Sunteți pe pagina 1din 30

Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.

ro

PICTURIA: Invata usor si


rapid cum sa pictezi frumos

Lectia #17: Pictura in Pastel

 Tipuri de pastel
 Proprietatile pastelului
 Materiale auxiliare pentru pesteluri
 Tehnici de pictura in pastel
 Netezirea pastelurilor
 Fixarea pastelurilor

Autor

Laura Mateescu
http://www.curspictura.ro

Picturi inspirationale ce utilizeaza tehnicile descrise in aceasta lectie:


Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

ATENTIE: NU ai dreptul sa revinzi


sau sa dai mai departe aceasta lectie!

ESTE INTERZIS sa Imparti, sa Distribui


sau sa Vinzi Continutul din aceasta Lectie!

TOATE DREPTURILE REZERVATE. Nicio parte din aceasta lectie nu poate fi reprodusa sau transmisa sub
nici o forma - electronica, mecanica, foto copiata, inregistrata audio sau prin orice alt mijloc de stocare al
informatiei - fara acordul in scris, datat si semnat al autorului.

AVERTISMENT/NOTIFICARI JURIDICE:

Informatia prezentata aici reprezinta viziunea autorului la data publicarii acesteia. Deoarece informatia se
schimba cu o viteza foarte mare, autorul isi rezerva dreptul sa modifice sau sa actualizeze opiniile sale in
functie de noile schimbari. Textul cuprins in lectie are ca scop doar informarea cititorului. Chiar daca ne-am
straduit sa verificam toate informatiile furnizate in aceasta lectie, nici autorul si nici afiliatii/partenerii sai nu-si
asuma vreo responsabilitate pentru erori, informatii inexacte sau omisii. Orice referinta la afaceri sau persoane
fie vii ori decedate este pur din coincidenta.

© Laura Mateescu
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Cuvant inainte
Ai vrea sa pictezi dar nu stii ce? Sau, cu alte cuvinte… iti place sa pictezi dar sunt totusi
momente in care inspiratia nu vine de la sine? Nu-i nimic! Exista solutii. Chiar simple si
placute.

In primul rand, cauta sa vezi alte picturi, sau chiar fotografii, cu subiectul la care te-ai gandit.

De fapt, nici nu trebuie sa te invarti in jurul unui subiect anume. Intra doar pe o galerie de
pictura (online) si delecteaza-ti ochii cu picturi frumoase. Ideile vor veni de la sine.

Am sa vin in ajutorul tau cu o astfel de galerie creata special pentru Picturia:

Daca ai un cont de Pinterest, urmareste-ma:

https://www.pinterest.com/lauram7993/

Precum vezi, exista un panou special pentru idei creative.

In al doilea rand, iti sugerez sa asculti muzica clasica atunci cand te apuci de pictat. Unii se
simt mai creativi in fata albului panzei sau a hartiei atunci cand in jur este liniste. Altii, in functie
de muzica pe care o asculta, spun ca mana prinde o viteza si o lejeritate aparte.

Muzica clasica are aceasta proprietate speciala care "ascute" atentia si simtul artistic. Nu
degeaba este folosita pentru a linisti bebelusii si pentru a determina studentii sa invete mai cu
spor.

Acum ca ai intrat in atmosfera, sa incepem lectia.


Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Introducere
Acum cativa ani, am intrat in magazinul de pictura pentru panze, culori, diluant si pensule. Dar,
pe langa acestea, mi-am luat si un set de pasteluri. Nu stiu exact de ce, cred ca doream sa
testez ceva nou. Eram putin contrariata: cum pot picta frumos si exact cu un baton/betisor atat
de gros? Si totusi, dupa ce le-am pus pe hartie, am ramas indragostita de acest mediu de
pictura. Sau desen. Nu se poate spune exact in ce categorie intra.

Vreau sa incep prin a-ti spune de ce iti recomand sa pictezi cu pasteluri…


De cand am ramas insarcinata cu primul copil nu mi-am mai permis sa ma ating de vopselele
de ulei cu terebentina, si apoi, dupa ce s-a nascut fiul meu, nu am mai putut sa-mi las panzele
cu acril intinse peste tot. A trebuit sa-mi strang lucrusoarele si sa le depozitez intr-o cutie,
departe de manutele mici si curioase. Singura motalitate de a pastra un contact cu arta era
prin intermediul aparatului foto si al creioanelor. Dar, creioanele nu ma multumeau. Desenul cu
"varful subtire" nu este pentru mine. Pastelurile, mai ales cele grase, s-au dovedit a fi solutia
potrivita.

Este de asemenea mediul ideal de folosit seara, cand vii obosit de la scoala, facultate, servici,
si nu prea iti vine sa te intinzi cu paleta, tuburi, pensule si alte multe ustensile, dupa care sa ai
ce spala si curata.

SFAT: Te vei murdari totusi pe maini, caci intri in contact direct cu pigmentii. Prin urmare, tine
la indemana servetele umede de tipul celor pentru bebelusi. Sunt cele mai eficiente pentru
indepartarea rapida a murdariei de pe degete.

Praful de la pastelurile uscate si particulele grase de la pastelurile uleioase care cad pe podea
pot fi aspirate.

In concluzie: este mediul ideal pentru cei fara timp, cu un spatiu de lucru redus, si care isi
doresc ceva non-toxic.

Prima data cand am folosit pastelurile a fost ca o revelatie. Formele care ieseau cand puneam
bastonasul pe hartie se conturau rapid datorita grosimii acestuia, iar textura hartiei imi
permitea obtinerea de suprafete neuniforme de culoare - ceva ce imi era destul de greu sa fac
in creioane colorate. In doar doua ore am realizat un peisaj pe care altfel l-as fi putut face in
mult mai multe ore de munca cu creioane sau pensula.

