OPERE DE VIRGILIU ILUSTRATE DE GRAVORUL OLANDEZ CRISPIJN DE

PASSE I (1564-1637)
Maria ORDEANU

Dutch Printmaking, Crispijn de Passe, Virgil, Aeneid, Book of prints .

The Dutch Seventeenth century printmaker Crispijn de Passe took a turn in his career when he had to
leave the second time a prosperous city, for keeping his religious option. He settled in Utrecht and
started a prosperous workshop helped by his sons. The themes of his engravings changed as well. In
order to avoid religious persecution C. de Passe choose to illustrate famous literary motifs like Virgil's
Aeneid, Eclogues, Georgics and Homer's Illiad. The prints were much sought after by an international
educated ellite.

Cabinetul de stampe al Muzeului Naţional Brukenthal deţine o colecţie de gravură olandeză

din secolele XVI-XVIII, stampe achiziţionate de baronul Samuel von Brukenthal la Viena, în
ultimele decade ale veacului XVIII. Timp îndelungat colecţia şi-a păstrat componenţa iniţială,
abia la începutul secolului XXI sporind cu un fond de 142 gravuri, provenind dintr-o colecţie
privată. Gravurile au fost prezentate în cadrul a două expoziţii temporare, cu o catalogare
sumară, având ca scop doar identificarea autorilor.
Ne propunem de această dată o primă interpretare grupului de lucrări aparţinând creaţiei
gravorului Crispijn de Passe, în contextul artei Ţărilor de Jos de la sfârşitul secolului al XVI-
lea şi începutul secolului al XVII-lea. Principalul scop este acela de identificare a temelor şi a
modalităţilor de transpunere a lor în gravură.
Un grup de 47 de stampe au fost preluate de la colecţionar neidentificate, cu atribuirea:
„gravor anonim din Ţările de Jos” şi titlul „Ilustraţii la Georgicele lui Virgiliu”, datate în
secolul XVII. O primă analiză a lucrărilor pe care am făcut-o în 2005, a condus la depistarea
pe trei dintre stampe a unei semnături cu monograma „SP” identificată ca aparţinând
gravorului olandez Simon van de Passe (1595-1647). 1 Continuarea cercetării la Rijksbureau
voor Kunsthistorische Documentatie - The Netherlands Institute for Art History la Haga a
permis atribuirea celor 47 de stampe gravorului olandez Crispijn van de Passe I (1564-1637),
monograma fiului său Simon atestând colaboarea acestuia la gravarea a trei stampe.
„Ilustraţiile la Georgicele lui Virgiliu” făceau într-adevăr parte dintr-un ciclu de 4 gravuri, însă
restul stampelor constituiau alte două serii, transpunând în gravură alte opere de referinţă ale
poetului latin Virgiliu, respectiv „Eclogele” (5 stampe ) şi „Eneida” (13 stampe). O pagină de
titlu al unui album ce cuprindea gravuri ilustrative ale operelor lui Virgiliu completa seria.
Restul de 24 de stampe aparţineau de asemenea creaţiei lui Crispijn van de Passe, dar ilustrau
o altă capodoperă a literaturii din Grecia antică, şi anume „Iliada” lui Homer.
Autorul acestor cicluri de stampe a fost un gravor de renume din secolul al XVII-lea,
întemeietor al unei familii de gravori şi editori, activi în Olanda, Anglia, Franţa, Germania şi
Danemarca. Crispijn van de Passe I (1564-1637) a fost un gravor prolific, opera sa cuprinzând
peste 800 de gravuri, catalogate încă din secolul al XIX-lea, ceea ce dovedeşte interesul
colecţionarilor pentru lucrările sale.2 Artistul semna iniţial cu numele Crispijn van de Passe,
mai tîrziu adoptând forma prescurtată Crispijn de Passe. Ambele forme ale numelui său se
întâlnesc în literatura de specialitate.
1 Nagler, Monogrammisten, V (1879), nr. 227.
2 Primul catalog al lucrărilor gravorilor din familia van de Passe, cuprinde 1383 de stampe şi a fost publicat de
D. Franken, L'Oeuvre gravé des van de Passe, F. Muller et Cie, Paris, 1881.
Crispijn van de Passe s-a născut în 1564 la Arnemuiden în provincia Zeeland. Nu se cunosc
date despre formaţia sa. Se pare că s-a stabilit în Flandra de tânăr, pentru că este menţionat
încă din anul 1584 în evidenţele ghildei „Sf. Luca”, a pictorilor din Antwerp. Cucerirea
oraşului de către trupele spaniole a determinat un exod al celor care nu împărtăşeau credinţa
catolică, impusă de cuceritori. Crispijn van de Passe a părăsit oraşul Antwerp în 1588 şi s-a
stabilit întâi la Aachen, apoi la Köln, unde a activat ca gravor şi editor. Din această perioadă
se păstrează numeroase stampe, Crispijn van de Passe fiind deopotrivă desenatorul, gravorul
şi editorul propriilor lucrări. Stampele sale aveau o tematică religioasă, pe placul elitei
catolice, dar între stampele editate la Köln se găsesc şi portrete, frontispicii şi ilustraţii de
carte. Deşi prefera să graveze după desene proprii, C. van de Passe dispunea şi de un fond de
desene ale pictorului manierist din Antwerp, Maarten de Vos (1532-1603), un unchi al soţiei
sale Magdalena de Bock.3
Firma sa se bucura de succes în oraşul renan, artistul având statutul unui om respectat,
apropiat atât de elita intelectuală cât şi de patricienii din consiliul oraşului, cărora le dedica
stampe, adăugînd semnăturii sale „Civis et celator” (Cetăţean şi gravor). Magistratul oraşului
Köln i-a acordat editorului Crispijn van de Passe privilegii pentru publicarea unor stampe.
Două importante mărturii consemnează aprecierea artistului Crispijn van de Passe de către
contemporanii săi. Aernout van Buchell (1565-1641) îl menţionează în jurnalul său şi
precizează vizitele făcute în atelierul artistului, iar scriitorul şi cartograful Mathias Quad von
Kinkelbach (1557-1613) l-a inclus pe Crispijn van de Passe între artiştii germani repertoriaţi
în Teutscher Nation Herrlichkeit, publicată la Köln în 1609. 4
Van de Passe era un adept al anabaptismului menonit, dar păstra discreţia în privinţa
convingerilor sale. În primii ani ai secolului al XVII-lea tensiunile dintre catolici şi protestanţi
s-au agravat, instaurându-se un climat de intoleranţă crescândă faţă de protestanţii stabiliţi în
oraş. La 30 iulie 1611 magistratul oraşului Köln a decis expulzarea tuturor protestanţilor.
Crispijn van de Passe părea pregătit să emigreze, pentru că a părăsit oraşul renan în luna
august, împreună cu familia şi cu întreg inventarul atelierului său de gravură. S-a îndreptat
spre patria sa, unde se manifesta un climat mai tolerant, bazat mai ales pe interese economice.
Provinciile din nordul Ţărilor de Jos au continuat să atragă protestanţii din Flandra şi din
teritoriile germane. Crispijn van de Passe s-a stabilit la Utrecht, singurul oraş mare din nordul
Ţărilor de Jos care nu beneficia încă de prezenţa unui atelier de gravură şi de o editură de
stampe. În plus, aristocraţia locală constituia o potenţială clientelă pentru Crispijn van de
Passe, dornic să-şi restabilească reputaţia de gravor şi editor de succes, dobândită la Köln.
La Utrecht, gravorul a avut şansa să fie imediat integrat în cercul de artişti din care făceau
parte Joachim Wtewael, Abraham Bloemaert, Adam van Vianen şi Paulus Moreelse. În 1612,
grupul discuta fondarea unei academii de artă la Utrecht. Prietenia lui Van de Passe cu
umanistul Aernout van Buchell (Buchelius) i-a permis apropierea de cărturarii Janus Gruterus,
Caspar Barlaeus şi Gerardus Vossius, cărora Van de Passe le-a gravat ulterior portretele,
însoţite de dedicaţii şi le-a ilustrat cărţile cu gravuri. În mod cert Buchelius îl aprecia pe
Crispijn van de Passe şi ca intelectual, pentru că l-a inclus în scrierea sa Vitae eruditorum
Belgicorum, din 1623, în care nu erau referinţe despre artişti, ci despre cărturarii timpului.
Van Buchell îi aminteşte şi pe Hendrick Goltzius, Philips Galle şi Otto van Veen (Vaenius)
doar în calitatea lor de editori de stampe. Lui Crispijn van de Passe i-a dedicat o întreagă
pagină, numindu-l „Zelandus calcographus” (Gravorul zeelandez). Buchelius se referă cu
precădere la calitatea cărţilor (albumelor) cu gravuri publicate de artist: Metamorphoses,
1607, Liber Genesis, 1612, Eneida, 1612, Iliada, 1613, Hortus floridus, 1614, Nassovischen

