, Dionisie Popa este obsesiv și persuasiv preocupat de
tangiblitatea himerei, de experimentarea dobândirii „pietrei
filosofale” și pe coordonatele fizice și organice ale masei
vitroase. Volume cubice sau prismatice, aleatoriu juxtapuse,
forme din oculta lume arahneeană ori texturi străbătute de
o muzicalitate ondulatorie mărturisesc travaliul obstinat
cavaleresc al artistului întru a atinge puritatea, adevărul ultim,
confiniul existențial dintre dincoace de și dincolo de.
Dan Hăulică, vorbind despre piesele monumentale
ale lui Șerban Gabrea și Florin Ciubotaru de la Teatrul
Național din București, magnanim spațiu cultural decorat, de
altfel, și de Dionisie Popa, observă, între altele, cu dicția unei
apodictice și erudite retorici, că muzeul a devenit astăzi teatrul
paradoxal unde operele de artă visează să-și trăiască suprema
existență.
Nu altfel, probabil, coabitează acum donquijotismul
artistului cristalinele sale finisări și simezele Palatului
Brukenthal. Dacă, poate, în arta sticlei, Dionisie Popa a atins
himera esențialității, ce va mai căuta de acum încolo? Va
fi, oare, artistul, dacă am invoca un pasaj autobiografic din
Roger Caillois, aidoma miticului și resurgentului fluviu Alfeu
care, după ce a cunoscut mult așteptata îmbrățișare cu marea,
își caută, din nou ca apa curgătoare, un alt țărm sau chiar
izvoarele? Întrebarea noastră e, firește, deliberat provocatoare.
Căci Dionisie Popa trebuie – şi breasla noastră este prima care
îi pretinde aceasta – să-și continue paradigmaticul traiect spre
alte limanuri, fascinant utopice și mereu pure deopotrivă.

„Vas cu nod I”,


EXPOZIŢIE PALATUL BRUKENTHAL/mai – iulie 1999
sticlă de opal modelată manual, 1989
Autor: Alexandru C LUNGU

60 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Vas cu nod II”, „Vas cu nod III”,
sticlă de opal modelată manual, 1989 sticlă de opal modelată manual, 1989

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 61


(
IULIANA ASOLTANEI NĂSCUTĂ în ianuarie 1980

STUDII: 1998 – 2003 Licenţiată Universitatea de Arte „George Enescu” Iași,


Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, specializarea Arte textile
Decembrie 2012 – Cursul Basic Şcoala Assamblage Bucureşti
Aprilie – Iulie 2015 – Cursul de bijuterie/metale preţioase UCECOM
Bucureşti

EXPOZIŢII DE GRUP:
Iunie 2003 – Texpoart Galeria Cupola Iași
24 iunie 2003 – Expoziţie colectivă „Metamorfoze vestimentare” la Casa de
Cultură a Studenţilor, Iași
16-17 aprilie 2011 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană
„AUTOR” București − Sala Dalles

05-06 noiembrie 2011 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București − Sala Dalles
12-13 mai 2012 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București − Sala Dalles
3-4 noiembrie 2012 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București − Sala Dalles
20- 21 aprilie 2013 - expoziţie in cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București - Sala Dalles
1-29 martie 2013 − „Expoziţie de Bijuterie Contemporană” la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, Iași
16-17 noiembrie 2013 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București − Sala Dalles
17-18 mai 2014 − Expoziţie în cadrul Târgului de Bijuterie Contemporană „AUTOR” București − Sala Dalles
1-30 iunie 2014 − „Expoziţie de Bijuterie Contemporană” la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, Iași
2-31 martie 2015 “Expoziţie de Bijuterie Contemporană” la Galeria de artă Grand Hotel Traian Iași
4-31 mai 2016 − „Expoziţie de Bijuterie Contemporană” la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, Iași

STATEMENT
„Bijuteria este un mijloc de a împrăștia frumosul în lume și am făcut din această misiune un scop al vieții mele. O creez
pentru că este modalitatea mea de a mă împlini estetic, o port pentru că este un obiect frumos, care îmi susține nonverbal crezul, un
limbaj universal al nevoii de frumos în lume”, spun eu, designerul de bijuterie Iuliana Asoltanei.
Sunt ieșeancă, am absolvit Facultatea de Arte în urbea natală – secția Arte Textile. Drumurile mele artistice au avut
multe meandre și nebănuite până am găsit bijuteria contemporană. Am lucrat printuri și costume de teatru, foarte mulți ani
jocuri și grafică video. În 2007, podoabele s-au întrepătruns cu viața mea de fiecare zi, am început să-mi confecționez singură
cercei, să-i port și să-i vând în magazinele unor prieteni. Apoi, am creat două colecții din rășină polimerică pentru designerul
Claudia Castrase. Încet-încet, viața s-a lăsat condusă de pasiune și m-am concentrat exclusiv pe designul de bijuterie
contemporană. Acum am un atelier și un mic showroom în București, îmi „împrăştii” în lume bijuteriile prin intermediul
târgurilor, magazinelor online și fizice specializate în creațiile de designer.
Experimentez frecvent și îmi torn imaginile mentale în materiale diverse: piele, alamă, argilă, lemn, pietre
semiprețioase, sticlă, cochilii sau fragmente vegetale, textil. Creațiile „Iuliana Asoltanei” sunt structurale, fără a fi rigide,
lucrate detaliat și finisate îndelung, pline de culoare și cu plusuri de strălucire, apropiate de o garderobă, chic, stilată, în care
bunul gust bine dozat cu prețiozitatea primează.
Îmi întruchipez imaginile mentale în materiale ca piele, alamă, argilă, lemn, pietre semiprețioase, sticlă, cochilii,
fragmente vegetale, textil. Creațiile mele sunt structurale, fără a fi rigide, lucrate detaliat și finisate îndelung, pline de culoare
și strălucire.

62 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Flor - Colecția Naturalia”, „Broșă Akanthus I”,
tehnica: email la rece tehnica: email la rece

„Leaf - Colecția Naturalia”, „Broșă Akanthus II”,


tehnica: email la rece tehnica: email la rece

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 63


(
„Poppy Leaf - Colecția Naturalia”, „Broșă Akanthus III”,
tehnica: email la rece tehnica: email la rece

„Broșă Akanthus IV”, „Lujer - Colecția Naturalia”,


tehnica: email la rece tehnica: email la rece
64 GALERIA DE ARTA SENSO
(
„Bud - Colecția Naturalia”, „Poppy Leaf II - Colecția Naturalia”,
tehnica: email la rece tehnica: email la rece

„Lujer II - Colecția Naturalia”,


tehnica: email la rece
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 65
(
„Colier Akanthus I”,
tehnica: email la rece

„Colier Akanthus Maior”,


tehnica: email la rece

„Colier I - Colecția Alămuri”,


tehnica: alamă patinată cu perle de cultură

66 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Colier II - Colecția Alămuri”,
tehnica: alamă patinată cu perle de cultură

„Colier Etno I”,


tehnica: asamblaj de elemente de ceramică,
lemn, lut polimeric și textil

„Colier Etno II”,


tehnica: asamblaj de elemente de ceramică,
lemn, lut polimeric și textil

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 67


(
LISANDRU NEAMȚU Artist vizual, Lector Universitar Dr. în cadrul Universităţii Naţionale
de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative si Design, departamentul
Artă Murală, membru al biroului filialei de pictură Bucureşti din cadrul Un-
iunii Artiştilor Plastici din România. Din 2007, doctor in filosofie cu o teză
din domeniul antropologiei culturale. A realizat numeroase lucrări murale în
spații publice și private.

