ALERGÂND

CU

MOȘ CRĂCIUN
MARATON la polul nord

ANDREI ROŞU

Toate fondurile
provenite din vânzarea
acestui eBook
vor fi donate
CUPRINS

cuvânt înainte
Victor Hănescu

INTRODUCERE
În memoria lui Teodor Negoiță

Despre
Andrei Roșu

Primul meu maraton

La Polul Nord!
 CUVÂNT ÎNAINTE

S usțin fundația HOSPICE Casa Speranței pentru că au o misiune

clară, demnă de admirație. În familia oricui pot exista cazuri de
persoane care suferă de boli incurabile, iar faptul că o organizație își
dedică toată activitatea pentru acești oameni este impresionant. Ca
orice fundație, are nevoie de suportul celor din jur, iar eu sper să îi pot
susține de fiecare dată când am ocazia.
victor
Sunt foarte impresionat de povestea lui Andrei Roșu. Oamenii ca hănescu
Andrei te fac mândru de faptul că ești român și, totodată, te inspiră. Victor Hănescu este
Este impresionant cum un om reușește să își depășească limitele și să cel mai bun tenismen
român al momentului
sfideze orice lege a firii. Numai oamenii puternici psihic și fizic pot și ocupă poziția 63 în
atinge astfel de performanțe, iar Andrei pentru mine reprezintă vârful clasamentul ATP.

existenței umane. Am simțit nevoia să îi arăt aprecierea și primul Născut în 1981, Victor
este jucător profesionist
lucru care mi-a venit în minte a fost să cumpăr, în cadrul unei licitații de tenis încă din anul
organizate pentru susținerea HOSPICE, tobele cu care a cântat la 2000, iar în 2009 a
ocupat locul 26 în
Polul Nord. Au locul lor de onoare în living și sunt o sursă simbolică clasamentul ATP - cel
de ambiție și auto-depășire. mai bun rezultat al
carierei de până acum.

Îi doresc lui Andrei să doboare în continuare recorduri personale și

mondiale și să rămână la fel de fericit cum este acum. Această carte
merită citită de fiecare dintre noi și sper să inspire cât mai mulți
oameni.

ANDREI ROşU 5
 INTRODUCERE
teodor
negoiță
1947-2011
Primul român care
a atins Polul Nord
(1995).
A fondat și
condus prima
stație românească
permanentă de
cercetare și explorare
din Antarctica (Stația
Law-Racoviță),
inaugurată în 2006.
Fondatorul primului
program românesc de
cercetări polare (1987).
Doctor în chimie, teza
de doctorat „Controlul
poluării în Arctica și
Antarctica”.
Directorul Institutului
Român de Cercetări
Polare.
8 INTRODUCERE
În memoria lui Teodor Negoiță,
primul explorator român ajuns la Polul Nord.
Î nainte de toate, îți mulțumesc că ai cumpărat această carte electronică.
Dacă nu ai cumpărat-o, ci ai primit-o cadou sau a ajuns la tine dintr-o
simplă întâmplare, îți mulțumesc pentru curiozitatea de a o citi.
Dacă ar trebui să mă descriu în câteva cuvinte, aș spune că sunt un
om obișnuit care realizează lucruri (considerate de mulți oameni)
neobișnuite. Pentru mine, acestea au devenit normalitate, parte din
viața mea, din visele mele, din ceea ce mi-am propus să fac, să devin
sau să am pentru a fi împlinit.
Dar viața mea nu a fost întotdeauna așa. De multe ori a trebuit să încep
de la zero. Fie că a fost vorba despre o relație, o școală, o formație,
un hobby, o carieră, un colectiv de colegi, un grup de prieteni sau un
proiect important. De fiecare dată, oricât de dificilă ar fi fost situația
în care mă aflam, am fost salvat de dorința puternică de a îmi realiza
visele.
Am constatat că noi, oamenii, suntem capabili de lucruri extraordinare,
chiar și atunci când viața nu ne-a înzestrat cu calități de atlet, talent de
artist, creier de savant, familie bogată, societate perfectă sau noroc cu
carul. Putem reuși când nimeni nu ne acordă vreo șansă sau un sprijin
substanțial. În jurul nostru sunt atât de multe exemple de reușită,
încât am fost întodeauna convins că succesul nu este o întâmplare și
că merită să visez departe și să fac tot ce îmi stă în putință pentru a
avea succes în ceea ce îmi propun.
Această carte este despre alergare, despre o călătorie frumoasă,
despre cel mai nordic și cool (la propriu) concurs din lume, despre
oameni frumoși, întâmplări memorabile și, nu în ultimul rând, despre
depășirea limitelor și despre temerile pe care a trebuit să le înfrunt
pentru a ajunge la Polul Nord.
Am început prin a alerga, gâfâind, maxim un kilometru, iar după
câteva luni eram în țara lui Moș Crăciun, la -40 de grade. Și, doi ani mai
târziu, în Cartea Recordurilor, pentru „cel mai rapid timp de finalizare
a circuitului 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe cele 7 continente” –
dar asta este altă poveste!

Recitind aceste rânduri, trăiesc cu senzația că este vorba despre

altcineva...

Scriam mai sus că am o mulțime de temeri; unele sunt chiar fobii.

Frica de zborul cu avionul. Frica de înălțime. De cutremure. Teama de
a vorbi în public. De a fi ridicol. Teama de schimbare. Frica de câini.
Neliniștea pe care o simt când îmi fac analizele și mi se ia sânge. Teama
de boli. De spitale. De doctori. De accidente. De o moarte stupidă.
De pierdere a celor dragi. De infractori. De violențe. De oameni
iresponsabili. De a nu apuca să le spun celor la care țin cât de mult îi
iubesc. De singurătate. De o bătrânețe deprimantă. Frica de eșec. Știu
că nu voi scăpa niciodată de temerile mele, de aceea mi-am propus să
mă împrietenesc cu ele.

Viața mea s-a schimbat odată cu venirea pe lume a primului nostru

copil, Alex. A fost declicul de care aveam nevoie pentru a schimba
ceva în viața mea. Pentru a îmi realiza noi și noi vise, care să mă
transforme în ceea ce vreau să devin – un model inspirațional, atât
pentru copiii mei cât și pentru oamenii care găsesc în povestea mea o
sursă de motivație.

În ultimii ani mi-am redescoperit curiozitatea, dorința de cunoaștere

și de transformare pe care le aveam copilărie. Alergarea a devenit
instrumentul meu de dezvoltare personală, care m-a disciplinat, mi-a
dat energia necesară pentru a face lucuri și mi-a imprimat dorința de a
deveni un tată mai bun, un soț mai bun, un coleg mai bun, un prieten
mai bun, un român mai bun, un om mai bun.

Până nu demult, preferam să cred că totul este perfect și că problemele

altora nu au de ce să mă afecteze și să mă consume emoțional. Mă
simțeam stânjenit de fiecare dată când primeam câte un e-mail în care
se cerea sprijin pentru un copil sau adult care avea nevoie de ajutor
pentru o operație, un transplant sau donare de sânge. Inventam tot

ANDREI ROşU 9
felul de scuze, apoi dădeam mai departe mesajul și îmi spuneam: gata,
mi-am făcut datoria, poate că mesajul va ajunge la vreun milionar
filantrop…

În nicio țară, oricât de dezvoltată, statul nu îi poate ajuta pe toți cei

aflați în suferință. De multe ori, există pacienți care nu au nevoie doar
de medicamente sau de un tratament costisitor, ci – mai ales – de
oameni care să le zâmbească, să îi încurajeze și să îi îmbrățișeze. Din
fericire pentru prezentul și viitorul nației noastre, există români care
au înțeles (cu mult timp înaintea mea) că viața înseamnă și implicare
socială. A dona sau a fi voluntar pentru o fundație nu trebuie să fie un
motiv de a te bate cu cărămida în piept sau să constituie o excepție, ci
ar trebui să devină o regulă – o premisă pentru o societate sănătoasă,
normală, spre care tindem și pe care ne-o dorim cu toții.

