CATEGORII DOCUMENTE

Afaceri
Calculatoare
Casa masina
Didactica pedagogie
Diverse
Educatie
Finante
Geografie
Istorie & politica
Legislatie
Limba
Management
Sanatate
Tehnologie

Astronomie Biofizica Biologie Botanica Carti Chimie Copii

Fabule Literatura
Educatie civica Fizica Gramatica Joc Logica
ghicitori romana
Psihologie
Matematica Poezii Sociologie
psihiatrie

Sistemul Pamant-Luna
Astronomie
+ Font mai mare | - Font mai mic

DOCUMENTE SIMILARE

Sistemul Pamant-Luna Sistemul Pamant-Luna

Forma si dimensiunile Pamantului

LUNA – satelitul natural al Pamantului

Pamantul are un singur satelit natural – Luna. Denumirea Lunei este de origine latina, in
antichitatea romana fiind considerata ca simbol al zeitei luminii – Diana iar la greci, o
reprezinta pe zeita Selena.
 Importanta Lunii pentru planeta Pamant se rasfrange in special asupra vietii.
Aceasta se explica prin faptul ca mareele provocate mai ales de forta de atractie a Lunii
conduc la franarea miscarii de rotatie a Pamantului;

Date generale despre Luna

- distanta medie Pamant-Luna sau raza medie a orbitei lunare este de 384.401 Km;
la perigeu, adica la punctul cel mai apropiat de Terra atinge 363.300 Km si la apogeu sau
punctul cel mai indepartat de Pamant, se gaseste la 405508 Km;

- masa Lunii atinge 1,23% din cea a Pamantului;

- acceleratia gravitationala la suprafata este de 162 cm/s 2, fiind foarte redusa

comparativ cu cea a Terrei, care este de 981 cm/s2 (60 Kg pe Pamant, devin 10 Kg pe Luna).
Ca urmare, ea nu a permis retinerea gazelor din primele faze ale evolutiei sale si nici cele
rezultate din vulcanism si din impactul meteoritic si ca atare nu are atmosfera;

- albedoul este redus, cu usoare cresteri in regiunile cu roci deschise la culoare;

- densitatea medie de 3,34 g/cm3.

- miscarea de revolutie in jurul Pamantului se realizeaza cu o viteza de 1,02 Km/s, in

timp de 27 de zile, 7 ore, 43 minute, 11 secunde numita revolutie siderala, deoarece
punctul de referinta il reprezinta orice stea din sistem. In raport cu Soarele perioada de
revolutie este de 29 de zile, 12 ore, 44 minute, 28 secunde si se numeste revolutie
sinodica a Lunii. De ea sunt corelate perioadele de flux si reflux ale Oceanului Planetar.
Orbita Lunii face cu planul eclipticii un unghi mediu de 5 o8’

- Luna realizeaza o miscare de rotatie lenta, egala cu cea de revolutie, fapt pentru
care va expune permanent spre Terra aceeasi emisfera (vedem de pe Pamant aceeasi fata a
Lunii).

Relieful selenar

Relieful lunar este destul de accidentat ca urmare a impactului cu meteoriti si a eruptiilor

vulcanice. Privit de pe Terra, discul lunar prezinta doua categorii de suprafete:

zone inchise la culoare sau mai intunecate numite mari (“maria” in limba latina),
depresiuni si,

zone stralucitoare care ar reprezenta continente munti care se ridica la

5000 m deasupra sectoarelor joase.

