Sunteți pe pagina 1din 2

Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga

Com. Draguseni, Botosani


Tel 0231 – 541211
Fax 0231 - 541211

3.1. PROTOCOL PRIVIND GARZILE LA DOMICILIU

Asigurarea rezolvării unor situaţii deosebite, care reclamă maximă urgenţă în


asistenţa medicală din unităţile sanitare cu paturi, se poate face şi prin chemarea
medicilor de la domiciliu, atât din unitatea sanitară unde sunt încadraţi, cât şi din alte
unităţi sanitare cu care au un contract de colaborare, în următoarele cazuri:

- în unităţi sanitare cu paturi în care nu se organizează gardă;

- în unităţi sanitare cu paturi în care este organizată gardă;

- în unităţi sanitare cu paturi, în cazuri grave care necesită consult medical, în cazuri
de accidente colective etc, situaţii care necesită prezenţa mai multor medici de
specialitate decât cei existenţi în echipa de gardă a unităţii sanitare.

Chemările de la domiciliu se consemnează în condica de prezenţă pentru


activitatea de gardă, se consideră ore de gardă şi se salarizează în funcţie de tariful
orar determinat pe baza salariului de bază individual.

Se consideră ore de gardă numai orele efectiv prestate în unitatea sanitară în


care s-a efectuat chemarea de la domiciliu.

Răspunsul medicului prin prezentarea la o chemare de la domiciliu, poate fi


realizată prin mijloc propriu de transport al medicului.

Programul gărzilor şi a chemărilor de la domiciliu la nivelul fiecărei unităţi


sanitare se întocmeşte lunar de medicul desemnat şi se aprobă de conducerea
unităţii sanitare.

Schimbarea programului aprobat prin graficul de gardă se poate face numai în


situaţii cu totul deosebite, cu aprobarea conducerii unităţii sanitare.

Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru


asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a
programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar
aferent salariului de bază.

Cod 3.1 Rev.1 Ex. ______ Pag. 1 din 2


Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga
Com. Draguseni, Botosani
Tel 0231 – 541211
Fax 0231 - 541211
Medicii care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin
chemări de la domiciliu, vor fi salarizaţi pentru perioada în care asigură garda la
domiciliu cu un venit determinat în funcţie de 40 % din tariful orar aferent salariului
de bază şi numărul de ore cât asigură garda la domiciliu.

În situaţia în care medicul de gardă la domiciliu este solicitat pentru a acorda


asistenţă medicală de urgenţă la nivelul unităţii sanitare publice şi nu poate fi
contactat sau nu răspunde solicitării, acesta va fi sancţionat prin diminuarea
salariului de bază individual cu un procent între 5-10 % pe o perioadă de 3 luni, în
condiţiile legii.

Întocmit: Medic specialist psihiatrie,

Dr. Codreanu Paul

Data: 25.10.2013

Verificat: Director Medical,

Dr. Dascalescu Razvan

Data:

Aprobat: Manager,

Dr. Sarateanu Emil

Data:

Cod 3.1 Rev.1 Ex. ______ Pag. 2 din 2

S-ar putea să vă placă și