Politica statului in domeniul sanatatii si securitatii muncii

In Republica Moldova politica in domeniul sanatatii si securitatii

muncii este guvernata de legislatie specifica si de institutii relevante
responsabile de implementarea si monitorizarea acestor politici.
In conformitate cu legea nr.186 din 10.07.2008 securitatii si sanatatii in
munca prevede expres care este politica statului in domeniul sanatatii si
securitatii. Astfel in conformitate cu art.4 din legea mai sus mentionata,
politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi
se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de
evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul
tehnic.

Articolul 5. Sferele de acţiune ale politicii statului în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă
Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele
sfere de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
mediul de lucru:
a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea
şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru,
uneltele, maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici,
procedeele de lucru);
b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele
care execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor,
timpului de muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi
mintale ale lucrătorilor;
c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor
care participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi
sănătate în muncă;
d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate
nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional.

Articolul 6. Aprobarea actelor normative privind securitatea şi sănătatea în

muncă
Actele normative privind securitatea şi sănătatea în muncă se aprobă de Guvern."

Articolul 7. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă

(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Protecţiei Sociale şi Familiei este
organul central de specialitate al administraţiei publice care coordonează securitatea şi
sănătatea în muncă.
[Art.7 al.(1) modificat prin LP156 din 09.06.22, MO194-200/01.07.22 art.358;
în vigoare 01.07.22]
(2) Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Protecţiei Sociale şi Familiei are
următoarele atribuţii principale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

1
 [Art.7 al.(2) modificat prin LP156 din 09.06.22, MO194-200/01.07.22 art.358;
în vigoare 01.07.22]
a) organizează elaborarea proiectelor de acte normative privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi, după consultarea patronatelor şi sindicatelor, le înaintează
Guvernului spre aprobare;
b) asigură monitorizarea aplicării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în
muncă;
c) organizează elaborarea instrucţiunilor-cadru de securitate şi sănătate în muncă
pentru anumite ocupaţii sau pentru desfăşurarea unor lucrări complexe;
d) avizează proiectele de instrucţiuni-cadru de securitate şi sănătate în muncă;
e) asigură publicarea anuală a informaţiei privind măsurile luate în realizarea
politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, privind accidentele de
muncă şi bolile profesionale;
f) asigură întreţinerea de legături cu reţeaua internaţională de informare în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
g) reprezintă statul în relaţiile internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.

Fiecare angajator este obligat să asigure condiții optime pentru protejarea

securității și sănătății în muncă a angajaților săi. Femeile gravide, persoanele
cu dizabilități și minorii au dreptul la condiții speciale de muncă, ținând cont
de necesitățile pe care le au. Angajații trebuie să fie informați și să li se
asigure echipament de protecție din contul angajatorului. Încălcările în acest
domeniu pot fi raportate la agențiile de stat, în funcție de domeniul de
activitate al angajatorului.

Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul este obligat să ia

măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii la locul de muncă a
lucrătorilor săi, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale. Acesta trebuie să
asigure informarea și instruirea angajaților și să creeze condiții nepericuloase
pentru muncă.

Articolul 10. Obligaţii generale

(1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să ia măsurile
necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea
riscurilor profesionale, asigurarea informării şi instruirii, precum şi pentru asigurarea
organizării şi a mijloacelor necesare.
(2) Angajatorul este obligat să vegheze la adaptarea măsurilor prevăzute la alin.
(1), ţinînd seama de schimbarea împrejurărilor, cu scopul de a ameliora situaţia existentă.
(3) Angajatorul este obligat să aplice măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2) în baza
următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor profesionale;
b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi evitate;
2
 c) combaterea riscurilor profesionale la sursă;
d) adaptarea locului de muncă în funcţie de necesităţile persoanei, inclusiv ale
persoanelor cu dizabilităţi, în special în ceea ce priveşte adaptarea rezonabilă a locului de
muncă, alegerea echipamentelor de lucru, a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea
atenuării muncii monotone şi a muncii normate şi reducerii efectelor acestora asupra
sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin
periculoase;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire ample şi coerente, care să includă
tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa
factorilor legaţi de mediul de lucru;
h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de
protecţie individuală, cu excepţia cazurilor cînd acestea se referă la persoanele cu
dizabilităţi;
i) asigurarea lucrătorilor cu instrucţiunile corespunzătoare privind securitatea şi
sănătatea în muncă.
j) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi
echipamente care să permită persoanelor cu dizabilităţi menţinerea locului de muncă;
k) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice pentru viaţă şi muncă;
l) propagarea odihnei active în rîndul salariaţilor.
(4) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi şi ţinînd seama de
natura activităţilor din unitate, angajatorul este obligat:
a) să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de
lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate, precum şi la amenajarea
locurilor de muncă;
b) să asigure, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi în funcţie de necesităţi,
aplicarea de către angajator a măsurilor de prevenire, precum şi a metodelor de producţie
şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii
lucrătorilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective şi la toate nivelurile
ierarhice;
c) să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi
securitatea acestora ori de cîte ori le încredinţează o sarcină;
d) să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul
consultării lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în ceea ce priveşte consecinţele
alegerii echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să
poată avea acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni adecvate privind securitatea
şi sănătatea în muncă.
(5) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi, în cazul în care la
acelaşi loc de muncă se află lucrători ai mai multor unităţi, angajatorii acestora sînt
obligaţi:
a) să coopereze în vederea aplicării dispoziţiilor privind securitatea, sănătatea şi
igiena în muncă, luînd în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale,
luînd în considerare natura activităţilor;

3
 c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile
profesionale.
(6) Mijloacele financiare cheltuite de către angajator pentru realizarea măsurilor
de securitate şi sănătate în muncă sînt deductibile.
(7) Măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă nu vor comporta, în
nici o situaţie, obligaţii financiare din partea lucrătorilor.

