2.

2 Originea culturii material

Cultura omenească începe să apară cu confecţionarea primelor unelte de muncă.
După cum ne demonstrează datele arheologice, primele unelte de muncă au
fost confecţionate aproximativ 1 mln. de ani în urmă. Aceasta e perioada
paleolitică inferioară, când omul trăieşte în turme şi numai ce s-a separat de
lumea animală.
Turma umană se deosebeşte de turma animalelor. Pentru a supravieţui
este nevoie de o muncă colectivă, de educaţia colectivă a urmaşilor. in legătură
cu dificultăţile pe care le întâlnea omul în obţinerea bunurilor pentru existenţă, în
mod individual sau chiar în perechi familiare n-ar fi putut exista. Ei puteau să
supravieţuiască şi să-şi continui neamul numai în colectivul aşa-numit turmă,
unde lipseau familiile monogame. Spre deosebire de turmele de animale, în care un
mascul stă in fruntea turmei, în turma de oameni toţi bărbaţii erau egali în
drepturi, iar lipsa sentimentului de gelozie a fost una dintre condiţiile
păstrării atât de îndelungate a acestor grupuri de oameni.
Familia poligamă e prima formă a căsniciei. Relaţiile sexuale se rezolvau
în mod paşnic. Sentimentul de gelozie însă apare mult mai târziu.
in perioada aceasta atât de îndelungată a convieţuirii oamenilor în turme s-a
înregistrat un progres tehnico-cultural, s-a dezvoltat industria de confecţionare a
uneltelor de muncă, începând cu uneltele cele mai simple şi terminând cu cele
mai complicate: cuţite din piatră, bâte, ş.a.
Descoperirea secretului de dobândire a focului şi folosirea lui în
pregătirea hranei şi în timpul vânătorii e nespus de important (focul începe să
fie folosit aproximativ 500 mii ani în urmă de către omul sinantrop).
Multe evenimente s-au petrecut pe pământ în perioada cât omul a trăit în
turme ( 2 mln. ani): de nenumărate ori s-a schimbat configuraţia continentelor,
mărilor şi râurilor, de câteva ori s-a schimbat clima (încălzindu-se sau răcindu-
se), au apărut şi au dispărut de pe faţa pământului multe specii de animale
(mamuţii, tigrii cu dinţii-sabie, ursul de peşteră etc.).
Şi totuşi, omul — fiinţă mult mai slabă — a rămas să supravieţuiască şi s-a
răspândit pe toate continentele. Apariţia omului constituie un eveniment epocal în
dezvoltarea vieţii pe pământ. Dacă majoritatea organismelor vii se acomodează
doar la mediul în care vieţuiesc, atunci omul şi schimbă acest mediu prin munca
sa. Datorită muncii sale, omul creează un mediu artificial care îl apără de
influenţa directă a mediului natural.
Conform datelor etnografice, turma oamenilor primitivi consta din 20 — 30 de
indivizi: conducătorii turmei fiind 3 — 5 bărbaţi, femei în turmă erau 3 — 5, oameni
în vârstă 2 — 3, restul erau copii; durata vieţii era în mediu de 30 ani. Bărbaţii se
îndeletniceau cu vânătoarea, iar femeile cu culesul seminţelor, pomuşoarelor,
creşterea şi educaţia copiilor, ele fiind şi ocrotitoarele focului; bătrânii confecţionau
arme de vânătoare şi se ocupau de educaţia copiilor, transmiţându-le experienţa de
viaţă. Astfel munca îi organiza şi disciplina pe oamenii din aceste grupuri.
Deja în paleoliticul mediu între membrii turmei apar relaţii, care pot fi
interpretate drept un început de relaţii umane. Au fost găsite morminte ale
omului neanderthal, care au mai mult de 100 mii ani. Faptul că individul decedat
nu era aruncat şi nici nu este mâncat, ci îngropat, ne demonstrează că omul
începea să simtă grijă faţă de aproapele său. Deseori în fundul gropilor era pus lut
