Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
S amuel von Brukenthal descendent al unei familii de mici nobili saşi din Transilvania, a
studiat dreptul, administraţia politică şi filozofia la universităţile din Halle şi Jena, formându-se în
spiritul iluminismului european.
Apreciat pentru calităţile sale de om de cultură şi abil diplomat a făcut o carieră strălucită la
Curtea Imperială vieneză, devenind cancelar aulic al Transilvaniei. Aceasta este perioada de
constituire a colecţiei sale de pictură, menţionată deja în 1773 în Almanach de Vienne ca una
dintre cele mai valoroase colecţii particulare aflate la Viena în acel moment. Împărtăşind pasiunea
pentru ştiinţe a epocii sale, Brukenthal colecţionează şi rarităţi numismatice, arheologice, bibliofile
şi mineralogice.
Numit guvernator al Transilvaniei revine la Sibiu unde îşi construieşte un palat în stilul
barocului târziu, după modelul celor vieneze. Spaţiul fastuos al acestei reşedinţe ce adăpostea
seratele muzicale şi literare patronate de Baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă,
cabinetul de stampe şi biblioteca a reprezentat un nucleu spiritual de excepţie pentru Transilvania.
Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal dispune deschiderea Palatului ca muzeu
public, gestul său generos înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminişti ai veacului.
1
Muzeul national Brukenthal
Palatul Brukenthal
P alatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din
România, construit în etape, între anii 1778-1788, pentru a-i servi baronului Samuel von
Brukenthal drept reşedinţă oficială şi pentru a adăposti colecţiile sale.
Saloanele baroc, spaţii de recepţii şi serate muzicale, păstrează piese originale ale
Palatului: sobele în stil rococo şi neoclasic, tapetul de mătase roşie şi cel de hârtie pictat în stil
oriental, candelabrele din sticlă de Murano şi piese de mobilier transilvănean de secol XVIII.
Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal constând din pinacotecă şi cabinet de stampe,
bibliotecă şi colecţie numismatică au luat naştere, în principal, în intervalul 1759-1774, perioadă
petrecută, cu precădere, de acesta la Viena.
Pe parcursul timpului colecţiile s-au îmbogăţit atât prin achiziţii, cât şi prin donaţii. In
acest moment, la etajele I şi II ale Palatului Brukenthal - devenit un veritabil Muzeu de Artă - se
află exponate din Galeria de Artă Naţională. Palatul găzduieşte şi Biblioteca Brukenthal, care are,
in acest moment, aproape 300.000 unităţi de bibliotecă (manuscrise, incunabule, carte străină rară,
carte românească veche, transilvanice, carte curentă şi reviste de specialitate).
Muzeul de Istorie
Aflat în clădirea cunoscută sub denumirea de - Primăria Veche - şi-a axat iniţial
activitatea de profil pe valorificarea particularităţilor istorice a zonei Sibiului, dar deoarece
colecţiile muzeale cuprind numeroase obiecte din cele învecinate, s-a procedat la prezentarea
spaţiului mai larg sud-transilvan.
2
Puţinele înregistrări ne permit să tragem concluzia că achiziţiile în discuţie erau
achitate, după toate probabilităţile, din fonduri necontabilizate, nu din banii gospodăriei,
administraţi de soţia baronului, Sophia von Brukenthal.
După revenirea la Sibiu, în calitate de guvernator, baronul Samuel von Brukenthal şi-a
adus colecţiile de la Viena în oraşul de pe Cibin, dar amenajarea galeriei a întârziat mult, probabil
până în perioada 1787-1789.
Galerie de arta
Pinacoteca Bruckental
Revenind la Sibiu, în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei,
baronul şi-a adus aici colecţiile. Calendarul lui Martin Hochmeister pe anul 1790 (Hermannsradt
im Jahre 1790), menţionează printre atracţiile oraşului, pinacoteca, formată din 800 de tablouri,
dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal.
