ACORDAREA

PRIMULUI AJUTOR
IN SITUATII DE
URGENTA
LECTOR
DORINA TURCU
Dacă v-aţi întâlni cu o situaţie de
urgenţă legată de d-voastră sau de
un membru al familiei aţi fi pregătit
să-i faceţi faţă?
Dacă un străin s-ar prăbuşi în faţa dv.
i-aţi putea acorda asistenţa necesară
la momentul potrivit?
Ce faceti?
Care sunt măsurile imediate?
 Strigă după ajutor

 Priveşte, ascultă şi palpează pentru a

controla respiraţia,
 Stabileste dacă inima victimei bate

 Opreste sângerarea excesivă,

 Daca ceva a fost înghiţit, întrebaţi

victima ce anume a fost .

 PRINCIPIILE DE BAZĂ ÎN ACORDAREA
PRIMULUI AJUTOR

În toate cazurile de acordare a primului

ajutor, este important să se:
 asigure locul accidentului;
 ia măsurile de prevenire pentru ca starea
de fapt să nu se înrăutăţească;
 stabilească contactul cu persoana bolnavă
sau accidentată;
 acţioneze corespunzător când persoana
accidentată sau bolnavă este lipsită de
cunoştinţă; aline durerea; stabilească
priorităţile.
 PRINCIPIILE DE BAZĂ ÎN ACORDAREA
PRIMULUI AJUTOR

În toate cazurile de acordare a primului

ajutor, este important să se:
 asigure locul accidentului;
 ia măsurile de prevenire pentru ca starea
de fapt să nu se înrăutăţească;
 stabilească contactul cu persoana bolnavă
sau accidentată;
 acţioneze corespunzător când persoana
accidentată sau bolnavă este lipsită de
cunoştinţă; aline durerea; stabilească
priorităţile.
ASIGURAREA LOCULUI ACCIDENTULUI

 Personalul de prim ajutor trebuie, în

primul rând, să asigure securitatea
persoanei accidentate, a celor din
jur, cât şi a lui însuşi.
De fapt, aceasta înseamnă scoaterea
persoanei accidentate din zona în
care a avut loc accidentul, dacă
există pericol de incendiu, explozie
etc.
 PREVENIREA AGRAVĂRII SITUAŢIEI

 Pentru a preveni agravarea

traumatismelor sau a bolii, personalul de
prim ajutor trebuie să examineze
accidentatul/accidentaţii.
 Salvatorul va trebui să evalueze situaţia şi
să înţeleagă cauzele care au provocat-o.
Tratamentul stabilit care se aplica în urma
acestei evaluări nu trebuie să contribuie la
agravarea situaţiei. Urmează câteva
exemple asupra modului în care
personalul de prim ajutor trebuie să
gândească şi să acţioneze pentru a
preveni agravarea situaţiei în timpul
tratamentului.
 Pentru a preveni sufocarea, aşezaţi
persoana care şi-a pierdut cunoştinţa în
poziţie laterală, stabilă.
 Hemoragia trebuie să fie oprită rapid,
pentru a preveni pierderea inutilă a
sângelui. În cazul simptomelor şi indiciilor
de oase fracturate, personalul de prim
ajutor va lua măsurile necesare pentru
prevenirea agravării fracturii şi a perforării
pielii de către oasele fracturate.
 Când temperatura aerului este scăzută,
trebuie să se prevină scăderea inutilă a
temperaturii corpului.
 STABILIREA CONTACTULUI CU PERSOANA
BOLNAVĂ SAU ACCIDENTATĂ

 Cel ce acordă primul ajutor nu trebuie să

se lase constrâns de spectatorii prezenţi
în a acorda asistenţă inutilă sau
exagerată. Totodată, nici nu trebuie să
evite acordarea ajutorului de teama că
face ceva greşit.
 Prima examinare trebuie să evidenţieze
posibilele traumatisme fizice ale victimei.
 Adeseori, acest lucru este dificil, datorită
stării psihice a accidentatului. Gândurile îi
sunt haotice şi se concentrează cu greu
asupra celor spuse de personalul de prim
ajutor.
 Purtaţi-vă calm, hotărât şi cu încredere. În
situaţii concrete, este recomandabil să
acţionaţi în următorul mod:
 în timpul examinării, ţineţi în mâna
dumneavoastră mâna accidentatului,
pentru a stabili un contact fizic. Aşezaţi
mâna cealaltă pe pieptul sau pe
abdomenul acestuia, când îl întrebaţi dacă
are dureri în zona respectivă. Aceasta îi dă
posibilitatea să urmărească mai uşor
examinarea efectuată de personalul de
prim ajutor sau să dea răspunsuri clare;
 personalul de prim ajutor trebuie să
dovedească o atitudine optimistă şi, în
primul rând, să-şi exprime încrederea că
deţine controlul asupra situaţiei, iar
persoana în dificultate va beneficia în
curând de ajutor;
 Din consideraţie faţă de celelalte
persoane afectate şi pentru a apăra
accidentatul de încordare excesivă, în
anumite situaţii, este de dorit ca
acesta să fie protejat faţă de mediul
înconjurător.
În această situaţie, cei mai mulţi
accidentaţi au nevoie de un contact
apropiat, de cineva care să-i ţină de
mână, să-i asculte.
 INTERVENŢIA ÎN CAZUL ÎN CARE O
PERSOANĂ ESTE LIPSITĂ DE CUNOŞTINŢĂ
 În această situaţie, viteza cu care se
acţionează este de cea mai mare
importanţă.
 Examinarea şi tratamentul trebuie să fie
efectuate rapid. Pentru ca ajutorul acordat
să fie eficient, în primul rând trebuie
efectuată o evaluare a semnelor, a
indiciilor clare care demonstrează lipsa de
cunoştinţă. Acest lucru se realizează
numai prin studiu şi pregătire.
 AMELIORAREA DURERII

 Durerile pot fi ameliorate prin aplicarea de

bandaje, prin imobilizare şi printr-o transportare
corespunzătoare.
PRIORITĂŢI
 În cazul în care există mai multe persoane
accidentate, este important să stabilim
priorităţile, astfel încât primul ajutor să se acorde
cu prioritate persoanei celei mai grav accidentate.
Poate fi dificil de stabilit o linie corectă de
priorităţi, deoarece, câteodată, cei care prezintă
cele mai evidente traumatisme nu sunt neapărat
şi cel mai grav accidentaţi.
 De asemenea, nici cei care atrag cel mai tare
atenţia prin ţipete sau plânsete nu sunt
întotdeauna cel mai grav afectaţi.
 PENTRU A EVALUA GRADUL DE
AFECTARE
 1. Vorbiţi cu accidentatul!
 Care este starea de conştienţă –
pacientul este conştient, coerent,
confuz, obosit, inconştient?
 Are accidentatul dureri? Unde? – Işi
poate mişca accidentatul mâinile şi
picioarele?
 2. Observaţi accidentatul!
 Există semne de leziuni externe?
 Semnele externe dau vreun indiciu asupra
gradului şi tipului traumatismului?
 Accidentatul respiră? Cum este respiraţia?
Normală? Greoaie (cu bolboroseli şi
gemete)?
 Care este culoarea feţei?
 3. Atingeţi accidentatul!
 Palpaţi pulsul la încheietura mâinii
sau la gât. Este accelerat?
 Cum este pielea? Rece? Lipicioasă şi
umedă?
 Examinaţi corpul accidentatului şi
verificaţi dacă sunt semne de
fracturi.
 4. Evaluaţi!
 Sunt ameninţate funcţiile majore ale
vieţii
 starea de conştienţă, respiraţia,
circulaţia sângelui?
5. Stabiliţi priorităţile!
 Cine necesită tratament pentru
salvarea vieţii?
 Cine mai poate aştepta?
 MĂSURI DE AUTOPROTECŢIE
 Cei care acordă primul ajutor vin în
contact direct cu persoane rănite,
intoxicate sau care pot suferi de o
boală transmisibilă. Ca atare, sunt
necesare măsuri de autoprotecţie
pentru cel care intervine.
De aceea:
 La persoanele otrăvite cu substanţe toxice
pulverizate: se va spăla bine cu apă
curată faţa acestora, înainte de a executa
manevrele de respiraţie artificială.
 La persoanele intoxicate cu gaze într-o
încăpere închisă: înainte de a se acorda
primul ajutor, vom chema personalul de
specialitate, pentru a scoate victimele din
mediul toxic. Prevenirea contaminării cu
boli transmisibile prin sânge (ex. hepatita
B şi SIDA):
 La manevra de respiraţie artificială:
teoretic, singurul risc poate să îl constituie
sângele din gura victimei. Se aplică un
material filtrant pe faţa accidentatului.
 La oprirea hemoragiei: teoretic, singurul
risc este numai dacă cel care acordă
primul ajutor are răni.
În acest caz:
îşi va pansa rănile;
 dacă accidentatul sângerează şi este
inconştient, se va apăsa pe zona
hemoragică, utilizând un strat gros de
ţesătură sau se va face compresie cu
mâna acoperită de un material
impermeabil, pentru a se evita contactul
cu sângele victimei;
 după îngrijirea unui accidentat, spălaţi-vă
cu grijă mâinile cu apă şi săpun!
RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ

