Geografia-notiuni generale

Geografia este o stiinta foarte veche,care a evoluat in functie de progresele inregistrate de societate de a lungul timpului.Pentru a putea fi considerata stiinta trebuie sa indeplineasca conditiile impuse de definitia stiintelor,definitie generala si unanim consemnata in majoritatea lucrarilor.O stiinta este un ansamblu de cunostiinte veridice despre realitatea obiectiva sau subiectiva.Orice stiinta are un obiect de studiu,o teorie si o metodologie.Din perspectiva acestei definitii rezulta ca geografia indeplineste conditiile impuse,acestea fiind prezentate in cele ce urmeaza. Geografia ca disciplina de invatamant are menirea de a transmite datele esentiale ale stiintei cu scopul creerii unei gandiri specific si a dezvoltarii personalitatii umane.

Definitia si obiectul de studiu al geografiei

Geografia este o stiinta veche,ale carei inceputuri dateaza din Antichitate.Denumirea provine de la doua cuvinte din limba greaca veche:geo=Pamant si graphien=descriere.Cu alte cuvinte geografia se ocupa cu descrierea Pamantului,privit ca un intreg.Daca am pastra aceasta definitie se constata ca mai exista si alte stiinte care au ca obiect de studio Pamantul si deci geografia ar intra in contradictie cu acestea.Asupra definitiei geografiei,a obiectului sau de studio si a ramurilor(diviziunilor)sale au existat,de a lungul timpului,numeroase discutii. Literatura geografica romaneasca sic ea straina cuprinde numersoase studii cu caracter teoretico-metodologic referitoare la obiectul de studio al geografiei.Interpretariile si continutul acestuia difera de la autor la autor in functie de conceptele existente si de viziunea fiecaruia,dar si de stadiul dezvoltarii stiintelor,in ansamblul lor,la un moment dat. Caracteristica comuna a tuturor autorilor romani,(dar si a celor straini),incepand cu fondatorul Geografiei modern romanesti,Simion Mehedinti(Terra,1931),apoi Vintila Mihailescu(Geografie teoretica,1968),Ioan Donisa(Bazele teoretice si metodologice ale geografiei,1977),Alexandru Rosu si Irina Ungureanu(Geografia mediului inconjurator,1977),Ioan Ianos(Orasele si organizarea spatiului geografic,1987),este viziunea integralista asupra obiectului de studio al geografiei fie ca acesta se numeste mediu geografic,intreg territorial-de la localitate la planeta,socio-geosistem,mediu inconjurator sau spatiu geografic.

Cea mai uzitate definitie pentru geografie este:stiinta care se ocupa cu studiul mediului geografic.Acesta(mediul geografic)reprezinta locul de interferenta al invelisurilor Pamantului inclusive societatea umana.Se au in vedere o multitudine de component(natural si antropice),precum si multiplele si complexele relatii care se stabilesc intre aceste componente,care confera caracterul de intreg mediului geografic. Viziunea integralista asupra obiectului de studio al geografiei se regaseste foarte bine in definitia sistemului(teoria sistematica).Prin aceasta prisma mediul geografic este un sistem format din n elemente(component)intre care exista multiple si complexe relatii reciproce.Componentele au aceeasi organizare sistematica.Pe baza acestei teorii generale a sistemelor Ioan Donisa,in lucrarea sa Bazele teoretice si metodologice ale geografiei,1977,presupunea ca obiect de studio al Geografiei denumirea de sociogeosisteam,denumire ce sugereaza organizarea sistematica a mediului geografic si faptul ca acesta este format din doua subsisteme majore:omul si totalitatea activitatilor sale(socio sistem)si subsistemul natural(geosistemul). Potrivit definitiei stiintei rezulta ca geografia este un ansamblu de cunostiinte veridice(adevarate)despre realitatea obiectiva(mediul geografic).Are deci un obiect de studiu.Analizele intreprinse asupra mediului geografic-in ansamblu sau pe anumite componente-au permis,in timp, generalizarea si abstractizarea lor si elaborarea unor teorii adecvate.De asemenea,Geografia utilizeaza un ansamblu de principia si metode specific,dar si unele imprumutatea,in contextual necesitatii existentei unui transfer de notiuni,legi,principia,metode de la o stiinta la alta,proces care a marcat si marcheaza de fapt progresul stiintelor in lumea de astazi.