3
Brugghen ori intimismul scenelor de gen burgheze ale lui Adriaen van der Venne şi Jan Gerritsz
van Bronkhorst
4
Tabloul este pandant al celui care-l reprezintă pe
Împăratul Franz I (nr.inv.737) şi a fost de asemenea menţionat
prima dată în catalogul din 1844, unde e atribuit lui Marin
Meytens. Lucrarea, executată (ca şi pandanta sa), în nota fastuoasă
şi cu ostentaţia specifică portretului de curte, este caracteristică
pentru stilul portretisticii aristocratice a lui Meytens şi pentru
gustul epocii. Împărăteasa e reprezentată în ţinută de gală, într-o
costumaţie bogată în mătăsuri, dantele, brocarturi şi blănuri
scumpe. Atitudinea plină de siguranţă şi gestica amplă, dau
portretului un accent oficial şi impunător, de suveran important şi
puternic. Cromatica cu armonii de contraste luminoase în care e
reprezentată Maria Theresia, apoi tonurile închise ale fundalului ce
sugerează un interior, reliefează pregnant prezenţa împărătesei.
Figura e fardată, întinerită, părul pudrat, vestimentaţia încărcată de
perle şi bijuterii, de podoabe redate amănunţit. Alte detalii ale
cadrului şi chiar gesturile puţin artificiale şi ostentative ale personajului, pun în evidenţă titlurile
imperiale, însemne ale puterii, coroanele şi sceptrele de pe masa aurită din stânga. Astfel lucrarea
în ansamblu capătă o atmosferă festivă, însă, în ciuda netăgăduitei asemănări pe care pictorul o
dovedeşte, figura augustului personaj păstrează o notă convenţională, fără a dezvălui caracteristic
personale sau trăsături de caracter. Ca şi în cazul portretului pandant, al lui Franz I, acesta pare să
nu fi aparţinut iniţial colecţiei, de aceea nu apare în catalogul manuscris din 1800, iar după ce a
fost considerat operă a lui Meytens, în catalogul din 1893 e încadrat la “şcoala lui Meytens”,
rămânând cu această atribuire şi în primul catalog raţionat editat de M.Csaki în 1901. În catoalogul
lui Csaki din 1909, tabloul e reatribuit lui Meytens, iar lexiconul Thieme-Becker (vol.XXV , 1931),
îl menţioneazăca operă de Meytens aflată la Muzeul Brukenthal. În studiul despre pictura austriacă
din Colecţia Brukenthal, I.Frunzetti şi T.Jonescu (1959), comentează pe scurt lucrarea, afirmând pe
Meytens ca autor. Tot ca pânză executată de Meytens Brigitta Lisholm îl datează în jurul anului
1745, anul încoronării lui Franz I de Lotharingia ca împărat alături de Maria Theresia. B. Lisholm
comentează atent tabloul atât în studiul din 1962, cât şi în monografia pe care o dedică lui Meytens
în 1974. V. Mureşan comentează portretul în studiul din 1977 (Revista muzeelor) şi în cataloagele
editate în Japonia în 1979 şi 1995.
Şcoala italiană
Şcoala italiană, deşi ilustrată printr-un număr
relativ mic de opere în raport cu celelalte şcoli (în jur de
200 de pânze), are o pondere importantă prin prezenţa
unor lucrări ale cunoscuţilor artişti: Alessandro Botticelli,
Tullio Lombardo, Tiziano Vecellio, Paris Bordone,
Sebastiano Ricci, Alessandro Magnasco. Reprezentative
rămân şcolile: veneţiană, genoveză şi napoletană.
5
dupã 30 de ani, în Pinacoteca Brukenthal, cu lucrarea sa "Ecce Homo" dispãrutã (împreunã cu alte
sapte opere de exceptie) în conditiile regretabilului furt din 1968. Tabloul reprezentând una din
cele mai reusite imagini ale lui Cristos în aceastã ipostazã, relevã fermitatea virilã a trãsãturilor
MARTIRULUI, demnitatea sa austerã. Lucrarea a fost achizitionatã ca operã a scolii italiene de
picturã si consemnatã astfel în catalogul manuscris al Pinacotecii Brukenthal ("Der Älteste
Galeriekatalog", nr. 12). Este înscrisã apoi ca opera lui Titian în catalogul din 1844 ("Führer durch
die Gemäldegalerie", nr. 111), revenind la autor italian anonim în cataloagele din 1893 ("Führer
durch die Gemäldegalerie", nr. 12) si 1901 (Michael Csaki, "Führer durch die Gemäldegalerie", nr.
