Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul - Sf.

La Duminica Sfântului Grigorie Palama

Controversa isihastă sau cum

a fost Aristotel învins de
Sfinţii Părinţi
15 Martie 2014 / Patristica / Petru Lazăr

Postează Salva

Cu 11 ani în urmă, la Constantinopol sosise

un călugăr despre care se spunea că era
foarte învăţat. Deşi venea din Italia, era
ortodox, născut în mijlocul comunităţii
greceşti din sudul peninsulei, foarte
puternică la acea dată. Cunoştinţele sale
variate, nu doar de teologie, dar şi de
astronomie, retorică şi alte ştiinţe în vogă la
acea vreme, cât şi relaţia strânsă cu Ioan
Cantacuzino, unul dintre oamenii
importanţi ai imperiului, l-au recomandat
pentru a preda la Universitate. Comentariile
sale asupra scrierilor lui Dionisie
Areopagitul, cât şi extraordinarul talent
oratoric i-au adus, în scurt timp, un renume
deosebit, devenind unul dintre cei mai
cunoscuţi oameni ai capitalei. Bizantinii,
care nu uitaseră atrocităţile comise în
Constantinopol de cruciaţii latini, cu un
secol înainte, în timpul Cruciadei a IV-a, l-
au simpatizat mai ales pentru cuvintele sale
dure la adresa latinilor, a bizantinilor
latinizanţi şi pentru critica împotriva
papalităţii.

Varlaam din Calabria, italianul ortodox,

simţea cum i-a captivat pe credincioşii
capitalei cu expunerile sale savante, după
metoda teologiei învăţate în şcolile catolice.

Nimeni nu punea la îndoială ortodoxia sa,

însă, ceva parcă nu era în regulă. Cei mai
suspicioşi erau monahii, care nu prea erau
de acord cu lungile sale demonstraţii logice
în chestiunile sensibile de credinţă. Varlaam
prea dădea impresia că totul se poate
explica prin gândire, că însuşi Dumnezeu
poate ! cunoscut cel mai bine cu ajutorul
raţiunii.

Nu după multă vreme, monahul italian a

fost numit stareţ la una dintre mănăstirile
capitalei. Iniţial, călugării au fost chiar
entuziasmaţi de metoda noului avvă: !ecare
călugăr trebuia să dedice ore bune pe zi
studiului Scripturii, S!nţilor Părinţi, dar,
mai ales, textelor !loso!ce, antice sau mai
noi. Cu timpul, monahii s-au săturat de
atâta !loso!e. Mai ales îi deranja că, în
discuţiile pe care ilustrul cărturar le
încuraja, se vorbea mai mult de !loso!i din
vechime, decât de Hristos ori S!nţii Părinţi.
În curând, şi-au dat seama că tot ritmul
acela şcolăresc nu le folosea su"eteşte pe cât
şi-ar ! dorit.

Varlaam, o persoană nu doar foarte cultă, ci

şi extrem de abilă, a sesizat imediat că, în
rândul monahilor din mănăstirea pe care o
păstoreşte, parcă pluteşte o nemulţumire.
Discret, din scurte discuţii cu unii, cu alţii,
încercă să a"e unde era problema.

Rezultatele cercetării mai că l-au îngrozit!

Imediat plănui o călătorie la Muntele Athos.
Acolo trebuia a"ată sămânţa „tuturor
relelor“.

Ce nu se potrivea cu „metoda“ lui Varlaam?

Muntele Athos era renumit de secole
pentru calitatea sa de refugiu pentru cei
care-şi închinau viaţa doar lui Hristos. În
capitala Imperiului Bizantin circulau
numeroase povestiri despre părinţii cu viaţă
sfântă şi minunile pe care Dumnezeu le
arăta în acele locuri. Prestigiul Athosului
crescuse, mai ales începând cu mijlocul
secolului al X-lea, când prietenia dintre un
împărat şi un monah, Nichifor Focas şi
Sfântul Atanasie Athonitul, transformase
peninsula în unul dintre cele mai mari
centre monahale ale Imperiului. Dar
Athosul nu era numai un loc legendar, care
hrănea cu povestiri minunate populaţia
capitalei. Împăraţi şi oameni de seamă ai
imperiului aveau sfătuitori la Sfântul Munte
şi istoria consemnase cazuri când unii
dintre aceştia, chiar capete încoronate,
renunţaseră la cele ale lumii pentru a se
alătura vieţii s!nte a smeriţilor monahi.

