28 IONEL TEODOREANU

tea locului, cea cu Prăvale-Baba. Căci râpa

de după cimitir nu era decât adâncitura unei
căderi năpraznice. Acolo, Făt-Frumos călare
cu Ileana lui Ileana, trăsese paloşul, se răsu-
cise'n şea şi lovise'n sus, în noaptea zilei.
Vidma, lovită'n plin, se răsturnase ca un nour
de gunoae, şi căzuse, însemnând prăpastie,
mistuită apoi în măruntaele pământului.
— ...Huştiuliuc! Maică, măiculiţa me, se căina
baba; sâ hi văzut negreaţă şi putoare ci era!
Afurisănia iadului!
Domnica, prinsă de somnul poveştilor, în­
trebase naiv:
— Şi Făt-Frumos?
— Ei, iaca treabă! S'o gospodărit şi el cu
fata lui, câ doar nu era să trăiască uşărnic
toată viaţa! Hai la culcare că te'ncleie somn».
Baba era cu somnul. Se culca şi huruia de
somn, aducând zvoană de om între atâtea gân­
duri şi tăceri. Felinarul dela poartă, aprins
în fiecare seară de Ilie Pânişoară, punea o
candelă mare subt nuc. Dincolo, mai în deal,
ardeau candelile celelalte. Sus, stelele. Departe,
pădurea lui Ştefan. Şi din adâncul Domnicăi,
ca dintr'o vreme deschisă, venea alt Damas­
chin; băiat ori fată? Cumplită întrebare în
foişorul văduvelor.
Astfel se pregătea Domnica să fie mamă.
Iar tatăl, venind în trap iute pe uliţa Pră­
vale-Baba, într'o seară, la ceasul luminilor,
a dat chiot mare, să-1 audă Domnica lui şi