Intrebari sinteza MEDICINA URGENTA DENTISTI 2016-2017

1. Cand avem situatii de urgenta in cabinetul de medicina dentara? Care sunt simptomele de alarma?
Ne confruntăm în cabinetul de medicină dentară cu patru mari categorii de situaţii:
1. bolnavi care prezintă simptomatologia subclinică a unei afecţiuni sistemice şi care se pot decompensa, uneori
brutal, dramatic, în cursul tratamentului stomatologic;
2. bolnavi diagnosticaţi cu afecţiuni sistemice, care nu respectă recomandările terapeutice formulate de medicul
specialist;
3. bolnavi diagnosticaţi cu afecţiuni sistemice care nu au fost reevaluaţi clinico-biologic de foarte mult timp;
4. bolnavi care neagă (în mod deliberat sau nu) prezenţa unor afecţiuni generale sau a unui tratament
medicamentos asociat.
Simptomele de „alarmă” ale unei urgenţe medicale sunt următoarele:
- modificarea comportamentului, starea de anxietate;
- tulburările conştienţei (stare de confuzie, obnubilare);
- ameţeli, greaţă, vărsături;
- modificări respiratorii;
- paloare, răcirea extremităţilor, transpiraţii;
- puls filiform, scădere rapidă a TA.

2. Lista de control pentru urgenta medicala

În vederea unei orientări rapide la caz, Ahnefeld recomandă respectarea unei liste de control pentru urgenţa
medicală, listă care cuprinde examenul „ţintit” al funcţiilor vitale:
- Starea de conştienţă:
- reacţia pacientului la stimuli verbali,
- reacţia pacientului numai la stimuli dureroşi.
- Aparatul respirator:
- caracterul mişcărilor respiratorii,
- tulburările respiraţiei,
- stopul respirator.
- Sistemul cardio-vascular:
- modificările pulsului arterial,
- modificările tensiunii arteriale,
- coloraţia periorală, perinazală, a patului unghial,
- reflexul pupilar fotomotor.

3. Evaluarea riscului anestezic si operator in cabinetul de medicina dentara, grade si grupe de risc
Risc 1 - Intervenție minoră. Pacient fără afecțiuni generale coexistente
Risc 2 - Intervenție majoră. Pacient fără afecțiuni generale coexistente
Risc 3 - Intervenție minoră. Pacient cu afecțiune coexistentă, dar care nu periclitează viața în momentul intervenției
Risc 4 - Intervenție majoră. Pacient din grupa de risc 3
Risc 5 - Intervenție de urgență. Pacient din grupa de risc 1
Risc 6 - Intervenție de urgență. Pacient din grupa de risc 3
Archer (1965) a fost primul autor care a stabilit o clasificare clinică a gradelor de risc şi care s-a dovedit aproape
de scopul propus. Astfel, grupele de risc după Archer sunt:
- good risks: pacient între 8-40 ani cu stare generală bună;
- fair risks: pacient între 35-50 ani cu unele suferinţe organice dar în general cu o stare de sănătate bună;
- poor risks: pacient cu suferinţe organice importante.
Societatea de Anestezie din SUA evaluează riscul operator pe baza a două elemente fundamentale: amploarea
intervenţiei chirurgicale şi condiţia de teren a pacientului (fig. 3).
În prezent gradele de risc unanim acceptate în practica chirurgicală, după Societatea de Anestezie SUA, sunt (fig.
4):
ASA I -Pacient fără nici o afecțiune decât cea care necesită actul chirurgical
ASA II -Pacient cu o perturbare moderată a unei funcții mari în relație sau nu cu afecțiunea chirurgicală
 ASA III -Pacient cu o perturbare severă a unei funcții în relație sau nu cu afecțiunea chirurgicală
ASA IV - Pacient cu risc vital iminent, determinat de atingerea unei mari funcții
ASA V -Pacient muribund
În funcţie de starea generală, psihologică şi organică, de importanţa actului chirurgical (zone reflexogene,
tracţiuni pe vase şi nervi, durata previzibilă a anesteziei) raţionamentul medicului trebuie să se orienteze după
următoarele grupe de risc:
- Cazurile favorabile (Good Risk), la care riscul anestezic şi operator poate fi considerat ca neglijabil. Aceştia
sunt pacienţii cu stare generală bună iar afecţiunea patologică locală nu are răsunet general.
- Cazurile nefavorabile (Poor Risk), la care leziunea locală este suficient de severă pentru a produce efecte
generale pronunţate sau care prezintă o atingere importantă a unuia sau a mai multor organe vitale: de exemplu,
infarct miocardic recent (sub 3 luni), hipertensiune arterială oscilantă, insuficienţă respiratorie severă, diabet
zaharat dificil de echilibrat, tulburări de irigaţie cerebrală etc.
Între aceste două grupe se situează toată seria de cazuri intermediare (Intermediate Risk), la care terenul trebuie
evaluat cât mai exact posibil.

