Specificul i metodologia cercetrii geografice.

Cunoaterea tiinific este un tip de cunoatere uman, mediat de nivelul tehnic atins de o
societate i n acord cu cerinele rezultate din dezvoltarea ei socio-economic. Cu toate c
geografia s-a desprins din filozofia naturii, n sec. II .Hr, ca hart i geografie matematic, ea este
astzi principala tiin menit s ajute la nelegerea structurrii i a funcionrii spaiului terestru.
Geografia contemporan are ca obiect de studiu mediul dezvoltat la suprafaa Terrei, analizat
interdisciplinar i din perspectiva interaciunilor cu societatea uman. Ca urmare a complexitii
obiectului de studiu, geografia dezvolt legturi cu tiinele conexe, dar cunoate totodat i o
ramificare pe discipline i subdomenii specifice de cercetare. Tendina de specializare care a
marcat evoluia geografiei n sec. XX este contracarat de spiritul holist susinut de teoriile
moderne din tiina mileniului III.
Principiile cercetarii fizico-geografice
Reprezinta un set de reguli ce trebuie respectate pe parcursul cercetarii stiintifice.
Principiul spatialitatii a fost regasit in opera lui Emm. de Martonne sub
denumirea de principiul extensiunii. Formularea acestui principiu a plecat de la faptul ca
obiectele, procesele si fenomenele geografice au o anumita pozitie si ocupa un anumit
spatiu geografic.
Acest principiu solicita ca cercetarea fizico-geografica sa precizeze care sunt
particularitatile spatiale ale obiectului sau fenomenului cercetat. Pozitia geografica este
importanta deoarece permite intelegerea unor caracteristici ale obiectului respectiv
precum si relatiile lui cu alte obiecte.
Spre exemplu datorita pozitiei in zona ecuatoriala a bazinului hidrografic al
Amazonului acesta beneficiaza de debite medii lunare foarte mari pe tot parcursul
anului in comparatie cu Dunarea care are bazinul hidrografic in zona temperata si debite
medii lunare variabile cu un maxim de primavara-vara si un minim de iarna.
Pozitia Japoniei in cadrul "Cercului de foc al Pacificului" determina frecvente
cutremure de pamant si manifestatii intense ale vulcanismului in timp ce Australia ce se
suprapune pe placa tectonica australiana se comporta ca un bloc rigid fara foarte multe
cutremure si eruptii vulcanice.
Pentru indicarea pozitiei geografice este necesara precizarea pozitiei matematice
cu ajutorul coordonatelor geografice, urmata de stabilirea asezarii geografice in raport cu
alte unitati majore din vecinatate care pot influenta obiectul, procesul sau teritoriul
studiat.
Este necesara stabilirea cu cat mai mare exactitate a limitelor arealului de
raspandire a obiectelor, proceselor sau fenomenelor fizico-geografice studiate. Pozitia si
forma unor teritorii pot determina explicatii ale originii si caracteristicilor anumitor
procese. Un exemplu clasic este dat de forma tarmului estic al Americii de Sud care se
imbina aproape perfect cu forma tarmului vestic al Africii fapt ce se explica prin aparitia
riftului medio-atlantic si separarea celor doua continente.
Avand in vedere consecintele asezarii geografice, apare justificata cerinta acestui
principiu ca prima intrebare la care trebuie sa raspunda geograful sa fie "UNDE?".
Principiul integrarii geografice
Geosistemul reprezinta un sistem fizico-geografic deschis alcatuit dintr-o serie
de subsisteme fizico-geografice organizate ierarhic. Analiza oricarui subsistem fizicogeografic luat individual nu poate sa fie intregita decat integrand subsistemul in contextul
intregului sistem din care face parte. Asadar, este necesar ca pe parcursul cercetarii fizicogeografice sa se aiba in vedere intregul teritorial din care face parte obiectul sau
fenomenul studiat.