Dar fotografiile si cercetarile din timpul misiunilor lunare demonstreaza existenta unui
relief mult mai complet si variat ca forme intre care se disting mai multe tipuri:
 Marile sunt suprafete joase de forma circulara in general plane, alcatuite dominant din
bazalte. Sunt uneori, separate si de culmi lungi de mai multi Km care formeaza sisteme de
munti. Cele mai importante mari sunt: M. Imbrium de 1600 Km in diametru, M. Crisium (1060
Km), M. Orientala (930 Km), M. Nectaris (860) s.a. Bazinele sunt depresiuni mari de peste
3000 Km rezultate prin impact cu meteoriti mari sau asteroizi. Pot cuprinde si mari bazaltice.
In cadrul lor apar si grabene de subsidenta si creste. Cele mai mari bazine: Procellarum in
diametru de 3200 Km si Polul Sud-Aitkins de 2500 Km. Santurile au aspecte arcuite cu fund
plat si versanti abrupti, inalti de 50-230 m. Au rezultat in mari si bazine datorita
presiunilor. Muntii reprezinta formele cele mai inalte cu lungimi de 700-900 Km si inaltimi
pana la 5000m, se desfasoara in jurul marilor sau in jurul craterelor mari. Muntii lunari poarta
numele unor sisteme terestre: Alpi, Apenini, Carpati, Caucaz etc. si sunt formati din roci
bazaltice. Craterele sunt forme de relief complexe rezultatele precumpanitor din impactul cu
meteoritii dar si de origine vulcanice. Au dimensiuni mari de circa 5 Km in diametru un numar
de 5000 de cratere, intre care: craterul Imbrium (1100 Km in diametru), craterul oriental
(900Km). Craterele mari prezinta si cratere secundare ingemanate ce apartin unor faze
ulterioare de evolutie.

Fenomene determinate de Sistemul Pamant - Luna – Soare

Cele mai importante fenomene care se produc in urma interactiunii dintre cele trei
corpuri cosmice, Soare-Pamant-Luna sunt: fazele Lunii, eclipsele, mareele.

A. Fazele Lunii

Luna efectueaza miscarea de revolutie in jurul Pamantului, care la randul sau descrie o
orbita in jurul Soarelui. Ca urmare, cele trei corpuri ceresti se afla permanent in pozitii
diferite. De pe Pamant se observa o modificare ciclica a formei si marimii suprafetei lunare
perceputa datorita iluminarii diferite a Lunii de catre Soare. Aceste modificari
formeaza fazele Lunii (fig.10) care se inscriu intr-un ciclu de 29,5 zile (revolutia sinodica),
timp parcurs pentru revenirea satelitului pe orbita sa in acelasi punct in raport cu Pamantul si
Soarele.

Revolutia sinodica incepe cu:

- Faza de Luna noua, cand Soarele si Luna sunt in conjunctie (atunci cand Soarele, Luna si
Pamantul se afla pe aceeasi linie). Pentru ca jumatatea iluminata a Lunii se afla in intregime pe partea
invizibila de pe Pamant, Luna pare complet intunecata observatorului terestru, cu exceptia unei usoare
dare de lumina reflectata pe ea de catre planeta. In aceasta faza Soarele si Luna rasar aproximativ in
acelasi timp si se deplaseaza impreuna pe bolta dar Luna ramane in urma Soarelui cu o intarziere de cca
12o (care echivaleaza o ora), la fiecare 24 de ore.

- Faza de Crai nou apare dupa ce Luna a parcurs de la conjunctie inca 3 ¾ zile si este
vizibila pe cer sub forma unui corn subtire cu deschidere spre stanga. Intre Luna si Soare
exista o diferenta de 45o. Ea va putea fi observata seara, dupa apusul Soarelui.
 - Faza primului patrar se formeaza dupa ce Luna a parcurs orbita timp de 7 ½ zile
cand, intre Soare si Luna exista o diferenta de 90 o. Acum apare sub forma unei jumatati de
disc luminos. Luna rasare in momentul cand Soarele este la amiaza si se va gasi in pozitia
maxima pe bolta cand Soarele apune.

- Faza de Luna convexa apare dupa 11 ¼ zile, cand a parcurs 3/8 din orbita sa si
este iluminata pe trei sferturi. Intre Soare si Luna este o diferenta de 135 o, iar intre trecerea
lor la meridianul locului este o diferenta de 9 ore. Luna se va vedea in pozitia maxima in jurul
orei 21.

- Faza de Luna plina se inregistreaza dupa 14 ¾ zile cand Luna se gaseste in opozitie
cu Soarele si apare iluminata intreaga jumatate vizibila de pe Pamant. deoarece Luna si
Soarele se afla acum de o parte si de alta a Terrei, Luna plina atinge punctul maxim pe bolta
in jurul miezului noptii; seara la apusul Soarelui are loc rasaritul Lunii. Daca ziua si noaptea
sunt egale ca durata atunci Luna va apune la rasaritul Soarelui.