3 P. Haverkorn van Rijsewijk, 'De Nalatenshap van Crispiaen van de Pas den Oude ', Oud Holland, X (1892),
101.
4 Ilja M. Veldman, 'Keulen als toevluchtsvord voor Nederlandse kunstenaars (1567-1612)', Oud Holland, CVII
(1993), 47-52.
Oraignien – boom, 1615, Sibilae, 1615, Maneige Royal, 1623.5
Două dintre seriile de stampe menţionate de Buchelius, Eneida şi Iliada se numără printre
stampele donate Muzeului Naţional Brukenthal.
Crispijn van de Passe urma modelul de succes stabilit în metropola renană. Temele alese
suscitau interesul cărturarilor, dar şi pe cel al unui public mai larg, dornic de instrucţie şi
delectare. Pentru tineri, cărţile gravate erau de real folos în şcolile latine, unde textele
literaturii antice puteau fi mai uşor studiate însoţite de imagini ilustrative. În plus, artistul
evita temele religioase care puteau suscita dispute între catolici şi protestanţi, cu posibile
urmări dramatice, într-o epocă de continuă confruntare.
Prima serie de gravuri publicată la Utrecht în 1612, la scurtă vreme după stabilirea artistului
în oraş, a fost dedicată ilustrării operelor lui Virgiliu. Desenele inspirate de ciclul de poezii
cunoscute cu titlul „Bucolice” şi „Georgice”, precum şi poemul eroic „Eneida” au fost
transpuse în 22 de gravuri cu dăltiţa. Gravurile erau însoţite de versuri în limba latină, care
rezumau şi comentau subiectul ales, menite să satisfacă un lector cultivat. Gravurile au fost
imprimate şi difuzate în două moduri, în aşa fel încât potenţialul cumpărător să aleagă forma
convenabilă. Prima modalitate de imprimare era cea mai frecventă, pe foi separate, pe hârtie
de calităţi diferite. Colecţionarul avea posibilitatea să cumpere fiecare planşă, pe măsură ce
era publicată, să cumpere întreaga serie când era finalizată sau să aleagă din serie, doar unele
stampe. De obicei, seria avea şi o foaie de titlu gravată. Amatorul putea păstra stampele
publicate individual într-un portofoliu, ordonate în ordinea numerotării planşelor sau după
criterii personale. O altă posibilitate era aceea de legare a planşelor într-un album, constituit
de asemenea după propria dorinţă. O a doua modalitate oferită de editori era aceea de
imprimare a stampelor împreună cu frontispicii, dedicaţii, blazoane şi texte, într-un format
ales de carte. Bibliofilul avea din nou posibilitatea de a opta pentru o anume legătură a cărţii.
Crispijn van de Passe a editat stampele inspirate de scrierile lui Virgiliu, Homer şi Ovidiu în
ambele moduri, colaborând cu tipografii şi librarii în privinţa difuzării.
Stampele deţinute de Muzeul Naţional Brukenthal fac parte din prima categorie. Au fost
imprimate separat, dar au fost colecţionate integral, inclusiv pagina de titlu a seriei, conţinând
doar portretul poetului Virgiliu şi inscripţiile gravate. În varianta imprimată în format de carte,
cele două serii se legau uneori într-un singur volum, format in quarto. Seria „Bucolicelor” şi
„Georgicelor”, avea titlul Compendium Operum Virgilianorum, Tàm oculi quàm auribus
omnium expositum. Aere ac studio Chrispiani Passaei Chalcographi. Miroer des ouvres de le
excellent Poete Virgile, taillez en rame. Ultrajecti Batavorum. Ex Officina typographica
Hermanni Borculoi. Et Prostant apud Joannem Jansonium Bibliopolam Arnhemiae. Seria de
gravuri ce ilustrează „Eneida”, avea titlul Speculum Aeneidis Virgiliannae. Brief Recueil des
Livres de L’Eneide. Ex Officina chalcographica Chrispini Passaei Zel. Prostam autem apud
Joannem Jansonium Bibliopolam Arnhemiae.
Titlurile scrise în latină şi în franceză indică intenţia de difuzare internaţională a cărţilor.
Gravorul Van de Passe, tipograful Herman van Borculo, împreună cu editorul şi librarul Jan
Janszoon I din Arnhem s-au asociat pentru realizarea acestor cărţi, publicate la Utrecht, în
1612. Sunt cunoscute şi versiuni cu imprimarea titlurilor în alte limbi, inclusiv în neerlandeză.
Herman van Borculo a activat ca tipograf la Utrecht între 1597 şi 1645, iar Jan Janszoon,
cunoscut, ca şi fiul său -cu care este confundat uneori- cu numele latinizat Johannes
Janssonius, a activat la Arnhem la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului XVII.
Crispijn van de Passe a dedicat Compendium Operum Virgilianorum prietenului său,
cărturarul Jan de Gruytere, latinizat Janus Gruterus (1560-1627), profesor şi bibliotecar al
Universităţii din Heidelberg. La solicitarea gravorului, Christiaan Bruyning (Bruningius), a
scris în latină un omagiu al lui Gruterus inclus, alături de portretul şi blazonul gravate de van
de Passe în seria imprimată în format de carte. Stampele poartă inscripţii gravate cu versuri