PREMII
• 2016 Medalia „N. Tonitza” – bienala omonimă, Muzeul de Artă Bârlad
• 2015 Premiul de excelenţă la Bienala Aegyssus Tulcea
• 2014 Premiul SMB (Salonul Mic Bucureşti) al Filialei de pictură, Bu-
cureşti
• 2014 Diploma Aniversară a UNArte Bucureşti
• 2005 Marele Premiu al Bienalei Internaţionale de Gravură Experimen-
tală de la Timişoara
• 2004 Premiul pentru tineret al Uniunii Artiştilor Plastici din România
• 1999 Premiul Pentru Arcadia – „Nicolae Tonitza” Bârlad
• 1996 Premiul la Bienala pentru tineret „Gheorghe Petraşcu” Târgovişte
• 1995 Marele premiu al Ministerului culturii la „Salonul Moldovenilor” - Bucureşti-Bacău-Chişinău

2016 expoziţia personală LVX TEMPORIS, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, 2016 Expoziţia Internaţională „Balkan Breeze”
– Istanbul; 2016, 6 din 6, expoziţie de grup la CAV Bucureşti, 2016, expoziţia de grup „Temeiuri”, Palatul Parlamentului, 2016
Bienala de Artă „N Tonitza”, Bârlad, participă la expoziţia de grup 100 Artisti per l’expo la Palazzo Citadini Stampa-Abiategras-
so, Italia, Bienala Naţională de Artă Aegyssus – Tulcea, ediţia a doua, Art Safari 2015, Expoziţia de primăvară 2015, Muzeul
Ţăranului Român – Bucureşti, Salonul Naţional de Artă, ediţia de toamnă – Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului, ediţia a
7-a, participă la ediţia a XXV-a a expoziţiei Saloanele Moldovei - Chişinău, Salonul Naţional de Artă, ediţia de toamnă – Sala
Brâncuşi a Palatului Parlamentului, participă la Expoziţia grupului de artişti Soleil de L’est la ICR Bucureşti, Expoziţia personală
Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi 2015, Academia Brera, Milano şi Fundaţia Maimeri Milano, coordonator al expoziţiilor de
grup ale UNArte Bucureşti, Expoziţie de grup Lisabona 2014 Măştile poetului Pessoa, Institutul Cultural Român, 2014 Art
Safari, SMB8 (Bucureşti) CAV, TRANSFER expoziţie de grup, Arte în Bucureşti 2014, Artă religioasă - Biblioteca Naţională
a României, Galeria Artyourself – pictură murală, 2014 Potirul Cluj, expoziţie de grup, Arte în Bucureşti 2013 organizator -
participant, UNArte day Be creative 2013, Eminescu expoziţie de grup la Biblioteca Naţională a României 2103, Coreea, 2013
Galeria K expoziţie de grup Seul, Spazio Ex Ansaldo Milano, Venature XXV expoziţie de grup, Simeza Bucureşti Portret - Au-
toportret 2013 expoziţie de grup, 2013 Galeria Franz Binder Sibiu expoziţie de grup, Muzeul ASTRA din Sibiu Salon de pictură
2013, Simboluri, Muzeul Suţu expoziţie de grup, 2013 Venature XXV la CAV şi Galeriile de Artă din Buzău, expoziţia de grup
Temporal Perceptions la Curtea Veche Bucureşti, expoziţia „Tablou de Familie” la Muzeul de Artă din Bârlad, 2013, participă la
Creative Cities/Barbican Center, Londra 2012 cu o lucrare selectată în urma jurizării, expoziţie de grup EAST MEETS EAST
– A Cultural Book Exchange galeriile de artă Focșani 2012, expoziția de grup UNICAT galeria Romulus 2011, Salonul de artă
sacră Centrul Artelor Vizuale 2011 - 2012, expoziţia internaţională VENATURE la Milano şi Bucureşti, expoziţia de grup 2012
Koreean and Romanian Arts, Centrul Artelor Vizuale, Arte în Bucureşti, curator al expoziţiei filialei de pictură a UAP-R, galeria
Centrul Artelor Vizuale, Bucureşti 2011/O decadă de explorări artistice 2001 - 2011, expoziţie de grup, Palatul Mogoşoaia/
Proiectul Internaţional artistic Wall for Peace, expoziţie de grup, parcul Herăstrău, Bucureşti 2011/Bienala de Artă Arad 2011,
City of Energy, eveniment de street art, membru al juriului, Bucureşti, 2011/Drafts and Open Windows, proiectul Arte în
Ambasade, în cadrul Proiectelor de schimb cultural, Pictură murală/500 de artişti români, expoziţie de grup, Râmnicu Vâlcea,
2011/Expoziţie de grup, Bienala de Artă Lascăr Vorel, Piatra Neamț 2011, Artiști români contemporani, Expoziţie de grup
la European Patent Center EPO, Haga, Olanda, martie 2011/Expoziţie personală His Masters Voice, Centrul Artelor Vizuale,
Bucureşti, România 2010-2011/Project: Mural Art, un proiect de artă în spaţiul public în parteneriat cu Accademia Brera din
Milano, octombrie 2010/Expoziţia Ateliere II, CAV, Bucureşti, Romania 2010/Aegyssus, expoziţie de Grup la Muzeul de Artă
din Tulcea, 2010/Expoziţie de grup Galeria Europa, Braşov.
68 GALERIA DE ARTA SENSO
(
„Șah”,
tehnica: culori acrylice pe lemn cu suport textil,
H 15 cm, 2016

Din primul moment al întâlnirii cu imaginile, surprinde verva transpunerii motivelor într-un spaţiu catifelat,
evanescent, dominat de tonifiante învolburări ale albastrului. Populat cu un diversificat repertoriu de invocaţii inspirative
extrase din incidenţe ale umanului imediat, alternate cu descinderi şi trimiteri la componente ale civilizaţiei de ieri şi de azi,
ofranda picturală plăsmuită de Lisandru Neamţu cu o admirabilă dezinvoltură se cantonează şi antrenează farmecul a două
diafane climate: cel acvatic şi celest. Se lasă definitoriu preocupat de reconstituirea unui omniprezent sentiment de ordonare
şi plutire a formelor într-o dinamică frapantă, dincolo de timp şi spaţiu. Se simte ademenit de mirajul unui refugiu într-o zonă
a seninului şi exuberanţei, refuzând tangenţele cu opresivele tensiuni ale terestrului şi cotidianului. Înregistrăm cu pozitiv
entuziasm descătuşarea lirică a unui spirit predispus intonaţiilor fortifiante ale unui demers plastic furnizor de sunet armonic
şi plenitudine.
Demn de precizat şi admirat se insinuează certitudinea că acest bogat evantai de expresivităţi se materializează prin subtile
soluţionări stilistice (acrylic pe pânză sau obiecte cu tranşante simbolizări) constant fixate sub semnul unor limpezi şi
sintetice structurări formale care asociază vital rafinamentul interferenţelor tonale diafane cu ductul serpentinat al unor
fluente şi savuroase volumetrii.

Negoiţă Lăptoiu (critic de artă)


Cluj 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 69


(
LUCIAN BUTUCARIU NĂSCUT în 1958, 6 septembrie, Brusturoasa – Bacău.
STUDII: Institutul de arte „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia
1982 – secţia Sticlă,
profesor Dan Popovici, Ioan Lucia.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ
• Din 1982, creator în industria sticlei la Întreprinderea de sticlărie Avrig
şi Stirom S.A.
Bucureşti, unde creează diverse prototipuri transpuse în comenzile pentru
beneficiari din ţară şi străinătate.
• Din 1990, cadru didactic la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, în
prezent
Profesor Universitar Dr. şi Director al Departamentului Ceramică-Sticlă-
Metal.

