Sunteți pe pagina 1din 15

TRANSFORMATOR STATIC DE BORD, de tip PSB – 550/28

MANUAL DE EXPLOATARE

NTVI 3050.00.00.00.000
INTRODUCERE

Prezentul manual de exploatare (ME) este destinat familiarizării cu structura şi modul de


funcţionare a transformatorului static de bord de tip PSB – 550/28, precum şi pentru menţinerea
acestuia în stare bună de funcţionare.
ME conţine informaţii despre construcţia transformatorului, principiul de acţiune,
caracteristicile lui, componentele principale, dar şi indicaţiile necesare unei exploatări corecte şi
sigure şi asigurării la termen a reviziei tehnice.
Întreţinerea transformatorului se efectuează numai de către un personal, al cărui nivel de
pregătire în domeniul electricităţii nu este mai mic de 3, şi care a trecut atestarea cunoştinţelor
normelor, instrucţiunilor privind siguranţa muncii, precum şi atestarea cunoştinţelor în ceea ce
priveşte structura şi regulile exploatării tehnice a transformatorului.

ATENŢIE : ÎN TIMPUL PREGĂTIRII TRANSFORMATORULUI PENTRU UTILIZARE, ÎN


TIMPUL UTILIZĂRII ACESTUIA, A ASISTENŢEI TEHNICE, A REPARAŢIILOR
CURENTE, PĂSTRĂRII ŞI UTILIZĂRII, TREBUIE RESPECTATE MĂSURILE DE
SIGURANŢĂ, PREVĂZUTE DE SECŢIUNILE CORESPUNZĂTOARE DIN PREZENTUL
MANUAL DE EXPLOATARE, CONFORM TABELULUI 2.

TABEL 2 - Măsuri de siguranţă

Numărul punctului Conţinutul cerinţelor


(paragrafului) din ME

2.1 Limite de exploatare


2.3.1 Amplasare şi montaj
3.1 Asistenţă tehnică
4.2 Reparaţii curente
7.1 Utilizare

2
1 Descriere şi funcţionare

1.1 Destinaţie

1.1.1 Transformatorul static de bord de tip PSB 550/28 (în continuare transformator) este
destinat montării în vehiculele aparţinînd transportului electric urban şi alimentării
consumatorilor cu curent continuu cu tensiunea de 28 V. La ieşire Transformatorul
static de bord este o sursă stabilizată de tensiune cu limitare a curentului maxim.
1.1.2 Caracteristica de ieşire a Transformatorului asigură alimentarea consumatorilor de
bord cu încărcarea (reîncărcarea) simultană a bateriei de acumulator. Diapazonul de
reglare şi exactitatea menţinerii valorilor stabilite asigură posibilitatea unei
funcţionări normale, atât cu bateriile alcaline (de nichel – cadmiu sau nichel – fier),
cât şi cu cele acide (ermetice) ce nu sunt întreţinute.

1.2 Componenţa transformatorului

1.2.1 Setul de livrare a transformatorului este prezentat în tabelul 1.2

Tabelul 1.2

Cod Denumire Cantitate Obesrvaţii

НТВИ 3050.00.00.00.000 Transformator 1

НТВИ 3050.00.00.00.000 PS Paşaport 1

НТВИ 3050.00.00.00.000 РЭ Manual de exploatare 1*

Obs. * - se livrează la cererea clientului

1.3 Principalele date tehnice

1.3.1 Transformatorul este fabricat în conformitate cu ТУ РБ 600463850.003-2005


(normele tehnice ale Republicii Belarus), într-un corpus protejat împotriva pătrunderii stropilor şi
prafului, respectând grupa climaterică U2 ( climat temperat, diapazonul temperaturilor de exploatare – 45 ...
+ 40oC, funcţionare în spaţii închise unde nu are loc contactul direct cu radiaţia solară, precipitaţiile atmosferice,
roua) şi GOST 5150-69, fiind destinat montării în salon sau pe acoperişul mijlocului de transport
electric, dar şi în alte locuri, cu condiţia respectării următorilor parametri de exploatare :