Ramurile geografiei

Potrivit definitiei date geografiei ca stiinta,precum si mediului geografic rezulta ca geografia cuprinde doua mari ramuri:geografia fizica si geografia umana.Dar mediul geografic poate fi studiat atat la scara planetara precum si la scara regional.Din acest punct de vedere exista o geografie generala(fizica si umana) si o geografie regional(fizica si umana). Geografia fizica este denumita ca ramura a geografiei care se ocupa cu studiul componentelor natural ale mediului geografic(geosistemul). Componenta cea mai importanta atat pentru celalalte elemente natural,dar si pentru activitatea antropica este suportul acestora,respectiv :relieful(totalitatea neregularitatilor

scoartei terestre).Subramura geografiei fizice care se ocupa cu studiul reliefului poarta denumirea de geomorfologie(sau morfogeografie) Componentele atmosferei,precum si evolutia si repartitia proceselor si fenomenelor atmosferice constituie obiectul de studiu al climatologiei(climatogeografiei) Apele,in totalitatea diversitatii lor,fac obiectul de studiu al hidrologiei(hidrogeografiei) La randul lor elementele de vegetatie si fauna formeaza obiectul de studio al biogeografiei.Vegetatia si fauna sunt analizate prin prisma influentei factorilor climatici(evolutia in timp si spatiu a temperaturii aerului,a cantitatilor de precipitatii atmosferice,a caracteristicilor vanturilor s.a.)si hidrologiei(prezenta sau absenta apelor),dar si in functie de caracteristicile reliefului(in principal altitudine si orientare). O alta subramura a geografiei fizice este pedogeografia sau geografia solurilor,care studiaza repartitia solurilor in functie de parametrii climatici,hidrologici si de vegetatie,la care se adauga roca care constituie baza de formare a solului. Geosistemul a avut,in timp,o evolutie indelungata.Pentru a intelege caracteristicile actuale,dar si pentru a prognoza evolutia sa viitoare este nevoie sa se cunoasca toate aspectele legate de evolutia tuturor componentelor(relief,clima,ape,vegetatie,fauna soluri).Acesta este obiectul de studio al paleogeografiei,ca subramura a geografiei fizice. Geografia umana este cea de a doua ramura a Geografiei.Are ca obiect de studio sociosistemul sau omul si totalitatea activitatilor sale strans legate insa de mediul natural(geosistem).Subdiviziunile sale sunt:Geografia populatiei,Geografia asezarilor umane,Geografia activitatilor umane. Geografia populatiei se ocupa cu studiul caracteristicilor si a repartitiei teritoriale a populatiei in stransa concordant cu factori sociali,istorici,politici,demografici,economici,naturali s.a. Geografia asezarilor umane are drept preocupari studiul caracteristicilor,evolutiei si repartitiei teritoriale a asezarilor rurale si urbane. Geografia activitatilor umane este o subramura complexa care cuprinde:Geografia economica,Geografia sociala si culturala si Geografia polititca. Geografia economica se impune ca o subramura ce studiaza raporturile dintre productia sociala,societatea umana si mediul geografic.In cadrul sau se individualizeaza mai multe diviziuni.:Geografia resurselor,Geografia agriculturii,Geografia industriei,Geografia transporturilor,Geografia schimburilor economice si Geografia turismului.

Geografia sociala are ca subdiviziuni:Geografia comportamentala,Geografia lingvistica si Geografia medicala.Geografia cultural cuprinde:Geografia confesionala si Geografia culturilor umane. Geografia politica are in component Geografia electoral si Etnogeografia. Un loc aparte in structura Geografiei umane il ocupa Geografia istorica si toponimia geografica ramuri care prin obiectul lor de studio incearca sa ofere informatii pentru intelegerea corecta a proceselor si fenomenelor legate de societatea umana actual,dar si elemente de prognoza.Nu se poate explica prezentul decat printr o cunoastere temeinica a trecutului.