Cine a ținut în brațe un copil orfan sau a fost ținut de mână de către
un pacient care mai are de trăit doar câteva săptămâni, știe la ce m-am
referit în rândurile de mai sus și înțelege decizia mea de a sprijini
numeroase cauze sociale. Depinde doar de noi tipul de societate în
care vrem să trăim: una cinică, în care nu ne pasă de cei care suferă
în jurul nostru sau una în care fiecare dintre noi face ceva pentru a îi
ajuta pe cei mai puțin norocoși.

Cea care m-a ajutat să deschid ochii și să îmi doresc o puternică

implicare socială a fost fundația Hospice Casa Speranței. În noiembrie
2010 am fost invitat la centrul de îngrijire paliativă din Brașov, am ieșit
din zona de confort și am discutat cu pacienți aflați în faza terminală a
vieții lor, iar viața mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Această carte este felul meu de a mulțumi echipei Hospice și de a

contribui la construirea celui mai mare și modern centru de îngrijire
paliativa din București. Împreună cu recunoștința mea; mă ajutați să
fiu un om mai bun și să dau sens și valoare alergărilor mele!

ANDREI ROşU 11
DESPRE ANDREI ROȘU

37 ani / căsătorit / 2 copii / manager de proiecte / atlet de anduranță

– ultra maraton și ultra triatlon / susținător de proiecte sociale /
percuționist amator / vorbitor public / blogger inspirațional / deținător
de recorduri naționale și mondiale / membru al cluburilor internaționale
de maraton „7 Continente” și „Grand Slam” / organizator de evenimente
sportive. Și multe altele.

RECORDURI:

Record mondial, omologat atât de Cartea Recordurilor cât și de

Academia Recordurilor Mondiale, pentru Timpul cel mai rapid de
alergare a 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Premieră mondială: Andrei Roșu este primul om din lume care a

cântat la tobe la Polul Nord.

Recorduri Naționale la alergarea pe șosea, atât pe durata a 24 de ore,

cat și pe distanța a 100 de mile (161 km), stabilite pe parcursul unei
alergări non-stop în scop caritabil desfășurate între Brașov și București
în noiembrie 2011.

Premiere naȚionale:

Primul român participant la Maratonul Polului Nord și la

Maratonul din Antarctica.
Cel mai tânăr român ajuns la Polul Nord.
Primul român membru al cluburilor „7 Continente” și „Grand
Slam”.
Primul român care a terminat o competiție Double Iron (7.6
km înot, 360 km bicicletă, 84 km alergare, în maxim 36 de ore).
Primul român calificat la finala campionatului mondial de
Triplu Ironman (11.4 km înot, 540 de km bicicletă, 126 km
alergare).
Primul român aflat în circuitul mondial de ultra triatlon.
Câștigător al Tower Center Up Run 2013 – primul concurs din
România de alergare pe scări.
Primul român care a reușit traversarea integrală și fără oprire a
lacului Snagov (15 kilometri).

14 DESPRE
Povestea din spatele recordurilor

Fost membru al formației de muzică pop din anii ’90 „Gaz pe Foc”,
Andrei Roșu lucrează, din 2002, într-o companie multinațională, în
prezent ca Management & Strategy Consultant – cu nominalizări și
premii pentru proiecte profesionale la Gala Societății Civile sau Gala
Premiilor de Excelență în Resurse Umane.

În ianuarie 2010, Andrei Roșu a decis să facă o serie de schimbări în

viața sa și să devină un model pentru băiețelul său, atunci în vârstă de
un an, și să alerge primul său maraton. Fără a avea istoric ca sportiv,
a reușit să termine cu succes Maratonul Polului Nord (aprilie 2010),
în ciuda condițiilor meteo extreme. El a devenit primul român care
termină un astfel de maraton și, totodată, cel mai tânăr român care a
atins până în prezent Polul Nord geografic.

După această performanță, Andrei Roșu a alergat 7 maratoane pe 7

continente, în mai puțin de un an (iulie 2010 – iunie 2011), devenind
al 50-lea om de pe planetă care intră în clubul „Grand Slam”, al
alergătorilor care au terminat un maraton atât la Polul Nord cât și pe
cele 7 continente.

Pe parcursul cursei de 100 de kilometri din Antarctica (decembrie

2010), lui Andrei Roșu i-a venit ideea alergării a 7 ultramaratoane pe
cele 7 continente. Efortul său, materializat în peste 10.000 de kilometri
parcurși la antrenamente și în competiții oficiale, a fost recunoscut
de către Cartea Recordurilor și Academia Recordurilor Mondiale în
martie 2012.

Încercările sale îndrăznețe au fost întrerupte deliberat în august 2011,

pentru ca Andrei să se poată implica în procesul de babysitting și
schimbat scutecele celui de-al doilea copil al său, Ema. Asta nu l-a
împiedicat să stabilească recordul național la alergarea pe șosea, atât
pentru 24 de ore cât și pentru 100 de mile (161 kilometri).

Andrei Roșu este donator benevol de sânge și un fundraiser extrem

de activ, sprijinind numeroase proiecte sociale și fundații. Jumătate
din veniturile sale provenite din activitatea de vorbitor public sunt
direcționate către cauze sociale.

ANDREI ROşU 15
Temele preferate abordate în discursurile sale publice sunt:
Stabilirea și atingerea obiectivelor;
Managementul timpului, al proiectelor și al schimbării;
Productivitatea;
Adoptarea deciziilor;
Cultura organizațională, branding-ul intern și cel personal;
Vânzările și fundraising-ul;
Performanța în orice domeniu.

Andrei Roșu este implicat și în numeroase programe și proiecte

educaționale, și participă frecvent – pro bono – la evenimente
organizate în școli, licee și universități.

Blogul său va ajunge curând la jumătate de milion de vizitatori,

devenind cel mai citit blog al unui sportiv amator român.

În octombrie 2010, povestea lui Andrei Roșu a făcut o impresie

excelentă asupra publicului prezent la TEDx București și, în 2012,
Andrei Roșu a devenit primul român invitat să susțină un nou discurs
TED, participând la TEDx Reghin.

Continuându-și pasiunea și implicarea socială, Andrei Roșu a reușit să

organizeze, împreună cu un alt alergător de succes - Gabriel Solomon,
prima și cea mai de succes platformă de running & fundraising din
România - Transmaraton (www.transmaraton.org). Primele două
ediții, desfășurate în 2012 și 2013, au reușit să strangă pentru proiectele
sociale susținute aproximativ 300.000 RON.

Proiectele sale sportive includ și alte premiere naționale: în martie

2013 Andrei Roșu a terminat Double Iron Florida, un ultra triatlon
desfășurat non-stop în limita a 36 de ore și care a inclus 7.6 km înot,
360 km bicicletă și 84 km alergare... în ciuda faptului că Andrei
începuse lecțiile de înot și de ciclism de abia cu un an înainte!

Următoarea provocare: Triple Iron World Championship (Mexic),

20-23 noiembrie 2013. Acest ultra triatlon presupune 11.4 km înot,
540 km bicicletă și 126 km alergare. Și, cu siguranță, Andrei Roșu nu
se va opri aici!

ANDREI ROşU 17
 Primul meu maraton.
La Polul nord!

E ra toamna lui 2009. Trecuseră aproape zece ani de când începusem

să lucrez într-o multinațională, trei de când mă căsătorisem și unul de
când eram tată. Aveam zece kilograme în plus și, din calculele mele,
peste treizeci de ani aș fi cântărit mai mult de 0,1 tone.