Cetăţenii Constantinopolului arătau

imediat un deosebit respect atunci când
venea vorba de monahii de la Athos, iar
mănăstirile din imperiu trimiteau monahi
în Sfântul Munte pentru a cere sfat de la
bătrânii sporiţi duhovniceşte. Faima
athoniţilor era cunoscută nu numai
bizantinilor, ci şi celorlalte popoare
ortodoxe dimprejurul imperiului.

Totuşi, ce era deosebit în vieţuirea

călugărilor athoniţi şi contravenea atât de
"agrant „metodei“ ilustrului Varlaam?

Surpriza de la Sfântul Munte

Sosirea lui Varlaam în Athos a fost
întâmpinată cu bucurie, întrucât unii dintre
athoniţi auziseră despre învăţatul monah
italian, ortodox ca şi ei, care impresionase
capitala cu înţelepciunea sa. Apoi, faptul că
studiase teologie la latini, dar se arăta a ! un
pios ortodox, era încă un motiv de simpatie.

Curios să a"e prin ce „metodă“ caută

mântuirea vestiţii călugări de la Athos,
Varlaam a colindat, fără încetare, mănăstiri,
schituri şi chilii, a stat de vorbă cu eremiţi
bătrâni, căutând să-i ispitească şi să le a"e
„secretul“.

„Obsesia“ athoniţilor pentru rugăciune

permanentă, rugăciunea înainte şi mai
presus de toate, cât şi cuvintele simple prin
care relatau extraordinarele experienţe din
timpul rugăciunii efectiv l-au mirat pe
savantul care bătuse atâta cale, tocmai de la
Constantinopol. Felul simplu în care era
trăită viaţa în Athos, orele nesfârşite de
rugăciune în singurătate, marcate doar de
slujbele de la biserică şi măruntele activităţi
zilnice, nici nu l-au impresionat, nici nu l-
au deranjat pe Varlaam. Dar, atunci când a
auzit că athoniţii susţin că în timpul
rugăciunii îl „văd“ pe Dumnezeu, acesta nu
s-a mai putut abţine. Toate ideile despre
isihasm, despre lumina necreată
contemplată în timpul rugăciunii i se
păreau absurde, imposibile.

Fără a mai aştepta prea multe explicaţii,

Varlaam i-a declarat eretici pe monahii
athoniţi. Fără ocolişuri, le-a spus că
rugăciunea inimii este o practică greşită şi
că ar face mai bine să scurteze orele de
rugăciune în singurătate şi să se apuce de
studiu.

Monahii căutători de s!nţenie ai Athosului

nu au pus la su"et injuriile şi vorbele haine.
Totuşi, cunoscând in"uenţa şi văzând
caracterul lui Varlaam, ei şi-au dat seama că
lucrurile nu se vor opri aici. Cineva trebuia
să-i răspundă acestuia, la fel de savant,
despre profunzimea practicii isihaste. Era
nevoie de cineva care să cunoască tot atât
de multă teologie şi !loso!e ca Varlaam, dar
să !e şi un isihast, să poată explica
corectitudinea rugăciunii minţii şi
posibilitatea vederii lui Dumnezeu pe
înţelesul unei minţi formate scolastic.

Senatorul isihast
„Rugăciunea minţii“, cum era numită
rugăciunea practicată mai ales de călugării
isihaşti, era cunoscută de foarte multă
vreme, chiar şi printre mirenii ortodocşi,
care o spuneau mai ales pentru că o puteau
combina cu activitatea zilnică. Fie că
mergeau pe stradă ori desfăşurau o
activitate care nu solicita prea multă atenţie,
foarte mulţi rosteau în minte rugăciunea
călugărilor isihaşti.

Aşa fusese şi cazul senatorul Constantin

Palama (†1303), sfătuitorul cel mai apropiat
al împăratului Andronicus al II-lea (1282-
1328), despre care se ştia că era un
practicant al „rugăciunii lui Iisus“.
Apropierea sa faţă de împărat a făcut ca !ul
său mai mare, Grigorie, să !e adus la palat,
pentru a creşte şi a ! educat împreună cu
nepotul bazileului, cei doi !ind de-o vârstă.
Despre Grigorie se ştie că a studiat,
împreună cu prinţul Andronicus al III-lea,
gramatica, retorica, !loso!a şi alte ştiinţe
apreciate ale vremii, dovedindu-se de o
isteţime extraordinară.

