Efectele demografice ale migraţiei

Problematica migraţiei interne sau internaţionale reprezintă în ultimii ani o preocupare

constantă, cu precădere a cercetătorilor din ştiinţele sociale şi - într-o anumită măsură –
factorilor de decizie politică din România. Această preocupare este în strânsă legătură cu
constatările analizelor demografice fie că vorbim de cifrele statistice centralizate la nivel
naţional fie că vorbim de proiectarea evoluţiei populaţiei ţării noastre pe termen mediu şi lung.
Fenomenul migratoriu are în ştiinţele sociale o dublă perspectivă - sociologică şi demografică:
- din perspectivă sociologică migraţia se referă la deplasarea unor persoane dintr-o
zonă în alta cu schimbarea domiciliului. Dacă acest fapt a avut loc, atunci vorbim de migraţie
definitivă la fel cum, deşi o anumită perioadă de timp a trecut, migraţia este doar circulatorie1
(cu revenire). De asemenea se diferenţiază şi alte tipologii specifice: migraţie internă/externă;
migraţie după locul de plecare-sosire (rural-urbană şi reciproc; migraţie rural-rurală şi urban-
urbană); migraţie legală/ilegală etc. Tot din perspectivă sociologică se deschide aplicativ un
câmp larg de cercetare socială care este încă la începuturile sale (de la analiza motivaţiei de a
migra la analiza costurilor şi beneficiilor sociale şi economice ale migraţiei etc.).
- din perspectivă demografică migraţia poate fi interpretată ca şi mişcare teritorială
(prin emigrare şi/sau imigrare) care se adaugă mişcării naturale a populaţiei (prin naşteri şi
decese).
Evident că cele două perspective sunt complementare însă pentru unii autori
perspectiva sociologică este mai cuprinzătoare. Astfel, T. Rotariu2 este de acord cu acest lucru
şi avansează ideea unor dimensiuni specifice prin intermediul cărora putem studia fenomenul
migraţiei: dimensiunile demografică, geografică, economică şi juridică. O perspectivă
integratoare o regăsim şi în cadrul cercetărilor întreprinse şi de diverse organisme suprastatale:
Banca Mondială sau Organizaţia mondială pentru migraţie.

1
Aici se include şi fenomenul navetismului şi, mai nou, ceea ce presa din România a consacrat deja, fenomenul
euro-navetismului!
2
A se vedea vol. Sociologie (coord. T. Rotariu, P. Ilut), Ed. Mesagerul, Cluj- Napoca, 1996, pp. 232-233

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Revenind la influenţa migraţiei asupra situaţiei demografice dintr-un spaţiu social bine
delimitat trebuie avute în vedere, de exemplu, următoarele tipuri de influenţe:
-oscilaţiile care apar în ce priveşte volumul total al populaţiei (fie că vorbim de
populaţia prezentă, fie de estimările pentru populaţia prezentă/absentă temporar). Aceste
evoluţii trebuie privite diferenţiat după populaţia de sosire şi populaţia de plecare.
-influenţa migraţiilor asupra sporului natural (ca diferenţă între naşteri şi decese) în
zonele de sosire ale migranţilor!
-raportul pe sexe şi vârste al populaţiilor migrante
-care este sporul migratoriu efectiv (ca diferenţă între imigrări şi emigrări) etc.

1. Migraţia şi numărul populaţiei

O primă poziţionare a efectelor demografice ale migraţiei, cel puţin în ţara noastră, o
regăsim în disputa provocată de apariţia datelor finale ale recensământului efectuat în perioada
18-27 martie 2002. După cum s-a precizat, în primul rând populaţia României a scăzut în 10
ani, faţă de recensământul anterior, cu aproximativ un milion de persoane ( de la o populaţie de
22.810.035 de persoane înregistrate în 1992 la cele 21.698.181 înregistrate în 2002) mai precis
cu 1.111.954 de persoane. Să precizăm că la recensământul anterior au fost incluşi cetăţeni
români şi străini cu domiciliul în România chiar dacă unii erau plecaţi din ţară. În 2002 au fost
excluşi cetăţenii români plecaţi din ţară mai mult de un an de zile, adică un număr de 178.500
de persoane şi au fost incluşi cetăţeni străini care aveau reşedinţa în România de mai bine de un
an (aceştia fiind în număr de 24.000). În acelaşi timp, conform primei metodologii ar fi fost în
2002 un număr de 21.852.600 de persoane. Dacă din această cifră scădem pe cele 178.500 de
persoane şi le adunăm pe celelalte 24.000 atunci obţinem cifra populaţiei înregistrată oficial în
recensământul din 2002.
Scăderea populaţiei cu un milion de persoane este foarte mare dacă avem în vedere, de
exemplu recensămintele trecute. Iată care a fost evoluţia cifrelor începând cu 1930:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Anul Populaţia Creşterea procentuală faţă
recensământului de recensământul precedent
1930 14.280.729 -
1948 15.872.624 112%
1956 17.489.450 111%
1966 19.103.163 110%
1977 21.559.910 113%
1992 22.810.035 106%
2002 21.698.181 96%

