www.referat.

ro

ELEMENTE DE LOGICA MATEMATICA

Logica matematica este teoria stiintifica a rationamentelor matematice, sub aspectul reconstruirii formale a acestora si a explicarii structurii lor. Diviziunile stiintei logicii matematice sunt calculul propozitiilor si calculul predicatelor. O constructie lingvistica se numeste enunt daca foloseste descrierea sau comunicarea faptelor. De asemenea, enuntul reprezinta ansamblul de semne carora li s-a dat un sens. Un enunt se numeste adevarat, daca afirmatia exprimata de el corespunde unui fapt (Aristotel), iar un enunt care nu este adevarat se numeste fals. Se spune ca un enunt respecta principiul tertului exclus daca el este adevarat sau fals; de asemenea, un enunt respecta principiul non-contradictiei daca nu este simultan adevarat sau fals. Propozitia logica reprezinta un enunt despre care se stie ca este sau adevarat sau fals, insa nu si una si alta simultan. Astfel, propozitia logica respecta ambele principii: principiul tertului exclus si principiul non-contradictiei. Logica presupune ca o propozitie exprima relatii obiective intre obiectele sau fenomenele naturii, gandirii si societatii. Prin urmare, logica se intereseaza de propozitiile cu sens, adica de acele propozitii in care se afirma (sau se neaga) ca anumite obiecte ale realitatii sunt (sau nu sunt) intr-un anumit fel, au (sau nu au) anumite relatii intre ele. De aici se ajunge inevitabil la impartirea propozitiilor studiate in logica matematica in propozitii adevarate si propozitii false. O propozitie p este adevarata daca in ea se exprima ca anumite obiecte se comporta intr-un anumit fel, iar obiectele respective se comporta intr-adevar asa. O propozitie p este falsa daca in p se exprima ca anumite obiecte sau fenomene se comporta intr-un anumit fel, iar obiectele nu se comporta de fapt, astfel. O propozitie este sau adevarata sau falsa, neputand fii adevarata si falsa in acelasi timp. Exista in matematica, in alte stiinte si in viata curenta, enunturi despre care nu putem afirma cu certitudine ca sunt fie adevarate, fie false. Exista alte enunturi despre care nu putem afirma nici ca sunt adevarate, nici ca sunt false, decizia asupra adevarului

sau falsitatii lor fiind conditionata de anumite date de referinta. Aceasta delimitare ne indreptateste sa definim una dintre aceste categorii, pentru a o distinge de cealalta.

NOTATII: Propozitiile se noteaza cu litere mici ( p, q, r, s, t... sau p1, p2...) urmate, eventual, de enunt, care este scris intre ghilimele, atunci cand se doreste ca acesta sa fie precizat. De exemplu: 1) p: 1 + 1 = 2 2) q: 7 2 3) r: In orice triunghi lungimea unei laturi este mai mica decat suma lungimilor celorlalte doua. Toate aceste enunturi sunt propozitii deoarece despre fiecare se poate spune daca este adevarata sau falsa. De exemplul 1) si 3) sunt propozitii adevarate, iar 2) este propozitie falsa. O clasa extrem de larga de propozitii adevarate o constituie teoremele din matematica. Din definitie, clasa tuturor propozitiilor se descompune in doua clase disjuncte, numite valori de adevar. Astfel, daca o propozitie este adevarata, spunem ca ea are valoarea de adevar adevarul si se noteaza, in acest caz, prin semnul 1 sau A. Cand propozitia este falsa, spunem ca ea are valoarea de adevar falsul si se noteaza prin semnul 0 sau F. In ambele cazuri, 0 si 1 sunt simboluri fara inteles numeric. De cele mai multe ori, valorile de adevar sunt inregistrate intr-un asa-zis tabel de adevar. De exemplu, pentru propozitiile p, q, r considerate mai sus avem tabelul de adevar: p A/1 exprima faptul ca: 1 daca propozitia este adevarata v(p) = 0 daca propozitia este falsa In matematica se intalnesc si enunturi a caror valoare de adevar este necunoscuta. Acestea se numesc conjecturi. De exemplu: enuntul Orice numar par mai mare sau egal cu 6 este suma a doua numere prime impare este conjectura lui Goldbach, care dateaza din 1742. Pana in prezent, nu s-a reusit nici demonstrarea si nici infirmarea sa. q F/0 r A/1 De asemenea, valoarea de adevar a unei propozitii se noteaza v(p). Tabelul precedent