Canapeaua era locul în care îmi petreceam majoritatea serilor, după

o zi foarte lungă de lucru sau după un sfârșit de săptămână în care
principalele activități erau mersul la hipermarket sau treburile casnice.
Priveam la televizor cel puțin trei ore, navigând conștiincios printre
sutele de canale. Consumul de bere era de o doză pe oră, iar miezul
DESPRE CURSĂ nopții mă găsea într-o stare avansată de somnolență, dar refuzând să
închid ochii. Aceleași filme, aceleași talk-show-uri, aceleași reclame –
LOCAțIE
Camp Barneo, Polul dar asta conta mai puțin. Privitul la televizor era terapia mea pentru a
Nord (90 de grade uita de termenele limită de la birou și de criza economică mondială.
latitudine nordică)

PERIOADA Deși mă simțeam cât se poate de comfortabil în această situație, o

Aprilie
voce interioară – destul de timidă – îmi spunea că trebuie să fac o
DISTANțA schimbare. Nu prea înțelegeam de ce. Aveam casă, aveam mașină,
42.2 km
aveam familie, aveam o slujbă, plăteam la timp ratele, aveam o sănătate
TEREN destul de bună - chiar dacă răceam la fiecare 2-3 luni. De ce ar fi trebuit
Gheață și zăpadă (1-30
cm)
să schimb ceva? Totuși, acest sentiment persista, dar nu știam ce să fac.
Aș fi preferat să se întâmple ceva sau să vină cineva cu o soluție. Eram
TEMPERATURA
Între -28 și -40º C
reprezentativ pentru definția dată de Einstein nebuniei, făcand zi de zi
același lucru și așteptând rezultate diferite.
TAXA DE îNSCRIERE
11.900 EURO
Într-o seară, în timp ce priveam la televizor, fiul meu Alex s-a
PARTICIPANȚI
30-35
cățărat pe canapea și s-a așezat lângă mine. Eu butonam de zor
telecomanda, încercând să găsesc ceva interesant de văzut. Alex
PRIMA EDIȚIE
2002
mi-a luat telefonul mobil, crezând că este o telecomandă, și a
început să butoneze și el, privind fericit spre mine și așteptând
WEBSITE
npmarathon.com
felicitări din partea mea. Imitându-mă, Alex m-a făcut să
realizez că el va deveni ceea ce va vedea la persoana de lângă el.
Mi-am dat seama că nu voi putea să îi cer să aibă o viață activă, dacă
eu voi sta în continuare pe canapea. Sau să am pretenția să mănânce
sănătos, dacă eu voi avea în farfurie junk food. Sau să își descopere
visele și pasiunile dacă eu nu voi face asta.

20 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

 Acela a fost momentul în care am decis să îmi schimb viața. Nu
știam cum, dar important era că mă trezisem. Și asta m-a făcut, cu
siguranță, deschis la oportunitățile care urmau să apară. Prima dintre
ele a fost un e-mail primit de la o colegă, care știa că sunt friguros
și mi-a trimis, în gluma, un link despre un maraton. La Polul Nord!
Prima mea reacție a fost, conform obișnuinței, de a șterge acel mesaj.
Dar ceva m-a oprit. Mi-am amintit de zecile de cărți de aventură pe
care le citeam în copilărie și care mă duceau cu gândul foarte departe,
dorindu-mi să explorez oceanele, deșerturile, munții și toate locurile
frumoase de pe Pământ. Nu știu de ce, dar acea dorință se pierduse pe
măsură ce am crescut și am fost familiarizat cu viața reală. Însă acum,
recitind de câteva ori articolul despre acel maraton, am simțit din ce
în ce mai mult că trebuie să ajung la Polul Nord.

Nu știam ce presupune un maraton. Nu știam ce presupune o competiție

desfășurată în condiții arctice. Nu știam cât costă participarea la o astfel
de aventură și, după ce am aflat bugetul necesar, nu știam de unde
aș putea procura o astfel de sumă, astronomică pentru posibilitățile
mele. Dar toate astea contau mai puțin. Imaginea mea aterizând la
Polul Nord, termind cu bine maratonul, întorcându-mă fericit acasă și
povestind familiei despre cele întâmplate era atât de vie încât am fost
sigur că voi depăși orice obstacol pentru a ajunge acolo.

Această experiență era o ocazie excelentă de a mă schimba. Știam că

nu aș fi putut să termin maratonul de la Polul Nord dacă nu m-aș fi
transformat într-o persoană care să poată face acest lucru. Știam, de
asemenea - din toate cărțile scrise de oameni de succes - că sunt câteva
lucuri pe care trebuie să le fac pentru a îmi atinge obiectivele.

În primul rând, să mă trezesc devreme. De regulă, în timpul săptămânii

de lucru nu mă ridicam din pat mai devreme de 8 – chiar dacă alarma
suna la 7 – iar sâmbăta și duminica mă găseau lenevind până aproape
de prânz. Acest program nu mi-ar fi permis să mă antrenez, așa că
noua oră de trezire urma să fie 5. Primele zile de trezit la aceasta
oră au fost aproape catastrofale. Începuse iarna, afară era întuneric
iar temperaturile scăzuseră cu mult sub zero grade. Era atât de bine
sub plapumă încât nu aș fi coborât de acolo dacă nu mi-ar fi venit în
minte motivul pentru care făceam asta și frica de eșec – știam că pot
chiar muri dacă mă duc nepregătit la acel maraton. Pentru a îmi face
viața mai ușoară, foloseam câteva trucuri: îmi pregăteam din seara
precedentă lucrurile de care aveam nevoie a doua zi dimineață; îmi
lăsam pe noptieră iPod-ul, potrivit la un cântec care să mă energizeze
de îndată ce suna alarma; luam cina mult mai devreme decât de obicei;
plecam la culcare odată cu fiul meu – practic, dormeam mai mult și

22 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

mai bine decât înainte, dar ideea de a mă trezi la 5 nu îmi surâdea
deloc. Din fericire, după o săptămână de program matinal m-am
obișnuit cu deșteptarea la o astfel de oră și de multe ori mă trezeam
înainte de zgomotul alarmei.

STRATEGIE de antrenament
Una dintre descoperirile făcute pe parcursul experienței mele a fost
faptul că alergam total incorect. Capul aplecat, corpul arcuit, mâinile
ținute haotic, mușchii feței încordați, pumnii strânși, respirație
necontrolată. Nici nu e de mirare că obișnuiam să gâfâi după doi-trei
kilometri, ceea ce îmi anula în mare măsură plăcerea de a alerga și
dorința de a face mișcare mai des. Câteva clipuri de pe internet cu
lecții și tehnici de alergare au fost suficiente pentru a mă convinge că
trebuie să reînvăț cum să pun un picior în fața celuilalt, pentru a avea o
postură corectă, a economisi energia și a termina cu bine un maraton.

În ceea ce privește programul de antrenament, în pregătirea primului

meu maraton am apelat la unul destul de relaxat, care să îmi permită
să merg în continuare la birou și să am suficient timp pentru familie
și pentru toate aspectele logistice ale experienței mele arctice. Mai
jos puteți găsi programul aferent celor 9 săptămâni de dinaintea
maratonului. Nu a fost cel mai deștept program, dar a funcționat!
Săptămâna 9 (8-14 feb.) Săptămâna 5 (8-14 mart.)
Ziua 1: 15 km (banda) Ziua 1: 36 km
Ziua 3: 8 km (exterior) Ziua 3: 12 km (exterior)
Ziua 5: 8 km (exterior) Ziua 5: 10 km (exterior)
Săptămâna 8 (15-21 feb.) Săptămâna 4 (15-21 mart.)
Ziua 1: 20 km (banda) Ziua 1: 30 km (exterior)
Ziua 3: 10 km (exterior) Ziua 3: 12 km (exterior)
Ziua 5: 10 km (exterior) Ziua 5: 8 km (exterior)
Săptămâna 7 (22-28 feb.) Săptămâna 3 (22-28 mart.)
Ziua 1: 25 km (banda) Ziua 1: 24 km (exterior)
Ziua 3: 10 km (exterior) Ziua 3: 8 km (exterior)
Ziua 5: 10 km (exterior) Ziua 5: 6 km (exterior)
Săptămâna 6 (1-7 mart.) Săptămâna 2 (29 mart. – 2 apr.)
Ziua 1: 33 km (exterior) Ziua 3: 10 km (exterior)
Ziua 3: 10 km (exterior)
Ziua 5: 10 km (exterior/camera Săptămâna 1 (3-10 apr.)
frigorifică) Ziua 1: 6 km (exterior)
Ziua 4: Maratonul Polului Nord

ANDREI ROşU 23
 DIETA

Una dintre deciziile înțelepte pe care le-am adoptat în perioada

antrenamentelor pentru primul meu maraton a fost de a apela la
sprijinul unui nutriționist. Un efort intens nesusținut de o dietă
corespunzătoare mi-ar fi scăzut șansele de reușită și mi-ar fi
făcut recuperarea mult mai dificilă.