4. Criza de astm bronsic – factori declansatori, tablou clinic, atitudinea terapeutica in cabinetul de
medicina dentara
Criza de astm bronşic realizează o insuficienţă respiratorie acută de tip obstructiv prin bronşiolostenoză (spasm +
secreţie vâscoasă în cantitate mare + edem).
Emoţia, frica, aerul rece, conservanţii din familia sulfiţilor - bisulfiţii - metabisulfitul de sodiu (antioxidant al
adrenalinei din carpulele de anestezic local), durata prelungită a procedurilor terapeutice, acidul acetilsalicilic,
toate antiinflamatoarele nesteroidiene pot declanşa criza de astm. Unele antibiotice - Eritromicina sau
Clindamicina - pot precipita criza de astm la pacienţii astmatici trataţi cu metilxantină.
Apariţia crizelor poate fi lentă sau brutală, fiind precedată de tuse uscată, cefalee, agitaţie, transpiraţii, anxietate.
Tabloul clinic cuprinde:
- dispnee predominant expiratorie;
- wheezing;
- tahicardie, însoţită frecvent de hipertensiune arterială;
- cianoza apare ulterior din cauza hipoxemiei;
- torace destins, puţin mobil (semn cvasi-patognomonic).
Atitudine in CS:
- întreruperea tratamentului stomatologic;
- aşezarea pacientului în poziţie şezând; administrare de O2 (2-3 l/min);
- se administrează un bronhodilatator inhalator sau medicaţia proprie a pacientului (spray-ul cu substanţă P-
mimetică);
- monitorizarea TA şi pulsului pacientului;
- dacă după 5 minute dispneea nu se remite, se poate administra Aminofilină 240-250 mg i.v. foarte lent (în circa
10 minute), monitorizând pulsul (se întrerupe injectarea în cazul apariţiei extrasistolelor);
- administrare de Hidrocortizon hemisuccinat 200 mg în bolus;
- dacă dispneea se prelungeşte, se administrează Clemastinum 2-4 mg i.v. şi se solicită Ambulanţa.

