Auzul si urechea umana

Urechea umana poate sa detecteze o gama mare de intensitati sonore

incepand cu soapta si terminand cu un tunet care poate fi de 10 milioane de ori
mai puternic. De asemenea urechea umana poate sa distinga frecvente cuprinse
intre 20 si 20.000 Hz permitandu-ne astfel sa detectam o voce familiara dintr-un
numar mare de persoane sau sa savuram o arie de opera. Se pune astfel
intrebarea cum reuseste urechea sa distinga astfel de sunete si cum este
informatia transmisa si procesata la nivelul creierului?

Proprietati generale ale undelor sonore si ale auzului

Sunetul este un tip de unda care traverseaza un mediu. In mod natural
consideram mediul ca fiind aerul, dar sunetul poate traversa atat lichidele cat si
solidele. Urechea umana este in particular sensibila la frecvente din vecinatatea
valorii de 3700Hz care corespund vorbirii noastre. In cazul undelor sonore energia
este transportata sub forma unei diferente de presiune care se deplaseaza.
Trebuie sa notam faptul ca moleculele mediului nu se deplaseaza de-a lungul
acestuia cu o anumita energie ci ele transmit energia sub forma de vibratie.
Moleculele de aer sunt impinse unele catre celelalte pe masura ce unda sonora se
deplaseaza creand zone de presiune inalta care alterneaza cu cele de presiune
scazuta. Aceasta comprimare a moleculelor se va deplasa la randul sau inspre
moleculele adiacente. In acest fel fiecare atom va vibra dupa o lege sinusoidala
avand viteza:

v  v0 sin t
v0 reprezinta amplitudinea vitezei atomului
Viteza v a unui atom nu trebuie confundata cu viteza de deplasare a undei c.
Precizam ca, in aer viteza de deplasare a sunetului este constanta atunci cand
temperatura masei de aer este uniforma si aproximativ egala cu 350 m/s.
Intensitatea undei sonore depinde de cantitatea de energie pe care ea o transporta
si este legata de taria sunetului. Mai exact intensitatea masoara lucrul mecanic
efectuat de unda de presiune in unitatea de timp pe o suprafata de arie S.
Consideram x ca fiind deplasarea unei molecule in intervalul de timp t si, tinand
cont de faptul ca lucrul mecanic reprezinta produsul dintre forta si distanta, putem
scrie ca:
Lucr.mec . F x
I (int .sunet.)    pv
Supraf  timp S t
unde p reprezinta presiunea instantanee pe masura ce unda se deplaseaza iar v
reprezinta viteza instantanee a atomilor care au fost indusi in oscilatie de catre
aceasta presiune

Marimea lui p este legata in mod direct de marimea vitezei v de oscilatie a atomilor
din stratul invecinat conform relatiei:

p  z v
Ne-am putea astepta ca atomii sau moleculele mai usoare sa se deplaseze cu o
viteza v mai mare in prezenta aceleiasi presiuni p. De aceea constanta z, cunoscuta
si ca impedanta, trebuie sa fie legata de proprietatile de inertie (masa atomilor
mediului). Astfel, produsul dintre densitatea mediului si viteza undei c este:
 z   c
Conceptul de impedanta este un concept fundamental pentru intelegerea modului
in care sunetele sunt transmise pana la nivelul creierului.
Intensitatea sunetului este masurata in W/m2 sau W/cm2. Valoarea limita in cazul
urechii umane este de aproximativ 10-16W/cm2. Acesta intensitate corespunde
sunetului pe care un tantar il produce la cativa metri distanta de urechea noastra.
Pentru a ne face o idee despre cat de scazuta este acesta intensitate, ea este
echivalenta cu intensitatea luminoasa provenind de la un bec de 100 W care cade
pe o tinta de 1cm2 plasata la o distanta de 500 de mile. La celalalt capat al
spectrului urechea umana poate sa detecteze semnale de pana la 10-6 W/cm2. Dat
fiind faptul ca intervalul audibil acopera aproximativ 10 ordine de marime sunetul
este descris pe o scara logaritmica si nu una liniara. Conform acestei scale fiecare
schimbare in intensitatea sunetului cu un factor 10 deasupra unui nivel de referinta
se numeste 1 bel. De obicei nivelul de referinta se considera a fi intensitatea critica
a sunetului de 10-16W/cm2. In consecinta numarul de beli al unui sunet avand
 I 
intensitatea I fata de nivelul de referinta este log 10  1016  . De obicei in acustica scara
 
belilor este insuficienta si de aceea se foloseste scara decibelilor cu precizarea ca 1
bel = 10 decibeli. Altfel spus numarul decibelilor poate fi descris folosind formula
.  I 
10 log 10  16 
 10 
De exemplu, un sunet cu intensitatea de de 60 de decibeli este de 10. 000 de ori
mai puternic decat o soapta avand intensitatea de 20 de decibeli (60 – 20 = 40
decibeli = 4 beli = 104 ori mai intensa).