Angajatorul trebuie să asigure instruirea angajaților

Fiecare angajator trebuie să aibă o politică de organizare a muncii, să dea prioritate
măsurilor de protecție colectivă dar și să asigure măsuri de protecție individuală
angajaților și dispozitive de asistență pentru persoanele cu dizabilități.

Angajatorul trebuie să asigure instruirea angajaților privind securitatea şi sănătatea

în muncă și să verifice respectarea acestor cerințe. La locul de muncă a angajaților
trebuie să existe ghiduri și afișe informative privitor la securitatea în muncă.

Fiecare persoană trebuie să fie angajată în funcții care corespund sarcinii de muncă
pe care urmează să o execute. Aceasta trebuie să fie informată despre riscurile la
care se expune la locul de muncă și despre măsurile de protecție pe care trebuie să
le respecte. Informarea angajaților se va efectua la angajare, în cazul schimbării
locului de muncă, la introducerea unui echipament sau tehnologii noi sau la executarea
unor lucrări speciale. Periodic, angajaților trebuie să li se efectueze examenul
medical sau testarea psihologică.

De asemenea, angajatorul trebuie să asigure crearea şi menţinerea condițiilor

igienice pentru viaţă şi muncă și să se asigure că dispozitivele de protecție,
aparatajul și instalațiile funcționează în mod corespunzător.

Angajații trebuie să utilizeze corect aparatele și

echipamentul individual de protecţie
Lucrătorii sunt obligați să-și desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea
profesională şi cu instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate
în muncă primite din partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de
accidentare sau de îmbolnăvire profesională nici propria persoană şi nici alte
persoane care ar putea fi afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul
lucrului.
4
Angajații trebuie să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, dar și substanţele
periculoase. De asemenea, ei trebuie să utilizeze corect echipamentul individual de
protecţie şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru
păstrare.

Angajații nu vor deconecta, schimba sau muta arbitrar dispozitivele de protecţie ale
maşinilor sau instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi le vor utiliza
corect. În cazul în care apare un pericol grav pentru securitate și sănătatea la locul
de muncă, angajatul va informa angajatorul. De asemenea îl va informa și în cazul
în care s-a îmbolnăvit sau a suferit un accident de muncă. Angajatul va coopera cu
angajatorul și va însuși și respecta instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă.

Lucrătorii pot refuza efectuarea lucrărilor

Lucrătorii au dreptul să aibă un post de muncă sigur, să fie informați despre
condițiile de muncă și despre existenţa riscului profesional. În cazul în care apare
un pericol pentru viața și sănătatea angajatului, acesta poate refuza efectuarea
lucrărilor. Angajatul trebuie să fie asigurat cu echipament individual de protecție
din contul angajatorului și să fie supus examenului medical extraordinar, în cazul
necesității, cu păstrarea postului de muncă.

Angajatul poate participa la examinarea problemelor legate de asigurarea

condițiilor nepericuloase pentru muncă și se poate adresa, pentru a soluționa
problemele apărute sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale sau instanţelor judecătoreşti.

Femeile gravide trebuie protejate în mod special

In conformitate cu prevederile art.22 - Femeile gravide, lăuzele sau femeile care
alăptează, minorii, precum şi persoanele cu capacităţi funcţionale limitate au
dreptul să fie protejate în mod special. Angajatorii trebuie să le amenajeze locurile
de muncă ținând cont de necesitățile lor.

Articolul 13. Alte obligaţii ale angajatorului

Angajatorul are şi alte obligaţii:
a) să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a celor
referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice;

5
 b) să decidă care sînt măsurile de protecţie ce urmează a fi luate şi, în caz de
necesitate, care este echipamentul de protecţie ce poate fi utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca efect incapacitatea de muncă a
lucrătorului pentru mai mult de 3 zile;
d) să întocmească pentru autorităţile competente, în conformitate cu actele
normative în vigoare, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi;
e) din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor
de lucru, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, să adopte soluţii conforme
cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, a căror aplicare va avea ca efect eliminarea
sau diminuarea riscurilor profesionale;
f) să întocmească, în cazul cînd natura şi gradul de risc profesional o necesită, un
plan anual de protecţie şi prevenire care să includă măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor profesionale, care să fie
aplicat corespunzător condiţiilor de lucru specifice unităţii;
g) să stabilească pentru lucrători atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, corespunzător posturilor de lucru sau funcţiilor exercitate;
h) să asigure elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, în
spiritul prezentei legi, pentru aplicarea actelor normative în domeniu, ţinînd seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă din unitate;
i) să asigure şi să controleze, prin propria competenţă, prin intermediul
lucrătorilor desemnaţi şi/sau al serviciilor externe de protecţie şi prevenire, cunoaşterea şi
aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire
stabilit, precum şi a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
j) să ia măsuri pentru asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi
instruirii lucrătorilor: afişe, ghiduri, filme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă
etc.;
k) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra
riscurilor profesionale la care aceasta ar putea fi expusă la locul de muncă, precum şi
asupra măsurilor de protecţie şi prevenire necesare;
l) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a
testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o
execute;
m) să asigure efectuarea examenului medical periodic şi, după caz, testarea
psihologică periodică a lucrătorilor;
n) să ţină evidenţa zonelor cu risc profesional grav şi specific, menţionate la
art.10 alin. (4) lit. e);
o) să asigure funcţionarea permanentă şi corespunzătoare a sistemelor şi
dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsurare şi de control, precum şi a instalaţiilor
de captare, de reţinere şi de neutralizare a substanţelor nocive degajate în timpul
proceselor tehnologice;
p) să asigure comunicarea, cercetarea şi raportarea corectă şi în termenele
stabilite a accidentelor de muncă produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de
prevenire a acestora;
q) să prezinte documentele şi informaţiile privind securitatea şi sănătatea în
muncă, solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau în timpul cercetării
accidentelor de muncă;

6
 r) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în timpul
controlului şi în timpul cercetării accidentelor de muncă;
s) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe
la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;
t) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident grav,
mortal sau colectiv, de muncă, cu excepţia cazurilor cînd menţinerea acestei stări poate
genera alte accidente de muncă ori poate periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
u) să asigure lucrătorii cu echipamente de lucru neprimejdioase;
v) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie;
x) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie nou în cazul
degradării acestuia sau în cazul pierderii calităţilor de protecţie.