1154). Michael Csaki, custodele muzeului Brukenthal, este cel care în catalogul sãu rationat din
1909 va înscrie "Ecce Homo" în "Scoala lui Titian". Notabil este faptul cã în redactarea acestui
catalog exhaustiv, Michael Csaki a beneficiat de consultanta a trei mari personalitãti ale istoriei
artei de la începutul veacului: Dr. A. Bredius din Haga, Dr. Hofstede van Groot din Amsterdam si
Dr. Karl Voll din München. Acestia au vizitat Pinacoteca Brukenthal, studiindu-i patrimoniul,
emitând o serie de opinii, (unele valide si astãzi) privind identitatea autorilor mai multor tablouri
din toate scolile de picturã europeanã ale muzeului sibian. În aceste circumstante a fost încadrat
"Ecce Homo" în scoala lui Titian. În jurul anului 1955, seful Galeriei de artã Brukenthal, Theodor
Ionescu (care cu sprijinul celor mai prestigioase nume ale istoriei artei europene de pretutindeni
reia investigarea unei însemnate pãrti a patrimoniului artistic european de la Sibiu) readuce în
atentie problema atribuirii tabloului "Ecce Homo", demonstrând cu argumente valide apartenenta
acestei lucrãri creatiei marelui titan renascentist venetian TITIAN. Theodor Ionescu s-a adresat în
acest sens distinsilor istorici de artã Roberto Longhi si Emma Zocca, cerându-le opinia privitoare
la aceastã senzationalã atribuire. Roberto Longhi (conform corespondentei cu Italia, 1958) acceptã
fãrã rezerve numele lui Titian cerându-i cercetãtorului sibian sã publice lucrarea în revista de artã
"Paragone" (Theodor Ionescu, "Paragone", nr. 129, 1960). Relativ la tabloul nostru se pronuntã si
Emma Zocca (conform corespondentei cu Italia, 1961) care-i furni-zeazã lui Theodor Ionescu date
noi despre subiectul lucrãrii, despre tratarea sa de cãtre Titian în trei opere cronologic distantate,
dar aproape identice ca facturã; prima lucrare "Ecce Homo" (aflatã la Prado) realizatã de Titian a
fost o comandã pentru împãratul Carol al V-lea, a doua (muzeul Condé, Chantilly) a fost executatã
de artist la cererea prietenului sãu Aretino, ca replicã dupã originalul lui Carol al V-lea. În ceea ce-
l priveste pe "Ecce Homo" din Pinacoteca Brukenthal, Emma Zocca apreciazã cã tabloul nostru
este executat de artist la bãtrânete si relevã modul în care Titian a stiut sã reia si sã reelaboreze cu
multã vigoare o compozitie pe care a definit-o în formã identicã cu multi ani înainte. Calitãtile de
exceptie ale tabloului de la Sibiu, recunoasterea sa pe plan international, au dus la publicarea sa în
monografia "Tizian" a prestigioasei edituri Flamarion. Bologna, 2001
"Portretul unei tinere femei" este o miniaturã ce surprinde gratia si eleganta unei tinere
femei aristocrate, pictatã cu delicatete, gingãsie, în maniera bine cunoscutã a celebrei portretiste
venetiene de la mijlocul lui Settecento. Portretul a fost achizitionat ca opera unui anonim italian si
consemnat astfel în primele cataloage: A. K. nr. 43; "Die Gemäldegalerie" 1844, nr. 196; "Führer
durch die Gemäldegalerie", 1893, nr. 159; Michael Csaki, "Führer durch die Gemäldegalerie",
1901, nr. 177. În catalogul sãu rationat din 1909 Michael Csaki încadreazã miniatura în opera
Rosalbei Carriera, atribuire corectã, preluatã în literatura de specialitate. Portretul de la Sibiu,
pandant cu autoportretul artistei (miniaturã provenind din colectia Brukenthal, aflatã în Muzeul
National de Artã din Bucuresti din anul 1948), reflectã vocatia si acuratetea realizãrii portretelor
feminine de cãtre artistã, care le redã cu gingãsie aproape inefabilã, într-o tipologie consacratã, în
care un oval prelung, delicat, încadreazã ochi mari, usor alungiti, buze rãsfrânte, copilãresti.
