Sunteți pe pagina 1din 181

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

GEOGRAFIE

Geografie economică mondială

Cristian BRAGHINĂ

2005

Ionel MUNTELE

© 2005

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 973-0-04116-4

Cuprins

CUPRINS

INTRODUCERE

IV

Unitatea de învăţare nr.1 INTRODUCERE ÎN GEOGRAFIA ECONOMICĂ

1

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1

1.1. Obiectul de studiu al geografiei economice, relaţii interdisciplinare

 

1

1.2. Factorul uman - premisă a sistemelor economice

 

4

1.3. Geneza şi contradicţiile economiei moderne

8

Răspunsuri şi comentarii la teste

13

Lucrarea de verificare nr. 1

15

Bibliografie minimală

15

Unitatea de învăţare nr.2 GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR PRIMARE: PREMISELE NATURALE ŞI ANTROPICE

 

16

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2

16

2.1. Premisele naturale ale dezvoltării agriculturii

16

2.2. Premisele social-economice ale dezvoltării agriculturii

 

20

2.3. Distribuţia spaţială a suprafeţelor agricole

23

Răspunsuri şi comentarii la teste

26

Lucrarea de verificare nr. 2

27

Bibliografie minimală

28

Unitatea de învăţare nr.3

GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR PRIMARE: TIPURILE DE ECONOMIE AGRARĂ

 

29

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3

29

3.1. Tipologia structurilor agrare

29

3.2. Tipologia activităţilor agricole după modul de integrare în circuitele comerciale

32

Răspunsuri şi comentarii la teste

37

Lucrarea de verificare nr. 3

38

Bibliografie minimală

38

Unitatea de învăţare nr.4 GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR INDUSTRIALE: FORME DE ORGANIZARE

 

39

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4

39

4.1. Structuri şi forme de organizare a activităţilor industriale

 

39

4.2. Localizarea producţiei industriale

44

Răspunsuri şi comentarii la teste

51

Lucrarea de verificare nr. 4

51

Bibliografie minimală

52

Unitatea de învăţare nr.5

GEOGRAFIA

ACTIVITĂŢILOR

INDUSTRIALE:

EVOLUŢIA

PROCESULUI

DE

53

INDUSTRIALIZARE Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5

53

5.1.

Evoluţia procesului de industrializare

53

Răspunsuri şi comentarii la teste

60

Lucrarea de verificare nr. 5

60

Cuprins

Bibliografie minimală

61

Unitatea de învăţare nr.6

GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR INDUSTRIALE: ROLUL ENERGIEI ÎN DEZVOLTAREA

62

ECONOMICĂ Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6

62

6.1.

Producţia şi consumul de energie electrică

62

6.

2. Etapele dezvoltării energeticii

65

Răspunsuri şi comentarii la teste

71

Lucrarea de verificare nr. 6

72

Bibliografie minimală

72

Unitatea de învăţare nr.7

GEOGRAFIA

ACTIVITĂŢILOR

INDUSTRIALE:

INDUSTRIA

PETROLULUI

ŞI A

73

GAZELOR NATURALE Obiectivele unităţii de învăţare nr. 7

 

73

7.1.Rezervele de petrol şi principalele ţări producătoare

73

7.2. Prelucrarea petrolului

79

7.3. Rezervele de gaze naturale şi principalele ţări producătoare

 

81

Răspunsuri şi comentarii la teste

85

Lucrarea de verificare nr. 7

88

Bibliografie minimală

87

Unitatea de învăţare nr.8 GEOGRAFIA ACTIVITĂŢIILOR INDUSTRIALE: INDUSTRIA CARBONIFERĂ

 

87

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 8

87

8.1.Rezervele de cărbuni şi principalele ţări producătoare

87

Răspunsuri şi comentarii la teste

95

Lucrarea de verificare nr. 8

95

Bibliografie minimală

96

Unitatea de învăţare nr.9

GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR INDUSTRIALE: INDUSTRIA NUCLEARO-ELECTRICĂ ŞI

97

INDUSTRIA HIDROELECTRICĂ Obiectivele unităţii de învăţare nr. 9

97

9.

1. Combustibilii nucleari şi centralele nuclearo-electrice

 

97

9.

2. Potenţialul hidroenergetic şi valorificarea sa

101

9.

3. Energia mareelor şi valorificarea sa

105

Răspunsuri şi comentarii la teste

106

Lucrarea de verificare nr. 9

107

Bibliografie minimală

107

Unitatea de învăţare nr.10

GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR INDUSTRIALE: CENTRALELE HELIOELECTRICE,

108

CENTRALELE EOLOELECTRICE, CENTRALELE GEOTERMICE Obiectivele unităţii de învăţare nr. 10

108

10.

1. Centralele helioelectrice

108

10.

2 Centralele eoloelectrice

110

10.

3. Centralele geotermice

112

Răspunsuri şi comentarii la teste

114

Cuprins

Lucrarea de verificare nr. 10

 

115

Bibliografie minimală

115

Unitatea de învăţare nr.11 GEOGRAFIA ACTIVITĂŢILOR INDUSTRIALE: INDUSTRIA SIDERURGICĂ

 

116

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 11

116

11.1.Repartiţia geografică a minereurilor de fier şi pentru aliaje

 

116

11.2. Distribuţia producţiei de oţel

 

121

11.3. Restructurarea siderurgiei mondiale

 

125

Răspunsuri şi comentarii la teste

 

127

Lucrarea de verificare nr. 11

127

Bibliografie minimală

128

Unitatea de învăţare nr.12

 

GEOGRAFIA

ACTIVITĂŢILOR

INDUSTRIALE:

INDUSTRIA

DE

ECHIPAMENT

ŞI

129

INDUSTRIA UŞOARĂ Obiectivele unităţii de învăţare nr. 12

 

129

12.1. Industria de echipament

 

129

12.2. Industria uşoară

135

Răspunsuri şi comentarii la teste

139

Lucrarea de verificare nr. 12

140

Bibliografie minimală

140

Unitatea de învăţare nr.13

 

GEOGRAFIA TRANSPORTURILOR

 

141

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 13

141

13.1.Transporturile feroviare

141

13.2. Transporturile rutiere

 