La vârsta de 17 ani, Grigorie a ţinut o

prelegere !loso!că în faţa împăratului şi a
întregii curţi, explicând anumite chestiuni
din gândirea !losofului Aristotel. Împăratul
a rămas foarte impresionat, gândindu-se că,
în viitor, tânărul i-ar putea ! de ajutor în
cârmuirea imperiului. Însă planurile
politice făcute de Andronicus al II-lea aveau
să !e spulberate de hotărârea lui Grigorie
de a se face monah.

Grigorie Palama abia împlinise 20 de ani

când, împreună cu cei trei fraţi ai săi, părăsi
capitala, îndreptându-se către muntele
Athos. Ajuns acolo, hotărî să rămână ca
ucenic la un bătrân sihastru, Nicodim, care
avea o chilie în apropierea Mănăstirii
Vatoped.

În 1325, după opt ani de studiu al scrierilor

S!nţilor Părinţi, dar mai ales de practicare
neîncetată a „rugăciunii lui Iisus“, Grigorie
părăseşte Muntele Athos, din cauza
incursiunilor armatelor turceşti. Rămâne un
an la Tesalonic, timp în care este hirotonit
preot.

După încă cinci ani (1331), petrecuţi la o

mănăstire din apropierea Tesalonicului,
Grigorie revine în Muntele Athos. În
această perioadă începe să redacteze
primele sale lucrări, unele tratând
problema cunoaşterii lui Dumnezeu,
încercând să lămurească, teologic şi
!loso!c, fundamentul ortodox al metodei
de rugăciune isihaste.

Polemica
După plecarea din Muntele Athos, Varlaam
şi-a dedicat următorii ani exclusiv
călătoriilor în oraşele importante ale
Imperiului Bizantin, unde încerca să
denunţe „eroarea isihastă“.

Primele contacte dintre Varlaam şi Grigorie

Palama s-au datorat scrierilor acestora, în
care, !ecare dintre ei îşi expunea
argumentele. Deşi era clar că unele dintre
aceste opere le redactau special unul pentru
celălalt, totuşi nu se menţiona nici un
nume.

A doua fază a contactului dintre Grigorie şi

Varlaam s-a realizat prin scrisori. În una
dintre ele, Grigorie scria că, în ciuda ideilor
sale anti-isihaste, îl iubeşte ca pe un
adevărat frate în Hristos. Palama îl numea
pe Varlaam un om „foarte înţelept“ şi îl ruga
să păstreze atmosfera de pace, în ciuda
polemicii iscate. La !nalul scrisorii,
Grigorie Palama îşi exprima speranţa unei
întâlniri faţă în faţă, cu prilejul căreia să se
poată îmbrăţişa ca doi prieteni. Varlaam
însă, atât în scrisori cât şi în cărţile sale,
devine tot mai agresiv, denunţându-l în
scrierile sale pe Grigorie şi pe monahii
isihaşti ca !ind eretici. Din acel moment,
situaţia părea fără ieşire. Polemica, ce dădea
iniţial impresia unei simple dispute de
argumente teologice, s-a transformat, în
câţiva ani, într-o criză statală cu implicaţii
de proporţii.

Speranţa lui Grigorie de a-l întâmpina pe

Varlaam s-a împlinit, până la urmă, însă în
cu totul alte împrejurări decât cele enunţate
în scrisoarea pomenită mai sus.

Aristotel - faţă în faţă cu Sfinţii Părinţi

Soarele dimineţii de 10 iunie 1341 era încă
roşu când împrejurimile Catedralei „Sfânta
So!a“ erau deja ticsite de mulţimea pestriţă
a Constantinopolului. Cu toţii veniseră să
vadă cu ochii lor cum se va încheia
scandalul care, de zece ani, stârnise atâtea
discuţii în imperiu.

Decizia organizării unui sinod pentru

lămurirea problemei isihaste venise cu un
an înainte. A fost aplaudată unanim, ca
singurul mijloc prin care frământările şi
dezbinarea puteau lua sfârşit. La sinod,
prezidat de însuşi împăratul, au participat
episcopi, notabilităţi publice, arhimandriţi,
egumeni şi, bineînţeles, cei doi actori
principali: Varlaam şi Grigorie Palama.

Discuţiile au fost iniţiate de Varlaam, care,

fără menajamente, începu să-i acuze pe
isihaşti de erezie. El declara că pretenţia
isihaştilor că lumina văzută de ei în timpul
rugăciunii nu este un efect creat, ci este
energie divină necreată, veşnică precum şi
!inţa lui Dumnezeu era absurdă.

