PUIUL DE ELEFANT

(poveste africanӑ)

Trӑia odatӑ, în Africa, un pui de elefant atȃt de încӑpӑţȃnat, încȃt nimeni

nu-i putea intra în voie.
Odatӑ, întreaga familie s-a pregӑtit sӑ iasӑ la plimbare.
-Hai cu noi! îl îndemnӑ tatӑl.
-Nu merg, rӑspunse puiul.
-Hai cu noi! îl îndemnӑ mama sa.
-Nu merg, rӑspunse puiul.
-Hai cu noi! îl îndemnarӑ fraţii sӑi.
-Nu merg, rӑspunse puiul.
-Nu vrei, rӑmȃi acasӑ! ziserӑ elefanţii şi se duserӑ la plimbare.
Şi a rӑmas puiul de elefant singur-singurel. Dar cȃnd a rӑmas singur-
singurel, a vrut sӑ se plimbe şi el cu pӑrinţii şi fraţii sӑi. De aceea s-a supӑrat cӑ
au plecat la plimbare şi l-au lӑsat acasӑ singur-singurel.
-Dacӑ-i aşa, îşi zise el, atunci n-am sӑ mai fiu elefant!
Şi a cӑzut pe gȃnduri, neputȃndu-se hotӑrî ce sӑ fie. Pȃnӑ la urmӑ, a
hotӑrȃt sӑ fie un pui de leu. S-a trȃntit la pӑmȃnt, a ridicat picioarele în sus şi a
început sӑ se tӑvӑleascӑ prin colb, exact ca leul.
O gazelӑ sperioasӑ, trecȃnd pe alӑturi, s-a oprit o clipӑ în loc, a privit cu
nedumerire la puiul de elefant, s-a speriat şi a luat-o la goanӑ, fluturȃndu-şi
corniţele.
-Iatӑ ce am sӑ fiu! ţipӑ puiul de elefant şi se luӑ dupӑ gazelӑ, încercȃnd
s-o imite. Urechile mari i se legӑnau ca nişte frunze de bananier, iar picioarele
groase i se împiedicau unul de altul. Peste puţinӑ vreme a simţit cӑ-l doare tot
corpul.
-Nu e chiar aşa de plӑcut sӑ fii gazelӑ! îşi zise puiul de elefant.
 Deodatӑ, zӑri pe o lianӑ agӑţӑtoare, o şopȃrlӑ.
-Bunӑ ziua! o salutӑ puiul de elefant. Caut un prieten cu care sӑ mӑ joc.
Joacӑ-te cu mine!
-Nu am timp de joacӑ. Puii mei s-au dus sӑ se joace la rȃu cu verişorii lor,
crocodilii, şi-s tare îngrijoratӑ! Mӑ tem sӑ nu-i mӑnȃnce aceşti verişori cam
obraznici!
Şi şopȃrla dispӑru într-o clipӑ.
-Îmi gӑsesc eu alt prieten! zise supӑrat puiul de elefant.
Colo, în poianӑ, a zӑrit nişte maimuţe care se jucau.
-E tocmai ceea ce cӑutam eu, zise puiul de elefant. Mӑ primiţi şi pe mine
în joc?
-Te primim! ţiparӑ maimuţele aşa de tare, încȃt îl asurzirӑ.
Nici nu-şi veni în fire, cӑ şi începurӑ sӑ ţopӑie în jurul lui. Vai! Ce joc mai
era şi acela? Maimuţele îl trӑgeau de coadӑ, de trompӑ şi de urechi, dȃndu-se
de-a berbeleacul în jurul lui. Puiul de elefant se apӑra descumpӑnit şi nu ştia ce
sӑ mai facӑ. În cele din urmӑ, cӑzu la pӑmȃnt, sleit de puteri.
-Nu mai vreau sӑ fiu maimuţӑ! , strigӑ el, se ridicӑ de jos şi o luӑ la fugӑ
în timp ce maimuţele se tӑvӑleau de rȃs în urma puiului fricos şi
neîndemȃnatic.
Ceva mai încolo, micul elefant a zӑrit un papagal care sӑrea de pe o
creangӑ pe alta.
-În sfȃrşit m-am hotӑrȃt! Ştiu ce vreau sӑ fiu: o pasӑre! se bucurӑ puiul
de elefant. Am sӑ zbor!
-Încearcӑ, sӑ vӑd cum ai s-o faci, îl îndemna papagalul.
Puiul de elefant a sӑrit în sus, dar, nu se ştie de ce, n-a zburat. A cӑzut lat
la pӑmȃnt şi s-a lovit rӑu. Papagalul l-a privit cu ironie şi a chicotit.
-Aş zbura eu, dar n-am de unde-mi face vȃnt, zise ruşinat elefantul.
-Hai cӑ-ţi arӑt eu de unde-ţi poţi face vȃnt, îl consolӑ papagalul şi îl
cӑlӑuzi la malul abrupt al rȃului.
-Uitӑ-te la mine! chicoti papagalul si, fӑcȃndu-şi vȃnt de pe mal, se înӑlţӑ
în aer.
 Puiul de elefant s-a apropiat de malul abrupt, a sӑrit, dar… s-a prӑbuşit în
apӑ. Murdar din cap pȃnӑ-n picioare, s-a cӑţӑrat cu chiu cu vai pe mal, a ridicat
capul şi a dat cu ochii de pӑrinţii şi fraţii sӑi. Stӑteau în tӑcere şi se uitau la el.
Puiul de elefant a roşit pȃnӑ la urechi.
-Luaţi-mӑ şi pe mine la plimbare! i-a rugat el. De azi înainte o sӑ fiu
numai şi numai elefant!
Şi au pornit cu toatӑ familia la plimbare.

Coloreazӑ elefanţii si completeazӑ desenul cu alte detalii

(copaci, apӑ, iarbӑ, cer etc.)