• Din 1990, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, face parte din biroul de conducere al Filialei de Arte Decorative
Bucureşti, implicându-se în organizarea diferitelor expoziţii precum „Salonul Sticlei”, „Artele Focului” şi „Recipient”.
• Din 1982, participă la majoritatea expoziţiilor organizate de Uniunea Artiştilor Plastici cu lucrări din sticlă.

EXPOZIŢII PERSONALE
• 1983 Galeria Orizont – Atelier 35, Bucureşti
• 1989 Galeria Galateea, Bucureşti
• 1991 Galeria Galateea, Bucureşti
• 1991 Galeria Aspekte, Waibstadt, Germania
• 1996 Galeria Simeza, Bucureşti
• 1997 Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umanistice, Veneţia, Italia
• 2002 Galeria Simeza, Bucureşti
• 2006 Galerie de Grancy, Lausanne, Elveţia
• 2006 Hotel Grand Bretagne-Atena, Grecia, expoziţie organizată în colaborare cu
Ambasada României în Grecia, cu prilejul Zilei Naţionale a României
• 2012 Galeria Simeza, Bucureşti
• 2013 Cabinetul de Curiozităţi, Aşezămintele Brâncoveneşti Mogoşoaia

PARTICIPĂRI LA EXPOZIŢII INTERNAŢIONALE


• 1988 Kanazawa, Japonia – Expoziţie Internaţională de Sticlă
• 1989 Berlin, Germania – Expoziţie de Artă Românească
• 1990 Kanazawa, Japonia − Expoziţia Internaţională de Sticlă
• 1991 Biot, Franţa – Expoziţia Internaţională de Sticlă
• 2000 Hanovra – Expoziţia Universală – Pavilionul Românesc de Artă
• 2008 Bornholm, Danemarca – Glass Context 2008
• 2009 Eskisehir, Turcia – SERES ‘09
• 2010 Munster, Germania – GLASPLASTIK UND GARTEN
• 2013 Kanazawa, Japan – Expoziţia Internaţională de Sticlă
• 2013 Münster, Germania – GLASPLASTIK UND GARTEN
• 2014 Wrocław, Polonia − European Glass Festival
• 2014 Craiova, România − Expoziţia ICOM GLASS 2014
• 2015 Legnica, Polonia – „Animal Planet”, Gallery of Art
70 GALERIA DE ARTA SENSO
(
Obiecte decorative din sticlă semnate Lucian Butucariu se regăsesc în diverse colecţii particulare din țară şi străinătate.
Prezent cu lucrări în Muzeul sticlei din Ebeltoft, Danemarca.
Prezent cu lucrări în Muzeul de Artă Contemporană Anadolu University, Eskisehir,
Turcia.

LUCRARI DE ARTĂ MONUMENTALĂ – VITRALII


1995 Biserica Ortodoxă – Baciu, Cluj
1995 Biserica Cuţitul de Argint – București
1997 Mănăstirea Măgura – Bacău
1999 Biserica Episcopală – Huși
2003-2006 Lucrări în colectiv la Mitropolia din Iași
2005-2006 Lucrări în colectiv la Biserica Greco-Catolică Satu Mare
2009 Capela ortodoxă a Academiei de Studii Economice București
2013 Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Casa scării
2016 Mănăstirea Antim, Bucureşti
Diverse lucrări de vitraliu în locuinţe, proprietăți private din București

PREMII
Premiul II acordat de UAP la Salonul Sticlei şi Ceramicii Fine – Muzeul de Artă
Bucureşti
Premiul I acordat de UAP la Salonul Artele Focului – Bucureşti 2002

STATEMENT
Lucrările ce fac parte din ciclul „ FUZIUNI” aparţin unei lumi închipuite, reinventate, în care sticla prin atributele
ei de seducţie vizuală, respectiv transparenţă, transluciditate, culoare, se întrupează în forme organice, având semnificaţii ce
rezonează cu anumite gânduri şi trăiri personale în care m-aş bucura să se regăsească şi cei cărora le ofer spre contemplare.

Lucian Butucariu

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 71


(
„Aripa albastră”, „Coloana cu transparențe”, „Structura roșie”,
tehnica: sticlă fuzionată tehnica: sticlă fuzionată tehnica: sticlă fuzionată și
și termoformată, și termoformată, termoformată cu montură metalică,
90x25x7 cm, 2016 100x22x8 cm, 2012 99x23x8 cm, 2014

72 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Coloana albă”, „Recif”,
tehnica: sticlă fuzionată și tehnica: sticlă fuzionată și
termoformată, termoformată cu montură metalică,
85x25x8 cm, 2016 68x23x10 cm, 2014

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 73


(
MIHAI ȚOPESCU EDUCAȚIE:
1977–1981 - Academia de Arte Vizuale „I. Andreescu”, Cluj

EXPOZIȚII DE GRUP (selecție):


2015 - Bienala de Artă, Beijing, China
Bienala de Artă Contemporană 2015, Palazzo Bembo, Veneția,
Italia, GAA Personal Structures
2015 - Salon artistique, Macon, Franța
2014 - Premiul pentru sticlă contemporană, Coburg, Germania
2014 - International Glass Biennale, Haacht, Belgia
2013 - Le Point K, Saint-Raphael, Franţa
2013 - Das Metadekorativum, Düsseldorf, Germania
2012 - Le Salon International d’Art de Saint-Tropez, Franţa
2012 - DECORATIVE ART 2012, Bienala artelor decorative, I ediție
2012 - La Sculpture en Liberté, 20ѐme édition, Roquebrune-sur-Argens,
Franţa
2011 - Le Salon International d’Art de Saint-Tropez, Franţa
2011 - Colecția de artă, Parlamentul European, Art Collection, Bruxelles, Belgia
2011 - Bienala de Artă, Arad, România
2011 - Salonul Național de Sticlă, Galeria Simeza, București, România
2010 - The International Exhibition of Glass, Kanazawa, Japonia
2010 - 9 pour La Roumanie Magique, Galerie Arthis, Belgia
2009 - Bienala de Artă, Arad, România
2008 - GLASSTEC, Düsseldorf, Germania
2007 - Bienala de Artă, Arad, România
2006 - Salonul Național de Sculptură Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu, România
2006 - Coburg Glass Prize for Contemporary Glass in Europe 2006
2005 - Arta Sticlei, Galeria Simeza, București, România
2005 - Glasrijk, Tubbergen, Olanda
2004 - Bienala „Artele Focului”, Galeria Apollo, București, România
2004 - Glasrijk, Tubbergen, Olanda
2004 - Salonul Național de Sculptură Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu, România
2003 - Artiști Români ai Sticlei, Galeria Orizont, București, România
2003 - Glasrijk, Tubbergen, Olanda
2002 - Artiști Români ai Sticlei, Galeria Orizont, București, România
2002 - Glasrijk, Tubbergen, Olanda
2001 - Glasrijk, Tubbergen, Olanda
2000 - Artiști Români ai Sticlei, Galeria Orizont, București, România
1994 - International Glaskunst, Kunsthaus am Museum, Carola Von Han – Köln, Germania
1991 - International Glass Contest, Kanazawa, Japonia
1990 - Glasnosts from Eastern Europe, Transparence Gallery, Bruxelles, Belgia
1988 - Expoziția de Sticlă Decorativă, Muzeul Național de Artă, București, România
1988 - Mezinarodni Skalarske Symposium, Novy-Bor, Republica Cehă
1988 - Spaces & Light, Galeria Orizont, București, România
1988 - International Exhibition of Glass Craft, Kanazawa, Japan
1987 - Young Glass ’87, International Competition, Glassmuseum, Ebeltoft, Danemarca
1982 - Expoziția Națională de Grafică, Sala Dalles, București, România