Ce-i drept, unii nu înţelegeau mare lucru

din complicatele raţionamente ale
italianului, însă nesfârşitele argumente
!loso!ce păreau să irite pe toată lumea.

Când luă cuvântul Sfântul Grigorie Palama,

le vorbi celor de faţă mai întâi despre
chipurile luminoase ale călugărilor athoniţi,
care poate nici nu ştiau ce-i aceea !loso!a,
dar au în minte, zi de zi, numele lui Hristos.
Adresându-se lui Varlaam, Grigorie a spus
că, deşi Aristotel (384-322 î.Hr.) nu era „de
acord“ că Dumnezeu poate ! cunoscut prin
energiile sale necreate, veşnice precum
însăşi !inţa sa, S!nţii Capadocieni au arătat
această posibilitate încă din secolul al IV-
lea.

La !nal, când întreaga discuţie părea să se !

redus la o polemică teologică între !losoful
păgân Aristotel şi S!nţii Părinţi, concluziile
erau deja clare. Părerile lui Varlaam au fost
considerate eretice de sinod, iar isihasmul,
spre marea bucurie a celor prezenţi în
catedrală, a fost declarat o învăţătură şi o
practică corectă, în spiritul Evangheliei şi al
S!nţilor Părinţi.

Epilog
Văzându-se înfrânt, la sugestia
protectorului său, Ioan Cantacuzino,
Varlaam a recunoscut public erorile
învăţăturii sale, cerându-şi iertare pentru
tulburările create. Grigorie Palama l-a iertat
imediat.

Totuşi, după doar câteva zile, Varlaam a

încercat din nou să agite spiritele; realizând
că n-ar ! avut nici o şansă de izbândă, plecă
în Italia, unde s-a convertit la catolicism
devenind, în cele din urmă, chiar episcop al
acestei Biserici.

Deşi sinodul din 1341 a con!rmat

corectitudinea învăţăturii isihaste, iar
Varlaam a părăsit Constantinopolul fără a
mai reveni vreodată, apele nu s-au liniştit
uşor. Declanşată doar din raţiuni teologice,
polemica isihastă a fost imediat speculată
politic, provocând chiar şi războaie civile în
anumite părţi ale imperiului. Însă, încet-
încet, anti-isihaştii (!e ei de natură politică
sau teologică) s-au împuţinat, isihasmul şi
„rugăciunea lui Iisus“ rămânând până astăzi
în învăţătura şi practica Ortodoxiei.

▲ Varlaam din Calabria

Deşi, iniţial, un anticatolic fervent, însăşi
venirea sa la Constantinopol putând ! un
argument al ataşamentului faţă de
Ortodoxie, Varlaam a rămas tributar
teologiei scolastice, studiate în Italia, patria
sa natală. Viziunea sa raţionalist-scolastică l-
a împiedicat să accepte profunzimea
rugăciunii isihaste, determinându-l să
declare eretică această practică. Pe Varlaam,
nu doar formaţia sa intelectuală l-a condus
la condamnarea din 1341. Se mai spunea
despre el că, pe lângă nenumăratele sale
calităţi, poseda un temperament arogant,
dând dovadă şi de un excepţional talent de
a-şi face duşmani.

În timpul celor 11 ani petrecuţi la

Constantinopol, Varlaam a fost, totuşi, una
dintre !gurile proeminente ale vieţii
publice a acelor vremuri. Pe lângă polemica
anti-isihastă, Varlaam s-a implicat şi în
tratativele de unire pe care bizantinii le
duceau în acea vreme cu papalitatea, ca
urmare a pericolului turcesc care devenea
tot mai ameninţător.

Legat de Varlaam din Calabria, istoria a mai

reţinut faptul că acesta a fost maestrul
celebrilor reprezentanţi ai
Renascentismului italian, Francesco
Petrarca şi Giovanni Boccaccio.

▲ Ce este isihasmul?
„Rugăciunea minţii“, „rugăciunea lui Iisus“,
„rugăciunea curată“, „rugăciunea inimii“,
„rugăciunea isihastă“ sunt expresii relativ
sinonime care se referă la rugăciunea
practicată de călugării isihaşti, dar nu
numai.