Se observă din acest tabel cel puţin două lucruri: în primul rând populaţia României nu
a scăzut nici în perioada marcată de al doilea război mondial iar în al doilea rând se observă că
populaţia actuală este practic la nivelul anului 1977.
Cauzele principale ale scăderii populaţiei stabile au fost identificate deja de către
demografi şi nu numai: sporul natural negativ şi emigraţia. Nu vom insista aici pe problematica
sporului natural ci doar vom ilustra acest lucru printr-un grafic sugestiv care cuprinde
deopotrivă evoluţiile ratelor natalităţii şi mortalităţii cu surprinderea sporului natural negativ:

15
14
13
12 natalitate
11 mortalitate
10
9
8
90

96

00

01
91

92

93

94

95

97

98

99

02

03

04
19

19

19

19

19

20

20

20

20
19

19

19

19

19

20

Sursa: Anuarul Statistic, 2005, INS

Vom insista însă pe cea de a doua cauză: migraţia externă. Toate analizele demografice
o amintesc chiar dacă cifrele statistice nu sunt întotdeauna foarte precise. Fluxurile migratorii
cele mai mari s-au înregistrat imediat după 1990, au scăzut apoi în intensitate pentru a creşte
apoi consistent. Iată cifrele emigrărilor începând cu 1990:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 1990 … 1993 … 1996 … 2000 2001 2002 2003 2004
90629 … 18446 … 21526 ... 14753 9921 8154 10673 13082

Aceste cifre se referă, conform definiţiei, la persoanele care şi-au schimbat domiciliul
dar au există şi multe alte statistici: până în 2007 numărul celor plecaţi definitiv depăşeşte
valoarea de 10 000 de persoane în timp ce numărul celor plecaţi la muncă şi înregistraţi oficial
oscilează în jurul cifrei de 40 000 de persoane anual ( Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă
(OMFM) raporta 35.000 de emigranţi în 2004, 43.000 în 2005 iar în primele noua luni ale
anului 2006 peste 46.400 de români plecaţi să lucreze în străinătate).
Nu există însă date certe privind situaţia migranţilor sau/şi a migraţiei ilegale şi nici
privind migraţia circulatorie, mai ales după deschiderea graniţelor către Europa occidentală. La
nivelul anului 2003, în urma unui sondaj CURS, s-a constatat că peste 900.000 de oameni se
aflau în luna aprilie la muncă în străinătate legal sau ilegal. De altfel, directorul CURS,
Sebastian Lăzăroiu declara (în ziarul Ziua, 13.07.2003) că 12% dintre gospodăriile din
România aveau în luna aprilie 2003 cel puţin un membru plecat la muncă în străinătate. În
aceste condiţii o parte a soldului negativ de la recensământ ar rezulta din cauza neânregistrării
celor care lucrează la negru în străinătate3! O altfel de estimare a fost făcută de către D. Sandu4
în anul 2006: dacă în gospodăriile cu persoane ajunse în străinătate media celor plecaţi era de
1.34 atunci estimarea celor care muncesc înafara ţării era de 777200 de persoane (la data
cercetării sociologice). Cu toate acestea o statistică fermă este greu dacă nu imposibil de ţinut.
Mai important din punctul nostru de vedere sunt legăturile pe care le putem face din
perspectivă demografică cu unele constatări ale cercetării mai înainte citate: migranţii sunt mai
degrabă tinerii decât adulţii sau vârstnicii; bărbaţii migranţi au o pondere superioară femeilor ;
pe segmentul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani majoritari sunt cei din mediul rural;
migraţia temporară a femeilor diferă după vârstă şi mediu: până în 30 de ani domină femeile
din rural în faţa celor din urban în timp ce pentru vârsta de peste 30 de ani raportul se
inversează. În acest context, din perspectivă demografică putem deduce o serie de