Articolul 11. Serviciul de protecţie şi prevenire

(1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art.9 şi 10, angajatorul
desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de activităţile de protecţie şi
prevenire a riscurilor profesionale în unitate.
(2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie dezavantajaţi ca urmare a desfăşurării
activităţilor de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea
îndeplini obligaţiile ce rezultă din prezenta lege.
(4) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru
organizarea activităţilor de protecţie din lipsa personalului specializat, angajatorul este
obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire şi prevenire acreditate în
modul prevăzut de lege.
(5) În cazul în care angajatorul recurge la serviciile externe de protecţie şi
prevenire, acestea vor fi informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi sau
suspectaţi ca avînd efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi vor avea acces la
informaţiile prevăzute la art.14 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnaţi vor avea, în special, atribuţii privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
(7) În toate cazurile:
a) lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de instruire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de mijloacele necesare;
b) serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să aibă
capacităţile şi mijloacele personale şi profesionale necesare;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate
trebuie să fie în număr suficient pentru a putea asigura organizarea măsurilor de protecţie
şi prevenire, ţinînd cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi
lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii.
(8) Protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale, care fac obiectul prezentului
articol, sînt asigurate de unul sau de mai mulţi lucrători desemnaţi, de unul sau de mai
multe servicii distincte, indiferent dacă sînt din interiorul sau din exteriorul unităţii.
(9) Lucrătorul desemnat (lucrătorii desemnaţi) şi/sau serviciul (serviciile) de
protecţie şi prevenire trebuie să colaboreze între ei.
(10) În cazul unităţilor în care se desfăşoară activităţi fără pericole de accidentare
sau de îmbolnăvire profesională, conducătorul unităţii poate să-şi asume atribuţiile

7
lucrătorului desemnat dacă acesta a absolvit cursurile de instruire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă.

Pe langa un sir de obligatii prescrise angajatorului de catre legea mai sus

mentionata sunt stipulate deasemenea s careva obligatii dar si drepturi ce trebuie
executate de catre fiecare salariat. Eu voi mentiona in special obligatiile caci adesea
persoanele uita de existenta lor si profita doar de drepturi.
Articolul 19. Obligaţiile lucrătorilor
(1) Fiecare lucrător îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu pregătirea
profesională şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă
primite din partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională nici propria persoană şi nici alte persoane care ar putea fi
afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului.
(2) Pentru realizarea dispoziţiilor alin.(1), lucrătorii sînt obligaţi:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase,
echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi,
după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de
protecţie ale maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii,
precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie
de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi
sănătate, precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului
orice caz de îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de
ei;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atîta timp cît este
necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de
inspectorii de muncă sau pentru a da posibilitate angajatorului să se asigure că mediul de
lucru este în siguranţă şi nu prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului;
g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă.
(3) Obligaţiile prevăzute la alin.(1) se aplică, după caz, şi altor persoane
specificate la art.3 alin.(2) lit.c)–h).

Lista instituțiilor care examinează plângerile legate de

încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă
Potrivit Legii, controlul de stat al respectării de către angajatori a normelor privind
securitatea şi sănătatea în muncă, examinarea plângerilor și sesizărilor legate de
încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă, se efectuează de către:

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – pentru instituțiile și agenții

economici din domeniile sanitar-veterinar, fitosanitar, siguranța alimentelor,
8
producerea și circulația vinului și a produselor alcoolice; Adresa: str. M.
Kogălniceanu 63 MD-2009, mun. Chișinau, tel. (0 22) 26-46-40, 060200124, e-
mail info@ansa.gov.md.

Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei – pentru

instituțiile și agenții economici din domeniile comerţului cu produse nealimentare
și prestări servicii, inclusiv turistice; Adresa: str. V. Alecsandri 78, MD-2012,
mun. Chișinău, tel/fax.+373 22 501 980, 067199182, e-mail
consumator@apcsp.gov.md.

Agenția Naţională pentru Sănătate Publică – pentru instituțiile și agenții

economici din domeniul ocrotirii sănătății şi sănătăţii publice; Adresa: str. Gh.
Asachi 67a, MD-2028, mun. Chișinău, tel. 022 574-501, 080012300, e-mail:
anticamera@ansp.gov.md;

Inspectoratul pentru Protecția Mediului – pentru instituțiile și agenții economici

din domeniul protecției mediului și resurselor naturale; Adresa: str. C. Tănase 9,
MD-2005 mun. Chişinău, tel. 022 22 69 41, 060600712, e-mail
anticamera@ipm.gov.md.

Agenția Națională Transport Auto – pentru unitățile de producere şi de prestări

servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul
transportului rutier; str. Aleea Gării 6, MD-2001, mun. Chişinău, e-
mail secretariat@anta.gov.md, tel. 44-40-03.

Autoritatea Aeronautică Civilă – pentru instituțiile și agenții economici din

domeniul aviației civile; Adresa: bd. Dacia 80/2, MD-2026, mun. Chișinău, tel.
(+373 22) 823 500; 823 523, 069999356 e-mail: info@caa.gov.md.

Agenția Navală – pentru instituțiile și agenții economici din domeniul

transportului naval; Adresa: șos. Hâncești, 53 et.5, MD- 2028, mun. Chișinău,
tel/fax 0 22731396 ;079112122 E-mail: info@maradmoldova.md.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – pentru instituțiile și

agenții economici din sectorul electroenergetic; Adresa: str. A. Pușkin 52/A, MD

9
2005, mun. Chișinău, tel. 022 85 29 55 / 022 85 29 01, 080010008 e-mail
anre@anre.md.