Termenul grecesc „isihia“ se traduce prin

„liniştire“, făcând referire la o stare de
împăcare interioară, ca rezultat al unui mod
de viaţă ascetic, ce implică rostirea
permanentă a „rugăciunii lui Iisus“
(Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine,
păcătosul!). Extazul mistic isihast reprezintă
o „inundare“ de lumină a !inţei omeneşti,
despre care nu există foarte multe detalii,
!ind una dintre noţiunile ce pot ! înţelese
deplin doar experienţial. Cel mai adesea,
călugării care au trăit această stare sunt
foarte rezervaţi în a face descrieri. Însă, ca o
constantă, Părinţii !localici susceptibili de a
! avut astfel de „inundări dumnezeieşti“
prezintă experienţa iluminării, din timpul
rugăciunii desăvârşite, ca pe o formă
supremă de cunoaştere şi înţelegere a lui
Dumnezeu.

▲ Teologia cu parfum aristotelic

În epoca medievală, teologia catolică a
suferit o semni!cativă mutaţie, marcată de
o tot mai puternică in"uenţă a !loso!ei
aristotelice. Teologii acelor vremuri
considerau că „epoca S!nţilor Părinţi“ a fost
depăşită de „epoca teologilor scolastici“,
care reprezenta un important pas înainte.
Teologia patristică era considerată ca
învechită, cel mult un preludiu al
scolasticismului.

Unii cercetători ai istoriei Bizanţului (de

exemplu, Karl Krumbacher) au văzut în
„criza isihastă“ o primă reacţie, dar decisivă,
faţă de „invazia scolastică“. Deşi nici
Răsăritul nu a fost scutit de in"uenţe
scolasticiste, totuşi, în spaţiul răsăritean,
niciodată nu a fost contrabalansată
autoritatea S!nţilor Părinţi.

În ce priveşte isihasmul, acesta a rămas una

dintre cele mai profunde învăţături ale
Bisericii Ortodoxe. Practica rugăciunii
minţii este astăzi foarte răspândită, nu doar
printre monahi, ci şi printre credincioşii
mireni.

Biserica Romano-Catolică nu a acceptat

practica isihastă şi nici învăţătura Sfântului
Grigorie Palama despre energiile necreate.
În prestigioase enciclopedii catolice
contemporane, isihasmul este catalogat
chiar şi azi ca !ind „speculaţie obscură,
concretizată în cea mai sălbatică formă de
extravaganţă mistică“ sau „autosugestie
fachirică“.

Preluare după: www.ziarullumina.ro

Poți adăuga un comentariu

folosind și acest formular
Numele dumneavoastră *

E-mail *

Mesaj *

Trimite

Sfântul Grigorie Palama patristică

isihasm

Direcționează 2% pentru singura

biserică cu hramul „Sf. Maxim
Mărturisitorul”

Botezuri & Cununii

Cuvinte duhovnicești

Istoricul parohiei

Noua biserică

Parohia noastră, în presă

Patristica

Slujbe și evenimente deosebite

Știri din parohie

Teologie

Noua biserică

Din arhivă
Octombrie 2010 (1)
Decembrie 2013 (5)
Ianuarie 2014 (24)
Februarie 2014 (9)
Martie 2014 (5)
Aprilie 2014 (6)
 Mai 2014 (5)
Iunie 2014 (3)
Septembrie 2014 (5)
Octombrie 2014 (5)

1 of 7 următor ›

Alte articole din categorie

Sfântul Maxim Grecul: Canon
Paraclis la Preasfântul Duh
13 Iunie 2022 / Patristica

Postează Salva

Sfântul Maxim Grecul

Canon Paraclis la Preasfântul,

Dumnezeiescul și Mângâietorul Duh,
Cel închinat

Cântarea 1, Glasul al 4-lea

Irmosul:
«Cu dumnezeiescul nor !ind acoperit
gângavul, a cuvântat despre Legea cea scrisă
de Dumnezeu. Că scuturând tina de pe
ochii minții vede pe Cel ce este și se
luminează în cunoașterea Duhului, lăudând
cu dumnezeiești cântări».

Continuare

Sfântul Grigorie Palama:

Născătoarea de Dumnezeu L-a văzut
cea dintâi pe Domnul înviat din
morţi
7 Mai 2022 / Patristica

Postează Salva

Sfântul Grigorie Palama, Omilia a 18-a

La Duminica purtătoarelor de mir; în care [se

vorbeşte] şi despre faptul că Născătoarea de
Dumnezeu L-a văzut cea dintâi pe Domnul înviat
din morţi

Continuare

Sfântul Andrei Criteanul: Canon de

rugăciune la Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul
28 August 2020 / Patristica

