Inimă de aur

Ca în fiecare dimineață, Milo, Seo, Tina

și Thea se îndreptau spre școală, dis-
cutând câte-n lună și în stele. Erau colegi
de clasă și foarte buni prieteni.
– Veți vedea, voi fi iar campion la
alergări și anul ăsta. E floare la ureche!
Sunt făcut pentru asta, zise leopardul
Seo.
– Ia nu te mai lăuda! Ce mare lucru să
alergi? E mai greu să știi tabla înmulțirii.
Iar voi câștiga concursul de matematică!
se înfoie tigrișorul Milo.
Girafa Thea îi privea din înălțime și gâtul lung i se unduia trist.
– Ha! Ce deștept te crezi! Nu există doar matematică pe lume.
„Eu nu
Cinemăspune
pricepcele
foarte
maibine la nimic.
frumoase Îmidin
poezii place să alerg,
clasă? dar nu
Vă întrec peam câștigat
niciodată vreunzebra
toți! pufni premiu. Îmi fac temele, dar nu știu să rezolv toate exercițiile.
Tina.
Îmi place
Așa că săimediat
citesc, dar nu știu
izbucni să scriu
cearta. poezii.
Fiecare Sunteibună
dintre voia poate doar
să arate că la stat cu
capule în
celnori”, oftă ea și rupse câteva frunze din vârful copăcelului pe lângă
mai bun.
care treceau.
Girafa Thea îi privea din înălțime și gâtul lung i se unduia trist.
„Eu nu mă pricep foarte bine la nimic. Îmi place să alerg, dar
nu am câștigat niciodată vreun premiu.
Îmi fac temele, dar nu știu să
rezolv toate exercițiile. Îmi
place să citesc, dar nu știu
să scriu poezii. Sunt bună
poate doar la stat cu capul
în nori”, oftă ea și rupse câte-
va frunze din vârful copăcelu-
lui pe lângă care treceau.
Deodată, dintr-un tufiș, țâșni o arătare albă, se izbi de picioarele ei și
căzu pe cărare, ridicând un nor de praf.
– Ajutor, vă rog, ajutați-mă! se auzi un glas stins.
Animăluțele se opriră.
– Are pene, zise leopardul Seo, studiind-o. Înseamnă că nu poate fi
mai iute ca mine.
– Da, are pene. 1, 2, 3, 4, 5, numără tigrișorul Milo.
Dacă pe suprafața aceasta are 5 pene, atunci
pe întreaga aripă, care este cam de 50 de ori
mai mare, va avea 5 ori 50. Asta face 250. Pe
cele două aripi va avea
2 ori 250, ceea ce
înseamnă…

– Lasă-ne cu număratul penelor,

îl repezi zebra Tina și începu să
recite cu capul dat pe spate:
„Pene albe de-aș avea,
eu pe cer m-aș înălța
Fâl, fâl, fâl…”
Girafa Thea împinse, încet, cu botul pasărea.
– Ești bine? Îmi pare rău că te-ai lovit de mine. Dacă te-aș fi văzut,
m-aș fi oprit la timp.
– Da, sunt…, se auzi iar glasul stins.
Pasărea se ridică cu greu în picioare. O aripă îi atârna, atingând
pământul.
– Vai, ți-am rupt aripa! se sperie girafa.
– Era de dinainte. Nu e din cauza ta, spuse cu amărăciune pasărea.
– A, este o egretă! se holbă la ea zebra Tina. Plină de praf.