Pictura in Pastel
DEFINITIE

Pastelul este o tehnică artistică de pictură care folosește bețișoare sub formă
de creion, compuse din pigment pudră amestecat cu un liant. Pigmenții folosiți pentru a
fabrica pastelul sunt aceiași cu cei folosiți pentru a crea și celelalte culori, în special
cele de ulei.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pastelul a devenit popular odata cu lucrarile lui Rosalba Carriera, iar desenele lui Degas i-au
adus celebritatea.

Există trei tipuri de pastel: pastelul dur (cretat), pastelul cu ceară și cel uleios (moale):

 Pastelul cretat, la care batoanele de pastel cretat sunt mici, rezistente, preferate pentru
detaliile de schiță și pentru desenul bine conturat. Sunt ideale pentru liniile fine și drepte
sau pentru evidențierea contururilor unui desen realizat în pastel fin.
 Pastelul cerat, fabricat din ceară de înaltă calitate și pigmenți.
 Pastelul uleios este cel mai popular, fiind ușor de aplicat, cremos la amestecarea
nuanțelor. Majoritatea seriilor cuprind cel puțin 200 de culori. Numărul mare de nuanțe
din această gamă este necesar întrucât batoanele uscate de pastel nu pot fi
amestecate pe paletă precum culorile de pictură.

Pentru că se folosește o cantitate de liant minimum necesară, de obicei doar cât să țină pudra
legată, este cea mai pură formă de pigment care poate fi aplicată pe o suprafață de lucru,
motiv pentru care, în general, pictura pastel are un aspect foarte viu și luminos.

Spre deosebire de tabloul în ulei, care devine mai sumbru după ce se usucă pictura, iar cu
timpul se îngălbenește, culorile pastelului își păstrează prospețimea prin combinarea
pigmenților și a pudrei împreună cu diverși lianți și cu un adaus de caolin.

Pe criterii extracromatice, unii specialiști au exclus pastelul și acuarela din domeniul picturii și
le-au încadrat la grafică.

Iata cateva alte avantaje majore ale pastelurilor:

 Culorile sunt mult mai vibrante decat cele din creioane.


 Nu se mai pierde timpul cu amestecarea culorilor pe o paleta, cu diluarea lor, etc. Doar
pui pe hartie direct pigmentul pur si lucrezi cu el acolo - se aseamana usor cu tehnica
cutitului pentru pictura.
 Nu mai este nevoie sa astepti uscarea vopselelor pentru a aplica un nou strat.
 Nu ai nevoie de o intreaga suita de pensule de diverse forme si marimi, nici de medii de
dilutie, paleta si recipiente. Tot ceea ce iti mai trebuie in plus este un fixativ.

Desi in mod ideal pastelurile grase sunt grozave pentru subiecte precum natura statica si flori,
iar cele cretoase pentru peisaje, eu nu am intampinat mari probleme la crearea unor peisaje cu
pastelurile uleioase.

Pastelurile pot fi aplicate pe hartie in variate moduri - fiecare creand un stil diferit, complet
diferit si in acord cu dispozitia artistului. De aceea eu consider ca pastelul este mai apropiat de
pictura decat de desen: precum darele lasate de o pensula pe panza, modul de aplicare a
pastelurilor este incarcat de un curent emotional.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Acesta a fost primul meu tabloul cu pasteluri -


un peisaj cu munti si brazi.

Pictandu-l, am descoperit o gramada de


efecte pe care le poti face cu pastelurile,
efecte pe care am sa ti le prezint in detaliu:
zgariere (sgraffito), netezire (cu degetul sau
alt instrument), amestecarea culorilor si texturi
prin culoare inchisa peste deschisa,
estomparea culorilor (efect de ceata) prin
adaugarea de gri sau alb peste alte culori.

Materiale Necesare
Chiar daca nu ai nevoie de un cutit pentru paleta si pensule pentru a amesteca culorile si a le
aplica pe hartie, este nevoie totusi de cateva accesorii.

Fixativul pentru pasteluri


Picturile in pastel se pastreaza prin aplicarea unui strat de fixativ dupa finalizare. Acesta
previne indepartarea nedorita a culorilor. Fixativul este o rasina dizolvata in alcool. Atunci cand
il aplici, alcoolul se evapora lasand pe hartie rasina care va sustine pigmentul de paste. Este
absolut necesar sa folosesti un spray fixativ in cazul pastelurilor cretoase, al caror praf se
indeparteaza usor de pe hartie, si ceva optional in cazul pastelurilor grase.

Poti folosi si fixativul obisnuit pentru par, insa acesta va ingalbeni in timp picturile. Este
recomandat sa utilizezi un fixativ special pentru pasteluri.

Iata doua variante de fixativ:

Fixativ spray pentru pastel gras Fixativ spray pentru pastel uscat

Accesorii utile
O pensula pentru acuarele poate fi utila pentru a blendui culorile si a indeparta excesul de praf
in cazul pastelurilor uscate. Niciodata sa nu sufli peste pictura pentru a indeparta praful!
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Acesta poate intra in plamani. Unii artisti folosesc chiar manusi de protectie (cum sunt cele
folosite de doctori) pentru a nu intra in contact direct cu pigmentii.
Mai ai nevoie si de bucatele de hartie rulata precum si de o radiera pentru a manipula culorile
pe hartie. Desigur, iti poti folosi si degetele, insa din experienta iti spun ca o sa te doara buricul
degetului daca il folosesti prea mult pentru a freca hartia, iar grasimea din piele poate afecta in
mod neplacut pictura.
Banda adeziva cu dezlipire usoara este utila pentru a masca zonele pe care vrei sa le protejezi
atunci cand aplici o culoare, si pentru a trasa linii drepte.

