Sunteți pe pagina 1din 3

Încălzirea globală

Consecințe și măsuri

1)INTRODUCEREA
Încălzirea globală a devenit, mai ales în ultimele câteva decenii, o
problemă care s-a aflat pe lista prioritară a guvernelor din toată
lumea. Din 1990, la nivel politic, s-a conștientizat, din ce în ce mai
mult, nevoia de a lua decizii care să reducă impactul național și
global al activității umane, care duce la accentuarea rapidă a
încălzirii globale.

Încălzirea globală este un fenomen apărut în urma creșterii


emisiilor cu efect de seră în atmosferă, încă din anii 1800, imediat
după Revoluția Industrială. Pentru că numărul fabricilor a
crescut, iar mărfurile produse s-au multiplicat până în prezent,
nivelurile de poluanți din atmosferă au ajuns, în doar câteva sute
de ani, la cote mai mari decât în toată evoluția anterioară a omului.
2) Cauzele încălzirii globale
Cauzele încălzirii globale sunt, în principal, cauze antropice, deși
anumite evenimente naturale, precum incendiile spontane din
păduri, pot contribui într-o foarte mică măsură la înrăutățirea
situației.
Principalele surse de poluare atmosferică, ce duc la accentuarea
încălzirii globale, sunt:

Combustia de cărbune, petrol sau gaz


Aceasta este principala sursă a încălzirii globale. Cărbunele,
petrolul și gazul sunt folosite în diferite industrii, mai ales pentru
producerea energiei electrice și în transporturi. Aceste domenii
esențiale sunt implicate în funcționarea majorității tipurilor de
întreprinderi și au un rol esențial în activitățile casnice.
În ciuda faptului că, din anii 90, tratatele și convențiile legate de
mediu s-au înmulțit și au devenit din ce în ce mai complexe,
rezultatele încă nu sunt cele dorite. Multe țări nu au putut ține
pasul cu noile cerințe și nu și-au putut îndeplini obiectivele în
această zonă. Problema există atât în țările europene, cât și în cele
emergente de pe celelalte continente, care au o creștere economică
accentuată și nu pot să mute accentul pe ecologie.
3)CONSECINȚELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE
Încălzirea globală are consecințe multiple asupra mediului și
asupra vieții oamenilor. Principalele efecte negative sunt:

Topirea ghețarilor și creșterea nivelului mărilor


Încălzirea globală duce, prin creșterea temperaturilor, la topirea
ghețarilor, care, la rândul ei, duce la creșterea nivelului mărilor și
al oceanelor, ceea ce face ca zonele de coastă să fie inundate.

Condiții meteo extreme și modificarea temperaturilor


Precipitațiile abundente și alte condiții meteo extreme sunt din ce
în ce mai frecvente. Acestea pot provoca inundații, pot afecta
calitatea apei potabile și pot reduce sursele de apă de băut în
anumite regiuni.

Riscuri pentru sănătatea oamenilor


Și riscurile pentru sănătate sunt de luat în considerare. Numărul
deceselor legate de căldura excesivă a crescut în anumite regiuni și
s-a modificat distribuția anumitor boli care au legătură cu
umiditatea neadecvată.

Costuri pentru societate și economie


Efectele negative asupra sănătății și daunele economice pe care le
suferă bunurile și infrastructura implică costuri suplimentare de
rezolvare a problemelor. De exemplu, între 1980 și 2011,
inundațiile au afectat peste cinci milioane de oameni, iar pierderile
economice directe au atins 90 de miliarde de euro.
4)PAȘI PENTRU A REDUCE ÎNCĂLZIREA GLOBALA
• Cei trei "R" - Reduceti, refolositi, reciclati! Cumparati
produse ambalate foarte sumar. Asa veti evita risipa de
hartie. Cand puteti, reciclati plastic, ziare, sticla si cutii de
conserve din aluminiu. Daca reciclati jumatate din deseurile
menajere timp de un an, salvati planeta de 1 kilogram de
dioxid de carbon.
• Folositi mai putina caldura si mai putin aer conditionat. Daca
va izolati bine peretii apartamentului sau daca va puneti o
banda izolatoare la usi si ferestre veti micsora costurile cu
incalzirea, in medie, cu 25%, reducand cantitatea de energie
necesara pentru incalzirea locuintei.
• Cumparati produse care consuma putina energie. Evitati orice
functioneaza pe baza de baterii. Daca nu aveti alta solutie,
folositi baterii reincarcabile sau care folosesc energie solara.

Giamidis Maria Bianca


Clasa a 8a C

S-ar putea să vă placă și