- Cea de-a doua faza de Luna convexa are loc dupa 18 ¼ zile, cand intre Soare si
Luna exista o diferenta de 225o. Ca urmare, Luna va rasari in timpul noptii (in jurul orei 21) si
va atinge punctul maxim pe bolta in a doua jumatate a noptii.

- Faza ultimului patrar se produce dupa 21 ½ zile, cand intre Soare si Luna apare o
diferenta de 270o sau in timp de 18 ore. Luna va rasari la miezul noptii si atinge pozitia
maxima pe bolta la orele diminetii. Va fi vazuta jumatatea din stanga a discului solar.

Fig. 10. Fazele Lunii

- Faza de Corn sau Secera are deschiderea (orientarea spre dreapta) si se realizeaza
dupa 25 ¼, cand Luna va rasari in a doua jumatate a noptii si va atinge punctul maxim la
cateva ore dupa rasaritul Soarelui, nefiind observabila decat cateva ore inaintea zorilor. Astfel,
dupa 29,5 zile Luna revine in pozitia Soare-Luna-Pamant, incheindu-se o revolutie sinodica
dupa care, va desfasura in continuare o noua miscare orbitala, fazele Lunii repetandu-se.

B. Eclipsele

Orice corp luminat dintr-o directie lasa in partea opusa o umbra. Daca corpul este sferic,
umbra sa va avea forma de con ale carui dimensiuni depind de distanta fata de sursa de
lumina si de diametrul corpului expus luminii. In cazul Sistemului Solar, corpul care lumineaza
este Soarele iar planetele si satelitii lor formeaza conuri de umbra.

Producerea eclipselor are loc in cazurile in care cele trei corpuri, respectiv, Soarele,
Pamantul si Luna se afla pe aceeasi directie. In acest caz apar doua situatii:

- cand intre Soare si Luna se interpune Pamantul (sau planeta), satelitul va intra in conul
de umbra al planetei si nu mai poate fi observat; se produce eclipsa de Luna (fig.11);

- cand intre Soare si Pamant se interpune satelitul, planeta intra in conul de umbra al
Lunii iar Soarele apare partial sau total acoperit de satelit; are loc eclipsa de Soare (fig.12).

Fig. 11. Eclipsa de Luna

 Fig. 12. Eclipsa de Soare

Eclipsele de Luna au loc in situatia cand Luna se afla in pozitia de Luna plina,
respectiv cand pozitia Soare-Pamant-Luna urmeaza aceeasi linie. Dar, eclipsele de Luna nu au
loc periodic la fiecare 29,5 zile, datorita inclinarii planului orbital lunar cu 5o8’ fata de
ecliptica cu care face unghiul respectiv; la aceasta se adauga inclinarea diferita a planului
orbitei pamantului cu cel al eclipticii (care este de 23 o30’). Pentru ca eclipsa sa aiba lor,
trebuie ca faza de Luna plina sa coincida cu o pozitie a Lunii cat mai apropiata de planul
eclipticii. Momentul optim il reprezinta coincidenta cu punctele nodale, adica, cu locurile de
intersectie ale orbitei lunare cu planul eclipticii. In acest moment Soarele se va afla intr-un
punct, iar Luna in celalalt. Acum eclipsa lunara este totala, Luna intrand in intregime in conul
de umbra; cu cat pozitia va fi mai departata de aceste momente, cu atat posibilitatea
realizarii unei eclipse totale lunare scade. Apar eclipse partiale cand, o parte a Lunii intra in
conul de umbra.

Eclipsele de Soare se produc atunci cand Pamantul intra in conurile de umbra si

penumbra ale Lunii, in momentul de Luna noua. Orbita Lunii in jurul Pamantului este o elipsa
si ca urmare distanta dintre Pamant si Luna variaza de la perigeu (363.300 Km) la apogeu
(405.500 Km) fata de valoarea medie de 384.403 Km. In consecinta, lungimea conului de
umbra al Lunii este in medie de 374.000 Km dar variaza in timp. De aici, rezulta trei situatii:

distanta dintre Pamant si Luna este mai scurta decat marimea lungimii conului de
umbra; sunt conditii pentru o eclipsa totala de Soare; Pamantul strabate conul de umbra
lunar;

distanta dintre Pamant si Luna corespunde cu lungimea conului de umbra. Pamantul se

afla in varful conului; sunt conditii pentru o eclipsa partiala de Soare;

distanta dintre Pamant si Luna este mai mare decat lungimea conului de umbra;
Pamantul se afla in conul de penumbra sau in prelungirea celui de umbra. Se produce o
eclipsa inelara (in jurul portiunii acoperite de Luna ramane un inel luminos).