Postează Salva

Canon la tăierea capului Sfântului Ioan

Botezătorul

Al lui Andrei

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmosul:
«Să cântăm lui Hristos, Celui ce a scuturat
în mare tirania lui Faraon și pe Israel pe
uscat l-a povățuit, că S-a preaslăvit în veci»

Continuare

Nichifor Calist Xanthopoulos: Canon

de rugăciune către Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, la
Praznicul Izvorului Tămăduirii
23 Aprilie 2020 / Patristica

Postează Salva

Nichifor Calist Xanthopoulos

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare

de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii[1]

Cântarea 1, glasul 1
Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de
Dumnezeu Născătoare, dându-mi darul
cuvântului, ca să laud izvorul tău, care
izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai
izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Continuare

Sf. Iosif Imnograful: Canon de

rugăciune la Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe, purtătorul de biruință
23 Aprilie 2020 / Patristica

Postează Salva

Canonul 1 al cărui acrostih este:

Primește lauda, sfinte Gheorghe, Iosif

Cântarea 1

Irmosul:
Pe cel ce se lăuda nebunește în răutate, l-ai
legat cu luptele tale, dezleagă și legăturile
învinuirilor mele cu rugăciunile tale
pururea, mucenice Gheorghe.

Reazem a"ându-ți piatra credinței, ai rămas

neclintit la atacurile pedepselor, mucenice
Gheorghe, te rog, reazem !i mie, cel
clătinat de multe rele.

Continuare

Sfântul Spiridon către episcopi:

„siliți-vă să agonisiți cele cerești, nu
cele pământești”
12 Decembrie 2019 / Patristica

Postează Salva

Sfântul Spiridon către episcopi: „siliți-vă să

agonisiți cele cerești, nu cele pământești”

Continuare

Bradul de Crăciun și vederea raiului

8 Decembrie 2019 / Patristica / Pr. Dragoș
Bahrim

Postează Salva

Bradul de Crăciun și vederea raiului

Continuare

Sf. Ioan Mavropous, Mitropolitul

Evhaitelor: Canon la Sfântul Ioan
Botezătorul
23 Iunie 2019 / Patristica
Postează
Salva

Canon de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul,

facere a monahului Ioan, cel supranumit

Mavropous, care recent a fost arhiepiscop al
Evhaitelor, al cărui nume este pus în acrostih la
cântarea a noua

Glasul 1

Canonul 1 al cărui acrostih este acesta

Întâia cântare aduc Înaintemergătorului, a lui Ioan

Continuare

Pomenirea Sfântului Trifilie,

episcopul Lefkosiei (13 iunie)
13 Iunie 2019 / Patristica

Postează Salva

În această zi, a celui între sfinți părintele nostru Trifilie,

Episcopul Lefkosiei

A stat Trifilie aproape de Cel Preaînalt

Văzând lumina soarelui celui în trei fețe.

În cea de-a 14-a zi, strălucita Treime, care pe toate le

cârmuiește,

A luat la înălțime inima înfloritoare a lui Trifilie.

Continuare

Sf. Fotie, Patriarhul

Constantinopolului: Omilia a 5-a, La
Bunavestire
24 Martie 2019 / Patristica

Postează Salva

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

Omilia a 5-a,

rostită la Bunăvestirea Preasfintei Născătoare

de Dumnezeu

Continuare

1 2 3 4 următor › ultima »

Rămâi în contact cu noi!

   
Parohia Sf. Maxim Mă…
4,347 followers

Follow Page Share

Sitemap
Botezuri & Cununii
Cuvinte duhovnicești
Istoricul parohiei
Noua biserică
Parohia noastră, în presă
Patristica
Slujbe și evenimente deosebite
Știri din parohie
Teologie

Preotul paroh
Fotogra!i
Despre noi
Contact

Puteți sprijini prin donaţii construcţia

noului complex parohial Sf. Maxim
Mărturisitorul - Sf. Grigore Palama

Cont bancar (IBAN):

Lei: RO35RZBR0000060008717929

Euro: RO17RZBR0000060015678488

Deschis la banca Rai!eisen Bank.

dezvoltat și întreținut de Epectasys

Parohia Munteni-Copou
Paroh: Pr. Dragoş Bahrim

 Iaşi, Aleea M. Sadoveanu nr. 46,

700489

 0721.944.763 și 0733.922.277

 dragos.bahrim@gmail.com

© Copyright 2014 Parohia Sf. Maxim Mărturisitorul - Sf.

Grigorie Palama, Munteni - Copou, Iași. Toate
drepturile rezervate.