Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
producerii reactiilor
termonucleare
Zona radiativa -
Spre centrul Soarelui este din ce in ce mai cald, iar materia este din ce in ce mai
comprimata.
In timpul unei eruptii solare o cantitate enorma de energie care se afla in
cromosfera si coroana este eliberata dintr-o data. Materia este proiectata in coroana
si particule de atomi accelerate pana la
viteze foarte mari sunt expulzate in spatiul
interplanetar. Aceste fenomene sunt insotite
de o emisie de raze X, de unde radio si, in
cazul eruptiilor mai puternice, de lumina
vizibila. Cand ajung in apropierea
Pamantului si intra in atmosfera, in special
deasupra regiunii polului nord, particulele
creeaza aurorele polare.
Patrunzand in atmosfera, ele produc raze
miscatoare frumos colorate, aurorele polare.
În emisfera nordica acestea sunt numite si
aurorele boreale; in emisfera sudica sunt numite aurorele australe. Ele au aspectul
unor perdele mari, rosiatice sau verzui, care unduiesc pe cer.
Mercur
Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare, orbitandu-l o data la fiecare 88
zile. Luminozitatea sa variaza
intre -2,0 si 5,5 in
magnitudine, dar nu este usor
de vazut fiindca cea mai mare
separare angulara (cea mai
mare elongație) fata de Soare
este de doar 28,3°, insemnand
ca se poate vedea doar imediat
dupa apusul Soarelui. De pe
suprafata uscata a planetei,
SOARELE apare de doua ori
mai mare ca de pe PAMANT
Planeta ramane inca intr-o
relativa obscuritate fiindca, in
comparatie cu celelalte
planete, putine lucruri se stiu
despre ea.
Fizic, planeta Mercur este
similara cu Luna fiindca este
brazdata de cratere. Ea nu are sateliti naturali si nici atmosfera reala. Planeta are un
nucleu mare din fier care genereaza un camp magnetic care este de 100 de ori mai
slab decat cel al Pamantului. Temperatura la suprafata planetei Mercur variaza de
la aproximativ -183.150C pana la 426.850C, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte
si fundul craterelor de langa poli fiind punctele cele mai reci.
Observatii inregistrate ale planetei Mercur dateaza din vremea sumerienilor, in al
trilea mileniu inaintea erei noastre. Romanii au numit planeta dupa zeul mesager
Mercur (in Grecia “Hermes”, in Babilonia “Nabu”), probabil datorita miscarii
aparent rapide pe cerul crepuscular. Simbolul astronomic pentru Mercur este o
versiune stilizata a capului zeului avand o palarie cu aripi, pe un caduceu, un antic
simbol astrologic. Înainte de secolul 5 i.e.n., astronomii greci credeau ca planeta e
formata din doua obiecte separate: una vizibila doar la rasarit și cealalta vizibila
doar la apus. În India, planeta a fost denumita Budha, dupa fiul Chandrei (al
Lunii). Culturile chineza, coreeana, japoneza si vietnameza fac referiri la planeta
Mercur sub denumirea de “steaua apei”, denumire bazata pe cele Cinci Elemente.
Venus
Venus este a doua planeta ca distanta fata de Soare in sistemul nostru solar.
Situata la 108 milioane km de Soare, Venus isi parcurge orbita in 225 de zile.
Rotatia in jurul propriei sale axe este foarte lenta, dureaza 243 de zile si are loc de
la est la vest, in sens invers fata de rotatia celorlalte planete, ceea ce inseamna ca
soarele rasare la vest si apune la est. Cu un diametru de 12100 km Venus , orbita sa
este cuprinsa intre cea a planetelor Mercur si Pamant.
Cunoscută ca planeta geamănă a Terrei, Venus nu are nimic în comun cu
planeta noastră în afară de diametru și masă. Venus este cu foarte putin mai mica
decat Pamantul, dar atmosfera sa este foarte diferita: in principal, aceasta este
compusa din 96% gaz carbonic si 3,5% azot. Este cea mai stălucitoare planetă și
din acest motiv a fost remarcată din timpuri imemoriale. Norii ce acoperă planeta
reflectă foarte bine lumina Soarelui, acesta fiind motivul pentru care Venus este
cea mai strălucitoare planetă. Observată de pe Pământ, planeta prezintă mereu un
disc alb-gălbui, fară detalii. S-a observat că planeta este acoperită de o pătură
foarte groasă de nori, nori ce nu lasă
caldura degajată de sol să iasă in spațiu.