145

13.3. Transporturile maritime

147

13. 4. Transporturile aeriene

152

Răspunsuri şi comentarii la teste

156

Lucrarea de verificare nr. 13

157

Bibliografie minimală

157

Unitatea de învăţare nr.14

 

GEOGRAFIA SCHIMBURILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

 

158

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 14

158

14.1. Apariţia şi dezvoltarea pieţei mondiale

 

158

14.2. Zonele libere

 

162

14.3. Bursele de mărfuri

164

14, 4. Organizaţii comerciale regionale

 

166

Răspunsuri şi comentarii la teste

171

Lucrarea de verificare nr. 14

171

Bibliografie minimală

172

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 

173

Introducere

INTRODUCERE

Economia mondială reprezintă un ansamblu al schimburilor reciproce de activităţi (producţia materială, circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cercetarea ştiinţifică etc). Se poate spune că este un sistem de interdependenţe în care celulele de bază sunt, încă, economiile naţionale, a căror influenţă asupra economiei mondiale este în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. În diferite zone geografice, evoluţia economică este diferită, fazele de expansiune alternând cu cele de recesiune, dar rezultanta globală este de creştere a produsului mondial brut. Economia mondială este un sistem eterogen, pentru că statele diferă ca mărime, potenţial demografic şi economic, dar se mai menţin diferenţe şi în privinţa sistemului economic.

Modulul ,,Geografie economică mondială" este structurat pe 14 unităţi de învăţare prin care autorii doresc să evidenţieze rolul factorului uman în dezvoltarea economică, cauzele şi urmările procesului de globalizare economică, factorii şi formele de localizare a activităţilor economice. În fiecare domeniu au fost evidenţiaţi liderii mondiali, marile pieţe de desfacere şi concurenţa foarte aspră, rolul societăţilor transnaţionale în economia mondială.

Prima unitate încearcă să introducă cursanţii în problematica complexă a obiectului de studiu al geografiei economice abordând aspecte legate de fundamentarea unor concepte cu care operează geografia economică, de geneza şi contradicţiile geografiei economice.

Unităţile doi şi trei oferă o analiză generală referitoare la geografia activităţilor primare:

premisele naturale şi social economice ale dezvoltării agriculturii, distribuţia spaţială a suprafeţelor agricole, evoluţia structurilor agricole, tipurile de economie agrară.

Cea mai extinsă parte a modulului, un număr de nouă unităţi de învăţare, este dedicată prezentării temelor esenţiale legate de geografia industriei. S-a urmărit o interpretare a competitivităţii economice a naţiunilor, a cauzelor marilor diferenţe existente la nivel mondial. O atenţie deosebită se acordă resurselor energetice pentru că dezvoltarea economică a ţărilor s-a reflectat de-a lungul timpului şi în creşterea consumului de energie, aceasta fiind de neînlocuit în procesele vieţii economice şi sociale. Problemele energiei sunt legate reciproc de cele ale materiilor prime utilizate în circuitul energetic. Producţia de energie este dependentă de existenţa unor resurse specifice (combustibili fosili şi minerali), iar extragerea şi prelucrarea acestora necesită consum de energie.

Unitatea de învăţare nr. 13 tratează câteva probleme referitoare la căile de comunicaţii şi transporturi, care ocupă un loc central în cadrul activităţilor economice. Evoluţia continuă a transporturilor şi comunicaţiilor în direcţia rapidităţii, consumului redus de combustibil, siguranţei, a permis interconexarea economiilor locale, naţionale şi deci apariţia şi dezvoltarea unei economii mondiale ce cunoaşte în prezent o derulare spectaculoasă.

Ultima unitate a modulului abordează câteva probleme din sfera schimburilor economice internaţionale. Diviziunea internaţională a muncii a determinat o specializare a ţărilor dezvoltate în ramurile de înaltă tehnicitate pe când ţările în curs de dezvoltare au rămas profilate pe ramurile industriei tradiţionale (siderurgie, construcţii de maşini, chimie), necesitând consumuri mari de energie şi materii prime. Apariţia ţărilor recent industrializate a determinat aplicarea unor măsuri protecţioniste pe pieţele interne ale ţărilor dezvoltate, vizând limitarea importurilor din noile puteri industriale.

Introducere

Fiecare unitate de învăţare este structurată pe una sau mai multe subsecţiuni, urmate fiecare de teste de autoevaluare (în total 33 teste), cu întrebări accesibile, dar importante pentru a reţine elementele esenţiale de conţinut. După fiecare întrebare există un spaţiu liber pentru inserarea unor răspunsuri scurte şi clare, posibile de redactat dacă s-a însuşit conţinutul subsecţiunii respective. Pentru verificarea acestor teste, la sfârşitul unităţii de învăţare se găsesc comentarii şi răspunsuri care vin în ajutorul cursanţilor. În cazul în care răspunsurile cursanţilor sunt în neconcordanţă cu cele de la sfârşitul capitolului, recomandăm restudierea subsecţiunilor respective şi consultarea surselor bibliografice.

Cele 14 lucrări de verificare se găsesc la sfârşitul fiecărei unităţi şi au rolul de a evalua continuu nivelul de însuşire a cunoştinţelor. Fiecare temă este compusă din mai mulţi itemi la care se solicită răspunsuri pentru a căror formulare este necesară parcurgerea unităţii respective şi a bibliografiei minimale inserate la sfârşitul capitolului.

Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele : titulatura acestui curs, numărul lucrării de verificare, numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină) şi adresa cursantului. Fiecare răspuns al lucrării de verificare va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească 250 de cuvinte. Pentru uşurinţa corectării recomandăm lăsarea unei margini de circa 5 cm, precum şi o distanţă similară între răspunsuri.

Bibliografia necesară fiecărei teme se găseşte la sfârşitul unităţilor de învăţare şi oferă posibilităţile de a răspunde la cerinţele impuse de temele de verificare. De asemenea, la sfârşitul modulului se regăseşte lista completă a bibliografiei minimale. Pe lângă lucrări de referinţă din domeniul geografiei economice, au fost utilizate şi câteva periodice pentru actualizarea datelor statistice.

Notarea lucrărilor va avea în vedere gradul de însuşire a materialelor prezentate, posibilităţile de interpretare a unor materiale grafice, modul propriu de analiză a unor fenomene economice din perioada actuală. Evaluarea cursantului va consta, pe de o parte, din rezultatele obţinute la lucrările de verificare (50%), iar pe de altă parte din evaluarea finală, care se va face prin examen scris (50%).