5 Veldman 3, 2001, p. 182.

latine, compuse de Aernout van Buchell.
Cele 9 stampe ale seriei au fost gravate cu dăltiţa pe plăci de cupru, păstrate în posesia
artistului şi imprimate în funcţie de solicitări, moştenite ulterior de fiul său, Crispijn de Passe
II (1597-1663).
Prima stampă datată 1612, din Compendium Operum Virgilianorum era un portret al lui
Publius Virgilius Maro. (Fig. 1)
Poetul „laureat” este prezentat în profil, întors spre stânga, înscris într-o cunună de lauri,
sprijinită pe cornuri ale abundenţei, din care se revarsă roadele pământului. (Cat. 1) Pentru că
preceda ilustraţiile „Bucolicelor” şi „Georgicelor”, portretul poetului era încadrat de
reprezentări ale creşterii animalelor şi ale cultivării pământului. Inscripţia stampei redă în
versurile neo-latine ale lui Isaac Hilaire de la Rivière, credinţa gravorului că pictura îl va
readuce la viaţă pe poetul antic, iar imaginile gravate îi vor ilustra opera, readucându-i faima
de care s-a bucurat în timpul vieţii. Crispijn de Passe a preluat portretul lui Virgiliu după cel
gravat pe frontispiciul traducerii „Eneidei” de Cornelis van Ghistele, reeditată în 1609 la
Rotterdam.
Fiul unui fermier, poetul Virgiliu (70-19 ante C.) a compus 10 poeme pastorale, numite
„Ecloge” sau „Bucolice”, inspirate din idilele poetului alexandrin Theocritus. Poemele sunt
datate în anul 37 înainte de Cristos şi sunt considerate prima operă majoră a lui Virgiliu.
Cele patru părţi ale poemului „Georgicele” au fost compuse între anii 36-29 înainte de Cristos
şi sunt inspirate de poemul „Munci şi zile” al poetului grec Hesiod. Poemul a fost scris sub
patronajul lui Maecenas, un apropiat al Împăratului Octavian Augustus. „Georgicele” celebrau
viaţa rurală, muncile agricole, păstorii şi cântecele lor, locuitori ai unui tărâm mitic, o nouă
Arcadie, în care Virgiliu şi contemporanii săi situau vârsta de aur a omenirii. Poemele l-au
consacrat pe Virgiliu, sporind faima poeziei latine. Arcadia a avut o constantă rezonanţă în
cultura europeană, începând din Renaştere.
Crispijn van de Passe a avut la dispoziţie o traducere neerlandeză a poemelor virgiliene,
publicată de Karel van Mander (1548-1606) la Haarlem, în 1597. Pictorul manierist, poetul şi
biograful artiştilor Karel van Mander tradusese deja, spre folosul pictorilor şi
„Metamorfozele” lui Ovidiu, transpuse de asemenea în gravură, între alţii şi de C. van de
Passe în anul 1607. Traducerea „Bucolicelor” şi „Georgicelor” a fost dedicată de Karel van
Mander prietenului său, pictorul şi gravorul Hendrick Goltzius (1558-1617), cu speranţa că
traducerea va fi o sursă de inspiraţie pentru Goltzius. Într-adevăr, 14 xilogravuri după
desenele lui Goltzius decorau textul tradus de K. van Mander. Crispijn van de Passe s-a
inspirat el însuşi din compoziţiile lui Goltzius, un act de emulaţie frecvent întâlnit în cursul
secolul al XVI-lea. 6 Totuşi, van de Passe nu a ilustrat fiecare „Bucolică”, ci a grupat cele 10
poeme, în 5 gravuri. Artistul a uzat de acelaşi tip de compoziţie, variind grupuri de personaje,
redate în planuri succesive ce permit parcurgerea vizuală a naraţiunii. Peisajul conferă unitate
micilor episoade, din care de obicei se evidenţiază unul singur. Artistul interpretează
conţinutul poemelor într-un mod personal, acordând mai multă atenţie diferitelor animale
situate în prim plan, în aşa fel încât motivul literar pare să fie doar un pretext pentru ilustrarea
vieţii la ţară. Tehnica gravurii liniare îi dă prilejul artistului să îşi exerseze virtuozitatea
meşteşugului. Tăietura desenului este bine stăpânită, iar tonurile obţinute printr-o varietate de
haşuri definesc cu claritate formele. Dozarea echilibrată a luminilor şi a umbrelor contribuie
la claritatea compoziţiei, trimiţând profuziunea detaliilor narative în plan îndepărtat. Inscripţia
gravată sub cadru nu conţine citate din „Bucolice” ci versete în latină ce completează
imaginile, interpretând versurile poemelor lui Virgiliu. Versurile gravate nu sunt semnate, dar
sunt opera unui abil poet neo-latin, contemporan cu gravorul, atribuite cu probabilitate lui
Buchelius.
Prima stampă rezumă primele trei ecloge, având ca principal episod reprezentat, conversaţia

6 Veldman 4, p. 86.
dintre păstorii Tityrus şi Meliboeus din primul poem. (Cat. 2) Atât poetul clasic latin, cât şi
gravorul olandez rememorau, primul în versuri, al doilea în ilustraţia gravată, momente
dramatice din propriile existenţe, când împrejurări nefaste i-au silit să îşi părăsească
pământurile şi bunurile.
Cea de-a doua stampă cuprinde episoadele din eclogele 4 şi 5, cu ilustrarea în plan secund a
profeţiei Sibilei din Cumae. (Cat. 3) Vârsta de Aur avea să vină o dată cu apariţia unui copil
născut sub semnul Fecioarei, profeţie interpretată de timpuriu ca o prevestire a Naşterii
Domnului.
Crispijn van de Passe a transpus episodul după schema compoziţională a „Vestirii păstorilor”,
distanţându-se de modelul cu trimiteri mitologice redat de Goltzius, în textul tradus de Karel
Van Mander. 7 (Fig. 2)
Van de Passe interpretează diferit de Goltzius şi ce-a de-a treia gravură din seria
„Bucolicelor”. Fragmente din poemele 6 şi 7 sunt ilustrate de gravor, în schema
compoziţională a unui peisaj cu animale, prezentate detaliat în prim plan. (Cat. 4) Episoadele
întrecerii dintre păstorii Corydon şi Thyrsis şi cel al capturării lui Silenus de către păstorii
Chromis şi Mnasylus, ajutaţi de nimfa Aegle sunt redate miniatural în fundal, ca un stafaj cu
figuri, aproape nesesizabile. Privitorul avizat descoperea şi descifra cu plăcere, povestea
ascunsă într-un peisaj campestru comun.
Cea de-a patra gravură din serie ilustrează eclogele 8 şi 9, avându-i ca eroi pe păstorii Damon
şi Alphesiboeus ce îşi „cântă” suferinţele din dragoste. (Cat. 5) Şi de data aceasta, gravorul
este preocupat să redea în prim plan animalele ce îl înconjoară pe Damon. Versurile din
inscripţia acestei gravuri îi aparţin prietenului gravorului, Aernout van Buchell.8
Ecloga a 10-a încheie seria în tonul unei veritabile pastorale. De data aceasta, poetul C.
Cornelius Gallus, contemporanul lui Virgiliu, este eroul nefericit în dragoste. (Cat. 6) Apollo,
Silvanus şi Pan încearcă în zadar să îi aducă alinare. Van de Passe aduce de data aceasta
figurile în prim plan, într-o compoziţie dinamică, echilibrată, pe fundalul unui peisaj sumar
conturat.
Cel de-al doilea ciclu de gravuri cuprinde ilustraţii pentru cele patru poeme din „Georgice”.
Crispijn van de Passe a gravat câte o reprezentare simbolică a celor patru ramuri ale
agriculturii descrise de Virgiliu. În această serie gravorul urmăreşte ilustrarea atentă a
versurilor lui Virgiliu, fără a interpreta textul. Compoziţiile urmează modelul elaborat de H.
Goltzius pentru ilustrarea traducerii lui Karel van Mander.
În prima stampă este figurată Ceres, cu atributele specifice, încununată de spice şi ţinând
cornul abundenţei, în timp ce dă instrucţiuni unui ţăran. În plan secund apare şi Bacchus
(Liber), ridicând paharul, pe fundalul unei podgorii. (Cat. 7)
Bacchus apare şi în cea de-a doua stampă, în dialog cu Pallas Athena, zeiţa protectoare a
culturilor de măslini. (Cat. 8) Manierismul lui Goltzius este detectabil în dispunerea figurilor
în această compoziţie. (Fig. 3)
Cea de-a treia stampă din seria „Georgicelor” o prezintă pe Pales, protectoare a turmelor şi a
păstorilor. (Cat. 9) Tânăra păstoriţă, personaj ce avea să fie preluat în pastoralele idilice de
mai târziu, este înconjurată de animale, tratate cu maximă minuţiozitate. Desenul îi aparţine
lui Crispijn van de Passe, însă gravura este semnată cu monogramă de Simon, cel de-al doilea
fiu al gravorului. Tânărul avea atunci 17 ani şi ucenicea în atelierul tatălui său, cum era
obiceiul timpului. (Fig. 4)
Ultima stampă din acest ciclu este dedicată apiculturii. Fantezia artistului ilustrator depăşeşte
cadrul evocat de poetul latin. Episodul, în care Aristaeus încearcă să îşi salveze albinele nu
apare reprezentat în gravură. După modelul cunoscut din textul lui Karel van Mander,
gravorul ilustrează cântecul tânguitor al lui Orpheus, care făcea ca şi animalele să se oprească

