Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

“ Nicolae Testemițeanu”
Catedra: Odontologie, parodontologie și
patologie orală
Noi metode în stabilirea diagnosticul afecțiunilor parodontale.
Metode radiologice în diagnosticul leziunilor parodontale. Caracteristica tabloului
radiologic
Studentă:Baciu Severina, anul V,grupa S1306
 Metodele curente de examinare a tesuturilor parodontale in scopul evidentierii bolii
parodontale se bazeaza pe evaluarea vizuala si fizica a tesuturilor, folosind una sau mai
multe tipuri de examinare.
Tipuri de examinare
1. Evaluarea tesutului gingival ( culoarea, forma si aspectul gingiei, consistenta si tonusul,
sangerarea, textura, conturul ) in vederea determinarii semnelor de inflamatie gingivala.
2. Prezenta sangerarii la sondare ( sau de la baza pungii)
3. Gradul de recesie gingivala
4. Sondarea nivelului pungii parodontale, masurarea si determinarea existentei lipsei de
atasament
5. Sondarea zonei furcatiei la dintii pluriradiculari pentru a determina daca punga
parodontala s-a extins interradicular, pozitia, numarul si dimensiunea furcatiilor
6. Determinarea gradului de mobilitate al dintilor
7. Evaluarea pozitiei dintilor
8. Evaluarea restaurarilor existente, pentru a se constata daca si in ce masura
contribuie la intretinerea inflamatiei gingivale
9. Examinarea radiografica a dintilor si osului alveolar
10. Determinarea cantitatii si localizarii depozitelor de placa si tartru
1. Evaluarea gingiei
Modificari papilare sau marginale, limitate la papilla interdentara sau papilla marginala sau modificari difuze,
implicand intraga gingie atasata si posibil o parte din mucoasa alveolara.
Culoarea- In mod normal, roz, in leziunile periodontale de durata, gingia poate devein fibroasa, mascand modificarile
de culoare. Culoarea rosie este asociata semnelor de inflamatie acuta iar culoarea albastrui-purpurie este asociata
semnelor de inflamatie cronica.
Forma – Cand gingia este inflamata, ea tinde sa se umfle si sa se largeasca, pot aparea distructii gingivale,fisuri, recesii,
papila interdentara poate sa apara tocita, bulboasa sau crateriforma.
Consistenta si tonusul- Gingia sanatoasa este fibroasa si ferm atasata de dinte si osul alveolar. In caz de inflamatie,
gingia apare moale, spongioasa, umflata, edematoasa si isi pierde atasamentul la dinte si os. In cazurile de evolutie
cronica a leziunilor parodontale, aspectul gingiei este fibros si diagnosticul va trebui confirmat prin observarea altor
semne.
Sangerarea – Este cel mai bun semn de diagnostic. Cand gingia se inflameaza, datorita contactului cu placa bacteriana,
epiteliul gingival ulcereaza si sangereaza din capialrele subiacente. Sangerarea poate fi spontana la trecerea alimentelor
sau periutei peste marginile gingivale ori la sondare
Textura – Este cel mai slab semn de diagnostic si, in general trebuie confirmat prin observarea celorlalte elemente de
diagnostic. In general, gingia inflamata devine neteda si stralucitoare.
2. Orice sulcus bolnav, cu modificari inflamatorii va sangera la sondare, ceea ce inseamna ca exista déjà o
punga. Punga poate fi gingivala sau parodontala.
– Punga gingivala- apare in gingivite, cand nu s-a produs migrarea apicala a epiteliului jonctional.
– Punga parodontala – apare in parodontite, cand inflamatia produce migrarea apicala a epiteliului jonctional si
pierderea osoasa. Intre metodele enumerate mai sus, sangerarea la sondare ( “ bleeding on probing”, BOP) pare
a fi cea mai buna si cea mai predictiva masura a viitoarei pierderi de atasament. Lang ( Lang NP, Nyman, Adler
R, Joss A, “ Absence of bleeding on probing – a predictor for periodontal health”, J. Clin Periodont, 1991) a