Autorii

Introducere în geografia economică

Unitatea de învăţare nr.1

INTRODUCERE ÎN GEOGRAFIA ECONOMICĂ

Cuprins

Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr.

1

1.1. Obiectul de studiu al geografiei economice, relaţii interdisciplinare

1

1.2. Factorul uman - premisă a sistemelor economice

5

1.3. Geneza şi contradicţiile economiei moderne

8

Răspunsuri şi comentarii la teste

13

Lucrarea de verificare nr. 1

15

Bibliografie minimală

15

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

După studierea acestui capitol vei fi capabil să înţelegi mai bine :

că geografia economică studiază localizarea formelor de producţie şi consum specifice fiecărei activităţi economice

că factorul uman are o importanţă deosebită în valorificarea resurselor locale

că eficacitatea productivă a populaţiei mondiale este inegală şi conduce la apariţia unor puternice dezechilibre între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare

că economia capitalistă, fondată pe principiul liberei concurenţe şi al iniţiativei individuale a avut un rol esenţial în formarea sistemului economic mondial modern

ce este globalizarea şi mondializarea şi care este importanţa lor în dinamica structurilor economice contemporane

care sunt principalele efecte spaţiale ale globalizării/mondializării din perspectivă geo-economică, la scară locală, regională sau mondială

1.1OBIECTUL

DE

STUDIU

INTERDISCIPLINARE

AL

GEOGRAFIEI

ECONOMICE,

RELAŢII

Geografia economică este una din principalele ramuri ale geografiei umane. Spre deosebire de geografia fizică, pentru care omul, habitatul său şi activităţile desfăşurate de către acesta, constituie unul din elementele explicative ale evoluţiei mediului, geografia umană ia în calcul influenţa mediului ca unul din elementele explicative ale formelor de amenajare a teritoriului de către societăţile umane. Cele două puncte de vedere nu sunt contradictorii ci complementare, fiind singura modalitate de a menţine unitatea geografiei prin atenţia acordată raporturilor dintre om şi mediu.

Activităţile umane –componentă esenţială a geosistemului

Geografia umană poate fi redusă la trei ramuri esenţiale : geografia populaţiei care urmăreşte explicarea dinamicii, structurii şi formelor de distribuţie spaţială a comunităţilor umane; geografia aşezărilor, axată pe studiul genezei şi dinamicii sistemelor de aşezări umane, a formelor de manifestare teritorială şi a funcţionalităţii acestora; geografia economică, al cărei obiect principal de studiu constă în explicarea localizării activităţilor economice, a modului în care omul exploatează resursele naturale, a formării sistemelor de transport şi schimb. Aceste trei ramuri sunt intim legate între ele fără a fi inseparabile.

Introducere în geografia economică

De la geografia economică descriptivă la geografia economică integrală

Tema distribuţiei formelor de producţie şi schimb constituie nucleul dur al geografiei economice

Interesul geografiei pentru activităţile umane, productive sau destinate deservirii populaţiei, este vechi. Totdeauna au ieşit în evidenţă diferenţierile spaţiale, modalităţile diverse prin care omul exploatează resursele, adaptarea originală a unor comunităţi umane la mediu. Într-o primă fază, geografia economică avea un caracter descriptiv, mărginindu-se la inventarierea resurselor disponibile într-o anumită regiune şi a activităţilor economice. Ulterior, accentul a căzut pe regularităţile distribuţiei spaţiale a activităţilor economice. Explicarea localizării acestora prin intermediul unor modele teoretice şi formarea regiunilor economice au devenit premizele unei geografii economice complexe, tot mai atentă la procese complicate precum cele care ţin de globalizare sau de mondializare. Viziunea sistemică, integratoare, este privilegiată, dată fiind capacitatea sa explicativă. S-a trecut de la o geografie economică disjunctă, în care fiecare categorie de activităţi poate fi tratată separat (geografia agriculturii, geografia industriei, geografia turismului, geografia schimburilor etc.) la o geografie economică integrală în care acestea sunt considerate elemente inseparabile ale sistemului economic. Dacă în scopuri ştiinţifice această ultimă opţiune este dezirabilă, din raţiuni didactice geografia economică este în continuare prezentată secvenţial, într-o succesiune prestabilită de la activităţile primare (producătoare de materii prime) la cele secundare (producătoare de produse finite) şi la cele terţiare (responsabile de circulaţia materiilor prime şi a produselor finite ca şi de gestionarea structurilor economico-sociale în ansamblu). Analiza repartiţiei calitative şi cantitative a grupurilor umane la nivel global este punctul de plecare al oricărui demers în geografia economică,

constituind aşa-numitul potenţial uman sau resursele umane, factor esenţial în dezvoltarea activităţilor economice.

esen ţ ial în dezvoltarea activit ăţ ilor economice. Figura 1.1 Pozi ţ ia geografiei economic

Figura 1.1 Poziţia geografiei economice în cadrul sistemului teritorial (adaptare după I.Ianoş, 2002)

Introducere în geografia economică

Geografia economică actuală este sprijinită de existenţa unei veritabile avalanşe de informaţii, colectate de către diverse instituţii publice, a căror dinamică, de multe ori imprevizibilă, oferă un vast câmp de studiu. Tehnicile moderne de prelucrare a acestor informaţii reprezintă o reală şansă în dorinţa de elucidare a mecanismelor complexe care guvernează societatea şi activităţile desfăşurate de către aceasta. Contextul interdisciplinar în care se dezvoltă geografia economică este unul dominat de ştiinţele economice şi cele sociale dar rămâne strâns legată de ştiinţele explicative, pornind de multe ori de la modele teoretice create de economişti : modelul rentei funciare (von Thünnen 1826), modelul localizării activităţii industriale (Weber 1909), teoria locurilor centrale, care explică localizarea serviciilor (Christaller, 1933, Lösch, 1940) etc. Adaptând aceste modele teoretice la particularităţile impuse de rugozitatea spaţiului (caracterul neuniform al acestuia), geografii au reuşit astfel să impună o nouă viziune asupra dinamicii spaţiilor economice, fundamentând concepte precum : regiune economică, spaţiu polarizat, interacţiune spaţială, difuziune spaţială, proximitate, concurenţă spaţială. În acest mod geografia economică a devenit indispensabilă acţiunilor de planificare teritorială, studierea impactului pe care îl pot avea activităţile economice devenind o practică obişnuită. Pământului prin predilecţia pentru studiul localizării activităţilor economice şi al interacţiunilor sistemice generate. În strânsă legătură cu dezvoltarea tehnicilor de calcul s-au impus şi alte curente de gândire, orientate spre elaborarea unor teorii.