7 Veldman 4, p. 87.
8 Veldman 4, p. 90.
să-l asculte. Van de Passe a dispus episodul pe fundalul unui peisaj fantezist, iar în prim plan
figurează câteva animale exotice. (Cat. 10)
Un alt ciclu de gravuri publicat în 1612 de Crispijn van de Passe ilustrează poemul eroic
„Eneida”. Virgiliu a scris acest poem între anii 29-19 înainte de Cristos. Considerată de
contemporani opera majoră a lui Virgiliu, „Eneida” a rămas de fapt neterminată la moartea
poetului. Virgiliu lăsase instrucţiuni precise în privinţa distrugerii manuscrisului. Octavian
Augustus dorea însă să deţină o epopee naţională, aşa încât le-a solicitat poeţilor Lucius
Varius Rufus şi Plotius Tucca să finalizeze „Eneida”. Se lansa astfel legenda întemeierii
Imperiului Roman de către Enea, eroul care s-a salvat din Troia, continuând civilizaţia greacă
în Latium. Urmaşii lui Enea vor stăpâni lumea, după profeţia împlinită sub regele Latinus.
Enea -cunoscut ca personaj încă din Iliada- a devenit la Virgiliu o întruchipare a virtuţilor,
dominate de pietas. Enea a renunţat la propriile dorinţe pentru a alege destinul eroic al
întemeietorului. Descinzând din Troia, Enea a devenit chintensenţa virtuţilor romane şi
legitima descedenţa mitică a dinastiei Iulio-Claudiene. Gens Iulia descindea din Venus, prin
intermediul lui Ascanius, fiul lui Enea şi nepotul zeiţei. Ascanius era numit şi Iulius.
„Bucolicele” şi „Georgicele” constituiau o replică latină dată de Virgiliu poeţilor greci
Theocrit şi Hesiod. „Eneida” constituia un alt exerciţiu de emulaţie. Primele şase părţi aveau
ca model „Odiseea”, iar următoarele şase imitau „Iliada”, poeme epice ale literaturii antice
greceşti, atribuite lui Homer. Scrierile greceşti erau un model, un exemplum, prelucrat de
poetul latin. Eposul îmbina legenda şi mitul, cu o încărcătură simbolică transmisă întregii
civilizaţii latine.
Textul Eneidei a fost publicat prima dată în 1502, de către Johannes Grüninger la Strassbourg.
Această tipăritură timpurie, intitulată Publij Virgilij Maronis Opera era ilustrată cu 142 de
xilogravuri. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea au apărut ediţii mai ieftine. Cornelis van
Ghistele (1510/1511-1573), retorician din Antwerp a adaptat textul „Eneidei” în limba
neerlandeză, într-o versiune prescurtată, publicată la Antwerp, în 1556. Fiecare carte a
„Eneidei” se deschidea cu câte o xilogravură ilustrativă. Această publicaţie a fost reluată în
numeroase alte ediţii, până la sfârşitul secolului al XVI-lea. Còpii ale textului şi ale
ilustraţiilor au fost editate la Rotterdam de Jan van Waesberghe în 1583, ediţie cunoscută şi de
Crispijn de Passe, în imprimarea din anul 1609. Însă gravorul s-a inspirat doar dintr-o singură
ilustraţie a acestei ediţii, restul fiind compoziţii după propriile sale desene. Van de Passe
cunoştea şi alte ediţii, pentru că a adăugat cea de-a 13-a gravură ce ilustra cartea apocrifă
scrisă de Mapheius Vegius în 1425, în completarea textului neterminat de Virgiliu.9
Cele 13 gravuri cu dăltiţa din ciclul „Eneida” donate cabinetului de stampe sibian nu sunt
însoţite şi de pagina de titlu a albumului. Inscripţia acestei pagini relevă intenţia gravorului de
a rezuma conţinutul fiecărei cărţi a poemului virgilian, aşa încât cuvântul şi imaginea să se
completeze în fiecare scenă reprezentată. 10
Primele şase stampe ilustrează peregrinările lui Enea după părăsirea cetăţii Troia, incendiată
de greci, oprirea la Cartagina şi continuarea călătoriei spre coastele Italiei. Prima stampă
prezintă episodul relatat de Virgiliu în cartea întâi a „Eneidei”, în care se descrie primirea
fastuoasă rezervată lui Enea la curtea reginei Dido din Cartagina. (Cat. 11) Ca şi în seriile
anterioare, gravorul a selectat scena primirii ceremoniale în prim plan, desfăşurând în fundal
mai multe scene miniaturale cu episoade care au premers momentul reprezentat. Judecata lui
Paris a determinat duşmănia lui Juno faţă de Venus, mama lui Enea. Juno l-a determinat pe
Aeolus să trimită furtuna spre corăbiile troienilor conduşi de Enea, cu scopul de a-l împiedeca
să ajungă în Italia. În prim plan este reprezentat Ascanius, fiul lui Enea, sub chipul lui Cupido,
prevestind dragostea reginei Dido pentru Enea.
Cea de-a doua stampă continuă firul naraţiunii. (Cat. 12) Enea i-a relatat lui Dido