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și

Tehnologia Informației – pentru instituțiile și agenții economici din domeniul
comunicațiilor electronice; Adresa: bd. Ştefan cel Mare, 134, MD-2012, mun.
Chişinău, tel.: +373 22 25 13 17, fax: +373 22 22 28 85, e-
mail: office@anrceti.md, Linia specială pentru comunicarea accidentelor de muncă
– 080080099 (apel gratuit).

Agenţia pentru Supraveghere Tehnică – pentru instituțiile și agenții economici

din celelalte domenii de activitate, inclusiv pentru autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, cu excepţia Ministerului Apărării, Ministerului
Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie
şi Pază de Stat, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Centrului Naţional
Anticorupţie, care îşi organizează activităţi de inspecţie în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai
pentru structurile din subordine. Linia fierbinte pentru comunicarea accidentelor de
muncă 24/24: 022-212-333/067-212-333; Adresa: str. C. Tănase 9, MD-2005
mun. Chișinău, tel: 0 22 23-80-24, e-mail: secretariat@ast.gov.md

Inspectoratul de Stat al Muncii– coordonează la nivel naţional și monitorizează

controlul de stat al respectării legislaţiei cu privire la securitatea şi sănătatea în
muncă; Adresa: str. Miron Costin 17/2, MD-2068, mun. Chișinau, Tel: 022
499400, Fax: 022 499401, e-mail: secretariat@im.gov.md.

Instituțiile menționează că buna administrare privind securitatea și sănătatea în

muncă mărește productivitatea și îmbunătățește motivația angajaților, contribuie la
gestionarea costurilor de asigurare, reduce costurile legate de accidente și boli,
reduce numărul de zile de concediu medical, scade riscul de accidente, protejează
viitorul angajaților și reduce povara asupra serviciilor naționale de sănătate.

Accidentele la locul de munca

10
Pe parcursul lunilor ianuarie-martie ale anului 2022, la Inspectoratul de Stat al
Muncii au fost comunicate 122 evenimente de accidentare a lucrătorilor în câmpul
muncii, în urma cărora au avut de suferit 123 persoane, din care 16 mortal.

Conform dicționarului explicative al limbii române accidentul este definit drept un

eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor
(provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moarte). Producerea accidentelor are la
bază acțiunea unor factori de risc care conduc la pierderea temporară sau
permanentă a capacității de activitate.
Randamentul precum și productivitatea la locul de muncă este dependent de cel
mai multe ori de siguranța și bunăstarea angajaților la locul de muncă. Astfel, în
cadrul responsabilităților sale, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare
pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea
riscurilor profesionale, asigurarea informării şi instruirii, precum şi pentru
asigurarea organizării şi a mijloacelor necesare. (Legea nr.186/2008)
Dreptul la protecția muncii este confirmat și prin prevederile art. 43 alin. (2)
din Constituția Republicii Moldova - salariaţii au dreptul la protecţia muncii.
Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al
femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul
săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum
şi alte situaţii specifice
.
Ce reprezintă accidentele de muncă?

Potrivit legislației naționale prin accident de muncă se subînțelege evenimentul

care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres
psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni
corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a
acţiunii unor factori de risc (însușire, stare, proces, fenomen, comportament)
propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă,
mijloace de producţie, mediu de muncă), provocând pierderea temporară sau
permanentă a capacităţii de muncă ori decesul salariatului, survenit:
a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
c, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei,
organizaţiei (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi
invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la
locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice
sau auxiliare;
d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de
unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest
mijloc de transport;
11
e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de
muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers,
pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul
util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de
deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate
de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau
înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în
circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct;
h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract
încheiat între angajator şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi.

Comunicarea accidentelor

Potrivit Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă,

angajatorul va comunica imediat despre producerea accidentelor suferite de
salariați Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale și,
după caz, organului ierarhic superior, organului sindical de ramură sau
interramural, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (în cazurile de intoxicație
acută).
În cazul producerii accidentelor grave și/sau mortale, angajatorul este obligat să
asigure accesul inspectorului de muncă la locul producerii accidentului și
suplimentar să informeze subdiviziunea teritorială a poliţiei în a cărei rază s-a
produs accidentul.
Important! Pentru comunicarea accidentelor de muncă salariații pot apela
Inspectoratul de Stat al Muncii la numărul 022 494 129 sau accesa
pagina https://sia.im.gov.md/public/accidents/create.
Notă. Cheltuielile legate de investigarea accidentelor, de efectuarea expertizei,
pregătirea actelor și expedierea vor fi acoperite de angajator.

Răspunderea juridică

Vinovați de producerea accidentelor de muncă pot fi atât angajatorii care nu au

adoptat măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor săi cât
și angajații care nu respectă măsurile/tehnice de securitate.
Dacă de producerea accidentului este responsabil angajatorul, atunci acesta este
obligat să achite o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu lunar pe
ţară (9 900 lei), pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu
mai puţin de un salariu anual al accidentatului.
În caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă, unitatea care poartă
vina repară prejudiciul material şi, în plus, le plăteşte rudelor, din contul
12
mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu anual al
celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la
vîrsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
În schimb dacă ambii subiecți a raportului de muncă se fac vinovați de producerea
accidentului se aplică răspunderea mixtă şi mărimea indemnizaţiei unice se reduce
în dependenţă de gradul de vinovăţie a accidentatului.
Important! Legislația națională prevede răspundere penală pentru încălcarea
regulilor de protecție a muncii. Astfel, încălcarea de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a igienei industriale
sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente
cu oameni sau alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la
850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
100 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Aceeaşi acţiune care a provocat decesul unei persoane se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 6 ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Notă. Data de 28 aprilie la nivel internațional este o zi dedicată comemorării celor
care şi-au pierdut viața în urma accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, fiind
și o oportunitate de a promova securitatea și sănătatea în muncă. Din 2010, la
inițiativa sindicatelor, şi în Republica Moldova ziua de 28 aprilie este oficial
recunoscută ca „Ziua Mondială pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă”.