3
- valoarea de lucru a temperaturii mediului înconjurător trebuie să se încadreze în
intervalul - 40 ... + 40oC
- umiditatea relativă a aerului până la 100% la o temperatură de + 25oC;
- mediul înconjurător nu prezintă risc de deflagraţii, nu există praf conducător de curent,
nici gaze agresive în concentraţie şi aburi, susceptibili de a distruge metalul şi izolaţia;
- lipsa acţiunii directe a radiaţiei solare;
- presiunea atmosferică de la 86,6 până la 107,6 kPa
- vibraţia frecvenţei până la 55 Hz cu amplitudinea maximă a acceleraţiei de până la 10
m/s2 (lg)

1.3.2 Transformatorul este dotat cu sisteme de protecţie împotriva unor eventuale situaţii
anormale, dintre care menţionăm :
- protecţia împotriva scurtcircuitelor reţelei de bord;
- împotriva supratensiunilor cu impulsuri din partea reţelei de contact;
- împotriva supraîncălzirii;
- protecţia împotriva defecţiunilor interioare.

1.3.3 Transformatorul este dotat cu sisteme de securitate electrică :

- clasă ridicată de izolare a corpusului circuitelor conducătoare de curent;


- clasă ridicată de izolare în subansamblurile de separare a reţelei de contact şi reţelei de
bord.

1.3.4 Construcţia şi materialele transformatorului asigură protecţia împotriva incendiilor.

1.3.5 Principalele caracteristici tehnice sunt prezentate în tabelul 1.3

Tabel 1.3
Denumirea parametrului Norma
1. Tipul curentului de intrare continuu
2. Valoarea nominală a tensiunii de intrare, V 550
3. Intervalul de lucru admis al tensiunii de intrare, V 350...850
4. Amplitudinea supratensiunii admise cu impulsuri (3 mcs), V (nu mai 2500
mult)
5. Curentul folosit la încărcătură nominală şi tensiunea nominală de intrare, 7,5
A
6. Valoarea nominală a tensiunii de ieşire, V 28,5
7. Diapazonul modificării montării tensiunii de ieşire, V 22...30
8. Exactitatea menţinerii tensiunii de ieşire, V 0,5
9. Curentul nominal de ieşire, A 125
10. Pragul limitei de curent, A 180
11. Randamentul (eficienţa energetică) în regim nominal, %(nu mai puţin) 86
12. Regimul de lucru Prelungit(continuu)
13. Răcire Cu aer,
Naturală
14. Dimensiuni de gabarit, mm 520х440х243

4
15. Masa, kg (nu mai mult) 38

Principalele caracteristici tehnice sunt asigurate după 10-15 minute de încălzire a


transformatorului.

ATENŢIE !
Transformatorul nu este prevăzut cu protecţie împotriva conectării incorecte a bateriei de
acumulator. Racordarea incorectă a bateriei va duce la defecţiunea transformatorului !!!