6
Totodatã artista este interesatã si de ilustrarea vestimentatiei elegante si a coafurii înalte, specifice
gustului femeilor din aristocratia vremii. Aceeasi tratare a portretului feminin se regãseste si în
lucrãri similare, ca "Tânãrã fatã cu scufie" (Muzeul de Artã din Dresda) si "Tânãrã cu scufie"
(colectie particularã, Venetia), opere publicate de Egidio Martini în "La Pittura Veneta ad Altra
Italia dal XV sécolo fino al XIX sécolo" (1992).
7
până în perioada contemporană. Colecţia de pictură transilvăneană, una dintre cele mai
reprezentative de acest fel din ţară, conţine un mare număr de portrete din secolele XVI-XVIII,
importante mai ales din punct de vedere istoric şi documentar, o adevărată galerie a figurilor ilustre
ale patriciatului săsesc. Dintre aceste lucrări amintim Portretul lui Lucas Hirscher al pictorului
braşovean Gregorius, considerat primul portret laic din istoria picturii naţionale, Portretul
comitelui Mathias Semriger al pictorului de origine slovacă activ în Transilvania Jeremias
Stranovius, Portretul Annei Maria Huttern şi Portretul lui Johann Gottlieb Fabritius, ale lui Johann
Martin Stock, cel mai apreciat pictor sibian al epocii, Portretul istoricului Hans Eder al artistului de
origine vieneză stabilit la Sibiu, Franz Neuhauser, etc. Dintre portretiştii şi peisagiştii secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea îi amintim pe Theodor Benedikt Sockl, Theodor Glatz,
Heinrich Trenk, Mişu Popp, Carl Dörschlag, Arthur Coulin, Robert Wellmann, Fritz Schullerus,
Octavian Smigelschi, Emerich Tamás, Friedrich MiessColecţia de artă modernă şi contemporană
se axează pe principalele momente ale evoluţiei picturii româneşti, prin nume de referinţă: Nicolae
Grigorescu, iniţiatorul picturii româneşti moderne, Theodor Pallady, considerat cel mai
reprezentativ pictor interbelic, Hans Mattis Teutsch, primul pictor abstract, Corneliu Baba şi
Alexandru Ciucurencu iniţiatori ai şcolii contemporane româneşti de pictură .
Cabinetul de stampe
Fondul vechi al colecţiei include gravură europeană din secolele XVI-XVIII. Baronul
Samuel von Brukenthal a început să colecţioneze stampe la Viena,
primele documente privind achiziţiile sale datând din perioada
1775-1786. Interesul colecţionarului s-a îndreptat în primul rând
spre gravură de interpretare după marii maeştri ai Renaşterii şi
Barocului, ce completau colecţia sa de pictură europeană. Colecţia
cuprinde aproape 1000 de stampe din şcolile germană, austriacă,
flamandă, olandeză, italiană, franceză, engleză şi elveţiană. Alte
2000 de planşe incluse în albume ilustrează faimoase colecţii ale
secolului al XVIII-lea, de la Paris, Viena, Dresda, Roma, Dűsseldorf şi Londra. Nume importante
prezente în colecţia Brukenthal sunt Albrecht Dűrer, Marcantonio Raimondi, Agostino Carracci,
Hendrick Goltzius, Egidius Sadeler, Boetius şi Schelte Bolswert, Cornelis Galle, Lucas
Vorsterman, Jan Saenredam, Cornelis Bloemaert, Jacques
Callot, Antoine Masson, Claude Mellan, Robert Nanteuil,
Giambattista Piranesi, Giovanni Battista Tiepolo.