Astfel se produce efectul de seră,
temperatura la sol fiind atât de mare încât
plumbul se topește. Cu toate ca distanta
pina la SOARE este de doua ori mai
mare fata de cea a lui MERCUR,
VENUS este cea mai calda planeta din
sistemul solar. O atmosfera subtire si
noroasa formata din dioxid de carbon,
retine caldura solara si invaluie planeta
cu un strat de acid sulfuric cauzat de
eruptiile vulcanice. Suprafata planetei
este formata din cimpii intinse si regiuni
muntoase modelate de vulcani sI de
riurile de lava. Se crede ca vulcanii continua sa erupa. Deoarece cantitatea
dioxidului de sulf variaza, s-au depistat regiunile calde de pe planeta.. Suprafata
planetei Venus este plina de platouri v ulcanice. Se pare ca multi vulcani sunt inca
activi. La fel ca si Mercur, Venus nu are sateliti.
Pamântul
Este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca
dimeniuni. Este cea mai mare din categoria planetelor telurice (stâncoase) şi
singura cunoscută în Univers ca fiind locuită de viaţă inteligentă Pământul s-a
format acum aproximativ 5 miliarde de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna
sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,5 miliarde de ani
în urmă. Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul
de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în
continente, iar zona acoperită de apă este
împărţită în oceane.
Atmosfera afecteaza climatul Pamantului; ne
protejeaza de radiatiile nocive venite de la
Soare; si ne protejeaza de meteoriti
deasemenea. Aerul este format din 78% azot,
21% oxigen si 1% alte gaze. Dioxidul de
carbon are o mare importanta pentru ca
prezenta lui in atmosfera mentine constanta
temperatura la sprafata planetei, prin efectul de
sera.
Prezenta oxigenului in atmosfera este un lucru remarcabil. Oxigenul este un
element foarte reactiv, combinandu-se foarte repede cu alte elemente. Oxigenul
este produs de procesele biologice ce se desfasoara pe Terra. Fara viata nu ar
exista oxigen in atmosfera.
Atmosfera influenteaza clima pe Terra, vremea pe termen scurt, dar ne si potejeaza
de raidatiile periculoase ce vin de la Soare, precum si de meteoritii ce altfel s-ar
prabusi pe sol. Satelitii aflati pe orbita au aratat ca atmosfera se dilata pe timpul
zilei si se contracta noaptea.
Nucleul Pamantului, compus din nichel-fier, se roteste foarte repede si produce un
camp magnetic. Acest camp magnetic deviaza particulele periculoase de vin de la
Soare.
LUNA
Marte
Planeta mai este cunoscută și după
numele de "planeta rosie", dupa
culoarea o are când este privită cu
ochiul liber. Înfăţişarea roşiatică a
planetei se datorează oxidului de fier
de la suprafaţă. Pe suprafața lui Marte
se pot observa detalii, dar numai prin
instrumentele astronomice. Astronomii
văd detalii ce se schimbă de la anotimp
la anotimp, calote polare ce se schimbă
de la an la an, dar și nori în atmosferă.
Marte este o planeta telurică, de doua
ori mai mică decât Terra. Ca și în cazul
celorlalte planete telurice, suprafața a fost schimbată de vulcanism, impacturi cu
meteoriți, mișcarea crustei și de fenomene atmosferice, cum ar fi furtuni de praf.
Raza planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o
zecime; este mai puţin densă, dar aria suprafeţei sale este doar cu puţin mai mică
ca aria suprafeţei uscate a Pământului. Marte are anotimpuri ce se aseamana celor
de pe Pamant. Totusi, ele sunt de doua ori mai lungi, iar distanta mai mare fata de
Soare face ca anul martian sa fie de aproape doua ori mai mare ca al planetei
noastre.
