Evaluare nr.

1
1. Teoria atomico-moleculară, simbolurile chimice
Bazele chimiei sunt fundamentate pe teoria atomico-moleculară, care este unul dintre pilonii
principali ai științei chimiei moderne. Această teorie postulează că materia este compusă din
particule fundamentale numite atomi, iar proprietățile și comportamentul substanțelor
chimice pot fi explicate prin interacțiunile și reorganizarea acestor atomi. Atomii sunt, la
rândul lor, compuși din particule subatomice, cum ar fi protonii, neutronii și electronii.
Simbolurile chimice sunt reprezentări grafice convenționale ale elementelor chimice, care
sunt utilizate pentru a descrie compoziția substanțelor și reacțiile chimice. Aceste simboluri
sunt scurte și specifice pentru fiecare element chimic. Ele sunt create utilizând uneori primele
litere ale numelui elementului, dar nu întotdeauna. De exemplu, pentru hidrogen, simbolul
este simplu "H", iar pentru oxigen, simbolul este "O".
● H - Hidrogen
● O - Oxigen
● C -Carbon
● N - Azot
● Na - Sodiu
● Cl - Clor
● Fe - Fier
● Mg - Magneziu
● Al - Aluminiu
● Cu - Cupru
În concluzie, teoria atomico-moleculară și simbolurile chimice sunt concepte fundamentale în
chimie, care ne ajută să înțelegem structura și comportamentul materiei la nivel atomic și
molecular.

2. Legăturile chimice:ionică, covalentă, metalică și de hidrogen

Bazele chimiei includ studiul legăturilor chimice, care sunt forțele care leagă atomii pentru a
forma diverse tipuri de substanțe chimice. Principalele tipuri de legături chimice sunt:
- Legătura ionică: Acest tip de legătură se formează atunci când un atom cedează unul
sau mai mulți electroni către alt atom, rezultând formarea de ioni pozitivi și negativi
care sunt atrași unul de celălalt prin forțe electrostatice. Exemplu: clorura de sodiu
(NaCl).
- Legătura covalentă: Această legătură se formează atunci când doi atomi își împart
electronii de valență pentru a-și completa configurația electronică și a forma molecule
stabile. În legătura covalentă, electronii sunt împărțiți între atomi și sunt atrași unul de
celălalt. Exemplu: molecula de apă (H2O).
- Legătura metalică: Această legătură se formează între atomii de metale, unde
electronii de valență sunt liberi să se miște în jurul atomilor și să creeze o rețea de
electroni delocalizați. Aceasta conferă metalelor proprietăți precum conductivitatea
electrică și conductivitatea termică. Exemplu: cuprul (Cu).
- Legătura de hidrogen: Această legătură este o interacțiune specială între un atom de
hidrogen legat covalent de un atom electronegativ (de obicei oxigen, azot sau fluor) și
 un alt atom electronegativ în aceeași moleculă sau într-o moleculă vecină. Este mai
slabă decât legătura covalentă, dar joacă un rol crucial în structura moleculelor de apă
și a altor compuși. Exemplu: moleculele de apă (H2O).
Aceste legături chimice sunt esențiale pentru înțelegerea comportamentului substanțelor
chimice și a reacțiilor chimice.

3. Clase de substanțe chimice.

Substanțele chimice pot fi clasificate în mai multe clase sau categorii în funcție de diverse
criterii, cum ar fi compoziția chimică, structura moleculară sau proprietățile fizice și chimice.
Iată câteva clase de substanțe chimice comune:
- Elemente chimice: Substanțe chimice formate dintr-un singur tip de atom, cum ar fi
oxigenul (O), hidrogenul (H) sau fierul (Fe).
- Compuși chimici: Substanțe chimice formate din doi sau mai mulți atomi legați
chimic în proporții fixe, cum ar fi apă (H2O), dioxidul de carbon (CO2) sau clorura de
sodiu (NaCl).
- Amestecuri: Combină două sau mai multe substanțe fizic, dar nu chimic, și pot fi
separate fizic, cum ar fi o amestecătură de nisip și sare sau aerul atmosferic.
- Acizi: Substanțe care eliberează ioni de hidrogen (H+) în soluție apoasă și au un pH
mai mic decât 7, cum ar fi acidul clorhidric (HCl) sau acidul sulfuric (H2SO4).
- Baze: Substanțe care eliberează ioni de hidroxid (OH-) în soluție apoasă și au un pH
mai mare decât 7, cum ar fi hidroxidul de sodiu (NaOH) sau hidroxidul de calciu
(Ca(OH)2).
- Săruri: Compuși rezultați din reacțiile de neutralizare dintre acizi și baze, cum ar fi
clorura de sodiu (NaCl) sau sulfatul de magneziu (MgSO4).
Acestea sunt doar câteva exemple de clase de substanțe chimice, iar în chimie există o gamă
largă de alte categorii și subcategorii, fiecare cu caracteristici și proprietăți distincte.

4. Reacții analitice.Sensibilitatea.Etapele unei analize chimice.

Reacțiile analitice sunt utilizate în chimie pentru a determina concentrația sau prezența
anumitor specii chimice într-o mostră. Aceste reacții pot fi clasificate în funcție de modul în
care determină analitul și de modul în care produc analitul. Sensibilitatea unei analize
chimice se referă la capacitatea metodei de a detecta sau măsura concentrații foarte mici ale
analitului într-o mostră.
Etapele principale ale unei analize chimice includ:
- Eșantionare: Prelevarea unei probe reprezentative dintr-o mostră pentru analiză.
Este important ca prelevarea să fie reprezentativă pentru a asigura rezultate precise și
fiabile.
- Pregătirea probei: Uneori, este necesară prelucrarea mostrei pentru a o pregăti
pentru analiză. Această etapă poate include diluții, extracții sau alte proceduri pentru a
izola analitul și a elimina interferențele.
- Identificarea analitului: Utilizarea unei metode analitice adecvate pentru a identifica
prezența analitului în mostră. Aceasta poate implica reacții chimice specifice,
spectroscopie sau alte tehnici analitice.
 - Măsurarea concentrației: Determinarea concentrației analitului în mostră. Aceasta
poate fi realizată prin comparație cu standarde cunoscute sau prin utilizarea unor
metode cantitative precum titrarea sau spectrofotometria.
- Evaluarea rezultatelor: Interpretarea rezultatelor obținute și raportarea acestora
într-un mod corespunzător. Acest lucru poate implica corectarea pentru erori
experimentale sau pentru interferențe și evaluarea preciziei și exactității rezultatelor.
Sensibilitatea unei analize chimice este esențială pentru a detecta cantități foarte mici ale
analitului într-o mostră. Aceasta poate fi îmbunătățită prin utilizarea unor tehnici mai
sensibile și prin optimizarea condițiilor experimentale.