70 IONEL TEODOREANU

de bălegar şi pae arse, Ilie s'a supărat pe Ilie

şi l-a ocărit astfel:
— 'Tu-ni-i mama lui di Ilie, iar s'o îmbătat
şî nu-1 mai ţîn picioarili!
Şi s'a lungit cu faţa'n sus pe bancă, subt
frunzişul nucului şi subt lumina felinarului care
cu aur îl privea:
— Somn bun, Ilie, i-a spus de colo celălalt;
da unde ţi-i perna?
Ilie a deschis un ochi, a tras un fum şi a
scuipat în sus.
Erau acolo laolaltă, pe faţă şi'ntr'ascuns,
felinarul, vinul, noaptea, măgarul, copilăria, şi
încă ceva: o glumă în poveste, sau o poveste'n
glumă.
Căci nu încearcă un creştin, ce i-a fost zis
Ivan Turbincă, să doarmă într'o casă pără~
sită? Şi nu-1 prind dracii în şotiile lor ca pe
un peşte în năvod? Ş'aşa-s de hazlii dracii,
ş'atât de hâtru Ivan, că-i mai mult cu râs
decât cu frică, deşi i-o casă părăsită unde iadul
s'a'ncuibat...
— Dormi, Ilie?

— M'auzi, Ilie?
— Iaca nu vreu sâ te-aud!
— Da să mă vezi vrei, Ilie?
— Du-te 'n crucea ta, spurcatule. Ci ai cu
Ilie?
— Nu suduî, Ilie, că-i păcat.
— Şi ci-i pacatu tău?
— Da tu ştii cine-s eu?