EXPOZIȚII PERSONALE:
2015 - Vila Aureliana, San Raphael Frejus, France
2015 - SacriFACE, La Piccolla Galleria dell’Istituto Romeno di Venezia, Veneţia, Italia
2014 - Sculptura, Centre Culturel Christiane Peugeot, Paris, Franţa
2013 - Skulptur, The Hexagone Gallery, Aachen, Germania

74 GALERIA DE ARTA SENSO


(
2013 - Sacrif Ice, La Piccolla Galleria dell’Istituto Romeno di Venezia, Veneţia, Italia
2013 - Sculpture, Demeure Sellier Museum, Cogolin, Franţa
2013 - Sacrificiu, Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, România

2012 - Personaje Shakespeariene în sticlă, Craiova, România


2012 - Notițe de pe suprafața Pământului, Palatul Parlamentului, București, România
2012 - Sculpture, Gallery Mary-Ann, Macon, Franţa
2010 - Anatomia sticlei, Muzeul de Artă Craiova, România
2010 - Sculpture, Espace Cotos, Saint-Tropez, Franţa
2010 - Oeuvres de Mihai Topescu et Georges Cotos, Espace Cotos, Saint-Tropez, France
2010 - Expoziție retrospectivă a Sticlei, Muzeul Național Cotroceni, București, România
2007 - Sculpture in glass, Hamm, Germania
2007 - Sculpture in glass, Bochum, Germania
2006 - Sculpture, Muzeul de Artă Craiova, România
2002 - Sculpture, Romart Gallery, Olanda
2002 - Sculpture, Cultural Center Sudhaina D’Chimay, Belgia
2002 - V.I.P.s, Muzeul de Artă Craiova, România
1989 - Sculpture, Galerie l, Hamburg, Germania
1989 - Glass, Turn Gallery, Cotbus, Germania
1986 - Sticlă, Galeria Art Ind., București, România
1985 - Spaces and Light, Galeriile de Artă, Târgu-Jiu, România

COLECȚII:
Palazzo Oddo, Albenga, Italia
Glassmuseum Henritch in Dusseldorf, Germania
Muzeul de Ceramică şi Sticlă, Bucureşti, România
Muzeul de Artă, Târgu-Jiu, România
Museumskla a buzuterie, Iablonecand Nison, Republica Cehă
Slarske Museum, Novy-Bor, Republica Cehă
The Glass Museum, Prague, Republica Cehă
Schlob Branitz, Cottbus, Germania
The Glass Museum, Ebelfort, Danemarca
Muzeul de Artă Craiova, România
The Glass Museum Coburg, Germania
Lucrări în colecții private

PREMII:
2009 - Mihai Eminescu, Premiul Academiei Internaționale de Arte Frumoase
2006 - Constantin Brâncuşi, Premiul Național pentru Sculptură, Târgu-Jiu, România
2004 - Premiul Artelor Focului, Asociația Profesioniștilor Români ai Artelor Vizuale
2003 - Premiul Artelor Focului, Asociația Profesioniștilor Români ai Artelor Vizuale
2001 - Premiul Constantin Lecca, ziarul „Mozaicul”, România
1993 - Premiul I, Premiul Național pentru Design – Sticlă, București
1992 - Silver Medal, The American Interfaith Institute Prize, Philadelphia, USA
1988 - Premiul I, Premiul Național pentru Design – Sticlă, Ministerul Industriei

SIMPOZIOANE:
2015 - The International Glass Symposium, Novy-Bor, Republica Cehă
1990 - Plein-Air International Symposium, Libenau-Cottbus, Germania
1990 - International Stained Glass Symposium, Vilnius, Lituania
1988 - The Third International Glass Symposium, Novy-Bor, Republica Cehă
1985 - The Second International Glass Symposium, Novy-Bor, Republica Cehă

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 75


(
„Hermeneutica V”,
tehnica: lemn cioplit, colorat și patinat în relație cu sticla clară modelată la cald cu adaosuri
succesive de sticlă colorată și foiță de argint patinat, gravat la 600-800°C. Șlefuită și lustruită.
44,5x30x29 cm, 2016

76 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Hermeneutica III”,
tehnica: lemn cioplit, colorat și patinat în relație cu sticla clară modelată la cald cu adaosuri
succesive de sticlă colorată și foiță de argint patinat. Șlefuită și lustruită.
44,5x30x29 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 77


(
„La femme captive X”, „La femme captive XI”,
Tehnică: sticlă clară modelată la cald, la Tehnică: Sticlă clară modelată la cald, la interior
interior sticlă clară cu adaosuri de sârmă. sticlă colorată cu adaosuri de sârmă.
Soclu din sticlă neagră. Soclu din sticlă neagră.
37,5x16x16 cm, 2011 41x16x16 cm, 2013

78 GALERIA DE ARTA SENSO


(
MIHAI ȚOPESCU

Când este zămislită prin focul creator al artistului Mihai Țopescu și pusă într-o inefabilă relație cu lumina
ambientală, prinde viață și capătă darul de a comunica stări sufletești și pilde. Fie că este vorba despre obiecte decorative,
ovoidele gravate la 600-800 grade Celsius ori „sculpturile” în care se îngemănează sticla, lemnul, piatra și metalul, lucrările
acestui Hefaistos contemporan se disting prin fantezie debordantă, spirit ludic, dar și prin profunzime tematică.
Proiecții ale realității înconjurătoare sau materializări ale unor ingenioase construcții mentale, operele lui Țopescu
au devenit celebre în întreaga lume datorită originalității concepției și calității realizării. „Caracterul epic, atât de atipic sticlei,
constituie încercarea sa deliberată de a înfrânge șabloanele de gândire precum acela că sticla are un rol eminamente decorativ
sau, mai nou, că ea poate să existe și într-o zonă de expresivitate simbolistă, nicidecum însă în aceea a realității prozaice”,
apreciază criticul Cătălin Davidescu.
„M-am născut pe același tărâm și sub același semn stelar ca marele Constantin Brâncuși, doar că la 80 de ani
diferență. Trăiesc și creez în spațiul sacru inițiat de el în orașul meu natal, Târgu Jiu. Spiritul său m-a călăuzit ca o lumină
toată viața, însă nu mi-a influențat arta. Nu pot decât să fiu fericit că Brâncuși nu a descoperit sticla ca formă de expresie”,
mărturisește artistul.
Anca Albu – Ziarul „Timpul”, 13-19 ianuarie 2011

Șovăind între apelativele de „sticlar”, „pictor”, „grafician”, „sculptor”, încerc să exprim ceea ce este cu adevărat Mihai
Țopescu în cele mai recente creații ale sale, unde, pornind de la elemente și gesturi aparent contradictorii sau prea puțin
convenționale, ajunge la rezultate cu totul inefabile. Neobosit căutător al domeniului sau predilect de activitate – sticla
–, Mihai Țopescu reușește, și prin aceste lucrări, să-și particularizeze bine discursul și mai ales tehnica pentru a ne oferi o
„mostră” de contemporaneitate artistică.
Cătălin Davidescu – critic de artă

Sticla asupra căreia intervine Mihai Țopescu este incandescentă, dar pentru un om cu experiența lui în preajma
cuptoarelor, totul pare o joacă. Sticla este o artă a luminii – fie ca afirmare (transparențe), fie ca negare (matisări sau alte
forme de obliterare). Atât filmul „Anatomia sticlei”, cât și lucrările sunt niște capsule ale timpului. Ca orice documentar care
se respectă, iar acesta se respectă, în ciuda unui aer mai frust, filmul va rămâne o evidență a ceea ce și a modului cum s-a creat
la început de secol al XXI-lea de către un maestru al sticlei, cu adevărat un maestru al artei focului.