Definitiile si toate conceptele matematice se bazeaza pe teoria multimilor. Mai mult, metodele rationamentului matematic sunt o combinatie de argumente ale logicii matematice si teoriei multimilor. O multime este rezultatul cuprinderii intr-un singur tot a unor obiecte determinate ale perceperii sau gandirii noastre. Aceste obiecte se numesc elemente ale multimii (Cantor). Multimile se noteaza cu litere mari, iar elementele lor cu litere mici. Daca obiectul a este un element al multimii M, se scrie a M (se citeste a apartine M sau M contine pe a). Se scrie a M daca a nu este un element al lui M. Numai propozitiile singure nu sunt suficiente pentru formularea tuturor situatiilor ce apar in matematica. O versiune formalizata a limbajului matematic trebuie sa fie considerabil mai bogata. Trasaturile caracteristice limbajului matematic constau in folosirea frecventa a variabilelor si a simbolurilor speciale, precum si in posibilitatea legarii variabilelor cu ajutorul cuantificatorilor logicii predicatelor: cuantificatorul esential ( ) si cuantificatorul universal ( ). De exemplu: logica propozitiilor nu este capabila sa cuprinda urmatorul enunt privind numerele rationale: ( ) x ( ) y ( ) z (x < y => x < z < y) ceea ce, in cuvinte, inseamna: intre oricare doua numere rationale distincte se gaseste un numar rational diferit de acestea. De aceea, structurile mai fine ale enunturilor matematice apeleaza la logica predicatelor. Predicatul (sau propozitia cu variabile) este un enunt p ( x1, x2, ... xn) ce depinde de variabilele x1, x2, ... xn (n N* ), care are proprietatea ca pentru orice valori date variabilelor din multimile A1, A2, ... An el devine o propozitie logica. Deci un predicat este bine precizat de enuntul sau si de multimile in care variabilele iau valori (aceste multimi formeaza ceea ce se numeste domeniul de definitie al predicatului). Predicatele sunt unare, binare, ternare, ... dupa cum depind, respectiv de una, doua, trei, ... variabile. De exemplu: p(x): x + 2 = 4 , x Z; predicatul p(x) este adevarat pentru x = 2, dar este fals pentru x = 1. Ecuatiile, inecuatiile, identitatile sunt predicate. Teoremele matematice sunt bazate pe predicate. Propozitiile se pot compune cu ajutorul asa-numitilor conectori logici: non, si, sau dand propozitii din ce in ce mai complexe. Negatia propozitiilor: Propozitia notata p (se citeste non p), care este adevrata cand p este falsa si falsa cand p este adevarata, se numeste negatia propozitiei p.

Valoarea de adevar a propozitiei p este data in tabelul de adevar urmator:

p p 1 0 0 1 Conjunctia p ropozitiilor: Propozitia notata p q (se citeste p si q), care este aevarata daca si numai daca propozitiile p si q sunt simultan adevarate, se numeste conjunctia propozitiilor p si q. Valoarea de adevar a propozitiei p q este data in tabelul de adevar urmator: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 p q 1 0 0 0

Disjunctia propozitiilor: Propozitia notata p V q (se citeste p sau q), care este adevarata daca si numai daca este adevarata cel putin una dintre propozitiile p, q se numeste disjunctia propozitiilor p si q. Valoarea de adevar a propozitiei p V q este data in tabelul de adevar urmator: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 pVq 1 1 1 0