3
Demnă de menţionat este şi scăderea importantă a populaţiei maghiare cu aproape 200.000 de persoane faţă de
1992. Cu toate acestea reducerea populaţiei maghiare este puţin probabilă în contextul circulaţiei forţei de muncă
în ţările vecine. De altfel, deputatul UDMR-R. Raduly - declara în ziarul Adevărul, 23 iulie, 2003 că „ 200.000
de maghiari din România au optat deja pentru vagoanele ungureşti ori pentru cele europene” referindu-se direct la
cei plecaţi să muncească înafara graniţelor.
4
A se vedea raportul Locuirea temporară în străinătate, Fundaţia pentru o societate deschisă, Bucureşti, 2006

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 comportamente specifice, dovedite şi în diverse studii de specialitate: tendinţa de amânare a
datei primei căsătorii, tendinţa de reducere a numărului de copii pe familie, o perturbare a
funcţiilor femeii în cadrul reproducerii populaţiei (ne referim aici la femeile de vârstă fertilă!)
etc. Evident că există numeroase probleme sociale direct legate de fenomenul migraţiei: de la
abandonarea/uitarea copiilor proprii până la disoluţia familiei/familiilor migranţilor. Toate
aceste fenomene sunt importante din perspectivă demografică în măsura în care pot influenţa
direct/indirect fenomenele principale specifice demografiei: natalitatea şi mortalitatea. În acest
context se poate adăuga o analiză plecând de la fluxurile migratorii interne şi externe. Dacă ne
aşteptăm la rate înalte ale revenirii în ţară după stagii de muncă în Turcia, Israel etc. la fel de
bine ne putem aştepta la o creştere lentă dar sigură a migraţiei definitive mai ales în Italia şi
Spania din ultimii ani dar şi în ţări de migraţie tradiţională cum ar fi Canada.
După cum este uşor de bănuit migraţia externă a dus şi duce treptat la o scădere a
numărului populaţiei pentru ţara noastră5 şi implicit de o creştere a numărului în ţările de
sosire.
Să vedem evoluţiile acestor cifre în două dintre ţările de sosire:

Nr. populaţiei (milioane persoane) 1993 2001 2005 Mai 2007

România 23.2 22.4 21.6 21.6
Italia 57.8 57.8 58.7 59.3
Spania 39.1 39.8 43.5 45.3
Sursa: Population et sociétés, 1993-2007 (www.ined.fr).
Simpla lectură denotă o creştere semnificativă a populaţiei datorată în primul rând
fluxurilor migratoare şi nesemnificativ datorată sporului natural. O altă întrebare persistă însă:
cine sunt cei ce pleacă definitiv şi cu ce consecinţe demografice? Dacă luăm spre analiză
categoriile de vârstă iată rezultatele pentru doi ani consecutivi:
Emigranţi 2003 2004
sub 18 ani 1677 16% 1417 11%
18-25 ani 1426 13% 1920 15%
26-40 de ani 5438 51% 7174 55%

5
Scăderea numărului popula’iei nu este ]n sine o ameninţare cât schimbările care au loc în structura pe vârste a
populaţiei ! A se vedea şi concluziile din Carta Verde a Populaţiei, comisia naţională pentru populaţie şi
dezvoltare, UNFPA, 2006

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 41-50 de ani 1159 11% 1414 11%
51-60 de ani 449 4% 577 4%
61 ani si peste 524 5% 580 4%
10673 13082
Sursa: Anuarul statistic 2005, INS.
Se observă din aceste date că 64% (respectiv 70%) din emigranţi au vârste cuprinse
între 18 şi 40 de ani perioadă propice reproducţiei populaţiei (naşteri). Aceste persoane fie nu
au copii şi îi vor face la locurile de destinaţie, fie şi-au lăsat copiii în ţară şi îşi vor reîntregi
familiile. În ambele situaţii ţara noastră pierde un aport la sporul natural mai ales dacă ne
referim şi la raportul pe sexe: dintre migranţi erau femei 59% (în 2003) şi 63% (în 2004) iar
aceste cifre pot fi alarmante şi în măsura în care cuprind procente semnificative de femei de
vârstă fertilă. Această pierdere are două semnificaţii: pe de o parte e vorba despre copiii
posibili (care nu se vor mai naşte în România) şi despre familiile cu venituri peste medie care
ar fi putut asigura o o creştere demografică de calitate6.