1.4 Structura transformatorului

1.4.1 Construcţia transformatorului prevede un bloc unitar, constituit dintr-o cutie din oţel,
protejată contra picăturilor de apă şi a prafului. Peretele din spate al cutiei este format dintr-un
răcitor cu nervuri din aliaj de aluminiu, care asigură transportul suficient de căldură atât în timpul
mişcării, cât şi în timpul staţionării mijlocului de transport, fără a se executa o suflare
suplimentară. Pe răcitor sunt montate toate elementele schemei electrice ale transformatorului.
Pe peretele lateral al cutiei se află cutiile de borne, pentru tensiunea înaltă şi tensiunea joasă
separat. Cutia se închide cu un capac cu ajutorul a 4 lacăte.
1.4.2 Transformatorul PSB reprezintă un convertor de tensiune, ce transformă tensiunea
curentului continuu al reţelei de contact din tensiunea nominală de 550 V în tensiunea stabilizată
de 28 V de curent continuu.
1.4.3 Transformatorul se conectează la reţeaua de contact de 550 V prin rezistorul de balast
4-6 Ohm şi siguranţă sau întrerupătorul de curent la 25 A, elemente montate pe troleibuz
(tramvai) în conformitate cu schema prezentată în anexa A.
1.4.4 Transformatorul (v. Schema electrică de principiu НТВИ 3050.00.00.00.000 Э3)
conţine filtrul de intrare, punte de intrare de diode, invertor de tensiune de punte, redresor, filtru
de ieşire, plăci cu circuite RC, senzor de curent, traductor termic, blocul de comandă A1 şi blocul
structurilor de ieţire A2.
1.4.5 Conectarea tensiunii de intrare se face pe la bornele + 550 şi - 550 de la cutia de borne
X1. Sarcina se conectează la bornele +28 şi – 28 ale cutiei de borne X2.
1.4.6 Filtrul de intrare este alcătuit din drosel atenuant L1, din condensatori de inducţie mică
C9...C10, baterii ale condensatorilor C3...C8, rezistoare de egalizare R1...R6 şi este destinat
pentru ajustarea pulsaţiilor curentului de intrare şi protecţia invertorului contra salturilor
tensiunii de intrare.
1.4.7 Puntea de diode VD1...VD2 asigură funcţionarea sursei în cazul eventualei modificări a
polarităţii tensiunii de intrare.
1.4.8 Invertorul de tensiune este executat după schema în punte pe tranzistoare IGBT VT1 şi
VT2, transformatorul de forţă TV1, condensatorul de separare C14, circuitul RCD care limitează
impulsurile de supratensiune şi este alcătuit din condensatorul C11, rezistorul R7 şi dioda VD3.
Rezistoarele R8...R11, condensatorii C12, C13, C15, C16 şi tuburile stabilizatoare de tensiune
VD4...VD11 limitează posibilele impulsuri de supratensiune şi interferenţe în circuitele
închizătoarelor tranzistoarelor de forţă.
1.4.9 Redresorul este executat conform montajului de redresare a ambelor alternanţe cu borna
din mijloc a bobinajului secundar al transformatorului. Conţine module cu diode VD12...VD13 şi

5
se conectează la filtrul de ieşire L2 şi C21...C36. Circuitele RC, R12...R15 şi C17...C20 servesc
la micşorarea posibilelor încercări cu tensiuni de şoc pe diodele redresorului.
1.4.10 În calitate de traductor de curent de ieşire se foloseşte un şunt de măsurare RS1.
1.4.11 Condensatorii C1, C2 şi C37...C40 se folosesc în calitate de dispozitive de
deparazitare în liniile electrice de energie de intrare şi de ieşire.
1.4.12 Traductorul de temperatură bimetalic cu contacte SK1 este montat pe răcitor, lângă
tranzistoarele de forţă ale invertorului şi diodele redresorului de ieşire. La temperatura răcitorului
de aproximativ 70oC contactul închis-normal al senzorului se deschide. Aceasta duce la blocarea
schemei de comandă şi la înlăturarea impulsurilor de comandă de pe tranzistoarele de forţă. Când
temperatura răcitorului scade până la valoarea de 46 oC, contactul traductorului termic se închide
şi capacitatea de funcţionare este restabilită.

1.4.13 Blocul de comandă (BC) A1 (v. NTVI 3050.53.00.00.000 Э3 şi НТВИ


3050.53.00.00.000 МЭ) asigură :

- transformarea tensiunii de bord 16V...29V într-o serie de tensiuni stabilizate pentru


propriile necesităţi ale transformatorului, precum şi transformarea tensiunii alternative
decuplate galvanic pentru alimentarea blocului dispozitivelor de ieşire;
- pornirea lină a transformatorului în timpul conectării prin transformarea duratei
impulsurilor de comandă transmise la modulele tranzistorizate VT1 şi VT2. Durata
impulsurilor se măreşte lin de la zero până la valoarea ce asigură tensiunea stabilizată
(28,5±0,5)V sau valoarea curentului de ieşire (180±5)А.
- stabilizarea tensiunii de ieşire 28,5±0,5V în diapazonul modificărilor curenţilor de ieşire
de la 0 până la (180±5)А şi tensiunii de intrare de la 350 V până la 850 V. Nivelul acestei
tensiuni este stabilit de rezistorul R5;
- limitarea curentului maxim de ieşire la nivelul (180±5А). Mărimea acestui curent este
stabilită de rezistorul R10;
- protecţia împotriva scăderii tensiunii de bord mai jos de nivelul 12 V cu indicare
simultană (diodă emiţătoare de lumină VD7 "ДНБ” „DNB” ). Limita acestei tensiuni se
stabileşte de rezistorul R52;
- indicaţia că tensiunea de intrare a depăşit valoarea maximă admisă de 850V (diodă
emiţătoare de lumină VD11 "ДВУ" „DVU”);
- indicaţia că tensiunea de intrare a coborât de valoarea minimă admisă 350 V (diodă
emiţătoare de lumină VD10 "ДНУ" „DNU”).
- indicaţia depăşirii de siguranţă a valorii maxime admise a curentului prin tranzistorii
invertorului (dioda emiţătoare de lumină VD6 „Avarie”);
- protecţia împotriva creşterii temperaturii mai mari de 70 oC a elementeor de forţă ale
transformatorului cu încetarea simultană a funcţionării lui şi indicarea acestui regim
(dioda emiţătoare de lumină VD9 „T ”).

