COADA URSOAICEI de EUGEN JIANU

Ursoaica s-a privit in oglinda izvorului si, plina de mirare, a vazut ca nu avea
coada!
- Mor-mor, a mormait ea. Mandrete mare cum sunt si taman eu sa n-am coada!
Ia sa plec eu prin padure si sa-mi rostuiesc una. Cat mai faloasa.
N-a umblat mult ca a dat peste vulpe.
- Cumatra, a intrebat-o ursoaica, n-ai vrea sa-mi imprumuti coada matale?
- Nu pot, spuse vulpea. Fara ea m-ar prinde cainii. Asa, cand ma gonesc,e u
tusti, fac coada intr-o parte, ei crezand ca am luat-o si eu intr-acolo, alearga si
intra cu fruntile in copaci, iar eu in asta timp am ajuns, hat departe. Asa ca
ursoaica a plecat intr-alta parte. Si s-a intalnit cu veverita.
- Veverito, a luat-o ursoaica mai pe departe. N-ai vrea sa-mi dai coada ta, sa o
port si eu o zi, nu mai mult ...
- Nu pot! Daca as sta bearca, ar pune jderul laba pe mine. Ca eu cand sar din
copac in copac, cu coada ma ajut. Ea imi tine echilibrul si ma ajuta sa cad mereu
in picioare! 
A plecat din nou ursoaica, hotarata sa nu se lase pagubita. In poiana s-a oprit in
dreptul calului care pastea.
- Calule, rogu-te, fii bun, imprumuta-mi coada ta aleasa.
- Nu ma pot lipsi, ursoaica, nici macar o clipa de coada, ca ea ma fereste de
muste si de tauni ... Tot umbland asa, a ajuns ursoaica pe malul raului. Acolo a
dat peste vidra iesita la pescuit.
- Vidro, tie ti-e de vreun folos coada? Ti-o trebui acolo, in imparatia apelor tale?
- Pai cum altfel? Coada ma ajuta la inotat, cu ea carmuiesc ... 
A ridicat ursoaica ochii catre crengisul si frunzisul copacilor si al
tufanilor. Acolo, multime mare de pasari si pasarici de tot felul, si mai mari, si
mai mici, fiecare cu coada ei.
- Zau ca nu pot sa-ti dau coada mea, i-a raspuns gaita cea guresa. E carma mea
cand ma aflu in zbor!
- Nici eu nu ma pot lipsi de coada, a adaugat ciocanitoarea. Pe ea ma sprijin
cand ma catar in copaci si bat cu ciocul prin scoarta lor ca sa-mi agonisesc
viermusii.
- Mie imi foloseste deopotriva si cand zbor si cand ma preumblu in sus si in jos
pe trunchiul copacilor adunand ouale de ganganii, a mai zis si pitigoiul.
- Hm, a mai mormait ursoaica, se vede treaba ca am sa raman bearca. Ia sa ma
duc eu la bufnita, inteleapta padurii. 
Dar cum pasea catre scorbura bufnitei, a dat peste iepure.
- Iepuras dragalas, imprumuta-mi o lecuta coada mataluta!
- Bucuros. Numai ca n-am coada! La ce mi-ar folosi? S-o tarai dupa mine cand
alerg incoace si incolo? Pai mai mult m-ar incurca. Si-ar pune degraba gheara pe
mine toti cei care imi jinduiesc blana. Asa ca mai bine fara coada!  Uite, poate
vecina caprioara sa te ajute ...
- V-am auzit vorba adineauri, dar nici eu n-am coada. La ce mi-ar folosi? In
locul coditei am o pata alba. Ea e semnul pentru iezii mei cand ma urmeaza prin
desisurile padurii: se tin dupa albeata si nu se ratacesc! A ajuns ursoaica la
scorbura bufnitei. A stat acolo pana seara, fiindca peste zi bufnita nu iese la
lumina. A ascultat pasul ursoaicei, apoi i-a zis:
- Toate cele ale padurii si ale vietatilor ei au rosturile lor. Tie la ce ti-ar folosi
coada? La agonisitul demancarii? Nu! La aparatul impotriva vrajmasilor? Nici
atata! La umblat? Deloc! Atunci? Numai asa, de fudulie? Paunul e singura
faptura care isi poarta coada de frumusete; din pricina asta o tine toata
ziua infoiata! Si tot din pricina asta se si sfadeste cat e ziua de mare cu celalalt
falosal ograzii: curcanul; fiecare infoindu-se in pene. Ba, daca stau si ma
gandesc bine, si cozile lor au un rost pe lumea asta: le jumulesc oamenii ca sa-si
faca podoabe pe la cusmi si palarii! Ce zici, ursoaico, ti-ar fi la indemana o
coada pecare s-o porti zi de zi infoiata si sa se tina oamenii dupa tine, doar-doar
or apuca sa prinda o pana din ea, iar tu sa fugi pe unde vezi cu ochii ca sa te
feresti?
- Ba, a mai mormait ursoaica si a plecat intr-ale ei. Tot fara de coada. Si cand s-a
oprit la unda izvorului sa-si mai astampere setea, ca doar umblase, nu gluma,
dupa o coada, s-a vazut oglindita in ape.
- Ia te uita ce bine imi sta asa, fara de coada! Si cum as fi purtat-o daca as fi
rostuit una! Pe spate? Pe laturi? Hm, mai mare rasul. Mor-mor-mor, sa nu mai
aud pe cineva pomenindu-mi de coada ...