Suportul pentru pictura in pastel


Pe langa clasica hartie, exista si placaje pentru pasteluri. Acestea au o textura mai rugoasa
decat hartia, ceea ce iti permite o aplicare mai apasata si multe straturi de culoare. In ceea ce
priveste hartia, poti folosi o mare varietate fara probleme. Chiar si o grosime mica de 160g
este suficienta. Tine minte doar ca daca intentionezi sa pictezi in multe straturi, s-ar putea sa
ai nevoie de un carton mai gros. De asemenea, pictura in pastel este ideala pe cartoane
colorate.

Cartoanele colorate, texturate, sunt create special


pentru pasteluri. Unele au o textura aleatorie,
altele linii repetitive. Textura intensa a cartonului
reduce din nevoia de a fixa desenul in fixativ. Un
fundal colorat te ajuta pentru a crea unitate intr-o
pictura in pastel - o parte din hartie ramanand
vizibila dupa aplicarea culorilor.

Pastelul este un mediu opac. Daca lucrarea


acopera in intregime coala de hartie, culoarea
hartiei nu va afecta desenul in sine. De regula,
suprafata de desen este pe alocuri expusa.
Fundalul are rolul de a conferi o imagine
integranta intregii lucrari.

In concluzie:

 Fundalul hartiei de pastel influenteaza straturile de culoare si aspectul final al lucrarii!

Atunci cand hartia se lasa expusa, va avea un efect destul de diferit asupra desenului in
functie de culoarea sa. Culorile mai putin intense ale fundalului vor conferi un efect relaxant,
integrant. Culorile tari, intense ale fundalului vor conduce la obtinerea unui efect de atentie,
dominand incaparea in care este expusa lucrarea.

Ce pasteluri sa alegem din magazin?

Daca vrei sa pictezi cu pasteluri grase, din punctul meu de vedere, cu cat sunt mai moi, cu atat
este mai bine. Primele pasteluri aveau o textura destul de dura, dar cu cat artistii au inceput sa
foloseasca din ce in ce mai multa culoare, nevoia de pasteluri moi a crescut.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Un pastel uleios, de calitate, ofera echilibrul perfect intre luminozitatea culorii si textura moale,
ce diminueaza gradul de praf.

Exista cateva variante dintre care poti alege, si o multime de nuante. S-ar putea sa te tenteze
un set cu 12 culori fiindca este mai ieftin decat unul cu 24 de nuante. Dar, te fac atent la
urmatorul aspect: amestecul pigmentilor din pastel nu se face la fel ca in cazul vopselelor
lichide din tub. La fel ca si in cazul creioanelor colorate, amestecul este unul de natura optica,
direct pe hartie. Cu cat ai mai multe nuante, cu atat este mai bine, dar, pentru inceput, alege
un set de 24 si completeaza cu cate o culoare (caci se vand si separat) daca este nevoie.

Fii atent si la tipul setului. Exista seturi create pentru natura statica, seturi pentru peisaje si
seturi pentru portrete. Diferenta consta in cateva culori. De exemplu, un set pentru portrete va
contine mai multe nuante utile pentru a reda culoarea pielii - galben, ocru, maro - in timp ce un
set pentru peisaje va contine mai multe nuante de verde, maro, galben si albastru, pentru a
reda natura.

Iata sugestiile mele in functie de subiect:

 Peisajul. Aditional paletei de baza de culoare, pentru realizarea de peisaje vor fi


necesare si nuante suplimentare de galben, albastru, verde si pamanturi.
 Portretul. Portretistica necesita acea sclipire de viata a subiectului, ce se obtine prin
nuante curate si clare. Roz, violet, pamanturile si subtonurile acestora sunt esentiale.
 Florile. Artistii ce isi aleg ca subiect florile au nevoie de nuante intense. O selectie
ampla de galben, orange, violet, rosu, albastru si verde este utila.
 Animale. Pentru pictarea animalelor este nevoie de nuante pamantii: ocru, siena, rosu,
umbra, negru si alb.
 Peisaj marin. Pentru nisip, mare si cerul peisajului se recomanda o selectie de
albastru, verde, ocru si gri.
 Cladiri. Cladirile inalte se realizeaza in nuante de albastru, gri, brun si rosu – ce tind sa
fie toate similare in tonalitate. Cladirile rurale folosesc mai multe ocruri si tonuri putin
mai deschise.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Tehnici de pictura cu pasteluri


Pastelurile sunt foarte versatile, ele putand fi folosite intr-o varietate mare de moduri. Fiecare
dintre aceste tehnici poate fi folosita ca unica modalitate de a crea o pictura, sau, te poti folosi
de combinarea lor pentru a produce un tabloul in pastel. Nu exista un mod corect sau gresit de
folosire a betisoare.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Daca ai posibilitate, testeaza toate tehnicile, cu diverse tipuri de pasteluri - tari, semi-moi si moi
- deoarece fiecare dintre acestea va crea un rezultat usor diferit.

1. Foloseste pastelul inclinat pentru a acoperi zone mari de pe suprafata picturii.

Experimenteaza cu diferite presiuni pentru a


varia intensitatea si densitatea culorii, precum si
diferite efecte. Este foarte usor de folosit
aceasta metoda cu pasteluri moi si foarte moi.

Daca un baton se rupe, nu-i nimic. Poti continua


sa utilizezi ambele bucati.
Ba chiar as putea spune ca o jumatate de baton
ofera rezultate mai bune. Tine minte faptul ca si
cel mai mic fragment de pastel poate fi folosit.

