7.

Componentele dinamicii naturale a populaţiei

mondiale. Modele teoretice explicative, politici
demografice şi previziuni (curs de aprofundare)
• Principalul model teoretic explicativ al evoluţiei componentelor dinamicii
naturale a populaţiei este acela al tranziţiei demografice.
La baza teoriei tranziţiei demografice stau observaţiile asupra diferenţierii
dinamicii naturale în spaţiu care pot fi sintetizate în cele patru tipuri de
bilanţ natural prezentate. Deşi larg acceptată, această teorie este criticată de
unii specialişti care contestă mai ales universalitatea sa. Se consideră astfel,
că acest model teoretic ar corespunde în primul rând statelor dezvoltate din
Europa şi America de Nord, în celelalte continente existând propriile modele
de evoluţie, adaptate contextului cultural, socio-politic şi economic specific.
• Tranziţia demografică în formularea sa teoretică este o descriere schematică
a schimbărilor demografice care caracterizează istoria contemporană a
omenirii. Pleacă de la constatarea că Nb şi Mb sunt într-o scădere continuă
odată cu modernizarea economică şi culturală. Conform acestui model,
există un decalaj cronologic între scăderea Nb şi cel al Mb care generează
explozia demografică.
Iniţiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry (1909) care propunea trei faze de
regim demografic : 1) primitivă; 2)intermediară; 3) contemporană.
W. Thomson (1929) a preluat ideea lui Landry, iar teoria în sine a fost
formulată de către F. Notenstein (1945) care îi asigură şi o explicaţie clară,
cauzală, stipulând că modelul demografic european este universal. Şi acesta
distinge trei tipuri de creştere naturală a populaţiei:
- „high potential growth” (debutul exploziei demografice);
- „transitional growth” (explozia demografică în derulare);
- „incipient decline” (restrângerea exploziei şi echilibrarea nivelului Nb şi Mb
la un nivel redus).
• Tranziţia Nb şi Mb este atât un proces social inovator cât şi un fenomen
cultural. Difuziunea sa în spaţiu se desfăşoară în sens descendent în lungul
scării socio-spaţiale: de la păturile aflate în avangarda modernizării
(burghezie, intelectualitate) spre cele situate la baza societăţii (muncitori,
agricultori) şi dinspre marile metropole spre oraşele mai mici sau localităţile
rurale. Această teorie este verificată în practică de numeroase studii,
constituind unul din cele mai tipice modele teoretice din ştinţele sociale.
• Această tranziţie implică şi o schimbare a structurilor demografice (pe
vârste) sau a comportamentului demografic (nupţialitate, divorţialitate etc.).
• Critica principală care poate fi adusă acestui model derivă din
imposibilitatea explicării tendinţelor manifestate în faza finală şi din
dificultatea includerii politicilor guvernamentale (variabile adesea) în
ecuaţia evoluţiei demografice.
Este motivul pentru care a fost propus un nou model, cel posttranziţional sau “a
celei de-a doua tranziţii demografice (van der Kaa, 1997, 2001), verificat în
Europa. Acesta presupune că după finalizarea tranziţiei demografice
urmează o perioadă în care Nb şi Mb, oscilează în jurul unui plafon de
echilibru, alternând perioade în care Mb este în creştere datorită îmbătrânirii
cu perioade de relativă redresare a Nb.
Acest model teoretic este tot mai plauzibil în condiţiile în care în multe state
dezvoltate ISF a scăzut mult sub pragul de înlocuire, situaţie considerată
imposibilă înainte de 1980. El nu poate fi înţeles în afara teorie tranziţiei
demografice, motiv pentru care cele două faze posttranziţionale (faza de
declin demografic şi faza de redresare), sunt adesea văzute drept faze ale
modelului clasic.
Tipul de tranziţie demografică lentă, specific statelor din NV Europei
 Tipul de tranziţie demografică de amplitudine medie, specific
la 1000 locuitori Europei Sudice (Spania)
40,0