5. Aspiratia de corpi straini in caile aeriene – simptomatologie, tablou clinic in functie de localizarea
corpului strain, procedure non-invazive de dezobstructie a cailor aeriene
Aspiraţia accidentală a corpilor străini determină o insuficienţă respiratorie acută, gravă, cu prognostic rezervat.
Insuficienţa respiratorie este determinată de hipercapnia şi/sau de hipoxia cerebrală produse prin obstrucţia căilor
aeriene superioare care se poate complica cu asfixia.
Simptomatologie:
- senzaţia de moarte iminentă;
- dispnee inspiratorie;
- absenţa sau ineficienţa mişcărilor respiratorii;
- agitaţie motorie;
- cianoză.
Îndepărtarea corpului străin duce la remiterea manifestărilor clinice. Persistenţa corpului străin duce la agravarea
stării generale, apariţia stopului cardio-respirator şi chiar moarte.
Corpii străini localizaţi laringian
Tabloul clinic poate descrie o simptomatologie diferită în raport cu dimensiunea corpului aspirat.
Corpii străini voluminoşi ajunşi la nivelul glotei pot determina o obstrucţie completă şi totală a căilor aeriene
ducând la moarte subită prin asfixie sau sincopă.
Simptomatologie:
- facies anxios, cianotic;
- agitaţie psiho-motorie evidentă;
- dispnee accentuată sau lipsa totală a zgomotelor respiratorii.
Corpii străini mici şi mijlocii - determină de la debut:
- dispnee bruscă;
- tiraj, comaj, chinte de tuse;
- dureri violente provocate de marginile ascuţite ale corpului străin.
Corpii străini localizaţi intratraheal
În majoritatea cazurilor, corpii străini de la acest nivel sunt mobili, flotanţi.
Simptomatologie: tablou dramatic caracterizat prin agitaţie psiho-motorie, dispnee accentuată inspiratorie, tuse,
cianoză. În cazurile de gravitate medie, această fază acută durează aproximativ 30 minute, după care
simptomatologia se ameliorează, datorită fixării corpului străin în una dintre bronhii, existând pericolul de mobi-
lizare a acestuia la efort sau la mişcările pacientului.
Atunci când corpul străin este flotant în trahee, se percepe un zgomot ritmat inspirator şi expirator („fluturatul
unui drapel în vânt”). În cazuri grave, decesul se poate instala imediat sau la scurt timp prin asfixie sau sincopă.
Corpii străini localizaţi bronşic
Localizarea mai frecventă este în bronşita primitivă dreaptă sau la bifurcaţia traheei. Dacă stagnarea corpului
străin se prelungeşte, apar complicaţii obstructive şi septice.
Atitudinea terapeutică în cabinetul de medicină dentară: Dezideratul major al conduitei de urgenţă în
aspiraţia de corpi străini în căile respiratorii constă în restabilirea cât mai rapidă a aportului de oxigen, prin
dezobstrucţia căilor aeriene superioare.
- Procedurile noninvazive de dezobstrucţie a căilor respiratorii:
1. îndepărtarea corpilor străini localizaţi la nivelul cavităţii orale;
2. aplicarea de lovituri repetate interscapular;
3.presiunea manuală exercitată pe abdomen/torace (manevra Heimlich).
1. Îndepărtarea corpilor străini localizaţi la nivelul cavităţii orale
Curăţirea mecanică a orofaringelui, manual (degete, pense cu braţe lungi, pense Magill) sau cu ajutorul
aspiratorului, sub inspecţie directă.
Dacă limba este cauza obstrucţiei aeriene, manevrele descrise sunt eficiente şi suficiente pentru permeabilizarea
căilor aeriene.
Dacă aceste proceduri au fost realizate corect şi totuşi simptomatologia de obstrucţie respiratorie rămâne, trebuie
luată în consideraţie posibilitatea ca obstacolul să fie localizat la alt nivel.
2. Aplicarea de lovituri în zona interscapulară
Se efectuează controlat, pe partea posterioară a toracelui, interscapular, printr-o serie de patru bătăi puternice cu
podul palmei. Această metodă poate fi aplicată pacientului aflat în picioare, în poziţie şezând sau culcat.
Pacient conştient - poziţie şezând sau în ortostatism:
- medicul se aşază în spatele pacientului, aproape de acesta; se plasează o mână în jurul taliei pacientului, cu rol
de suport
- dacă este posibil, se apleacă capul pacientului, pentru a se obţine bombarea maximă a toracelui;
- se aplică cele 4 lovituri.
Pacient inconştient - poziţie clinostatică: pacientul cu faţa spre medic, care se poziţionează lateral:
- se plasează o mână în jurul taliei pacientului, cu rol de suport;
- dacă este posibil, se apleacă capul pacientului, pentru a se obţine bombarea maximă a toracelui;
- se aplică cele 4 lovituri.
3. Manevra Heimlich
Metoda constă dintr-o serie de 4 compresiuni exercitate la nivelul abdomenului superior sau toracelui inferior, cu
scopul de a creşte rapid presiunea intratoracică. Această creştere a presiunii intratoracice acţionează ca o tuse
artificială, care să permită dislocarea agentului obstruant.
Presiunea toracică se indică la gravide, supraponderali şi copii. Aceasta nu produce regurgitaţii şi are un risc
redus de lezare a organelor interne sau ale fătului.
Presiunea abdominală este indicată la pacienţii în vârstă (există riscul de lezare a voletului costal fragil).
Presiunea abdominală:
Principiul metodei constă în executarea unei presiuni subdiafragmatice care la rândul ei produce o presiune
aeriană în arborele respirator, cu direcţia de la pulmoni spre trahee şi laringe, antrenând astfel corpii străini.
Pacient conştient - poziţie şezând sau în ortostatism:
- medicul stă în spatele pacientului cu braţele în junii taliei acestuia;
- cu o mână făcută pumn şi prinsă cu mâna cealaltă se plasează mâinile medicului pe abdomenul pacientului,
supraombilical, sub apendicele xifoid;
- se exercită patru compresiuni puternice, scurte, separate şi distincte, cu direcţie ascendentă;
- dacă pacientul se află pe scaunul stomatologic şi medicul nu reuşeşte să cuprindă corect talia pacientului (fie că
braţele medicului sunt prea scurte, fie că spătarul fotoliului stomatologic este prea larg), atunci se deplasează
bolnavul în poziţie laterală. Această mişcare se face cu scopul ca medicul să treacă direct în spatele pacientului
pentru a executa manevra
Pacient inconştient:
- poziţie de decubit dorsal cu faţa în sus; se deschide gura pacientului;
- medicul se poziţionează lateral de pacient, aproape de şoldul pacientului;
- se aplică podul palmei pe abdomen, pe linia de mijloc dintre ombilic şi apendicele xifoid;
- poziţia corectă a medicului trebuie să permită ca umerii săi să fie direcţionaţi aproape perpendicular pe
abdomenul pacientului;
- compresiunile pe abdomen se fac prin apăsări rapide, separate şi distincte, în număr de patru, de jos în sus.
Poziţia capului pacientului cu faţa în sus este de interes vital. Prin rotaţia capului se diminuează lumenul căilor
respiratorii superioare, blocându-se expulzarea corpului străin.
Dacă apare voma în timpul manevrei, capul pacientului se întoarce rapid pe o parte şi se curăţă orofaringele.
Tehnica vizează exclusiv părţile moi, dar forţa şi durata compresiunilor trebuie dozate astfel încât să nu producă
traumatizarea structurilor anatomice învecinate (stern, coaste, ficat, splină, pulmoni etc.). Complicaţia majoră a
manevrei Heimlich este traumatizarea organelor interne, dar poziţionarea corectă a mâinii şi aplicarea raţională a
forţei de presiune reduce acest risc. Mâinile nu trebuie niciodată aplicate peste procesul xifoid sau marginea
voletului costal, recomandându-se plasarea lor inferior de aceste repere (dacă se exercită presiune abdominală),
respectiv deasupra lor (dacă presiunea va fi toracică).
- Presiunea toracică:
Este alternativa metodei abdominale, ca tehnică de dezobstrucţie a căilor aeriene. Studiile au demonstrat că nu
există diferenţe semnificative între cele două metode.
Pacient conştient - poziţie şezând sau în picioare:
- medicul se plasează în spatele pacientului cu braţele trecute sub axile, înconjurând toracele acestuia; se
încrucişează mâinile cu pumnul sau cu degetele deschise pe linia de mijloc a sternului (nu pe procesul xifoid sau
pe marginile voletului costal!);
- se execută patru compresiuni scurte, rapide, distincte.
Pacient inconştient - clinostatism:
- pacientul în poziţie de supinaţie;
- se deschide gura pacientului;
- poziţia medicului este similară cu cea din tehnica abdominală;
- poziţia mâinii şi tehnica sunt identice cu cele din tehnica masajului cardiac (se va evita procesul xifoid);
- se realizează patru apăsări scurte, rapide, puternice.