Test de autoevaluare 1.1. Studierea acestui subcapitol v-a oferit câteva elemente esenţiale pentru a înţelege importanţa geografiei economice. Justificaţi necesitatea unei geografii economice integrale. a) Având în vedere figura 1.1. stabiliţi care este poziţia geografiei economice în ansamblul disciplinelor geografice.

b) Care credeţi că sunt punctele comune ale celor trei discipline de bază ale geografiei umane ?

Comentarii la aceste întrebări sunt inserate la sfârşitul capitolului

Reţine!

În subcapitolul parcurs, au fost prezentate sintetic, elementele definitorii ale geografiei economice, importanţa acestei discipline. Modul în care au fost întocmit materialul a avut în vedere :

-definirea principalelor concepte, într-un limbaj accesibil; -familiarizarea cu un mod de gândire sistemic; -posibilitatea identificării unor noţiuni de maximă importanţă pentru înţelegerea realităţilor lumii contemporane

Introducere în geografia economică

1.2 FACTORUL UMAN - PREMISĂ A SISTEMELOR ECONOMICE

Repartiţia activităţilor productive, intensitatea acestora şi fluxurile generate se supun unor legităţi diferite, de inegală importanţă. Volumul şi natura producţiei sunt subordonate într-o anumită măsură factorilor de mediu (atât în agricultură cât şi în industrie prin intermediul resurselor naturale). Acumularea unui potenţial uman şi a unor capacităţi tehnice este la fel de importantă dar au aceeaşi valoare relativă. Prezenţa resurselor energetice, de exemplu, nu este suficientă pentru dezvoltarea unor activităţi industriale de anvergură în absenţa unei infrastructuri adecvate şi a unei calificări superioare a forţei de muncă. În sens invers, condiţii aparent defavorabile pot fi deturnate prin tehnici avansate : drenarea unor regiuni mlăştinoase, prelucrarea eficientă a unor materii prime importate etc. În absenţa omului, prezenţa resurselor naturale este un factor de producţie virtual. Prezenţa omului are o semnificaţie sensibil diferită de aceea a condiţiilor de producţie. Important nu este atât numărul cât eficacitatea sau capacitatea de organizare, calitatea bunurilor produse, nivelul consumului. Populaţia împreună cu factorii tehnici şi resursele naturale constituie baza oricărui sistem economic.

1.2.1 Importanţa studiului populaţiei în geografia economică

Trei sunt caracteristicile populaţiei care implică mutaţii economice :

Interesul

- dinamica : numărul locuitorilor Planetei este în continuă creştere, atenuată

geografiei

după vârful înregistrat în jurul anului 1970 (6,43 Md.la sfârşitul anului 2004,

economice

cu un ritm anual de creştere de 1,1%, faţă de maxima de 2,1% din 1970).

pentru studiul

Preocupantă este diferenţierea tot mai profundă între statele dezvoltate şi

populaţiei

cele în curs de dezvoltare, mai ales din Africa Subsahariană, sursă a unor

provine din

viitoare dezechilibre demografice. Aceasta alimentează deja fluxuri

importanţa

importante de imigraţie generate de excedentul de populaţie activă tânără.

caracteristicilor

Îmbătrânirea demografică a ţărilor dezvoltate constituie o veritabilă sfidare a

acesteia în

noului mileniu, compensarea prin emigraţie nefiind totdeauna o soluţie

redistribuirea

viabilă, cel puţin pe termen lung;

activităţilor

-repartiţia inegală în spaţiu, în funcţie de terenurile exploatabile şi de gradul

economice

de cunoaştere a resurselor;

De reţinut:

-inegalitatea dotării cu mijloace de producţie, suprapusă inegalităţii consumului, atât la nivel continental (Africa este slab dotată dar, la nivel regional, R.Sud-Africană poate fi privită drept un stat dezvoltat). Inegalitatea

dinamica populaţiei, distribuţia spaţială a acesteia şi inegalitatea dotării cu mijloace de producţie stau la baza inegalităţilor economice

se manifestă şi la nivel local (populaţia albă a statului menţionat are un nivel al consumului identic cu cel din statele occidentale). Aceste trei elemente sunt la originea diferenţierii celor două categorii majore de state : dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Dacă prima categorie pare mai unitară, a doua este mai eclectică. Se poate astfel diferenţia o categorie a statelor subdezvoltate, măcinate de conflicte sau lipsite de resurse importante şi o categorie a noilor state industriale („dragonii” sau „tigrii” asiatici, statele arabe petroliere etc.). Epitetul de Lumea a Treia a devenit desuet odată cu dispariţia blocului sovietic. State dezvoltate sunt considerate acele state care s-au modernizat economic pornind de la o bază naţională, prin forţe proprii. Randamentul activităţilor este

Introducere în geografia economică

aici mai ridicat iar acumularea capitalului permite subvenţionarea activităţilor terţiare şi din ce în ce mai mult a agriculturii. Populaţia dominant urbană şi nivelul de instrucţie ridicat sunt alte caracteristici. Statele în curs de dezvoltare se definesc prin antiteză. Majoritatea posedă o economie dominant agricolă, activităţile industriale sunt dominate adesea de extracţia unor resurse, pe baza capitalului străin, serviciile sunt deficitare. Randamentul este redus iar veniturile sunt masiv dirijate spre subzistenţă. Gradul ridicat de analfabetism, slaba asistenţă socială, populaţia dominant rurală şi dezvoltarea haotică a oraşelor sunt alte caracteristici. Dincolo de aceste caracteristici generale trebuie menţionate progresele înregistrate de multe state în curs de dezvoltare, în special în America Latină şi Asia, inclusiv de către cei doi giganţi demografici (China şi India). Această diviziune generală nu ţine cont şi de existenţa unor state cu un statut incert, aflate în tranziţie, aşa cum sunt statele ex-comuniste din estul Europei. În acest sens o imagine mai corectă o prezintă indicele de dezvoltare umană care ţine cont atât de performanţele economice cât şi de cele sociale sau culturale (vezi fig.1.2.1)

cât ş i de cele sociale sau culturale (vezi fig.1.2.1) Figura 1.2.1 Indicele de dezvoltare uman