In acest sens a fost formulat principiul integrarii geografice "orice obiect, proces
sau fenomen trebuie sa fie raportat la sistemul din care face parte si trebuie sa se caute
care este rolul lui in sistem, ce actiuni si influente exercita si indeosebi ce actiuni si
influente suporta el din partea celorlalti componenti ai sistemului respectiv" I. Donisa
(1987).
Cel mai important aspect ce decurge din formularea acestui principiu este
integrarea functionala care explica rolul unui component fizico-geografic in cadrul
functionalitatii generale a sistemului.
Cele mai evidente exemple sunt date de bazinele hidrografice de diferite ordine de
marime care se integreaza pentru a construi intregul. Fiecare dintre aceste bazine
hidrografice constituie o entitate fizico-geografica separata dar care face parte dintr-un
sistem mai mare. Bazinul hidrografic al raului Moldova face parte din bazinul hidrografic
al raului Siret care la randul sau face parte din bazinul hidrografic al Dunarii.
Masivul Giumalau face parte din unitatea muntilor Rarau-Giumalau care la randul
ei face parte din unitatea muntilor Bistritei care apartin Carpatilor Moldo-Transilvani ce
constituie unitate a Carpatilor Orientali ce apartin Muntilor Carpati, munti ce fac parte
din lantul Alpino-Carpato-Himalayan.
In consecinta, avand in vedere principiul integrarii geografice apare justificata
cerinta ca a doua intrebare la care trebuie sa raspunda geograful sa fie "CUM?".
Principiul cauzalitatii
Alexander von Humboldt a introdus in geografie principiul cauzalitatii care
presupune ca orice cercetare geografica sa caute a descoperii explicatia cauzala, legaturile
cauzale ale obiectului cercetat. I Donisa (1987) afirma ca "a cauta legaturile cauzale
inseamna a examina toate legaturile obiectului cercetat cu alte obiecte sau procese,
inseamna a aplica principiul determinismului care este generalizat in stiinta. In geografie
insa este preferat termenul de principiu al cauzalitatii care pune accent pe explicarea
cauzala (scotand in evidenta legaturile de cauzalitate)".
Sistemele fizico-geografice sunt sisteme complexe la nivelul carora legaturile
dintre cauze si efect sunt dificil de identificat fiind separate deseori de perioade mari de
timp si intervale mari de spatiu
Un exemplu in acest sens poate constituii cazul lantului montan Himalaya care a
aparut ca urmare a coliziunii dintre doua placi tectonice (manifestari ale subsistemului
litosferic). Aparitia lantului montan a influentat celelalte subsisteme fizico-geografice ale
zonei: circulatia maselor de aer, cantitatile de precipitatii, debitele raurilor, repartitia
vegetatiei si faunei etc.
Principiul cauzalitatii introduce in cercetarea fizico-geografica a treia intrebare la
care trebuie sa raspunda cercetatorul "DE CE?"
Principiul generalizarii si abstractizarii geografice
A fost introdus in geografie de Emm. de Martonne (1925) care afirma ca "studiul
geografic al unui fenomen presupune preocuparea constanta fata de fenomenele analoage
care pot sa apara in alte puncte ale globului"
Acest principiu are ca scop realizarea trecerii de la cercetarea de detaliu a
anumitor obiecte, procese si fenomene geografice la elaborarea generalizarilor si
abstractizarilor ce conduc spre aparitia legilor si teoriilor fizico-geografice. Un exemplu
clasic este cel al cercetarii realizate de W.M. Davis (1899) asupra unor perimetre din
SUA in care apareau suprafete de nivelare, cercetari care au fost utilizate ulterior pentru
elaborarea "teoriei peneplenei" sau "teoriei reliefului ciclic".
Principiul istorismului
Presupune ca realitatea geografica din prezent sa fie inteleasa si explicata prin
reconstituirea evolutiei in timp. I Donisa (1987) afirma ca "acest principiu ar trebui
formulat ca principiul evolutionismului in geografie, el impunand cercetarii geografice
obligatia de a cauta originea si evolutia obiectului studiat. Aceasta duce la o intregire

substantiala a cunoasterii geografice caci permite sa se ajunga apoi la descoperirea legilor

