Revoluţia neolitică

• Epoca de piatră cuprinde trei perioade: paleolitic, mezolitic şi neolitic. Primele două
perioade sunt caracterizate de caracterul nomad al grupurilor umane, de ocupaţii prădalnice şi
de primele manifestări spirituale.

• Neoliticul ("nouă epocă de piatră") este ultima perioadă a epocii de piatră, care a
început acum 12 000 de ani (anii 10 000 î.e.n.) când s-a dezvoltat agricultura.

Oamenii au început să cultive plantele necesare hranei zi de zi, devenind sedentari. Schimbarea
modului de viaţă a fost numită de istorici revoluţia neolitică.

• Trecerea omului de la vânător-culegător

la agricultor s-a petrecut treptat.
• Surplusul de hrană obţinut din agricultură
a permis specializarea oamenilor şi în alte
ocupaţii, cele mai importante îndeletniciri
nou apărute au fost olăritul şi ţesutul.
• Uneltele de piatră au fost şlefuite şi
perforate.
• A început să fie practicat comerţul sub
formă de troc.
• Dezvoltarea credinţelor religioase şi a preocupărilor artistice s-a manifestat prin
realizarea statuetelor din ceramică, a obiectelor de podoabă sau religioase.
• Forma de transmitere a informatiilor de la o generatie la alta a permis acumularea
de cunostinte necesare pentru rotatia terenurilor, periodizarea semanatului si
culesului, hranirea si ingrijirea animalelor captive, tratarea si modelarea lutului
precum  si  altor noi tehnologii. Trebuie subliniata importanta transmiterii
informatiilor, ca forma de dezvoltare economica si sociala in acea epoca, la fel ca in
toate celelalte. Aceasta comunicare nu era numai orala. Instrumentele de lucru -
 securea, sagetile, harpoanele, acele, razuitori - au constituit de-a lungul mileniilor
surse de informatii pentru grupul social, sau tehnica ce se utilizeaza pentru a vana
sau taia pielea sau pentru a face un vesmant. Mestesugarii studiau
obiectele  desenate de altii si invatau cum sa-i imite sau sa le imbunatateasca. In
neolitic, transferul de informatii s-a facut mult mai rapid si mai intens.
• O mai mare productivitate a muncii si a pamantului precum si stabilitatea productiei
permit o imbunatatire a alimentatiei si sanatatii, fapt ce conduce la  cresterea
sperantei de viata. Supravietuiesc mai multi fii iar  familiile sunt mai
numeroase. Grupul social trebuie sa devina sedentar pentru a proteja semanatul si
productia de fructe obtinute din
munca sa. Agricultorii trebuie sa
formeze grupuri mai numeroase,
primele orase, pentru a se apara
reciproc. In acele nuclee urbane
specializarea se face mult mai
bine. Mestesugarii doresc sa aiba o
cunoastere profesionala mai
mare. Schimburile de produse nu mai
sunt intamplari extraordinare, ci se
transforma in rutina.
• Este posibil sa fi aparut atunci
administratia publica, care a devenit lider fata de hainele religioase sau uniformele
militare. Mestesugarii - olarii, tesatorii- isi obtin alimentele pentru supravietuire prin
trocul cu taranii. Liderii religiosi isi obtin mijloacele de subzistenta din donatii mai
mult sau mai putin rituale, liderii militari prin incasarea obligatorie