Implicatia propozitiilor: Propozitia ( p) V q, care se noteaza p q si se citeste p implica q, se numeste implicatia propozitiilor p, q (in aceasta ordine). In implicatia p q, propozitia p se numeste ipoteza implicatiei (antecedentul), iar propozitia q se numeste concluzia implicatiei (consecventul). Valoarea de adevar a propozitiei compuse ( p) V q este data in tabelul de adevar urmator: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 P 0 0 1 1 PVq 1 0 1 1

Observatie: Propozitia de mai sus este falsa atunci si numai atunci cand p este adevarata si q falsa, in celelalte cazuri fiind adevarata. Echivalenta propozitiilor:

Propozitia (p q) (q p), care se noteaza p q si se citeste p daca si numai daca q, se numeste echivalenta propozitiilor p si q. Valoarea de adevar a propozitiei (p q) (q p) este data in tabelul de adevar urmator: p 1 1 0 0 q 1 0 1 0 p q 1 0 1 1 q p 1 1 0 1 pq 1 0 0 1

Definitiile precedente pot fi sintetizate in urmatorul tabel de valori de adevar: q p pVq p q pq qp pq 1 0 1 1 1 1 1 0 0 0 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 0 0 1 0 0 1 1 1 Din tabelul de adevar de mai sus, se constata ca pentru a stabili daca o implicatie este adevarata (adica, pentru a demonstra o implicatie), trebuie verificat doar ca: daca ipoteza este adevarata, rezulta ca si concluzia este adevarata. De asemenea, din acelasi table, rezulta ca daca ipoteza este falsa, indiferent cum este concluzia (falsa sau adevarata), implicatia este adevarata. Tot din table se constata ca echivalenta p q este adevarata daca si numai daca ambele propozitii sunt simultan adevarate sau false. Similar calcului algebric, se poate dezvolta un calcul propozitional. Cu ajutorul unor propozitii (p, q, r..) date, aplicand de un numar finit de ori conectori logici se pot obtine propozitii complexe numite propozitii compuse. p 1 1 0 0 Calculul propozitiilor studiaza propozitiile compuse din punctual de vedere al adevarului sau al falsului lor, in raport cu valorile de adevar ale propozitiilor simple care le compun. Pentru a dezvolta calculul propozitiilor se porneste de la o colectie de simboluri fundamentale de tipul: 1) variabile pentru propozitii: p, q, rp1, p2...; 2) conectorii logici: , , V, , ; 3) simbolurile tehnice: (,) ; si, similar expresiilor algebrice, se definesc diferite expresii numite formule ale calcului propozitional, pe care il notam cu , Fie = (p,q,r) o formula in scrierea careia intra variabilele q,r; ori de cate ori inlocuim literele p,q,r cu diverse propozitii, obtinem o noua propozitie (falsa sau adevarata) care se va numi valoarea formulei pentru propozitiile p,q,rdate. O formula (p,q,r) care are valoarea o propozitie adevarata indiferent care sunt valorile de adevar ale propozitiilor p, q, r... se numeste tautologie. Doua formule si in scrierea carora intra aceleasi variabile p,q,r... se numesc echivalente si scriem = daca si numai daca pentru orice inlocuire a literelor p,q,r... cu