1.4.14.1 Blocul structurilor de ieşire (BSI) (БВУ) A2 (v. НТВИ 3050.54.00.00.000Э3,


НТВИ 3050.54.00.00.000 СБ) efectuează dezlegarea galvanică a liniilor electrice de
energie de la circuitele de alimentare şi comandă, formează impulsurile de comandă
pentru modulelor cu tranzistori VT1, VT2 şi asigură :

6
- protecţia împotriva depăşirii de către tensiunea de ieşire a valorii maxime admise (850V)
cu întreruperea simultană a funcţionării transformatorului. Nivelul acestei tensiuni se
stabileşte prin rezistorul R21;
- protecţia împotriva scăderii tensiunii de ieşire mai jos de valoarea minimă admisă (350V)
cu întreruperea simultană a funcţionării transformatorului. Nivelul acestei tensiuni se
stabileşte prin rezistorul R30;
- protecţia contra depăşirii de siguranţă a valorii maxime admise a curentului prin
tranzistorii invertorului cu deconectarea simultană a acestuia.

1.5 Funcţionarea transformatorului

1.5.1 Când la bornele +28, -28 există o tensiune de bord de alimentare nu mai joasă de
12V şi la bornele +550, -550 tensiunea de 370V<Uвх<850V are loc o pornire lină a
transformatorului, timp în care durata impulsurilor de comandă transmise la modulele cu
tranzistori VT1 şi VT2 creşte uşor de la zero până la valoarea ce asigură tensiunea stabilizată
(28,5±0,5)V sau valoarea curentului de ieşire de (180±5) А.
1.5.2 Dacă în timpul funcţionării transformatorului, temperatura răcitorului său depăşeşte
valoarea de 70oC, transformatorul îşi încetează funcţionarea. Când temperatura răcitorului ajunge
la 46oC, transformatorul porneşte din nou.
1.5.3 Dacă tensiunea de intrare depăşeşte nivelul de Umax>850V, transformatorul este
oprit, iar atunci când tensiunea de intrare scade până la nivelul de 840V, transformatorul porneşte
din nou.
1.5.4 Când tensiunea de intrare scade mai jos de nivelul Umin<350 V, transformatorul se
opreşte din funcţiune, iar când tensiunea de intrare creşte ulterior până la 370 V, acesta porneşte
din nou.
1.5.5 Când valoarea maximă a curentului prin tranzistorii invertorului depăşeşte pragul
de avarie, transformatorul se opreşte din funcţiune, şi ulterior, când acest curent scade până la
valoarea admisă transformatorul porneşte din nou. Luminarea intermitentă a diodei emiţătoare de
lumină VD6 „Avarie” indică defectarea gravă a elementelor transformatorului.

1.6 Instrumente de măsurat, accesorii şi piese de schimb

1.6.1 Transformatorul nu are încorporat şi nu are în componenţa setului de livrare


mijloace de măsurat ce necesită o verificare periodică.
1.6.2 Piesele de schimb şi accesoriile pot fi livrate împreună cu transformatorul la cererea
clientului.

1.7 Însemnarea şi sigilarea

1.7.1 Marcajul transformatorului este realizat pe eticheta întreprinderii-producătoare,


amplasată pe peretele lateral al acestuia, opus cutiei de borne şi conţine :
a) marca comercială a producătorului;
b) adresa întreprinderii-producător;

7
c) denumirea abreviată a transformatorului;
d) condiţiile tehnice conform cărora a fost executat transformatorul;
e) numărul de fabricaţie al exemplarului respectiv;
f) data fabricaţiei transformatorului.