6. Proceduri invasive de dezobstructie a caii aeriene

- Procedurile invazive de dezobstrucţie a căilor respiratorii: dacă manevra Heimlich nu dă rezultate, atunci se
optează pentru o procedură invazivă de dezobstrucţie a căilor aeriene. Dintre acestea, cea mai puţin invazivă şi
pe care o recomandăm este puncţia membranei crico-tiroidiene.
- Puncţia membranei cricotiroidiene:
Este o manevră chirurgicală simplă, prin care se creează o cale de comunicare artificială între porţiunea
inferioară a laringelui şi mediul extern, care să permită ventilaţia pulmonară spontană sau mecanică.
Tehnica realizării puncţiei membranei cricotiroidiene:
- poziţionarea pacientului cu gâtul în hiperextensie, la nevoie aşezându-se un rulou sub umerii acestuia;
- stabilizarea laringelui cu mâna nondominantă (indexul plasat în incizura superioară a cartilajului tiroid, policele
şi mediusul lateral);
- puncţia membranei cricotiroidiene cu ajutorul unui trocar scurt şi gros introdus pe linia mediană în membrana
cricotiroidiană.
Confirmarea realizării corecte a manevrei:
- apariţia zgomotelor respiratorii şi a fluxului respirator la pacienţii care respiră spontan;
- obţinerea mişcărilor toracice ample la insuflarea aerului prin trocar, la pacienţii care nu respiră, caz în care se
va continua cu manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.

7. Hipertensiunea arteriala – clasificare, simptomatologie criza hipertensiva

Este un sindrom caracterizat prin creşterea presiunii arteriale sistolice şi a celei diastolice peste valorile normale.
O.M.S. consideră valori normale pentru presiunea arterială maximă 140-160 mmHg (interpretate în raport cu
vârsta, sexul şi greutatea), iar pentru minimă 90-95 mmHg în funcţie de etiologie, hipertensiunea arterială se
clasifică în:
- hipertensiune arterială esenţială, în care nu se poate identifica o cauză organică;
- hipertensiune arterială secundară:
- de cauză renală: hipertensiunile reno-vasculare (anomalii congenitale ale vaselor renale, tromboze etc.),
hipertensiunile din bolile parenchimului renal (glomerulonefrită acută şi cronică, diabet, pielonefrite etc.);
- de cauză endocrină: feocromocitom, hiperaldosteronism primar (adenom corticosuprarenal cu secreţie excesivă
de aldosteron), sindrom Cushing, hipertiroidism;
- în cursul gravidităţii: în cursul primei sarcini poate apărea o hipertensiune reversibilă, recidivând eventual cu
fiecare nouă sarcină;
- neurogenă (afecţiuni traumatice, tumorale sau inflamatorii);
- de cauză cardio-vasculară: coarctaţie de aortă, bloc complet, insuficienţă aortică etc.
Se pot trata în cabinetul de medicină dentară pacienţii cu hipertensiune arterială controlată medicamentos, în
absenţa altor afecţiuni care să indice internarea.
Criza hipertensivă
Criza hipertensivă reprezintă creşterea bruscă a valorii tensiunii arteriale, cu riscul de producere de leziuni ale
organelor ţintă (cord, rinichi, creier, circulaţia retiniană).
Simptomatologie:
- tulburări ale stării de conştienţă;
- cefalee puternică;
- dispnee;
- tulburări de vedere;
- ameţeli;
- greţuri;
- valori TA sistolice > 20 mmHg decât TA de fond.

8. Atitudinea terapeutica in cabinetul de medicina dentara in caz de criza hipertensiva

Atitudinea terapeutică (fig. 5):
- se întrerupe tratamentul stomatologic;
- se suplimentează analgezia, fie prin suplimentarea anesteziei locale (cu condiţia să nu se depăşească doza
maximă de soluţie anestezică), fie se administrează analgetice;
- pacientul este aşezat în poziţie semişezând, cu ridicarea extremităţii cefalice la 40º;
- administrare de oxigen;
- monitorizare semne vitale (TA, puls);
- dacă tensiunea arterială se menţine la valori ridicate, se administrează Captopril, comprimate de 25 mg
sublingual, efectul instalându-se rapid (5-10 minute); administrarea sublinguală a Nifedipinei cp. este
actualmente contraindicată! (poate determina scăderea bruscă a tensiunii arteriale, cu tahicardie reflexă,
ischemie miocardică, ischemie cerebrală sau renală, MOARTE SUBITĂ). Se utilizează conform recomandărilor
actuale şi fără risc administarea sublinguală a unui comprimat de 25 mg de Captopril;
- Nitroglicerină 1 comprimat sublingual sau 1-2 pufuri de aerosol sublingual;
- după 5 minute se reevaluează tensiunea arterială:
- dacă valoarea tensiunii se normalizează se poate tenta finalizarea tratamentului stomatologic, dacă se
anticipează că va fi de scurtă durată, ulterior pacientul fiind transportat într-un servicu de Cardiologie sau
Medicină internă pentru evaluare;
- dacă valoarea tensiunii se menţine crescută, se solicită Ambulanţa şi se administrează Furosemid o fiolă (20-40
mg) i.m.;
- indiferent dacă valoarea TA scade sau se menţine la nivel ridicat, este obligatoriu transportul pacientului într-un
servicu de Cardiologie sau Medicină internă pentru evaluare.