2. Migraţia şi raportul rural/urban

Analiza migraţiei se completează cu o analiză a fluxurilor migratorii interne, atâtea câte

mai sunt, ştiut fiind că ele se ghidează după centre de interes socio-economic şi având
consecinţe deja subliniate de către demografi: o feminizare sau din contră o masculinizare a
unor zone industrializate, schimbări semnificative ale comportamentului reproductiv etc. Însă
migraţia internă a luat şi alte forme de manifestare reflectate în evoluţia raportului dintre rural
şi urban. Astfel de la recensământul din 1992 populaţia rurală a crescut de la 45,7% la 47,3%
iar judeţele cu creşterile cele mai mari au fost Iaşi, Constanţa şi Bacău (cu cifre variind între
8,6 şi 4,1%). Semnificaţia acestei creşteri este cu totul specială dacă o raportăm la necesitatea
integrării României în UE. Astfel, una din cerinţe este aceea de a avea o populaţie ocupată în
agricultură în jurul a 10% (deşi unii oameni politici declară că UE nu impune condiţii
României) . Într-o intervenţie din 24.06.02 subsecretarul de stat V. Steriu declara că „populaţia
ocupată în agricultură în 2001 a reprezentat 40,9 % din forţa totală de muncă activă, faţă de
38% în anul 1999, creşterea datorându-se restructurărilor şi disponibilizărilor din unele

6
Cei mai importanţi demografi din România au vorbit în repetate rânduri de necesitatea unei creşteri demografice
calitative şi nu cu orice preţ cantitative! De unde şi necesitatea unor politici demografice care să încurajeze
familiile cu un anumit nivel de trai de a avea copii!

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 sectoare industriale, agricultura jucând rolul de absorbant al forţei de muncă eliberate” ( vizibil
pe situl www.guv.ro, iulie, 2002).
Peste un an de zile, în 2003, Recensământ agricol avansa cifra de 28,3% din forţa de
muncă ocupată în acest sector. De această dată acelaşi V. Steriu declara că sunt create
premisele pentru ca în 2004 ţara noastră să aibă un procent de 14% din populaţia ocupată în
agricultură! Toate aceste cifre sunt contrazise de INS dar şi de datele luate în considerare chiar
de UE, date care se opresc la 44%. Se întrevede că în agricultura românească reformele reale se
lasă în continuare aşteptate deşi unii analişti vorbesc încă de o reformă „naturală” fie prin
dispariţia unei populaţii rurale îmbătrânite fie prin cedarea pământului în diferite forme (fapt
care ar pune probleme majore pieţei funciare din România!). Oricum din datele
Recensământului 2002 şi din alte surse, considerăm ca posibilă reducerea forţei de muncă
ocupate în agricultură doar pe fondul migraţiei externe din mediul rural în timp ce creşterea
populaţiei rurale nu duce neapărat la creşterea populaţiei ocupate în agricultură.
Fenomenul de remigrare rurală rămâne însă insuficient studiat deoarece categoriile sociale
vizate sunt eterogene: de la tinerii sau adulţii disponibilizaţi din diverse sectoare economice
până la persoanele de vârsta a treia care-şi cedează în oraşe locuinţele copiilor. A. Camara,
fostul preşedinte al INS, declara că creşterea populaţiei rurale s-ar datora migrării către zonele
peri-urbane a unei anumite pături privilegiate care şi-a construit vile sau alte case în zone
recunoscute ca fiind rurale! Evident, se poate analiza în ce măsură aceste noi construcţii sunt
sau nu locuite dar nu pot fi neglijaţi cei ce revin în zonele rurale care caută efectiv alternative
de supravieţuire! Acest proces este firesc în condiţiile în care doar 40,7% din populaţia ţării
este activă iar la o cifră de 4,6 milioane de salariaţi revin de exemplu 6,2 milioane de
pensionari (cu alte cuvinte există o presiune foarte mare asupra populaţiei active din partea
celei inactive).
Creşterea populaţiei rurale este certificată şi de alte date: creşterea numărului de
gospodării cu peste 88.000 faţă de recensământul anterior precum şi a locuinţelor cu peste
260.000! Această creştere în cifre absolute rămâne însă discutabilă în condiţiile în care doar
15,1% din locuinţele rurale au alimentare cu apă, doar 12,9% au canalizare, 13,4% au baie şi
doar 2% au încălzire prin termoficare. La acestea se pot adăuga şi alte criterii (de la materialul

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 de construcţie al caselor până la capitalul comunitar) pentru a avea o imagine reală a
„dezvoltării rurale” (a se vedea şi aprecierile profesorului D. Sandu7 ).