Gigi Mihăiță – critic de artă

„Proiectele din ultimii ani, din ultimul deceniu, la care lucrează cu o deosebită energie Mihai Țopescu povestesc
drumul sticlei, de la această anatomie a ei, tocmai ca parcursul unui creator care a ajuns la puterea de a înțelege sticla din
interior, de a putea să se joace cu ea, de a putea să facă tot ceea ce crede că este important pentru împlinirea universului său
artistic. Este un lucru care nu poate fi realizat de oricine, este un lucru care nu poate fi realizat la orice vârstă, un lucru pe care
Mihai Țopescu reușește să-l facă după o înțelegere și o stăpânire a propriului său talent. Monumentalitatea, spectaculozitatea
pieselor din această expoziție nu ar reprezenta atât de mult dacă ele nu ar comunica această energie interioară”.

Cătălin Davidescu – critic de artă

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 79


(
„La femme captive - Dali”, „La femme captive IX”, „La femme captive VIII”,
Tehnică: Sticlă clară modelată Tehnică: Sticlă clară modelată Tehnică: Sticlă clară modelată
la cald, la interior sticlă colorată la cald, la interior sticlă colorată la cald, la interior sticlă colorată
cu adaosuri de foiţă de aur. cu adaosuri de plasă cu adaosuri de plasă de
Soclul din piatră cu sursă de sârmă şi fire de sârmă. Soclul sârmă şi fire de sârmă. Soclul din
de lumină. din piatră cu sursă de lumină. piatră cu sursă de lumină.
47x13x13 cm, 2013 45x12,5x12,5 cm, 2013 38,5x16x16 cm, 2011

80 GALERIA DE ARTA SENSO


(
NICOLAE MOLDOVAN NĂSCUT: Iunie 23,1970, Bucureşti

EDUCAŢIE: Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, Bucureşti 1988


Academia de Artă „Nicolae Grigorescu”,Bucureşti,
secţia Ceramică 1998
Premiu pentru ceramică: 1996 „Mac Constantinescu”
2012 „Bienala Decorativ Art 2012”
2013 Menţiune – „Bienala Internaţională
de Ceramică”, Cluj

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Bucureşti,


din 2004
Membru în grupul de iniţiativă al Galeriei Galateea din 2015
Membru al Academiei Internaţionale de Ceramică de la Geneva

EXPOZITII PERSONALE

2012 Galeria Galateea − „Forma Minimală”


2014 Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, România − „Forme îngemănate”
2015 Galeria Galateea, Bucureşti – „Forma”
2016 Galeria de Arta Senso – „Forma Imaculata”, Bucureşti

EXPOZIŢII DE GRUP

1995 Studentfest, Timişoara; Galeria Teatrul Naţional, Bucureşti


1996 Studentfest, Timişoara
1997 Studentfest, Timişoara; Bârlad, România
1998 Galeria Teatrul Naţional, Bucureşti
2001 Crown Plaza, Bucureşti; Galeria Sofitel, Bucureşti
2004 „Zilele Culturii Române”, München, Germania
2005 Sofia, Bulgaria
2006 „Zilele Culturii Române”, München, Germania
2007 München, Germania; Muzeul Satului, Bucureşti
2008 American School; British School, Bucureşti
2009 „Global Fair Festival Incheon”, Coreea de Sud
2010 Galeria Bazil, Bucureşti
2011 Galeria Orizont, Bucureşti
2012 Galeria Galateea „Scrisoare”
Galeria Galateea, „Mica_Cera_Mică”
Galeria Galateea, „Forma minimală” – expoziţie personală
Palatul Cotroceni, „Expoziţia Naţională de Artă Decorativă − Cotroceni 2012”
Galeria Galateea, „Ceramics Now”
Palatul Parlamentului, „Bienala de Artă Decorativă 2012”
Galeria Orizont , „Arte în Bucureşti 2012”, a treia ediţie
Galeria Orizont, „Ceramica Contemporană Românească”
2013 Galeria Galateea, „Portret”
Galeria Galateea, „Identităţi (In)Formale”
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 81
(
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, România „Galateea Azi”
Bienala Internaţională Cluj 2013
Düsseldorf − Germania, „Metadecorativ”
2014 „Bornholm Biennials for Contemporary European Glass and Ceramics”, Danemarca
C.A.R Contemporary Art Ruhr 2014, Essen, Germania
Art Safari, Bucureşti
Cetrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, „Forme îngemănate”
Galeria Art Yourself, „Continuitate în Artele Focului”
Galeria de Arta Senso, „Arta Decorativă”
2015 Galeria Galateea, Bucureşti, expoziţie personală – „Forma”
Art Safari, Bucureşti
Simpozionul de Artă Contemporană „artFORest 2015”, Muzeul de Artă Comparată
Sângeorz-Băi
Galeria Orizont, „Arte în Bucureşti ediţia VI − Omul Împotriva Vieţii”
C.A.R Contemporary Art Ruhr 2015, Essen, Germania
2016 Galeria Galateea, expoziţie internaţional „Conexiuni Interioare”
Galeria de Artă UAP Baia Mare, expoziţie de grup, „Identităţi-Insomnii Cotidiene”
Galeria Galateea, expoziţie internaţională „Accente”
Galeria Senso – „Forma Imaculata”, expoziţie personală
Muzeul de Artă Cluj-Napoca – Bienala Naţională „Metafore Incandescente”
Muzeul „Ştefan Jager” din Jimbolia – Simpozion de ceramic
Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi – Worksop, Cuptorul „Colţi de elefant”
Galeria Helios din Timişoara, expoziţie de ceramică „Ştefan Jager Das Brou – Pâinea”
Muzeul de Artă, Cluj-Napoca, Bienala Naţională „Metafore Incandescente”

Parcurg cu văzul piesele impunătoare şi sensibile ale lui Nicolae Moldovan ca şi cum mi-aş bucura ochii cu gesturile
pline de viaţă ale unor animale mari şi desfătându-se, leneşe pentru că-şi cară cu ele aşezarea în propria stare – dacă aş risca
o comparaţie vizuală cu lumea animală, aş spune că mă găsesc la o grădină zoo cu pui de urşi polari şi de pinguini care se
scaldă în soare – vor fi fiind „de vină” pentru această senzaţie de moliciune polară densă, grea, şi suprafeţele lise ale „pieilor-
contururi”, poate şi cromatica duală dominată de alb... Iar în ordine pur poetică, îmi e cu neputinţă să evit trimiterile la poezia
lui Nichita, înlăuntrul căreia metaforele se aşterneau sub formele generoase ale animalelor imperiale, cu amploarea etalată
ritualică a marilor acte de apropiere, de etichetă-de-curte, de dragoste...
Ceea ce poate spune ceva despre estetica de tip modernist a lucrărilor sculptorului-ceramist, care exploatează tensiunea
părţilor, cel mai adesea şi ea de tip complementar, cu intervenţii accidentate, un fel de suprarealism ad-hoc ori, dacă ne
dorim, o ironie la adresa unei sintaxe amintitoare de clasic, varianta „avangardistă”.
Evaluate, cântărite în moliciunea lor parcă modelată de sentiment, piesele transmit o aură de feminitate, de tactil plăcut
atingerii şi evocator de apropiere, mângâiere, îmbrăţişare şi poate din această cauză privirile ni se îndreaptă de cele mai multe
ori spre spaţiile unirii sau alipirii lor, care nu exprimă niciodată tensiuni, dramatism, forţări, ci dau impresia unor căutări, a
unor soluţii de cuplare descoperite din aproape în aproape, ca şi cum ar fi experimentări, metafore ale împăcării dintre idei,
morfeme, materii, oameni, lumi.
Constantin Hostiuc – critic de artă