Marte are doi sateliţi
naturali, Phobos şi Deimos, ce
orbitează foarte aproape de
planetă şi se crede că ar fi
asteroizi capturaţi. De pe Marte,
mişcările sateliţilor Phobos şi
Deimos apar diferite în
comparaţie cu mişcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est şi răsare iar după
11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar este foarte lent. Aceştia sunt nişte
corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte
asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Sateliţii se mişcă în sensuri opuse,
Phobos răsărind şi apunând de câte 2 ori într-o zi marţiană.
Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot
varia intre furtuni pe areale mici si furtuni ce acopera intreaga planeta. Ele tind sa
apara cand Marte e in pozitia cea mai apropiata de
Soare, si creste temperatura la sol.
Jupiter
Cu diametrul său mare, cu masa mai mare de
două ori decât suma maselor planetelor şi cu
cortegiul său de 64 de sateliţi, Jupiter pare un sistem solar în miniatură. Jupiter este
o planetă gazoasă, având o atmosferă în care se produc furtuni gigantice. Văzută de
departe atmosfera acestei planete este străbătută de benzi întunecate. Aceste benzi
de nori sunt compuse din amoniac. Sub păturile de nori se află un strat de apă, ce
se poate vedea uneori, prin golurile din atmosferă. În atmosfera înaltă vânturile, ce
bat dinspre est spre vest, ating viteze foarte mari (peste 600 km/h) şi produc
adevărate furtuni. Uneori furtunile durează ani de zile. Se crede că agitaţia din
atmosfera lui Jupiter se produce de la energia internă a planetei, nu de la Soare
(cum este pe Terra). În centrul planetei se află un nucleu solid (roci îngheţate) de
dimensiunea Pământului.
Jupiter are un câmp magnetic mult mai puternic decât cel al Terrei (de
20.000 de ori mai intens). Se întinde pâna la 650 milioane km înspre Saturn (de
fapt depăşeşte orbita lui Saturn) şi numai câteva milioane de km înspre Soare.
Sateliţii planetei se află chiar în câmpul magnetic. Jupiter are 63 sateliti cunoscuti,
inclusiv cele patru luni galileene. Lunile Galileene ale lui Jupiter (de sus in jos):
Callisto, Ganymede, Europa si Io. Gravitaţia acestor sateliţi este atât de mică încât
ei pierd materie. Materia, în principal praf meteoritic, scapă de gravitaţia lor şi
formează un inel în jurul planetei. Jupiter este considerat un sistem planetar în
miniatură şi din cauză că are
foarte mulţi sateliţi naturali.
Jupiter are şi un sistem de
inele. Sistemul de inele are trei
componente: inelul principal,
compus din particule de praf de
pe sateliţii mai mari. Un inel sub
formă de halou (tub). Inelul
exterior, aproape transparent se
întinde de la marginea inelului
principal până depărtare de
planetă.
Saturn
Saturn este cea de a şasea planetă
de la Soare, fiind o planetă gazoasă. Este
a doua ca mărime din Sistemul solar
după Jupiter. Saturn are un sistem de
inele bine conturat, format în special din
particule de gheaţă şi o mai mică cantite
de resturi şi praf. A fost denumită după zeul roman Saturn, simbolul planetei fiind
o reprezentare stilizată a coasei acestuia. Saturn este cunoscut din tipuri preistorice
fiind o planetă strălucitoare. Primul care a observat planeta printr-un instrument
astronomic a fost Galileo Galilei. Saturn este compus în majoritate din hidrogen şi
heliu, plus urme de metan, apa, amoniac şi roci. Planeta este turtita la poli, din
cauză că planeta se roteşte foarte repede în jurul propiei axe. În centrul planetei se
află un nucleu solid metalic (fier) sau stancos.
Un strat foarte gros de nori acoperă planeta, strat pe care se pot vedea benzi
colorate diferit. Aceste benzi se formează din cauza diferenţelor de tempratură ale
gazelor din atmosferă. Saturn are şi o particularitate: este mai uşor decât apa. Dacă
ar fi aruncată într-un ocean gigantic, planeta ar pluti! Chiar şi aşa gravitaţia este
puternică, Saturn fiind una dintre planetele ce modifică traiectoria cometelor.