Figura 1.2.1 Indicele de dezvoltare umană în anul 2003 (cf.UNEP)

1. 2. 2 Explozia demografică şi dezvoltarea economică

De reţinut :

corelaţia între explozia demografică contemporană şi subdezvoltare este foarte puternică

Termenul de explozie demografică s-a încetăţenit în statele europene în secolul al XIX-lea şi reprezintă un efect al procesului de tranziţie demografică, manifestat prin creşterea rapidă a populaţiei în contextul decalajului dintre scăderea progresivă a celor doi indicatori demografici principali – natalitatea şi mortalitatea. Chiar dacă ritmul de creştere este în scădere susţinută în ultimele decenii, creşterea populaţiei se menţine la un nivel înalt în valori absolute (72 mil. în 1970, 95 mil. în 1986 şi 76 mil. în 2003). Această creştere accelerată a populaţiei (în 1950 trăiau pe Pământ doar 2,5 Md.locuitori) constituie încă una din problemele majore ale omenirii. Corelaţia dintre aceasta şi subdezvoltare este cât se poate de evidentă,

Introducere în geografia economică

exercitând o dublă presiune : asupra mediului natural, prin supraexploatarea resurselor şi asupra mediului social, prin imposibilitatea asigurării unor locuri de muncă pentru generaţii tot mai numeroase. Astfel, şomajul cronic a devenit o regulă în statele slab dezvoltate. Creşterea populaţiei la nivel mondial este extrem de inegală, distingând trei categorii de state :

-state cu o creştere lentă sau chiar cu o descreştere sensibilă a efectivelor populaţiei. În această categorie intră toate statele europene, cele din nordul Americii, Australia şi unele state est-asiatice avansate (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc.). Presiunea demografică este practic nulă iar cererea de forţă de muncă determină o imigraţie intensă în statele atractive, cu rădăcini în perioada colonială (Marea Britanie, Franţa), legată de reconstrucţia postbelică (Germania) sau normală, în statele constituite din imigranţi (Canada, S.U.A., Australia);

constituite din imigran ţ i (Canada, S.U.A., Australia); Figura 1.2.2 Bilan ţ ul natural al popula

Figura 1.2.2 Bilanţul natural al populaţiei

-state cu o creştere moderată, apropiate de media mondială, cazul unor state în care controlul creşterii s-a impus de multă vreme (statele din Asia Musonică) sau în care nivelul urbanizării este ridicat iar dezvoltarea industriei a impus modificarea comportamentului tradiţional (America Latină sau ţările arabe); -state în care explozia demografică este în plină derulare, cu creşteri de 2- 4%anual, corespunzător unei perioade de dublare de 20-40 ani. Este situaţia dominantă din Africa Subsahariană, excepţională în Asia sau America Latină. Acumularea unor mase importante de populaţie tânără va menţine mult timp, prin inerţie, o creştere demografică susţinută.

Europa şi America de Nord şi-au redus importanţă în favoarea Africii mai ales. Repartiţia populaţiei rămâne inegală, ponderea factorilor naturali fiind încă importantă. Astfel, Asia Musonică rămâne cea mai importantă aglomerare umană de pe Terra (53% din populaţie). Aici se întâlnesc cele mai mari densităţi : Banghladesh (1025 loc./kmp), Taiwan (620 loc./kmp), Coreea de Sud (500 loc./kmp), faţă de media mondială de 49 loc./kmp. Europa este a doua mare concentrare demografică mondială (11%

Introducere în geografia economică

Consecinţa principală a exploziei demografice constă în modificarea ponderii diverselor regiuni geografice în populaţia Globului

Populaţia împreună cu factorii tehnici şi resursele naturale constituie baza oricărui sistem economic

împreună cu partea europeană a Rusiei). Americile şi Australia deţin cele mai mari disponibilităţi de spaţiu locuibil, aici populaţia fiind concentrată în regiunile litorale. Africa nu este un continent suprapopulat decât prin prisma dezvoltării economice dar continuarea exploziei demografice poate conduce

la efecte dezastruoase din punctul de vedere al echilibrului ecologic.

Trei sferturi din populaţia Globului este concentrată pe numai 8,6% din suprafaţa acestuia. Problemele pe care le ridică explozia demografică nu ţin de lipsa de spaţiu ci de incapacitatea asigurării unor condiţii acceptabile de viaţă în ţările în curs de dezvoltare. O altă tendinţă modernă este aceea a concentrării progresive a populaţie în regiunile litorale, în paralel cu creşterea ponderii regiunilor cu climă caldă în defavoarea celor temperate, considerate optime dezvoltării societăţii. În regiunile tropicale o excepţie de la concentrarea în lungul litoralului o constituie regiunile înalte cu un climat mai clement, altitudinea atenuând excesele climatului. Măsura comună a repartiţiei populaţiei, densitatea, are o valoare relativă. Densităţile corespund unor realităţi economice şi sociale diferite. Multe regiuni slab populate nu sunt lipsite de resurse (Siberia, Canada) dar sunt limitate climatic. Tehnicile actuale permit şi valorizarea unor regiuni aparent sterile, cazul Arabiei Saudite unde sistemele de irigaţii au smuls deşertului peste 2 mil.ha. Vaste întinderi precum cele menţionate din zona boreală sau din cea ecuatorială (Amazonia, Kalimantan, Noua Guinee) pot constitui o rezervă de spaţiu dar costul punerii în valoare este considerabil iar efectele ecologice sunt imprevizibile.

Eficacitatea productivă a populaţiei Globului este la fel de inegală. Astfel, 75% din producţia industrială este asigurată de un număr redus de state, a căror populaţie nu depăşeşte 20% din totalul mondial. Dezechilibrul între resurse şi necesităţi nu provine totdeauna din insuficienţa sau absenţa acestora ci din slaba utilizare a celor disponibile, mai ales a resurselor umane. Putem vorbi de o veritabilă risipă de energie umană, de viaţă în ultimă instanţă (statele slab dezvoltate au un nivel mult mai ridicat al mortalităţii). La efective comparabile de populaţie corespund realităţi umane diferite. Puterea unui stat nu se mai măsoară neapărat în numărul de oameni ci în capacitatea acestora de a gestiona eficient resursele de care dispun de a le potenţa la un nivel competitiv, aşa cum este cazul unor state de mici dimensiuni din Europa : Elveţia, Belgia, Olanda etc.