9 Veldman 4, p. 92-93.
10 Veldman 4, p. 94.
evenimentele care l-au determinat să părăsească Troia. În plan îndepărtat se situează cetatea
arzând, în care se vede încă şi „calul troian”, darul viclean prin care grecii au pătruns în
cetate. În ambele stampe C. de Passe uzează de aceeaşi schemă compoziţională. Figurile
emerg în prim plan, grupate în stânga, iar scenele episodice din dreapta completează
naraţiunea. Desfăşurarea pe mare a corăbiilor troienilor conduşi de Enea, constituie elementul
de legătură al naraţiunii, spre scena ilustrată în stampa a treia. Flota troiană porneşte în
căutarea unei alte patrii, dar va fi supusă mai multor încercări. Întîlnirile succesive cu
Harpiile, Polyphem şi Ciclopii marchează simbolic naraţiunea. (Cat. 13) La Epir, Enea a
întâlnit-o pe Andromaca, în momentul când pregătea sacrificiile pentru soţul ei Hector, ucis în
luptă. Helenus i-a indicat lui Enea calea pe care trebuia să o urmeze. Ciclopul Poliphemus şi
grecul Achaemenides sunt figurile redate în prim plan, într-un decupaj îndrăzneţ. Cele două
figuri introduc cu ample gesturi retorice, privitorul spre planurile decupate succesiv, spre
episoadele narate. Apropierea corăbiilor troienilor de coasta Siciliei este sugerată de prezenţa
conului fumegând al vulcanului de pe muntele Etna. Abilitatea desenatorului de a compune
această scenă este remarcabilă. (Fig. 5)
Cea de-a patra stampă îi prilejuieşte artistului olandez relatarea poveştii de dragoste dintre
Enea şi Dido. (Cat. 14) În prim plan, în stânga compoziţiei, Anna o sfătuieşte pe sora sa Dido
să se căsătorească cu Enea, acţiune susţinută şi de zeiţa Juno. Vânătoarea regală din plan
median introduce un moment de relaxare a acţiunii. Planul îndepărtat însă readuce eroul pe
calea cea dreaptă. Jupiter îl trimite pe Mercur să-i reamintească lui Enea misiunea sa, de a
cuceri un nou regat în Latium. Cu toată împotrivirea Annei, Enea îşi pregăteşte corăbiile
pentru o nouă călătorie pe mare.
Dragostea dintre Dido şi Enea a constituit încă din Renaştere un subiect de inspiraţie pentru
artiştii timpului, temă reluată frecvent în secolele XVI-XVII. Crispijn de Passe a preferat să
prelungească povestea şi în stampa a cincea, deşi episodul sinuciderii lui Dido făcea parte din
cartea a patra a „Eneidei”. (Cat. 15) Pe rugul clădit pe terasa palatului, Dido îşi străpunge
pieptul cu sabia dăruită de Enea, asistată de sora sa Anna. Enea şi flota troienilor se
îndepărtează însă de coasta Cartaginei, îndreptându-se spre Sicilia, unde femeile troiene
incitate de Juno dau foc corăbiilor.
În cea de-a şasea stampă, eroul legendar se află deja în Italia, unde o întâlneşte pe Sibila din
Cumae. (Cat. 16) Enea dorea să îl revadă pe tatăl său Anchise, de aceea Sibila l-a călăuzit spre
tărâmul subpământean. În partea dreaptă, în plan median, compoziţia include alte trei
episoade desfăşurate pe celălalt tărâm. Artistul olandez a preluat din iconografia medievală a
Vechiului Testament motivul Leviathan-ului, punând în gura infernului întâlnirea dintre Enea
şi Dido. Rhadamanthus, judecătorul celor morţi asistă la torturarea păcătoşilor. În faţa lui
stătea păzitoarea infernului Tisiphona, una dintre Furii, agitând cei trei şerpi cu care îi
pedepsea pe cei care au ucis.
Celelalte şase stampe ale ciclului urmăresc luptele lui Enea pentru cucerirea noului său regat
în Latium. Enea a pătruns pe râul Tibru până la cetatea Laurentum, unde i s-a închinat regelui
Latinus. (Cat. 17) Însoţiţi de curteni, cei doi eroi sunt reprezentaţi în prim plan, cu o ramură
de măslin între ei, dovadă a intenţiilor declarate de pace. Un oracol i-a prezis regelui că
ginerele său va veni de departe şi va domni peste Latium. Încrezător în profeţie, regele
Latinus i-a oferit mâna fiicei sale Lavinia lui Enea, în defavoarea lui Turnus, regele Rutulilor.
Episodul relatat în fundal prefigurează conflictul. La incitarea zeiţei Juno, Furia Alecto a
semănat discordia între Enea şi Latini. În timpul unei vânători, Alecto a direcţionat săgeata
trasă de Ascanius, fiul lui Enea, spre cerbul îmblânzit cu care se juca Silvia, fiica lui Tyrrheus,
curtean al regelui Latinus.
Următoarea stampă prezintă pregătirile de război ale lui Enea. (Cat. 18) Compoziţia este
divizată în trei planuri inegale, dispuse în diagonală, în fiecare desfăşurându-se câte un episod
al naraţiunii. Venus veghează din înaltul cerului tabăra troienilor, în timp ce Enea şi-a
îmbracat noua armură făurită de Vulcan la cererea zeiţei Venus, menită să îi aducă victoria în
luptă. În plan median, trupele troienilor, aliate cu cele ale regelui Euander sunt dispuse pe
colina Palatină, pregătite să asedieze Laurentum, cetate pe care tradiţia o consideră
premergătoare Romei.
În cea de-a noua stampă, Crispijn de Passe uzează de o altă schemă compoziţională,
introducând lectorul/privitorul direct în mijlocul luptelor. (Cat. 19) În extremitatea stângă, în
prim plan se află Enea împreună cu Nissus, trimis de Ascanius să îl readucă în tabără.
Răsplata promisă era chiar calul împodobit cu panaş al regelui Turnus, figurat în prim plan, în
dreapta. Figura lui Enea are rolul de repoussoir, în plan secund fiind reprezentat atacul
terestru şi pe mare asupra troienilor, condus de regele Turnus. În prim plan, central se află
Ascanius, în poză marţială, purtând costumul militar all’antica. Era o invocare implicită a
tradiţiei, prin care i se atribuia lui Ascanius rolul de strămoş al Romei, sub numele Iulius,
strămoş legendar al dinastiei Iuliene din care descindea Octavian, cel care a solicitat
finalizarea poemului eroic compus de Virgiliu.
Următoarea stampă ilustrează simultan acţiunile din planul divin şi din cel terestru. (Cat. 20)
În prim plan, în Olimp, Jupiter promite soţiei sale Hera, susţinătoare a latinilor şi fiicei sale
Venus, protectoare a troienilor, că nu va interveni în favoarea nici uneia dintre tabere, ci va
lăsa soarta să decidă de partea cui va fi victoria. În plan median, războiul îşi urmează cursul,
în lupte fiind ucişi Pallas, fiul regelui Euander şi regele Mezentius, aliat al Rutulilor.
Cartea a 11-a a „Eneidei” este ilustrată de gravorul olandez cu scenele de după încheierea
armistiţiului. (Cat. 21) Cele trei episoade selectate de artist sunt desfăşurate pe orizontală, de
la stânga spre dreapta. Un grup de femei asistă îndurerate la arderea trupului lui Mezentius pe
rug, iar armura şi armele sale au fost atârnate de Enea de trunchiul unui stejar, oferite ca
trofeu zeului Marte. În plan secund, trupul lui Pallas este adus regelui Euander, într-o
procesiune de femei purtătoare de torţe. Primul plan este dominat de figura eroului victorios
Enea, purtând coiful cu panaş şi contemplând trofeul cu armele regelui Mezentius. Episodul
morţii amazoanei Camilla, luptătoare aliată cu Turnus nu este ilustrat, însă este menţionat în
inscripţia stampei.
Cea de-a douăsprezecea stampă ilustrează scena de luptă finală, în care Eneas îl doboară de pe
cal pe Turnus şi îl străpunge cu suliţa. (Cat. 22) Înfruntarea militară avea un rapel în memoria
artistului, contemporan cu cucerirea Ţărilor de Jos de către armata spaniolă. Ca şi în alte scene
de luptă din „Eneida”, luptătorii poartă armurile caracteristice de la sfârşitul secolului al XVI-
lea. Compoziţia este dominată de scena victoriei lui Enea, aşa încât episoadele laterale sunt
semnificativ reduse. În plan secund, victoria este anunţată cu sunete de trâmbiţe şi tobe, iar în
plan îndepărtat se distinge o spânzurătoare. Era doar sugerat episodul sinuciderii Amatei,
mama Laviniei, cea care l-a implorat pe soţul său Turnus să nu accepte lupta directă cu Enea.
Seria de gravuri ilustrative ale „Eneidei” se încheie cu cea de-a 13-a stampă, inspirată dintr-o
scriere apocrifă, cu un presupus final fericit al epopeii, prin căsătoria eroului Enea cu Lavinia,
fiica regelui Turnus, un cuplu domnitor peste Latium, locul de constituire al puterii romane.
(Cat. 23) Enea poartă o mantie peste armură şi o coroană de lauri, aşa cum aveau să fie
reprezentaţi împăraţii romani. Compoziţia divizată vertical este dominată de scena căsătoriei
celor două personaje. În plan lateral artistul a inclus episoade ale petrecerii troienilor
învingători şi ale latinilor supuşi. Atât costumele cât şi peisajul arhitectural din fundal aduc
povestea eroului antic în contemporaneitate, prin surprinderea unor detalii de viaţă cotidiană a
Ţărilor de Jos, la începutul secolului al XVII-lea.
Desenele „Eneidei” au fost transpuse de Crispijn de Passe în compoziţii abil construite prin
îmbinarea coerentă a episoadelor, aşa încât firul narativ să poată fi urmărit. Artistul a utilizat
câteva formule compoziţionale, în care a dispus numeroase figuri, în atitudini variate şi
expresii sugestive, urmând cu fidelitate textul. Pentru mai multă claritate, gravorul a inclus
adesea numele personajelor şi locului în care se desfăşoară acţiunea. Inscripţiile gravate
rezumă explicit episoadele selectate şi uneori completează naraţiunea cu detalii pe care
artistul nu le-a reprezentat. Versurile latine incluse în inscripţii aparţin cu probabilitate
poeţilor Louis des Masure şi Isaac Hilaire de la Rivière, hughenoţi refugiaţi la Utrecht. În
versiunea albumului de stampe, editorul a inclus şi două texte laudative adresate
inventatorului şi gravorului Crispijn de Passe, scrise de Isaac Hilaire de la Rivière. Poetul se
referă la marea putere imaginativă a artistului, la tehnica sa desăvârşită şi la caracterul
informativ al lucrărilor. 11 Artistul a urmat şi în această serie de gravuri propriul său crez de a
oferi delectare atât lectorului, cât şi privitorului. Prevestind faima artistului, poetul îl
aseamănă cu Apelles şi apreciază minunatele gravuri, adevărate sărbători pentru minte şi ochi.
12

