Portofoliu, Lecții 1

PORTOFOLIU SEM. 2

Dragi elevi, vă rog să faceți poze la toate lucrările practice de pe semestrul al II-lea, cele realizate la
scoală, precum și cele realizate în urma temelor on line (inclusiv cele trimise pe platforma
easyclass.com, începând din martie), lecțiile transmise pe această platformă, scrise pe caietul sau blocul
de desen, și să realizați un portofoliu digital cu toată activitatea voastă pe al II-lea semestru, la
disciplina ”Educație Plastică”, pentru a vă putea nota, în vederea înceierii situației școlare semestriale
și anuale.

Aștept portofoliile voastre, în orice format (jpg, pdf, doc), pe adresa de e-

mail: catalingeorgian@gmail.com.

Data limită de trimitere este 29 mai, deci aveți la dispoziție 2 săptămâni pentru a vă pune la punct toate
lucrările!

Mesajul trebuie să cuprindă numele vostru complet, clasa, portofoliul atașat, precum și câteva rânduri
despre cum a decurs în opinia voastră ora de Educație plastică în acest an (2019-2020), cum vi s-a
parut proful de desen, sau alte impresii pe care doriți sa mi le împărtășiți, în legatură cu ora de
educație plastică (cum au fost temele, lecțiile, o amintire plăcută de la oră, ce sugestii ați avea pentru
viitor etc). Aștept părerile voasrte sincere!

Spor la lucru,

să aveți o săptămână creativă!

ARTELE PLASTICE ÎN PRIMA PARTE A SEC al XX-lea,
Lecții 1

Arhitectura
 
ARTELE PLASTICE ÎN PRIMA JUMĂTATE A SEC. AL XX-LEA

1. Arhitectura

Încă din a doua jum. A sec al XIX-lea este evidentă ruperea de tradițiile istorice și

exprimarea într-un limbaj nou, care să reprezinte noua eră tehnologică. Acest limbaj se

va reflecta în arhitectură prin folosirea structurilor metalice.

Astfel, inginerii vor lua locul arhitecților, cel mai elocvent exemplu fiind cel al ing.

Francez Gustave Eiffel (1832- 1923). El va triumfa cu celebrul său turn, la Expoziția

Universală de la Paris (1889).

În SUA, noua arhitectură bazată pe structuri metalice începa la Chicago, care va

recontrui complet orașul.

În Spania, Noua orientare apare la Barcelona – orașul clădirilor fantastice ale

arh. Antonio Gaudi. Capodopera sa este catedrala ”La Sagrada familia”, amestec de

baroc și suprarealism.

Reînoirea arhitecturii se va manifesta în paralel cu redecorarea interioarelor prin

principala mișcare artistică de lșa sfârșitul sec. Al XIX-lea și începutul sec al XX-

lea- ART NOUVEAU.

ART NOUVEAU se face simțită în toate obiectele de interior, de la mobilier la rame de

tablouri și oglinzi, de la argintărie, la balustrade și lambriuri. Stilul este foarte ușor de

recunoscut prin predilecția, uneori exagerată, pentru formele inspirate din natură.

Pretutindeni este prezentă linia curbă, ca o tijă florală sinuoasă. Vitraliile, mozaicurile,

casetele ornamentale de pe tavane, toate par acoperite de o vegetatie încremenită.

În România cea mai spectaculoasă clădire în stil Art Nouveau este Cazinoul Din

Constanța.

Treptat însă, gustul pentru o decorație atât de încărcată se diminuează și firesc, apare o

reacție artistică ce va înlocui Art Nouveau cu ART DECO, caracterizată prin simplitatea

și rigoarea formelor, dar mai ales prin înlocuirea completă a liniei curbe cu cea dreaptă,

Geometrică.

După Primul Război Mondial, arhitectura de exterior și de interior tinde spre

funcționalism și abandonarea ornamentelor.Această nouă orientare se numește STILUL

INTERNAȚIONAL  și se va caracteriza prin sticlă, armătură de fier și beton,

reprezentând ”o luptă pentru un nou stil de viață”. Reprezentantul acestui curent este

arh. Walter Gropius, care în 1919 pune bazele  ”Scolii de la Bauhaus”.

Le Corbusier este cel mai reprezentativ arhitect al zbuciumatului sec. XX. El a scos arta

din canoanele rigide de până atunci și a conceput locuințe moderne, spațioase și

luminoase, destinate și oamenilor simpli.

  COMPLET
ARTELE PLASTICE ÎN PRIMA PARTE A SEC al XX-lea, Lecții 2

ARTELE PLASTICE ÎN PRIMA PARTE A SEC al XX-lea,

Lecții 2

Arta Interbelică Românească

Dragi elevi,subiectul lecției pentru ora de educatie plastica
din săptămâna 04-08 mai 2020 este ”Arta interbelica romaneasca ”.