1.7.2 Pe cutia de borne de tensiune înaltă este inscripţionat „550V” .


1.7.3 Pe cutia de borne de joasă tensiune este inscripţionat „28V”. Polaritatea conectării
este marcată prin semnele „+” şi „” .
1.7.4 Sigilarea transformatorului nu se efectuează la întreprinderea – producătoare.

1.8 Împachetarea

1.8.1 Transformatorul este împachetat într-o cutie de carton.


1.8.1 Înainte de împachetare, transformatorul împreună cu paşaportul lui se ambalează
într-o pungă de polietilenă.

2 Întrebuinţarea transformatorului conform destinaţiei

2.1 Limitări în exploatare

2.1.1 TRANSFORMATORUL NU INCLUDE ŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA CONECTĂRII


INCORECTE A BATERIEI DE ACUMULATOR. CONECTAREA INCORECTĂ A BATERIEI
DUCE LA DEFECTAREA TRANSFORMATORULUI!!! ÎNAINTE DE RACORDAREA
ACUMULATORULUI VERIFICAŢI POLARITATEA!

2.1.2 Transformatorul se conectează la reţeaua de contact 550 V prin rezistorul de balast


4 – 6 Ohm şi siguranţa sau întrerupătorul automat de curent la 25 A, montate pe vehicul în
conformitate cu schema indicată în anexa A.
Rezistorul de balast şi siguranţa (întrerupătorul automat) nu intră în componenţa setului
de livrare a transformatorului.

2.2 Pregătirea transformatorului pentru utilizare

2.2.1 Transformatorul se despachetează. Se recomandă ca despachetarea articolului să se


efectueze într-o încăpere la o temperatură nu mai mică de + 15 oC şi umiditatea relativă a aerului
nu mai mare de 70%.
2.2.2 Înainte de despachetare se verifică aspectul exterior al ambalajului, pentru a se
asigura de lipsa deteriorărilor.
2.2.3 În timpul despachetării trebuie verificată starea transformatorului pentru se asigura
de lipsa leziunilor mecanice, apărute în timpul transportării. În cazul în care s-au remarcat
stricăciuni, apărute în timpul transportării obiectului, se va anunţa întreprinderea-producătoare
privind respectivele defecte, pentru a se stabili modul de rezolvare a problemei şi punerea
ulterioară în exploatare.
2.2.4 Pe timp de iarnă, după montarea transformatorului în vehicul, înainte de pornirea
acestuia, se va menţine în condiţii naturale nu mai puţin de o oră.

8
2.3 Amplasare şi montaj

2.3.1 ATENŢIE : în timpul montajului transformatorului trebuie respectate măsurile de


siguranţă :
a) montarea transformatorului se face în mod obligatoriu de către un personal calificat,
care a studiat prezentele instrucţiuni de exploatare, instrucţiunile referitoare la tehnica de
siguranţă în timpul lucrului cu echipamentul respectiv şi care a beneficiat de instruire privind
tehnica de siguranţă, desfăşurată la întreprinderea care exploatează transformatorul.
b) lucrările de montaj trebuie efectuate în strictă conformitate cu „Regulile exploatării
tehnice a instalaţiilor electrice ale consumatorilor şi regulile tehnicii de siguranţă aplicate la
exploatarea instalaţiilor electrice ale consumatorilor” ;
c) toate conexiunile şi deconectările cablurilor, precum şi lucrările de montaj se
efectuează numai după decuplarea (deconectarea) atât a surselor de înaltă tensiune, cât şi a
surselor de joasă tensiune.
d) dacă este necesar accesul în interiorul transformatorului, pentru a evita curentarea de la
condensatorii încărcaţi ai filtrului, capacul lui poate fi deschis numai după trecerea a cel puţin 60
de sec. de la scoaterea tensiunii înalte;
e) în timpul montajului, cerinţele se îndeplinesc în conformitate cu pct. 2.1 al prezentului
manual de exploatare.