Principii si metode folosite in geografie

Principiile sunt definite ca legi fundamentale ale unei stiinte.Pentru geografie sunt operationale urmatoarele:principiul repartitiei spatial,principiul cauzalitatii,principiul integrarii geografice,principiul istorismului,principiul regionalistmului,principiul ecologic,principiul sociologic si principiul antropic(Donisa I,1977) Principiul repartitiei spatiala stabileste in mod clar ca orice fenomen sau proces geografic are o anumita pozitie spatiala in limitele mediului geografic.Precizarea pozitiei are o importanta deosebita deoarece aceasta are influenta asupra caracteristicilor fenomenului si influenteaza relatiile acestuia(fenomen,component sau proces) cu alte component aflate in imediata vecinatate.De aceea se precizeaza intotdeauna pozitia pe Glob ,dar si pozitia fata de mari unitati geografice(forme majore de relief,oceane,mari,fluvii).Cand exista mai multe fenomene geografice de acelasi tip este necesara precizarea arealului pe care acestea sunt repartizare.In mod extreme de simplu acest principiu se poate rezuma doar la intrebarea:Unde se petrece un fenomen? Principiul cauzalitatii precizeaza ca orice fenomen sau proces care se petrece in mediul geografic are una sau mai multe cause.Este un principiu care decurge din succesiunea cauzaefect.Depistarea cauzei sau a cauzelor care determina un anumit process poate fi simpla sau deosebit de complexa.In cazuri complexe se face apel la metode matematice care permit analiza exacta a legaturilor din fenomene.In mod simplu principiul se reduce la intrebarea de ce?

Principiul integrarii geografice precizeaza ca fiecare fenomen sau proces din mediul geografic trebuie analizat si incadrat intr un ansamblu de elemente aflate in interactiune.Acesta este de fapt principiul organizarii sistematice a mediului geografic, in care fiecare componenta are aceeasi organizare sistematica fiind integrat intr un sistem de rang superiror. Principiul istorismului cere ca orice fenomen sa fie studiat prin prisma evolutiei sale in timp.Numai asa se pot descifra si explica caracterele actuale ale unor procese geografice si totodata se pot preciza tendintele de evolutie. Principiul regionalismului permite cunoasterea fapteleor geografice in conditionarea lor,rezultata dintr o anumita configuratie a elementelor natural si social economice ce se manifesta in interactiunea lor,pe un anumit teritoriu. Principiul ecologic consta in recunoasterea legaturilor dintre vietuitoare,inclusiv omul,si mediul natural. Principiul sociologic are in vedere rolul pe care il joaca factorii sociali in evolutia si repartitia geografica a proceselor si fenomenelor. Principiul antropic presupune evaluare activitatii umane ca element de transformare a mediului natural,dar si a societatii umane. Asa cum s a precizat exista in geografie si o serie de metode utilizate in cercetarea fenomenelor,dar aceleasi metode pot si trebuie sa fie utilizate in procesul didactic,bineinteles adaptate la particularitatile psiho pedagogice ale elevilor. Metodele cele mai utilizate in studiile geografice sunt(Erdeli G. si colab.,2000):metoda inductive-deductiva,metoda analizei si sintezei,metoda istorica,metoda cartografica,metoda statistic matematica,metoda modelarii.Alaturi de acestea se cuvin a fi mentionate si doua procedee larg raspandite si anume:observatia si descrierea geografica.Cele doua procedee folosite in cercetarea geografica constituie alaturi de altele si metode de baza utilizate in procesul de invatamant. Metoda inductiv-deductiva a fost introdusa in secolul XVII.Ea este o imbinare a doua metode.Metoda inductive se bazeaza pe cunoasterea realitatii geografice concrete.Pe baza studiului unor elemente singular se incearca,logic,sa se generalizeze.In metoda deductive se porneste de la generalizare si pe calea deductiilor logice se caracterizeaza un element singular.Spre exemplu pentru studiul unei zone montane,prin metoda inductive se constata prezenta unor inaltimi diferite,pante accentuate,o retea de ape bogata,o vegetatie de padure de conifer s. a.Pe aceasta baza se poate generalize ca regiunile montane sunt inalte,bine impadurite,cu ape curgatoare bogate s. a.Metoda se poate aplica foarte bine si in studiul