8
Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza. De asemenea s-a înregistrat un important
fond de desene şi gravuri ale artiştilor contemporani. .
Muzeul de Istorie
9
Cea mai veche parte a clădirii este turnul-locuinţă a cărui construire a început la sfârşitul secolului
al XV-lea de Thomas Altemberger, primar al oraşului între 1470-1491. Situat în colţul de sud-est
al ansamblului, turnul-locuinţă este o construcţie de plan pătrat care se ridică pe înălţimea de trei
etaje.
Aripa de clădire alăturată spre nord este construită tot de Thomas Altemberger. După moartea
lui Altemberger (1491), casa a ajuns în proprietatea lui Nicolaus Prol, iar apoi, din 1499, în cea a
lui Johannes Lulay. În perioada lui Lulay s-a ridicat un nou corp de clădire amplasat în partea de
nord a complexului.În 1545 clădirea a fost achiziţionată de oraş de la urmaşii lui Pempflinger în
scopul transformării sale în primărie.În perioada sec. al XVI-lea- al XVIII-lea, ansamblul Primăriei
Vechi s-a amplificat cu încă două corpuri de clădire în sud şi est. Ansamblul a funcţionat ca
primărie până în anul 1948.Între anii 1967-1984, clădirea a intrat în restaurare datorită gradului
avansat de degradare. Muzeul de istorie, care din 1959 funcţiona la parterul Palatului Brukenthal,
se mută în acest ansamblu arhitectonic, în 1984.
Un spaţiu amplu în ansamblul colecţiei din epoca metalelor este ocupat de civilizaţiile
bronzului şi fierului şi - în fazele mijlocie şi târzie ale epocii bronzului, când comunităţile traco-
10
dacice au dezvoltat în centrul şi sudul Transilvaniei o civilizaţie înfloritoare, denumită
arheologic cultura Sighişoara-Wietenberg. Colecţia cuprinde ceramică cu decor geometric, unelte
şi arme din bronz (topoare cu aripioare, dălţi, seceri, săbii, cuţite, vârfuri de lance, etc.),
descoperite în aşezările de la Ocna - Sibiului, Tilişca şi Vinţu de Jos.
11
Muzeul de Istorie: colecţia de grafică documentară
Colecţia de grafică documentară cuprinde peste 33.000 de
piese.
Colecţia de sigilii şi ştampile a fost constituită prin achiziţii şi donaţii, cu precădere în perioada
interbelică.Tematica este extrem de diversă, de la bresle şi frăţii de calfe, până la instituţii sibiene
şi transilvănene.
Cele mai vechi bancnote sunt "biletele ipotecare" din 1877, cu 6 valori.
Trupele de ocupaţie germane au emis prin Banca Generală Română o singură emisiune,
în colecţie existând doar 7 din cele 8 valori.
12
Muzeul de Istorie: colecţia de textile
Colecţia de textile deţine piese ce provin din: colecţia Baronului Samuel von
Brukenthal, depozitul Bisericii Evanghelice, de la ultimii staroşti ai
breslelor locale, de la asociaţii profesionale şi culturale româneşti şi
săseşti, de la Muzeul Asociaţiunii ASTRA, din achiziţiile şi donaţiile
unor renumiţi colecţionari.
Costume de epocă:
Steaguri, eşarfe şi panglici simbolice ale unor bresle şi reuniuni culturale şi profesionale
13
Muzeul de Istorie a Farmaciei
Colecţiile muzeului reunesc peste 6.600 piese (sec. XVI-
XIX), ilustrând evoluţia ştiinţei si tehnicii farmaceutice, precum si a
medicinii din ţara noastră.Colecţia homeopatică numără 2.900 piese.
Samuel Hanemann , considerat fondatorul doctrinei terapeutice
homeopate, a trăit şi a lucrat la Sibiu, în perioada în care Samuel von
Brukenthal era guvernator al Transilvaniei.
14