Test de autoevaluare 1. 2 Studierea acestui subcapitol v-a oferit câteva elemente esenţiale pentru a înţelege importanţa studiului populaţiei în abordarea geografiei economice.

a) Încercaţi să surprindeţi elementele de interes major ale evoluţiei actuale

a populaţiei mondiale, din perspectivă economică.

b)Plecând de la figurile 1.2 şi 1.3 stabiliţi care sunt corelaţiile dintre nivelul dezvoltării economice şi explozia demografică. Comparaţi categoriile de state prezentate în text cu valorile indicatorilor cartografiaţi.

Introducere în geografia economică

Reţine!

Comentarii la aceste probleme sunt inserate la sfârşitul capitolului Subcapitolul parcurs oferă o imagine de ansamblu a potenţialului uman al Planetei, introducere necesară înţelegerii :

-importanţei factorului uman în dezvoltarea economică -inegalităţilor şi decalajelor existente între state - relativităţii diviziunii obişnuite a statelor lumii în două categorii aparent opuse : state dezvoltate şi state în curs de dezvoltare

1.3 GENEZA ŞI CONTRADICŢIILE ECONOMIEI MODERNE

Cheia inegalităţilor şi decalajelor economice care separă statele Globului este deţinută de geneza economiei capitaliste

Concurenţa este esenţială pentru succesul unei economii de piaţă deşi în prezent cooperarea tinde să o înlocuiască

Economia modernă se află în plină fază de accelerare a mutaţiilor structurilor economice şi a raporturilor internaţionale

a)Economia capitalistă (de piaţă)

Acest tip de economie este fondat pe principiul liberei concurenţe şi al iniţiativei individuale. Se sprijină pe crearea întreprinderilor care au drept scop îmbogăţirea fondatorului prin utilizarea forţei de muncă salariate, remunerată iniţial la un tarif impus, negociat mai târziu de către organizaţiile sindicale. Economia capitalistă prezintă originalitatea dominanţei activităţilor industriale şi a serviciilor. Importanţă schimburilor este amplificată, stimulând activităţile diverse şi speculaţiile financiare. Dezvoltarea şi diversificarea consumului este o altă caracteristică, stimulând expansiunea la nivel mondial. Introducerea acestui mod de producţie a antrenat o transformare completă a tuturor sectoarelor economice. Piaţa capitalistă este dominată de interesul profitului, obţinut direct sau prin plasamente bancare ca rezultat al unui bilanţ în care sunt incluse toate cheltuielile. Evoluţia continuă a economiei capitaliste a dus la reducerea progresivă a numărului de întreprinderi prin concentrare, deşi sunt înfiinţate continuu noi întreprinderi. Concurenţa acerbă conduce la crearea holdingurilor, trusturilor, concernelor, cartelurilor, fiecare dorind o parte cât mai însemnată din piaţa de desfacere. Concurenţa îmbină două procese simultane : crearea sferelor de influenţa şi lărgirea pieţei interne de consum. Aceasta din urmă stimulează dezvoltarea tehnicilor şi creşterea necesităţilor fără a exclude crizele periodice, de supraproducţie sau financiare. Expansiunea capitalismului a fost stimulată de acţiunile marilor puteri europene :

-valorificarea spaţiilor slab locuite din zona temperată a Lumii Noi, prin producţia de materii prime agricole la preţuri coborâte de către colonişti furnizaţi de excedentul populaţiei europene aflată în plină explozie demografică (sec. XVII-XIX); -organizarea politico-militară a întreprinderilor europene de exploatare a resurselor naturale din ţările tropicale, utilizând structurile sociale şi forţa de muncă locală. Prima acţiune a creat în timp economii paralele celor europene, furnizând la rândul lor modele noi de exploatare, producţie şi consum. A doua acţiune a dus la crearea imperiilor coloniale care au introdus/generalizat economia monetarizată sau a amenajat condiţii de producţie, îndeosebi în

Introducere în geografia economică

agricultură şi minerit. Colonia absorbea astfel o parte din capitalul metropolei, degrevată de o parte din riscuri. Intrarea în competiţie a unor noi puteri economice (Germania, Japonia) a condus la exacerbarea competiţiei pentru exploatarea regiunilor tropicale, generând faza imperialistă a colonialismului.

b)crearea economiilor de tip comunist

Principala

reacţie la

Apariţia acestora a fost generată de crizele succesive ale economiei

Piaţa relativ închisă creată de ţările comuniste a perturbat sistemul

economia

capitaliste şi de exacerbarea conflictelor imperialiste. La baza sa stă

capitalistă a

ideologia comunistă care substituie profitul privat unei finalităţi sociale

constituit-o

distributive. Dintre căile de impunere a acestui tip de economie modelul

crearea

sovietic s-a remarcat prin durata şi impactul său. Acest model presupune

economiilor de

crearea unei puternice industrii de echipament, puternic angrenată în

tip comunist

aplicaţiile militare (industria grea) în paralel cu colectivizarea agriculturii şi

Prăbuşirea economiilor de tip comunist după 1990 a condus la apariţia unui vast spaţiu aflat în tranziţie spre economia de piaţă

înlocuirea serviciilor private prin servicii publice controlate strict. Economia de tip comunist este o economie strict planificată, centralizată şi dirijată de un aparat birocratic politico-economic supradimensionat al cărui scop declarat era crearea unei economii puternice capabile să concureze economia capitalistă. Mobilizarea excesivă a resurselor şi concentrarea investiţiilor în industria grea, în dauna producţiei de bunuri şi a agriculturii a condus la apariţia unei decalaj între producţie şi consum, germene al crizei care a condus la prăbuşirea sistemului comunist. Acest decalaj a condus şi la căutarea unor alternative bazate pe autogestiune (Iugoslavia) sau pe descentralizare şi responsabilizare a factorilor locali, aşa numitul socialism de piaţă (China), în care miza o constituie crearea unor zone speciale, în care capitalismul este permis.

comercial al statelor capitaliste, în consecinţă apărând noi pieţe, extrem de dinamice, în imediata vecinătate (dragonii şi tigrii din sud-estul Asiei, Turcia, Grecia sau statele latino-americane şi cele arabe petroliere etc.), în paralel cu multiplicarea paradisurilor fiscale şi financiare.

