RELAŢIA DINTRE ARTĂ ŞI LITERATURĂ

Arta - literatura, două cuvinte simple dacă sunt privite separat.

Împreună însă formează un tot, un întreg completându-se. Educaţia
muzicală şi artele plastice exprimă de multe ori starea afectivă,
sufleteasca a omului, iar literatura completează această stare prin
sensibilitatea cuvintelor. Între arte şi literatură exista o legătură ce nu are
practic nevoie de demonstraţie.

Cuvintele au culoare, cuvintele pictează. Culorile vorbesc,

construiesc un univers sensibil, o gamă de senzații vizuale egală cu un
alfabet care creează un limbaj. S-ar parea că picto- poezia ca disciplină
artistică, ar avea o rațiune, îngemănând valorile înrudite a două forme de
exprimare artistică. În pictură însă, dacă artistul înlocuieşte culoarea
albastră a cerului, cu roşu, verdele lanului cu galbenul, verzuiul apei cu
violetul etc, schimbările acestea sunt evidente numai pentru el. Pentru
spectator ele nu apar ca schimbări, ci ca o viziune personală a artistului.
În artele plastice se foloseşte metafora cu sens larg de „prezentare a ceva
prin altceva". În cadrul ei întâlnim totuşi unele diferenţieri purtând
denumiri ca : personificare, simbol, alegorie etc.

Pentru materializarea unei idei abstracte se recurge la personificare.

„Primăvara" cu frumuseţea şi gingăşia ei, „Toamna" cu belşugul ei sunt
personificate prin câte o femeie încărcată cu flori sau purtând roade ale
pământului.

Într-o scenă
de luptă pe
baricadele
Parisului din 1830,
pictorul E.
Delacroix a
introdus, central,
în tabloul său un
chip de femeie
care trage după
sine mulţimea
răsculată. Ea reprezintă libertatea. Într-o mână ţine arma, iar în alta
drapelul.
E.Delacoix- Libertatea călăuzind poporul

Femeia din tablou personifică libertatea sau simbolizează libertatea.

Acelaşi lucru se poate spune despre statuile lui Michelangelo de pe
mormântul familiei Medici de la
San Lorenzo din Florenţa. Ele
personifică, simbolizează ,,Aurora",
„Amurgul", „Ziua" şi „Noaptea", ba
se spune chiar că sunt o prezentare
alegorică a scurgerii timpului. Dacă
uneori personificarea poate fi
considerată drept simbolizare, asta
nu înseamnă identificare şi
eliminare.

În tabloul alegoric „Deşteptarea

României" de Gheorghe Tattarescu
(1820-1894), România e simbolizată printr-o femeie. Ea este trezită din
somn de un înger, mesager simbolic al destinului, care îi ridică de pe ochi
vălul (alt simbol) care, ţinînd-o în întuneric, a împiedicat-o să vadă
viitorul.

Gheorghe Tattarescu- Deşteptarea României

Frumuseţile peisajului românesc şi chipul oamenilor de la ţară se

regăsesc atât in opere literare, cât şi în picturi. Peisajele din pânzele lui
Nicolae Grigorescu sunt feerice, vaporoase, pline de poezie şi îndemn la
visare. Femeile sunt frumoase, suave, zvelte. Ciobanii, stăpâni peste
plaiuri, sunt mândri şi maiestuoşi.

Carele, ce se întorc de la
muncă şi de la târg,
înaintează alene trase de boi
blajini. Oamenii au o
demnitate sărbătorească ce
ascunde suferinţele pe care
le au. Grigorescu a trecut
peste ele. N-a văzut decât
partea frumoasă,
pitorească spre care îl
conduce firea sa optimistă/ce punea „ecran roz" de filtrare aspectelor
sumbre

ale vieţii.

Nicolae Grigorescu- Car cu boi

Când însă a fost nevoie, şi asta s-a întâmplat cu ocazia războiului de

independenţă, Grigorescu a arătat ce forţă şi câtă vitejie stăteau ascunse în
omul înfăţişat de el liniştit, fericit şi paşnic.

Sufletul românesc s-a recunoscut în arta sa, artă pe care a îmbrăţişat-o

cu entuziasm frenetic. Succesul ei a determinat până şi pe pictorii
academişti să abordeze, cu mai multă frecvenţă subiectele lansate de
Grigorescu.

Ştefan Luchian (1868—1916) a lărgit tematica grigoresciană

introducând mahalalele bucureştene, florărese, spălătorese, oameni
necăjiţi. Pe ţăran l-a văzut copleşit de griji şi nevoi, gata să scape de ele
prin izbucniri intempestive.

În tabloul „La împărţitul

porumbului", grupul compact de
bărbaţi, femei şi copii se
îndreaptă salvator către locul de
împărţeală al roadelor,
prevestind parcă, cu doi ani
înainte, răscoala din 1907 a
poporului obijduit. Ca tehnică,
în locul unei transfigurări
vaporoase şi poetice a naturii, el
practică o pictură precizată ca
volum, viguroasă ca pastă, de
intensă putere cromatică, a cărei frumuseţe cu rezonanţă populară stă
legată de real, de natural.