de aparitie, existenta si evolutie a obiectelor si proceselor, a sistemelor geografice de
diverse ranguri taxonomice".
Relieful major al continentelor si bazinelor oceanice poate fi inteles in prezent
prin reconstituirea conditiilor fizico-geografice din trecut si evolutia acestuia de pe
parcursul mai multor zeci de milioane de ani.
Principiul antropic
Acest principiu impune evaluarea actiunii omului asupra sistemelor fizicogeografice. Este un principiu care acorda societatii umane un rol din ce in ce mai
important pe masura ce creste capacitatea tehnologica ce poate influenta geosistemul.
Exista multiple exemple in acest sens insa cel mai elocvent este cel legat de reducerea
accentuata a suprafetelor forestiere de pe glob precum si poluarea aerului, apei si solului
cu diferite substante care sunt dificil de asimilat de catre sistemele fizico-geografice.
Principiile cercetarii fizico-geografice traseaza directiile abordarilor stiintifice
geografice, directii care se grefeaza pe obiectivele principale ale cercetarii geografice.
Metodele cercetarii fizico-geografice
Prin metoda de cercetare se intelege calea pe care se poate ajunge la adevarul
stiintific sau "totalitatea demersurilor, procedeelor si mijloacelor utilizate pentru
dobandirea cunoasterii stiintifice" I. Donisa (1987). Ca metode specifice geografiei
mentionam metoda geografica si metoda cartografica la care se adauga o serie de alte
metode comune mai multor stiinte.
Metoda geografica s-a impus ca o metoda specifica geografiei prin faptul ca
cercetarea urmareste aspectele spatiale legate de pozitia geografica, suprafata, forma
arealului si raporturile spatiale cu alte unitati geografice. Un alt specific al acestei metode
este dat de plasarea in centrul atentiei a relatiilor dintre societatea umana si natura.
In ansamblu metoda geografica impune un anumit mod de abordare a realitatii
fizico-geografice.
Metoda cartografica are ca scop reprezentarea grafica a suprafetei terestre cu
elementele, procesele si fenomenele existente. Metoda necesita o simplificare a imaginii
despre realitate prin eliminarea elementelor nesemnificative.
Harta a aparut inca din antichitate ca urmare a necesitatii reprezentarii unor
suprafete terestre de dimensiuni mari. Ulterior, pentru reprezentarea cartografica a
intregii planete a fost realizat globul geografic. Pe aceste reprezentari cartografice pot fi
redate unele caracteristici geografice invizibile in teren cum ar fi: resursele minerale utile,
densitatea fragmentarii reliefului, geodeclivitatea, configuratia campului baric, repartitia
unor specii de animale etc.
Metoda cantitativa (matematica) utilizata in geografie urmareste aplicarea
mijloacelor matematice pentru cercetarea fizico-geografica. Cuantificarea caracteristicilor
fizico-geografice a inceput sa domine gandirea geografica inca din anii 1950-1960.
Cuantificarea in geografia fizica presupune obtinerea unor date care descriu variatia unui
proces, dimensiunea unei forme, masuri ale unor forte aplicate etc,.. la care se adauga
metodele de prelucrare a acestora. "Metoda cantitativa, bazata pe analiza statistica, face
dovada unui cadru de investigare standardizat, riguros, conservativ si obiectiv pentru
multe dintre problemele stiintelor Pamantului" (Chorley, 1965).
Metoda modelizarii are in vedere realizarea si studierea unor modele fizicogeografice simplificate. Se poate realiza o modelare materiala (harti in relief, procese
fluviale etc) sau o modelare imaginara (harta care poate reda un model static sau unul
dinamic, aerofotogramele care pot furniza o imagine tridimensionala a reliefului, softurile
G.I.S. care furnizeaza modelele numerice ale terenului, modelari ale riscurilor naturale
existente in anumite zone, modelari matematice ale unor profile longitudinale de vai etc).