caracteristicilor orizontului local de catre elevii din ciclul primar.Initial ei vor observa toate elementele caracteristice mediului in care traiesc,iar ulterior,prin organizarea unei excursii intr o alta zona,vor constata ca o mare parte din caracteristicile orizontului local sunt specific si zonei vizitate. Metoda analizei si sintezei este,de asemenea,o metoda compusa din metoda analizei si metoda sintezei. Metoda analizei consta in descompunerea in parti component a proceselor si fenomenelor geografice cu scopul cunoasterii lor in amanunt,pentru a intelege mecanismele de desfasurare,precum si relatiile care se stabilesc cu alte parti sau procese.Este evident ca aceasta metoda este in cele mai multe cazuri o metoda mentala. Metoda sintezei este metoda inversa de recompunere a proceselor si fenomenelor si se completeaza cu metoda analizei.Cele doua metode sunt specific atat geografiei,cat si altor stiinte. Metoda istorica decurge din principiul istorismului si stipuleaza ca orice process sau fenomen geografic poate fi inteles si explicat prin evolutia sa atat in tip cat si in spatiu. Metoda cartografica este o metoda specific geografica,dar este utilizata si de alte stiinte pentru reprezentarea unor elemente.Aceasta metoda se foloseste atat pentru cunoasterea faptelor geografice ,dar si pentru reprezentarea grafica a caracteristicilor acestora cunoscute ca urmare a utilizarii celorlalte metode. Metoda statistico-matematica permite utilizarea formulelor si a calculelor matematice pentru prelucrarea observatiilor,a inregistrarilor de date referitoare la procesele si fenomenele studiate.Este o metoda care permite masurarea cu exactitate a acestora,precum si realizarea unor corelatii specific teoriei sistematice. Metoda modelarii permite realizarea materiala sau mental a unui model(element care imita realitatea)cu scopul intelegerii evolutiei sale.Aceasta metoda este legata si de metoda experimental,o metoda mai putin utilizata in domeniul geografiei ,dat fiind faptul ca este foarte greu sa realizezi experimente in natura sau in cadrul societatii umane.

Geografia economica:definire si obiect de studio

Geografia studiaza o problematica foarte complexa cu preocupari atat in analiza mediului natural-Geografia fizica-cat si in ceea ce priveste grupurile de oameni si activitatiile desfasurate de acestia-Geografia umana.Aceasta component cuprinde toate acele domenii si obiecte de studio din cadrul Geografiei care nu sunt direct preocupate de mediul natural analizand diferitele regiuni ale lumii in care se gasesc oameni,cum se interconditioneaza ei cu spatiul in care traiesc,care sunt trasaturile peisajelor in care isi desfasoara activitatea si cum transforma acestia mediul natural pe care il ocupa. Geografia economica este o componenta a Geografiei umane care studiaza raspandirea spatial a comunitatilor umane si relatiile dintre acestea si mediul natural.Ea include si elemente din alte stiinte:sociologie,demografie,economie dar impune o viziune globala ce trebuie analizata in fiecare loc si moment in functie de jocul de forte care se opun intre ordinea genezei si alte forme de ordine si are menirea de a sesiza toate elementele revolutionare nu numai pe plan cultural,social,politic,dar si in plan tehnologic.Geografia umana pastreaza grija pentru comparative si explicatie,in scopul gasirii cauzelor,modalitatilor si efectelor actiunilor umane. Scopul geografiei umane este acela de a determina extensiunea spatiului uman,popularea acestuia,peisajele determinate de habitat,de activitatile productive si de modurile de viata(Erdeli G.,2000) Geografia economica studiaza spatiun unde se produc bunurile si serviciile,fluxurile pe care le produc aceste,ca si factorii de productie,conditiile si resursele punerii lor in valoare. Conturarea unui obiect al geografiei economice s a facut datorita contributiei economistilor,intr o prima etapa,si a geografilor,indeosebi dupa 1850. Inainte de 1850 interesul geografiei pentru aspectele teritoriale ale economiei era redus,in timp ce analiza fenomenelor economice in repartitia lor teritoriala,la economisti,ocupa un rol deosebit de important.Se remarca aici interesul pentru a explica bogatia statelor,dezvoltarea activitatilor material prin prisma principiilor care le favorizeaza.Se disting,in aceasta perioada,trei puncte de vedere(curente):al mercantilistilor,al fiziocratilor sic el al clasicilor. Mercantilismul este un sistem theoretic characteristic secolelor XV-XVIII care considera ca statul este cel care trebuie sa regleze viata economica pentru a urmari interesele nationale apeland la protectionism si detinerea monopolurilor.Statul este cel care trebuie sa favorizeze