Statistica
In conformitate cu statistica oferita de catre banca de date statistice a Moldovei,
pentru anul 2022 au fost inregistrate 518 cazuri de accidente la locul de munca.Au
fost inregstrate 166 de cazuri in care victime sun femei,2 cazuri in care victime
sunt minori,30 cazuri in care persoanele au fost accidentate mortal.
Comparativ cu anul 2021 este inregistrata o descrestere a numarului total de
accidente la locul de munca, in anul respectiv fiind 553 de cazuri.
Pentru anul 2020 este inregistrat un numar total de 419 accidente.
Pentru anul 2019 este inregistrat un numar total de 493 accidente
Pentru anul 2018 este inregistrat un numar total de 503 accidente
Trebuie insa sa luam in considerare un astfel de fenomen pecum nedenuntarea sau
neapelarea salariatului la rganele specializate in cazul unor accidente la locul de
munca.

Bolile Profesionale

Pentru a mentine o stare optima de sanatate, adoptarea unei diete corespunzatoare

si a unei rutine de exercitii fizice reprezinta doua dintre cele mai importante
obiceiuri. Totusi, este bine de stiut ca, in functie de particularitatile activitatilor
13
desfasurate de zi cu zi, in special a celor de la locul de munca, sanatatea poate fi
influentata si de alti factori externi.

Bolile profesionale sunt afecțiunile asociate muncii și dobândite ca urmare a

desfășurării activității. Noţiunea de boală profesională implică existenţa unui raport
de cauzalitate între factorii de risc existenţi în procesul de muncă şi efectul
acestora, concretizat în apariţia bolii.

Pentru ca o afecțiune să între în categoria bolilor profesionale, trebuie întrunite trei

condiții esențiale:

 să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii;

 să fie provocată de factori de risc fizici, chimici, biologici, prezenți
constant la locul de muncă sau să fie efectul suprasolicitării;
 acţiunea factorilor de risc să fie de lungă durată.

Prin urmare factorii de risc care pot provoca bolile profesionale sunt numeroşi: unii
dintre ei sunt bine cunoscuţi şi studiaţi din punct de vedere al acţiunii asupra
organismului, alţii apar odată cu dezvoltarea unor noi tehnologii.

Rezultă că tabloul bolilor profesionale este teoretic nelimitat. Din considerente

practice, legislaţia din diverse ţări limitează în mod convenţional numărul bolilor
considerate profesionale.
Există trei sisteme, principal diferite, de stabilire a bolilor considerate profesionale:
 Sistemul global;
 Sistemul limitativ;
 Sistemul mixt.

În sistemul global, pornind de la conceptul de boală profesională, se caută

acoperirea tuturor factorilor de risc care pot provoca afecţiuni, lăsându-se la
latitudinea medicului precizarea caracterului bolii (profesională sau nu).
În sistemul limitativ se stabileşte în mod convenţional o listă a bolilor
profesionale şi a meseriilor sau profesiunilor în care pot să apară, fără ca medicul
să aibă competenţa de a modifica această listă. În unele ţări se impun asemenea
limite în legătură cu timpul de expunere sau cu durata întreruperii lucrului peste
care boala nu mai este recunoscută ca fiind profesională.
În sistemul combinat, se stabileşte un tabel al bolilor profesionale cunoscute ca
atare, care poate să fie completat de către medic cu afecţiuni a căror origine poate
fi dovedită.

14
Clasificarea bolilor profesionale
a) În funcţie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se
pot clasifica în următoarele grupe:
 Intoxicaţii, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu
substanţe toxice;
 Pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;
 Boli prin expunere la energie radiantă;
 Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
 Boli prin expunere la zgomot şi vibraţii;
 Boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
 Alergii profesionale;
 Dermatoze profesionale;
 Cancerul profesional;
 Boli infecţioase şi parazitare;
 Boli prin suprasolicitare;
 Alte boli (care nu intră în categoriile anterioare).
b) După timpul de expunere la acţiunea factorului de risc, există:
A. Intoxicaţii acute (se cercetează atât ca boală profesională cât şi ca accident de
muncă), generate de o expunere de scurtă durată la acţiunea factorului de risc, dar
la doze mari.
B. Intoxicaţii cronice (se cercetează ca boli profesionale), provocate de regulă, de
doze relativ mici, dar care acţionează timp îndelungat asupra organismului;

A. Intoxicaţii acute Efectul toxic poate fi instantaneu sau imediat:

• Efect toxic instantaneu: se manifestă după sau în timpul unei expuneri foarte
scurte (de la cateva secunde la 1 sau 2 minute) prin efecte acute funcţionale şi/sau
lezionale care pot antrena în special o pierdere de cunoştinţă, o comă sau un stop
cardiorespirator. Acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat, hidrogenul arsenic si
hidrogenul fosforat prezintă aceste caracteristici de intoxicaţie fulgeratoare.
• Efect toxic imediat: se manifestă după o expunere de scurtă durată printr-o iritare
acută a mucoaselor respiratorii sau a pielii, printr-o narcoză care incumbă o
inaptitudine funcţională, printr-o afectare celulară ireversibila…
Exemple de intoxicaţii acute cercetate ca şi accidente: arsuri, afecţiuni respiratorii,
digestive, oculare etc.
B. Intoxicaţii cronice (boli profesionale)
De regulă efectele, adesea nespecifice toxicului, apar la mai multe zile, luni, chiar
ani dupa expunere. Expunerea trece de cele mai multe ori neobservată, mai ales
daca produsul nu are miros sau efect iritant. Prin urmare efectul toxic pe termen
lung: se manifestă după expuneri prelungite, repetate timp de mai multe săptămâni;
chiar ani, prin apariţia cancerului, a efectelor toxice asupra funcţiei de reproducere,
a afecţiunilor sistemului nervos, a reacţiilor de hipersensibilitate întârziată.
Cancerul ….

