STRUCTURA

TEXTULUI NARATIV
 INSTANŢELE
COMUNICĂRII NARATIVE
• INSTANŢE CONCRETE
– Autor concret/ cititor concret
• INSTANŢE ABSTRACTE
– Autor abstract/ cititor abstract
• INSTANŢE FICTIVE
– Narator/ naratar/ personaj
 PERSONAJUL
-clasificări-
• După raportul cu realitatea
– Legendar, fantastic, alegoric, istoric
• După semnificaţia morală
– Pozitiv, negativ
• După locul/ rolul din compoziţia
operei
– Principal, secundar, episodic
• După mobilitatea în acţiune
– Mobil (dinamic), imobil (static)
• După complexitatea psihologică
– Plat, rotund
• După modul de construcţie
– Individual, colectiv
• Personaj eponim
• Protagonist/ antagonist
• Personaj-reflector
• Personaj “alter-ego”
• Personaj in absentia
• Personaj artefact (marionetă)
• Suprapersonaj
 Modalităţi de
caracterizare
• Caracterizare directă
– Făcută de narator
– Făcută de alte personaje
– autocaracterizare
• Caracterizare indirectă
– PRIN acţiuni, sentimente, mediu, vorbire, nume,
vestimentaţie, relaţii cu alte personaje
 PERSPECTIVA NARATIVĂ
(VIZIUNE, FOCALIZARE,
PUNCT DE VEDERE)
• PERSPECTIVA OMNISCIENTĂ/
FOCALIZARE ZERO/ VIZIUNE
“DINDĂRĂT” (N >P)
• PERSECTIVA INTERNĂ/ FOCALIZARE
INTERNĂ/ VIZIUNE “CU” (N =P)
• PERSPECTIVA EXTERNĂ/ FOCALIZARE
EXTERNĂ/ VIZIUNE “DIN AFARĂ” (N< P)
 CONSTRUCŢIA
SUBIECTULUI NARATIV
(ce se narează)
• ACŢIUNEA
• MOMENTELE SUBIECTULUI
• CONFLICTUL
• RELAŢII TEMPORALE ŞI SPAŢIALE
(Naraţiune retrospectivă/ analepse
Naraţiune simultană
Naraţiune predictivă/ prolepse)
 CONSTRUCŢIA DISCURSULUI
NARATIV
(cum se narează)
• INCIPIT
• FINAL
• SECVENŢE NARATIVE/ MODALITĂŢI
DE LEGARE A SECVENŢELOR NARATIVE
(înlănţuire, alternanţă, inserţie)
• EPISOADE
• PAUZE DESCRIPTIVE
• ELIPSE
 LIMBAJUL PROZEI
NARATIVE
• MODALITĂŢI ALE NARĂRII (relatare,
reprezentare, rezumat, comentariu
subiectiv al naratorului)
• VORBIRE DIRECTĂ/ INDIRECTĂ/ STIL
INDIRECT LIBER
• REGISTRU CULT/ POPULAR
• MĂRCI ALE PREZENŢEI NARATORULUI
 Stil indirect liber
• Îşi fierbea creierii căutând să născocească un mijloc care
să-l scape din ghearele hoţului şi se bucura numai la
închipuirea că ar putea găsi ceva să-l înşele cât mai cumplit...
Dar oricât se căznea, nu putea stoarce nimic. Poate dacă l-ar
mai ameninţa că va lăsa pe Ana să nască şi că nu o va mărita
niciodată? Ameninţarea i se părea atât de slabă, încât nici el
însuşi n-o credea. Cum s-o primească atunci cellalt? Mai mult
l-ar întărâta...
(Ion, Liviu Rebreanu)
• PROF. IRINA CĂPĂȚÎNĂ
• COLEGIUL NAȚIONAL „ELENA
CUZA”, CRAIOVA