Metoda experimentala presupune reproducerea in conditii controlabile de teren

sau laborator a unor procese sau fenomene fizico-geografice. Se pot organiza parcele
experimentale pentru studierea eroziunii solului, studierea unor procese hidrologice,
studierea unor procese periglaciare etc. In laborator pot fi efectuate o serie de
experimente legate de dezagregarea rocilor prin procese succesive de inghet-dezghet,
procese de dizolvare si alterare a rocilor, procese de sedimentare, simularea unor
fenomene meteorologice (trasnet, ceata, bruma) sau producerea unor precipitatii
artificiale etc.
Metoda comparativa recurge la compararea proceselor si fenomenelor de acelasi
gen in vederea evidentierii asemanarilor si deosebirilor dintre ele. Metoda comparativa a
fost extinsa de la aspectele spatiale la cele temporale urmarind aceleasi procese si
fenomene geografice in diferite perioade de timp. Astfel, diferentierile existente intre
obiectele, procesele si fenomenele fizico-geografice pot fi urmarite in spatiu si timp
(poate fi comparata vegetatia actuala din Romania cu cea din Norvegia dar se poate
compara vegetatia actuala a Romaniei cu cea existenta pe acelasi teritoriu in Pleistocen).
Metoda istorica are la baza evidentierea originii si cauzelor schimbarilor in timp a
unor obiecte, procese si fenomene fizico-geografice. Aplicarea metodei istorice in
geografie a dus la aparitia paleogeografiei care cerceteaza trecutul geosistemului
Metoda dialectica are drept scop descifrarea corecta a relatiilor dintre sistemele
fizico-geografice. Denumirea de dialectic (a) vine din greaca si inseamna proces de
rationare menit sa duca la obtinerea adevarului si a cunoasterii in legatura cu un subiect
sau altul. Prin utilizarea metodei dialectice in geografie se poate ajunge la intelegerea
unor relatii complexe cum sunt cele dintre societatea umana si natura. Metoda dialectica
opereaza cu o serie de categorii filosofice si stiintifice cum sunt: esenta si fenomen,
continut si forma, necesitate si intamplare, cauza si efect etc.
Metoda inductiva consta in studierea cazurilor concrete (singularul) si cautarea
trasaturilor generale (abstractizarea). Este metoda prin care se ajunge la elaborarea legilor
si teoriilor fizico-geografice.
Metoda deductiva evidentiaza calea inversa a cercetarii cu plecare de la general
pentru a ajunge la particular. Se considera ca singularul este subordonat sistemului din
care face parte si poarta amprenta trasaturilor generale ale acestuia.
Metoda analizei presupune descompunerea elementelor si proceselor urmata de
"studierea amanuntita a partilor componente ajungandu-se la cunoasterea caracteristicilor
fiecarei parti si a locului ei in intreg" I. Donisa (1987).
In cadrul geografiei fizice, pentru a recurge la metoda analizei, se poate realiza o
descompunere materiala reala (probe de sol, esantioane de roci, probe de apa etc) sau o
descompunere imaginara (decompunerea unor sisteme fizico-geografice complexe).
Principalul deziderat al analizei geografice ramane descifrarea modului in care
functioneaza sistemul fizico-geografic.
Metoda sintezei este utilizata impreuna cu metoda analizei plecand de la
considerentul ca analiza faciliteaza cunoasterea partilor componente in timp ce sinteza
permite cunoasterea integrala a sistemului fizico-geografic. Sinteza reprezinta o insumare
a informatiilor partiale in vederea obtinerii unei caracteristici unitare a sistemului fizicogeografic.
Universul
Universul reprezinta un spatiu propus ca fiind nemarginit, cu materie aflata in
diferite forme si stadii de organizare si evolutie. In prezent cunoasterea Universului se
rezuma la o pondere de sub 0,5% din totalul informatiilor iar multe dintre cunostinte sunt
doar simple ipoteze.

Informatiile pe care le avem asupra Universului, provin in mod esential din

observatiile asupra luminii si ale celorlalte unde electromagnetice ce vin din spatiu.
Instrumentul de observatie este telescopul, combinat cu amplificatori de imagini si cu
spectrografe care analizeaz lumina in componentele sale si determina astfel compozitia
atomica a astrului observat, precum si alte date ca temperatura si presiunea de la
suprafata.
In ceea ce priveste celelalte unde electromagnetice, este vorba de undele infrarosii, de
microunde, de unde radar si de unde radio.
Cunostintele despre Univers provin si din legile fizice stabilite pe Pamant,
presupus valide in totalitatea Universului. Aceste legi fizice cuprind mecanica lui Newton
- pentru sistemul solar, relativitatea generalizata a lui Einstein - pentru corpurile masive si
pentru evolutia Universului, electromagnetismul lui Maxwell, precum si mecanica
cuantica.
Totalitatea cunostiintelor este sistematizata sub forma de teorii sau, mai exact, de
modele teoretice care incearca sa explice tot ce este cunoscut si sa prevada viitoarele
observatii.

BIBLIOGRAFIE
ARMA I. (2006), Teorie i metodologie geografic, Ed. Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti
DANA GOIU, VIRGIL SURDEANU Hazardele naturale i riscurile asociate din ara
Haegului, Presa Universitar Clujean, 2008
RAULARIAN RUSU Organizarea spaiului geografic n Banat, Editura Mirton, Timioara,
2007

OCTAVIA BOGDAN - Bazele teoretice ale Meteorologiei , Edit . Univ. Lucian Blaga, Sibiu ,
2009
NICOLETA IONAC , STERIE CIULACHE - Legi , mrimi i simboluri n Meteorologie , Edit .
ARS DOCENDI , Univ. Bucureti , 2010
ROB KITCHIN, NIGEL THRIFT, International Encyclopedia of Human Geography, Elsevier,
London/Amsterdam, First Edition, 2009, XII vol.
GABRIEL WACKERMANN - Gographie des civilisations, Ellipses, Paris, 2008
IOAN DONISA, ALEXANDRU UNGUREANU, ELENA ERHAN, IONEL MUNTELE
metodologie geografic, 1987