Preşul şi covorul, de Ionel Gologan
Un covor de Buhara,
Înflorat, culori pastel,
Se răsti în legea sa,
La un preş de lîngă el:
-Drept să-ţi spun îmi e ruşine!
Faptul e de neiertat
Că în casă, lângă mine,
Tu eşt veşnic aşezat.
Toţi te calcă în picioare
Eşti snopit cu bătătorul,
Iar eu, ştie fiecare,
Mângâiat cu-aspiratoru.
Nimeni nu te bagă-n seamă,
Toţi te umplu de noroi,
Când pe faţa mea şi-o scamă,
Poate naşte tărăboi.
Ce n-aş da, să pot scăpa,
De vecinătatea ta!
Preşul, fără semeţie,
I-a răspuns:
-E-adevărat!
Eşti frumos, dar lumea ştie
Că doar eu te ţin curat!
Preşul şi covorul
de Ionel Gologan
Un covor de Buhara,
Înflorat, culori pastel,
Se răsti în legea sa,
La un preş de lîngă el:
-Drept să-ţi spun îmi e ruşine!
Faptul e de neiertat
Că în casă, lângă mine,
Tu eşt veşnic aşezat.
Toţi te calcă în picioare
Eşti snopit cu bătătorul,
Iar eu, ştie fiecare,
Mângâiat cu-aspiratoru.
Nimeni nu te bagă-n seamă,
Toţi te umplu de noroi,
Când pe faţa mea şi-o scamă,
Poate naşte tărăboi.
Ce n-aş da, să pot scăpa,
De vecinătatea ta!
Preşul, fără semeţie,
I-a răspuns:
-E-adevărat!
Eşti frumos, dar lumea ştie
Că doar eu te ţin curat!
 Zmeul
de Alecu Donici

Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare

De tot răsunătoare,
Văzându-se odată sub nouri ridicat,
La fluturul din vale, acestea au strigat:

- Zburdalnică fiinţă!
Tu, care toată ziua cu-atâta uşurinţă,
Te-alungi tot după flori,
De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine,
Să răspândeşti în aer miroase şi fiori?

Mi-e milă, zău, de tine,

Căci în întinsul spaţiu abia te mai zăresc.
- O, nu-ţi mai fie milă, lui fluturul îi zice.
Eu soarta-ţi n-o doresc.

Tu zbori legat,
Eu liber mă desfătez aice
De flori înconjurat.
A ta zbârnâitură e şărlătănerie;
Chiar starea ta atârnă de vânt şi de copii;

În fine, tu eşti jucărie,

Iar eu sunt dintre vii.

Aşa şi între oameni sunt şarlatani, sunt zmei,

Ce zbârnâiesc, se-nalţă cât vântul lor le bate;
Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate,
Ca vântul cad şi ei.