un excedent commercial prin intermediul caruia sa permita intrarea in tara a metalelor pretioase. Mercantilistii identificau bogatia cu banii si considerau comertul exterior principal sursa pentru sporirea avutiei.Considerau ca profitul se obtine din a vinde mai scump un produs.In realitate prin procesul de circulatie a marfurilor nu se creeaza plusvaloare cid oar se repartizeaza plusvaloarea initiala obtinuta prin producerea bunurilor. Aparitia acestui current a fost determinate de un complex de factori care au generat dezvoltarea comertului :marile descoperiri geografice si progresele spectaculoase in domeniul transporturilor.Actiunea diferentiata a acestor factori a determinat conturarea a trei arii geografice:central,mediana si periferica(Wallerstein,1974) In aplicarea politicii economice mercantiliste au existat patru etape:mercantilismul timpuriu, mercantilism bazat pe industrie,mercantilism monetarist,mercantilismul dezvoltat(bazat pe comert) Fiziocratia sau guvernarea naturiieste un current promovat de scoala franceza incepand cu 1758,cand F. Quesnay a publicat Analiza Tabloului economic in care a prezentat,sub forma unei scheme doctrina fiziocrata care analizeaza posibilitatea reproducerii si repartitiei produsului social total in conditiile capitalismului.Tabloul reprezinta repartitia avutiei societatii franceze pe care autorul o impartea in trei categorii:producatori,proprietari si industriasi si comercianti.Fiziocratii considerau ca fenomenele economice se desfasoara potrivit unor legi natural,deci independent de vointa oamenilor si a statului si ca unicul izvor al avutiei este productia Agricola, singura clasa productive fiind arendasii si muncitorii salariati care lucreaza in agricultura. Perioada liberalismului economic clasic.Teoriile liberalismului clasic au fost elaborate de reprezentantii scolii engleze la sfarsitul secolului al XVIIIlea si inceputul sec.al XIX lea.Ei studiaza producitia ,circulatia si repartitia bogatiilor material,axandu se pe rolul motor al interesului individului,pe existent unei ordini natural si pe functia reglatoare a pietei si a liberei concurente. Liberalismul economic este o notiune care se diferentiaza atat de etatism(controlul total al statului)cat si de anarhie si presupune interventia statului intre anumite limite,care sunt stabilite prin negociere de partile implicate in actul economic. Principalele caracteristici ale liberalismului clasic sunt: -concentrarea atentiei pe productie si doar in plan secundar pe circulatie; -identificarea cauzelor care au condu la imbogatirea natiunilor prin abstractizare;

-ordonarea societatii si economiei dupa legi natural. Cel mai important reprezentant al liberalismului economic clasic este A.Smith)17231790)care se remarca prin cateva teorii care au in vedere si dimensiunea spatial a fenomenelor economice. Teoria diviziunii muncii,a comertului intre state si a avantajului absolute are ca ide central specializarea dintre state in functie de favoribilitatile natural si artificial conduce la accentuarea avantajelor reciproce.Aceasta inegalitate a avantajelor creste pe masura ce se accentueaza diferentele de nivel,structura si rentabilitate David Ricardo(1772-1823) pubne bazele unei noi teorii-avantajul comparative relativecare analizeaza rolul comertului exterior ca factor de dezvoltare si progres al tarilor partenere in schimburi.Potrivit acestei teorii fiecare tara trebuie sa se specializeze in productia si exportul acelor bunuri pe care le produce cu costuri relative mai scazute Invers,fiecare tara va cauta sa importe acele bunuri pe care le produce la costuri mai mari.Pe aceasta baza schimburile economice internationale pot fi reciproc avantajoase pentru toti partenerii.Astfel apare liberal schimb,deplina libertate de concurenta intre tari,indifferent de potentialul lor economic.Acest principiu a reflectat mai mult economiile din sec. al XIX lea si inceputul sec. al XX lea. La sfarsitul sec. al XVIII lea apar primele lucrari veritabile de geografie economica ca urmare a dezvoltarii statisticii.Aceste studii analizeaza datele statistice ce privesc populatia,activitatile economice.Se poate vorbi de un asemenea interes pentru Geografia economica la C Ritter(1779-1859) care depaseste viziunea statistica traditional,opera sa fiind centrata pe influenta conditiilor natural asupra evolutiilor istorice. F. Ratzel este un urmas al lui Ritter fiind la originea conceptelor de oicumena si de spatiu vital precum si la originea orientarilor de cercetare a raporturilor dintre pamant,societate si stat.Teoriile sale sunt preluate apoi de suedezul Rudolf Kjellen.. Intre 1850 si 1870 are loc o diminuare a interesului pentru spatiu la economist si o dezvoltare progresiva a Geografiei economice. Inceputul perioadei este marcat de teoria marginalista sau neoclasica. Teoria marginalista a fost emisa de scoala austriaca.Potrivit acestei teorii,valoarea este o categorie subiectiva,rezultata din aprecierile subiectelor economice isolate.Reprezentantii acestei teorii sustin ca valoarea marfii nu este create in procesul productiei ci ia nastere in procesul schimbului pe baza aprecierilor participantilor la actul vanzare cumpararea.Aceste aprecieri depind de raportul dintre intensitatea nevoilor individuale ce trebuie satisfacute si volumul de bunuri.Cu cat nevoia este mai mare ,cu atat utilitatea este mai mare