2.3.2 Pentru a asigura siguranţa împotriva incendiilor în timpul lucrului cu


transformatorul, a se respecta următoarele reguli :

- a se folosi siguranţe electrice de la întreprindere (convenţionale) sau unele cu


caracteristici asemănătoare; în locul elementelor fuzibile arse ale siguranţelor nu se
folosesc scurtcircuitele (elemente fuzibile neprofesioniste, confecţionate ilegal);
- a se efectua la timp asistenţa tehnică.

2.3.3 Transformatorul poate fi montat în salon sau pe acoperişul vehiculului. În cazul


montării pe acoperiş, transformatorul trebuie protejat împotriva acţiunii directe a precipitaţiilor
atmsoferice şi razelor solare.
2.3.4 Montarea transformatorului pe mijlocul de transport se face cu ajutorul unor
elemente de suspendare, care se fixează de pereţii laterali ai acestuia cu patru şuruburi. În cazul
montării transformatorului pe troleibuz, elementele de suspendare trebuie să conţină izolatori,
care să asigure a doua treaptă de izolare.
2.3.5 Dimensiunile de gabarit şi cele de asamblare sunt indicate pe desenul de gabarit
НТВИ 3050.00.00.00.000 ГЧ.
2.3.6 Transformatorul trebuie să se monteze astfel încât să se asigure regimul necesar de
răcire. Dacă se efectuează răcire pe cale naturală, atunci distanţa de la peretele din spate al
transformatorului, care constituie şi răcitorul acestuia, până la peretele compartimentului în care
este amplasat transformatorul, nu trebuie să fie mai mică de 130 mm.
2.3.7 Pentru conectarea cablurilor exterioare trebuie scos capacul de pe cutiile de borne şi
conduse cablurile de înaltă şi joasă tensiune prin garniturile lor. Conexiunea se va face în felul
următor :
„+” tensiune înaltă la borna 1’+550V’ cutia de borne X1;

9
„” tensiune înaltă la borna 2’-550V’ cutia de borne X1;

„+” tensiune joasă la borna 1’+28V’ cutia de borne X2;


„” tensiune înaltă la borna 2’-28V’ cutia de borne X2;

2.3.8 Se strâng piuliţele de la bornă şi se montează la loc capacele cutiilor de borne.


2.3.9 Înainte de începerea exploatării transformatorului pe mijlocul de transport, se
efectuează următoarele operaţiuni :
- se îndepărtează praful şi murdăria;
- se verifică corectitudinea montajului exterior;
- se verifică fixarea transformatorului;
- se verifică rezistenţa izolaţiei;

2.3.10 Măsurarea rezistenţei izolaţiei se face fără deschiderea transformatorului.


Cablurile de alimentare, atât cu tensiune înaltă, cât şi cu joasă tensiune trebuie să fie deconectate
total de la transformator. Zonele de operare se limitează la cutiile de borne. Înainte de măsurare,
bornele “+550V” şi “-550V” se unesc cu o punte de conexiune. În mod analog se unesc şi
bornele “+28V” şi “-28V”, iar cu ajutorul unui megametru cu o tensiune de 2500 V se măsoară
rezistenţa izolaţiei între bornele 550 V şi corpul transformatorului, între bornele de 28 V şi
corpul transformatorului, între bornele de 550 V şi de 28 V. De fiecare dată, rezistenţa izolaţiei
nu trebuie să fie mai mică de 5 Mom.

2.3.11 Trebuie să vă asiguraţi de buna funcţionare a transformatorului, fapt pentru care :

- se transmite tensiunea alimentării de bord 16 V…18 V şi se asigură că luminează dioda


emiţătoare de lumină VD10 "ДНУ" (“DNU) de la blocul de comandă A1;
- se transmite la intrare tensiune înaltă şi se verifică dacă sursa funcţionează bine (dacă există
reîncărcare la bateria de acumulator conform ampermetrului sau voltmetrului ce există în
circuitul ei).