Ştefan Luchian- La împărţitul porumbului

O modalitate de a verifica dacă elevii şi- au însuşit anumite opere

literare este să le cerem sa ilustreze prin desen conţinutul unei strofe sau
al unei opere literare. În cadrul activitătilor din grădiniţă se foloseşte ca şi
metodă uzuală povestirea după imagini, ajutând astfel copiii să
reconstituie acţiunea unei poveşti pe baza imaginiilor prezentate.

În desen copiii de 6-7 ani caută să redea şi trăsăturile specifice ale

personajelor pe care le reprezintă, stările lor afective. Astfel, vulpea din
poveste apare cu un bot lung, ascuţit, cu o coadă puternică, stufoasă.
Ursul este masiv, butucănos, ceea ce lasă să se întrevadă mişcările lui
greoaie. Aceste posibilităţi creatoare, ca şi cele de redare plastică,
continuă să se dezvolte şi mai mult la grupa mare.

În cadrul activităţilor cu temă aleasă (să reprezinte imagini dintr-o

poveste învăţată), preşcolarii mari nu se mai mulţumesc cu simpla
reproducere a unor imagini sau teme pe care ei le-au mai redat, ci,
slujindu-se de aceste imagini sau conţinuturi literare, ei compun din
proprie iniţiativă teme tot mai noi.

Micile compoziţii realizate de ei au mai multă unitate, elementele

temei se leagă strâns între ele şi se explică . Personajele sunt surprinse
(cel puţin ca intenţie) în postura cerută de scena respectivă.

Pentru ca activităţile de educaţie plastică să fie mai atractive, iar

conţinuturile învăţării să fie asimilate de elevi într-un mod mai plăcut, am
folosit un set de poezii. Tinând seama de ataşamentul elevilor pentru o
forma simplă şi ritmată, poeziile scrise redau atât elementele de limbaj
plastic, cât şi instrumentele de lucru utilizate de către elevi în activităţile
plastice, tehnici de lucru, tipuri de culori si nonculori, amestecuri ale
acestora. Astfel, memorând cu uşurinţă versurile poeziilor, elevii îşi
însuşesc conţinuturile propuse.

În timpul orelor de educaţie plastică, elevii pot recita sau cânta

poeziile preferate, pe melodii vesele, având mai mult spor pentru pictură,
iar ora devenind mai atractivă. Pentru o aplicativitate optimă, am
structurat aceste poezii pe baza obiectivelor cadru ale educatiei plastice,
abordând de această dată primul obiectiv de acest fel din programa
şcolară pentru învăţământul primar, şi anume: cunoaşterea şi utilizarea
materialelor, a instrumentelor de lucru si a unor tehnici specifice artelor
plastice.
 BIBLIOGRAFIE:
Adina Nanu- Vezi? Comunicare prin imagine, 2002

Ciolan Lucian- Învăţarea integrată, Fundamente pentru un curriculum

transdisciplinar, Iaşi, Editura Polirom, pag. 125-130, 2008

Ionescu Miron şi Radu Ioan- Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura

Dacia, pag.113-114, 153-157, 2001

Lessing GE 1766 - Laocoon: Eseu cu privire la limitele de pictură şi de

poezie, Biblioteca de Arte Liberale, 1962

Ligia Toma, Zoicas- Sensuri şi modalităţi de valorificare a audiţiei

muzicale în educaţia prin artă şi literatură. Studii, Coordonator
ştiiţific-Dumitru Salade şi Rodica Ciurea, E.D.P., Bucuresti, p. 109,1973

Literatură și pictură- File din istoria criticii de artă din România, Editura
Albatros, București, 1983

Lucian Ciolan, Învăţarea integrată – fundamente pentru un curriculum

transdisciplinar, Editura Polirom 2008

Maria Cristea- Educația plastică și didactica educației plastice în

învățământul primar și preșcolar, Proiect pentru Învățământul Rural,
MEC, 2007

Maria Ilioaia- Metodica predării desenului la clasele I-IV. Organizarea şi

desfăşurarea activităţilor artistico-plastice, Editura Didactică şi
Pedagogică,1981

Paloma Petrescu, Viorica Pop- Transdisciplinaritatea – o nouă abordare

a situaţiilor de învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2007

Rotaru Maria, Dumbravă Maria- Educația plastică în învățământul

primar

Silvia Drăghicescu, Florenţa Drăghicescu- Educaţia plastică, Ghid

metodic clasele I-IV, Editura Aramis, 2007

Thomas Munro- Artele şi relaţiile dintre ele, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1981
V.Nemoianu- O teorie a secundarului. Literatura, progres şi reacţiune,
Bucureşti, Editura Univers, 1997

Văideanu George- Interdisciplinarite, U.N.E.S.C.O., 1975