Dominika Morariu, grădinile unui lirism intrinsec

Motto: „Tulpină de noduri și internoduri

iar la capăt muguraș”
(Simona Popescu – „Cartea plantelor și a animalelor”)

Lucrările ce poartă semnătura Dominika Morariu conțin fără doar și

poate ceva din acea fărâmă de lume misterioasă și stranie, pe care mai
mult sau mai puțin paradoxal am pierdut-o undeva în urmă, dar la care
continuăm să visăm în lungul călătoriilor pe care le întreprindem.
Posesoare a unor energii necreate, artefactele în discuție ar putea da
sens tocmai acestui drum către acasă, către origini, de care lumea
postmodernă (a post-adevărului) este acum cu totul înstrăinată. Privite
unitar, elementele grafice ale artistei devoalează rosturile plenare ale
unor răsfrângeri către locurile memoriei.
Dominika Morariu se naște la 11 iulie 1967, în Vršac, Serbia. Urmează și
absolvă Academia de Arte din Novi Sad, devenind membră a unor uniuni
de creație de notorietate precum ULUS (Society of fine arts in Serbia),
ULUPUDS (Association of fine and applied artists of Serbia) și SULUV.
Participă la numeroase expoziții de grup – peste două sute -, dar îi sunt
apreciate la superlativ și cele douăzeci și unu de personale. Sunt
realmente numeroase premiile și distincțiile pe care le va primi acasă și
în străinătate, realitate ce îmi impune o selecție drastică. Voi reține de
această dată doar 2022 – Premiu al Juriului la International Salon of
Visual Art Professors, Iasi; 2019 - Honorary Special award, 10th
Triennial of Graphic Art Bitola (North Macedonia); Award for the most
inventive work, Exhibition of boxes, Small Gallery of ULUPUDS,
Belgrade (Serbia); 2018 – Redemption Award of the Ministry of Culture
of the Republic of Serbia, Graphic collective - Exhibition of small
graphics Belgrade (Serbia); 2016 - Prize,International Biennial of Small
Fine Art, Vonyarcvashegy (Hungary); 2014 - Main Praise, International
Biennial of Small Fine Art Vonyarcvashegy (Hungary); Honorary Diplom,
47th Golden Pen, Belgrade (Serbia); 2000 - Special Award, Accademia
de Arte di Pisa (Italy); 1999-Semifinalist, Accademia de Arte di Pisa
(Italy); 1989 - Award for Painting, Academy of Arts, Novi Sad (Serbia).
Nu cunosc dacă există la mulți dintre artiștii vizuali disponibilitatea totală
de a înregistra pulsațiile infinitezimalului în structuri de o senzualitate cu
adevărat aparte, așa cum reușește artista în discuție. Dominika Morariu
privește cu ochii larg deschiși la atemporalitatea lumii dintâi, încercând
să o ancoreze pentru încă o dată în spațiul propriilor certitudini. Deși
secvențele grafice par mai degrabă niște probe așezate sub lentila unui
microscop, avem de-a face cu un univers translucid, chiar luminos,
populat de inflorescențe aurii, ce personal îmi aduc aminte de tonurile
cromatice ale Sultanei Maitec. „Călătoria prin timp” presupune nu doar
simpla întoarcere, ci regresia către o altă condiție, prag superior, întrucât
admite un joc purtat pe foc și apă. Dintre aceste elemente se întrevede o
terra nova, un spațiu populat tonic, din care decepția, dezamăgirea și
izolarea sunt tustrele alungate din credința că omul își întâlnește în
sfârșit destinul. Tot acest edificiu pe care Dominika Morariu îl
construiește capătă forță grație unor cicluri (precum „Pieta”, „Reflecție
inversă” ori „meMorariu”) ce îi permit artistei exerciții de introspecție.
Universul-ierbar căruia îi conferă formă adăpostește simboluri
resemantizate și forme geometrice convergente, acestea oferind
sugestia unei mecanici secrete ce urcă dinspre „alchimiile” Renașterii.
Îndăznesc să spun că arta Dominikăi Morariu conferă atmosferei create
și o dimensiune moralizatoare, deoarece receptorul este invitat în mod
activ la acest „Dialog între lumi”; mai mult, „Flacăra interioară” ori jocurile
poetico-picturale desfășoară marea poveste a universurilor tu-eu
conectate în proximitatea Divinului. Fără a complica inutil, Grădina
artistei e varianta spațiului edenic, un imaginar al naturii care celebrează
frumusețea vieții, sigilată în „Amintire” – artefact cu adevărat
impresionant!
Tehnicile artistice sunt laborioase și mizează pe multistrat: tainele
lucrărilor se cer a fi cercetate detectivistic, din unghiuri diferite și cu
instrumentarul specialistului. Fragmente de texte și cifre-simbol, linii-
siluetă și umbre de plan secund trebuie desprinse cu grijă și
discernământ pentru că actul „lecturii” provoacă în oglindă procesul de
restaurare. În mod cert, sunt realmente încântat de maniera de
exprimare a inefabilului convertit în certitudine, de faptul că stilul
Dominikăi Murariu aduce în prim plan un imaginar coerent (dar și vag
fantastic!) ce reunește lumi extrem-personale, încărcate adesea de un
lirism intrisec.

Marius Manta