9. Criza de angina pectorala – simptomatologie, atitudine terapeutica

Simptomatologie:
Angina pectorală reprezintă o formă clinică a cardiopatiei ischemice, caracterizată prin crize dureroase
paroxistice, cu localizare retrosternală, care durează câteva minute şi dispar la administrarea unor compuşi nitrici
(Nitroglicerină). Atacul de durere retrosternală - criza anginoasă - apare în situaţia în care nevoia de oxigen a
miocardului este mai mare decât cea acoperită de fluxul sanguin.
Elementele caracteristice ale durerii anginoase sunt următoarele:
- localizare tipică retrosternală; uneori durerea este precordială, epigastrică, interscapulară;
- iradiere în umăr şi membrul superior, până la ultimele două degete, uneori către regiunea cervicală, mandibulă,
arcade dentare (iradierile nu sunt obligatorii);
- senzaţia dureroasă are caracter constrictiv şi este însoţită de anxietate; uneori bolnavii descriu durerea ca pe o
senzaţie de arsură sau de disconfort greu de definit;
- accesul dureros are de regulă o durată de 3-5 minute; durerea debutează gradat, atinge un maxim, apoi senzaţia
dureroasă se estompează sau dispare, după administrarea de Nitroglicerină;
- în cazul în care criza de angină pectorală este severă, durerea se poate însoţi de simptome asociate tranzitorii:
dispnee, transpiraţii, paloare, greaţă (aceste simptome asociate apar mai frecvent în infarctul miocardic acut şi
mai rar în angina pectorală!).
Atitudinea terapeutică în criza de angină pectorală:
În cazul apariţiei durerii coronariene în timpul tratamentului stomatologic, se vor aplica următoarele măsuri
terapeutice:
- întreruperea tratamentului stomatologic şi aşezarea pacientului în poziţie semişezând cu picioarele paralele cu
planul orizontal;
- deoarece apare o hipoxemie secundară anomaliilor de ventilaţie-perfuzie, se va administra oxigenoterapie (4-6
l/min);
- administrare de Nitroglicerină sublingual, până la trei doze de 0,5 mg la intervale de aproximativ 5 minute;
Nitroglicerina creşte aportul miocardic de oxigen prin dilatarea vaselor coronariene patente şi scade lucrul
mecanic depus prin scăderea presarcinii (prin venodilataţie); administrarea de Nitroglicerină trebuie evitată la
pacienţii cu presiune arterială sistolică scăzută (< 100 mmHg) sau la cei la care există suspiciunea clinică de
infarct de ventricul drept (creşterea presiunii venelor jugulare, auscultaţie pulmonară normală şi hipotensiune);
- psihoterapie anxiolitică.
Dacă simptomatologia dureroasă persistă peste 20-30 minute după instituirea măsurilor terapeutice de urgenţă, se
suspicionează instalarea unui infarct miocardic acut.

10. Infactul miocardic acut - simptomatologie, atitudine terapeutica

Simptomatologie:
Durerea reprezintă simptomul principal, având caracter similar cu cea din criza anginoasă, dar este de regulă mai
severă şi cu durată mai mare. Tipic, durerea se localizează în regiunea centrală a toracelui şi/sau epigastru şi
ocazional poate iradia uneori superior, până la regiunea occipitală, dar niciodată nu iradiază inferior de ombilic.
Durerea este adesea însoţită de slăbiciune, transpiraţie, greaţă, vărsături, anxietate şi senzaţie de moarte iminentă.
Deşi durerea este cea mai obişnuită acuză, ea nu este neapărat întotdeauna prezentă, aşa cum se întâmplă la
pacienţii în vârstă, unde infarctul se poate instala cu dispnee apărută brutal, ce poate evolua spre edem pulmonar
acut.
Rar, infarctul miocardic acut se poate manifesta prin pierderea bruscă a conştienţei, stare confuzională, aritmie,
scăderea brutală a tensiunii arteriale.
Obiectivele tratamentului pacienţilor cu suspiciune de infarct miocardic acut includ controlul durerii cardiace şi
transferul rapid într-o unitate spitalicească care să asigure suportul vital cardiac şi iniţierea promptă a terapiei de
reperfuzie miocardică.
Atitudinea terapeutică în suspiciunea de infarct miocardic acut (fig. 6):
- solicitarea Ambulanţei anti-şoc;
- continuarea administrării de oxigen;
- monitorizarea funcţiilor vitale (respiraţie, puls, tensiune arterială);
- controlul durerii (Algocalmin, Ketorolac, Tramadol);
- dacă survine stopul cardiac, se iniţiază manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului specializat.