82 GALERIA DE ARTA SENSO


(
„Personaj”, „Suspendare”,
tehnica: modelată în gresie și lut, glazurată și arsă tehnica: modelată în gresie cu inserții de metal,
la 1050°C, 117x85x28 cm, 2016 glazurată și arsă la 1050°C, 49x25x18 cm, 2016

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 83


(
NOHA NICOLESCU EXPOZIŢII ŞI PROIECTE

2011
26 mai – Atelier Finisaje şi texturi – Assamblage Şcoala de Bijuterie
Contemporană, Bucureşti
5-6 noiembrie – AUTOR 6 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de
toamnă, Sala Dalles, Bucureşti

2012
ROD – Proiect dedicat expunerii, promovării şi comercializării de produse
cu design românesc – Librăria Cărtureşti, Bucureşti
12-13 mai – AUTOR 7 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de
primăvară, Sala Dalles, Bucureşti
3-4 noiembrie – AUTOR 8 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de
toamnă, Sala Dalles, Bucureşti
Decembrie – Târgul Marché de Noël – The Ark, Bucureşti
2013
20-21 aprilie – AUTOR 9 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de primăvară, Sala Dalles, Bucureşti
Iunie – Assamblage Şcoala de Bijuterie Contemporană, Basic 1, Bucureşti
Iunie – FEMEI PE MĂTĂSARI – Festival urban de artă şi design, Bucureşti
EXPO AUTOR – Galeria de Artă UAP, Sibiu
Octombrie – BACK TO SCHOOL – Târg de Bijuterie Contemporană, alături de Assamblage Şcoala de Bijuterie
Contemporană, Bucureşti
16-17 noiembrie – AUTOR 10 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de toamnă, Sala Dalles, Bucureşti
Decembrie – Târg de Artă – Jena, Germania

2014
28 februarie – 20 martie – Expoziţia Primavera, Galeria Galateca, Bucureşti
17-18 mai – AUTOR 11 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de primăvară, Sala Dalles, Bucureşti
1-2 noiembrie – AUTOR 12 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de toamnă, Sala Dalles, Bucureşti
13-14 decembrie – Târgul Marché de Noël – The Ark, Bucureşti
20-21 decembrie – MADE IN RO – Târg de design românesc, organizat de Designist-Impact Hub, Bucureşti

2015
Colecţie de cercei „ROOTS” – Design pentru Dorin Negrău, Mercedes-Benz Săptămâna Modei de la New York – toamna 2015
9-10 mai – AUTOR 13 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de primăvară, Sala Dalles, Bucureşti
23-24 mai – MADE IN RO – Târg de design românesc – Playground Edition – organizat de Designist-Impact Hub, Bucureşti
20-27 august – DE LA MANO – Muestra De Joyeria Contemporanea – Galeria Naranjo & Velila, Medellin, Columbia
7-8 noiembrie – AUTOR 14 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de toamnă, Sala Dalles, Bucureşti

2016
16-17 aprilie – AUTOR 15 – Târg de Bijuterie Contemporană, ediţia de primăvară, Grand Hotel du Boulevard, Bucureşti
Septembrie – noiembrie – Expoziţie de grup – Galeria La Sierpe, Medellin, Columbia

STATEMENT
„Bijuteria este o formă uimitoare de a mă exprima. Îmi place mult să lucrez la aceasta scară, să simt materialele şi
textura lor. Rezultatul acestui proces surprinzător este o cale de a comunica cu ceilalți.
Nu încep cu un concept complet sau cu un desen, pornesc mai degrabă de la un sentiment sau o senzație.
Materialele naturale mă ajută să obțin un contrast puternic și îmi permit să aprofundez compoziția.”
GALERIA DE ARTA SENSO
Noha Nicolescu
84
(
„Cliffs”, „Floating Dream”,
tehnica: cercei din lemn, vopsea acrilică, argint tehnica: colier lemn, vopsea acrilică, alamă, fir textil

„In the Spiral”,


tehnica: cercel, element vegetal, vopsea acrilică, argint

„Leaves”,
tehnica: cercei alamă, argint

„Wheel of Time”,
tehnica: inel lemn, vopsea acrilică, argint

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 85


(
PAVEL BUCUR SCULPTOR
Membru UAP - Sculptură
Membru A.I.A.P. - UNESCO

BIOGRAFIE
Născut la Bistriţa-Năsăud, Pavel Bucur a urmat Liceul de Arte Plastice
din Cluj-Napoca, absolvind Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”
din Bucureşti în anul 1971. A completat formarea sa profesională post-
universitară prin Bursele de studiu „I. Andreescu” 1971, U.A.P. 1972 si
„D. Paciurea” 1974-75. Operele sale au fost premiate cu diverse ocazii,
obţinând Premiul I de sculptură, Măgura Buzăului, România (1974),
Premiul I de sculptură, Oronsko, Polonia (1975), Premiul Special de
sculptură monumentală, Bucureşti, România (1986), Premiul Special
de sculptură, Fannano, Italia (1991), Premiul I de sculptură, Madonna di
Campiglio, Italia (2000), Premiul I de sculptură, Madonna di Campiglio,
Italia (2001), Premiul III de sculptură, Madonna di Campiglio, Italia (2003). Nominativul său a fost inclus în anul 1982 în
„Men of Achivement”, International Biographical Centre Cambridge, Marea Britanie, în anul 1992 fiind inclus şi în Dicţionarul
Internaţional de Artă „Who’s who in International Art”, Elveţia. Vastul său repertoriu tehnic spaţiază de la marmură la bronz,
de la lemn la piatră, la alamă sau la oţel inoxidabil, realizând în aceeaşi măsură sculpturi de mici dimensiuni, cât şi opere publice
monumentale. Principalele componente ale sintezei sale plastice sunt reprezentate de către ideea de zbor, de elevare, de mişcare
perpetuă, a fiinţei umane în istorie şi legendă, a unei prezente protectoare a universului cu implicitele sale conotaţii mistice.
Pe parcursul activităţii sale artistice, desfăşurată pe mai mult de patruzeci şi cinci de ani, a participat la circa 95 de expoziţii
naţionale şi 70 internaţionale. Printre participările sale se semnalează expoziţiile personale de la Accademia di Romania, Roma,
Italia; Galleria Pagani, Milano, Italia; Fondazione Dragan, Milano, Italia; UNESCO Gallery, Bielefeld, Germania; Modern Art
Gallery, Aachen, Germania; Atlante Gallery, Genova, Elvetia; Salambo Gallery, Paris, Franţa; Fundaţia Fildas Art, Bucureşti,
România; Institutul de Cultură Italian, Bucureşti, România; Museo d’Arte Moderna Pagani, Castellanza, Italia; Palazzo Correr,
Veneţia, Italia; Palatul Naţional Cotroceni, Bucureşti, România. În domeniul celor peste 40 de opere publice realizate se citează
Arlechin, Oronsko, Polonia, 1975 (H 3.50 m, calcar), Monumentul Independenţei, Calafat, România, 1977 (H 16 m, travertin
şi bronz), Poarta Soarelui, Museo d’Arte Moderna Pagani, Castellanza, Italia, 1981 (H 2.50 m, oţel inoxidabil şi piatră), Micul
Prinţ, Ca’ la Ghironda Modern Art Museum, Ponte Ronca, Italia, 1988 (H 3.80 m, marmură de Carrara), Faraonul, Puianello,
Italia, 1993 (H 2.10 m, marmură de Carrara), Cavalerul, Scandiano, Italia, 1994 (2.50 m, marmură de Carrara), Povara,
Chioggia, Italia, 1995 (H 2.30 m, piatră de Istria), Trinitate, Caorle, Italia, 1998 (H 1.20 m, piatră de Istria), Mistica, Backgnang,
Germania, 2001 (H 2.60 m, piatră), Tăcută, Stuttgart, Germania, 2006 (H 3.20 m, piatră). Opera sa monumentală Înaripată/
Flacăra tinereţii, Straja, Canal Dunăre-Marea Neagră, România, 1987 (H 48 m, oţel inoxidabil şi bronz), a doua sculptură din
lume, prin înălţime, după Statuia Libertăţii, se propune ca punct cardinal al conceptului său artistic. Universul creaţiei sale se
completează, de asemenea, prin explorarea expresivă a diverselor altor limbaje artistice, cum ar fi tapiseria, mozaicurile ceramice
de mari dimensiuni, grafică şi desene, proiectare bijuterii de autor realizate în Oreficeria Il Mestiere dell’Oro. Operele sale se află
în colecţii private şi muzee în România, Italia, Germania, S.U.A., Franţa, Spania, Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia, Israel, Canada,
Mexic, Argentina, Belgia, Rusia.