 Resuscitarea trebuie să fie efectuată

numai pe indivizii care sunt în stare de
inconştienţă, nu respiră şi prezintă o
posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui
(nu au puls).
 O persoană în această situaţie se află în
stare de comă.
 Scopul resuscitării este de a scoate
pacientul din această situaţie şi de a
preveni decesul.
 ACŢIONAŢI RAPID
 Este extrem de important pentru
creier să aibă un flux continuu de
oxigen. Celulele creierului pot tolera
numai o scurtă întrerupere a fluxului
de oxigen, de obicei între 3-5
minute.
 EXAMINAREA ŞI TRATAMENTUL
 Scuturaţi umărul accidentatului şi
strigaţi: „Sunteţi treaz?”.
 Dacă nu există nici o reacţie:
 strigaţi după ajutor; deschideţi căile de
acces ale aerului, vedeţi dacă pacientul
respiră (pentru aceasta, folosiţi numai 5
secunde!).
 Dacă pacientul nu respiră:
 palpaţi-i pulsul (pentru aceasta, folosiţi
doar 5 secunde).
 Dacă nu respiră, dar are puls:
 începeţi respiraţia artificială.
 Dacă nu respiră şi nu are puls:
începeţi manevrele de resuscitare
cardio-pulmonară. Pulsul este
examinat la gât, prin palparea cu
degetul arătător şi cel mijlociu pe
partea laterală a Mărului lui Adam, în
scobitura dintre trahee şi muşchiul
gâtului (artera carotidă).
 DESCHIDEREA CĂILOR DE ACCES AL
AERULUI
 Când persoana care acordă primul ajutor
asigură deschiderea căilor de acces al
aerului, unei persoane în stare de
inconştienţă, în primul rînd trebuie să
înlăture toţi corpii străini vizibili, care
obturează gura şi gâtul. Apoi, înclină spre
spate capul accidentatului:
 aşează o mână pe frunte şi cu două
degete de la cealaltă mână ridică
mandibula, fără a închide gura
accidentatului.
 RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ (metoda „gură la
gură”)
 După ce aţi deschis căile de acces al

aerului, verificaţi dacă pacientul respiră. –

 Verificaţi dacă pacientul are puls.

 Blocaţi nările pacientului între două

degete; insuflaţi aer şi verificaţi dacă se
ridică cutia toracică. Folosiţi două secunde
pentru fiecare insuflare.
 Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă
se decompresează toracele. Menţineţi
capul accidentatului în aceeaşi poziţie.
 RESUSCITAREA CARDIACĂ

 Găsiţi locul de apăsare corespunzător.

 Localizaţi sternul.

 Punctul de apăsare va fi situat deasupra

limitei inferioare a sternului, la o distanţă
de 2 degete.
 Aşezaţi palma mâinii peste punctul de
presare şi cealaltă palmă peste prima.
 Ridicaţi degetele de pe cavitatea toracică.
 Dacă pacientul nu respiră şi nu are
puls, executaţi 15 compresiuni
externe ale pieptului la două
insuflaţii (resuscitarea cardio-
respiratorie).
 Prim ajutor în caz de înec
 O resuscitare eficientă efectuată în
timp util poate salva de la moarte
victima unui înec. Însă, subliniază
medicii, dacă salvatorul nu are
noţiuni minime de prim-ajutor, el
poate face victimei mai mult rău
decât bine.
 Primul ajutor trebuie să înceapă cu
scoaterea victimei din apă şi
alarmarea unui serviciu medical de
urgenţă - 112.
 Este importantă imobilizarea victimei prin
menţinerea capului şi a gâtului în aşa fel
încât să nu se poată agrava eventualele
leziuni la nivelul coloanei cervicale. Atâta
vreme cât nu se cunoaşte mecanismul
prin care s-a produs înecul, salvatorul
trebuie să aibă un comportament
preventiv.
 Până la sosirea echipajului medical, cel
care acordă primul ajutor trebuie să aibă
grijă în permanenţă de poziţia capului şi a
gâtului. La scoaterea din apă, capul şi
gâtul trebuie ţinute pe mâna salvatorului.
 Victima va fi aşezată pe spate, iar dacă nu
prezintă semnele vitale, se începe
resuscitarea. Ea începe cu efectuarea unei
inspecţii rapide a căilor aeriene superioare
prin deschiderea gurii, inspectarea
cavităţii bucale şi a faringelui. Alimentele,
vărsătura, protezele dentare sau orice alt
corp străin care obstrucţionează căile
respiratorii trebuie îndepărtate manual.
 Următorul pas este evaluarea respiraţiei.
Cel care acordă primul ajutor constată
dacă există mişcări ale toracelui – semn al
respiraţiei –, iar cu urechea în dreptul
nasului şi gurii simte jetul de aer şi aude
şuierul respiraţiei.
 Dacă victima nu prezintă aceste semne, se
începe respiraţia gură la gură.
 În cazul în care apa este rece, nu trebuie
uitată protecţia împotriva hipotermiei.
Victima va fi acoperită cu pături pentru a fi
încălzită.
 PLĂGI ŞI BANDAJE
 Pielea este un organ cu funcţii
importante pentru viaţă. Dar factorii
externi îi pot cauza leziuni care
necesită acordarea primului ajutor.
După profunzime, se disting:
 tăieturi simple, cu afectarea
exclusivă a pielii;
 tăieturi complexe, când vătămarea
cuprinde, după caz, oase, vase de
sânge, nervi, tendoane, muşchi sau
organe interne.
 DIFERITE TIPURI DE PLĂGI

 Sfâşierea, frecarea produc plăgi

superficiale. Dacă nu se infectează,
ele se vindecă fără a lăsa cicatrice.
 Inciziile adânci, provocate de tăişuri
ascuţite, pot sângera din abundenţă.
Tăietura este de obicei curată.
Sângerarea are un efect de curăţare
şi, astfel, pericolul infectării este mic,
dacă obiectul care a produs rana nu
a fost murdar sau ruginit.
 Penetrări prin străpungere (cu un cui,
cuţit, geam) cu o deschizătură mică de
intrare şi un canal îngust de-a lungul
tăieturii. Atingerea organelor interne este
frecventă şi, adeseori, impurităţile pătrund
adânc în ţesuturi, mărind riscul infectării.
Toate plăgile provocate prin înjunghiere
(ale pieptului sau abdomenului) trebuie
tratate de medic, fiind pericol de
perforare. Tot medicul trebuie să
examineze şi secţionarea încheieturilor,
pentru a se evita infecţiile.
 Plăgile provocate prin împuşcare pot
avea aspecte diferite, în funcţie de
calibrul armei şi de viteza glonţului.
Când este lovit de un glonţ, osul se
sfarmă. Orificiul de intrare al
glonţului poate fi mic şi adânc, iar cel
de ieşire poate fi larg şi zdrenţuit,
ţesuturile fiind rupte şi însângerate.
Schijele provoacă o combinaţie de
răni zdrobite şi răni adânci, similare
celor provocate prin împuşcare.
  COMPLICAŢII ALE PLĂGILOR

 Sângerarea: va înceta de la sine în cazul

tăieturilor minore. Când pierderile de
sânge sunt mari, există pericolul
întreruperii circulaţiei.
 Infecţia: pielea este un înveliş protector
împotriva impurităţilor care pot pătrunde
în corp. Când pielea este ruptă şi
intervene infecţia, plaga se inflamează,
temperatura creşte, ţesutul se umflă şi,
după un timp, se formează o plagă
purulentă.
 Vătămările interne: datorită
pericolului perforaţiei, ca în cazul
rănilor de cuţit în piept şi abdomen
sau infectării articulare în cazul
tăieturilor în articulaţii, toate aceste
plăgi trebuie tratate de medic.
 Tetanos: plăgile infectate, cum sunt
cele zdrobite sau tăiate, pot conduce
la tetanos, complicaţie ce poate fi
observată abia după câteva zile de la
infectare.
 PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL PLĂGILOR
PRIN TĂIERE
 Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea;