diverse propozitii, valorile celor doua formule sunt propozitii care au aceeasi valoare de adevar (mai corect, valorile celor doua formule sunt propozitii care apartin aceleiasi valori de adevar). Astfel, = corespunde semnului = din calcului algebric. Notiunea de predicate are o importanta deosebia in matematica. Fara a exagera, aproape orice teorema din matematica este un enunt ce contine unul sau mai multe predicate. Se numeste predicat (sau propozitie cu variabile) un enunt p(x1, x2, ... xn) depinzand de varabilele x1, x2, ... xn (n N*), care are proporietatea ca pentru orice valori date variabilelor x1, x2, ..., respectiv xn din multimile A1, A2, .....respectiv An el devinde o propozitie logica. Deci, un predicat este bine precizat de enuntul sau si de multimile in care variabilele iau valori (aceste multimi formeaza ceea ce se numeste domeniul de definite al predicatului). Predicatele sunt unare, binare, ternare,... dupa cum depind respectiv de una, doua, trei..., variabile. De exemplu: in enuntul x + 2 < 3 se vede ca daca inlocuim x cu 2, obtinem o propozitie falsa, 2+ 2<3. Daca inlocuim x cu 0, obtinem propozitia adevarata 0+2<3. Strans legata de notiunea de predicat apare notiunea de cuantificator: universal si esential. Echivalenta predicatelor: Doua predicate p ( x, y, z...), q ( x, y, z...) se numesc echivalente si se scriu p ( x, y, z...) q ( x, y, z...), daca oricum am alege valorile variabilelor x0, y0... propozitiile p ( x, y, z...)si q ( x, y, z...) au aceeasi valoare de adevar. Daca oricum am alege valorile variabilelor x0, y0... pentru care propozitia p ( x0, y0...) este adevarata, rezulta ca si propozitia q (x0, y0...) este adevarata, vom scrie p ( x, y, z...) q ( x, y, z...). Se vede ca p ( x, y, z...) q ( x, y, z...) atunci si numai atunci cand p ( x, y, z...) q ( x, y, z...) si q q ( x, y, z...) p ( x, y, z...). Propozitii universale si existentiale: Fie predicatul P(x), x D. D este domeniul in care x poate lua valori. Enuntul: pentru orice valoare admisa x a variabilei X, propozitia P(x) este adevarata este propozitie si se numeste propozitia universala atasata predicatului P (X). Se noteaza ( X), P(X). O propozitie universala este adevarata daca este indeplinita conditia explicita din enuntul ei. O propozitie universala este falsa daca nu este indeplinita conditia din enuntul ei , respectiv daca exista x0 D, astfel incat propozitia P(x0) este falsa. Fie predicatul P(X), X D. D este domeniul in care X poate lua valori. Enuntul exista cel putin o valoare a variabilei X pentru care propozitia P(x0) este adevarata este propozitie si se numeste propozitie existentiala atasata predicatului P(x). Se noteaza ( X), P(X). Propozitia existentiala este adevarata daca este indeplinita conditia explicita din enuntul ei. Propozitia existentiala este falsa daca nu este indeplinita conditia din enuntul ei, respectiv daca oricare ar fi valoarea admisa X D, propozitia P(x) este falsa.

Un rol deosebit in matematica il joaca implicatiile. Orice teorema se poate pune sub forma unei implicatii, unde cele doua predicate constituie ipoteza, respectiv concluzia teoremei. De obicei, o teorema data se numeste teorema directa. Fiind data o teorema, putem forma trei noi propozitii: reciproca teoremei, contrara teoremei si contrara reciprocei. Reciproca teoremei este implicatia care se obtine din teorema data luand concluzia teoremei drept ipoteza si ipoteza drept concluzie. Daca reciproca teoremei este o propozitie adevarata, ea se numeste teorema reciproca (TR) a teoremei date. Contrara teoremei este implicatia care se obtine din teorema data inlocuind ipoteza prin negatia ei si concluzia prin negatia ei. In cazul in care contrara teoremei este o propozitie adevarata, ea se numeste teorema contrara (TC) a teoremei date. Dupa cum stim, reciproca unei teoreme si contrara teoremei nu sunt, in general, propozitii adevarate. Fiind data o teorema, ipoteza ei este o conditie suficienta pt concluzie, iar concluzia este o conditie necesara pt ipoteza. De foarte multe ori, reciproca unei teoreme este o propozitie adevarata. In acest caz, se obisnuieste ca teorema directa si cea reciproca sa se contopeasca intr-un singur enunt folosind cuvintele de legatura: daca si numai daca sau este necesar si suficient. Un astfel de enunt il vom numi criteriu. In matematica, o teorema des folosita in rationamente (considerata aproape o axioma) se numeste principiu. O teorema de mai mica importanta este numita, simplu, propozitie, iar o teorema care ne ajuta numai la demonstrarea unei teoreme importante se numeste lema. O teorema de mai mica importanta, care rezulta in mod evident dintr-o teorema importanta, va fi numita consecinta sau corolar.