86 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Porți Împărătești
− Tapiseria lui Pavel Bucur
Considerând drept pretext
sugestivul titlu „Porti Împărăteşti” al cărții
lui Pavel Florenskji, putem denumi cu
același titlu și tapiseriile lui Pavel Bucur,
deoarece acestea exprimă figuri încadrate
de portaluri sau portaluri „cubiste”.
Aceste „figuri descompuse”
de zbuciumul interior sugerează o lege
a „entropiei” căreia îi urmează calmul
aparent. De acest concept s-a folosit și
Florenskji, el însuși un geniu al matematicii
și în acelaşi timp un mistic religios,
orientat către pitagorismul esoteric al
numerelor. Analogând, Pavel Bucur pare
că se mișcă într-un „pitagorism geometric”
construit din îngeri ce cad în spațiul unor
portaluri geometrice. Imagini de figuri
blocate, suspendate o secundă înaintea
prăbușirii, prăbușire pe care o trăiesc
interior, impresia fiind cea de imagini
suspendate, în echilibru; aceea de imagini-
lumi care se deschid către alte imagini-
lumi într-o perpetuă reacție lanț. Iată de
ce am definit drept „porţi” tapiseriile lui
Pavel Bucur. Acestea sunt imagini virtuale,
creații pline de mister, imaginare, cu o
rară forță de echilibru, caracterizate de
un dublu sens. „Împărăteşti” sunt aceste
porți, prin spiritul lor aulic, prin culorile
strălucitoare: aurii, ce contemplă mereu
figuri de îngeri, de faraoni, de personaje-
mit. Pavel Bucur, în opera sa, dincolo de
contemporan, caută și găsește un sens
spiritual-mistic ce o transformă într-un
mesaj etern.
„Lumea îngerilor”, Boris Brollo
tapiserie haute-lisse, 180x115 cm, 1986

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 87


(
SANDA BUCUR TEXTILE DESIGNER
Membru UAP - Artă Decorativă
Membru A.I.A.P. - UNESCO

EDUCAŢIE ŞI FORMARE
1978 Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti
Facultatea de Arte Decorative, Secţia Artă Monumentală - Restaurare
1979 Specializare în cadrul Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu”, Bucureşti
cu lucrarea „Germinaţie” - mozaic ceramic, 2 x 6 mt, Spitalul de Urgenţă,
Bucureşti
1979 Debut artistic, Expoziţia Republicană Anuală, Bucureşti
1986 Devine membru al Uniunii Artistilor Plastici din România - Secţia Artă
Decorativă / Tapiserie
Domeniul principal de activitate artistică: tapiseria.
Alte domenii de activitate artistică: mozaicul, pictura, fotografia.

Începând cu anul 1979, participă la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale.

PREMII
1983 Nominalizare Bienala de Artă Modernă La Spezia, Italia
2015 Premiul 3° „Textile Art” şi Medalia „Lorenzo de Medici”,
X Bienală Internaţională de Artă Contemporană Florenţa, Italia
2016 1° International Prize Leonardo Da Vinci, International Contemporary Art Magazine, Italia

EXPOZIŢII PERSONALE DE TAPISERIE


1981 Galeria Hanul cu Tei, Bucureşti, România
1982 Centrul UNESCO ZIF University, Bielefeld, Germania
1982 Galeria Fine Art Gallery, Warendorf, Germania
1982 Galeria Tivoli, Wurzburg, Germania
1984 Galeria Farini 23, Modena, Italia
1985 Galeria Des Arts, Düsseldorf, Germania
1986 Galeria Des Arts, Düsseldorf, Germania
1987 Galeria Art Gallery, Aachen, Germania
1988 Galeria Rosengarten, Bielefeld, Germania
1989 Galeria Orizont, Bucureşti, România
1991 Galeria Camera de Comerţ, Wurzburg, Germania
1991 Galeria Rosengarten, Bielefeld, Germania
1991 Galeria Chiesa degli Oratori della Confraternità, Fannano, Italia
1991 Galeria Civica, Fannano, Italia
1992 Galeria Muratori, Vignola, Italia
1992 Galeria Camera de Comerţ, Wurzburg, Germania
1993 Galeria Centro, Sassuolo, Italia
1994 Galeria Modern Art, Reggio Emilia, Italia
1996 Galeria Old Gallery, Modena, Italia
1996 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, Palazzo Correr, Veneţia, Italia
1997 Galeria Punta San Giuliano, Veneţia, Italia
1999 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, Palazzo Correr, Veneţia, Italia
2000 Fiera di Santo Stefano, Concordia Sagittaria, Italia
2001 Galeria Art Mondo Art, Backnang, Germania
2003 Galeria Civica, Palazzo Civier, Caorle, Italia
2004 Institutul Cultural Italian, Bucureşti, Romania
2004 BAKU Art Gallery, Bucureşti, România
2005 Muzeul de Artă, Abstract Spilinbergo Arte, Spilinbergo, Italia
2005 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, Palazzo Correr, Veneţia, Italia
2005 ANTEL Caffe del Corso, Portogruaro, Italia

88 GALERIA DE ARTA SENSO


(
2006 Galeria Art Mondo Art, Backnang, Germania
2009 Institutul Cultural Român, „Piccola Galleria”, Veneţia, Italia

EXPOZIŢII DE GRUP NAŢIONALE


1979 Expoziţia Anuală Republicană, Bucureşti (pictură)
1979 Salonul Municipal, Bucureşti (pictură)
1980 Expoziţia Anuală Republicană, Bucureşti (pictură)
1980 Salonul Municipal, Bucureşti (pictură)
1982 Salonul Municipal, Bucureşti (tapiserie)
1983 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1984 Quadrienala Artelor Decorative, Bucureşti (tapiserie)
1984 Expoziţia Republicană a Tineretului, Bucureşti (tapiserie)
1985 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1986 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1987 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1987 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1987 Trienala Artelor Decorative, Bucureşti (tapiserie)
1988 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1989 Expoziţia Republicană a Tineretului, Bucureşti (tapiserie)
1989 Quadrienala Artelor Decorative, Bucureşti-România (tapiserie)
1994 Trienala de Tapiserie, Palatul Parlamentului, Bucureşti
1994 Expoziţie Colectivă de Tapiserie, Galeria Apollo, Bucureşti
1994 Expoziţie Colectivă de Tapiserie, Muzeul de Artă, Bacău
1995 Expoziţie Colectivă de Tapiserie, Palatul Cotroceni, Bucureşti
1995 Salonul Municipal de Artă Decorativă, Bucureşti (tapiserie)
1997 Trienala de Tapiserie, Teatrul Naţional, Bucureşti
2012 Bienala de Artă Decorativă, Palatul Parlamentului, Bucureşti (tapiserie)
2014 Bienala de Artă Decorativă, Palatul Parlamentului, Bucureşti (tapiserie)
2015 Arta Decorativă, Expoziţie Colectivă, Galeria de Artă Senso, Bucureşti (tapiserie)
2016 Bienala de Arte Decorative - Conexiuni 2016, Palatul Parlamentului, Bucureşti (tapiserie)

COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
1983 II° Bienală de Artă Modernă, Città della Spezia, Italia (tapiserie)
1984 3° Bienală Internaţională de Artă Modernă, Torino, Italia (tapiserie)
1985 Expoziţie Colectivă de Artă Decorativă Românească, Sofia, Bulgaria (tapiserie)
1989 Expoziţie Colectivă de Artă Decorativă Românească, Moscova, Rusia (tapiserie)
2007 12° Trienală Internaţională de Tapiserie, Central Museum of Textiles, Lodz, Polonia
2011 6° Bienală Internaţională de Artă Culori şi Texturi, Museum Miasta Gdyni, Gdynia, Polonia
2014 American Tapestry Biennial 10, S.U.A.
2014 Vision Art Mueum, San Diego, California, S.U.A.
2014 Kent State University Museum, Kent, Ohio, S.U.A.
2014 Trienala Internaţională de Tapiserie, Novi Sad, Serbia
2015 American Tapestry Biennal 10, Kaneko, Omaha, Nebraska, S.U.A.
2015 Bienala Internaţională de Artă Contemporană, Fortezza da Basso, Florenţa, Italia
2016 Triennale dell’Arte Contemporanea, Verona, Italia (tapiserie)

LUCRĂRI PUBLICE
1978 „Florală”, Mozaic Ceramic, 15 mp, Institutul Agronomic, Bucureşti
1979 „Germinaţie”, Mozaic Ceramic, 12 mp, Spitalul de Urgenţă, Bucureşti
1981 „Primăvară”, Mozaic Ceramic, 70 mp, Casa de Cultură a Studenţilor, Buzău
1989 „Structuri Vegetale”, Ansamblu 4 compoziţii, Mosaic Ceramic, Centrul Cultural, Brăila

TAPISERII ÎN MUZEE ŞI COLECŢII PARTICULARE


România, Mexic, Franţa, Italia, Germania, Finlanda, Israel, Suedia, SUA, Canada

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 89


(
„Magic Carpet”,
tapiserie haute-lisse, 132x100 cm, 1999

90 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Sanda Bucur ilustrează în tapiserie posibilitățile nelimitate ale unei tehnici tradiționale și, odată cu aceasta,
posibilitățile proprii de a-și dezvălui originalitatea în termeni stilistici consacrați. Că tehnica haute-lisse implică, în mai mare
sau mai mică măsură, picturalitatea nu este un lucru nou și surprinzător − nou și surprinzător ar fi până la ce consecințe
poate fi nuanțată picturalitatea într-un material textil și o manieră a facerii de o relativă, dar și fatală rigiditate. Cel mai adesea,
tonurile sunt diafane, amintind delicatețea acuarelei, în rafinata lor discreție părând a se sfii să primească până și un nume.
Incitant ar fi, ca exercițiu poetic, să ai tentația descrierii și numirii sutelor de tonuri ce compun simfonia unei lucrări, unde
mai lesne se recunoaște întregul, de o seducătoare limpezime, decât părțile ce îl compun de fragilitatea părelnică a tusei.
Linia, atunci când dirijează în chip subliniat șarpanta compozițională și raporturile cromatice închis/deschis ale
suprafețelor ce articulează imaginea, are spontaneitatea expresivă a trasării rapide și directe pe care numai un grafician o
poate atinge în fața colii albe de hârtie. Aș îndrăzni, deci, să spun că dezinvoltura tapiseriilor Sandei Bucur ține, în bună
măsură, de performanța profesională și, totodată, de un compartiment afectiv caracteristic, funciarmente liric, subtil, de o
remarcabilă sobrietate însă.
Motivele sunt, în general, florale, mergând până a face, așa cum titlurile o confirmă, dar și dincolo de ele, din
structură vegetală un univers. Avem de-a face cu bioforme, inventate și pe deplin credibile în același timp, pe care le
înregistrăm ca pe niște prezenţe luminoase și cordiale. Formele se nasc din curbe și volute calme, tandre, în ritmuri ce ne
evocă creșterea, iar prin această logică, viul. Spiritul ludic, manifestat cu o ingenuitate cuceritoare, păstrează, cu valoare de
semnificație, justificaţii raționale, îndemnându-ne astfel să medităm asupra șanselor și îndreptățirilor realului de a-și însuși
imaginarul.
Tapiseriile Sandei Bucur nu sunt, la urma urmelor, în viziunea poetică, decât superbe grădini, montate pe verticală,
spre o totală cuprindere a spiritului.
Cornel Radu Constantinescu

Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 91


(
Mulţumiri speciale Doamnei Anca Vlad,
preşedinta de onoare a Asociaţiei Femeilor
Creatoare în Arta Plastică din România şi
preşedinta Grupului Fildas.

92 GALERIA DE ARTA SENSO


(
Aducem arta mai aproape de tine - GALERIA DE ARTA SENSO 93
(
Coordonator și Redactor / Coordinator and Editor:
Fundația Fildas Art

Grafician și Tehnoredactor / Graphic Designer:


Adrian Cioropină

Fotografii / Photos:
Cristina Ardelean

Corector / Corrector:
Dana Săporan

Ilustrația copertei / Cover illustration:


Mihai Țopescu, Dan Bancilă, Lucian Butucariu

Texte de / Texts by:


Dr. ist. artei Doina Păuleanu - Directorul Muzeului de Artă Constanţa critic de artă
Ioana Romana Laurenţiu
Raluca Băloiu - istoric şi critic de artă, curator
Gheorghiță Geană - Prof. dr. universitar
Academician Constantin Ciopraga
Valentin Ciucă - critic de artă
Dorana Coșoveanu - critic și istoric de artă
Negoiță Lăptoiu - istoric și critic de artă
Corneliu Antim - critic de artă
Adrian-Silvan Ionescu - critic de artă
Livia Stoenescu - critic de artă
Tudor Octavian
Virgil Mocanu
P. Frâncu
Alexandru C Lungu
Negoiţă Lăptoiu - critic de artă
Anca Albu
Cătălin Davidescu – critic de artă
Gigi Mihăiță – critic de artă
Constantin Hostiuc – critic de artă
Boris Brollo
Cornel Radu Constantinescu

Drepturile de autor pentru conținutul și forma catalogului aparțin în exclusivitate Fundației Fildas Art.
Este interzisă reproducerea parțială sau totală a materialelor cuprinse în acest catalog.
All rights for the catalogue`s shape and contents belong exclusively to Fildas Art Foundation.
Any reproduction, total or partial, is prohibited.

Tiparul executat la / Printing house:


S.C. Sothis Print S.R.L.

București / Bucharest
Editura / Publishing house:
Alicat, 2016
ISBN 978-606-8696-20-1
Contact:

Adresa: Bulevardul Unirii nr. 15, Sector 5, Bucureşti, România


Telefon: +040 745.077.586, +040 723.859.036
Web: www.galeriasenso.ro, www.sensotv.ro/arte

www.facebook.com/GaleriaSenso

S-ar putea să vă placă și