PRĂVALE-BABA 7

— Măi Ilie...
Altfel nu-şi spuneau.
Felinarul se stingea în timpul zilei, dar vi­
nul lui Ilie, niciodată. Numai că vinul nu era
harţag, ca'n alţii, ci lumina lui Ilie; iar Fă­
nuţă, oarecum un Statu-Palmă-Năzdrăvan tri­
mis în calea lui. Ilie îi spunea de toate, ca la
un cumătru vechi. Care femee a născut, care
moşneag s'a dus, ce-a spus cutare, ce-a făcut
cutare, cine-a plecat, cine-a venit, cui i-a ars
casa, cui i-s bolnavi copiii, pe cine l-a lăsat
muierea, — ş'apoi despre vin, viaţă, om şi
ceia-lume.
— Măi Fănuţă, munca-i fudulia prostului:
câ de asta-i ca boul, numai că n'are coarne.
Cini be vin, ştie ci face. Cini se'ndoapâ nu­
mai, îngraşă porcu pentru cimitir. Cini asuda
strângând, tot un hoit are sâ duca pi ceia-
lume. Zîce dişteptu: „Nu be vin, Ilie". „ M ă i "
zîc, „eu beu vin, da tu faci oţăt". Undi fac
oţăt, Ilie?" „In inima ta, măi, nu vezi ci acru
ieşti!" Vinu nebăut acreşti inima omului în loc
sâ-i îndulcească viaţa. Asta s'o'nveţi tu di la
mini, măi Fănuţă, că numai gura beţâvului
spuni adivăru-lu-Dumnezău. Vinu'mpingi la lu­
mina, câ di asta-i vin-la-tini. Pune-1 în chiv-
niţâ, el iesâ şi de-acolo cu picioarili beţâ­
vului. Di ci dă beţâvu pişti felinar? Sî
tragi la lumina. Şî di ci stau dobitoacili
în întunericu minţii, dând din coada? Fiindcă
nu beu vin. Eu, măi Fănuţă, beu di usuc.
Da nu beu di inima ră, câ n'am di ci!