Exista pasteluri cilindrice dar exista si pasteluri


dreptunghiulare. Atunci cand laturile unui pastel
se tocesc, ele formeaza margini ascutite pe
care le poti folosi la crearea de linii fine.

2. Foloseste trasari liniare pentru hasuri, contururi si detalii.


La fel, presiunea pe care o aplici va determina intensitatea culorii. Cu aceasta tehnica ai
control asupra formelor si saturatiei. Aceasta metoda ti se va parea usoara daca stii deja sa
lucrezi cu pastelurile cretoase.
Daca vrei sa pastrezi o zona puternic luminoasa, este important sa folosesti doar presiune
mica si culori deschise in acel areal.

Nu incerca sa pictezi cu culori deschise peste cele


inchise, sau invers.

Iata de ce: culorile inchise devin prea deschise daca


incerci sa le luminezi, iar apoi iti va fi foarte greu sa
obtii o noua intunecare a lor dupa ce ai aplicat un
strat de culoare deschisa peste.

In cazul in care ai o zona intunecata afectata de


pigmenti deschisi, poti sa razuiesti acei pigmenti
nedoriti si sa adaugi din nou culoare inchisa.

Dar, in cazul culorilor deschise, daca vei razui, ai sa constati ca pe hartie ramane o urma din
pigmentul respectiv. Sugestia mea este sa acoperi zona razuita cu alb inainte de a picta din
nou peste.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

SFAT: Foloseste toata mana (o miscare ampla), nu doar incheietura. In acest fel se obtine un
desen mai lejer, mai aerisit, necrispat. In caz contrar, vei lasa impresia de nesiguranta.

Exista si creioane pastel. Cu ele poti profita la maxim de aceasta tehnica. Ai avantajul
preciziei, dar dezavantajul faptului ca nu le poti folosi pentru a crea rapid areale mai mari de
culoare.

TRUC: Foloseste hasuri pentru a reda impresia unui anume material. In imaginea de mai jos
avem textura unui gref printr-o hasura circulara si impresia de lemn prin hasura diagonala.

3. Foloseste terebentina pentru a crea efecte.

Aceasta tehnica este utila pentru uniformizarea culorii in anumite regiuni ale picturii tale. O alta
utilitate a terebentinei este de a face o trecere lina intre doua culori diferite. Daca inmoi
batoanele de pastel in terebentina, devin mai moi. Cu ele poti sa faci treceri line de culoare.

Poti sa inmoi si o pensula in terebentina, si apoi sa pictezi cu ea peste pastel pentru a intinde
culoarea. Rezultatul este asemanator acuarelelor, si se usuca repede. Poti crea mai multe
astfel de straturi. Poti controla intensitatea culorii prin cantitatea de terebentina folosita.

4. Foloseste un cutit de pictura sau alt instrument ascutit pentru a crea un efect
“sgraffito”.

Acest efect “sgraffito” se refera la realizarea unor zgarieturi in cadrul picturii. Avand in vedere
structura pastoasa a pastelurilor grase, poti folosi si creioane colorate pentru a desena
zgarieturile. Este o tehnica foarte buna pentru realizarea unor texturi precum parul.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Zgarie suprafete mai mari pentru a conferi zonei


un aspect de ceata sau raze de soare. Pe
masura ce adaugi straturi de culoare in pastel
unul peste altul, pictura poate capata greutate.

Zgarierea unei regiuni inainte de a adauga un


nou strat de culoare te ajuta sa eviti acest lucru.

Un instrument bun pentru zgariere in cazul


pastelurilor uleioase este la fel de important
precum cutitul pentru pictura pentru cei care
picteaza cu vopsele de ulei.

Idei pentru zgariere: par, mustati, caramizi de zid, tigle de acoperis, vinisoare de frunze, fire de
iarba, raze de soare, etc.

5. Amestecarea culorilor

Spre deosebire de alte medii, pastelurile nu se amesteca inainte de a le pune pe hartie. Exista
doua metode prin care poti crea o varietate mare de nuante si tonuri de culoare.

Amestecul prin hasurarea cu doua Amestecul prin netezire/blenduire


sau mai multe culori una peste alta dupa aplicarea culorilor

6. Estomparea si valorarea prin "scumbling"


Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Unul dintre marele avanteje ale pastelurilor fata de alte medii de pictura este vibranta pe care
o poti obine la combinarea culorilor. Probabil ca cea mai buna metoda de a face acest lucru
este estomparea ("scumbling") - dupa ce un strat de culoare a fost aplicat si fixat, trece cu
pastelul din cea de-a doua culoare usor peste prima, fara a apasa. Vei obtine un strat de
culoare intretaiat, prin care se va vedea si culoarea de dedesubt. Rezultatul are un aspect
texturat dar in acelasi timp el reprezinta un amesc optic de culori. Daca stii ce si unde sa
combini, vei putea produce rezultate minunate.

Daca aplici alb, estompezi din punct de vedere valoric culoarea peste care ai aplicat. Daca
aplici negru, inchizi la culoare stratul peste care trasezi, crescand in acest fel contrastul fata de
zonele adiacente.
In exemplul de mai jos (apropos, este o lucrare pe carton galbui-portocaliu), albul a fost pus
peste verzui (spuma de pe valurile marii), iar negrul peste rosu si maro (in zona barcii).

7. Prafuirea (pentru pasteluri uscate)

In loc sa estopezi prin "scumbling", incearca sa presari praf de pastel peste un strat existent de
culoare. Tine pastelul deasupra zonei respective si razuieste suprafata acestuia pentru a crea
praf. Dupa ce pe suportul colorat s-a asternut suficient praf pentru a obtine un efect frumos si
interesant, foloseste un cutit de paleta si apasa peste acest praf. In acest fel il determini sa
adere la pictura. Totusi, este absolut necesar ca dupa aceasta metoda sa fixezi pictura prin
pulverizarea cu fixativ.