Din fericire, l-am cunoscut pe doctorul Șerban Damian -

singurul nutriționist sportiv din România acreditat de Comitetul
Internațional Olimpic – care mi-a recomandat o dietă foarte
eficientă și adaptată preferințelor mele culinare de la acea vreme.
M-a bucurat faptul că a fost concepută plecând de la ceea ce era
deja bine în alimentația mea și, nu în ultimul rând, că a încăput
pe o singură pagină...

Pe scurt, fără a intra în detalii pentru fiecare aliment în parte

(cantități, calorii, etc.)

Masa #1: pâine (graham, integrală), miere, lapte

degresat, banane
Masa #2 (gustare): stafide, migdale, mere.
Masa #3: pui (sau curcan), salată, pâine (integrală),
pilaf (sau fasole verde).
Masa #4 (gustare): iaurt, brioșă (sau biscuiți și lapte
ori suc proaspăt de fructe).
Masa #5: pește (somon, păstrăv, șalău, ton) sau vită,
cu cartofi natur și salată.
Masa #6 (gustare): pâine integrală, brânză (sau
brânzică de casă), compot (caise sau
ananas).

Printre aceste mese, trebuia să mai strecor diverse concentrate

proteice, pentru refacerea cât mai rapidă a musculaturii.

Dieta conținea aproximativ 2700 calorii și un raport carbohidrați

– proteine – grăsimi 55-20-25.

24 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

Apoi, să îmi fac un plan. Ce presupunea plecatul la Polul Nord? Ce
pași ar fi trebuit să parcurg pentru a ajunge acolo? În prima fază, am
pornit cu planul de la momentul prezent, dar m-am lovit - pe hârtie
- de o mulțime de obstacole: bani, timp, condiție fizică, echipament,
know-how. Așa că am decis să fac acest plan pornind de la final și
parcurgând în ordine invers cronologică, de la Z la A, pașii necesari
pentru a termina cu bine experiența mea polară. Finalul acestui plan
era visul meu: contextul din viitorul apropiat în care mă vedeam
devenind alt om, capabil de a atinge un obiectiv atât de îndrăzneț ca
maratonul de la Polul Nord.

A reieșit un plan foarte simplu: am mulțumit tuturor celor care m-au

sprijinit pentru a ajunge la Polul Nord; am revenit acasă, fericit, după
o săptămână fantastică petrecută la Polul Nord; am alergat maratonul
de la Polul Nord; am ajuns la Polul Nord; am plecat spre Polul Nord;
mi-am facut bagajul; am facut ultimul antrenament de dinainte de
plecare și eram într-o formă foarte bună; am dat jos balastul, slăbind
10 kilograme; am reușit prima mea alergare de 30 de kilometri; am
plătit taxa de participare la concurs; am trecut granița distanței de 25
de kilometri; am păstrat ritmul săptămânal de trei antrenamente; am
testat echipamentul într-un depozit frigorific; am găsit echipament
pentru condiții polare; am discutat cu exploratori și alpiniști români
familiarizați cu condițiile de temperatură extreme; am primit răspuns
pozitiv de la câțiva potențiali sponsori; mass-media a fost interesată
de subiect și a început să îl promoveze; am trimis mii de e-mail-uri
către potențiali sponsori; am găsit pe net un program de antrenament
pentru cei care mai au la dispoziție doar trei luni până la primul lor
maraton; am anunțat toți cunoscuții că urmează să plec la Polul Nord;
mi-am făcut un blog; am luat acordul unui cardiolog de a alerga; mi-
am scris un plan.

Și, nu în ultimul rând, să respect planul. Trezitul în fiecare zi la 5.

Antrenamentele. Blogul. Relația cu mass-media. Plecatul la timp de
la birou (pentru asta, am făcut un curs de management al timpului
și am devenit mai productiv, concentrând toate proiectele grele și
mai puțin apetisante în prima parte a zilei, când eram plin de energie
și aveam creierul odihnit). Găsirea de informații despre nutriție,
hidratare, alergare, antrenament, menținerea motivației, promovare,
echipament, blogging. Etc. Etc. Etc.

A respecta un plan, adică a acționa, mi s-a părut partea cea mai

simplă a acestei experiențe, deși cea mai consumatoare de energie,
timp și alte resurse. Știind unde urmează să ajung și care sunt pașii
necesari pentru a realiza asta, m-a ajutat să fiu extrem de motivat și de

ANDREI ROşU 25
Aici este depozitul
mondial de semințe
concentrat pe acțiunile planului meu. Practic, toate deciziile mele au
fost luate răspunzând la o întrebare foarte simplă: are această decizie
legătură cu visul meu ?

Înainte de a scrie această carte am recitit ceea ce am postat pe blog

începând din ianuarie 2010, când am făcut public planul de a alerga
la Polul Nord. Încă de la începutul postărilor mele, am tratat blogul ca
pe un jurnal și am fost sigur că, dacă îl voi împărtăși, voi avea foarte
multe de câștigat. Ceea ce scriu va fi un angajament puternic față de
propria persoană și de cei dragi. Teama de ridicol mă va obliga să îmi
respect planurile împărtășite pe blog. Îmi voi putea exprima în timp
real gândurile, temerile și emoțiile, ceea ce mă va ajuta să îmi păstrez
echilibrul psihic. Voi avea acces, peste ani și ani, la povestea nealterată
a experienței mele polare și voi putea retrăi stările prin care am trecut.
Voi cunoaște, chiar dacă doar virtual, alți oameni care îmi împărtășesc
pasiunile. În plus, împărtășirea pe blog a visului de a ajunge la Polul
Nord mi-a adus o mulțime de sfaturi excelente și ajutor din partea
unor oameni pe care nu îi cunoșteam și cărora le rămân recunoscător.

**
Maratonul de la Polul Nord, singurul din lume care se desfășoară
integral pe calota glaciară a Oceanului Arctic, este recunoscut de Cartea
Recordurilor ca fiind cel mai nordic (90 de grade latitudine nordică) și
desfășurat la cea mai joasă temperatură (minimul istoric a fost -40 de
grade C/F). Taxa de înscriere este de 11.900 EURO – cea mai mare din
lume, pentru o competiție de alergare.

Acestea au fost primele informații pe care le-am aflat despre competiția

la care urma să alerg primul maraton din viața mea. Dacă reușeam să
mă antrenez bine. Dacă urmam cu strictețe un program de nutriție
adecvat. Dacă slăbeam și ajungeam într-o formă fizică foarte bună.
Dacă făceam rost de fonduri și de echipamentul potrivit pentru
condiții arctice.
**

Blogul Și promovarea

Pentru a ajunge la Polul Nord am considerat necesar să mă dezvăț

de obiceiuri nocive precum fumatul, consumul de alcool, statul
peste program, mâncatul înainte de culcare, culcatul târziu, statul pe
canapea și privitul la TV. Și să învăț lucruri noi, care să mă ducă în
direcția propusă. De exemplu, să fac și să administrez un blog. Sunt
departe de a fi expert în acest domeniu, dar mă bucur că am găsit un
mediu prin care pot să îmi împărtășesc gândurile și experiențele.

ANDREI ROşU 27
 În primele 3 luni de activitate ca blogger, am avut aproape 13.000 de
vizitatori. Chiar dacă la ora la care scriu aceste rânduri mă apropii de
jumătate de milion de vizitatori, cifra menționată mai sus rămâne un
reper important în viața mea. Mulțumesc tuturor celor care au avut
curiozitatea și răbdarea de a citi materialele postate!

De asemenea, am primit pe blog foarte multe mesaje de încurajare, care

au constituit și rămân în continuare o sursă importantă de motivație.
Nu a fost nevoie să blochez sau să șterg vreun mesaj, ceea ce denotă
faptul că cititorii blogului meu au foarte mult bun simț.

Blogul a constituit și principala modalitate prin care mass-media a fost

la curent cu evoluția aventurii mele și prin care m-a putut contacta. De
altfel, la doar două zile după lansarea din ianuarie 2010 a blogului, am
fost contactat de un jurnalist de la unul dintre cele mai mari cotidiene
din țară (mulțumesc, Sandra!) și de către realizatorii matinalului de la
postul național de radio (mulțumesc, Cătălina!). Apoi, la scurt timp,
de către televiziuni.

Bine de știut
Viza. Nu este necesară pentru Polul Nord, deci orice persoană cu
drept de intrare în Norvegia – destinatie intermediară – poate ajunge
nestingherit la Polul Nord. Totuși, merită să luați pașaportul cu voi: veți
primi o viză simbolică!