Crispijn de Passe a realizat desenele pregătitoare ale întregii serii, transpuse de el însuşi pe
plăcile de gravură. Două dintre gravuri (ilustraţia cărţii a VIII-a, „Enea îmbracă noua armură”
şi a cărţii a 13-a, „Căsătoria lui Enea cu Lavinia”) au fost realizate de fiul său Simon, păstrând
acelaşi stil, devenit o marcă recognoscibilă a artistului şi a firmei sale. Un desen minuţios, dar
clar, o bună valorare tonală şi o punere în perspectivă de mare virtuozitate definesc măiestria
artistului olandez. Formatul de mici dimensiuni al desenelor ( in 32o, c. 80x120 mm.) dă
măsura abilităţii artistului de a ordona compoziţiile în mod armonios şi coerent. În varianta
imprimată în format in quarto vertical, gravura a fost dispusă orizontal, încadrată de texte,
vădind preocuparea editorului Crispijn de Passe pentru aspectul grafic al paginii. Formatul
propus de editor a avut un mare succes pe piaţa europeană, fiind adoptat şi în seriile ulterioare
de albume cu stampe.
Seriile de gravuri ilustrative ale operelor lui Virgiliu continuă în mod înalt recomandarea lui
Alberti din Della pittura, ca artiştii să se inspire din operele literare, pentru a concepe
compoziţii cât mai atractive. Faimosul adagiu horatian Ut Pictura Poesis era citat frecvent în
scrierile de artă din secolele XVI-XVII, cu scopul de a ridica statutul artelor plastice la cel al
literaturii.
Crispijn de Passe era un artist renumit în secolul al XVII-lea, iar gravurile sale erau apreciate
pentru originalitate, invenţie şi stilul elegant. Arta sa păstrează unele detalii de sorginte
manieristă, însă se remarcă îndepărtarea timpurie de acest model. Cu o viziune clasicizantă,
Crispijn de Passe, prefigurează barocul, fără a dispune încă de forţa imaginativă şi patosul
caracteristice acestui stil.
Crispijn de Passe a urmat atât în gravurile cât şi în scrierile sale poetica lui Horatiu. Gravurile
aveau menirea să fie Utile et dulce, utile şi plăcute, în aşa fel încât să ofere lectorului şi
privitorului cultivat satisfacţia instruirii şi a delectării.
Cele 23 de gravuri ilustrative ale operelor lui Virgiliu întregesc colecţia de gravură flamandă
şi olandeză a Cabinetului de Stampe al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Stampele
donate sunt opera unui „pictor-gravor” de la începutul secolului al XVII-lea, o perioadă puţin
reprezentată în fondul vechi de gravură al colecţionarului Samuel von Brukenthal. În
biblioteca Brukenthal există alte câteva lucrări ilustrate cu frontispicii şi portrete gravate de
Crispijn de Passe I, dar nici o altă lucrare a artistului zeelandez nu se afla în colecţie în
momentul primirii donaţiei. Tematica acestor cicluri de gravuri completează în mod fericit
colecţia de peste o sută de ediţii ale operelor poetului Virgiliu deţinute de Biblioteca
Brukenthal.

CATALOG

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

11 Veldman 4, p. 97.
12 Veldman 4, p. 98.
1. Frontispiciu al operelor lui Virgiliu, 1612
Virgil. Title plate, 1612
Gravură cu dăltiţa, 88 x 127 mm.
În cadru, în medalion central, inscripţia: PVB. VIRGILIVS MARO POETA MANTUANUS.
ANNO 1612.
Sub cadru, inscripţia: Subduxit morti vivax pictura Maronem / Et quem Parca tulit, reddit
imago virum. Hila.
Inv. V 138
Bibliografie: Veldman 4, VIII 241.

ILUSTRAŢII ALE „ECLOGELOR” (BUCOLICELOR), DE VIRGILIU

ILLUSTRATIONS OF VIRGIL’S „ECLOGUES”

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

2. Ilustraţie a „Eclogelor” 1, 2 şi 3 de Virgiliu:
[Dialog între Tityrus şi Meliboeus]
Virgil’s „Eclogues” 1, 2 and 3: The conversation between Tityrus and Meliboeus
Gravură cu dăltiţa, 82 x 125 mm.
În cadru, sus, spre stânga: Lib 1. Aeglo: 1. 2. 3.
Sub cadru, inscripţia: Dum segetes laetas et pinguia Tityrus arua, / Dulciaq., in patrijs otia
carpit agis: // Interea indignos proles Melibaeia casus, / Amissoq. greges, rura, Laresq. refert.
Inv. V 143.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 241, nr. 1.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

3. Ilustraţie a „Eclogelor” 4 şi 5 de Virgiliu:
[Profeţia Sibilei din Cumae]
Virgil’s „Eclogues” 4 and 5: The prophecy of the Cumaean Sibyl
Gravură cu dăltiţa, 80 x 125 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Aegloga 4. 5.
Sub cadru, inscripţia: Ætherio partu quae virginis aurea mundi / Secula in integrum
restituenda canunt, // En hic Cumaeæ tibi carmina virginis, et dic:/ Saepe prophana suu
pectora Nume habet.
Inv. V 144.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 241, nr. 2.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

4. Ilustraţie a „Eclogelor” 6 şi 7 de Virgiliu:
[Păstorii se întrec cântând]
Virgil’s „Eclogues” 6 and 7: The shepherds’singing contest
Gravură cu dăltiţa, 82 x 124 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Aeglo. 6. 7.
Sub cadru, inscripţia: Bruta vides multis animantia ludere formis, / Et glandes laetas,
vmbriferumq. nemus: // Et pastoritiae certamina Musica turbae, / Et Dionysiaci certa iocosq.
senis.
Inv. V 145.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 242, nr. 3.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

5. Ilustraţie a „Eclogelor” 8 şi 9 de Virgiliu:
[Păstorul Damon îndrăgostit]
Virgil’s „Eclogues” 8 and 9: The shepherd Damon in love
Gravură cu dăltiţa, 80 x 125 mm.
În cadru, sus, central: Aeglo. 8. 9.
Sub cadru, inscripţia: Indigno Damon miser vt. soluatur amore, / Thessalicam nauat huic
Alphesibae ope. // Moeris ad atrocem capros agit aeger Ariu., / Et Lycidae quaeritur tristia
fata suo.
Inv. V 146.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 242, nr. 4.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

6. Ilustraţie a „Eclogei” 10 de Virgil
[Gallus suferind din dragoste este consolat de zei şi păstori]
The lovelorn Gallus conforted by gods and shepherds
Gravură cu dăltiţa, 83 x 123 mm.
În cadru, sus, spre stânga: Aeglo. 10.
Sub cadru, inscripţia: Ingratum queritur vates pastorq. Lycorum / Gallus, et absentis non
meminisse nequit. // Quem Deus Arcadiae frustra et solatur Apollo, / Sed superat , cunctos qui
super vn. Amor.
Inv. V 147.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 242, nr. 5.