 Ţineţi ridicată, pe cât posibil, zona

afectată a corpului;
 Preveniţi întreruperea circulaţiei;

 Transportaţi rănitul la medic sau

spital.
 ACOPERIŢI RANA ŞI OPRIŢI SÂNGERAREA

 Tăieturile mici, deschise, pot fi tratate cu

apă curată, cu apă şi săpun. Marginile
deschise ale tăieturii trebuie să fie puse
cap la cap, înainte de acoperirea plăgii cu
un bandaj sau comprese. Dacă tăietura
este mare şi trebuie să fie tratată de
medic, persoana care acordă primul ajutor
trebuie să cureţe rana şi apoi să aplice un
bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o
compresă. Este important ca nimeni să nu
atingă interiorul compresei cu degetele.
Sângele, impurităţile, fragmentele de corpi
străini nu se îndepărtează, deoarece
aceasta poate provoca o sângerare şi mai
mare, crescând pericolul infectării.
 Ca bandaj, folosiţi faşa, care se prinde în
trei puncte. Bandajele trebuie să fie
aplicate solid şi sigur, dar nu prea stâns,
ca să pună în pericol circulaţia sângelui.
Puneţi bandajul compresiv sau de
susţinere peste tăietură, în funcţie de tipul
rănii.
 Prevenirea întreruperii circulaţiei. În cazul
tăieturilor mari şi al pierderilor masive de
sânge, există pericolul unei întreruperi a
circulaţiei.
 Atentie la transportul persoanei
accidentate
 BANDAJAREA
 Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să
ştiţi care este funcţia lui. Multe persoane
aplică bandajul numai pentru a acoperi
aspectul neplăcut al unei plăgi. Un bandaj
are următoarele funcţii:
 protejarea împotriva infecţiilor: bandajul
pe rană;
 oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
 protejarea tăieturilor: bandaje de
susţinere.
 BANDAJUL PENTRU RĂNI/TĂIETURI

 Este format din 2 părţi: o parte interioară şi una

exterioară. Bandajul interior trebuie să fie curat şi
să acopere toată suprafaţa tăieturii, pentru a o
proteja de impurităţi.
 Compresele sterile sunt bune, în special ca
bandaje interioare.
 În cazuri de urgenţă, se poate folosi o batistă
curată.
 O compresă simplă, fixată cu o rolă de tifon, este
bandajul folosit în mod obişnuit.
 Un bandaj exterior funcţionează ca un suport
pentru bandajele interioare. La fel de bine se
poate folosi o bandă elastică sau un bandaj
elastic.
 BANDAJUL COMPRESIV

 Se foloseşte pentru o tăietură adâncă – ce

produce o hemoragie serioasă. Acoperiţi
tăietura cu bandaje curate. Aşezaţi un
obiect care să exercite presiune (piatră, o
bucată de lemn) pe bandajul de deasupra
rănii. Asiguraţi bandajul printr-o acoperire
circulară.
 Aşezaţi rănitul într-o poziţie ridicată.
Apăsaţi bandajul. În cazul unei hemoragii,
un bandaj exterior este aşezat ca un
bandaj compresiv . Acest bandaj exterior
nu este neapărat necesar să fie steril.
 BANDAJUL DE SUSŢINERE

 O rană a mâinii se bandajează aplicând o

compresă pe mână şi o rolă în palmă..
 Mâna este susţinută prin aşezarea
antebraţului într-o eşarfă. Braţul trebuie
să fie ridicat în poziţia diagonală. Acest
bandaj trebuie să protejeze zona afectată
de traume externe.
 Astfel, se vor reduce durerea şi
complicaţiile. O bandă elastică este foarte
funcţională ca bandaj de susţinere.
 INFORMAŢII GENERALE DESPRE BANDAJE

 Bandajele se folosesc fie ca să acopere rănile şi

să oprească hemoragia, fie pentru susţinere.
 Un bandaj se aplică cu multă siguranţă, dar nu
aşa strâns încât să afecteze circulaţia. Evitaţi
folosirea şnururilor pentru fixarea bandajelor.
 Printr-o bandajare corectă se va evita frecarea
rănii de pielea sănătoasă. O astfel de frecare se
poate produce, mai ales, la bandajarea
picioarelor sau a mâinilor.
 Nodul bandajului nu trebuie aşezat niciodată pe
rană. Când bandajul se aplică peste o articulaţie,
el trebuie să aibă o poziţie înclinată. Această
poziţie este cea mai confortabilă pentru rănit,
permiţându-i o mobilitate mai mare a articulaţiei.
 FRACTURILE

 Scheletul uman este compus din

aproximativ 220 de oase, legate între
ele prin articulaţii şi muşchi. O
fractură sau ruptură poate fi cauzată
de suprasolicitare, violenţă externă
sau presiune.
 TIPURI DE FRACTURI.

 Persoana care acordă primul ajutor trebuie

să fie capabilă să deosebească o fractură
închisă de una deschisă. La fractura
închisă, pielea nu este străpunsă, în timp
ce la cea deschisă apare plaga. Rana
poate fi cauzată de o forţă externă sau de
fragmentele osoase ce forţează ieşirea
prin piele. Deosebim deci: fracturi închise
fără răni deschise în zona osului rupt şi
fracturi deschise – cu răni deschise peste
fractură.
 SEMNE
 – Poziţie nefirească
 – Mişcare nenaturală
 – Braţ sau picior scurtat.
 COMPLICAŢII.
 Sângerarea. O fractură deschisă poate
provoca sângerarea pielii, a muşchilor sau
ruperea vaselor mari de sânge.
Şi fractura închisă poate provoca o
sângerare, chiar majoră, dar se
evidenţiază numai când apare umflarea
zonei vătămate.
 Infecţia. În cazul oricărei fracturi deschise,

există riscul infectării. De aceea, cel ce

acordă primul ajutor trebuie să acţioneze
corect şi rapid.
 Afectarea nervilor. Fragmente ascuţite de
os pot vătăma nervii adiacenţi, ceea ce
are ca efect paralizia sau pierderea
sensibilităţii.
Persoana care acordă primul ajutor
trebuie să se gândească la aceasta în timpul
tratamentului sau al transportului.
PRIMUL AJUTOR
 – Opriţi sângerarea şi acoperiţi rana.

 – Imobilizaţi, pe cât posibil, partea

vătămată.
 – Preveniţi întreruperea circulaţiei.
 – Transportaţi cu atenţie accidentatul la
spital.
 IMOBILIZAREA CU ATELE

 În cazul fracturilor oaselor lungi, ca cele ale

gambei, coapsei, braţului şi antebraţului, pentru
a se menţine cât mai fixe, sunt necesare atelele.
Criteriile de care trebuie să ţineţi cont:
 Atelele trebuie să fie suficient de lungi ca să
imobilizeze articulaţiile superioară şi inferioară
focarului de fractură. De exemplu, pentru
fractura de antebraţ, atelele trebuie să cuprindă
atât articulaţia cotului, cât şi pe cea a mânii.
 Pentru a evita strânsoarea şi frecarea, căptuşiţi
atelele;
 Evitaţi întreruperea circulaţiei;
 Atela trebuie să fie rigidă, dar nu prea grea. Ca
materiale, puteţi folosi: cartonul, metalul,
plasticul, ziare, pături (înfăşurate).
 IMOBILIZAREA FĂRĂ ATELE.
 Pentru aceasta, se vor folosi
materiale textile: eşarfe, triunghiuri
de pânză etc. La o astfel de
imobilizare, pentru fracturile
membrului superior se va folosi ca
atelă trunchiul, iar pentru fracturile
membrului inferior se va folosi ca
atelă membrul inferior sănătos.
 PREVENIREA ÎNTRERUPERII CIRCULAŢIEI.