Aclimatizare. Din fericire, iernile din România sunt suficient de reci

pentru a ne pune bazele unui antrenament polar. Pentru un confort fizic
și, mai ales, psihic suplimentar, merită făcut măcar un antrenament
într-un depozit frigorific (45-60 de minute, la o temperatura de minus
25-30 de grade). Asta ajută foarte mult și la testarea echipamentului.

Cazare. în Svalbard (Norvegia) există hoteluri de top. În schimb, la

Camp Barneo, Polul Nord, cazarea concurenților se face în corturi de 12
persoane. O amintire amuzantă este WC-ul polar: un butoi de cherosen
înfipt pe jumătate în calota glaciară. În aer liber.

Asigurare. Există o mulțime de polițe de asigurare. Am optat pentru

un furnizor internațional care oferă asigurare fără limită de sumă și
evacuare gratuită din orice colț al planetei, indiferent de motiv. Plus
despăgubiri pentru întârzierea bagajelor. Asta mi-a adus aproape două
mii de euro de-a lungul călătoriilor mele.

28 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

SponsorizĂrile

Fără îndoială, cea mai dificilă parte a aventurii maratonului de la Polul

Nord a fost găsirea de fonduri care să îmi finanțeze atât exorbitanta
taxă de înscriere cât și transportul, echipamentul, nutriția și multe
altele. Aș fi putut face de la început o cerere de sponsorizare conducerii
companiei la care lucrez, dar am preferat varianta mult mai dificilă,
care să mă oblige să depun un efort suplimentar.

Am cumpărat o bază de date și am trimis cinci mii de e-mail-uri către

potențiali susținători (sponsori), din absolut toate industriile.

Primele două săptămâni de căutări au fost deprimante. Am primit vreo

4.975 de refuzuri (sau lipsă de reacție). Îmi amintesc perfect primul
e-mail cu un răspuns pozitiv, pentru că l-am păstrat și îl recitesc din
când în când...

Andrei,
Am hotărât să sponsorizăm maratonul tău la Polul Nord cu
pachetul de €2.000. Aș vrea să ne întâlnim și să discutăm
condițiile acestei sponsorizări. Ruxandra, directoarea noastră
de Marketing & Communications, va lua legătura cu tine
pentru a stabili o primă întâlnire.
Mersi,
Dinu

E-mail-ul venise de la o firmă de audit și, în semn de mulțumire, le-

am asigurat cea mai mare vizibilitate pe echipamentul de concurs. În
total, aproape 25 de manageri de companii sau directori de marketing
au avut curajul (sau nebunia) de a sprijini un debutant ca mine, prin
sponsorizări în bani sau în produse. Le rămân profund recunoscător
și mă gândesc la ei de fiecare dată când termin o cursă. Dacă nu m-ar
fi susținut, nu aș fi ajuns la Polul Nord și, cu siguranță, nici la alte
competiții.

CĂlĂtoria

Am plecat din București într-o sâmbătă călduroasă de aprilie, cu

temperaturi de 20-25 de grade. După aproape 9 ore de zbor și 3
escale, am ajuns dincolo de Cercul Polar, la 78 de grade latitudine
nordică. Eram în Longyearbyen, capitala de 2000 de locuitori a insulei
Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, situat în nordul Norvegiei, la
vreo 2000 de km de Oslo (cam la aceeași distanță se află Londra de
București). Un prim motiv de bucurie a fost că tobele au rezistat cu
bine transportului. A propos de tobe, în urmă cu 4 luni văzusem în

ANDREI ROşU 29
 oraș, pe un stâlp, un anunț referitor la lecții de tobe. Nu știam să cânt
la vreun instrument, așa că am decis să învăț. Vreo zece lecții au fost
de ajuns pentru a mă descurca decent, așa că mi-a venit ideea de a lua
cu mine la Polul Nord un set de tobe și să devin primul om din lume
care cântă la acest instrument la Polul Nord. Neavând suficient loc în
bagaje, am cumpărat un set de tobe pentru copii. Chiar și așa, mi-au
îngreunat foarte mult transportul și m-au făcut, uneori, să regret că
nu am ales să învăț să cânt la un alt instrument, mai puțin voluminos,
de exemplu fluier sau muzicuță... Tobele au costat în jur de o sută
de dolari, dar investiția a meritat: doi ani mai târziu, ele aveau să fie
cumpărate, în cadrul unei licitații pentru Hospice Casa Speranței, de
către tenismanul Victor Hănescu.

Zborul a fost extrem de plăcut și nu au existat întârzieri. Peisajul pe

care l-am văzut din avion (între Tromso și Spitbergen) mi-a tăiat
răsuflarea și m-a ajutat să uit de oboseală și de frica de avion.

În Longyearbyen am fost impresionat de combinația mare-munte-

ghețari, de căsuțele colorate, de multitudinea de snowmobile, de
tradiția locală care cere să te descalți la intrarea în hotel, restaurant,
magazin etc., de vântul teribil de aici (care amplifică discomfortul
celor -10, -15 grade Celsius), de faptul că localnicii sunt în tricou și
canadiană (cu fermoarul deschis), în timp ce noi suntem îmbrăcați ca

Bine de știut
Grand Slam. Toți alergătorii care termină câte un maraton pe fiecare
continent plus maratonul Polului Nord sunt încriși automat în The
Marathon Grand Slam Club. Până în 2013, doar 74 de oameni din lume
reușiseră acest lucru. Eu am fost al cincizecilea.

Români la Polul Nord. Până să ajung în cel mai nordic punct de pe

Pământ, patru alți români reușiseră acest lucru. Pe 21 aprilie 1995
Teodor Negoiță devenea, la 48 de ani, primul român ajuns la Polul
Nord. Ulterior, a condus prima stație românească permanentă de
cercetare și explorare din Antarctica (Stația Law-Racoviță, fondată
de către el și inaugurată în anul 2006). Marele nostru explorator s-a
stins din viață pe 23 martie 2011. Pe 28 aprilie 2001 Uca Marinescu
ajungea la Pol, la 61 de ani, devenind prima sexagenară din lume care
a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic, cei doi poli geografici
ai Pământului. În fine, pe 21 aprilie 2007 alpinistul Cornel Galescu
(43 ani) și omul de afaceri Romeo Dunca (38 de ani), membri ai unei
expediții internaționale de 10 exploratori, ajungeau la Polul Nord după
9 zile de mers pe schiuri.

30 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

Semnăturile aparțin participanților
la maratonul de la Polul Nord
 pentru Polul Nord, de faptul că nu ai voie să părăsești localitatea fără
armă și fără a primi instructaj de apărare împotriva urșilor polari.

Și încă ceva: toate snowmobilele și mașinile au cheile în contact, iar

localnicii își lasă la vedere schiurile, snowboard-urile etc., fără teama
de a le fi furate.

Despre geografia și istoria localității. Longyearbyen a fost fondată

de americanul John Longyear, proprietar al companiei de cărbune
Boston, în 1906 - după descoperirea în zona a unor importante resurse
de minereu. În prezent, exploatarea minieră și turismul reprezintă
principalele industrii ale zonei. Longyearbyen este punct de tranzit
pentru multe croaziere și punct de plecare către expediții polare.

Tot aici se află, începând din 2008, depozitul de semințe al planetei

noastre. Aici sunt păstrate, ca rezervă pentru speciile care ar disparea
în mod natural sau în urma unor calamități, peste 1,5 milioane de
semințe.

În Longyearbyen am întâlnit o mulțime de oameni interesanți: oameni

de știință, exploratori, sportivi și turiști dornici de aventură.

Cea mai mare supriză a acestei opriri în Norvegia a fost de a îl întâlni,

în restaurantul în care luam micul dejun, pe marele fotbalist Zinedine
Zidane. Zizou se afla în Longyearbyen ca promotor al încercării
exploratorului francez Jean-Louis Etienne de a deveni primul om din
lume care traversează singur Polul Nord în balon.

Am stat o noapte în Longyearbean – cu mențiunea că am avut lumină

24 de ore din 24 – apoi ne-am îmbarcat într-un avion rusesc de marfă
(Antonov 74) adaptat și pentru a transporta până la 40 de pasageri.
Zborul a durat aproape trei ore.