35,0 N M

30,0

25,0

20,0

15,0

10,0

5,0

0,0
00

06

12

18

24

30

36

42

48

54

60

66

72

78

84

90

96

02

08
19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

20

20
la 1000 locuitori Tipul de tranziţie demografică puternic influenţată de
politicile demografice - E Europei, E Asiei, (România )
45,0
40,0 N M
35,0
30,0
25,0
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200 201
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
 Tipul de tranziţie demografică rapidă - E, SE, Tipul de tranziţie demografică
SV Asiei, America Latină ( Coreea de Sud)
la 1000 locuitori
la 1000 locuitori foarte rapidă (Iran)
50
60
45 N
N
M 50 M
40
35
40
30
25 30

20
20
15
10 10

5
0
0
50

56

62
68

74

80

86

92

98

04

10
1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010
19

19

19
19

19

19

19

19

19

20

20
 Perspectivele evoluţiei populaţiei globale
• Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este o temă de maxim interes care
preocupă numeroase instituţii internaţionale, antrenând tot mai mulţi
cercetători. Baza previziunilor o constituie modelele de prognoză, printre
care şi cel al tranziţiei demografice.
• Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile foarte strânse dintre
creşterea populaţiei şi dezvoltare. În ultimii ani a sporit numărul studiilor de
prognoză asupra perspectivelor evoluţiei populaţiei la nivel mondial şi la
nivelul diferitelor state, studii generate de problemele pe care le-a pus
explozia demografică. Aceste prognoze se bazează pe următoarele mijloace
de analiză:
- Extrapolarea tendinţelor actuale de evoluţie a natalităţii şi a mortalităţii;
- Analiza tendinţelor de modificare a comportamentului demografic, în
funcţie de creşterea nivelului de trai;
- Influenţa pe care o poate avea asupra natalităţii şi mortalităţii structura pe
grupe de vârstă a populaţiei şi modificările care vor interveni în această
structură (prin creşterea ponderii vârstnicilor şi reducerea celei a tineretului);
- Efectele politicii demografice a statelor.
Toate aceste mijloace de analiză sunt cunoscute pentru perioada anterioară, dar
nu pot fi anticipaţi decât cu o marjă de eroare destul de mare, unele
accidente politice majore – cazul căderii comunismului de ex., putând
conduce la “surprize” (instalarea deficitului natural în cele mai multe state
fost-comuniste din Europa, în acest caz).
Mult timp, analiştii au pornit de la ipoteza existenţei unui prag minim al ISF
(2,1) sub care nu s-ar fi putut coborî, tendinţele din unele state europene
(Germania, Ungaria) fiind considerate conjuncturale.
Generalizarea unei fertilităţi reduse, nu numai în Europa, a determinat
organismele internaţionale de prognoză, după 1980, să revizuiască aceste
analize în fiecare an, atât de rapide şi, de multe ori, neaşteptate, au devenit
evoluţiile. Astfel, până în 1977 populaţia Globului era estimată pentru anul
2000 la minimum 6,3 Md. loc., conform ipotezei unui ISF de 2,1 în statele
dezvoltate şi în cădere liberă în statele în curs de dezvoltare. Această
prognoză s-a dovedit aproape de realitate, doar cu 4% mai mare (6,06 Md.
loc.), diferenţa fiind rezultatul scăderii notabile a fertilităţii în Europa şi în
câteva state în curs de dezvoltare cu o politică denatalistă.
• În prezent, aceste prognoze pleacă de la trei ipoteze: una înaltă, una medie şi
una joasă, bazate pe continuarea tendinţelor actuale sau modificarea acestora
în sens pozitiv şi negativ. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste
ipotezele joase, cu tot optimismul unor specialişti.
• Politica demografică a statelor poate fi o variabilă demnă de luat în calcul,
deşi cuantificarea sa este relativă. De ex., prognozele referitoare la Rusia au
fost revizuite în ultimii ani datorită unei spectaculoase redresări a natalităţii,
urmare a unor politici de sprijinire a familiei. Previziunile ONU au fost, prin
urmare, ajustate: de la 136 mil. loc. pentru anul 2025 (conform prognozei
din anul 2000), la 141 mil. (conform prognozei din 2012).
• Organismele internaţionale au avut un succes limitat în impunerea unei
politici denataliste în statele în curs de dezvoltare (în afara celor care le-au
aplicat voluntar), începând cu anii ’80 modificând discursul: în locul
obiectivului de limitare a creşterii demografice a fost pus acela al sănătăţii
reproducerii. Ultimele conferinţe asupra populaţiei (Mexico –1984, Cairo-
1994, Beijing –2000, Tours – 2005 etc.) au mizat pe acest obiectiv, cu cele
trei componente ale sale: planificarea familială, reglarea fecundităţii,
maternitatea fără risc.
 Evoluţia natalităţii şi a mortalităţii în N
la 1000 locuitori Federaţia Rusă (1990-2012)
M
18,0
16,0
14,0
12,0
10,0
8,0
6,0
4,0
2,0
0,0