SFAT: Pentru aceasta metoda va trebui sa tii pictura orizontal si nu pe sevalet. In acest fel poti
controla unde cade praful, fara a contamina intreaga lucrare.

IDEE: Picteaza pe un carton de culoare inchisa un peisaj de iarna, apoi foloseste aceasta
metoda pentru a reda ninsoarea.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Vezi si acest video: Vei fi surprins!

8. Cum stergem sau facem corecturi

Un cutit de gravura pe care il folosesti la tehnica sgraffito poate fi folosit si pentru a indeparta
culoare de pe zone mai mari. Stergerea nu se face 100%, ci o parte din culoare ramane, mai
ales daca ai folosit netezirea intr-un strat inferior si hartia este prea putin granulata. Poti insa,
peste suprafata "stearsa", sa vii cu alta culoare si sa "corectezi".

Stergerea culorilor de pastel nu trebuie sa fie neaparat pentru corectii. Stergerea poate fi chiar
o metoda de obtinere a efectelor.

Sa presupunem ca ai finalizat lucrarea dar ceva parca ii lipseste. Poti indeparta culoarea
pentru a crea unele zone luminoase. De exemplu, un accent de lumina care sa reprezinte
reflexia luminii in ochii modelului, sau reflexia pe o vaza de flori. Chiar si partea luminata a
unor munti indepartati. Este un fel de sgraffito doar ca aici ai areale mai mari si nu doar niste
zgarieruri liniare repetate.

Am menionat netezirea ca metoda de amestecare a culorilor, dar nu am intrat in detalii. Haide


sa vedem acum ce putem folosi pentru netezirea pastelurilor.

Netezirea pastelurilor
Pentru netezire ai la dispozitie o multime de posibilitati si ustensile. Cel mai la indemana este
chiar degetul!

1. Degetul
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Deoarece este la indemana, multi artisti se bazeaza pe deget. Mi s-a intamplat sa am langa
mine alte ustensile, si sa apelez tot la deget in final. Experienta de a folosi degetul ma aduce
parca mai aproape de procesul de creatie si imi stimuleaza sentimentele si inspiratia.

Pe de alta parte insa, exista multe dezavantaje in folosirea degetului:


1. Daca textura hartiei este rugoasa, cu multe asperitati pe care vrei sa le acoperi, te va
durea buricul degetului chiar de la prima netezire.
2. Iti va fi greu sa netezesti zone mai mari decat suprafata degetului fara a murdari zonele
adiacente.
3. Va trebui sa te speli des pe maini pentru a evita un transfer accidental de pigment de pe
deget intr-o zona de alta culoare. Servetelele umede te vor scuti de drumul des catre
chiuveta. Un truc este sa folosesti alt deget la netezirea fiecarei culori in parte. Pentru
suprafete mari, poti folosi latura palmei.

Iti recomand sa folosesti manusi de protectie pentru ca sa nu te doara atat de repede buricul
degetelor si pentru a te putea curata mai usor atunci cand schimbi culoarea cu care lucrezi.
In special daca lucrezi cu pasteluri uscate, degetele NU sunt recomandate deoarece pielea
contine grasime care poate strica aspectul lucrarii.

2. Color Shaper
Pensulele de cauciuc (“color shapers”), sunt
instrumente cu varf din cauciuc folosite pentru
netezirea culorilor in desenul in pastel sau
carbune.

Varful subtire este util in special pentru zone de


dimensiuni mici sau detalii fine. Pe de alta parte,
pensulele de cauciuc cu varful plat le poti folosi
pentru zone mai mari.

Exista si pensule cu cate doua capete: unul mai


subtire intr-o parte si altul mai gros in cealalta
parte.

3. Pensule din par de cal


Exista un anumit tip de pensule, si anume "Holbein pastel brushes", special create pentru
lucrul cu pastelurile uscate. Cu ajutorul lor poti indeparta praful in exces. Ele sunt disponibile
intr-o varietate de forme si marimi, la cel ca pensulele pentru pictura cu vopsele obisnuite, doar
ca sunt confectionate din par de cal. Unele modele sunt din burete, cu scopul de a nu lasa
urme de pensula acolo unde trasezi cu ele.

4. Betigase de ureche
Betigasele de ureche sau chiar dischetele din vata pot fi folosite pentru a netezi suprafetele
pictate cu pastel cretos. Este o solutie la indemana oricui.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

5. Role ascutite de hartie (estompe)


Exista in comert role ascutite de hartie numite "tortillons" sau "paper stumps" sau "estompe".
Ele nu sunt altceva decat foi de hartie rulate sub forma unui creion. Dupa ce varful cu care
netezesti se murdareste, desprinzi hartia de la suprafata ca pe o foita de ceapa, si o folosesti
pe urmatoarea.

6. Carpe din microfibra

Carpele din microfibra care nu lasa scame si nu zgarie sunt bune pentru a netezi suprafete
mari. Ma refer la acele carpe care se folosesc la stergerea ochelarilor si a lentilelor aparatului
foto. Cand se murdareste, le speli si le poti refolosi.

7. Radiera care se modeleaza (guma plastica)


O radiera care se modeleaza (guma plastica) este o ustensila nelipsita din trusa unui artist. Cei
care lucreaza mult cu creioanele, se folosesc des de ea pentru corecturi si efecte de netezire.
Datorita faptului ca este ca o plastelina, poate lua orice forma. Daca nu gasesti insa o astfel de
radiera, sa stii ca si una mecanica, in forma de pix, este buna pentru a netezi pastelurile.
ATENTIE. Daca folosesti cartoane colorate, ai nevoie de o guma plastica in culoarea
cartonului, nu una alba, simpla.

