Iosif Iser (1881-1958) reprezentatntul celor umili

A debutat sub semnul influentei ideilor socialiste (marturisita de desenele

publicate de el in revistele progresiste ale vremii) s-a consacrat o lunga perioada
creatilor sale, temelor in care se regasea existenta oamenilor umili. De asemenea a
crezut o vreme –fara ca aceasta perioada, evident, sa coincide intru totul in evolutia lor
artistica- in virtutile ordinatoare ale desenului, pe care le opuneau pulverizarii formei,
cultivate de urmasii impresionismului. Dar drumul creatiei lui Iser, traverseaza mai
multe perioade distinct, acordarea viziunii sale cu accea a unor curente innoitoare ale
artei universal este mai clar oglindita de lucrarile lui. Comentatorii operei sale au
relevant, la Iser rasunetul unor tendinte de a construe mai viguros si mai sintetic
forma, de a compune figurile ca pe niste reliefuri. Dar din sugestiile artei
contemporane europene, artistul a desprins acele elemente care puteau fi mladiate mai
lesne de propria personalitate.

Peisajele si oamenii locurilor vizitate de artist, fie ca erau desprinse din

realitatea romaneasca, fie ca erau notatii din calatoriile din Spania, in Franta sau
Orientul Apropiat, capatau-in interpretarea lui Iser- o puternica amprenta personala.
Pictorul decanteaza impresiile, extragand esentialul, incorporand-ul intr-o solida
arhitectura a volumelor, ritmand larg spatial, creand o atmosfera coloristica specifica.

In timpul primului razboi mondial (si in anii imediat urmatori), Iser

fundamenteaza o arta care respinge orice prejudecata estetica programatica, incercand
sa acorde mijloacele de expresie cu starea de spirit si cu subiectul lucrarii. Forma
unghiulara alterneaza cu linia unduioasa, conturul puternic subliniat cu cel abia
sugerat, pentru a infatisa miscarea sufleteasca a artistului in fata lumii celor umili, a
taranilor, a muncitorilor, a mestesugarilor marunti.

In aceea vreme, el va descoperi dramatismul peisajului rural; taranii sunt

evocati intr-o linie lemnoasa, intr-o cromatica austere intemeiate pe game de brun. Par
finite crescute de-a dreptul din pamantul aspru, asemeni unor copaci cu trup vanjos.
Sinteza planurilor conduce la o imagine monumental, simbolizand permanenta acestei
umanitati de o admirabila demnitate. Pictura sa integreaza imagini ale vietii turcilor si
tatarilor din Dobrogea, imagini epurate de orice implicatii exotice si pitoresti.

Alaturi de numeroase portrete, pictate cu o mare economie a mijloacelor

plastic, compozitia Familia de tatari este socotita, pe drept, definitoare pentru
conceptia artistic a lui Iser in acesta perioada a creatiei. Intr-un spatiu delimitat cu
fermitate de vegetatia cu frunzisuri intunecoase, se proiecteaza cateva siluete umane,
descrie sumar, pe care lumea de piatra si de iarba a acestei privelisti le cuprinde,
parca, in rimul ei. Personajele asezate intr-un singur plan, ca intr-o friza, pastreaza un
aer grav, meditative; nemiscarea lor are ceva din minumetele vreunei civilizatii
stravechi. Tabloul releva disponibilitatile lui Iser pentru arta murala, sugerate
deopotriva de reducerea perspective la o viziune plana, si de masivitatea arhitecturii
contururilor.

In 1920, Tonitza scria aceste randuri: “Iser vede in peisaj un fragment rupt din
fantastica zbuciumare universal. Pentru aceasta, ele au totdeauna o nota grava, chiar
acolo unde delicatetea moivului i-ar fi dictat o interpretare care –la altii- putea cadea
usor in bombonerie”. Iser este, pentru Tonitza, “un pictor realist..cu viziune
eminamente moderna”.

Iata unul dintre peisajele dobrogene (aflat la Muzeul Zambaccian) pictate in

aceiasi perioada cu Familie de tatari. Privelistea e arida, de o asprime geologica, e
rascolita de un soare pustiitor; pamantul pare facut scrum; casele marunte se cufunda
sub greutatea cerului ars de lumina. Cele cateva personaje care se banuiesc, in fundal,
sunt si ele cuprinse de lumina trista a acestui pamant lipsit de vegetatie.

Cea de-a doua perioada a lui picturii lui Iser, inaugurate in jurul lui 1920, se
caracterizeaza printr-o anume indiferenta fata de subiect, printr-o abordare mai libera
a cromaticii, care devine mai vie, mai exuberant. Imaginile sale dobandesc o structura
coloristica plina de stralucire, care se realizeaza-asa cum au observant criticii- in
acorduri de voluptoasa senzualitate, dominate de rosu, galben, verde sau violet.
Culoarea care fusese material de constructive arhitecturala, participand la delimitarea
dramatic a planurilor si a volumelor –devine vibratie si tumult, sugereaza zborul
immaterial al luminii. Formele nu mai sunt despartite de linia incisive, caracteristica
primei perioade; ele sunt modelate prin valoratie, capata o unduire plina de caldura.
Aceasta nu coincide, insa, cu parasirea mijloacelor expresive pe care le contine
compozitia; arta lui Iser cauta sa infaptuiasca echilibrul formelor colorate care se
organizeaza in ample si fluide geometrii. Pictorul a ramas credincios principiului pe
care il afirma intr-un interviu acordat in 1923: “culoarea are o adanca parte
sufleteasca, ea e un process dramatic intre pictor si lumea din afara”.

Monumentalitatea picturii lui Iser se pastreaza si in aceasta perioada

indelungata de creatie; semnificativa e imprejurarea ca oranduirea planurilor colorate,
etajarea registrelor subtil conturate prin contraste intre densitate si transparent, se
poate observa si in unele guase sau acuarele (precum foarte cunoscuta Plaja de la
Saint Malo) in care artistul alegea cu buna stiinta un material pictural prin excelenta
apt sa reprezinte atmosfera privelistilor in care contururile se topesc in lumina.
Arlechinii, odaliscele, dansatoarele pictate adesea in acesti ani,nu sunt un simplu
pretext decorative; ele marturisesc o drama omeneasca asupra careia artistul insista,
relevand-o cu atat mai acut cu cat mediul coloristic al acestor tablouri e coplesit de
jocul contraunctic al unor nuante pline de stralucire.