Călătorind, în premieră, într-un avion fără ferestre, am avut un ușor

sentiment de claustrofobie. Din fericire, am stat lângă britanicul Rick
Vercoe, care mi-a povestit aproape tot drumul despre hobby-ul său
principal – scuba diving-ul – și despre toate locurile minunate în care
a călătorit pentru a face scufundări. Rick urma să termine maratonul
de la Polul Nord pe locul al doilea. Ceilalți participanți la maraton au
fost destul de tăcuți. Sau, mai degrabă, concentrați. Contemplând la
ceea ce avea să ne aștepte la Pol.

Am avut emoții foarte mari la aterizare. Știam că avionul urma să

ajungă pe o pistă de gheață, groasă de un metru, la patru kilometri
deasupra fundului mării. Dar aterizarea a fost una dintre cele mai line
pe care l-am avut vreodată.

32 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

Am realizat în ce anume mă băgasem de abia când ușa avionului s-a
deschis și am fost izbit de un aer atât de rece încât nările mi s-au lipit
instantaneu. Unul dintre piloți ne-a invitat să coborâm și ne-a asigurat
că se întoarce peste câteva zile... dacă vremea îi va permite!

Baza polară Camp Barneo

Este absolut impresionant felul în care baza rusească de explorări

polare Camp Barneo este construită în fiecare an de la zero, la sfârșitul
lunii martie, urmând să funcționeze doar câteva săptămâni. Asta
pentru că iarna polară durează șase luni pe ani, timp în care frigul și
întunericul ar îngreuna foarte mult explorarea, iar în scurt timp după
venirea verii polare gheața devine instabilă. Așadar, luna ideală pentru
călătorii și alergări la Polul Nord este aprilie.

La finalul lunii martie, tot echipamentul necesar bazei (inclusiv corturi

și tractoare) este încărcat la Moscova și, apoi, catapultat la Polul Nord
dintr-un avion uriaș (Ilyushin-76), împreună cu o parte din echipa
care urmează să construiască baza și pista de aterizare pentru avioane
mai mici.

Baza se numește Barneo pentru că, la înființarea ei, primul cuvânt

transmis prin radio a fost Borneo (nimeni, în afară de cel care a
transmis acest cuvânt, nu știe de ce a fost făcută această alegere).
Inițial, baza a fost botezată Camp Borneo, dar există o insulă cu același
nume în arhipeleagul indonezian și numele a fost schimbat pentru a
se evita confuzia.

La Camp Barneo m-am simțit ca pe altă planetă. O întindere de gheață

care își schimbă culoarea funcție de vreme: gri în timpul furtunilor,
albăstrui-verzuie la lumina soarelui. Niciun pom, nicio clădire, nicio
pasăre pe cer. De jur împrejur, orizontul. M-am simțit ca și cum aș fi
fost, într-adevăr, în vârful planetei. Liniștea absolută era perturbată,
din când în când, doar de câte o rafală de vânt foarte puternică sau de
câinii de sanie care își așteptau nerăbdători, pe jumătate îngropați în
zăpadă, stăpânii. Camp Barneo era punctul final al multor expediții
care începeau în Norvegia sau Canada.

Dacă în Longyearbean l-am întâlnit pe Zidane, la Camp Barneo aveam

să întâlnesc o altă celebritate - mai puțin cunoscută în Romania, dar
considerată comoară națională în Marea Britanie - naturalistul și
realizatorul TV de la BBC Sir David Attenborough. Merită să îi citiți
biografia.

ANDREI ROşU 35
 Viața la Polul Nord nu este ușoară. Dincolo de adaptarea la frigul
extrem, a trebuit să mă obișnuiesc cu wc-ul polar – probabil cea
mai traumatizantă dintre experiențele trăite acolo. Imaginați-vă,
la marginea bazei polare, un butoi metalic ruginit de vreun metru
înălțime, bagat pe jumătate în calota glaciară, înconjurat de ceea ce
fusese un iglu, dar din care furtunile nu mai lăsaseră decât câteva
blocuri de gheață. Nu cred că a reușit cineva să îl folosească pentru
mai mult de 30 de secunde. Mulți dintre noi foloseam supozitoare
cu glicerină și așteptam până în momentul în care glicerina își făcea
efectul maxim, astfel încât să terminăm repede și să nu ne înghețe
fundul. Bineînțeles, nicio șansă de a citi ziarul de dimineață sau revista
CÂT ESTE
CEASUL LA preferată.
POLUL NORD?
Dacă în prima zi eram acoperit ca o mumie, cu trei-patru straturi de
Un lucru pe care l-am
constat cu surprindere
haine, începând din ziua a doua am început să prind curaj. Asta și
este că Polul Nord are datorită faptului ca îi vedeam pe lucrătorii ruși de la Camp Barneo
mai multe ore oficiale.
Acestea sunt date de
defilând printre corturi, purtând doar chiloți – probabil foarte
fusul orar al țării care călduroși. După maraton am reușit chiar performanța de a face o poză
organizează expediția
- în cazul nostru,
la bustul gol, operațiune care a durat mai puțin de 10 secunde și după
Norvegia. care am dârdâit vreo oră.

La Polul Nord am trecut și prin momente mai puțin distractive. Unul

dintre acestea a fost când căldura din corturi s-a oprit pentru vreo
două ore și ne-am trezit aproape înghețați. Situația a fost remediată
de către gazdele noastre prin două-trei lovituri de ciocan aplicate
instalației de încălzire, care funcționa cu cherosen. Însă incidentul
care m-a speriat cel mai mult s-a întâmplat a doua zi după maraton,
când calota din fața cortului nostru s-a crăpat pe o lungime de mulți
kilometri, iar câteva ore mai târziu crăpătura, care inițial avea 2-3
centimetri lățime, ajunsese la mai mult de zece metri! În acest timp,
noi dormeam liniștiți. Până când am fost treziți de un domn cu voce
gravă, care ne-a spus ceva în limba rusă, gesticulând agitat. Nu am
înțeles nimic, dar am dedus că trebuie să ne strângem rapid lucrurile și
să ieșim din cort. A fost cea mai rapidă evacuare la care am participat
vreodată și care s-a încheiat de îndată ce cortul a fost luat pe sus și
mutat la o sută de metri de crăpătură. A fost ultimul moment în care
am dormit la Polul Nord, deși am mai stat acolo două zile. Am preferat
să stau treaz, cu bagajul făcut și pregătit pentru o nouă evacuare – dar
nu a mai fost cazul.

Un alt aspect inedit al experienței mele arctice a fost recoltarea de mostre

de gheață de la Polul Nord pentru Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare Chimico-Farmaceutică. Obiectivul acestei acțiuni era
de a descoperi microorganisme care să revoluționeze industria de
detergenți. Am susținut cu drag știința și cercetarea românească,

36 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

 PORTRET: Rune Gjeldnes

La Polul Nord am avut bucuria de a îl întâlni pe norvegianul Rune

Gjeldnes, un adevărat izvor de inspirație. Născut în 1971, el a abandonat
o carieră în domeniul militar și a preferat să devină explorator. Pe Rune
îl poți vedea oriunde pe această planetă: cu schiurile la Polul Sud, cu
echipamentul de alpinist pe munți precum Aconcagua, pe jos prin
jungla amazoniană, într-o canoe prin Madagascar sau cu o cafea în
mână la... Camp Barneo, Polul Nord. El este singurul om din lume care
a traversat pe schiuri Antarctica, oceanul Arctic și Groenlanda fără
suport logistic pe parcursul acestor expediții (adică și-a luat la el tot ce
a avut nevoie și nu a fost necesară oprirea la diverse baze de explorare
pentru a se realimenta). În plus, deține recordul mondial în privința
distanței parcurse pe schiuri într-o singură expediție: 4800 de kilometri
(Antarctica, 2006).

În ciuda multiplelor sale aventuri solitare, este un tip foarte sociabil,

care povestește cu mare pasiune despre expedițiile sale. M-a impresionat
‘profesia’ menționată pe cartea lui de vizită: „Explorer, lecturer,
consultant, writer, producer and happy”. În traducere liberă: „11 luni
pe an explorez lumea, o lună pe an vorbesc despre asta celor interesați și
primesc suficient de mulți bani pentru a îmi acoperi costurile expedițiilor
viitoare”...
...A propos, ce ți-ar plăcea să scrie pe cartea ta de vizită?