O eclipsa de Soare nu va putea fi observata decat pe o anumita portiune de pe Terra ca

eclipsa totala; in regiunile limitrofe situate in conul de penumbra se vor inregistra eclipse
partiale; in cele din afara conurilor nu se va inregistra nici un fenomen, in sensul ca discul
solar va fi vazut in intregime.

C. Mareele – fluxul si refluxul

Constituie miscari periodice ale unor portiuni de la exteriorul Pamantului cuprinzand

partea exterioara a scoartei terestre, a apei oceanice sau a atmosferei ca urmare a atractiei
reciproce dintre Pamant, Soare si Luna.

Acest fenomen se realizeaza in conformitate cu legea atractiei universale formulata de

Isaac Newton.
 Dintre cele trei corpuri ceresti din sistem (Soare – Pamant – Luna), atractia cea mai
mare o exercita Luna deoarece, distanta Pamant-Luna (384.000 Km) este foarte mica, in
raport cu cea Pamant-Soare (de 1,5 mil.Km), diminuandu-se rolul raportului dintre mase. Ca
urmare, forta de atractie a Soarelui reprezinta 5/11 din cea a Lunii.

Mareea terestra: Nu numai apa cunoaste fenomenul de flux si reflux ci, si uscatul
sufera deformari, se ridica si coboara cu cca 23 cm in zona calda, 10-15 cm la latitudinile
medii si foarte putin la zonele polare. Dimensiunile reduse ale miscarii sunt determinate de
rigiditatea materiei solide a Terrei.

Mareea atmosferica este reprezentata prin bombarea atmosferei la Ecuator unde,

contributia principala o are forta centrifuga. Cu toate ca specificul fizic al masei de aer ar
putea oferi deformari mai mari, intervin alte cauze care diminueaza valorile oscilatiilor si
anume, forta de gravitatie a Pamantului si presiunea puternica a vantului solar.

Mareele oceanice (ale hidrosferei)

Fluxul si refluxul oceanic este foarte dinamic, deoarece specificul fizic al apei cu mare
mobilitate, raspunde la fortele de atractie. Mareele Oceanului Planetar constau in ridicarea si
coborarea succesiva a apei de la suprafata cu valori care difera in raport de atractia celor
doua corpuri, Luna si Soarele, de efectul lor conjugat, de timpul si spatiul in care se
desfasoara.

In largul oceanului, mareele apar ca o miscare ondulatorie cu amplitudine in general

mica, pe cand in vecinatatea tarmului, la adancimi reduse, se transforma intr-o miscare de
translatie. In cazul tarmurilor inalte se manifesta sub froma de ridicari si coborari ale nivelului
apei cu valori ridicate, sau sub forma de inaintari ale valului de apa (flux) si regresiuni
(reflux), in cazul tarmurilor joase.

Fenomenul mareelor nu este uniform in timp datorita pozitiei Lunii si a Soarelui in raport
cu Pamantul, cand atractia lor se insumeaza in fazele de conjunctie si opozitie (sizigii-
syzygia= unire in greceste) sau se subsumeaza in fazele de primul si al doilea patrar
(cuadratura).

In faza de conjunctie (Luna noua) cand cele trei corpuri ceresti se afla pe aceeasi
linie in pozitia Pamant-Luna-Soare, atractia exercitata de Luna si Soare este insumata.
Mareea va fi maxima la meridianul locului.

In partea opusa a Terrei, pe antemeridian, se va inregistra tot un flux maxim impus,

insa, de forta centrifuga care va actiona mult mai intens deoarece forta centripeta este
diminuata de atractia celor doua corpuri ceresti.