ILUSTRAŢII ALE „GEORGICELOR” DE VIRGILIU

ILLUSTRATIONS OF VIRGIL’S „GEORGICS”

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

7. Ilustraţie a primei cărţi din „Georgicele” de Virgiliu:
[Ceres, zeiţa agriculturii]
Virgil’s „Georgics”, The Ist Book: Ceres, the goddess of agriculture
Gravură cu dăltiţa, 80 x 125 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Georgic. Lib 1.
Sub cadru, inscripţia: Quid faciat laetes segetes: quae sidera seruet, / Agricola, vt. facilem
terra proscindit aratris, // Semina quo iacienda modo, cultusq. locorum, / Et messas docuit
magno olim faenore reddi.
Inv. V 139
Bibliografie: Veldman 4, VIII 243, nr. 6.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

8. Ilustraţie a cărţii a doua din „Georgicele” de Virgiliu:
[Bachus, zeul vinului şi Pallas Athena, patroană a culturilor de măslini]
Virgil’s „Georgics”, The IInd Book: Bacchus, the god of wine and Pallas Athena as the
patroness of olive-growing
Gravură cu dăltiţa, 82 x 124 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Geor. Lib 2.
Sub cadru, inscripţia: Hactenus arvorum cultus, et sidera caeli: / Pampineas canit inde comas
collesq. viretes, // Descriptasq. locis vites, et dona Lyaei. / Atq. Oleæ ramos pomoru ex ordine
lectis.
Inv. V 140.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 243, nr. 7.
SIMON DE PASSE (c. 1595-1647)
9. Ilustraţie a cărţii a treia din „Georgicele” de Virgiliu:
[Pales, protectoare a păstorilor şi cirezilor]
Virgil’s „Georgics”, The IIIrd Book: Pales, the guardian spirit of herdsmen and flocks
Gravură cu dăltiţa, 82 x 124 mm.
Semnat cu monograma, în cadru stânga, jos: PS Sculp.
În cadru, sus, spre stânga: Geor. Lib 3.
Sub cadru, inscripţia: Teque Pales, et te pastor memorande per orbe / Et pecorum cultus, et
gramine pascua laeta. // Quis habitent armenta locis, stabuletur et agi, / Omnia diuino
monstravit, carmine vates.
Inv. V 141.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 243, nr. 8.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

10. Ilustraţie a cărţii a patra din „Georgicele” de Virgiliu:
[Creşterea albinelor: Aristaeus şi Orfeu]
Virgil’s „Georgics”, The IVth Book: Bee-keeping: Aristaeus and Orpheus
Gravură cu dăltiţa, 83 x 123 mm.
În cadru, sus, spre stânga: Geor. Lib 4.
Sub cadru, inscripţia: Protinus aevereij mollis redolentia regna, / Hyblaeus et apes, aluorum
caerea tecta. // Quiq. apibus flores, examina quaeq. legenda / Indicat, humentesq. favos
caelestia dona.
Inv. V 142.
Bibliografie: Veldman 4, VIII 243, nr. 8.

ILUSTRAŢII ALE „ENEIDEI” DE VIRGILIU

ILLUSTRATIONS OF VIRGIL’S „AENEID”

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

11. Ilustraţie a cărţii I:
[Dido îl întâmpină pe Enea]
The Ist Book: Queen Dido receiving Aeneas
Gravură cu dăltiţa, 80 x 123 mm.
În cadru, sus, dreapta: Aene. Lib. 1. În cadru: DIDO, AENEAS.
Sub cadru, inscripţia: Æolus immittit ventos Junonis ob iram; / Troianasq. suis flatibus
exagitat. // Sed matris cura Lybicas Tros fertur in oras, / Excipiturq. piae principis hospitio.
Inv. V 148.
Bibliografie: Veldman 4, IX 244, nr. 1.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

12. Ilustraţie a cărţii a II-a:
[Enea îi povesteşte lui Dido despre căderea Troiei]
The IInd Book: Aeneas telling Dido about the fall of Troy
Gravură cu dăltiţa, 83 x 122 mm.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 2. În cadru, inscripţiile: Dido, Aene., Troia.
Sub cadru, inscripţia: Infoelix Asiae cecidit quo Pergamon igne, / Narratur, vel quo Troia
cremata rogo. // Addumturq. doli Graium, fraudesq. Sinonis, / Vtq. patrem flammis Tras pius
eripuit.
Inv. V 149.
Bibliografie: Veldman 4, IX 245, nr. 2.
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
13. Ilustraţie a cărţii a III-a:
[Enea fugind de Ciclopi]
The IIIrd Book: Aeneas fleeing the Cyclops
Gravură cu dăltiţa, 80 x 122 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Lib. 3. Sub mâna ciclopului: Polyphe.
Sub cadru, inscripţia: Post casum Troiae, fabricata classe superstes / Vela dat. Aeneas, littora
Thraca petens, // Invitis fatis; Helenoq. jubente recedit: / Et Cyclopa fugit: iusta facitq. patri.
Inv. V 150.
Bibliografie: Veldman 4, IX 245, nr. 3.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

14. Ilustraţie a cărţii a IV-a:
[Anna o sfătuieşte pe Dido să se căsătorească cu Enea]
The IVth Book: Anna advising her sister Dido to marry Aeneas
Gravură cu dăltiţă, 83 x 122 mm.
În cadru, sus, spre dreapta: Lib. 4. Deasupra personajelor: DIDO, Anna, Aene.
Sub cadru, inscripţia: Ardet amore gravi Dido, soror Annaq. suadet / Nubere; at infausto
sidere coeptus amor. // Nam postquam Aeneas monitus, discedere, abisset, / Ipsa sibi tristes
attulit aegra manus.
Inv. V 151.
Bibliografie: Veldman 4, IX 245, nr. 4.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

15. Ilustraţie a cărţii a V-a:
[Sinuciderea lui Dido]
The Vth Book: Dido takes her own life
Gravură cu dăltiţa, 80 x 125 mm.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 5. În cadru, inscripţiile: DIDO, ANNA.
Sub cadru, inscripţia: Postquam iam cineres flammam pressere furentis / Didus, Trinacriam
tristior hospes abit // Hinc cogit naues incendere Troiadas Iris. / Anchisiae faciunt dum pia
iusta viri.
Inv. V 152.
Bibliografie: Veldman 4, IX 246, nr. 5.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

16. Ilustraţie a cărţii a VI-a:
[Enea coboară în tărâmul subpământean]
The VIth Book: Aeneas in the underworld
Gravură cu dăltiţă, 82 x 122 mm.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 6. În cadru, inscripţiile: Aeneas, Sibilla, Radamantus,
Tysiphone.
Sub cadru, inscripţia: Sacratam Phaebo Cumarum venit in vrbem / Aeneas, vatis quo loca
sacra petat. // Hinc adijt tristesq. lacus camposq. beatos: / Discit vbi ore sui fata benigna
patris.
Inv. V 153.
Bibliografie: Veldman 4, IX 246, nr. 6.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

17. Ilustraţie a cărţii a VII-a:
[Enea se închină regelui Latinus]
The VIIth Book: Aeneas paying his respects to King Latinus
Gravură cu dăltiţa, 78 x 123 mm.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 7. În cadru,, inscripţiile: Latinus, Ilion, Ascani.
Sub cadru, inscripţia: Tandem deveniunt Laurentia Troes in arva / Et pace accepta moenia
prima struunt // Invida sed furias accersens Iuno, Latinos / Inter et Aeneades bella cruenta
serit.
Inv. V 154.
Bibliografie: Veldman 4, IX 246, nr. 7.

SIMON DE PASSE (c. 1595-1647)

18. Ilustraţie a cărţii a VIII-a:
[Enea îmbracă noua armură]
The VIIIth Book: Aeneas donning his new armour
Gravură cu dăltiţa, 80 x 123 mm.
Semnat cu monogramă, în cadru, central.
În cadru, sus, în stânga: Lib. 8. În cadru, inscripţiile : Laurentum, Aeneas.
Sub cadru, inscripţia: Vidit ut Aeneas summa vi bella parari / Evandrum iungit foedere rite
sibi // Arma petit genetrix dat Mulaber, in clypeosq. / Res pingit Latias Romulidosq. diuos.
Inv. V 155.
Bibliografie: Veldman 4, IX 247, nr. 8.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

19. Ilustraţie a cărţii a IX-a:
[Ascanius apără tabăra troienilor]
The IXth Book: Ascanius defends the Trojan camp
Gravură cu dăltiţa, 83 x 123 mm.
În cadru, sus, în stânga: Lib. 9. În cadru, inscripţiile: Aeneas, Ascanis, Laur.
Sub cadru, inscripţia: In Teucros Turnus, monitu Iunonis iniquae, / Pugnat, et Iliacas opprimit
igne rates; // Quae Nymphae vt fiunt, mox Troia fortib. ausis / Castra capit: captis protinus
exfuitur.
Inv. V 156.
Bibliografie: Veldman 4, IX 247, nr. 9.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