2
90

92

94

96

98

00

02

04

06

08

pr 10
01
19

19

19

19

19

20

20

20

20

20

20

.2
ev
• O rezistenţă puternică a împiedicat includerea oficială în documentele
internaţionale a componentei care autoriza sterilizarea şi avortul. Tot în acest
context s-a ajuns la un consens în privinţa scăderii continui a natalităţii care va
atinge probabil la nivel mondial circa 16‰ în 2025, iar mortalitatea va
înregistra o creştere redusă, până la 10‰, nivelul actual (8‰) fiind considerat
plafonul minim. Astfel va rezulta o creştere minimă, de circa 6‰, aplicată însă
la o masă de populaţie mult mai mare.
• Previziunile anterioare, de 10 Md. loc. în 2050, cu o plafonare la circa 10,5 md
în anul 2100, par deja improbabile, ultima prognoză din 2012 a Population
Reference Bureau (organism al ONU), prevede o variantă medie de 10,596 Md..
Prudenţa este totdeauna necesară în acest domeniu, iar autorii care s-au dovedit
mai pesimişti au fost mai aproape de realitate. În acelaşi document, pentru anul
2025 este avansată cifra de 8,082 Md. loc.
• Plafonarea la un nivel de circa 8-9 Md., este mult mai probabilă, posibil mai
devreme de anul 2100. Nu este exclusă nici intrarea Planetei într-o „iarnă
demografică”, adică în descreştere şi îmbătrânire, aşa cum se prezintă deja
situaţia în Europa şi estul Asiei. De remarcat că această evoluţie pare destul de
logică în contextul mondializării. Date fiind particularităţile exploziei
demografice din ţările Lumii a Treia, situaţia ar putea deveni chiar mai gravă
decât cea actuală a Europei. Este de altfel, ceea ce demonstrează rapida
descreştere a sporului natural în multe state din aceasta categorie, în ultimele
două decenii (în Siria de la 35,4 în 1990 la 20,0 în 2011; în Iran de la 25,5 la
12,5 în 2011; în Nicaragua de la 34,2 la 18,6; în Peru de la 23,9 a 14,6; chiar
înstatul african Ghana, de la 31,6 la 21,4, în acelaşi interval). Şi-au încetinit
ritmul de creştere foarte mult state cu pondere mare în populaţia mondială
(India, Bangladeş, Indonezia, Pakistan, Brazilia), doar continentul african
opunând “rezistenţă”, deocamdată acestei tendinţe.
• După datele Biroului pentru Recensământ al S. U. A., în următoarele decenii
natalitatea va continua să scadă, coborând de la 21,0 ‰, în anul 2003, la
16,0 ‰, în anii 2020 – 2025 iar după prognozele prezentate la Congresul
Internaţional al Populaţiei, de la Tours, numărul mediu de copii născuţi de o
femeie pe parcursul vieţii se va reduce de la 2,8, în 2003, la 1,8, în anul
2050. Această previziune s-a dovedit corectă dacă ne raportăm la valorile
publicate recent de PRB: natalitate, 20‰ şi ISF, 2,4.
Această scădere va fi mai rapidă decât aceea a mortalităţii iar tendinţa de
reducere a sporului natural (în valori relative şi absolute), înregistrată încă
din 1965, va continua şi ea, per total, acesta coborând la valori de circa 8,8
‰ în anul 2020 şi de circa 4,2 ‰ în 2050.
Se vor menţine totuşi importante diferenţe regionale, cu o scădere mai lentă a
sporului natural în statele Africii centrale, vestice şi estice unde mortalitatea
este în prezent foarte ridicată.
La reducerea natalităţii va contribui, în primul rând, ridicarea generală a
standardului cultural de viaţă al maselor largi, prin alfabetizare ş.a., mai ales
din ţările în curs de dezvoltare, apoi – reducerea influenţei confesiunilor