11. Edemul pulmonar acut – simptomatologie, atitudine terapeutica

Este urgenţă medicală majoră, intervenţia promptă şi corectă a medicului putând salva viaţa pacientului.
Edemul pulmonar acut (EPA) reprezintă un sindrom clinic paroxistic determinat de creşterea cantităţii de lichid
în spaţiile extravasculare ale plămânilor.
Simptomatologie:
- dispnee paroxistică, polipnee cu ortopnee;
- agitaţie/somnolenţă;
- tegumente palide, transpiraţii reci, cianotice;
- expectoraţie seroasă, rozată;
- tahicardie;
- jugulare turgescente;
- la auscultaţie: raluri subcrepitante bilateral;
- hipotensiune, colaps.
Atitudinea terapeutică în cabinetul de medicină dentară în EPA (fig. 7):
- întreruperea tratamentului stomatologic şi aşezarea pacientului cu trunchiul în poziţie verticală şi membrele
inferioare în poziţie declivă (pentru a reduce presarcina);
- aspirarea expectoraţiei şi curăţarea cavităţii orale şi a orofaringelui;
- oxigenoterapie (4-6 l/min);
- reducerea presarcinii prin aplicarea garoului/manşetei tensiometrului la nivelul membrelor, prin rotaţie (la 5-10
minute) („flebotomia închisă"); manevra este contraindicată dacă TAs este < 100 mmHg, în anemii şi la
vârstnicii cu ateroscleroză cerebrală (risc de AVC ischemic);
- monitorizare semne vitale (TA/puls):
a. dacă TAs < 100 mmHg: se solicită Ambulanţa anti-şoc şi se continuă monitorizarea;
b. dacă TAs >100 mmHg:
- administrarea i.v. a unui diuretic cu acţiune rapidă: Furosemid 2 fiole i.v. timp de 1-2 minute;
- administrarea de vasodilatatoare pentru reducerea presiunilor vasculare sistemice şi pulmonare: Nitroglicerină
1-2 comprimate sublingual/pufuri (nu se administrează dacă TAs < 100 mmHg);
- în caz de reacţie vagală (vărsături, bradicardie) se asociază Atropină 1 mg i.m.

12. Tireotoxicoza – semne clinice si conduita terapeutica in cabinetul de medicina dentara

Semnele clinice ale tireotoxicozei pot fi sistematizate astfel:
- generale:
- intoleranţă la căldură;
- transpiraţie excesivă;
- scădere ponderală importantă cu apetit păstrat/crescut;
- cardio-vasculare:
- tahicardie de repaus ( > 90/min);
- tulburări de ritm (fibrilaţie atrială);
- neuro-musculare:
- astenie fizică;
- hiperreflexie, tremor al extremităţilor;
- neuro-psihice:
- insomnii;
- labilitate psiho-afectivă;
- tegumentare: tegumente subţiri, calde, umede, cu aspect catifelat;
- digestive:
- accelerarea tranzitului intestinal;
- apetit crescut;
- oculare:
- privire caracteristică fixă;
- mărirea fantelor palpebrale;
- exoftalmie.
În general, simptomele de nervozitate domină tabloul clinic la indivizii mai tineri, în timp ce la cei mai în vârstă
predomină simptomele cardio-vasculare şi miopia.
Conduita în cabinetul de medicină dentară:
- consult endocrinologie efectuat înaintea tratamentului chirurgical cu maximum 15 zile;
- dacă pacientul prezintă semne de decompesare (tahicardie > 90/min, agitaţie psiho-motorie, tremor al
extremităţilor) se temporizează tratamentul stomatologic;
- administrarea fără întrerupere a medicaţiei de rutină, inclusiv în ziua intervenţiei stomatologice;
- sedarea prealabilă a pacientului prin administrarea unei tablete (7,5 mg) de Midazolam cu o jumătate de oră
înaintea intervenţiei;
- evitarea anestezicelor locale cu vasocorectiv adrenergic;
- antibioprofilaxie dacă leucopenia este < 2000/mm3 (secundară administrării antitiroidienelor de sinteză).

13. Hipocorticismul – simptomatologie si conduita terapeutica

Principala cauză este reprezentată de atrofia corticosuprarenalei consecutiv administrării prelungite de
corticosteroizi exogeni. Hipocorticismul primar (boala Addison) este frecvent de cauză autoimună şi poate fi
asociat cu alte afecţiuni autoimune (tiroidita Hashimoto etc.).
Simptomatologie:
- hiperpigmentaţie muco-cutanată;
- hipotensiune arterială;
- oboseală musculară;
- astenie psihică.
Conduita în cabinetul de medicină dentară:
- consult de specialitate;
- dublarea dozei de Prednison în ziua intervenţiei stomatologice;
- dacă pacientul este cortico-dependent se recomandă antibio-profilaxia infecţiilor locale.