In faza de opozitie (Luna plina), cele trei corpuri ceresti vor fi tot pe aceeasi linie, dar
Pamantul se va afla intre Luna si Soare. Cele doua forte vor actiona pe aceeasi directie (zona)
a Pamantului realizand o insumare dar cea a Soarelui va fi mai redusa ca a Lunii (de 2,17 ori)
datorita distantei foarte mari fata de Pamant in raport cu Luna. Amplitudinea fluxului va fi tot
maxima iar la antemeridian va fi realizata de forta centrifuga.

Fig. 13. Mareele maxime si minime

La primul si ultimul patrar, pozitia celor trei corpuri formeaza un unghi drept de 90 o,
Luna se afla in cvadratura, fortele se descompun iar mareele au valoare minima. In aceste
faze, fortei lunare i se opun celelalte forte, a Soarelui si a Pamantului. Deci in timp de 29,5
zile cat dureaza miscarea de revolutie a Lunii in jurul Terrei, pentru acelasi loc pe suprafata
oceanelor se vor inregistra doua momente de flux maxim la sizigii (in fazele de Luna Noua si
Luna plina) numite maree de sizigii si doua momente in care mareele vor avea valori
minime, respectiv, la patrare numite maree de cvadratura.

La complexitatea fenomenului mareelor contribuie si miscarile Pamantului, de revolutie si

rotatie.

In miscarea de revolutie cand Pamantul ajunge la periheliu si acesta coincide cu

fazele de Luna plina si Luna noua, atractia va fi foarte mare determinand valori foarte ridicate
fluxului; cand afeliul Pamantului se suprapune cu fazele de patrar, atractia va fi minima si
fluxul va atinge valori foarte scazute.

Miscarea de rotatie a Pamantului de la vest la est face ca ridicarea nivelului apei

oceanului la meridianul locului sa se produca de la est la vest in mod succesiv.

In timp ce Pamantul realizeaza o miscare de rotatie completa si Luna se deplaseaza pe

orbita ei; de aceea, o noua situare a Lunii la meridianul locului se produce a doua zi cu o
intarziere de 50 minute (deci dupa 24h 50’). De aici rezulta pentru acelasi loc o amanare a
producerii fluxului cu cca 50 minute de la o zi la alta.
 Deoarece Luna se roteste in jurul Terrei peste zona intertropicala, amplitudinea maxima
a nivelului ridicat, ca si a celui coborat, se produce in regiunea ecuatoriala micsorandu-se
treptat spre poli.

Timpul de intarziere a mareelor este influentat si de factori locali, specifici in diferite

locuri de pe tarm.

Ca urmare, fiecare loc va avea timpul sau de intarziere, numit “ora portului”. Aceasta
intarziere este foarte importanta pentru intrarea si iesirea navelor din port si pentru multe
alte activitati costiere. De aceea, ora portului este calculata pentru fiecare loc in parte pe
perioade lungi de timp.

De asemenea, numarul si marimea mareelor este influentata de configuratia

tarmurilor si a selfului. In largul oceanelor cresterile medii sunt de 0,5-1,5m iar amplitudinile
mareelor nu depasesc 3m, pe cand in zona tarmurilor situatiile sunt mai complexe.

Cele mai mari amplitudini se realizeaza pe tarmurile cu golfuri adanci, selfuri extinse si
cu largi guri de varsare ale fluviilor. De exemplu: Baya Fundy din estul Canadei amplitudinea
mareelor ajunge la 19 m, in Stramtoarea Magelan la 18 m, pe tarmul Islandei la 16 m, Golful
Arabiei, 13 m in Golful Mezeu din Marea Alba, 12 m.

In zona gurilor de varsare ale fluviilor apar alte aspecte: pe fluviile adanci si largi, fluxul
patrunde activ, cu viteza mare iar pe fluviile putin adanci in care si viteza apei este ridicata,
valul mareic este mai slab.

Exemple de fluvii in care fluxul patrunde pe distante diferite: peste 1000 Km pe Amazon,
120 Km pe Dvina de Nord, 85 Km pe Peciora. Inaltimea valului de flux este de 4-5 m pe
Amazon, 3-5 m pe Sena etc. si poarta diferite denumiri: pororoca pe Amazon, bora pe
Tamisa, mascaret pe Sena.