 În cazul apariţiei unei hemoragii, este important

să se prevină întreruperea circulaţiei. Dacă
persoana care acordă primul ajutor este sigură de
acest pericol, atunci:
 opreşte hemoragia;
 aşează persoana accidentată pe spate, cu
picioarele ridicate şi sprijinite, astfel încât o
cantitate suplimentară de sânge să se scurgă
dinspre picioare spre organele vitale ale corpului;
 ţine accidentatul acoperit, dar nu excesiv;
calmează durerile;
 nu-i da lichide;
 chemând ajutor, transportă rapid accidentatul la
spital.
FRACTURI ALE MEMBRULUI SUPERIOR
 Pentru fracturile antebraţului şi ale
încheieturii mânii, este necesară o
simplă eşarfă. Folosiţi două eşarfe în
cazul fracturilor antebraţului, braţului
şi claviculei. În caz de urgenţă, se
poate folosi ca eşarfă de prindere, o
cămaşă sau o bluză.
 FRACTURI ALE MEMBRULUI INFERIOR
 Pentru fracturile de şold, sunt necesare,
pentru imobilizare, două atele; una
externă, de la subsuoară până sub
articulaţia gleznei şi una internă sau
interioară, de la rădăcina membrului
fracturat şi până sub articulaţia gleznei.
 În cazul imobilizării fără atele, se vor folosi
materiale improvizate – eşarfe, baticuri,
bucăţi de pânză – cu ajutorul cărora
membrul inferior fracturat va fi fixat de
membrul inferior fără fractură. Se vor
folosi pentru aceasta cca.5 bucăţi de
pânză, cu care se va asigura fixarea în
puncte diferite, începând de la coapsă şi
până la articulaţia gleznei.
 FRACTURILE COSTALE.
 Aceste fracturi, atât cele deschise, cât şi
cele închise, pot provoca leziuni ale cutiei
toracice, plămânilor şi ale vaselor de
sânge. Deşi s-ar putea ca fracturile să nu
fie vizibile, accidentatul poate însă scuipa
sânge şi spumă de sânge, uşor rozată.
 Aşezaţi un bandaj în jurul cutiei toracice,
pentru mai multă stabilitate şi pentru
alinarea durerii.
 Fractura câtorva coaste este serioasă şi
poate avea drept urmare oprirea
respiraţiei.
 FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE.

 Aceste fracturi pot provoca leziuni ale măduvei

spinării, care au drept consecinţă paralizii.
 Este foarte important ca salvatorul să examineze
pe cât posibil accidentatul la locul unde s-a
produs accidentul.
 Posibilitatea unei fracturi de coloană se
evidenţiază prin următoarele semne: contractură
musculară în zona fracturată, asociată sau nu cu
deplasări evidente ale vertebrelor. Ele pot fi
însoţite de următoarele simptome: amorţeli sau
lipsa de control (paralizie) a unei zone a corpului,
durere ca o şfichiuire de bici la nivelul gâtului.
 Lipsa de control sau amorţeli ale corpului
de la gât în jos evidenţiază o fractură a
coloanei cervicale.
 Lipsa de control sau amorţeli ale corpului
de la mijloc în jos evidenţiază o fractură a
coloanei lombare. În situaţia în care există
suspiciuni de fractură a coloanei
vertebrale, deplasarea accidentatului se va
face numai dacă este absolut necesar şi
numai păstrând rectitudinea coloanei
vertebrale.
 Luxaţiile
O luxatie se produce cand un ligament,
ce face conexiunea intre oase sau
cartilaje, este rupt. Luxatiile gleznei cele
mai intilnite, produc imediat durere
severa, ce poate fi debilitanta, invalidanta.
Neglijarea luxatiilor gleznei se transforma
intr-o problema cronica.
Pot fi inchise, deschise sau asociate cu
fracturi. Luxatiile la copii sunt rare, pentru
ca ei au ligamente rezistente si elastice.
La batrani intalnim, de asemenea, rareori
luxatii, pentru ca la acestia oasele, putin
rezistente, se frang inainte de a se
produce o luxatie.
Luxatiile asociate cu fracturi alcatuiesc
acele cazuri in care capetele
articulare ale incheieturii luxate
prezinta si fracturi. De regula, o
luxatie se recunoaste destul de usor,
mai ales daca este vorba de
articulatii mari. Greu se pot
recunoaste luxatiile articulatiilor mici,
ca de exemplu cele de la nivelul
degetelor.

 Ca si simptome avem:
- durerea situata in mod precis la nivelul
incheieturii, durere care creste daca
incercam sa miscam articulatia;
.deformarea regiunii daca privim
comparativ cu articulatia de partea opusa;
.limitarea miscarilor e un semn foarte
important. Comparativ cu cealalta
articulatie, in articulatia luxata nu se mai
pot face miscari la fel de largi cu cea
opusa, intrucat a fost distrus raportul lor
normal; atitudinea vicioasa, adica bolnavul
prezinta o pozitie anormala a membrului
luxat in mod permanent, fiind de fapt o
pozitie silita pe care o da raportul dintre
capetele osoase luxate. Am sa amintesc
cateva luxatii pe care ar fi bine sa le
recunoastem:
 - luxatia maxilarului inferior care
apare de obicei brusc, dupa un
cascat exagerat. Bolnavul simte o
trosnitura si o durere vie in zona
tamplelor si nu mai poate sa inchida
gura.
 -Luxatia de umar este cea mai des
intalnita. Apar toate semnele amintite mai
sus. De cele mai multe ori membrul
superior apare umflat si vanat din cauza
compresiunii pe venele mari din
subsuoara. Nu vom face in asemenea caz
nicio manevra decat ca vom introduce in
dreptul axilei, subsuoarei, un sul facut din
prosop, o pernita sau un tampon mare de
vata si vom aplica o esarfa sau un
pansament care sa sustina membrul
superior indoit din cot.
 - Luxatia de cot care se intalneste
destul de des la adulti.
Recunoasterea este destul de grea,
dar daca o suspicionam nu avem
altceva de facut decat sa o
imobilizam imediat cu o esarfa cu
cotul indoit.
 - Luxatia de sold se intalneste destul de
rar si apare mai ales la tineri. Durerea
este foarte mare, intreg membrul inferior
are o pozitie caracteristica, usor indoit din
sold si rotit fie in afara, fie inauntru, dupa
locul in care se afla capul femural.
Imobilizarea se face prin suluri de cearceaf
sau perne puse de o parte si de alta a
membrului inferior pentru a limita
miscarile dureroase.
Orteza in luxatia congenitala de
sold la copii
 - Luxatia de genunchi si mai ales luxatia
de glezna se recunosc foarte usor dupa
deformatia locala caracteristica. Atat
genunchiul cat si glezna se imobilizeaza cu
o fasa elestica. Ca si regula, luxatiile de
orice fel se trateaza doar de catre medic.
In timpul acordarii primului ajutor nu vom
incerca sub nici o forma sa reducem
luxatia, ea facandu-se la spital.
 ENTORSA este o intindere exagerata a
ligamentelor unei articulatii, cu sau fara ruptura
acestora. Ele sunt produse de aceleasi cauze ca si
luxatiile, cu singura deosebire ca violenta
traumatismului nefiind asa de mare, suprafetele
osoase ale articulatiei nu se luxeaza, ci raman in
raportul lor normal. Entorsele se intalnesc mai
des la nivelul extremitatilor: degete, pumn si mai
ales glezna. De cele mai multe ori, dupa o
rasucire brusca, bolnavul simte o durere vie intr-
un anumit punct. Durerea pare sa se micsoreze,
dar se mentine si se accentueaza de cate ori
articulatia suferinda este miscata. De asemenea,
prin apasarea cu degetul gasim un anumit punct
in care durerea este foarte vie. In scurt timp
incheietura se umfla, uneori putand aparea si o
vanataie locala.
 Recunoasterea se bazeaza pe existenta
traumatismului, pe durerea vie in punct fix, pe
umflatura. Deseori este greu de deosebit o
fractura de o entorsa sau chiar de o luxatie. De
aceea se impune consultul la medicul ortoped.
Primul ajutor se va limita la imobilizarea
provizorie si trimiterea bolnavului la spital. In
tratamentul entorselor imobilizarea imediata este
foarte importanta, intrucat se pot preveni
complicatiile.
 Daca aveti drum la munte, in oras pe zapada sau
gheata aveti mare grija cum calcati si dupa ce va
uitati.
 PRIMUL AJUTOR ÎN ENTORSA GLEZNEI.

 Cea mai frecventă entorsă este cea a

gleznei.
 Următoarele recomandări sunt aplicabile
pentru toate entorsele:
 - Ridicaţi piciorul afectat;
 - Aplicaţi un bandaj elastic strâns;
 - Scădeţi temperatura zonei afectate, prin
aplicarea pachetelor cu gheaţă pe bandaj.
 După acordarea primului ajutor, este
necesar un examen medical.
 HEMORAGII
 Hemoragiile pot fi: externe şi interne. Hemoragia
internă nu este vizibilă. O persoană poate avea
hemoragie internă din cauza ruperii vaselor de
sânge sau a organelor interne.
HEMORAGIA EXTERNĂ
 Hemoragia masivă din arteră: sângele se scurge
în exterior în pulsaţii, în ritmul pulsului
accidentatului. – Hemoragia venelor: un flux
continuu de sânge. – Hemoragia capilară: o mică
scurgere de sânge care, de regulă, se opreşte
singură. O rapidă pierdere a sângelui este mai
periculoasă decât o hemoragie lentă şi continuă.
În hemoragia arterială, sângele se scurge în
afară, în pulsaţii; pune viaţa în pericol şi trebuie
să fie oprită imediat. De asemenea, şi hemoragia
din venele mari poate fi periculoasă.
 PRIMUL AJUTOR

 Exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic.

 Folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice
materiale textile curate disponibile. Ridicaţi zona
hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana
bandajată.
 Aşezaţi persoana accidentată în aşa fel încât rana
sângerândă să fie mai sus decât planul corpului.
Sângerarea va fi, astfel, diminuată, iar în cazul
sângerărilor capilare, acestea se vor opri.
 Aplicaţi un bandaj compresiv. Puneţi o compresă
peste rană şi strângeţi apoi cu clame. Aşezaţi un
obiect (piatră, o bucată de lemn) deasupra
compresei şi bandajaţi rana.
 Bandajul trebuie să fie aplicat stâns, aşa
încât hemoragia să se oprească. Dacă
rana continuă să sângereze, după
aplicarea bandajului, măriţi compresia
printr-o curea, eşarfă etc.
 În cazul unei amputări, braţul sau piciorul
se vor bandaja complet şi se poate aplica
garoul.
 Dacă este amputat un braţ sau un picior,
bontul trebuie să fie complet bandajat.
 Dacă este posibil, odată cu accidentatul,
braţul sau piciorul trebuie, de asemenea,
transportate la spital. Ele vor fi ţinute la
rece, într-o pungă de plastic pusă, la
rândul ei, într-o altă pungă de plastic cu
gheaţă şi puţină apă.
 IMPORTANT ÎN CAZUL HEMORAGIEI
MASIVE:
 datorită pericolului de întrerupere a
circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată
culcată pe spate, cu picioarele ridicate. O
persoană lipsită de cunoştinţă trebuie
întotdeauna aşezată într-o poziţie laterală
stabilă;
 calmaţi durerile şi imobilizaţi fracturile; -
nu daţi niciodată lichide unei persoane
accidentate şi care prezintă o posibilă
întrerupere a circulaţiei sângelui; protejaţi
persoana accidentată împotriva frigului.
 Când accidentatul prezintă o hemoragie
masivă, opriţi hemorgia şi asiguraţi
imediat transportul acestuia la spital.
 TRATAMENTUL HEMORAGIEI NAZALE

 Hemoragia nazală se poate opri dacă

accidentatul stă în poziţie verticală, se
apleacă puţin înainte şi îşi apasă cu
degetele ambele nări, circa 5-10 minute.
 ARSURI
 Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni
prin arsuri sunt: accidente casnice (apă fierbinte,
ceai, cafea, grăsimi); incendiile; accidentele de
muncă; accidentele de maşină, barcă, avion;
accidentele provocate prin electrocutare.
 Gravitatea arsurilor se măsoară în trei grade:
 arsurile de gradul I sunt leziuni superficiale;
pielea este roşie, uscată şi dureroasă
(asemănătore arsurilor obişnuite provocate de
soare.
 arsurile de gradul II conduc la leziuni mai
profunde, dar care nu ajung la straturile cele mai
joase ale pielii. Tegumentele afectate sunt roşii şi
dureroase.
 Pe aceste zone se formează băşici umplute
cu un lichid ce conţine plasmă, care se
scurge în afara vaselor mici de sânge . În
cazul arsurilor prin opărire, se produce o
combinaţie între arsurile de gradul I şi cele
de gradul II.
 arsurile de gradul III: aici, leziunea