Pe parcursul lecției descoperim utilizarea criteriilor valorice proprii in

analiza operelor de arta.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Pentru a parcurge lecția ” Arta interbelica romaneasca”, trebuie să urmăm

pașii:

DESCOPERIM

1. Citește lecția atașată mai jos.

 2. Notează pe caietul de educatie plastica: data, titlul lecției și ideile
principale din Lecția de astăzi.
3. Dragi elevi, va invit să urmariti link-ul :
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_rom%C3%A2neasc%C4%83_
%C3%AEn_secolele_XIX_%C8%99i_XX

 EXERSĂM/ APLICĂM!

Va rog sa analizati dpv cromatic si compozitonal o lucrare la alegere din cele

studiate la alegere, mentonand autorul si titlul lucrarii.

NE ÎMBOGĂȚIM CUNOȘTINȚELE

1. Să descoperim Fotografia urmarind link-urile
 https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-
tristetelor-luxuriant-colorate/

ÎNCHEIEREA ACTIVITĂȚII

 Mă interesează să-mi transmiți părerea ta despre lecția de educatie plastica.

 Multumesc pentru atentie!

Arta romaneasca in perioada interbelică

În perioada interbelică, arta românească cunoaște schimbări majore. Chiar
dacă ecourile cubismului și clasicismului modern stârnesc controverse,
acestea sunt benefice.

Pictura
Pictura românească interbelică are trei izvoare de plecare: lirismul
grigorescian, ecourile curentelor noi în arta Europeană și interpretarea
modernă a tradiției populare și a celei culte. Acestea se întrepătrund, dând
naștere adesea la elemente artistice moderne.

„…Se poate constata că fiecare din artiști de seamă, deja afirmați în intervalul
1900-1916 cu viziuni înnoitoare – Ressu, Iser, Șirato, Tonitza, Pallady, Pătrașcu-își
vor schimba maniera de a picta și viziunea după 1918 și încă brusc.”

—Amelia Pavel

În contrast cu arta occidentală, în România, nici avangarda și nici

modernitatea artiștilor noștri nu au negat în totalitate tradiția, ea având
continuitate de la Theodor Aman până la sfârșitul perioadei interbelice.

Gheorghe Petrașcu (1872-1949)

Școlit la academiile de la București, München și Paris unde face cunoștință

cu ultimele noutăți în domeniul tehnicii artistice, Gheorghe Petrașcu, deși
apropiindu-se de opera lui Nicolae Grigorescu, ajunge să se deosebească de
aceasta prin evoluția artei sale ce are un parcurs sigur spre perfecționism.
Întors în București în 1901, artistul participă ca membru fondator la
înființarea grupării „Tinerimea artistică”. Gheorghe Petrașcu abordează în
lucrările sale o atmosferă sumbră, romantică, în care se folosește mult
negru, motiv pentru care ajunge să fie numit „primul mare poet al
nocturnului” din pictura românească. Petrașcu, ca și Grigorescu, a abordat
peisagistica, însă acesta se apropie mai mult de peisajul urban. De aceea el
nu mai folosește elementul vegetal ci își îndreaptă atenția spre ziduri pentru
că, pentru el, întreaga pictură este o zidărie. Pentru artist culorile pun în
evidență densitatea materiei „împietrită asemenea magatelor” sursa citării necesară.

„Petrașcu are omogenitatea subtilă și puternică a materiei, suculența tușei cu

care surprinde dintr-o dată tonul, forma și anvelopa”

—Henri Focillon, critic francez

 
Petrașcu pictează și naturi moarte, dar acestea sunt alcătuite din lucruri
vechi pe care și-a pus amprenta timpul. Interioarele pictate de el sunt la fel,
uitate de vreme ca niște naturi moarte supradimensionate, iar florile pictate
de acesta au un aspect pe care îl întâlnim și la Ștefan Luchian.

Theodor Pallady (1871-1956)

Ca și Petrașcu, Theodor Pallady se formează la școlile din Paris în atelierele

marilor pictori, având colegi pe Matisse, Marquet, și Rouault. El preia
elemente de inspirație Art-Nouveau sau tendințe decorativiste din arta
nabiștilor și fovilor, toate aceste tendințe Pallady le va armoniza și va da
naștere celei mai originale sinteze din pictura românească. În 1942 pictează
lucrarea „Autoportretul”, lucrare ce prezintă chipul hieratic al pictorului
asemănat cu o icoană. Pallady având o personalitate cu structură clasică se
apropie de pictura lui Ingres și va admira opera lui Leonardo. În evoluția
artei sale ajunge treptat la un stil modern dar fără excese.

„Până la 50 de ani pictura a fost aceea care m-a stăpânit pe mine; după ce am
împlinit 50 de ani am izbutit s-o supun, și de atunci am fost eu acela care a
stăpânit-o pe ea.”

