Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

Vânătoarea în neolitic

Student Manea Ion Cosmin

Specializarea Istorie

Anul I
 Vânătoarea în neolitic

Neoliticul, cunoscut și ca "Epoca de Piatră Nouă", este o perioadă definitorie în

istoria umanității, marcând tranziția de la vânător-culegător la agricultură și așezări
permanente. Această perioadă a început în jurul anului 10.000 î.Hr. și a persistat până
în jurul anului 2.000 î.Hr. în diverse regiuni ale lumii. În timpul Neoliticului, oamenii au
început să dezvolte și să utilizeze tehnologii agricole, cum ar fi cultivarea plantelor și
creșterea animalelor, ceea ce a dus la schimbări semnificative în stilul lor de viață.

Trecerea de la Paleolitic la Neolitic a fost marcată de schimbări majore în

comportamentul uman. În Paleolitic, oamenii erau nomazi, vânând și culegând
resursele în funcție de mișcările animalelor și disponibilitatea resurselor naturale. Cu
toate acestea, odată cu dezvoltarea agriculturii în Neolitic, oamenii au început să-și
stabilească așezări permanente, să cultive plante și să crească animale pentru a
asigura hrana. Această tranziție a avut un impact profund asupra modului de viață,
structurii sociale și a relațiilor umane.

Vânătoarea în Paleolitic a fost o activitate esențială pentru supraviețuire,

furnizând atât hrană, cât și materiale necesare, precum piei și oase. Cu toate acestea,
odată cu descoperirea agriculturii în Neolitic, oamenii au început să dezvolte
modalități alternative de obținere a hranei, ceea ce a redus dependența de
vânătoare.

Neoliticul a fost marcat și de dezvoltarea uneltelor și a tehnologiilor. Oamenii

au început să folosească unelte din piatră lustruită, lemn și os pentru a-și ușura
activitățile zilnice. În ceea ce privește vânătoarea, tehnologiile au evoluat, iar
instrumentele precum arcurile și săgețile au devenit mai sofisticate și mai eficiente în
comparatie cu uneltele din perioada Paleolitică.

În Neolitic, vânătoarea și-a păstrat importanța, dar a suferit transformări semnificative

în cadrul noilor contexte sociale și tehnologice. Deși oamenii au adoptat practici agricole,
vânătoarea a rămas relevantă din mai multe motive:

1. Hrană complementară și protecția culturilor:

 Oamenii din perioada Neolitică nu au renunțat complet la vânătoare, ci au
integrat-o în noul lor mod de viață agricol. Vânătoarea a oferit o sursă
suplimentară de hrană, în special în momente în care recoltele puteau fi
afectate de factori precum seceta sau dăunătorii.
 Vânătorii au avut, de asemenea, un rol important în protejarea culturilor și a
animalelor domestice împotriva prădătorilor. Ei au fost guardianii comunității,
asigurându-se că resursele esențiale pentru supraviețuire sunt protejate.
2. Aspecte rituale și spirituale:
 Vânătoarea a continuat să aibă semnificație rituale și spirituale în Neolitic.
Animalele vânate puteau fi considerate sacre sau asociate cu zeități, iar actul
vânătorii putea fi parte a ceremoniilor și riturilor de trecere.
 Practicile religioase legate de vânătoare au contribuit la întărirea coeziunii
sociale și la stabilirea identității comunitare.
3. Dezvoltarea uneltelor și tehnologiilor de vânătoare:
 În Neolitic, au apărut noi unelte și tehnologii de vânătoare care au sporit
eficiența acestei activități. Arcul și săgeata au devenit instrumente comune și
au adus o precizie mai mare în vânătoare.
 Dezvoltarea uneltelor din bronz și fier a reprezentat un pas important în
evoluția tehnicilor de vânătoare, contribuind la creșterea eficienței și
mortalității vânătorii.
 Toporul de vânătoare: Unelte de piatră sau os prevăzute cu mâner, utilizate pentru a
se apropia de pradă și pentru a tăia sau lovi animalele.
 Arcul și săgeata: Una dintre cele mai importante inovații tehnologice în
vânătoare. Arcul și săgeata au permis vânătorilor să atace prada de la distanță,
fiind mai eficiente decât sulița.
 Vâna de aruncat sau atlatl: Un instrument cu aspect similar cu o suliță, dar
conceput pentru a fi aruncat. A fost folosit pentru a prinde prada la distanță.
 Unelte de piatră lustruită: Cu avansarea tehnologiei, oamenii au început să
facă unelte de vânătoare din piatră lustruită, oferindu-le o durabilitate și
eficiență mai mare.

4. Evoluția socială:
 Vânătoarea a continuat să joace un rol în structura socială a comunităților din
Neolitic. Vânătorii puteau avea un statut special și un rol distinct în cadrul
comunității, aducând contribuții semnificative la bunăstarea acesteia.
 Colaborarea între vânători și agricultori a contribuit la consolidarea relațiilor
sociale și la formarea unor comunități mai complexe.

În concluzie, vânătoarea în Neolitic a fost un element multifuncțional, contribuind la

asigurarea hranei, la protejarea resurselor agricole, la aspecte rituale și spirituale și la evoluția
socială. Această adaptare la un mod de viață agricol nu a eliminat vânătoarea, ci a
transformat-o și a integrat-o într-un cadru mai larg al schimbărilor culturale și tehnologice
ale acestei perioade.