pătrunde şi mai adânc, străbătând toate

straturile pielii. Aceste arsuri provoacă răni
sau carbonizează suprafaţa arsă. Un
accident la bucătărie, spre exemplu, prin
opărire cu un lichid clocotit poate produce
chiar leziuni de gradul III.
 PRIMUL AJUTOR
 – Primul lucru ce trebuie făcut este răcirea
imediată a zonei arse, cu apă rece, timp
 de până la o jumătate de oră sau până
când, îndepărtând apa de pe zona arsă,
durerile nu se mai simt. Prin răcirea
locului, se previne şi pătrunderea mai
adâncă a arsurii în ţesuturile pielii.
 Îmbrăcămintea arsă de pe piele nu trebuie
îndepărtată decât în cazul în care ea arde
înăbuşit.
 Faza următoare o constituie bandajarea
suprafeţei arse. Folosiţi comprese sterile,
cearceafuri sau prosoape curate.
 Mai trebuie prevenită întreruperea
circulaţiei, care survine, de obicei, când
suprafaţa pielii este arsă în proporţie mai
mare de 20%. (Determinarea gradului de
întindere a unei arsuri se poate aprecia
astfel: suprafaţa unei mâini reprezintă
cca.1% din suprafaţa întregului corp; un
braţ – 9 %; un picior – 18 %; abdomenul
şi toracele – 18 %, iar spatele tot cca. 18
%).
 De asemenea, trebuie supravegheată
şi respiraţia, căci accidentaţii arşi pot
inhala aer foarte cald sau gaze
otrăvitoare. Tratamentul final pentru
cei cu arsuri de gradul II şi III
trebuie făcut la spital. Deci, atenţie
la transport!
 Este important de stiut ca produsele
petroliere nu pot fi stinse utilizand apa; se
vor utiliza substante spumante cu continut
de bioxid de carbon; deseori, in graba de
a da ajutor, in locul apei au fost utilizate
recipiente care contineau produse
inflamabile.
Un bolnav evacuat din incendiu poate fi
impiedicat sa fuga cu flacarile pe el, poate
fi acoperit cu paturi pentru a se inabusi
flacarile, dar nu poate fi niciodata tavalit
prin nisip (moment in care plagile se vor
polua).
 Dezbracarea bolnavului este necesara numai
cand imbracamintea este imbibata cu lichide
iritante sau fierbinti, care ar putea agrava
leziunile. Pentru leziunile putin intinse se poate
utiliza apa rece, curata, pentru a scadea
gradientul termic al tesuturilor. Este de dorit a nu
se practica alte gesturi asupra
plagilor de arsura, gesturi care de cele mai multe
ori sunt aleatorii si daunatoare; aplicarea pe
leziuni a diferite leacuri precum albusul de ou,
cerneala, seu, miere de albine, si multe altele
sunt numai cateva exemple, pe care le-am
intalnit in practica. in cazul ca pacientul este un
politraumatizat, poate necesita, de exemplu,
realizarea unei imobilizari provizorii etc.
 Transportul se efectueaza cat mai rapid, in
conditii de confort termic, si totdeauna
catre o unitate spitaliceasca cu serviciu
chirurgical. Daca exista o sectie
specializata, situata la o distanta
rezonabila, este indicat ca bolnavul sa fie
de la inceput indreptat catre aceasta,
trecand peste alte esaloane medicale,
unde de fapt nu poate primi nici un ajutor.
Pe perioada transportului se pot
administra antal-gice pe cale i.v. sau i.m.
Se interzice cu desavârsire administrarea
de lichide sau alimente pe cale orala.
Utilizarea opiaceelor este de preferat a fi
efectuata la nivelul spitalului. Daca
mijlocul de transport este dotat cu oxigen
atunci administrarea lui este o masura
salutara.
 Cu cat bolnavul cu arsuri importante
ajunge mai devreme la o unitate
spitaliceasca specializata (Sectia de
Chirurgie Plastica) cu atat sansele
sale de supravietuire cresc. Nu exista
nici o justificare in a plimba bolnavul
pe la diferite esaloane nespecializate,
asa cum inca din pacate se mai
intampla.
 Curentul electric poate determina atat
arsuri superficiale (la locul de intrare si
iesire) cat si leziuni ale organelor interne.
Socurile electrice de scurta durata, de
intensitate redusa, care nu determina
simptome si nici arsuri ale tegumentului,
nu necesita tratament.
In cazul socurilor de intensitate ridicata
sau a celor care au determinat arsuri
tegumentare, se recomanda consult
medical de urgenta. Medicul va evalua
arsurile arcului electric.
 Primul ajutor pana la sosirea medicului
consta in:
- intreruperea sursei de curent electric, fara a
atinge victima sau sursa de curent cu mainile
goale; se vor folosi manusi izolante sau un
material (lemn, plastic, cauciuc) electroizolant
pentru a indeparta sursa de curent
- daca victima este in stop cardio-respirator se
poate ulterior tenta resuscitarea cardio-
respiratorie, dar numai dupa intreruperea sursei
de curent (altfel exista pericolul de electrocutare
a salvatorului)
- daca sunt prezente puls si respiratie spontana,
victima va fi asezata in pozitia de siguranta si
supravegheata pana la sosirea echipajului
medical.
 ARSURI PRIN ELECTROCUTARE
 Tipuri de arsuri
 – Arsuri prin contact. Sunt localizate, de obicei,
pe braţe şi picioare (părţi ale corpului ce vin în
contact direct cu firele electrice).
 – Arsuri în formă de arc. Sunt cauzate de o
scânteie produsă între două fire electrice. Este
suficient ca o persoană să se afle în zona în care
se produce scânteia, pentru ca vătămarea să se
producă. Într-un spaţiu deschis, scânteia este
superficială, dar într-un spaţiu închis, ea va fi
explozivă, iar urmările foarte serioase. Un copil
poate suferi un şoc electric care-i poate
determina oprirea respiraţiei şi a inimii.
 – Combinaţia contact-arc. Se poate produce dacă
o persoană în contact cu pământul vine în contact
cu o altă persoană, în momentul în care aceasta
suferă un şoc electric.
 PRIMUL AJUTOR
 1. Scoaterea victimei de sub influenţa
curentului electric trebuie făcută rapid.
Dacă accidentul a fost produs de curent de
joasă tensiune, este mai uşor, căci puteţi
scoate victima fără a vă pune propria
viaţă în pericol, trăgând-o de haine. În
cazul curentului de înaltă tensiune,
acţiunea este periculoasă pentru persoana
salvatoare. Excepţie face cazul când
persoana care acordă primul ajutor poate
ajunge la sursa principală de direct şi o
poate întrerupe.
 2. Stingerea incendiului. Când
persoana accidentată are hainele în
flăcări, acestea trebuie stinse fie cu
apă, fie acoperind accidentatul cu o
pătură. Nu aruncaţi apă peste
instalaţiile electrice, până nu a fost
întreruptă alimentarea la curentul
electric.
 3. Reanimarea. Dacă accidentatul nu are
puls şi nu respiră, îi faceţi respiraţie
artificială (gură la gură) şi masaj cardiac.
 4. Scăderea rapidă a temperaturii
corpului. În acest scop, se foloseşte apa
rece. Procedeul trebuie să continue circa
30 de minute.
 5. Bandajarea. Plăgile din arsura prin
electrocutare sunt curate şi trebuie doar
protejate împotriva infectării. Se vor aplica
comprese curate, prosoape, cearceafuri.
 6. Transportul la spital este absolut
necesar, căci oprirea inimi poate surveni
subit,chiar la câteva ore de la producerea
accidentului.
 OTRĂVIRI, INTOXICAŢII
 Semne generale care ne orientează
spre otrăvire: - persoană fără
cunoştinţă;crampe abdominale,
greaţă; plante otrăvitoare,
medicamente, cutii cu toxic lângă
victimă; miros de gaz într-o cameră
cu una sau mai multe persoane
lipsite, mai mult sau mai puţin, de
cunoştinţă.
 Otrava reprezinta orice substanta care
poate leza sau omori prin actiune chimica.
Daca tu, un membru al familiei sau un
prieten ati inghitit sau inhalat o substanta
otravitoare si prezentati semne sau
simptome cum ar fi: greata, varsaturi,
durere, tulburari respiratorii, convulsii,
confuzie sau o coloratie anormala a pielii,
este necesar sa se solicite de urgenta o
ambulanta pentru transportul catre cel
mai apropiat departament de urgenta
dintr-un spital de profil.
 Chiar daca persoana nu prezinta
simptome, dar a inhalat sau inghitit
o substanta toxica, trebuie de
asemenea sa se prezinte de urgenta
la spital. Majoritatea otravurilor sunt
inghitite (cuvantul otrava deriva din
latinescul “potare”, care inseamna “a
bea”), dar exista si alte cai prin care
toxicul poate patrunde in organism:
prin respiratie, piele, injectare
intravenoasa, expunere la radiatii.
 Cauze
Alimente :
• ciuperci: unele specii sunt
otravitoare;
• consum de apa contaminata din
surse sau activitati agricole sau
industriale;
• mancare care nu a fost corect
preparata sau pastrata
necorespunzator.
 Semne si simptome
Semnele si simptomele otravirilor sunt atat de
variate, incat nu este usor sa se faca o clasificare
a lor. Astfel, unele :
• maresc diametrul pupilelor, altele il micsoreaza.
• produc transpiratii excesive, altele usuca pielea.
• accelereaza miscarile respiratorii, altele le
incetinesc.
• provoaca durere, altele inlatura durerea;
• produc agitatie, altele somnolenta pana la
coma.
Daca mai mult de o persoana prezinta aceleasi
semne si simptome si au fost expuse la o sursa
comuna de contaminare (mancare sau apa
contaminata, mediu toxic), atunci se poate
suspecta otravirea.
Daca doua sau mai multe otravuri actioneaza
simultan, ele pot determina efecte complexe unui
singur tip de otravire.
 Tratament
Regula: nu tratati otravirile la domiciliu!
 Duceti bolnavul cat mai repede la spital!
Pana la venirea ajutorului calificat, la domiciliu se
poate incerca:
Provocarea de varsaturi, folosind apa calduta cu
sare sau sirop de ipeca.
Varsaturile pot elibera organismul de otrava
numai daca aceasta se afla inca in stomac, adica
la maximum 1-2 ore de la ingestie. Dupa acest
interval de timp, otrava s-a absorbit din stomac
sau a trecut mai departe in intestin si nu mai
poate fi eliminata prin varsatura.

 Daca victima nu a varsat in 20-30 de minute, se

repeta doza, o singura data.
Atentie! Daca victima este somnolenta sau in
coma (a inghitit somnifere sau sedative), poate
sa “aspire” continutul varsaturii in plamani si se
poate asfixia.
 Nu se va incerca provocarea de varsaturi daca
victima a inghitit substante caustice (soda
caustica) sau substante iritante (benzina, petrol,
gaz).

 Administrarea de antidoturi: multe otravuri nu au

antidoturi, dar cele care au e bine sa se
administreze la spital. De cele mai multe ori nu
este foarte simplu sa se determine natura
otravirilor, de aceea o data ajunsi la spital, se fac
urmatoarele demersuri:
• istoric amanuntit al evenimentului (se vor arata
medicului flacoanele, retete, resturi de lichide
toxice, se va mentiona daca s-a consumat alcool
si ce cantitate, daca persoana este in evidenta
psihiatrica, daca este expusa la noxe
profesionale;
 Retineti!
Daca pacientul este adus in timp util la spital (in
primele ore de la otravire) si nu prezinta
contraindicatii se va efectua lavaj gastric
(spalatura) si se va administra carbune medicinal
activat pentru absorbtia toxicului.
Decontaminarea tegumentelor si a ochilor: zonele
expuse se vor spala rapid si din belsug cu apa in
jet (pielea) sau solutie salina (ochii), dupa ce s-a
indepartat complet imbracamintea contaminata.
Complicatiile trebuie tratate imediat si riguros cu
metode de terapie intensiva: ventilatia mecanica
atunci cand pacientul nu mai poate respira
spontan, tratamentul convulsiilor, edemului
cerebral, tulburarile de ritm cardiac, insuficienta
renala acuta (hemodializa), s.a.m.d.
 Muscatura veninoasa
 O atentie deosebita trebuie acordata in
cazul muscaturilor veninoase, care pot fi
produse de serpi, scorpioni, paianjeni etc.,
cand leziunile tisulare locale sunt
nesemnificative fata de riscul pe care-l
prezinta difuzia veninului (toxinelor) in
circulatia sangvina.
De aceea in astfel de cazuri:
- in cazul muscaturii de sarpe, deasupra
muscaturii (la radacina membrului) se va
aplica un garou, pentru a impiedica
raspandirea veninului in restul corpului
 - in cazul muscaturii de scorpion sau
paianjen se va aplica un garou la
radacina membrului iar peste zona
intepata se va pune o punga cu
gheata (ceva rece)
- si se transporta victima de urgenta
la spital.
In cazul turistilor care urmeaza sa
calatoreasca intr-o zona a carei
fauna specifica cuprinde scorpioni,
paianjeni sau serpi veninosi, acestia
ar trebui sa aiba asupra lor un
antidot
 Muscatura de vipera

 Viperele atacă în general doar dacă sunt

sâcâite şi se simt ameninţate, muşcătura
reprezentând un mijloc de apărare.
Majoritatea turiştilor sunt muşcaţi de
vipere pentru că le-au călcat din
neatenţie.
 Semne ale muşcăturii de viperă:
- durerea acută;
- tumefierea (umflarea) zonei afectate;
- una sau două urme de înţepătură;
- semiconştienţa;
- alte simptome generale: senzaţie de
greaţă, vomă, tulburări de vedere,
dificultăţi de respiraţie (tahipnee),
transpiraţie excesivă, dureri abdominale.