3. Cauze, motivaţii ale migraţiei. Perspectiva sociologică

Literatura sociologică românească privind migraţia internă sau internaţională este destul
de amplă şi pot fi citaţi ca autori de marcă printre alţii D. Sandu, V. Gheţău, V. Miftode, T
Rotariu etc. Una dintre problematicele atent studiate de către aceşti autori este aceea a
propensiunii pentru migraţie şi consecinţele complexe ale acestui fenomen. Migraţia internă
sau internaţională rămâne pentru toţi aceşti autori o alternativă existenţială, un fenomen
identificat cu reţelele sociale, un fenomen selectiv, marcat de anumite variabile socio-
economice, un fenomen cu ample consecinţe demografice mai ales pe termen mediu şi lung
etc. Dacă ne referim la cauzele/motivaţiile care înlesnesc decizia de emigrare acestea sunt
deosebit de variate. Un exemplu este dat de analiza de tip push-pull (respingere-atracţie)
promovată încă din anii ’60 şi pe care o regăsim în unele studii ale Băncii mondiale:
Motivaţii ale Factori de respingere Factori de atracţie
migraţiei
Economice şi Sărăcie Posibilitatea creşterii veniturilor
demografice Neocupare/şomaj Posibilitatea creşterii standardului de
Venituri reduse viaţă
Rata mare a fertilităţii Dezvoltare personală/profesională
Asistenţă sanitară şi educativă
precare
Politice Conflicte, insecuritate, violenţă Siguranţă şi securitate
Guvernare săracă Libertate politică
Corupţie
Abuzuri privind drepturile omului
Sociale şi Discriminări bazate pe etnie, gen, Reunificarea familiilor
culturale religie etc. Migraţia „etnică”
Inlăturarea discriminărilor
Sursa: Migration and Remittances (eds. A. Mansoor, B. Quillin), World Bank, 2007

7
D. Sandu, „Cum ajungi într-un sat sărac: drumul sociologic”, Sociologie românească, nr. 3-4, 2000.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 După cum se vede, o dimensiune demografică invocată în acest tabel este rata
fertilităţii. Acest fapt poate fi controlat comparativ cu emigraţia internaţională din ţara noastră.
Iată de exemplu datele din România în Anuarul statistic din 2005:

Regiunea de dezvoltare Populaţia Rata fertilităţii Emigraţia Rata

(născuţii vii la internaţională emigraţiei (la
100 femei) (nr. persoane) 1000
locuitori)
Nord Est 3738601 46.3 1853 0.50
Sud Est 2850318 37.6 1039 0.36
Sud Muntenia 3342042 37.8 578 0.17
Sud Vest Oltenia 2317636 35.6 589 0.25
Vest 1939514 35.2 1738 0.90
Nord Vest 2730461 39.1 2270 0.83
Centru 2539160 39.6 2958 1.16
Bucureşti Ilfov 2207596 31.5 2057 0.93
Sursa: Anuarul statistic 2005, INS
Lectura acestor date şi o sumară analiză statistică ne arată în mod evident faptul că
seturile de date nu sunt corelate şi nu se confirmă faptul că o rată mare a fertilităţii corelează cu
o rată mare a emigrării (definitive). Avem aici un exemplu prin care schema atracţie respingere
trebuie atent verificată. Cu toate acestea, propensiunea de emigrare (ca şi potenţialitate) dar şi
ca emigrare circulatorie rămâne foarte ridicată, de exemplu în regiunea de Nord Est. Acest fapt
este confirmat şi de către un recent studiu intitulat Eurobarometru 668 din care se desprinde că
de exemplu la nivelul regiunii de Nord Est unde întâlnim rata cea mai mare a fertilităţii,
propensiunea de migrare circulatorie este printre cele mai ridicate din România şi se corelează
cu gradul de pesimism privind dezvoltarea economică a ţării. Aceste concluzii vin să întărească
analizele statistice care se bazau pe date ale recensământului din 2002. Profesorul D. Sandu a
făcut o astfel de analiză9 din care s-au desprins următoarele concluzii (a se vedea şi tabelul
următor):
-rata migraţiei circulatorii pentru muncă10 era de trei ori mai mare în satele bogate din
Moldova (16‰) faţă de media naţională (5‰).
-rata migraţiei circulatorii pentru muncă era de patru ori mai mare în oraşele cu 100-
200 mii de locuitori din Moldova (21.2‰) faţă de media naţională (5‰).