38 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

PORTRET: VICTOR BOYARSKI
Victor Boyarski era conducătorul bazei polare Camp Barneo. Director al
muzeului Arctic și Antarctic din Rusia, Victor este considerat unul dintre
cei mai buni exploratori polari. Și-a început cariera ca om de știință la
Institutul de Cercetări Arctice și Antarctice (1973-1987), apoi a fost membru a
numeroase expediții polare. A traversat Groenlanda de la sud la nord cu sanie
trasă de câini (1988) - ca antrenament pentru expediția internațională de 7
luni Trans-Antarctica, o expediție care rămâne în istorie ca fiind singura și cea
mai lungă (6500 km) traversare a Antarcticii cu sănii trase de câini. Recordul
nu va mai putea fi egalat sau doborât, deoarece – din motive ecologice – câinii
nu mai sunt folosiți în Antarctica. În 1995, el a fost membru al expediției
Trans-Arctic, traversând oceanul Arctic din Siberia până în Canada. Din
1997 până în prezent, a fost ghid pentru 18 expediții cu schiurile până la Polul
Nord georgrafic. Într-una dintre aceste expediții (2001) a cunoscut-o și pe Uca
Marinescu, pe care și-o amintește foarte bine. De altfel, când i-am spus că
sunt din România, nu m-a întrebat de Ceaușescu, ci a vrut să știe ce mai face
Uca…

recoltând mostre și din alte locuri îndepărtate ale planetei, precum

Antarctica, Himalya și Sahara. Cele mai folositoare au fost cele aduse
din Sahara și mă bucur că am putut ajuta.

Am să mai menționez faptul că mâncarea oferită de organizatori a

fost foarte bună – cel puțin pentru gusturile mele de pe vremea aceea
și pentru foamea continuă provocată de frigul extrem. Organizatorii
ne-au recomandat între cinci și opt mii de calorii, ceea ce nu era foarte
greu de obținut, având în vedere că mâncarea era gătită și avea la bază
carne foarte grasă.

Concursul

Temperatura a fost neobișnuit de prietenoasă pe parcursul cursei,

între -10 și -25, dar vântul nu ne-a iertat, ajungând la viteze de 40-50
de kilometri pe oră. Asta a însemnat un confort termic de aproape -45
de grade Celsius. Din fericire, am avut inspirația de a folosi o cremă
încălzitoare, care m-a ajutat să nu simt frigul și mi-a încălzit excelent
musculatura pentru efort.
Cursa a început cu întârziere de jumătate de zi (la ora 16.00 – ora
Europei de Vest), din cauza vremii nefavorabile (vânt puternic).

Starea traseului: tura pe care am repetat-o de 11 ori era excelentă

în prima parte (1.500 metri bătătoriți de pluguri pentru pista de
aterizare), dar execrabilă în a 2-a (2.300 de metri cu zăpadă de până la
20 de centimetri, care îngreuna foarte mult alergarea). Media mea de
căzături a fost de două per tură - din fericire, fără să mă accidentez.

ANDREI ROşU 39
 La capătul fiecărei ture puteam intra într-un cort relativ încălzit pentru
a ne hidrata și pentru a ne schimba (căciula și masca de protecție
înghețau în maxim o oră, iar ochelarii se abureau destul de rapid –
cele două perechi de Uvex pe care le-am tot alternat. La tura a 7-a am
luat ochelarii Rogue, care au rezistat impecabil până la sfârșit - au fost
usturător de scumpi, dar au meritat toți banii!).

După aproximativ 6 ture, vântul s-a întețit și vizibilitatea era de 10-

20 metri. În acel moment, eram clasat în primii 8-9. Ușor-ușor, lipsa
experienței și-a spus cuvântul și am fost depășit de câțiva concurenți.
Ultima tură a fost cea mai grea, dar perspectiva terminării primului
maraton din viața mea mi-a dat aripi! Când am văzut linia de sosire,
nu mi-a venit să cred; am trecut de ea, mi-am scos mănușile pe care
îmi imprimasem steagul României, respectiv o poză a familiei - ceea
ce m-a ajutat enorm în momentele dificile ale cursei - și m-am aruncat
în genunchi! Apoi, am întrebat organizatorii dacă sunt ultimul și m-au
asigurat că mai sunt concurenți pe traseu.

Obosit, dar fericit, m-am îndreptat către cortul de dormit, am căutat

în bagaj telefonul și am sunat acasă. Era ora unu noaptea la București,
dar familia aștepta lângă telefon… Nu am putut dormi până nu au
terminat toți concurenții și am stat cu toții la povești pentru încă ceva
timp.

REZULTATE

LOC
TIMP
Clasament general Grupa de vârstă (30-49)

15 - 7:53:58

COMENTARII:

Ediția din 2010 a fost câștigată, la masculin, de Joep Rozendal,

fost soldat în marina olandeză, cu un timp de 5 ore și 58 de
secunde. El a fost urmat de britanicul Rik Vercoe (5:07:30) și
taiwanezul Yen-Po Chen (5:29:47).
La feminin s-a impus irlandeza Emer Dooley, cu un timp
de 5:56:54, urmată de britanica Julia Tizard (7:31:05) și
americanca Sarah Oliphant (7:58:14) care, la cei doar 14 ani,
a fost cel mai tânăr participant din istoria maratonului de la
Polul Nord!

40 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

 STRATEGIA CURSEI
Fiind primul maraton din viața mea și, în plus, desfășurându-se
în condiții extreme și total imprevizibile, principala mea strategie
a fost „supraviețuiește și termină cursa!”. Urma să alerg 11 ture
de aproximativ patru kilometri. La capătul fiecărei ture exista un
cort în care puteam să intrăm și să ne hidratăm sau să ronțăim
ceva. Mi-am lăsat în acest cort o cutie cu toate gelurile și batoanele
energizante, precum și câteva bidoane cu băuturi isotonice (viva
Isostar!). Deși îmi propusesem să opresc doar de două-trei ori pe
parcursul cursei, condiția mea fizică și condițiile meteo sau de teren
m-au forțat să îmi schimb strategia. M-am oprit de la finalul turei
numărul 2 (pentru hidratare și pentru a schimba ochelarii, care se
acoperiseră de gheață), numărul 4 (hidratare, schimb de ochelari și
a măștii de protecție împotriva vântului), numărul 5 (am băut un
ceai, am ronțăit o banană, un baton cu spirulină și am schimbat,
din nou, ochelarii), numarul 7 (hidratare, schimb de ochelari și de
căciulă) și numărul 9 (geluri energizante și hidratare).
Privind în urmă, cred că aș fi putut avea o strategie mult mai bună,
hidratându-mă mai des și consumând mai multe geluri energizante,
la fiecare tură.

Celebrarea

Am băut două beri rusești „Baltica”, care mi s-au părut fantastice!

Pofteam la o bere de vreo patru luni, de când renunțasem la alcool
pentru a mă antrena. Apoi, mi-am văzut de cântarea mea la tobe.
Pentru că bețele îmi alunecau din mănuși, a trebuit să cânt timp de
patru minute cu mâinile expuse la frig. La finalul acestei experiențe,
nu îmi mai simțeam mâinile. Sarah Oliphant a fost cea care a filmat
scurta mea prestație.

Krzysztof, polonezul (colegul meu de cameră din Spitsbergen), a făcut

pariu cu un explorator rus că bea o sticlă de votcă înaintea acestuia.
Rusul a terminat sticla lui și a început să cânte, polonezul a căzut sub
masă (la propriu) după jumătate de sticlă - și a fost dus pe brațe la
culcare.

Rick, englezul pasionat de scuba diving și care a terminat maratonul

pe locul 2, s-a dezbrăcat complet (mai puțin bocancii) și a patrulat
pe afară cu steagul Marii Britanii în mână. După vreo 30 de secunde
a realizat că e un pic cam frig și s-a refugiat în cort, nu înainte de a
constata un adevăr profund: „Oh shit, it shrinks!”.