3 Asistenţa tehnică

3.1 ATENŢIE : în timpul asistenţei tehnice a transformatorului TREBUIE


RESPECTATE REGULILE DE SIGURANŢĂ :
a) asistenţa tehnică a transformatorului trebuie efectuată de personal calificat, care a
studiat prezentul manual de exploatare, instrucţiunile privind tehnica de siguranţă a mânuirii
echipamentului dat, precum şi instrucţiunile privind tehnica de siguranţă, stabilite de
întreprinderea care exploatează transformatorul.
- în timpul asistenţei tehnice trebuie îndeplinite cerinţele de siguranţă în conformitate cu
pct. 2.3.1 din manualul de exploatare.

3.1 Verificarea transformatorului se efectuează în perioadele de asistenţă tehnică a


mijocului de transport. Atunci se verifică :
- lipsa leziunilor mecanice ale transformatorului;
- fixarea transformatorului;

10
- măsurarea rezistenţei izolaţiei (v. pct. 2.3.10);
- capacitatea de funcţionare a transformatorului (v. pct. 2.3.11).

3.2 Asistenţa transformatorului se efectuează în timpul reparaţiilor curente ale mijlocului


de transport. În acest sens, este necesar :
- să se efectueze controlul vizual al stării elementelor transformatorului pentru a verifica
lipsa arderii rezistoarelor, defectării sau supraîncălzirii izolaţiei transformatoarelor de forţă şi
droselelor;
- să se verifice starea îmbinărilor de contact filetate, se strâng îmbinările care s-au slăbit;
- să se verifice capacitatea de funcţionare a transformatorului, (v.pct.2.3.11) prin
măsurarea tensiunii de ieşire de la bornele ‘+28В’ şi ‘-28В’. Mărimea acesteia trebuie să se
încadreze în limitele (28,5 ± 0,5) V.

4 Reparaţiile curente

4.1 Indicaţii generale

4.1.1 Transformatorul este un produs complex cu caracteristici specifice. De aceea,


reparaţia curentă a transformatorului trebuie efectuată în ateliere de reparaţii specializate, de
către un personal calificat şi instruit.

4.2 Măsuri de siguranţă

4.2.1 ATENŢIE : în timpul reparaţiei curente a transformatorului, respectarea măsurilor


de siguranţă este obligatorie :
- montarea transformatorului se face în mod obligatoriu de către un personal cu grupa de
pregătire profesională în domeniul electricităţii nu mai mică de 3, care a studiat prezentele
instrucţiuni de exploatare, instrucţiunile referitoare la tehnica de siguranţă în timpul lucrului cu
echipamentul respectiv şi care a beneficiat de instruire privind tehnica de siguranţă, desfăşurată
la întreprinderea care exploatează transformatorul.
- în timpul reparaţiilor curente respectarea cerinţelor privind siguranţa (indicate la pct.
2.1.1, 2.3.1, 3.1 din prezentul manual de exploatare) este obligatorie;

4.2.2 În tabelul 4.1 sunt prezentate posibilele defecţiuni care pot apărea în timpul
funcţionării transformatorului, manifestările lor, precum şi metodele de remediere a acestora.

11
Denumirea defecţiunii, Cauze posibile Metode de remediere
manifestările exterioare şi
alte semnalmente
1. Când se porneşte Străpungerea/perforarea Se înlocuieşte modulul
transformatorul, se arde modulului cu diode VD1 sau
siguranţa lui sau este declanşat VD2
întrerupătorul automat din
partea de înaltă tensiune. Străpungerea condensatorilor Se înlocuiesc elementele
filtrului C3...C11 defecte