Dupa cum se poate observa dispare treptat interesul pentru analiza spatial,in favoarea rationalului).Exceptie fac studiile lui Alfred Marshall care insista asupra factorilor de localizare ai activitatilor economice. In prima jumatate a secolului al XX lea situatia economica cunoaste mutatii profunde.Numeroase tari revin la protectionism,mecanismele capitaliste devin rigide apar crizele economice in urma carora creste somajul si se amplifica supraproductia.Apar,in aceste conditii,alte modele economice(de ex. Planificarea sovietica din 1928)pe fondul neincrederii in mecanismele spontane ale pietei. In intervalul analizat se remarca doua moment in contituirea acestei stiinte: -Geografie economica pragmatica(caracteristica sfarsitului de secol XIX) -Geografie economica teoretica(in prima jumatate a sec. al XX lea) In prima etapa se remarca Scoala Franceza de Geografie prin fondatorul sau Paul Vidale de la Blache care acorda o atentie deosebita progresului noilor regiuni industrial si urbane.El evidentiaza rolul cailor ferate si marilor centre industrial in noile forme de structurare a spatiului.Printe succesorii sai cei mai de seama,J.Brunhes consacra un capitol important al lucrarii sale Geografie umana(1910) geografiei economice. Se remarca in aceasta etapa dezvoltarea geografiei economice in invatamantul secundar si practice,incepand cu 1860.Astfel ia nastere geografia economica,ca raspuns la nevoile unui public interest de transformarea lumii si extinderea pietei.Devine in anii 1870 1880 ramura geografiei cu cel mai mare success public.Apar in acesti ani societati de geografie coloniala,comerciala sau maritima. Obiectul geografiei economice este reprezentat in aceasta etapa de inventarierea resurselor(minerale,energetice,agricole) din diferite tari,de a descrie utilizarea lor productive si de a prezenta fluxurile de schimburi international corespunzatoare(rute ale comertului mondial).Cadrul natural,care determina activitatile economice,detine un rol foarte important. Aceasta geografie economica este foarte empirica,ea prezinta fapte concrete,statistici si nu utlizeaza fundamental theoretic.Observatiile sale cu privire la economie sunt mai ales descriptive. Al doilea moment este marcat de contributia lui Pierre George care va exercita un ascendant puternic asupra epocii sale.El incearca sa adapteze geografia la epoca sa considerand ca aceasta stiinta trebuie sa serveasca mai ales in actiunile de planificare.El se opreste asupra problemelor de actualitate cum ar fi industrializarea,urbanizarea,legatura dintre modul de viata si modul de productie.Pentru P.George nu exista mecanisme natural care determina o anumita adaptare ci