14. Sindromul Cushing – simptomatologie si conduita terapeutica

Se poate datora hipersecreţiei endogene sau tratamentului cronic cu doze mari de corticosteroizi (artrite, alergii,
boli autoimune, astm).
Simptomatologie:
- faţă „în lună plină”;
- obezitate cu distribuţie centripetă;
- tegumente subţiri, cu tendinţa la echimoze;
- atrofii musculare (respectă miocardul şi diafragmul);
- osteoporoză;
- imunodepresie;
- retenţie hidrosalină şi hipertensiune arterială (uneori);
- hiperglicemie şi diabet zaharat (uneori);
- vindecare dificilă a plăgilor;
- hirsutism;
- tulburări psihice.
Conduita în cabinetul de medicină dentară:
- consult de specialitate;
- la pacienţii cu hipercorticism exogen se recomandă suplimentarea dozei uzuale de Prednison în ziua intervenţiei
(pentru a preveni criza Addisoniană);
- extracţiile se vor realiza cât mai atraumatic (risc de fracturi în os patologic);
- în cazul intervenţiilor sângerânde se va face antibioprofilaxia infecţiilor locale.

15. Criza hipoglicemica – conduita in cabinetul de medicina dentara

- întreruperea tratamentului stomatologic;
- aşezarea pacientului în clinostatism cu picioarele ridicate deasupra nivelului capului;
- aşezarea capului pacientului în poziţie „de siguranţă” (rotat lateral) pentru a elibera căile aeriene şi a preveni
căderea limbii în faringe şi aspirarea eventualelor vărsături;
- administrarea de glucide pe cale orală (zahăr, sucuri dulci); în cazul în care calea orală nu poate fi folosită, se
vor administra 200-250 ml dintr-o soluţie de glucoză 5-10% i.v.;
- dacă după administrarea glucozei simptomatologia nu se remite rapid, înseamnă că nu hipoglicemia a fost
cauza simptomelor.

16. Conduita terapeutica in caz de AVC. Semne clinice in caz de AVC

Debutul AVC este brusc prin comă, semne neurologice cu leziune de focar (hemiplegie, deviaţia conjugată a
ochilor şi capului de partea opusă leziunii - „bolnavul îşi priveşte leziunea”), paralizie facială de tip central,
afazie. Cefaleea, vertijele şi voma sunt prodromul unui accident vascular cerebral.
Accidentul ischemic tranzitor reprezintă instalarea bruscă a unor episoade cu caracter repetitiv de perturbare a
unor funcţii cerebrale, determinate de insuficienţa temporară a irigaţiei sanguine într-o regiune limitată, cu durată
care nu depăşeşte 24 ore şi care regresează fără a lăsa sechele.
Atitudinea terapeutică de urgenţă (fig. 9):
- întreruperea tratamentului stomatologic şi aşezarea pacientului în clinostatism;
- asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
- aşezarea capului pacientului în poziţie „de siguranţă”;
- administrarea de oxigen;
- monitorizarea semnelor vitale;
- solicitarea Ambulanţei pentru transportul bolnavului într-o secţie de specialitate, chiar dacă starea de conştienţă
se restabileşte.