tradiţionaliste asupra acestor mase precum şi creşterea gradului de
urbanizare. Odată cu restrângerea natalităţii un rol din ce în ce mai mare în
asigurarea sporului natural al populaţiei mondiale, mai ales în actualele state
în curs de dezvoltare, va reveni ponderii populaţiei feminine în vârstă de 15
– 45 de ani, pondere care va ajunge însă la valori anormal de mici în
actualele state dezvoltate.
• Se va modifica substanţial, distribuţia populaţiei pe continente, deoarece
populaţia ţărilor în curs de dezvoltare va creşte puternic, de la 5 814 mil. loc.
(82 % din total, în anul 2012) la 6 789 mil. loc., în anul 2025 (84,2 %), în
timp ce populaţia statelor dezvoltate (deşi numărul acestora va creşte, prin
trecerea în rândul statelor dezvoltate a unor actuale ţări în curs de
dezvoltare) va creşte mult mai încet, de la 1 243 mil. loc., în anul 2012 (18%
din total) la numai 1 292 mil. loc., adică doar 15,8 % din total.
• Deosebit de puternică va continua să fie creşterea populaţiei în centrul,
vestul şi estul Africii (unde se prognozează menţinerea, pentru anii 2015 –
2025, a unui ritm mediu anual de creştere de peste 25 ‰, în R. D. Congo,
Angola, Ciad, Somalia, Madagascar ş.a.), în Asia de Sud-Vest (cu un ritm
asemănător, în Yemen), în Asia central-sudică (Afganistan). Chiar dacă şi în
aceste state natalitatea este în scădere, creşterea demografică se va menţine,
datorită volumului actual impresionant al tineretului, tineret care va ajunge
la vârsta maturităţii în deceniile următoare.
• Principalele state din Lumea a Treia îşi vor ridica, evident, ponderea în
populaţia mondială, începând cu India (1 691 mil. loc., prognozaţi pentru
anul 2050) şi continuând cu: Nigeria (402 mil. loc.), Pakistan (314 mil. loc.),
Indonezia (309 mil. loc.), Bangladeş (226 mil. loc.), Brazilia (213 mil. loc.),
R. D. Congo (194 mil.), Etiopia (166 mil.), Filipine (154 mil.), Mexic (148
mil.), Tanzania (138 mil.), Egipt (135 mil.) şi Vietnam (110 mil.). Va creşte
substanţial şi populaţia majorităţii statelor africane.
• În schimb, datorită ritmului de creştere moderat, cu tendinţe spre stagnare şi
apoi de declin, R. P. Chineză va ajunge la nu mai mult de 1 402 mil. loc., în
anul 2025. China îşi va pierde, probabil din 2023, primul loc în ierarhia
statelor Globului iar ulterior populaţia chineză va intra în diminuare, urmând
să coboare la nivelul a 1 310 mil. loc. în anul 2050.
• O problemă care a fost târziu conştientizată este aceea a multor state din aria
minieră a Africii australe (Africa de Sud, Zimbabwe, Botswana, Lesotho
etc.), unde, din nou, cu totul în alt sens decât în majoritatea statelor în curs
de dezvoltare şi indiferent ce se va întâmpla, populaţia va intra într-un
proces de reducere, datorită răspândirii ieşite din comun a bolnavilor de
S.I.D.A. – pentru Africa de Sud, de exemplu, experţii O.N.U. prevăd o
stagnare a populaţiei. Modul în care este afectată de această boală o
proporţie extrem de mare a populaţiei, mai ales feminine, poate avea efecte
negative pe termen lung, deocamdată greu de estimat.
• În statele dezvoltate ale Europei Central-Sudice (Germania, Austria, Italia,
Portugalia etc.), ca şi în Japonia, unde indicele de înlocuire a generaţiilor a
coborât deja sub valoarea de 0,8, tendinţa actuală de stabilizare a populaţiei