15
Perioada lungă de latenţă a bolii (15-20 de ani de expunere la noxele respective,
uneori chiar mai mult) face, pe de o parte, ca persoanele în cauză să nu
conştientizeze imediat pericolul, iar, pe de alta, frecvent declararea bolii se petrece
după pensionare şi astfel, in lipsa unei evidente clare, nu mai sunt analizate
antecedentele profesionale ale acestora.

c) După modul de acţiune a factorului de risc asupra organismului există:

 Boli cu acţiune generală, care afectează întregul organism;
 Boli cu acţiune locală, care afectează o parte a organismului, un aparat sau un
organ.

CERCETAREA, DECLARAREA ŞI EVIDENŢA BOLILOR PROFESIONALE

Bolile profesionale, ca şi suspiciunile de boli profesionale, trebuie semnalate
obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri cu prilejul
oricărei prestaţii medicale (controale medicale la angajare, periodice etc).

Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau

infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se
fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale în colaborare cu
inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.

În cursul cercetării se urmăresc la faţa locului cauzele îmbolnăvirii, cât şi

modalităţile de înlăturare a lor. Se stabilesc noxele existente, rolul unor factori
dependenţi de organizarea producţiei (intensitatea eforturilor, ritmul de muncă,
lipsa pauzelor etc). Noxa1 sau noxele care se consideră a fi agenţi etiologici ai
bolilor profesionale trebuie descrisă cât mai exact, iar dacă există analize
toxicologice se menţionează valorile găsite. În cercetare se porneşte de la analiza
procesului de muncă, pentru a se putea depista cu cât mai multă precizie momentul
şi situaţiile periculoase care ar fi putut interveni în geneza bolii.

Concluziile cercetării cazurilor de îmbolnăviri profesionale se consemnează

într-un proces verbal, în care se menţionează factorii determinanţi, condiţiile care
au favorizat apariţia bolilor şi măsurile ce se impun pentru prevenirea unor situaţii
similare, responsabilitatea pentru declanşarea bolii respective.
Procesul verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează
angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa
îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise,
precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de sănătate publică
judeţeană.
Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi
se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind

1
Noxa-Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se
răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice.
16
sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de
normalizare a condiţiilor de muncă.

MĂSURI TEHNICO – ORGANIZATORICE ÎN VEDEREA PREVENIRII

ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE
Măsurile tehnico – organizatorice sunt reprezentate într-o ordine de priorităţi,
legate de eficienţă maximă:
 Eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea
substanţelor nocive sau a tehnologiilor nocive cu altele mai puţin nocive sau
inofensive;
 Izolarea aparaturii generatoare de noxe (automatizare, cabine speciale,
termoizolare);
 Împiedicarea pătrunderii noxei în aerul locurilor de muncă ( ermetizare, procedee
umede pentru pulberi, ventilaţie locală);
 Diminuarea concentraţiilor noxelor existente la locurile de muncă sub CMA sau
LMA (ventilaţie generală, fonoabsorbţie);
 Împiedicarea acţiunii noxei asupra lucrătorilor sau diminuarea acestei acţiuni prin
reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor fizice şi neuropsihice, reducerea
duratei zilei de muncă, folosirea echipamentului individual de protecţie etc;
 Asigurarea alimentaţiei de protecţie şi consumarea acesteia în unitate;
 Efectuarea corectă a instructajului pentru securitatea şi sănătatea în muncă.

CONSECINŢELE SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR DE

MUNCĂ ŞI BOLILOR PROFESIONALE

Accidentele de muncă şi bolile profesionale afectează negativ toate elementele

sistemului de muncă: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de producţie şi
mediul de muncă.
Consecinţe asupra executantului
În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în două ipostaze: de
fiinţă umană şi de executant al unei sarcini de muncă. fiecăreia îi sunt asociate o
serie de valori şi caracteristici specifice, cum ar fi: viaţa, sănătatea, integritatea
anatomo-funcţională, capacitatea creativă, afectivă, respectiv capacitatea de
muncă, aptitudinile şi cunoştinţele.
Accidentele de muncă şi bolile profesionale au repercusiuni asupra ambelor
categorii de valori, consecinţele manifestându-se în multiple planuri:
 psiho-fiziologic – durere, stres, incapacitate de muncă, invaliditate etc;
 economic – diminuarea productivităţii muncii individuale;
 financiar – diminuarea veniturilor, cheltuielilor pentru asistenţă medicală.

Consecinţe asupra sarcinii de muncă

17
-Consecinţa directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de muncă sau
neîndeplinirea ei la timp (mai ales în cazul accidentelor de muncă), precum şi
îndeplinirea necorespunzătoare (în unele cazuri de boli profesionale, dacă nu se
ajunge la incapacitate temporară de muncă).

Consecinţe asupra mijloacelor de producţie

-În urma accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce deteriorări sau
distrugeri, atât ale mijloacelor de muncă, dar şi ale obiectelor muncii ( în cazul
exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri care agresează nu numai victima, ci
şi utilajele din jur).

Consecinţe asupra mediului de muncă

-Ambele categorii de mediu (fizic şi social) de muncă pot fi afectate de producerea
accidentelor de muncă şi apariţia bolilor profesionale, dar în mod deosebit cel
social. Consecinţe asupra mediului social au şi accidentele şi bolile profesionale,
concretizate mai ales sub forma stresului suportat de cei aflaţi la locuri de muncă
apropiate de cel al victimei, cu toate manifestările specifice.

Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli

profesionale Nr.756-XIV din 24.12.99
Articolul 2. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
(1) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor
raporturi specifice, prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de
riscuri profesionale: diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca
urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale.
(2) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte integrantă din
sistemul public de asigurări sociale obligatorii.
(3) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează persoanelor
asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru:
a) diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
b) promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale.
(4) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe
principiul asumării riscului profesional de către persoanele ce beneficiază de rezultatul muncii
prestate, pe principiul contributivităţii obligatorii şi pe alte principii ale sistemului public de
asigurări sociale obligatorii.
(5) Asigurător pentru accidente de muncă şi boli profesionale este Casa Naţională de
Asigurări Sociale şi structurile teritoriale ale acesteia.