8
Reprezentanţa Comisiei Europene în Europa, Eurobarometrul 66. Opinia publică în Uniunea Europeană, 2006
9
D. Sandu, Patterns of Temporary Emigration, material prezentat la workshopul „Development and Patterns of
Migration Processes in Central and Eastern Europe”, Praga, 2005
10
Există şi o migraţie externă dar nu pentru muncă!

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 -în regiunea de vest cele mai mari cifre sunt în orăşele cu până la 30 mii locuitori.
-dintr-o analiză pe judeţe, cele mai mari rate ale migraţiei circulatorii pentru muncă, le
regăsim în Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Bacău, Vrancea, în general judeţe
cu o veche tradiţie a migraţiei! La polul opus se situează judeţele cu o rată mare a sărăciei şi cu
rate scăzute ale migraţiei circulatorii pentru muncă fapt ce le face vunerabile d.p.d.v. socio-
economic şi sunt localizate în principal în sudul României!

Rate specifice ale migraţiei circulatorii pentru muncă (numar de pers/1000 locuitori)

Regiunea Moldova Sudul Transilvania Regiunea Bucuresti Total %

tarii de vest rata Emigranti
Tip de MT,
DB,
comunitate
OT
Comune sarace 6.6 1.1 4.0 3.0 0.3 4.7 11.7%

Comune cu nivel 13.5 1.3 6.1 6.5 0.3 5.6 16.6

mediu de dezvoltare

Comune dezvoltate 17.7 2.4 6.8 11.4 0.9 6.1 22.5

Oraşe <30 mii loc 7.5 2.0 5.1 13.5 0.7 5.9 12.8

Oraşe 30-100 4.8 2.9 5.4 3.0 4.1 8.7

locuitori

Oraşe 100-200 mii 21.2 2.1 3.0 6.3 9.5 15.7

loc.

Oraşe >200 mii loc 3.9 4.2 4.9 2.3 1.3 2.8 12.0

Rata totală 9.8 2.3 5.4 7.6 1.2 5.2

% Emigranti 41.1 15.7 20.8 20.0 2.4 100

N= 111832

Sursa INS, apud D. Sandu, Patterns of Temporary Emigration, 2005

***
În altă ordine de idei, profesorul D. Sandu consideră abordările de tip push-pull ca fiind
mecaniciste şi tocmai de aceea el consideră că se impune a nu neglija analiza propriu-zis

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 sociologică a unui fenomen atât de complex11. În centrul acestei analize autorul pune conceptul
de „strategie de viaţă” (a se citi structuri raţionale de acţiune) iar acest concept este apoi
analizat prin trei perspective: fenomenologică (în care se iau în calcul formele de capital
implicate: capital economic, uman, social, relaţional şi vital), perspectiva instrumentală (care
însumează totalitatea mijloacelor disponibile materializate în strategii ale mobilităţii, ale
diversificării şi ale acumulării) şi în sfârşit perspectiva funcţională (referitoare la consecinţele
acţiunii strategice).
Astfel de analize vin să nuanţeze problematica migraţiei şi pun în discuţie de fiecare
data în ce măsură se poate intui o teorie integratoare a fenomenului. Tradiţia unor astfel de
teorii este deja o certitudine: pornind din secolul XIX odată cu ipotezele emise de către R. E.
Ravenstein ajungând apoi la autori precum W. Zeleny sau J. Tarver. O trecere în revistă a
principalelor teorii ale migraţiei internaţionale a fost făcută la noi de către Monica
Constantinescu12. Autoarea sintetizează în mod succint cele şapte direcţii de analiză implicate
în studiul migraţiei internaţionale. Din început, spune autoarea, s-a impus teoria economiei
neoclasice îmbunătăţită prin teoria noii economii; a urmat teoria pieţei forţei de muncă
segmentate care se axează pe cerinţele locurilor de destinaţie ale migranţilor. În acest caz
variabilele demografice sunt printre cauzele des invocate : situaţia socio-economică şi statutul
femeilor, scăderea fertilităţii, prelungirea perioadei de şcolarizare, accelerarea urbanizării,
clivajele de pe piaţa muncii în special în sectorul secundar etc.; o a patra teorie a fost aceea a
dependenţei sau a sistemului mondial modern compus din centre de atracţie şi din periferii care
le alimentează pe primele sau care devin destinaţii ale investiţiilor pe termen scurt şi mediu
etc.; mai des aplicată a fost teoria reţelelor migratorii însoţită adesea şi de teoria capitalului
social ; s-a adăugat apoi perspectiva cauzalităţii cumulative (cu scopul de a identifica în ce
măsură migraţia devine un proces care se auto-susţine) şi perspectiva sistemică. Toate aceste
teorii pun în mai mare sau mai mică măsură accent pe dimensiunea demografică a fenomenului
migratoriu deşi în cele mai multe situaţii variabilele demografice sunt considerate ca fiind
implicite. Evident că este dificil de a găsi o adevărată teorie unificatoare a tuturor acestor
direcţii teoretice: mai profitabil este de a le gândi ca fiind complementare.