prin intermediul imigraţiei, va trece cu siguranţă într-un declin demografic
alarmant, ceea ce va pune serioase probleme asigurării cu forţă de muncă a
activităţilor economice, îngrijirii persoanelor vârstnice sau bolnave ş.a..
Situaţii preocupante sunt acelea din Germania (unde populaţia se va
restrânge, chiar dacă va fi compensată, parţial, de imigraţie, de la 81,8 mil.
loc., în anul 2011, la 79,2 mil. loc., în anul 2025, şi la 71,5 mil. loc., în anul
2050), Italia (cu o reducere de la 60,9 mil. loc., în anul 2011, la 55 mil. loc.,
în 2050) ş. a.
• Neobişnuită şi preocupantă este situaţia din fostele state cu economie
centralizat-planificată din Europa Răsăriteană, unde, la o natalitate în
scădere se adaugă o creştere îngrijorătoare a mortalităţii şi, în special în
România, Bulgaria şi Ucraina, o considerabilă emigraţie: de exemplu,, în
România de la 20,3 mil. în 2011 se va ajunge, în cel mai fericit caz, la 15
mil. în anul 2050 iar Bulgaria, în aceeaşi perioadă va scădea de la 7,2 la 5,5
mil., situaţii similare fiind şi în Serbia, Ucraina, R. Moldova etc.
• În ceea ce priveşte statele din America de N, Australia şi Noua Zeelandă,
acestea îşi vor mai menţine, un timp, un ritm moderat de creştere, bazat într-
o măsură considerabilă pe imigraţie, ca şi pe o natalitate ceva mai ridicată
decât aceea din Europa (SUA ajungând la 423 mil. loc. în 2050), dar şi
acestea vor intra, mai târziu, în involuţie. Chiar unele state în curs de
dezvoltare din America Latină (Cuba, Uruguay, posibil Brazilia, Chile) şi
din Asia de SE (Thailanda, Singapore) vor avea un bilanţ natural negativ.
• Există opinia că accentuarea acestor disproporţii, fenomen în mare parte
obiectiv şi imposibil de combătut în totalitate, ar putea duce la adâncirea
decalajelor actuale, încă destul de grave, care separă statele dezvoltate de
cele în curs de dezvoltare, din punctul de vedere al standardului de viaţă.
Necesitatea unor măsuri coerente pentru îndepărtarea subdezvoltării se
impune chiar şi dacă luăm în consideraţie numai situaţia actuală, când încă
peste jumătate din populaţia lumii trăieşte în state cu un PIB pe locuitor
foarte redus. O mare parte din populaţia mondială încă este confruntată
zilnic cu problema foametei persistente - se apreciază că aproximativ 840 de
mil. de oameni, în primul rând din Africa Subsahariană şi din S Asiei, trăiesc
şi astăzi într-o stare de subnutriţie permanentă, neavând la dispoziţie un
consum alimentar energetic normal, de 2700 Kcal / zi.
• În consecinţă, creşterea atât de diferenţiată, în perspectivă, a populaţiei
statelor Globului impune acordarea, pe plan internaţional, a unei atenţii
deosebite accelerării creşterii economice a statelor afro-asiatice şi latino-
americane. Deocamdată, însă ritmul în care are loc creşterea produsului
naţional brut nu este peste tot satisfăcător, mai ales în statele continentului
african - pentru anii 1986 – 1995 acest ritm mediu anual a fost în Africa de
numai 1,9 % (la o valoare medie a sporului natural de 2,9 %), rezultând o
înrăutăţire permanentă a standardulu general de trai.
Ulterior, în acelaşi continent, în anii 1996 – 2002, ritmul mediu de creştere al
P.N.B. deşi a crescut până la 3,1 %, nu a depăşit decât cu puţin sporul natural,
care a fost de circa 2,4 % anual, rezultând o îmbunătăţire lentă a stării materiale