8. O culoare transparenta
Pentru pastelurile uleioase, exista si o "culoare" (o numesc asa generic) transparenta. Practic,
este un bastonas fara pigment, format doar din liant gras. Aceasta, aplicata peste culoare, are
capacitatea de a o netezi.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Fixarea pastelurilor
Haide sa stabilim un lucru: o lucrare facuta in pastel uscat/cretos trebuie neaparat fixata cu
ajutorul unui spray fixativ, iar o lucrarea realizata in pastel gras/uleios poate beneficia de
fixare, insa este optional.

Gandeste-te din ce este facut un pastel: pigment pur cu foarte putin liant. Il aplici pe hartie
folosind foarte putina presiune, iar hartia preia acest pigment de pe pastel. Nu exista un lipici
care sa il tina atasat de suprafata, si nici nu s-a inmuiat in hartie asa cum se intampla in cazul
picturii cu acuarele sau acrilice.

Exista si argumente contra folosirii fixativului, in special din cauza intunecarii si ingalbenirii
culorilor, dar eu cred ca riscul ca paselul sa cada de pe hartie este suficient de mare incat sa iti
permiti evitarea fixarii. Vrei ca lucrarile tale sa reziste, nu-i asa?

Inainte de a incepe, asigura-te ca ceea ce folosesti este fixativ pentru pasteluri si nu vernis.
Uneori vei gazi in mazagine un fixativ care, dupa aplicare, iti permite sa continui pictura. Exista
si fixative care lasa in urma un strat de luciu, dar acest lucru nu este de dorit in cazul
pastelurilor. Citeste cu atentie eticheta pentru a nu gresi la cumpararea fixativului.

Nu folosi fixativul in spatii inchise. Du-te afara intr-o zi fara vant pentru a face aceasta
operatiune. Tine cont si de faptul ca flacoanele de fixativ contin alcool si sunt inflamabile.

Daca vrei sa apelezi la varianta mai ieftina - si anume fixativul de par in locul celui pentru
pasteluri - fii atent ca acesta sa nu contina uleiuri si substante aditionale. Uleirile pe care
trebuie sa le eviti sunt: dimethicone, silicone, orice 'oil' sau 'lubricant', vitamina A si E (ambele
sunt pe baza de ulei), orice cuvant care se termina cu 'glycol'. Fii atent si la continutul de
extrate de plante.

Exista doua metode de aplicare a fixativului peste tablourile in pastel: una presupune tinerea
tabloului in pozitie verticala, iar cealalta cere ca tabloul sa fie tinul la orizontala.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Daca tii tabloul vertical, pe un sevalet, atunci cand aplici fixativul, incepe de sus in jos, in linii
orizontale de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga.

Personal, imi place mai mult a doua metoda. Atunci cand tii tabloul la orizontala, aplici fixativul
de sus in jos, si ai un areal mai mare de dispersie. Acest lucru reduce impactul general al
fixativului si creeaza un strat mai subtire de fixativ.

Cel mai bine este ca stratul de fixativ aplicat sa fie usor, neincarcat de lichid. Daca este nevoie
de mai multa fixare, poti aplica un al doilea strat dupa uscarea primului. Daca folosesti un
fixativ pe parcursul lucrarii in vederea obtinerii unor efecte, oricum vei avea nevoie de mai
multe straturi.

Indiferent daca aplici fixativul in pozitie verticala sau orizontala, asigura-te ca acesta este la o
distanta de aproximat 25-30 cm fata de tablou. Agita flaconul inainte de pulverizare.

Cum depozitam pastelurile?


Una dintre problematicile pastelurilor este
depozitarea acestora. Fiind culori
neambalate in tuburi sau godete, este
important ca ele sa nu se atinga, mai ales
culorile aflate la polul opus din spectrul de
nuante.

Daca un betigas se contamineaza de la altul,


data viitoare cand le vei folosi, vei colora
murdar, cu pete nedorite din culoarea cu
care s-a contaminat.

Seturile de pastel contin batoane aliniate in burete sau carton si aceste cutii pot fi folositoare
pentru a mentine ordinea printre culori. O alta varianta de depozitare a batoanelor de pastel
este pastrea lor in cutii in functie de nuante. O practica veche sugereaza umplerea cutiilor cu
orez pentru a mentine curate batoanele de pastel.

Utile, de asemenea, sunt si cutiile de tacamuri – in acestea poti depozita cutii ce contin
pasteluri ale aceleiasi nuante, despartite de cartoane.

Mai trebuie sa ai in vedere inca un lucru: cu cat hartia care le protejeaza se rupe si se folosesc
marginile pastelurilor pentru acoperirea de suprafete ample, probabil se pierde si identificarea
nuantei initiale a batonului de pastel.

O idee buna este crearea de mostre de culoare cu pastelurile nou achizitionate, astfel incat sa
poti sti ce alte nuante trebuie achitizionate odata ce batoanele de pastel se epuizeaza.
Mostrarul de culoare se realizeaza pe hartia folosita cel mai frecvent si nu uita sa folosesti
aceeasi hartie pentru toate nuantele.

Tema Saptamanii
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Acum, fiindca ai invatat despre proprietatile pastelurilor, sa facem mici exercitii de obisnuire cu
ele, urmand ca saptamana viitoare sa trecem la picturi complexe.