Străpungerea unuia dintre Se înlocuieşte modulul


modulele VT1 sau VT2
2. La pornirea Străpungerea diodului cu Se înlocuieşte modulul
transformatorului se aprinde module VD12 sau VD13
dioda emiţătoare de lumină
VD6 „Avarie”
3. La pornirea S-a ars siguranţa FU1 pe placa Se înlocuieşte siguranţa
transformatorului nu apare blocului de comandă
tensiunea de ieşire
Este defect blocul de comandă Se înlocuieşte placa blocului
de comandă
4. Tensiunea de ieşire nu Este întreruptă reglarea Se efectuează reglarea
corespunde normei tensiunii de ieşire tensiunii cu rezistorul R5 de la
(28,5±0,5V blocul de comandă
)
5. Curentul maxim de la Este afectată reglarea Se efectuează reglarea
ieşirea transformatorului este curentului maxim de ieşire curentului cu rezistorul R10 de
diferit de mărimea 180A la blocul de comandă
6. Transformatorul nu Este afectată reglarea Când Ubx=350 V se face
porneşte la tensiunea de subansamblului de control al reglarea cu ajutorul
350<Uвх<850V tensiunii de intrare rezistorului R30 de la blocul
, iar pe placa blocului de de comandă
comandă s-a aprins dioda
emiţătoare de lumină VD10
„ДНУ» („DNU”)
7. Transformatorul nu Este afectată reglarea Când Ubx=850 V se face
porneşte la tensiunea de subansamblului de control al reglarea cu ajutorul
350<Uвх<850V tensiunii de intrare rezistorului R30 de la blocul
, iar pe placa blocului de de comandă
comandă s-a aprins dioda
emiţătoare de lumină VD11
„ДBУ» („DVU”)
8. Transformatorul nu Este afectată reglarea Se efectuează ajustarea cu
porneşte la tensiunea de subansamblului de control al rezistorul R52 de la blocul de

12
350<Uвх<850V tensiunii bateriei de comandă
şi la tensiunea bateriei de acumulator
acumulator de Ubac12 V, pe
placa blocului de comandă
arde dioda emiţătoare de
lumină VD7 „ДНБ” („DNB”)
9. Transformatorul nu Este defect senzorul de Se înlocuieşte senzorul
porneşte la tensiunea de temperatură SK1
intrare admisă, la tensiunea în
bateria de acumulator de
Ubac12 V şi temperatura
răcitorului mai mică de 70oC.
Pe blaca blocului de comandă
arde dioda emiţătoare de
lumină VD9 „T”.

5 Condiţii de păstrare

5.1 Transformatoarele trebuie păstrate în încăperi încălzite la temperaturi de la 278 până


la 313 K ( de la + 5oC până la 40oC) şi umiditatea relativă nu mai mare de 80%, încăperi în care
să nu existe gaze agresive în concentraţii ce ar putea deteriora izolaţia şi metalele.
5.2 Dacă transformatoarele se depozitează în ambalajele de transport, în cazul în care
acesta a fost rupt sau deteriorat, să se verifice şi să se remedieze stricăciunile ambalajului
transformatorului, observate după transportare.

6 Condiţii de transportare

6.1 Transformatorul poate fi transportat cu orice mijloc de transport, cu condiţia să fie


acoperit şi să respecte următorii factori climaterici :

- temperatura mediului înconjurător de la – 40oC până la + 50oC;


- umiditatea relativă a aerului până la 100% la o temperatură a aerului de 25 oC;
- presiunea atmosferică – de la 86,6 până la 106,7 kPa ( de la 630 până la 800 mm coloană
de mercur).

6.2 Amplasarea şi fixarea ambalajului trebuie să asigure stabilitate poziţiei


transformatorului, astfel încât să se excludă posibilele lovituri în timpul transportării.
6.3 În timpul încărcării şi transportării transformatorului trebuie să se îndeplinească
întocmai instrucţiunile de pe ambalaj şi evitate loviturile, care pot afecta starea transformatorului.

13
7 Utilizarea

7.1 ATENŢIE : ÎN TIMPUL UTILIZĂRII TRANSFORMATORULUI, TREBUIE


RESPECTATE CERINŢELE DE SIGURANŢĂ :
- utilizarea transformatorului se face în mod obligatoriu de către un personal calificat,
care a studiat prezentele instrucţiuni de exploatare, instrucţiunile referitoare la tehnica de
siguranţă în timpul lucrului cu echipamentul respectiv şi care a beneficiat de instruire privind
tehnica de siguranţă, desfăşurată la întreprinderea care exploatează transformatorul.
- deşeurile industriale, rezultate în urma utilizării transformatorului, nu prezintă nici un
pericol.
7.2 Întrebuinţarea transformatorului se realizează după expirarea duratei lui de
funcţionare şi când acesta îşi pierde definitiv capacitatea de funcţionare.
7.3 Pregătirea şi trimiterea transformatorului spre utilizare se efectuează conform
regulilor stabilite de întreprinderea care exploatează transformatorul.

14
ANEXA A

15

S-ar putea să vă placă și