a populaţiei, situaţie perpetuată după această dată. Stări economice preocupante
sunt înregistrate în unele state africane în care ani la rând s-au produs reduceri
ale PNB (R. D. Congo, Zimbabwe, Madagascar, Guineea-Bissau, Eritreea,
Burundi ş.a.) Nici în alte continente nu lipsesc astfel de situaţii critice, ca în
unele state ale Americii Latine (Argentina, Uruguay, Haiti, o sumă de insule din
Antilele Mici), în sudul Asiei (Nepal), Oceania (Papua – Noua Guinee) etc.
• Având în vedere diferenţele existente în distribuţia populaţiei pe Glob,
menţinute prin inerţie, schimbările vor fi spectaculoase, aşteptându-se o
ascensiune continuă a Africii, care va însuma probabil în momentul plafonării
20-25% din populaţia mondială şi un regres continuu al Europei şi Americii de
Nord care nu vor însuma mai mult de 10%. Asia va înregistra o uşoară scădere a
ponderii, îndeosebi datorită previzibilei intrări a Chinei în faza de deficit
demografic, iar America Latină îşi va menţine actuala pondere, dată fiind
speranţa de viaţă la naştere mai ridicată. Acest tablou arată o deplasare a
centrului de greutate al populaţiei mondiale spre regiunile calde ale Planetei.
Această situaţie poate fi sensibil modificată de migraţii, fenomen greu de
prevăzut şi controlat, devenit o necesitate atât pentru ţările de plecare (datorită
imposibilităţii asigurării de locuri de muncă numeroşilor tineri), dar şi în cele de
primire (impus de deficitul de forţa de muncă tînără). Pentru multe state
europene imigraţia este singura sau principala sursă a creşterii populaţiei. Acest
fenomen poate genera în regiunile de plecare scăderea drastică a ritmului de
creştere demografică, fie prin prelevarea unei părţi din populaţia tînără, fie prin
modificarea comportamentului demografic datorită „contaminării”, fenomen
observat la scară mondială în Botswana, datorită emigraţiei spre R.S.Africană
sau în Porto Rico, unde o emigraţie puternică este dirijată spre S.U.A.
• Disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare se va
accentua la maximum, primele abia vor mai cumula 10% în perspectiva
avansată, dar vor continua să concentreze cea mai mare parte a economiei
mondiale. Consecinţele asupra standardului de viaţă, suprasolicitarea unor
medii naturale fragile, pot fi previzibile, ca şi destabilizarea situaţiei politice,
simptomele acestei crize fiind resimţite în anii 1990 în unele state africane
(Ruanda, Somalia). Una din „speranţele”evitării bombei demografice constă
tocmai în accentuarea unor disfuncţiuni în ţările slab dezvoltate : sărăcie
generalizată, stare sanitară precară, conflicte interetnice, epidemii, etc., toate
cu efecte în bilanţul natural prin creşterea mortalităţii (situaţie frecventă în
Africa de astăzi).
• O soluţie umanistă ar fi practicarea unor măsuri care săre reducă enormul
decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltării economice şi culturale.
De exemplu, la o medie mondială de 2500 kcal/loc., în Africa nu se asigură
nici 2000, pe când în Europa şi America de Nord se depăşesc 3000-
3500kcal/loc., la aceasta adăugându-se şi structura deficitară în proteine de
origine animală. În statele avansate P.N.B./loc. atinge valori impresionante,
chiar remaniat la puterea de cumpărare (33460 U.S.D./loc. în anul 2001), dar