20. Ilustraţie a cărţii a X-a:
[Jupiter le linişteşte pe Juno şi Venus]
The Xth Book: Jupiter calms Juno and Venus
Gravură cu dăltiţa, 83 x 124 mm.
În cadru, sus, în stânga: Lib. 10. În cadru, inscripţiile: Lausi, Turij.
Sub cadru, inscripţia: Placat et vxorum dictis et iurgia natae / Juppiter. Aeneas cogit in arma
viros // Occurunt Rutuli steriliq. in littore pugnant: / Cum Lauso, Pallas accidit, atq. pater.
Inv. V 157.
Bibliografie: Veldman 4, IX 247, nr. 10.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

21. Ilustraţie a cărţii a XI-a:
[Arderea trupurilor celor morţi]
The XIth Book: Burning the bodies of the dead
În cadru, mijloc, spre dreapta: Lib. 11. În cadru, inscripţiile: Aneae, Mezentis.
Sub cadru, inscripţia: Gradivo suspensa patri Mezentius arma / Quae tulit, et caesis funera
facta vides: // Et fletus matrium et patri Pallanta remissu. // Exanimem atq. tuam virgo
Camilla, nece.
Inv. V 158.
Bibliografie: Veldman 4, IX 248, nr. 11.

CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)

22. Ilustraţie a cărţii a XII-a :
[Enea îl învinge pe Turnus]
The XIIth Book: Aeneas defeats Turnus
Gravură cu dăltiţa, 80 x 125 mm.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 12. În cadru, inscripţiile: Aneae, Turii.
Sub cadru, inscripţia: Trioanos Rutulosq. novo vix foedere iunctos. // Infausta, ah mulier
rursus in arma vocat. / Daunius Aeneae Turnus victricibus armis / Occidit; at laqueo frangit
Amata gulam.
Inv. V 159.
Bibliografie: Veldman 4, IX 248, nr. 12.

SIMON DE PASSE (c. 1595-1647)

13. Ilustraţie a cărţii a XIII-a:
[Căsătoria lui Enea cu Lavinia]
The XIIIth Book: The marriage of Aeneas and Lavinia
Gravură cu dăltiţa, 78 x 120 mm.
Semnat cu monogramă, în cadru, stânga, jos.
În cadru, sus, în dreapta: Lib. 13. În cadru, inscripţiile: Aeneas, Lavinia.
Sub cadru, inscripţia: Connubium Aeneae sumit, dulcesq. hymenaeos, / Et venit in Teucram
virgo Latina manum // O qui tum plausus Latij, o quae gaudia cu. vos, / O Rutuli, laetos in
sua rura trahit.
Inv. V 160.
Bibliografie: Veldman 4, IX 248, nr. 13.

MARIA ORDEANU
maria.ordeanu@brukenthalmuseum.ro
ABREVIERI

Nagler, Monogrammisten: G. K. Nagler, Die Monogramisten und dejenigen bekannten und

unbekannten Künstler aller Schullen welche sich zur Bezeichnung ihrer Werke eines
figürlichen Zeichens, der Initialen des Namens, der Abbreviatur desselben etc. bedient haben.
G. Franz’sche Buch-und Kunst-Handlung, München, 5 volume, 1858- 1879.
Veldman 3: Ilja M. Veldman, Crispijn de Passe and his Progeny (1564-1670). A Century of
Print Production, Studies in Prints and Printmaking, vol. 3, Sound and Vision Publishers,
Rotterdam, 2001.
Veldman 4: Ilja M. Veldman, Profit and Pleasure. Print Books by Crispijn de Passe, Studies
in Prints and Printmaking, vol. 4, Sound and Vision Publishers, Rotterdam, 2001.

BIBLIOGRAFIE
F. W. H. Hollstein, Dutch and Flemish Etchings, Engravings, Woodcuts ca. 1450-1700,
Amsterdam, Menno Hertzberger, 1949-2004, 55 volume, vol. XVI De Passe compiled by I.
Veerbeek and Ilija M. Veldman, Edited by K. G. Boon Van Gendt & Co., Amsterdam, 1974, p.
5-88, nr. 231 ad, nr. 232 ad.

VIRGIL’S WORKS ILLUSTRATED BY THE DUTCH ENGRAVER CRISPIJN DE PASSE I

(1564-1637)

(Abstract)

A series of 23 engravings illustrating Virgil’s works were donated in 2005 to the National Brukenthal
Museum by a private collector. The prints were not properly identified and their author was an
unknown 17-th century artist from the Low Countries. This article makes a contribution to the
identification of the printmaker and of the themes of each print. Based upon the study of the prints and
of the recent literature the author was able to attribute the series to the Dutch printmaker Crispijn de
Passe I (1565-1637) for most of the plates, and to his son Simon (c. 1595-1647). The later signed three
of the donated plates in monogram, and they seem to be among his earliest known works, engraved at
the age of 17. The series engraved by de Passe are illustrations of the selected works of Virgil,
published in 1612, in Utrecht. All the drawings meant to be transfered on copper plates.
The print included on the title page of „Compendium Operum Virgilianorum” with Virgil’s portrait,
five illustrations of the “Eclogues” and four of the “Georgics” were printed by Herman van Borculo,
with verses by Aernout van Buchell, and sold by Jan Janszoon in Arnhem, in co-operation with the
publisher Crispijn de Passe I.
Then there are 13 plates illustrations of Virgil’s “Aeneid”, published as well with Jan Janszoon in the
same year 1612, with verses by the French poets Louis des Masure and Isaac Hilaire de la Riviere.
Crispijn de Passe had a successful career as printmaker, publisher and print dealer in Cologne and
Utrecht. His series of prints enjoyed a broader interest by learned people and those eager to study the
masterpieces of the reputed classical literature.
The donated prints were well fitted in the colection of the the Print Room of the Brukenthal National
Museum.

ILUSTRAŢII

Fig. 1
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
PVB. VIRGILIVS MARO POETA MANTUANUS. ANNO 1612.
Portretul lui Publius Virgilius Maro, poet din Mantova
Frontispiciu al operelor lui Virgiliu, 1612
Virgil. Title plate, 1612

Fig. 2
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
Ilustraţie a „Eclogelor” 4 şi 5 de Virgiliu: Profeţia Sibilei din Cumae
Virgil’s „Eclogues” 4 and 5: The prophecy of the Cumaean Sibyl

Fig. 3
Ilustraţie a cărţii a doua din „Georgicele” de Virgiliu:
Bachus, zeul vinului şi Pallas Athena, patroană a culturilor de măslini
Virgil’s „Georgics” The IInd Book: Bacchus, the god of wine and Pallas Athena as the
patroness of olive-growing
Fig. 4
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637) şi SIMON DE PASSE (c. 1595-1647)
Ilustraţie a cărţii a treia din „Georgicele” de Virgiliu:
Pales, protectoare a păstorilor şi cirezilor
Virgil’s „Georgics” The IIIrd Book: Pales, the guardian spirit of herdsmen and flocks

Fig. 5
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
Ilustraţie a cărţii a III-a din „Eneida”: Enea fugind de Ciclopi
The IIIrd Book: Aeneas fleeing the Cyclops

Fig. 6
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
Ilustraţie a cărţii a V-a: Sinuciderea lui Dido
The Vth Book: Dido takes her own life

Fig. 7
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637)
Ilustraţie a cărţii a X-a: Jupiter le linişteşte pe Juno şi Venus
The Xth Book: Jupiter calms Juno and Venus

Fig. 8
CRISPIJN DE PASSE I (1564-1637) şi SIMON DE PASSE (c. 1595-1647)
Ilustraţie a cărţii a XIII-a: Căsătoria lui Enea cu Lavinia
The XIIIth Book: The marriage of Aeneas and Lavinia