O altă reacţie, cu urmări contradictorii a fost procesul de decolonizare

Fostele state comuniste sunt încă marcate de disfuncţii derivate din consolidarea mentalităţilor paternaliste şi a pasivităţii în perioada comunistă ori din aplicarea greşită a unor politici de transfer al proprietăţii. În cadrul rigid al economiei comuniste mai rămân doar două state, Cuba şi Coreea de Nord sau unele enclave izolate, transformate în paradis al tuturor formelor de trafic ilegal (Transnistria, unele regiuni caucaziene etc.). Viabilitatea economiei de tip comunist s-a dovedit utopică deşi succesele din prima fază creaseră convingerea competitivităţii sale generată de refuzul mondializării. Odată integrată în circuitele economice mondiale a fost pusă în imposibilitatea menţinerii capacităţilor de producţie create generând o criză multiplă cu efecte de lungă durată, multe dintre statele care au cunoscut acest regim sunt încă departe de a se fi înscris pe un trend ascendent (cazul României este tipic).

c)decolonizarea Cel mai important eveniment politic produs după 1945 în fostele state

Introducere în geografia economică

coloniale grevate de probleme sociale şi economice insurmontabile. Caracteristica esenţială a acestor state constă în acumularea unui enorm decalaj faţă de statele dezvoltate, explicabil doar în contextul politicii imperialiste a marilor puteri. Slaba coeziune naţională, precaritatea pieţei interne, nivelul redus al instrucţiei şi asistenţei sanitare, incapacitatea asigurării cu locuri de muncă a populaţiei aflată într-o spectaculoasă explozie demografică, constituie simptomele unei situaţii practic insolvabile.

Apariţia relaţiilor de tip neocolonial, bazate pe creditare şi impunerea unor tarife, a adâncit decalajele şi a aruncat multe dintre fostele colonii într-o criză fără ieşire. Naţionalizarea unor resurse de mare interes (petrol, minereuri) a atenuat criza dar în cele mai multe cazuri aceste măsuri au fost înăbuşite prompt de către statele dezvoltate prin boicoturi, blocade şi sancţiuni. Pe plan politic, apariţia mişcării ţărilor nealiniate a creat o anumită solidaritate între aceste state, abandonată în timp pe măsura impunerii unor relaţii clientelare cu statele puternice.

Evoluţiile din ultimele decenii, îndeosebi după căderea comunismului, a produs diferenţieri majore între fostele state coloniale, pornind de la diferenţele de potenţial natural sau economic. Statele cu resurse bogate sau aflate în proximitatea pieţelor de desfacere occidentale s-au detaşat treptat, având deja structuri economice moderne (America Latină şi statele arabe petroliere) spre deosebire de Africa Subsahariană sau unele state sud-asiatice, dominant agricole. O categorie aparte sunt noile state industriale, care s-au apropiat şi mai mult de standardele occidentale (Coreea de Sud, Taiwan, Singapore etc.). Cei doi mari giganţi demografici, China şi India, se disting prin coexistenţa unor regiuni subdezvoltate cu regiuni deja puternic ancorate în circuitele mondiale.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost impus în cadrul PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) de către G. H. Brundtland

(1987)

Unite pentru Dezvoltare) de c ă tre G. H. Brundtland (1987) Figura 1.3 Produsul intern brut

Figura 1.3 Produsul intern brut în anul 2002 (cf. Banca Mondială)

Introducere în geografia economică

De reţinut :

Globalizarea este rezultatul convergenţei continui a unor sisteme economice locale, începând din

Neolitic, proces accelerat prin crearea unei pieţe mondiale unice, după

1950

Globalizarea şi mondializarea a produs doua serii de consecinţe durabile : de natură tehnică şi de natură social- economică

d)Globalizarea şi mondializarea

Manifestarea unor probleme grave ale lumii contemporane care exprimă pericolul unor disfuncţii social-economice şi naturale de mare amploare a impus o serie de concepte printre care şi acela al dezvoltării durabile. Acesta exprimă înţelegerea structurii sistemice a lumii care, printr-o funcţionalitate echilibrată, asigură menţinerea durabilităţii structurilor naturale, a resurselor necesare vieţii şi poate garanta libertatea politică sau securitatea umanităţii la orice nivel. Fundamentat la convenţia ONU asupra mediului şi dezvoltării (Rio de Janeiro în 1992) acest concept nu este decât rezultatul unor preocupări anterioare, generate de observarea unui decalaj între potenţialul resurselor naturale şi dezvoltarea economică. În fond, dezvoltarea durabilă este strâns legată de alte două concepte moderne : creşterea economică (care impune existenţa unor limite ale creşterii) şi dezvoltarea umană. Creşterea economică pune accent pe relaţia directă dintre sporirea producţiei economice şi dezvoltare, prima fiind considerată o condiţie a celeilalte. Dezvoltarea umană presupune calitatea vieţii şi respectarea drepturilor naturale ale individului, între care libertatea politică este cea mai importantă. Realizarea acestui obiectiv presupune eliminarea unor tare tradiţionale ale societăţii, printre care sărăcia este cea mai acută. Dezvoltarea durabilă integrează creşterea raţională şi dezvoltarea umană, vizând trei obiective principale : respectul integrităţii mediului, dezvoltare prin eficienţă economică şi garantare a justiţiei sociale, inclusiv a drepturilor generaţiilor viitoare. Necesitatea aplicării unei politici globale este un imperativ al zilelor noastre, departe încă de un consens, date fiind interesele unor state sau structuri multinaţionale.