Articolul 3. Persoanele asigurate

În conformitate cu prezenta lege, în mod obligatoriu, sînt asiguraţi pentru accidente de
muncă şi boli profesionale şi se denumesc asiguraţi:
a) cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care desfăşoară activitate pe
teritoriul Republicii Moldova, în bază de contract individual de muncă, încheiat cu un angajator
din Republica Moldova;

18
 b) cetăţenii Republicii Moldova care desfăşoară activitate în străinătate, în baza dispoziţiei
legale a unui angajator din Republica Moldova;
c) persoanele care desfăşoară activitate în funcţii elective sau sînt numite în autorităţile
publice, pe durata mandatului, ale căror drepturi şi obligaţii sînt asimilate cu cele ale persoanelor
prevăzute la lit.a).

Articolul 8. Obiectivele asigurării

(1) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:
a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) reabilitarea medicală şi profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi
bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;
c) acordarea de prestaţii şi indemnizaţii în bani, în condiţiile prezentei legi.
(2) Asigurătorul are obligaţia să-şi organizeze activitatea pentru realizarea obiectivelor
prevăzute în prezentul articol, precum şi să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor
informaţiilor la care are acces în realizarea acestor obiective.

Articolul 13. Prestaţii pentru reabilitarea profesională

(1) Prestaţiile pentru reabilitarea profesională se acordă de către asigurător la solicitarea
asiguraţilor care nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, dar care, ca urmare a unui
accident de muncă sau a unei boli profesionale, nu mai pot desfăşura activitatea conform
calificării.
(2) Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru reabilitarea profesională:
a) costul cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare;
b) plata indemnizaţiei pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare.
(3) Indemnizaţia, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare, se
acordă lunar şi constituie 70 % din salariul lunar asigurat al asiguratului pe luna premergătoare
lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată boala profesională.
(4) Indemnizaţia se acordă numai în cazul în care asiguratul nu beneficiază, pe durata
cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare, de indemnizaţie pentru incapacitate
temporară de muncă sau de pensie de invaliditate, acordate potrivit legislaţiei.
(5) Indemnizaţia se acordă doar cu condiţia că asiguratul respectă dispoziţiile
asigurătorului cu privire la:
a) instituţia unde urmează a se desfăşura cursurile de restabilire a calificării sau de
recalificare;
b) programul de instruire.

Articolul 16. Indemnizaţia de invaliditate

(1) Asiguraţii care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, şi-au
pierdut, total sau cu cel puţin 25%, capacitatea de muncă au dreptul la o indemnizaţie de
invaliditate care se acordă lunar pe toată perioada în care beneficiază de pensie de invaliditate
din sistemul public de asigurări sociale.
(2) Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate diferă în funcţie de gradul de invaliditate al
asiguratului, stabilit potrivit legislaţiei.
(3) Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate pentru asiguratul încadrat în gradele I sau II de
invaliditate se determină ca diferenţa dintre 2/3 din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului
pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională şi cuantumul pensiei de invaliditate a acestuia stabilit prin
sistemul public de asigurări sociale.
(4) Salariul mediu lunar asigurat realizat pînă la 1 ianuarie 1999 se determină prin
înmulţirea coeficientului individual al asiguratului la salariul mediu pe ţară pentru anul precedent
anului stabilirii indemnizaţiei de invaliditate. Coeficientul individual al asiguratului reprezintă

19
raportul dintre salariul mediu lunar pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs
accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul mediu pe ţară
pentru aceeaşi perioadă.
(5) Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate pentru asiguratul încadrat în gradul III de
invaliditate se determină procentual, din indemnizaţia stabilită conform alin.(3), corespunzător
gradului de reducere a capacităţii de muncă.
(6) Încadrarea în alt grad de invaliditate condiţionează modificarea cuantumului
indemnizaţiei de invaliditate în corespundere cu gradul actual de invaliditate, iar reluarea
gradului de invaliditate condiţionează revenirea la cuantumul indemnizaţiei de invaliditate
stabilit anterior pentru gradul respectiv.
(7) Indemnizaţia de invaliditate se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare
constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a
salariului mediu pe ţară pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern.
(8) Gradul de reducere a capacităţii de muncă pentru acordarea de indemnizaţie
asiguratului încadrat în gradul III de invaliditate se stabileşte în modul prevăzut de legislaţie.
(9) Beneficiarul indemnizaţiei de invaliditate la care se presupune că există potenţial
recuperator are obligaţia să urmeze programul individual de recuperare stabilit de medicul expert
al asigurătorului.
(10) Nerespectarea programului individual de recuperare, din motive nejustificate, atrage
suspendarea plăţii indemnizaţiei de invaliditate.
(11) Pentru asiguraţii încadraţi în gradul III de invaliditate, medicul expert al
asigurătorului, în funcţie de rezultatele programelor de recuperare, înaintează, conform
legislaţiei, propunerea privitor la:
a) menţinerea gradului de reducere a capacităţii de muncă; sau b) schimbarea gradului de
reducere a capacităţii de muncă.
(12) Atunci cînd se constată o modificare a capacităţii de muncă în urma executării
programului de recuperare, medicul expert al asigurătorului poate propune, conform legislaţiei,
revizuirea gradului de invaliditate.
(13) Dacă la examinarea medicală, după efectuarea programului de recuperare, se constată
că sînt necesare măsuri de recuperare suplimentare în vederea reintegrării profesionale,
asigurătorul are obligaţia să asigure prestaţiile respective.