11
D. Sandu, „Migraţia ca fenomen de reţea şi de dezvoltare”, în vol. Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării, Ed.
Polirom, iaşi, 2003, pp. 167-171
12
M. Constantinescu, „Teorii ale migraţiei internaţionale”, Sociologie românească, nr. 3-4, 2002

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Indiferent de o teorie sau alta se pune problema în ce măsură emigraţia definitivă sau
circulatorie se dovedeşte o soluţie pentru anumite probleme socio-economice ale pieţei muncii
şi demografice în diverse ţări dezvoltate: Italia, Germania, Spania sau multe alte ţări europene
care au declarat recent o liberalizare a acestei pieţe. Există autori care nu îşi ascund însă
rezervele. Astfel M. Baldwin - Edwards13 crede că pentru a elimina aceste dificultăţi nivelul
migraţiei ar trebui să fie la un volum mult mai mare însă există destule bariere: dispute politice,
ameninţarea schimbărilor „etnice”, problemele sociale generate de emigranţii fără o
specializare cerută pe piaţa muncii şi care pot creea presiuni suplimentare statului bunăstării,
creşterea economiei informale (ilegale), creşterea infracţionalităţii14 etc. În acest context,
integrarea imigranţilor, spune M. Baldwin-Edwards, este condiţionată de patru cadre de
referinţă : acceptarea de imigranţi ca şi străini privilegiaţi, ca şi impunere a drepturilor omului,
ca şi capacitate a sistemului de a-i îngloba şi ca urmare a unor eventuale politici sociale
emigraţioniste. Evident că toate aceste cadre sunt necesare integrării cât mai reuşite a noilor
veniţi în ţările de destinaţie şi pentru a constitui un sistem de asigurări sociale eficient. Cum
politicile de protecţie socială sunt în Europa foarte fragmentare şi difuze ne aşteptăm şi la
evoluţii demografice specifice: o raliere a imigranţilor la comportamente demografice ale
ţărilor de destinaţie cu rate scăzute ale fertilităţii şi mortalităţii. Şi aceasta, în măsura în care se
aminteşte astăzi de o globalizare a fertilităţii15! Cu alte cuvinte procesele care caracterizează
populaţia din ţările dezvoltate vor modifica în timp modelul demografic al imigranţilor insă
într-o perspectivă specifică: poziţia socială a femeii, universalizarea mijloacelor contraceptive,
slaba valorizare a familiei şi a copilului etc. În concluzie beneficiile pe termen scurt şi mediu
ale migraţiei pot fi mai degrabă pe piaţa muncii decât ca o soluţie a dificultăţilor demografice
generalizate în ţările dezvoltate economic (cu excepţia celor cu politici pro-nataliste
viguroase)!

13
M. Baldwin-Edwards, „Immigrants and The Welfare State in Europe”, ân vol. International Migration (eds. D.
S. Massey, J. E. Taylor), Oxford Univ. Press, 2004
14
Se vorbeşte astăzi în documentele europene de partenerriate pentru mobilitate încheiate între statele membre
dar şi de echipe de sprijin în domeniul migraţiei (Migration Support Teams)!
15
A se vedea J. Caldwell, “The Globalization of Fertility Behavior”, Population and Development Review, vol.
27, 2001

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com