Convergenţa sistemelor economice locale stă la originea globalizării. Treptat, aceste sisteme au intrat într-o interacţiune profundă creându-se sistemul economic mondial în care rolul principal l-au avut europenii. S-a impus astfel un model universal de organizare socială, economică şi adesea culturală, prin colonizare sau dominaţie politică. Acest proces de extindere la scară planetară este cunoscut sub numele de mondializare, manifestat iniţial doar la nivelul schimburilor economice, stimulate de răspândirea unor moduri de consum care necesitau resurse complementare. Ulterior mondializarea a cuprins şi fluxurile de capital, reţelele de comunicaţii, schimbul de idei şi de bunuri culturale, pe fondul unei mobilităţi tot mai accentuate a populaţiei. Omogenizarea producţiei şi a consumului sub efectul constituirii unor mari corporaţii, trusturi, cu activităţi extinse la nivel mondial s-a produs după 1950. Pentru a elimina ingerinţele acestora în echilibrul pieţelor de materii prime, capital, resurse umane etc. au fost create organisme de anvergură mondială al căror scop este tocmai eliminarea oricăror dezechilibre. Dintre acestea, ONU se distinge ca un instrument al noii ordini mondiale, pe toate planurile. Procesul de integrare multiplă în structurile mondiale, în scopul asigurării dezvoltării durabile şi evitării unor disfuncţii majore ale geosistemului, ca formă completă a mondializării, este cunoscut sub numele de globalizare.

Introducere în geografia economică

Acest proces a cuprins după 1950 toate statele lumii, fiind încă în curs. Principalii beneficiari par deocamdată tot statele dezvoltate ale căror interese nu coincid decât rareori cu cele ale statelor în curs de dezvoltare. Globalizarea ca proces social-economic de anvergură al epocii contemporane este inevitabilă. Efectele negative par a fi atenuate de noile tehnologii informaţionale care permit cunoaşterea şi stăpânirea mai eficientă a tuturor problemelor cu care se confruntă omenirea în acest nou mileniu.

GATT este sigla Acordului General pentru Tarife şi Comerţ

e)efectele mondializării şi ale globalizării

O primă categorie de efecte sunt cele generate de mutaţiile tehnice.

Industria, ca principală ramură ce înglobează inovaţiile tehnologice, s-a transformat profund în statele dezvoltate devenind o activitate tot mai

puţin consumatoare de forţă de muncă şi în care cheltuielile de transport s-au diminuat în favoarea celor legate de promovare (marketing), formele

de localizare modificându-se radical.

Domeniul transportului de mărfuri a cunoscut transformări importante legate de reducerea duratei de transport, regularitatea şi reducerea costurilor, vizibile în apariţia transportului multimodal şi intermodal (containerizare), vector al mondializării economiei prin sistemele de transbordare de la un mod de transport la altul. Telecomunicaţiile au produs o veritabilă revoluţie prin transmiterea automată a informaţiei la distanţă au permis delocalizarea anumitor funcţii dar şi segmentarea

spaţială a activităţilor. Mijloacele de telecomunicaţii au fost dublate recent

de mijloacele telematice (transfer de fişiere, documente etc.).

O a doua categorie de mutaţii sunt cele economice şi sociale care cuprind trei etape succesive :

-internaţionalizarea (dezvoltarea fluxurilor de export); -transnaţionalizarea (dezvoltarea fluxurilor de investiţii); -formarea economiei globale (apariţia reţelelor mondiale de producţie şi schimb). Creşterea fără precedent a fluxurilor de bunuri şi servicii a fost impulsionată de politica de liberalizare impusă de GATT. Mărirea intensităţii fluxurilor a cuprins şi schimburile tehnologice care însoţesc globalizarea financiară ce a lărgit aria de influenţă a marilor întreprinderi. Asistăm la o concentrare continuă a unor grupuri gigant mai ales în domeniul extracţiei petroliere sau al activităţilor bancare. Cu toate declaraţiile politice care fac din mondializare un ţel indispensabil progresului, intervenţionismul şi protecţionismul sunt încă prezente, de multe ori sub forma dumpingului. Mondializarea economiei a avut ca efect şi separarea tot mai vizibilă a două mari categorii de firme : marile grupuri economice şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM).

Mutaţiile menţionate au acţionat inevitabil asupra localizării activităţilor, producându-se o regrupare a industriilor şi serviciilor în parcurile industriale sau tehnologice, vectori ai implantării inovaţiilor. La scară regională aceste mutaţii au determinat criza industriilor tradiţionale care a impus ample politici de reconversie. În acest fel transferul tehnologic a

Introducere în geografia economică

devenit vectorul principal al modernizării deşi statele dezvoltate nu difuzează totdeauna cele mai noi prototipuri, existând un apanaj asupra celor considerate strategice. Mondializarea face însă ca posibilitatea controlului acestui transfer să fie diminuată, dovadă fiind extinderea rapidă a producţiei de tehnologie informatică spre statele asiatice.

Test de autoevaluare 1. 3. Acest subcapitol a prezentat succint principalele evoluţii care au condus la crearea pieţei mondiale unice. a) Comentaţi rolul specific fiecărei categorii de state în cadrul acestui proces. Corelaţi aceste comentarii cu distribuţia inegală a produsului intern brut prezentată în figura 1.4.

b) Încercaţi să surprindeţi diferenţele semantice dintre globalizare, mondializare şi internaţionalizare.

Comentarii la aceste probleme sunt inserate la sfârşitul capitolului

Reţine!

Acest subcapitol vă introduce în problematica generală a dezvoltării economice, sub toate aspectele sale. Esenţial în acest proces este modul în care fiecare stat reuşeşte să se integreze în piaţa mondială fără a renunţa la prerogativele suveranităţii. Trebuie reţinută astfel importanţa efectelor mondializării în găsirea unor soluţii la situaţiile de criză, adesea inevitabile.

RĂSPUNSURI ŞI COMENTARII LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE DE AUTOEVALUARE

Testul de autoevaluare 1.1.

a) trebuie urmărită poziţia geografiei economice mai întâi în ansamblul

disciplinelor uman-geografice, conexiunile cu unele discipline fizico- geografice şi în final raporturile interdisciplinare, în speţă cu disciplinele economice

b) pentru căutarea acestor puncte comune trebuie definit obiectul de

studiu al fiecărei discipline de bază a geografiei umane (populaţia, aşezările umane şi activităţile productive). În acest mod se va observa ca omul este elementul central privit însă din unghiuri diferite : ca fiinţă supusă unor constrângeri biologice şi social-economice în cazul geografiei populaţiei; în calitate de transformator al spaţiului geografic prin crearea sistemelor de aşezări, în cazul geografiei aşezărilor şi a