în cele africane rareori depăşeşte 2000 U.S.D./loc. Tot în Africa, rata anuală
de creştere economică nu reuşeşte să compenseze creşterea naturală a
populaţiei, antrenând o scădere a P.N.B./loc.
Asia prezintă o situaţie deosebită, pe fondul unei creşteri economice fără
precedent (5-10% anual) care depăşeşte cu mult ritmul creşterii anuale a
populaţiei. Astfel, dacă Africa Subsahariană prezintă o medie de 1970
USD/loc. în 2010 (2120 U.S.D./loc. în 2001) Asia depăşea 6860 faţă de
4320 în anul 2001).
Cu toată creşterea economică decalajul faţă de ţările dezvoltate se menţine, creşterea
fiind aplicată la un volul relativ redus al P.N.B.. Totuşi avansul unor state ale „Lumii
a Treia” în economia mondială este previzibil, China fiind deja prima putere
economică mondială (loc contestat de unii) iar Brazilia şi India ocupă poziţiile 7 şi
8. State precum Coreea de Sud, Mexic, Argentina, Thailanda, Indonezia, Turcia,
ocupă deja un loc de prim-plan în economia mondială. Creşterea stocului de produse
alimentare s-a făcut în ultimele decenii tot pe seama ţărilor dezvoltate (cu excepţia
Asiei Musonice) încât statele sărace, mai ales cele din Africa, au devenit complet
dependente din punct de vedere alimentar.
• Fără a adopta o viziune malthusianistă, se poate aprecia totuşi că raportul dintre
populaţie şi resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problemă cu
caracter regional şi relativ, fiind dependentă de modul în care omul reuşeşte să-şi
adapteze la propriile necesităţi, favorabilitatea mediului. Problema Lumii a Treia nu
este suprapopularea, Africa are doar 35 loc./Km2, ci eficacitatea utilizării forţei de
muncă şi a resurselor. Ori din acest punct de vedere, dat fiind nivelul scăzut al
tehnicilor agricole (ocupaţia de bază este agricultura în aceste state), necesarul de
energie umană este imens. Scăderea populaţiei nu ar face decât să agraveze situaţia
prin deficitul de forţă de muncă astfel creat.
• Problema populaţiei optime este discutabilă chiar dacă unii autori au încercat să dea
răspuns acestei chestiuni. De exemplu, J.Cohen, prin diverse calcule ajunge la
concluzia că populaţia optimă a Planetei este cea de 2 miliarde locuitori chiar dacă
aceasta poate hrăni 150 miliarde, în prezent umanitatea aflându-se între limitele
maximale, suportabile, ale populaţiei, situate între 4-16 md. Cei mai mulţi autori
sunt în prezent sceptici în ce priveşte următoarea dublare a efectivelor populaţiei
Globului, după ce ultima,(1950-1987) a fost cea mai rapidă (Chesnais, 1997). Chiar
dacă „deriva demografică a continentelor” se va menţine, explozia demografică nu
se va mai manifesta la acelaşi nivel şi va fi oricum combinată cu implozia
demografică în care tinde să plonjeze întregul grup al statelor dezvoltate la care se
adaugă „noile state industriale”.
 Evoluţia populaţiei mondiale în perspectiva anului 2100
Regiunea Populaţia (milioane locuitori)
(continentul)
2011 2050 (varianta 2100 (varianta 2100 (varianta 2100 (varianta
medie) medie) joasă) înaltă)

TOTAL 7057 9623 10596 7995 15455

MONDIAL
Asia 4260 5284 5450 4310 6176

Europa (incl. 740 732 524 372 668

Fed.Rusă)
Africa 1072 2339 3374 2250 7109

America de 349 471 451 357 504

Nord
America 599 740 725 657 914
Latină
(incl.Mexic
Oceania 37 57 72 49 84

România 20,3 17,4 13,4 7,4 15,2