ANDREI ROşU 41
PORTRET: jamie cuthberson
O poveste care m-a impresionat este cea a britanicului Jamie Cuthberson.
Căpitan în armata regală a Marii Britanii, el a orbit în urma unei explozii
(produse în timpul unui antrenament). Și-a acceptat condiția, dar nu a lăsat-o
să îi estompeze simțul umorului și plăcerea de a alerga, concurând la unele
dintre cele mai grele competiții de pe glob, inclusiv Campionatul European
pentru Nevăzători, dar și maratonul din Glasgow, Triatlonul de la Londra,
Marathon des Sables, Trans 333 și cursa de 150-mile din deșertul Gobi. Mai
mult, Jamie și-a luat masteratul în tehnologia informației și se ocupă de
voluntariat.
La maraton, a alergat însoțit de multiplul participant la Ironman Alex
Pavanello, asistent la un institut care oferă suport oamenilor cu dizabilități.
Dacă vă întrebați... cum? Jamie și Alex se țineau de o sfoară de 20-30 cm.
Jamie o purta în mâna dreaptă, iar Alex în cea stângă. Și alergau cot la cot.
La propriu.

PORTRET: rick vercoe

Tot din Marea Britanie este și Rick Vercoe, un ultramaratonist pasionat de
alergări, dar și de călătorii (peste 70 de țări vizitate) și scuba diving, având la
activ 6 cărți despre acest domeniu și o mare experiență ca instructor, cu peste
1400 de scufundări în peste 30 de țări.
A participat la multiple ultramaratoane și maratoane (Groenlanda, Londra -
de 3 ori etc.), dar și curse mai scurte (inclusiv cross-uri de 5 km).
La maratonul Polului Nord a alergat în scop caritabil - strângerea de fonduri
pentru The Elizabeth Foundation. În același scop, urma să alerge cinci
maratoane pe parcursul lunii mai 2010.
Bucuria terminării maratonului de la Polul Nord (și nu oricum, ci pe locul
secund) l-a determinat să fluture pe afară steagul Marii Britanii. Dezbrăcat
complet!

PORTRET: DELBERT BAKER

Afro-americanul Delbert Baker, primul om de culoare care a participat la
această competiție. Era de 14 ani președintele universității Oakwood, Alabama
(vizitată și de președintele Obama). Și-a început cariera ca descărcător
de marfă într-un supermarket. S-a orientat către biserică, ajungând chiar
predicator. Ulterior, a realizat importanța educației în viața comunității
americanilor de culoare și s-a orientat către universitate, unde a parcurs toate
etapele ierarhice, devenind președinte al Oakwood - instituție înființată în
urmă cu mai bine de 100 de ani.
Ca maratonist, a alergat în 50 de competiții, a intrat în Grand Slam Club și
mai are câteva maratoane până la intrarea în 50 states (câte un maraton în
fiecare stat american).
Luis, spaniolul, și-a scos fularul blaugrana de socio respectabil și a
început să fredoneze un cântec al galeriei echipei sale de suflet, FC
Barcelona.

Yen-Po, simpaticul taiwanez de 23 de ani, a mai făcut o tură cu steagul

țării sale. Apoi, s-a oprit, s-a uitat spre cer și a început să spună,
înlăcrimat, niște rugăciuni (cred).

Brent, canadianul, s-a costumat într-un spermatozoid uriaș (reclamă

la o clinică de fertilizare) și ne-a îmbrățișat pe toți (yeac!).

Și, nu știu de unde, a apărut și un domn costumat în Moș Crăciun.

Sau, cine știe, poate era chiar originalul!

Ceilalți concurenți au jucat cărți, au mâncat sau au dormit.

Concluzie

A fost greu, dar s-a terminat bine.

Am ajuns acasă, după una dintre cele mai palpitante săptămâni din
viața mea. Am descărcat sutele de poze și de filmulețe. Mă uitam la ele
și nu îmi venea să cred că s-au întâmplat cu adevărat.

Făcând un scurt bilanț al acestei aventuri extraordinare, am realizat că

zburasem zeci de ore, mii de kilometri. Îmi înfruntasem și vindecasem
(parțial) frica de zbor. Am văzut Polul Nord - am stat lungit, cu fața
în sus, la exact 90 de grade latitudine nordică, cu tricolorul nostru
fluturând deasupra celui mai tânăr român ajuns acolo vreodată. Am
aflat ce înseamnă frigul adevărat. Am respirat un aer pur. Am reușit
să termin cu bine primul maraton din viața mea. M-am clasat mai
bine decât alergători experimentați, cu zeci de maratoane la activ. Am
cântat la tobe la Polul Nord - pentru cei interesați, partitura a fost
Yellow (Coldplay). Am vorbit ore în șir cu exploratori care au ajuns
acolo unde nu a mai ajuns nimeni înaintea lor. Am fost în situații-
limită, în care gheața din jurul bazei noastre a crăpat sau avionul nu
a putut să decoleze din cauza condițiilor meteo. Am aflat direct de
la sursă istoria fiecarui maratonist de la Polul Nord. Am învățat o
grămadă de lucruri noi, care sunt convins că îmi vor folosi toată viața
și pe care sper să le împărtășesc copiilor mei.

Dacă cineva mi-ar fi spus cu jumătate de an înainte că mi se vor

întâmpla toate cele de mai sus (și aventura de abia acum începea cu
adevărat!), probabil că nu l-aș fi crezut.

ANDREI ROşU 43
 Ce urma dupĂ Polul Nord?

Ajuns acasă, maratonul Polului Nord era deja istorie. Simțeam nevoia
să alerg o nouă cursă. Mă refăcusem foarte repede, reîncepusem
alergarea și antrenamentele decurgeau excelent.

Devenind foarte pasionat de alergare, eram foarte deschis la toate

informațiile care aveau legătură cu acest hobby. Am aflat, astfel, că
există un circuit numit „7 continente”, care presupunea să alerg câte
un maraton pe fiecare continent. Era ocazia perfectă de a continua
ceea ce începusem și de a evita riscul întoarcerii la canapea!

44 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

 Alegerea celor 7 maratoane nu a fost simplă. În fiecare an se desfășoară
în lume mii de astfel de compeții, dar am redus considerabil numărul
opțiunilor, ținând cont de câteva criterii: data desfășurării (să nu se
suprapună cu evenimente de familie); durata deplasării (cât mai scurtă,
astfel încât să nu îmi consume prea multe zile de concediu); distanța
între curse (să am suficient timp pentru refacere); gradul de dificultate
(să fie din ciclul „eu n-aș putea alerga niciodată acest maraton”);
frumusețea și ineditul locului de desfășurare (să se desfășoare în locații
cu peisaje excepționale și, preferabil, pe care nu le-am mai vizitat).

După Polul Nord, nu putea să lipsească Antarctica. În plus, am ales

să alerg și în Sahara, Himalaya, Alaska și deșertul australian. Am avut
și două alegeri atipice: maratonul Pacific Coast, din Chile, pe care
urma să îl alerg în drum spre Antarctica, economisind timp și bani, și
maratonul Eurasia, din Istanbul, pe care l-aș fi alergat în timpul unei
deplasări în interes de serviciu.

7 maratoane în mai puțin de un an. Antrenamente mai dificile și

competiții pe măsură. Un buget total de trei ori mai mare decât cel
necesar pentru Polul Nord. Era exact provocarea de care aveam
nevoie și am fost 100% sigur că voi reuși. De altfel, am achitat din
surse personale avansul pentru taxele de înscriere aferente celor 7
competiții. Știam că, astfel, îmi va fi mult mai greu să mă răzgândesc...

calendarul celor 7 maratoane

31 iulie 2010 AUSTRALIA

Australian Outback Marathon
2010, 17 octombrie EUROPA (Turcia)
Eurasia Marathon Istanbul
2010, 5 decembrie AMERICA DE SUD (Chile)
Maraton Costa del Pacifico
2010, 12 decembrie ANTARCTICA
Antarctic Ice Marathon
2011, 28 februarie AFRICA (Algeria)
Sahara Marathon
2011, 29 mai ASIA (Nepal)
Everest Marathon
2011, 18 iunie AMERICA DE NORD (S.U.A.)
Mayor’s Marathon Alaska

46 PRIMUL MEU MARATON. La polul nord!

 VA URMA...

POVESTEA
UNUI

RECORD MONDIAL

ȘI

PE