—Theodor Pallady

Pictura lui Pallady conține toate elementele de limbaj plastic ale tabloului:
linii, culori, forme, folosește desenul cu măiestrie dar și compoziția
cromatică într-un stil desăvârșit. Din punct de vedere cromatic, Pallady
folosește tonuri stinse de griuri îmbinate cu desene geometrice. O lucrare
deosebită este „Pălăria și umbrela artistului” în care artistul își
demonstrează calitatea deosebită de colorist și în același timp de mare
desenator.

     

Jean Al. Steriadi (1880-1956)

Ca alți pictori ai epocii, și Jean Al. Steriadi (1880-1956) parcurge același
itinerariu pentru a se forma ca pictor desăvârșit. În 1904 la Paris expune, la
„Salonul de Toamnă” o pânză numită „Chivuțele din Piața Mare”. Întors în
țară, intră în rândurile „tinerimii artistice” unde expune numeroase tablouri,
portrete, compoziții sau peisaje, realizate riguros, unele având chiar efect de
clarobscur („Hamali în port”). Având un rafinament și o cultură vizuală
demnă de un artist modern, acesta realizează lucrări deosebite cum ar fi:
„Crapii”, „Natură moartă cu pipă și fructe” sau „Farfurie cu raci”. În peisajele
sale sunt imortalizate momente ale amiezii de vară cu aer încins și lumină
intensă. O importanță deosebită este acordată tehnicii gravurii, Steriadi fiind
foarte pasionat de aceasta.
Nicolae Dărăscu (1883-1959)

Dărăscu după ce a terminat studiile la Paris se întoarce în țară fiind un adept

al neoimpresionismului dar în același timp se apropia, prin culoare, de
influență cezanniană, acceptând ecouri ale fovismului din acea perioadă.
Dărăscu face parte din grupul pictorilor români cum ar fi Grigorescu,
Andreescu și Luchian datorită stilului de pictură folosit. Preferă motivele
acvatice, iar formele sale absorb lumina sau sunt învăluite de ceața unei zile
mohorâte, având mereu o consistență observabilă. Își îndreaptă atenția mai
ales spre vederile panoramice ca în peisajul bucureștean „Piața Teatrului
Național pe ploaie”, aceasta fiind una din cele mai cunoscute lucrări ale sale.

Nicolae Tonitza (1886-1940)

Nicolae Tonitza, fiind un admirator al lui Luchian, adoptă stilul acestuia, dar
vine și cu influențe din pictura modernă, cu accente decorative, creându-și
propriul său stil. Începutul său în pictură are o tentă expresionistă cu
accente narative pusă în evidență mai ales în desene. Tonitza are o operă
vastă compusă din peisaje, portrete, naturi moarte, interioare sau nuduri ce
exprimă un subtil lirism ca în portretul scriitorului „Gala Galaction”. În acest
tablou se observă forme aspre, colțuroase ce sugerează tragicul. Chiar și pe
chipurile pure ale copiilor pictați de acesta se întrevede o umbră de tristețe
(„Fetița pădurarului”, „Cătiușa Lipoveanca” sau „Fetița olandeză”). În picturile
înfățișând naturi moarte Tonitza înfățișează obiecte de artă populară și
sporește luminozitatea culorilor. Tonitza nu este numai pictor ci și un
desăvârșit grafician, profesor pentru elevii săi printre care se număra
și Corneliu Baba.

 
Iosif Iser (1881-1958)

Iosif Iser, un adept al expresionismului și al cubismului, este unul dintre

pictorii români ai epocii ce va fi profund marcat de atmosfera artistică
pariziană. Artistul aduce schimbări în arta românească, fiind în contact cu
cele mai noi manifestări artistice. Iser se inspiră din lumea țărănească,
având contact cu universul dobrogean; el pictează de nenumărate ori
peisaje dar și chipuri umane încărcate de exotism. Compoziția „Familie de
tătari” este o lucrare deosebită, cu elemente de cubism dispuse într-o notă
modernistă. Această lucrare înfățișează personaje ce au o tentă tragică,
această trăsătură fiind întâlnită în majoritatea picturilor sale.

  

Camil Ressu (1880-1962)

A studiat la școlile de arte frumoase din București și Iași, apoi de la München

și Paris. Camil Ressu este inspirat de lumea satului, realizând compoziții
încărcate de pitoresc și sentimentalism. Picturile sale oferă prospețime și
realism, înfățișând țăranul român și lumea lui („Cosaș odihnindu-se”,
„Țărănci din Vlaici”). Studiind arta populară, acesta își îmbogățește paleta
coloristică, renunțând la obișnuitele brunuri și griuri în favoarea unei
cromatici pline de puritate.

Pe lângă universul rural, Camil Ressu abordează și lumea citadină a

intelectualilor și artiștilor, realizând portrete pline de lirism („Portretul de
fetiță”, „Terasa Oteteleșeanu”).