Ţineţi minte: muşcăturile de viperă sunt

rareori letale! DAR ajutorul medical de
urgenţă este necesar.
 Aşadar:
- nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! ÎN CAZ
CONTRAR, ritmul bătăilor inimii creşte,
circulaţia sângelui e accelerată şi veninul
pătrunde mai repede în torentul circulator;
MAI BINE staţi liniştit într-un loc umbrit;
- luaţi o aspirină (NU luaţi alcool, cafea
sau alt excitant – acestea cresc pulsul şi
veninul ajunge mai repede la organe);
- în caz de hipotermie, acoperiţi-vă cu o
pătură;
- menţineţi zona muşcăturii sub nivelul
inimii;
 - înlăturaţi veninul din jurul muşcăturii şi
dezinfectaţi rana cu apă oxigenată;

- puneţi o legătură elastică tip garou între rană şi

inimă (încetiniţi răspândirea veninului); mutaţi
garoul dinspre rană spre inimă din 10 în 10
minute (preveniţi astfel cangrena);

- căutaţi ajutor medical specializat cât mai rapid

posibil, în vederea administrării serului
antiviperin.

Pentru a înlătura veninul aveţi mai multe opţiuni:

 - o pompă de vid (aspevenin / venimex) e o
opţiune foarte bună, dacă aveţi la îndemână;

- dacă aveţi leziuni, NU folosiţi cavitatea orală

pentru a suge veninul, puteţi ajunge să vă
otrăviţi voi înşivă;

- puteţi stoarce rana, însă deficitul acestei

metode este că intensifică circulaţia sangvină în
zonă.

De asemenea, încercaţi să ţineţi minte cum arată

şarpele. Dacă aveţi o cameră foto la îndemână,
puteţi chiar să îi faceţi o poză. Acest lucru e
necesar pentru a-l descrie personalului medical,
ajutându-i să hotărască dacă şi de ce fel de ser
antivenin aveţi nevoie.
 Muscaturile de capusa
 Capusele sunt insecte parazite ce
populeaza suprafata corpului
(sunt ectoparaziti). Majoritatea se gasesc
pe tegumentele mamiferelor (sau in blana
lor), pe pielea pasarilor sau, mai rar, a
reptilelor. Capusele fac parte din aceeasi
clasa de insecte cu scorpionii si paienjenii
- arahnide, din subclasa acarieni. Sunt
paraziti hematofagi (se hranesc cu sangele
gazdelor) si populeaza o singura gazda
timp de cateva cateva zile, daca nu sunt
indepartate. Cele mai multe cazuri apar
primavara si vara (pana tarziu, spre
toamna). Muscaturile lor sunt indolore (de
aceea prezenta lor nu este simtita de catre
gazda).
 O parte din capuse nu transmit boli si nici nu
determina aparitia unor probleme grave de
sanatate gazdei. Altele insa, reprezinta principalul
vector al bolii Lyme sau al unui tip particular
de menigoencefalita.

In general, capusele tinere au 6 picioare (3

perechi), cele mature au 4 perechi. Sunt de
dimensiuni foarte mici, insa pot fi vizibile cu
ochiul liber. Masculii sunt negri, femelele sunt
negre cu abdomenul rosu. Singura cale de a
infecta o noua gazda este contactul fizic (ele nu
sar, nu zboara, dar se ataseaza de corpul
victimei). Se gasesc de obicei in iarba inalta si de
acolo trec direct pe tegumente.
 Capusele trebuie indepartate imediat ce
sunt descoperite, iar pacientul trebuie sa fie
atent sa le indeparteze in intregime, deoarece
doar astfel se poate preveni transmiterea unor
boli: prin indepartarea corpului se elimina riscul
de transmitere a bolilor in timpul pranzului
parazitului, prin indepartarea capului se elimina
posibilitatea de aparitie la nivel local a unei
inflamatii. De obicei pacientul nu trebuie sa ia
masuri suplimentare: este suficient sa
indeparteze atent capusa (sa se asigure ca este
completa), sa dezinfecteze zona si sa se asigure
ca nu apare o reactie in zona respectiva (o
infectie sau inflamatie). Doar in anumite cazuri
este necesar si un vaccin antitetanic.
 Exista persoane care dezvolta reactii
alergice la capuse. Intensitatea lor
variaza: poate fi moderata, cu doar cateva
semne si simptome prezente, sau poate fi
grava (in cazuri rare, insa) evoluand chiar
si cu soc anafilactic. Majoritatea
afectiunilor pe care capusele le pot
determina in organismul uman au ca
principale semne si simptome manifestari
asemanatoare gripei: febra, cefalee,
greata, voma, mialgii. Simptomele pot
debuta inca din prima zi de la muscatura
pana la 3 saptamani. Uneori, simptomele
sunt insotite de aparitia unor pete
rosiatice (rash-uri cutanate) la locul
leziunii.
 Simptomele acestei paralizii
includ:
- Anorexie, letargie, slabiciune
musculara
- Nistagmus
- Tulburari de coordonare.
Poate sa apara si paralizia
respiratorie de cauza bulbara.
Simptomele se remit daca se
indeparteaza capusa.
 Tratament de specialitate
 Capusele trebuie indepartate de pe
suprafata corpului de indata ce sunt
descoperite.
Astfel se reduce riscul de aparitie a unor reactii
inflamatorii tegumentare ca si cel de transmitere
al unor boli infectioase.
Daca pacientii se prezinta la medic cu parazitul
inca atasat pe suprafata tegumentara, cea mai
buna metoda de extragere a acestuia este
folosind o pensa curba, cu varful bont (astfel se
asigura indepartarea capusii in intregime). Pensa
se plaseaza cu varful paralel cu tegumentul, se
apuca intai capul, apoi corpul printr-o singura
miscare ferma si sigura. Pensa se plaseaza cat
mai aproape sau chiar in contact cu tegumentul.
 Medicul trebuie sa fie atent sa nu sectioneze
corpul capusei.