Iata ce anume poti sa exersezi cu niste culori de pastel uleioase…

Tehnici:

Amestecuri si combinatii:
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Si acum, un exercitiu pentru pasteluri uscate:

1. Deseneaza mai intai cu pastelul:

Tinand betigasul ca pe un creion, deseneaza cu el o


schita a unui mar. Liniile rezultate vor contura rapid
in mintea ta rezultatul la care vrei sa ajungi, si vor
imprima pe hartie un simt puternic al gesturilor tale.

Modifica grosimea liniilor prin schimbarea presiunii


pe care o aplici pastelului.

2. Foloseste intreaga suprafata a pastelului:

Adauga un nou strat de culoare folosind partea


laterala a pastelului. In acest fel, vei adauga zone
mari de culoare care acopera spatiile ramase libere
dupa primul pas. Daca marul este mai mare decat
betigasul de pastel, rupe betigasul.

Schimband presiunea, vei modifica intensitatea


texturii zonei de culoare. Daca ai crea o portocala,
te-ar avantaja o hartie puternic granulata. Marul este
insa mai neted.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

3. Netezeste culorile:

Pentru acest mic exercitiu poti folosi degetul. Pentru


lucrari mai mari insa, iti recomand sa descoperi ce
ustensila de netezire iti este mai comod de folosit.

Deoarece se fac cateva treceri intre diferite culori


(rosu-galben si verde-rosu), sterge bine degetul cu
un servetel umed inainte de a atinge zona galbena.

4. Schimba vibranta si adauga textura:

Unul dintre marile avantaje ale pastelurilor este


vibranta pe care o poti obtine folosind culorile pure.
Insa, daca vrei ca desenul marului tau sa fie cat mai
apropiat de realitate, ai putea sa estompezi putin
rosul care "sare in ochi".

Fixeaza mai intai pictura cu spray fixativ, apoi, dupa


uscare, traseaza usor, fara apasare, cu lateralul unui
pastel de culoare verde inchis sau chiar negru, peste
partile laterale ale marului. In acest fel obtii o textura
intrerupta, ideala pentru multe tipuri de suprafete.

5. Prafuieste:
In ceea ce priveste zona galbena unde cade lumina,
in loc sa trasezi cu pastelul inchis peste pictura
fixata, poti sa obtii un efect frumos daca lasi praful de
pastel sa se aseze aleator peste aceasta. Tine
betigasul deasupra zonei si foloseste o lama pentru a
razui si a crea praf.
Dupa ce esti multumit de cum s-a raspandit acesta
peste zona luminata, creand un efect de textura care
se intrepatrunde usor si peste rosul alaturat, apasa
praful cu un cutit de paleta. Aceasta apasare este
necesara pentru a determina praful sa adere la
hartie. Nu uita sa fixezi pictura dupa aceasta tehnica!

Sa vedem ce se intampla daca folosim alte tipuri de pasteluri pentru pictura marului.
In continuare am folosit urmatoarele notatii:
 S - Sennelier pasteluri uleioase
 R u - Raphael pasteluri uleioase
 R c - Raphael pasteluri uscate
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 1: Coloram o forma rotunda cu rosu

In cazul pastelurilor grase Sennelier, deoarece am ales setul Landscape, nu am avut un rosu
atat de puternic precum in cazul celorlalte doua tipuri de pasteluri. Vei vedea insa ca acest
lucru conteaza prea putin. Important este sa nu colorezi uniform, ci sa lasi libere urmatoarele
zone: un oval in partea de sus, muchia din stanga jos si partea dreapta care va fi luminata.

Pasul 2: Adaugam portocaliu

Cu portocaliu coloram o parte din spatiile ramase libere, si o parte din zona rosie. Deja
amestecam culori! La fel ca si in cazul precedent, in gama Landscape nu am gasit un
portocaliu viu, ci un galben mai inchis. Poti observa ca pastelurile cretoase lasa in urma un
praf. Personal, mie nu-mi place sa fiu nevoita sa curat mereu hartia de acest reziduu. Cum se
face curatarea? Ideal cu o pensula, si nu sufland! Exista pericolul de inhalare a acestui praf.
De asemenea, daca alegi sa pictezi cu pastelui uscate, va trebui sa aspiri incaperea dupa ce
ai pictat, caci praful intra in covor sau se aseaza pe podea.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 3: Adaugam galben

In zonele luminoase ale fructului (in acest stadiu poate fi vorba si despre o portocala, nu
neaparat un mar), adaugam galben. Prin punerea galbenului peste celelalte culori, obtinem un
alt amestec. Atata timp cat nu pictezi uniform, vei obtine treceri frumoase de nuante intre rosu-
portocaliu-galben.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 4: Adaugam verde

A sosit timpul sa transformam portocala in mar. Acest lucru inseamna ca adaugam cateva
accente de verde - liniute curbe - pe latura intunecata (si semicentrala) a marului. Important
este sa obtinem o varietate de culori pentru ca marul sa fie interesant.

Mai adaugam verde si in spatiul ramas liber din partea superioara, unde vom desena mai
tarziu codita. Acest oval (adancitura marului) nu trebuie sa fie verde pentru orice mar pe care il
desenezi, ci poate fi o nuanta de rosu mai inchis in zona umbrita a adanciturii si mai deschis in
zona luminata.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 5: Netezim culorile

Avem acum suficiente culori, astfel incat putem sa le netezim. Prin netezire, spatiile dintre
asperitatile hartiei se acopera, iar prin miscarea de du-te-vino cu estompa sau color shaper-ul,
toate culorile asezate anterior pe hartie se amesteca. Iata momentul in care simtim diferenta
dintre pasteluri.