roşu, oase vopsite în culoare roşie. Se presupune că ele erau puse cu scopul de a
prelungi viaţa răposatului. in această perioadă găsim primele semne ale genezei
artei, moralei, religiei.
Cele menţionate se referă la homo habilis (omul care putea lucra,
confecţiona obiecte de muncă), în continuare însă vom relata despre o perioadă
mult mai rodnică în istoria orânduirii primitive — paleoliticul superior, când în
locul turmei apare comunitatea gentilică, iar odată cu apariţia omului dotat cu
conştiinţă (homo sapiens) se formează condiţii pentru crearea culturii
spirituale (moralei, artei, religiei, mitologiei).
Această perioadă ţine de epoca matriarhatului, trăsătura caracteristică a
căreia constă în rolul predominant al femeii în comunitatea gentilică ca prima
formă stabilită de organizare social-economică.
Astfel apăreau noi colective bazate pe legături de rudenii, unite între ele,
organizate şi stabile. Au trecut multe mii de ani până când rudenia de sânge a
devenit o normă a vieţii spirituale a strămoşilor noştri.
Însuşi faptul că în ginta primitivă legăturile de rudenii se stabileau pe linia
mamei are temeiuri obiective. Pe primul plan trebuie pus rolul femeii în
gospodărie. Cu toate că bărbaţii se ocupau cu vânătoarea, de cele mai multe ori
ei se întorceau cu mâinile goale. Şi atunci principale deveneau proviziile acumulate
de femei, adolescenţi şi bătrâni. Pe lângă aceasta femeia mai întreţinea şi focul.
Mamele erau în centrul atenţiei colectivelor. Gradul de rudenie se socotea
după mamă, deoarece în urma legăturilor sexuale haotice nu se ştia cine e
tatăl.
Totodată femeia este şi autorul a mai multor invenţii în cultura materială:
acul şi aţa, dispozitivele pentru ţesut, încălţămintea şi îmbrăcămintea, vasele
din lut, coşurile împletite.
Îmblânzirea animalelor şi domesticirea lor e un merit tot al femeii. Femeia
mai creştea şi educa copiii. Tot ea acumula cunoştinţele legate de tratarea bolilor.
Şi în genere ea era generatorul forţei spirituale şi morale.
in dezvoltarea matriarhatului pot fi evidenţiate două stadii: timpurie şi
târzie. Pentru primul stadiu este caracteristică gospodăria de consum (folosirea
produselor de-a gata) bazată pe vânătoare, pescuit, cules. Familia în această
perioadă era poligamă. Bărbaţii dintr-o gintă convieţuiau cu femeile din altă gintă,
căsătoriile în sânul ginţii fiind categoric interzise. Membrii familiei trăiau
izolat: bărbaţii în ginta lor, iar femeile într-a lor. Doar spre sfârşitul acestui
stadiu apar familiile monogame. Exista o egalitate în sfera de producere şi în cea a
distribuirii bunurilor materiale; distribuirea hranei era totuşi în funcţie de munca
depusă. Bărbaţii se ocupau cu vânătoarea, cheltuind mai multă energie, primeau
mai multă hrană decât femeile, copiii şi bătrânii.
Al doilea stadiu al matriarhatului ţine de perioada mezolitică şi
începutul perioadei neolitice, când îndeletnicirile de bază erau agricultura,
creşterea animalelor de casă, vânătoarea şi pescuitul. Înalta productivitate a
lor se baza, în primul rând, pe inventarea arcului ca armă de vânătoare la
distanţă şi perfecţionarea uneltelor de muncă. Familia monogamă treptat
devine dominantă, bărbatul fiind ales de către femeie şi trece cu traiul în ginta ei.
Are loc destrămarea treptată a matriarhatului.

BLIOGRAFIE
Obligatorie

Drâmbă O. Istoria culturii şi civilizaţiei. Bucureşti, 1997.

Eliade M. Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Chişinău,
1992.
Bâtlan I. Istoria culturii şi civilizaţiei universal. Bucureşti,
1995