PRĂVALE-BABA 79

s'ajungă până la sâmbure. Privirea lui nu lu­

neca pe lucruri; se oprea şi stăruia, intrând.
De asta, ochii lui mari şi luminoşi, păreau mici
şi arzători. Se îngustau subt gene, într'o în­
cordare ş'o pândă care făceau din faţa lui
ghemuirea unui salt neînceput. Şi uneori, pe
negândite, apuca iar mangalul păstrat veşnic în
buzunar într'o cutie, şi începea să-1 ducă, să-1
aducă şi să-1 răsucească pe zaplaz.
Astfel, la lumina felinarului, Ilie Pânişoară
se văzuse într'o seară pe zaplaz, suind la deal
cu măgarul.
— Aista-i Ilie cu Ilie, exclamase Ilie, întâm-
pinându-se cu braţul larg pornit în lături.
— Nu-i Ilie, măi Ilie, oftase Fănuţă.
— Ştii tu mai bini dicât Ilie?
— Da tu de unde vrei să te ştii?
— Cum sâ nu mă ştiu, măi Fănuţă, dacă
eu mi-s Ilie!
— Zici tu!
— Da cini vrei să zîcâ?
— Ia du-te puţin la vale.
Ilie îl ascultase.
Măgarul se luase după Ilie, fără să-1 cheme.
— Vezi, măgarul a ştiut care-i Ilie.
— Măi Fănuţă, d'apui eu îs om viu, cu ma-
garu meu.
— Şi celălalt Ilie tot om viu trebue să fie.
— Cum, măi, adicăte vrei să-mi iei viaţa
într'o poza?
— Vreu eu, da nu pot, oftase Fănuţă.
— A dracului poznă di om! se minunase Ilie.