Articolul 17. Acordarea indemnizaţiei de invaliditate

(1) Indemnizaţia de invaliditate se acordă la cererea persoanei îndreptăţite.
(2) Cererea împreună cu decizia de încadrare în gradul de invaliditate şi decizia de
pensionare, emise conform legislaţiei, se prezintă asigurătorului.
(3) În termen de pînă la 30 de zile de la data depunerii cererii, asigurătorul întocmeşte
dosarul de acordare a indemnizaţiei de invaliditate, care trebuie să cuprindă:
a) documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a îmbolnăvirii
profesionale, întocmite de autorităţile competente;
b) decizia de încadrare în gradul de invaliditate;
c) decizia de pensionare;
d) declaraţia angajatorului cu privire la salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe
ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată
îmbolnăvirea profesională;
e) propunerea medicului expert al asigurătorului cu privire la gradul de reducere a
capacităţii de muncă, pentru asiguraţii încadraţi în gradul III de invaliditate;
f) cuantumul indemnizaţiei de invaliditate la care are dreptul asiguratul.
(4) Neprezentarea la examinarea medicală atrage respingerea cererii de acordare a
indemnizaţiei de invaliditate.

20
 (5) Acordarea indemnizaţiei de invaliditate sau respingerea cererii de acordare a
indemnizaţiei de invaliditate se face prin decizia conducerii asigurătorului în termen de pînă la
45 de zile de la data depunerii cererii.
(6) Decizia de acordare a indemnizaţiei de invaliditate sau de respingere a cererii de
acordare a indemnizaţiei de invaliditate se comunică în scris solicitantului în termen de pînă la 5
zile de la data emiterii ei şi va cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se satisface
sau se respinge cererea.

Articolul 18. Indemnizaţia de deces

(1) În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, de indemnizaţie de deces beneficiază:
a) copiii asiguratului care, la momentul decesului acestuia:
- au vîrsta de pînă la 18 ani sau au împlinit această vîrstă, dar fără a depăşi vîrsta de 23 de
ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt secundar, mediu de specialitate şi
superior, cursuri de zi;
- sînt încadraţi într-un grad de invaliditate, indiferent de vîrstă;
b) soţul asiguratului, care la momentul decesului acestuia:
- este încadrat într-un grad de invaliditate;
- a atins vîrsta de pensionare;
c) soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la momentul
decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de 3 ani.
(2) Indemnizaţia de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă, corespunzător numărului
şi categoriei persoanelor aflate în întreţinerea asiguratului după cum urmează:
a) pentru copiii în vîrstă de pînă la 18 ani sau peste această vîrstă, fără a depăşi vîrsta de 23
de ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt secundar, mediu de specialitateşi
superior, cursuri de zi, sau pentru copiii invalizi, indiferent de vîrstă:
- echivalentul a 5 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului
decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 5 salarii medii lunare pe economie
pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru un copil;
- echivalentul a 8 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului
decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 8 salarii medii lunare pe economie
pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru doi copii;
- echivalentul a 12 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului
decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 12 salarii medii lunare pe economie
pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat, pentru trei sau mai mulţi copii;
b) pentru soţul asiguratului care, la momentul decesului acestuia, este încadrat într-un grad
de invaliditate sau a atins vîrsta de pensionare - echivalentul a 3 salarii, calculate ca medie a
salariului lunar asigurat al asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a
produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de
3 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul
asigurat;
c) pentru soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la
momentul decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de
3 ani - echivalentul a 3 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al asiguratului
decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai puţin de 3 salarii medii lunare pe economie
pentru anul premergător anului în care s-a produs cazul asigurat.

21
 (3) Persoana care se regăseşte în mai multe din situaţiile prevăzute la alin.(2) al prezentului
articol va beneficia de indemnizaţia stabilită numai pentru una din aceste situaţii.
(4) Suma totală a indemnizaţiilor acordate nu poate depăşi echivalentul a 24 salarii medii
lunare pe economie.
(5) În situaţia în care suma totală a indemnizaţiilor de deces este mai mare decît limita
prevăzută la alin.(4) al prezentului articol, indemnizaţia acordată fiecărei persoane în drept se
reduce proporţional.
(6) Indemnizaţia acordată copiilor victimei nu se reduce.

Articolul 19. Acordarea indemnizaţiei de deces

(1) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei de deces se prezintă asigurătorului. La cerere se
anexează:
a) documentele de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a bolii profesionale,
întocmite de autorităţile competente;
b) adeverinţa de deces a asiguratului, eliberată de autoritatea competentă;
c) alte acte din care rezultă dreptul solicitantului, conform legislaţiei.
(2) Acordarea indemnizaţiei de deces sau respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei
de deces se face prin decizia conducerii asigurătorului în termen de pînă la 45 de zile de la data
depunerii cererii.
(3) Decizia de acordare a indemnizaţiei de deces sau de respingere a cererii de acordare a
indemnizaţiei de deces se comunică în scris solicitantului în termen de pînă la 5 zile de la data
emiterii ei.

Capitolul III
PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE
Articolul 21. Responsabilităţile şi obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor
(1) Angajatorii răspund pentru crearea condiţiilor de securitate şi igienă la locurile de
muncă conform legislaţiei.
(2) Angajatorii au obligaţia:
a) să aplice măsuri de securitate şi igienă a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă
şi a bolilor profesionale, pentru eliminarea factorilor de risc;
b) să asigure informarea angajaţilor, participarea acestora la elaborarea, adoptarea şi
aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
c) să furnizeze orice informaţie solicitată de asigurător ce se referă la factorii de risc de la
locurile de muncă.
(3) Angajaţii au obligaţia să cunoască şi să respecte măsurile luate de angajatori pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
(4) Pentru realizarea măsurilor de prevenire, salariaţii nu suportă nici un fel de cheltuieli.
(5) Angajaţii au dreptul să sesizeze asigurătorul asupra neluării de către angajator a unor
măsuri de prevenire, fără ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor.

Articolul 22. Promovarea şi stimularea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a

bolilor profesionale
Asigurătorul are sarcina să promoveze şi să stimuleze, prin majorarea sau reducerea
contribuţiilor de asigurare şi prin alte forme legale, activitatea de prevenire a accidentelor de
muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:
a) menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate;
b) îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
c) eliminării sau reducerii riscului survenirii cazului asigurat.

22