demonstrat o acuratete de 20% la BOP in prognozarea unei pierderi de 1 mm atasament dupa o perioada de 2 ani
si o acuratete de 5 % pentru pierderea de 2 mm atasament dupa aceasta perioada. Zonele examinate care nu au
sangerat nu au pierdut atasament.
Sangerarea la sondare este de aceea un semn slab de prevedere a pierderii de atasament si a bolii parodontale ( cu
o larga incidenta a rezultatelor fals negative), dar un bun semn de prognostic ( cu o incidenta scazuta a
rezultatelor fals positive) al sanatatii parodontale.
3. In practica, s-a demonstrate ca pacientii cu un scor BOP < 20%, au un risc scazut al pierdere a de atasament
in anumite zone. Acest scor de < 20% este folosit ca tinta de atins la pacientii pentru care s-a hotarat continuarea
programului de terapie.
4. Determinarea clinica a nivelului atasamentului poate incorpora multe surse de eroare;
• Dimensiunea sondei variaza de la un tip la altul; aceasta ar trebui standardizata, insa in mod current se folosesc sonde cu
varful de 0,4-0,5 mm
• Materialul din care e confectionata sonda
• Plasarea sondei si punctul de referinta
• Acuratetea masuratorii
• Forta exercitatta asupra sondei
• Depozitele subgingivale
• Starea tesutului gingival
• Forma si alinierea dintilor
5. Afectarea furcatiilor poate fi detectata atat prin masuratori clinice cat si radiologice, in special la molarii inferiori. La cei
superiori, detectare radiologica a afectarii furcatiei este dificila.
6. Cresterea gradului de mobilitate a dintilor reflecta pierderea progresiva a atasamentului. Aceasta poate surveni in doua
moduri: Pierderea osului ca rezultat al procesului inflamator poate duce la scaderea inaltimii totale a procesului alveolar si
suportului dintilor sau datorita fortelor excessive aplicate asupra dintilor ceea ce are ca efect resorbtia peretilor alveolari,
largirea spatiului ligamentului periodontal si distrugerea fibrelor acestuia. Clinic, rezulta un grad crescut de mobilitate.
7. Pozitia dintilor poate avea un effect semnificativ asupra osului si asupra anatomiei tesutului moale din jurul unui dinte sau
unui grup de dinti cat si asupra abilitatii pacientului de a indeparta placa din zonele respective.
8. Restaurarile protetice existente pot contribui la retentia de
placa in mai multe feluri. Restaurarile supraconturate in
vecinatatea gingiei formeaza o nisa in care tinde sa se
acumuleze placa si care este dificil de igieniza de catre
pacient. Intre restaurare si dinte exista un spatiu in care
patrunde placa si de unde este dificil de curatat. Marginile
restaurarii depasesc nivelul preparatiei dintelui, indepartarea
placii de catre pacient fiind imposibila in acest caz.
9. Radiografiile conventionale prezinta o sensibilitate scazuta (
un numar mare de rezultate fals negative ) dar o specificitate
crescuta ( un numar mic de fals positive), din acest motive ele
sunt utile numai in detectarea defectelor periodontale.
Majoritatea radiografiilor nu inregistreaza pierderea de os
alveolar decat atunci cand 30-50 % din osul mineral a fost
distrus. Astfel, radiografia nu poate fi folosita in detectarea
modificarilor minore ale densitatii osului alveolar. Aceasta
trebuie combinata cu masurarea nivelului atasamentului.
10. Nivelul tartrului si al placii bacteriene sau al recesiilor
indica susceptibilitatea pacientului la boli distructive iar
prezenta factorilor care favorizeaza retentia placii ( restaurari
protetice ), precum si starea generala a dentitiei ofera informatii
valoroase in vederea viitoarei terapii a pacientului si asupra
prognosticului acesteia.
Bibliografie:

 Cariologie și odontoterapie restauratorie.Andrei A.Iliescu,Memeț Gafar-

București,editura Medicala 2006.