doar conceptii guvernamentale care impart lumea in societati capitaliste si socialiste.El plaseaza astfel,in centru regimurile economice si politicile macroeconomice (legislatie, infrastructura, protectionism).Autorul privilegiaza producatorul insa nu ignora consumul care ii serveste sa masoare nivelurile de dezvoltare al tarilor(George,1956) Paul Claval in lucrarea Eseu asupra evolutiei umane-1964 propune o reorientare a geografiei economice prin apropiereae de economie si abordarea problemelor de microeconomie.In lucrarea Geografie generala a pietelor-1963 el analizeaza dimensiunea spatial a teoriei pietei,acordand un loc important cheltuielilor de transport si costurilor de informare.Autorul, in lucrarea Regiuni,natiuni mari spatii-1968,se opreste asupra rolului mecanismelor macroeconomice in structurarea spatiului. Noile orientari ale geografiei economice,fondate pe luarea in considerare a comportamentelor rationale au capatat o asemenea importanta in anii 1950-1970 incat geografii le au considerat o baza pentru reorganizarea totala a Geografiei umane.Geografia economica era calificata,in Franta anilor 1968, ca fiind noua geografie. Dupa 1970 curentul economiei spatiale la economist isi pierde din importanta din cauza rolului secundar al costurilor de transport. In aceasta perioada capata o importanta deosebita reintegrarea mediului in teoria economica,ide reluata in zilele noastre indirect prin reflectiile asupra dezvoltarii durabile si cautarea unor solutii noi in gestiunea mediului. In economia international s au realizat dezvoltari teoretice importante,aceasta ramura fiind printer putinele care nu au eliminate dimensiunea spatiala a abordarilor,ea fiind consolidate pe baza teoriei ricardiene fondata pe heterogenitate geografica. Aceasta evolutie confera o mare putere explicative pentru progresele realizate in economia internationala,pentru caracteristicile determinate de schimburile internationale sau localizarea unor activitati,si determina o crestere a interesului pentru noua geografie. Economistul American Paul Krugman a devenit unul dintre cercetatorii actuali cei mai cunoscuti pentru ca a contribuit la o reorientare fundamental a teoriei comertului international,in cursul anului 1980.El a demonstrate ca schimburile international ar putea exista si in lipsa unui avantaj comparativ,datorita randamentelor ridicate realizate de economiile de scara.Aceasta posibilitate justifica interventia publica in politicile industrial si comerciale private. Incepand din 1990,cercetarile lui Paul Krugman s au reorientat catre geografia economica,si mai ales catre problemele localizarii.Una din sarcinile economiei,afirma el,este de

a intelege de ce activitatile economice apar si se dezvolta intr un loc mai degraba decat in altul.El mai arata ca o regiune poate deveni prin effect cumulative si,plecand de la un demaraj aproape arbitrar,mai comparativa decat alta,datorita randamentelor crescute premise de concentrarea spatiala a activitatilor. Lucrarile de geografie economica,realizate de geografi sunt foarte numeroase,in aceasta perioada,ele fiind consecrate pietelor international,localizarilor industrial,activitatilor de servicii,telecomunicatiilor,economiilor regionale sau nationale,meritul lor fiind acela de a depasi caracterul explicative,trecandu se la abordari teoretice.Acesta este un salt calitativ remarcabil ce plaseaza geografia economica in randul stiintelor indispensabile in abordarea realitatii economice contemporane.Complexitatea abordarilor creste,aspectele economice fiind urmarite intr un context mai larg,in legatura cu discursul si ideologiile grupurilor sociale,perceptia indivizilor asupra proceselor si fenomenelor economice,optimizarea raporturilor intre economie ,ca dimensiune a dezvoltarii economice,si celalalte elemente ale teritoriului.

Trasaturi ale economiei mondiale.Globalizarea economica

Economia mondiala reprezinta un ansamblu al schimburilor reciproc de activitati(productia materiala,circulatia bunurilor,serviciilor,capitalurilor,cercetarea stiintifica etc.).Se poate spune ca este un sistem de interdependente in care celulele de baza sunt,inca,economiile nationale,a caror influenta asupra economiei mondiale este in functie de nivelul lor de dezvoltare.In diferite zone geografice,evolutia economica este diferita,fazele de expansiune alternand cu cele de recesiune,dar rezultanta globala este de crestere a produsului mondial brut.Economia mondiala este un sistem eterogen,pentru ca statele difera ca marime,potential demographic si economic,dar se mai mentin diferente si in privinta sistemului economic. In present,se poate spune ca cele mai importante elemente ale evolutiei economiei mondiale sunt societatile transnationale,definite ca acele firme care si au extins activitatea economico-financiara dincolo de granitele tarii de origine.Ele reprezinta un ansamblu la scara globala,alcatuit dintr o societate principal-firma mama-si un numar de filial,dependente de aceasta,implantate intr un numar mai mare sau mai mic de tari.Initial,s au afirmat in tarile dezvoltate cu economie de piata,ajungand,in unele cazuri,sa aiba o forta economica mai mare decat a unui stat-natiune.Strategia generala a societatilor transnationale vizeaza abandonarea economiilor bazate pe consumuri mari de materii prime,de energie si trecerea la o economie