17. Atacul de panica in cabinetul de medicina dentara – conduita si atitudinea de urgenta

Conduita în cabinetul de medicină dentară:
- consult neuro-psihiatric efectuat înaintea tratamentului stomatologic;
- administrarea fără întrerupere a medicaţiei de rutină, inclusiv în ziua intervenţiei;
- psihoterapie anxiolitică;
- reducerea descărcării de catecolamine endogene, prin analgezie bună şi premedicaţie sedaţi vă (Midazolam per
os 7,5 mg);
- evitarea asocierii corectivilor adrenergici la pacienţii care urmează tratament psihiatric (antidepresive triciclice,
IMAO).
Atitudinea de urgenţă în cabinetul de medicină dentară:
- întreruperea tratamentului stomatologic;
- poziţionarea pacientului în clinostatism (diagnostic diferenţial cu sincopa: nu se ameliorează simptomatologia);
- psihoterapie anxiolitică;
- administrarea de anxiolitice i.m. (Midazolam 5 mg, Diazepam 10 mg).
18. Epilepsia – definitie, faze, atitudine terapeutica
Epilepsia reprezintă un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut şi sfârşit brusc, caracterizat de pierderea stării
de conştienţă, însoţită de convulsii tonico-clonice. Se poate manifesta fie localizat (crize jacksoniene), fie
generalizat (crizele de grand/petit-mal). Spre deosebire de sincope, la care recuperarea este rapidă şi completă,
convulsiile sunt urmate de stări postcritice (cefalee, ameţeli, somnolenţă) de durată variabilă. De asemenea, în
cazul convulsiilor din epilepsie poate apărea relaxare sfincteriană.
Se pot trata în cabinetul de medicină dentară doar pacienţii consideraţi vindecaţi - fără recurenţe după
întreruperea tratamentului de către medicul neurolog.
Conduita în cabinetul de medicină dentară:
- consult de specialitate efectuat înaintea tratamentului stomatologic;
- administrarea unui anxiolitic preoperator (7,5 mg Midazolam);
- utilizarea dozei minime eficiente de anestezic local;
- se preferă asocierea corectivului vasoconstrictor (reduce riscul intoxicaţiei acute).
Criza de epilepsie
Criza tipică evoluează în trei faze:
1. faza tonică;
2. faza clonică;
3. faza de rezoluţie.
1. Faza tonică:
- se instalează brusc pierderea stării de conştienţă înainte/ simultan cu apariţia contracturii tonice;
- facies palid, globi oculari rotaţi în sus şi divergent;
- corpul devine rigid, cu capul în hiperextensie şi maxilarele încleştate;
- toracele este imobilizat, apnee, cianoză;
- dacă apare în ortostatism, se produce căderea;
- durata acestei faze este de câteva secunde.
2. Faza clonică:
- extremitatea cefalică se mişcă ritmic, lateral sau în extensie;
- cianoză facială;
- musculatura feţei se contractă ritmic, globii oculari execută mişcări în toate direcţiile;
- încleştarea arcadelor dentare, limba are mişcări de propulsie (poate fi auto-muşcată);
- apariţia unei „spume” sero-sanguinolente la nivelul fantei labiale;
- membrele execută mişcări bruşte de flexie şi extensie;
- respiraţie sacadată, zgomotoasă;
- pierderi involuntare de urină şi materii fecale; durata fazei este de 1-2 până la 10-15 minute.
3. Faza de rezoluţie:
- contracturile încetează;
- respiraţia se normalizează;
- faţa se recolorează;
- uneori stare subcomatoasă/comă, urmată de o stare de somn de câteva ore;
- după trezire, comportamentul este normal, cu amnezie retrogradă asupra episodului convulsiv.
 19. Boala Parkinson si Miastenia Gravis in cabinetul de medicina dentara
BOALA PARKINSON
Este una din cele mai frecvente afecţiuni neurologice, caracterizată prin manifestări de tip extrapiramidal -
tremorul membrelor în repaus şi bradikinezie.
Pacienţii cu boală Parkinson controlată terapeutic, pentru care există avizul medicului specialist, pot fi trataţi în
cabinetul de medicină dentară.
MYASTENIA GRAVIS
Este o afecţiune cronică neuro-musculară, manifestată prin oboseală severă la repetarea unei mişcări şi
slăbiciunea musculaturii voluntare a corpului.
Musculatura extremităţii cefalice este afectată precoce, cu tulburări de motilitate ale globilor oculari, mimicii,
tulburări de deglutiţie cu risc de aspiraţie. Afectarea musculaturii respiratorii este tardivă, ducând la insuficienţă
respiratorie care necesită asistare ventilatorie.
Pot fi trataţi în cabinetul de medicină dentară pacienţii fără tulburări de deglutiţie sau respiratorii severe.
Aceşti bolnavi sunt supuşi unui tratament cronic cu imunosupresoare, riscul infecţios necesitând efectuarea
antibioprofilaxiei.

20. Tratamentul socului anafilactic

Reprezintă cea mai severă formă de reacţie alergică de tip imediat, care apare ca urmare a
declanşării unui răspuns imun puternic, cuplat cu eliberarea unor cantităţi ridicate de mediatori (histamină,
prostaglandine), ceea ce determină vasodilataţie sistemică brutală cu scăderea bruscă a tensiunii arteriale,
dezvoltându-se astfel o insuficienţăcirculatorie acută gravă.
Cele mai frecvente cauze ale reacţiilor anafilactice în cabinetul de medicină dentară sunt:
- substanţele anestezice locale sau conservanţii conţinuţi de acestea (Methylparaben);
- medicamente (Penicilina, Aspirina, AINS); biomateriale stomatologice diverse;
- latexul natural din care sunt confecţionate mănuşile chirurgicale.
Simptomele apar la câteva minute după expunerea la alergen (injectare sau contactul cu mucoasa
orală); cu cât reacţia este mai rapidă cu atât este mai gravă.
Primul simptom este senzaţia de rău general pe care o acuză pacientul.
Semne subiective:
- prurit la nivelul buzelor, palatului, ochilor, mâinilor şi picioarelor;
- disfonie, disfagie;
- dispnee;
- palpitaţii;
- greaţă.
Semne obiective:
- urticarie;
- angioedem;
- edem laringian;
- wheezing;
- tahicardie;
- hipotensiune, colaps;
- vomă, diaree.
Atitudinea de urgenţă în cabinetul de medicină dentară:
- întreruperea tratamentului stomatologic şi îndepărtarea alergenului suspectat (scoaterea pacientului din
încăpere, eliminarea cauzei);
- aşezarea pacientului în decubit dorsal cu/sau fară ridicarea membrelor inferioare (contraindicată dacă
apar tulburări respiratorii) sau în poziţie „de siguranţă”;
- oxigenoterapie în flux crescut 5-10 l/min;
- instituirea unei linii venoase periferice şi administrarea de soluţie de ser fiziologic sau Ringer „în jet”
(compensare volemică);
- în caz de hipotensiune severă se administrează soluţie Adrenalină 0,l%-0,3 mg subcutanat sau
intralingual; dacă hipotensiunea persistă, după 3-5 minute se repetă administrarea (max. 1 mg!), până la
stabilizarea TA;
- administrarea de 200 mg Hemisuccinat de hidrocortizon i.m (sau i.v. lent);
- în stopul cardio-respirator - resuscitare cardio-respiratorie şi solicitarea Ambulanţei.