Pensa trebuie apoi trasa direct, fara a se executa

alte miscari cu ea. Pensele cu varful curb sunt
cele mai bune pentru astfel de manevre: varful
vine in contact cu pielea, iar forma serveste
foarte bine scopului (de prindere, apucare si
tragere), in timp ce restul pensei ofera medicului
libertate de miscare.
Daca raman totusi parti din segmentul bucal
fixate in straturile tegumentului, medicul va
incerca indepartarea acestora prin alte mijloace.
Nu se recomanda incercarea de eliminare a
acestora daca nu se stie exact ca a ramas in
tegument: eventualele incizii pot produce mai
mult rau decat bine, iar vindecarea pacientului va
fi semnificativ afectata.
 Tratament la domiciliu
 Pacientii sunt sfatuiti sa incerce sa
indeparteze cauza utilizand o penseta
cu varfuri foarte fine.
Daca nu au penseta, pot incerca sa apuce
capusa cu degetele, insa doar cu o
manusa, batista, servetel, niciodata cu
mana descoperita:
- Capusa se prinde cat mai aproape de
segmentul bucal (partea cu care se agata,
de fapt, de piele)
- Nu se recomanda apucarea capusei de
corp prin presiune mecanica - fluidul toxic
din interiorul ei va fi impins in organismul
gazda
-
 Nu se efectueaza miscari alternante, ci
doar se apuca si se trage usor, pana cand
capusa se desprinde de tegumente (daca
aceasta desprindere este fortata in vreun
fel exista posibilitatea detasarii capului de
corp. Dupa indepartare, se poate pune
capusa intr-un borcanel cu alcool sanitar
pentru a permite medicului sa identifice
exact tipul de capusa care a provocat
muscatura: unele tipuri sunt vectori ai
bolii Lyme, babesiozei sau altor infectii).
-
 Dupa ce capusa a fost eliminata zona
trebuie curatata. Aceasta se realizeaza
acasa cu apa calda si sapun, sau cu un
antiseptic de uz general. Daca apare
tumefactie locala se poate administra un
antihistaminic oral. Desi profilaxia
antibiotica pentru bolile transmise de
capuse nu este foarte utilizata, unii medici
o considera necesara si ca urmare le
administreaza pacientilor doxiciclina (mai
ales pacientilor ce provin din zone cu
cazuri de boala Lyme).
 Specialistii nu recomanda:
- Aplicarea diferitelor unguente
(pentu a favoriza alunecarea ei), a
lacului de unghii, gazului. Toate
acestea vor favoriza infectarea zonei.
- Incercarea de ardere a capusei in
timp ce se afla atasata de tegument
(cu un chibrit sau bricheta) deoarece
se pot provoca leziuni grave.
 Preventie
 Masuri utile de preventie a
muscaturilor de capusa:
- Aplicarea unui spray special
impotriva insectelor. Astfel de
sprayuri se gasesc in farmacii dar
trebuie folosite conform
instructiunilor de pe ambalaj sau
sfaturilor medicului. Exista sprayuri
care trebuie aplicate mai degraba pe
o piesa de imbracaminte si nu direct
pe piele.
 - Sprayurile trebuie utilizate cu grija
in cazul copiilor (iar concentratiile
substantelor active trebuie sa fie relativ
scazute). Nu se recomanda pulverizarea
lor pe mainile copiilor (adesea copiii
introduc mana in gura si de aceea exista
riscul de a se intoxica cu anumite
substante)
- Dupa ce pacientii au intrat intr-o
incapere se recomanda spalarea temeinica
a zonei pulverizate cu multa apa si sapun
- Acoperirea unei suprafete cat
mai mari de tegument (pantaloni
lungi, sosete lungi, tricouri cu
maneca lunga) daca pacientul se afla
intr-o zona impadurita, in iarba inalta
(locuri de predilectie pentru capuse).
In astfel de zone se recomanda ca
hainele sa fie cat mai deschise la
culoare (capusile sunt mai usor de
reperat pe haine deschise prin
contrastul de culoare).
- Purtarea manusilor de
menaj sau a altor manusi speciale in
cazul in care pacientul manipuleaza
animale sau pasari ce pot fi infectate
-
 Curatarea permanenta a
habitatului: taierea ierbii, pulverizarea de
insecticide, greblarea frunzelor uscate,
indepartarea eventualelor plante care pot
atrage capusele. Se recomanda utilizarea
unor insecticide netoxice, care sa nu
dauneze mediului si care sa nu fie
periculoase pentru sanatatea celor din jur.
- Evitarea zonelor cu cazuri
cunoscute si raportate de muscaturi
de capuse sau de boli transmise de
acestea.
 De retinut!
Principalele masuri de prim ajutor in cazul
unei muscaturi de capusa includ:
- Indepartarea cat mai rapida a
capusei. Se recomanda folosirea unei
pensete care sa fie destul de lata pentu a
prinde atat corpul cat si capul parazitului
si a le extrage printr- o miscare sigura si
rapida astfel incat sa nu ramana parti
prinse pe tegument
- Curatarea zonei cu apa si sapun sau cu
orice alt dezinfectant.
 Boala Lyme este din ce in ce mai
raspandita in Romania. Zilnic, la spitalele din
Iasi se prezinta cel putin un pacient care a fost
muscat de capuse. Expansiunea capuselor este
rapida si se considera ca in America boala Lyme a
devenit la fel de raspandita ca si SIDA, iar Europa
este invadata deja de capuse. Capusele se pot
gasi atat in gradina casei precum si in parcuri
publice, terenuri de sport, pe iarba sau gazon, pe
pomii din livada sau in padure si chiar si pe
animalele de casa. Locurile favorite sunt insa
padurile umede, cu temperaturi cuprinse intre 7
si 25 grade Celsius. Capusa cauta surse din care
sa se hraneasca cu sange: un om sau animal, iar
inainte de a musca secreta o substanta
anestezica astfel incat majoritatea oamenilor nici
nu simt cand sunt muscati.
 Pentru ca o persoana sa aiba boala Lyme
trebuie sa fi fost muscata de o capusa sau
de o nimfa, capusa respectiva sa fi fost
purtatoare de bacterii Borelia burgorferi
(20% din capuse sunt purtatoare de
bacterii, dar procentajul variaza in functie
de regiune). Boala Lyme mai este
supranumita si "boala cu 1000 de fete" din
pricina faptului ca, afectand intregul
organism, simptomele ei mimeaza foarte
bine simptomele altor boli.
 Simptomele sunt pete care se muta pe
corp, transpiratii puternice, febra, dureri
musculare, dureri de cap, pata rosie la
locul muscaturii de capusa, stare de
slabiciune, oboseala marcata, tulburari de
somn, tulburari de vedere (privire
incetosata, dubla, chiar disparitia campului
vizual), dureri articulare, dureri in
tendoane, calcaiul lui Ahile, dureri si/sau
usturimi in muschi, tulburari cardiace si
neurologice, amorteli ale membrelor,
capului, intepaturi, furnicaturi, tulburari de
inghitire, tulburari de urinare, ameteli,
dureri de cap, senzatia de "nisip in ochi"
sau "urzicaturi in ochi", paralizii ale fetei
sau ale membrelor, tulburari psihiatrice.
 Daca la inspectia tegumentului gasiti capuse,
este foarte important sa nu incercati sa le
scoateti, deoarece de foarte multe ori raman
parti din corpul acestora mult mai dificil de
extras. Trebuie sa va prezentati de urgenta la
medic sau la serviciul de garda, acolo unde se
va indeparta capusa, se va dezinfecta zona si vi
se vor oferi recomandari privind tratamentul
profilactic. Dupa “extragerea” lor, la locul
respectiv ramane o discreta roseata cu umflarea
zonei din jurul intepaturii care se va remite in
zilele urmatoare.
 Intepaturile de insecte
 In urma intepaturilor de insecte (albine,
viespi, furnici etc.) pot apare atat reactii
locale la locul intepaturii, manifestate prin
eritem , edem si prurit sau durere, cat si
reactii generalizate, unele putand chiar
pune viata in pericol. Reactia generalizata
poate apare daca victima este intepata de
un numar mai mare de insecte sau daca
prezinta o sensibilitate individuala
(alergie) la intepatura de insecte.
 Primul ajutor:
- se incearca indepartarea acului albinei
ramas infipt in piele, cu ajutorul unui ac
sau cutit, dar fara a stoarce zona sau
strivi acul
- pe locul intepaturii se poate aplica apa
oxigenata, alcool sanitar sau se spala cu
apa
- se aplica o punga cu gheata sau ceva
rece, pentru a determina vasocontrictie
locala, fapt ce scade absorbtia veninului la
nivel local
- in cazul reactiilor alergice grave, cand
survine stopul cardio-respirator, se
apeleaza serviciul 112 si se incep
manevrele de resuscitare cardio-
respiratorie.
 Muscatura de animale

 Muscaturile provocate de animale, sunt

periculoase atat prin leziunile tisulare pe care le
antreneaza, cat si prin riscul unor infectii grave,
dintre care cele mai cunoscute sunt rabia
(turbarea) sau tetanosul.
Primul ajutor:
- se curata si dezinfecteaza tegumentele din jurul
plagii
- se curata si dezinfecteaza plaga (rana),
punandu-se sub un jet de apa rece
- se aplica comprese sterile
- victima trebuie sa se prezinte la o unitate
medicala, pentru examinarea si pansarea plagii si
pentru vaccinare antitetanica sau antirabica, daca
este cazul.
 De retinut!
 Uneori muscatura poate determina leziuni
tisulare importante, cum ar fi lezarea unui
vas de sange important cu hemoragie
consecutiva, ruptura musculara etc. In
astfel de cazuri masurile de prim ajutor se
vor adapta la leziunile produse: oprirea
hemoragiei, transportul de urgenta la
spital si, daca este cazul, resuscitare
cardio-respiratorie
 Inteparea cu spini, aschii si alte
obiecte ascutite
In cazul inteparii pielii in spini, aschii sau
alte obiecte mici si ascutite, acestea
determina de obicei plagi mici, dar
obiectul ascutit sau fragmente din acesta
pot ramane infipte in piele.
Primul ajutor:
- curatarea zonei din jurul intepaturii, prin
spalare cu apa si sapun
- extragerea obiectului ascutit cu ajutorul
unei pensete sau cu ajutorul unui ac steril,
cu care se indeparteaza usor pielea din jur
pana ce se descopera capatul corpului
strain ramas in piele, care se extrage apoi
cu penseta; daca nu poate fi scos,
solicitati ajutor medical
-
 dupa indepartarea corpului strain din
piele, leziunea se trateaza ca orice
plaga: se dezinfecteaza cu
dezinfectanti slabi (apa oxigenata,
rivanol) si apoi se panseaza cu
comprese sterile
- deoarece de cele mai multe ori
corpul strain nu este unul steril,
exista riscul unei infectii, leziunea se
urmareste cateva zile si daca in zilele
urmatoare apar semne de infectie
(inflamatie, durere, puroi) consultati
medicul.
VĂ MULŢUMESC