SUBSTANTIVUL

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte, ființe, fenomene
naturale, stări sufletești, însușiri, acțiuni, etc.

I.Felurile substantivului:
a) după aspect: - comune
- proprii
b) după alcătuire: - simple (formate dintr-un singur cuvânt)
- compuse (formate din mai multe cuvinte)
* mod de recunoaștere a substantivelor compuse:
- le numărăm;
- ne uităm să vedem decă avem cuvinte formate din mai multe cuvinte cu sau fără
cratimă. Dacă avem și se pot număra le luăm în considerare.
- dacă avem substantive proprii formate din mai multe cuvinte (chiar și prescurtate) le
luăm în considerare.

II.Genul substantivului: - masculin (un / doi)

- feminin ( o / două)
- neutru ( un / două)

III.Substantive epicene: cu o singură formă pentru ambele sexe

*mod de recunoaștere: - încercăm să îl punem la genul femimin și masculin. Dacă nu se
poate atunci este un substantiv epicen.

IV.Substantive mobile: - sunt cuvintele care au acceși rădăcină dar care își pot schimba
genul cu ajutorul sufixelor.
ex: profesor / profesoară, vulpe / vulpoi.

V.Numărul substantivelor: - singular

- plural

 există substantive cu aceeași formă la singular și la plural (tei, nume, ardei, ochi)
 există substantive care la plural au mai multe forme, care diferă prin sens (roman –
romani, romane; cot – coți, coate, coturi; ghid – ghizi, ghiduri)

VI.Substantive defective de număr:

 Substantive defective de plural: - au lipsa pluralului (aur, argint)
 Substantive defective de singular: - au lipsa singularului (zori, ochelari, icre)

VII.Substantive colective:- au formă de singular dar au înțelesul de plural, denumesc

grupuri sau mulțimi (stol, grup, armată)

VIII.Locuțiuni substantivale: - sunt grupuri de cuvinte sinonime cu un substantiv

(aducere aminte = amintire; băgare de seamă = observație; părere de rău = regret)
IX.Cazurile și funcțiile sintectice:

1. CAZUL NOMINATIV: - substantivele în cazul nominativ se recunosc ușor, pentru

că ele nu pot avea prepoziții în față și totodată sunt articulate doar cu articolele
hotărâte (l, le, a) sau cu articolele nehotărâte (un, o, niște).

Substantivele în cazul nominativ pot îndeplini următoarele funcții sintactice:

- Subiect : - întrebări: CINE?, CE?.
- Nume predicativ: (are în față un verb copulativ: a fi, a ajunge, a se face, a ieși, a
deveni)
- întrebări: CINE ESTE?, CE ESTE?.
- Atribut substantival apozițional: (aduce o completare suplimentară, o lămurire, o
caracteristică referitoare la subiectul propoziției; stă între virgule, linii de pauză sau
paranteze).

2. CAZUL ACUZATIV: - substantivele în cazul acuzativ se recunosc ușor pentru că

au în față următoarele prepoziții: PE, LA, CU, DESPRE, PENTRU, SPRE, CĂTRE,
DUPĂ...

Substantivele în cazul acuzativ pot îndeplini următoarele funcții sintactice:

- Nume predicativ: (are în față un verb copulativ + prepoziție pentru acuzativ +
nume predicativ)
- Atribut substantival prepozițional: (determină un substantiv; este însoțit
întodeauna de prepoziții)
- întrebări: CARE?, CE FEL DE?.
- Complement direct: - întrebări: PE CINE?, CE?.
- Complement prepozițional: - întrebări: DESPRE CINE?, DESPRE CE?, CU
CINE?, CU CE?, LA CINE?, LA CE?, PENTRU CINE?, PENTRU CE?, DE CINE?,
DE CE?.
- Complement circumstanțial de loc: - întrebări: UNDE?, PÂNĂ UNDE?, DE
UNDE?
- Complement circumstanțial de timp: - întrebări: CÂND?, PÂNĂ CÂND?, DE
CÂND?
- Complement circumstanțial de mod: (are în față prepozițiile FĂRĂ, CA, CÂT)
- întrebări: CUM?.
- Complement circumstanțial de cauză: (are în față prepozițiile DE, PENTRU și se
poate înlocui cu FIINDCĂ)
- întrebări: DIN CE CAUZĂ?.
- Complement circumstanțial de scop: (are în față prepozițiile PENTRU și DUPĂ
și se poate înlocui cu CA SĂ)
- întrebări: CU CE SCOP?
- Complement de agent: (verbul A FI + verb la participiu + complement de agent)
- întrebări: DE CĂTRE CINE?

3. CAZUL GENITIV: - substantivele în cazul genitiv se recunosc ușor pentru că au în

față următoarele prepoziții: ASUPRA, CONTRA, ÎMPOTRIVA sau locuțiunile
prepoziționale ÎN VREMEA, ÎN TIMPUL.
 - substantivele în cazul genitiv apar articulate cu articolele nehotărâte: UNUI,
UNEI, UNOR, sau cu articolele posesive genitivale A, AI, AL, ALE, ALOR.

Substantivele în cazul genitiv pot îndeplini următoarele funcții sintactice:

- Nume predicativ: (are în față un verb copulativ + prepoziție pentru genitiv +
nume predicativ)
- Atribut substantival genitival: (determină un substantiv cu care se acordă în gen
și număr)
- întrebări: A,AL,AI, ALE CUI?
- Complement prepozițional: - întrebări: ÎMPOTRIVA CUI?, CONTRA CUI?,
ASUPRA CUI?
- Complement circumstanțial de loc: (are în față un verb de direcție și poate fi
precedat de prepozițiile: ÎNAINTEA, ÎNAPOIA, ÎN FAȚĂ, ÎN SPATE,
ÎMPREJUR).
- Complement circumstanțial de mod: (are în față prepozițiile: ÎMPOTRIVA,
COTRA și arată modul)
- Complement circumstanțial de cauză: - întrebări: DIN CE CAUZĂ?, DIN CE
PRICINĂ?.
- Complement circumstanțial de scop: - întrebări: CU CE SCOP?, ÎN CE SCOP?.

4. CAZUL DATIV: - substantivele în cazul dativ se recunosc ușor pentru că au în față

următoarele prepoziții: DATORITĂ, MULȚUMITĂ, ASEMENEA.
- substantivele în cazul dativ apar articulate cu articolele hotărâte: LUI, EI, LOR.

Substantivele în cazul dativ pot îndeplini următoarele funcții sintactice:

- Nume predicativ: (are în față un verb copulativ + prepoziție pentru dativ + nume
predicativ)
- Atribut substantival prepozițional: (determină un substantiv)
- întrebări: CARE?, CE FEL DE?.
- Complement indirect: - întrebări: CUI?
- Complement circumstanțial de mod: - întrebări: CUM?, ÎN CE MOD?.
- Complement circumstanțial de loc: (apare în expresii iar cuvintele au la sfârșit
articolul hotărât LUI)
- Complement circumstanțial de cauză: - întrebări: DIN CE CAUZĂ?

5. CAZUL VOCATIV: substantivele în cazul vocativ nu au funcție sintactică; Ele

exprimă îndemnuri, chemări, rugăminți, adresări directe.
Ele pot avea:
a) Formă proprie, construită cu desinențele: - e : băiete! (gen masculin)
- o: fato! (gen feminin)
b) Aceeași formă cu substantivele din cazul nominativ: mamă!, tată!, doamnă!.
c) Formă construită cu articol hotărât: - lor: fetelor!, domnilor!.
- le: fiule!, băiatule!.