bazata pe informative si tehnologie de varf,fiind interesate in special de sectorul bancar,cel de asigurari,de servicii,sectoare in care detin aproape 60% din active la nivel global. Un effect al transnationalizarii este procesul de delocalizare,adica transferul unei productii interne in alte state,cu un nivel economic mai scazut,datorita unor interese ca: prelungirea ciclului de viata a produsului,minimizarea costurilor de fabricatie,ocolirea unor bariere vamale,extinderea concurentei.In general,delocalizarea vizeaza produse standardizate si s a dezvoltat mai intai pe axa nord-nord,pentru ca apoi sa include si tarile in curs de dezvoltare.Acest process implica noi forme de organizare international a productiei,aparitia unor filial commune,incheierea unor acorduri de licente,inceperea productiei de subansamble.Se observa ca profiturile obtinute in urma delocalizarii sunt utilizate pentru modernizarea tehnologiilor in tara in care isi are sediul firma mama,adica asistam la un process invers,cel de relocalizare. Reorganizarea economiei mondiale este determinate in mod hotarator de trei elemente esentiale:globalizarea consumatorilor si corporatiilor,formarea statelor-regiuni ca reactie la statele natiuni,aparitia si ascensiunea blocurilor economice(Keinichi Ohmae,End of the Nation State,1995 Un process tot mai evident este Globalizarea economiei.Are loc o intrepatrundere a economiilor,manifestata prin cresterea rolului jucat de investitiile si capitalurile straine,de schimburile comerciale in formarea produsului intern brut.Capitalul intern nu mai poate fi factorul principal al cresterii economice. Globalizarea nu este un process uniform si linear ci include o gama larga de fenomene,de la activitati economice la internationalizarea culturii,educatiei,tehnologiei,M.Waters(Waters M.1996,Globalization,Routhlege,London) spune ca globalizarea reprezinta reducerea constrangerilor geografice asupra aranjamentelor sociale.Mergand pe schema conceptual propusa de acesta se poate vorbi despre o tridimensionare a globalizarii:pe plan economic,politic,cultural.Autorul operationalizeaza pentru fiecare concept(globalizare economica,politica,cultural)si apoi propune o comparative intre ideal tip si starea de fapt. Procesul de globalizare cuprinde 3 dimensiuni:globalizarea economica,politica si sociala. Astfell,in ceea ce priveste globalizarea economica Waters considera ca dimensiunile acesteia sunt:comertul,productia,investitiile,ideologia organizationala(impunerea unui anumit mod de a face productie),piata financiara si piata muncii.Dintre acestea piata financiara si comertul reprezinta acele elemente in care globalizarea este realizata aproape in intregime.In sens mai restrains,globalizarea se refera la liberalizarea comertului,investitiilor si fluxurilor de

capitaluri dintre tari,precum si la integrarea mijloacelor de productie din diferite tari sub proprietatea societatilor transnationale si la integrarea pietelor de produse si financiare. Din punct de vedere economic,globalizarea semnifica integrarea sistemelor economice nationale sistemului economiei mondiale,deci intr un sistem unic.Aceasta integrare presupune schimbari de mentalitate la nivelul entitatilor statale dar si la nivelul fiecarui agent economic in parte.Motivatiile de natura nationala incep sa si piarda teren in conditiile in care componentele sistemului economic mondial nu mai reprezinta decat in mica masura interesele nationalului.Astfel in numeroase state in care societatile transnationale produc o mare parte din produsul intern brut,acestea capata o putere de negociere pe plan international care devanseaza reprezentantii puterilor nationale.In aceste conditii exita riscul ca cele doua grupari sa intre in conflict sis a dea o alta directive si forma procesului. Statele care urmeaza directia impusa de societatile transnationale trebuie sa si adapteze politica economica si legislative in functie de interesele acestora pentru a nu genera problem sociale tinand cont de faptul ca aceste firme gigant contribuie tot mai mult la crearea valorii adaugate in cadrul economiei nationale si,de asemenea,la crearea de locuri de munca. Exista doua forte care actioneaza asupra globalizarii:raspandirea retelelor informationale,care urmaresc traseul infrastructurii urbane,creand orase informationale globalizate,si cooperarea natiunilor la crearea unei retele economice globale,care necesita politici financiare si comerciale liberalizate.Globalizarea economica reprezinta o transformare majora in organizarea teritoriala,spatiala,a activitatii economice si a puterii politico- economice.