Pastelul gras Sennelier, fiind mai moale, s-a intins usor si uniform. Pastelul gras Raphael, fiind
mai dur, s-a intins neuniform, iar pentru intindere a trebuit sa apas mai tare. Pastelul uscat s-a
intins foarte usor, iar efectul obtinut este mult mai neted.

Color Shaper-ul pe care l-am folosit este marca Tintorretto, dimensiunea 2. Sunt foarte
multumita de el, pentru ca imi usureaza mult procesul de pictura prin muchia ascutita cu care
pot reda clar formele. Daca pentru netezirea unor suprafete mari exista o varietate de solutii
mai ieftine (degetul - foarte la indemana!), pentru detalii fine, color shaper-ul pare
indispensabil.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 6: Pictarea coditei

Acum, pentru a testa si un verde mai inchis, haide sa pictam o codita cu o frunzulita. Nimic
prea realist - este doar un test, la urma urmei. Am decis sa netezesc pictura si de aceasta
data. Concluzia: culoarea aceasta de verde inchis s-a comportat cam la fel - fara diferente
majore

Tot in acest pas am ajustat putin culorile prin adaugarea unor noi trasari cu verde pe centru,
rosu in partea stanga-sus si galben in dreapta-jos. Acolo unde se prinde codita, am modelat cu
color shaper-ul cu miscare semicirculara inspre interiorul scobiturii marului. Scopul acestor
ajustari este de a reda corect impresia de mar.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 7: Pictarea umbrei


Sa testam inca o culoare inchisa: maro. Umbra este usor mai lunga spre stanga, caci am pictat
mai luminoasa partea dreapta a marului. Apasam mai mult in apropierea marului si foarte usor
pe masura ce ne indepartam. Deoarece un mar nu este perfect rotund, pictam umbra putin
peste baza marului.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Pasul 8: Adaugam detaliile si reflexia luminii

Una dintre tehnicile mele preferate este tehnica sgraffito. Pe scurt, aceasta presupune
zgarierea pastelului in vederea obtinerii unor detalii fine. Prin zgarierea pastelului uleios, se
indeparteaza straturile de vopsea din acea zona. Insa aceasta tehnica nu poate fi aplicata
peste pastelul cretos.

Pentru cele doua mere pictate cu pastel gras, am ales sa trasez mici zgarieturi pe frunze,
pentru a reda vinisoare. Am procedat astfel cu varful ascutit al unui instrument de gravura
(foarte asemanator cu o penita de stilou). Apoi, am zgariat o suprafata ceva mai mare in coltul
dreapta-sus, pentru a reda impresia de lumina reflectata de aspectul lucios al unui mar. Imi
place faptul ca pastelurile Sennelier au permis o zgariere mai profunda, pana la albul hartiei, in
timp ce pastelurile Raphael au permis o zgariere cu urme de galben.

Apoi, pentru marul pictat in pastel uscat, am pictat acelasi luciu in partea dreapta-sus folosind
muchia ascutita a pastelului de culoare alba. In cazul pastelurilor uleioase, daca s-ar pune alb
peste alte culori, nu s-ar obtine un efect atat de clar al luciului, ci doar o estompare a
respectivelor culori.

Un alt detaliu important este adancirea zonei in care este prinsa codita. Avand in vedere modul
in care cade lumina, aceasta adancitura va fi mai luminoasa in stanga si mai intunecata in
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

dreapta. Pentru a o face mai luminoasa in stanga, folosim zgarierea, iar pentru a o face mai
intunecata in dreapta, folosim putin maro, inclusiv pe codita. Apoi, pe restul suprafetei marului,
facem ajustari ale culorilor, schimband modul de hasurare, si anume, cream semicercuri
verticale, in special in partea stanga a marului.

Iata cum arata, la final, cele trei fructe (sa zicem: mar-portocala-mandarina):

Observatie:

Pastelul uscat se ridica foarte usor de pe hartie. Am atins din greseala cu maneca marul din
dreapta, si o parte din culori s-a intins in sus. Am incercat sa sterg, dar mai mult am mazgalit.
De aceea, trebuie lucrat cu mare atentie daca vrei sa pastrezi zone albe ale hartiei si sa nu
transferi culori nedorite dintr-o parte in alta. Mai mult decat atat, dupa ce termini o lucrare in
pastel uscat, este absolut necesar sa o fixezi cu un fixativ (ceea ce am si facut). Pentru
pastelurile uleioase, nu este atat de necesara fixarea, desi poti face acest lucru.

Concluzii:

Fiecare tip de pastel va conduce la un rezultat diferit. Chiar daca fructele mele sunt oricum
diferite ca forma - unul mai mare sau mai rotund decat altul - ele se diferentiaza si prin tipul de
pastel folosit. Ai vazut ca am urmat aceiasi pasi, si aproximativ aceleasi culori. Si totusi, este
evident ca aceste pasteluri dau efecte diferite in functie de proprietatile lor.

Nu conteaza care dintre acestea iti place, ci conteaza sa inveti sa stapanesti tehnica. Iar
aceasta cunoastere si indemanare in utilizarea pastelurilor porneste chiar de la un simplu mar.
Tutoriale si Cursuri de Pictura pentru Incepatori - www.curspictura.ro

Ne auzim in 7 zile.

Cu prietenie,

Laura Mateescu
Laura Mateescu
Autor, Picturia - Invata usor si rapid cum sa pictezi frumos!

Va urma:

- Intrebari si raspunsuri despre pasteluri. Vei afla cateva trucuri la care nici
nu te-ai gandit!

- Exercitiu de pictura cu pasteluri uscate (peisaj marin)

- Exercitiu de pictura cu pasteluri grase (flori in vaza)

- Exercitiu de pictura cu pasteluri grase (peisaj de toamna timpurie)

S-ar putea să vă placă și