Câmpul magnetic al planetei este dat (ca cel al oricărei planete) de rotaţia
nucleului. Câmpul magnetic al
lui Saturn este de sute de ori mai
intens decât al Terrei. Planeta
emite un puls radio asociat cu
rotaţia nucleului. Saturn este
cunoscut pentru inelele sale.
Sunt cele mai spectaculoase din
sistemul solar. Diametrul
întregului sistem de inele este de
sute de mii de km, dar grosimea
lor este de numai câteva zeci de
metri. Inelele sunt formate din
particule de gheaţă ce au de la câţiva milimetrii la câţiva metri în diametru. Toate
aceste particule orbitează în jurul planetei cu viteze asemănătoare şi dau senzaţia
de inel solid. Există mii de inele separate de goluri, numite diviziuni. Uneori, timp
de câteva luni o dată la 15 ani, sateliții planetei lasă umbre pe inel. Saturn are 56 de
sateliţi naturali (luni). Se crede că, în jurul lui Saturn, mai există încă câteva zeci
de sateliţi ce nu s-au descoperit.
Cel mai mare satelit este Titan, cu
un diametru mai mare decât al planetei
Mercur. Titan are o atmosferă compusă
din nitrogen, asemănătoare cu atmosfera
Terrei acum 4 miliarde de ani. Se
întâlnesc sateliţi mai mici, îngheţaţi.
Sateliţi minusculi se rotesc printre inele.
Aceştia se numesc sateliţi păstori, pentru
că gravitaţia lor menţine inelele. 16 din sateliţii lui Saturn arată aceeaşi faţă
planetei, la fel ca Luna.
Uranus
Neptun
Pluto
Pluto a fost considerată cea de-a noua planetă a
sistemului solar, până când International
Astronomical Union i-a schimbat statutul, pe 24
august 2006, din planetă în planetă pitică (planetă
dwarf). Mica planeta (25 de planete ca PLUTO
incap in MERCUR, urmatoarea planeta ca
micime) PLUTO pare a fi mai mult un asteroid
facut dintr-un amestec deroca, ghiata, amoniac sI
metan. PLUTO sI singurul ei satelit functioneaza
ca o planeta dubla. CHARON, satelitul lui
PLUTO, este aproape jumatate din marimea
planetei și ar părea de pe cerul lui PLUTO ca fiind
aproximativ de sase ori marimea LUNII. Cele
doua corpuri se rotesc in jurul unui punct balansat care se afla intre ele. Cele doua
corpuri impart chiar atmosfera subtire de nitrogen a lui PLUTO. Despre Pluton se
cunosc puţine lucruri, din cauza distanţei mari de la Pământ.
Ceres
Haumea
Makemake
Makemake este a treia cea mai mare planetă pitică cunoscută în Sistemul
Solar şi unul dintre cele mai mari două obiecte din populaţia centurii Kuiper.
Eris
Eris (iniţial denumită 2003 UB313) este cea mai mare planetă pitică cunoscută din
sistemul nostru solar şi are cel puţin un satelit. Eris este un obiect din centura
Kuiper. Eris are diametrul mai mare decât cel al lui Pluto.
Asteroizii
Asteroizii sunt fragmente de roca lasate in urma de formatiunile sistemului solar
acum circa 4,6 miliarde ani. Majoritatea acestora pot fi gasite orbitand Soarele in
spatiul dintre planetele Marte si Jupiter. Regiunea aceasta, numita si Centura de
Asteroizi, contine milioane de asteroizi de diferite marimi.
Meteoriții
Centura Kuiper
Centura Kuiper este centura de materie (obiecte mici si praf ) ce înconjoară
Sistemul Solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara
Sistemului Solar. Obiectele astronomice (sau cereşti) ce se află în aşa-zisul Disc
împrăştiat sunt cele care poartă un nume colectiv de obiecte trans-Neptuniene.
Cometele
Cometele sunt corpuri cereşti mici, de aparenţă nebuloasă, care se rotesc în jurul
unui Soare. În mod normal este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Multe
comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele din ele ajung
totuşi şi în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase şi cozile lor lungi şi
strălucitoare constitue o imagine spectaculoasă. Majoritatea cometelor se apropie
de Soare doar pentru o scurtă perioadă de timp.