– Vă rog, am nevoie de ajutor, începu să se vaite egreta. Eu sunt

bine, dar cei patru pui ai mei sunt în pericol. Vântul de dimineață
m-a izbit de un copac și acum nu mai pot zbura până sus la cuib,
iar ramura pe care stă mai are puțin și se rupe. Vă rog, ajutați-mă!
– „Dacă pene aș avea,
eu pe cer m-aș înălța”, recită zebra Tina. De ce nu-și iau zborul
puii tăi?
– Nu au cum…
Glasul egretei aproape se frânse.
– Nu au ieșit încă din ouă. Iar dacă ouăle se sparg… Vă rog…
Clipele treceau, dar nimeni nu deschidea gura. Liniștea devenea
tot mai grea.
– Eu trebuie să ajung la prima oră la școală, sparse tăcerea micul
leopard. Sunt calificările pentru campionat. Dacă lipsesc, nu mai
pot să particip. Mă scuzați.
Se întoarse și o luă la goană.
 Tigrul privea gânditor egreta, scărpinându-și cu o gheară mustățile.
– Ziceți că aveți patru ouă. Dacă un ou are 200 de grame,
asta înseamnă că 4 x 200 = 800 grame. De ce-ați făcut
atâtea ouă? O cracă care stă să se rupă nu poate
ține 800 de grame. Poate dacă ar fi fost…
– Doamnă egretă, zise zebra, dar sunt doar ouă, Tigrul îi întoarse spatele și porni spre
nu vă mai faceți atâtea probleme. Oricum, chiar școală. Glasul lui se auzea tot mai
nu vă pot ajuta. Zebrele nu se suie în copaci. stins:
Zicând aceasta, zebra Tina porni și ea pe urmele „Dacă ar fi fost doar 3
leopardului, recitând: ouă, asta ar fi însem-
„Când din ouă vor ieși, nat… Prea mult! 600
atunci pui se vor numi. de grame e prea
Iar când pene vor avea, mult. Trebuia să facă
În văzduh s-or înălța” doar un ou.”
Egreta își băgă capul sub aripa zdravănă și începu să
plângă.
– Dar sunt puii mei. În ouăle acelea sunt puii mei… Patru
pui…
Puiul de girafă se apropie de ea, cu pași timizi. Își coborî
capul și îi netezi penele de pe aripa rănită cu limba ei aspră
și încă verde de la ultimele frunze mâncate.
– Nu am gâtul foarte lung, șopti girafa Thea, dar poate
reușesc să te ajut. Te rog, nu mai plânge. Puișorii tăi au
nevoie de tine. Toți patru.
Egreta tresări și-și scoase capul de sub pene.
– Repede! E aici, aproape! începu ea să se agite.
Ajunși sub copac, girafa Thea privi îngrijorată cuibul de pe craca
aproape ruptă.
„Nu mai rezistă mult, își zise în gând Thea, clătinând din cap. Și
e mult prea sus pentru mine. Cum ajung până acolo?”
Ochii egretei erau plini de lacrimi și de disperare. Privea când la
gâtul girafei, când la cuib. Își dădea seama că nu mai este nicio
salvare. Și vântul începuse iar să bată. La fiecare adiere, craca
scârțâia și din cuib se auzea cum ouăle se lovesc între ele.
– Tre… trebuie să plec după ajutor, țipă egreta. E prea sus pentru
tine! Prea sus! Puișorii mei…
Dădu să o rupă la fugă, însă girafa strigă după ea:
– Stai! Am o idee!
Alergă la un copăcel din apropiere și rupse o cracă lungă și uscată,
care avea câteva crengi ascuțite în vârf.
– Ce idee bună! Vrei să o folosești pe post de prăjină. Hai că vei
ajunge! izbucni egreta bucuroasă.
Însă, creanga atinse o margine a cuibului, aproape răsturnându-l.
– Ai grijă!! Mai la dreapta!
– Nu re… reușesc! se plânse girafa, făcând o nouă încercare.
Vântul bătea tot mai tare și mișca cuibul în toate direcțiile.
Deodată, se auzi o pârâitură.
– Nuuu…, țipă egreta și picioarele i se înmuiară.
Craca pe care se afla cuibul se rupse și se prăbuși cu zgomot la
pământ.
Egreta căzu și ea, fără vlagă. Nici măcar nu mai era în stare să strige.
În timp ce se tânguia, simți că o înghiontește ceva. Deschise încet
ochii și văzu copita girafei.
Apoi, își ridică privirea. Sări
ca un arc, văzând cuibul în
vârful prăjinei, iar pe Thea
chinuindu-se să-l țină în
echilibru. Reușise în ultima
clipă să îl agațe din creanga
care se rupsese.
– Pune-l pe craca aceea de jos,
strigă egreta. Da, așa! Puțin
mai la stânga. Perfect!
După ce cuibul fu așezat, pasărea se repezi la girafă și începu
să o îmbrățișeze, uitând de durerea din aripă.
– Îți mulțumesc! Ai o inimă de aur! Mi-ai salvat puii.
Girafa se așeză epuizată pe pământ. Privi multă vreme egre-
ta cum ba se așeza pe ouă, ba se ridica de pe ele pentru a le
privi, scoțând totodată niște cârâieli ciudate din gât: „Corr-
corr-corr”.
Însă, micuței girafe încă îi răsunau în urechi, ca o poezie, cu-
vintele păsării:
„Ai o inimă de aur… Ai o
inimă de aur…”
Apoi, se ridică încet și o
porni spre școală.
„Ai o inimă de aur…
Ai o inimă de aur…”