Structura si functia urechii

Urechea poate fi divizata in 3 module, fiecare dintre ele avand o functie

importanta bazata pe principii fizice. Canalul urechii cunoscut si sub denumirea
de canal auditor sau urechea externa colecteaza undele sonore din aer si le
directioneaza spre un aparat sensibil la sunete aflat in interiorul corpului. Canalul
urechii, datorita formei sale tubulare, actioneaza ca si o cavitate rezonanta care
permite urechii sa detecteze frecvente sonore din intervalul mai sus mentionat. Al
doilea modul, urechea medie are rolul de a mari factorul de transmisie al undelor
sonore pe masura ce ele trec din aer in fluidul apos al urechii interne, care
reprezinta al treilea modul. Asadar ureche interna contine senzori care au
capacitatea de a converti undele ce se propaga in mediul apos al urechii interne in
impulsuri nervoase. In sectiunile ulterioare vom descrie principiile fizice ce stau
la baza acestor functii.
 Sectiune transversala a urechii umane

Canalul auditiv
Urechea externa actioneaza ca si un filtru, restrictionand trecerea unor anumite
frecvente inspre urechea umana. Aceasta performanta poate fi explicata pe baza
unor fenomene de rezonanta acustica. De accea vom trece in revista principiile
care stau la baza fenomenului de rezonanta in tuburi deschise respectiv inchise.
 Rezonanta intr-un tub inchis

La capatul inchis al unui tub moleculele de aer nu mai pot vibra deoarece
miscarea lor este blocata. Regiunile unde moleculele de aer nu se mai misca sunt
numite noduri de deplasare. Inainte de a continua, dorim sa facem diferenta intre
cele doua tipuri de noduri prezente in fenomenele acustice: noduri de presiune si
noduri de deplasare. Asa cum am mentionat anterior, nodurile de deplasare apar
atunci cand moleculele de aer nu se misca, reprezentand astfel regiuni in care
moleculele au o viteza nula. Dat fiind faptul ca viteza de deplasare a moleculelor
este defazata in raport cu presiunea, aceste regiuni trebuie sa corespunda unor
zone de presiune maxima. Aceste zone se mai numesc si ventre de presiune.
Regiunile unde molecule de aer se misca pe cea mai mare distanta posibila sunt
denumite ventre de deplasare. Aceste puncte corespund unor zone de presiune
minima si de aceea se mai numesc noduri de presiune. Pentru a nu da nastere unor
confuzii, in cele ce urmeaza notiunile de nod si ventre se vor referi la noduri si
ventre de deplasare.
Asa cum se poate vedea in figura urmatoare exista mai multe noduri rezonante
care pot aparea in interiorul unui tub inchis. Primul contine doua noduri la capete
si un singur ventru in mijlocul tubului. In acest caz numai o jumatate din lungimea
de unda “incape” in tub.
 Modele acustice in interiorul tuburilor inchise

De aceea pentru un tub de lungime L,   2L . Acest nod rezonant este cunoscut

sub denumirea de prima rezonanta sau de rezonanta fundamentala. Daca
frecventa undei creste putem avea in interiorul tubului trei noduri si doua ventre.
In acest caz o lungime de unda completa incape in tub, adica   L   2  L
2
In mod similar cand vom avea patru noduri in tub vor exista trei ventre. Astfel o
lungime de unda si jumatate va incapea in tub,    2  L . Continuand in aceiasi
maniera obtinem pentru cazul general ca: 3

2
 L
n
unde n reprezinta numarul de ventre, n - numar intreg, n  1

Rezonanta intr-un tub deschis

Canalul urechii se comporta ca si un tub deschis la un capat. Asa cum am

observant anterior in cazul unui tub inchis aerul nu poate vibra la capatul inchis,
din aceasta cauza aici trebuie sa avem un nod. Totusi la capatul deschis aerul se
afla la aceeasi presiune ca si aerul din exteriorul urechii si de aceea aici va trebui sa
avem un ventru de deplasare (un nod de presiune). Asa cum se poate observa in
fig. urmatoare acest lucru inseamna ca, in cazul rezonantei fundamentale, in
interiorul tubului vom avea numai un nod si un ventru. Pe cale de consecinta numai
4
¼ din lungimea de unda “incape” in tub si de aceea putem spune ca     L
1
Urmatorul nod rezonant va contine doua noduri si doua ventre pentru care ¾ din
4
lungimea de unda vor incapea in tub, astfel     L .
3
 Rezonantele acustice intr-un tub deschis

Modelul tubului deschis la un capat poate fi folosit pentru calcularea frecventelor

de rezonanta a urechii umane. Cea mai mica frecventa la care sunetul rezoneaza in
ureche poate fi gasita cu ecuatia de mai sus in cazul n = 1.
1 1c
c     L 
4 4
Canalul urechii are in general lungimea L = 2,5cm = 0,025m. Considerand viteza
sunetului in aer ca fiind c = 350m/s obtinem:
 c 350m / s
   3500Hz
4 L 4  0,025m
In realitate urechea umana are o sensibilitatea maxima pentru frecvente cuprinse
intre 3000 si 4000Hz in buna concordanta cu estimarile facute anterior. Rezonata
urmatoare are o frecventa de trei ori mai mare, adica 10.500Hz iar studiile au
aratat ca o mica rezonanta apare in apropierea valorii de 12.000Hz.
Anterior am precizat faptul ca urechea umana poate sa detecteze sunete
aflate in intervalul de frecventa 20 – 20.000Hz. Din discutia anterioara legata de
rezonanta apare o intrebare: daca valorile de 3500Hz si 10.500Hz reprezinta
frecventele la care apar rezonantele cum este capabila urechea umana sa
detecteze celelalte frecvente? Trebuie sa precizam ca urechea nu este o conducta
uniforma si de aceea aceste frecvente de rezonanta nu sunt definite in cazul urechii
in mod foarte precis. Mai mult, sunetele nu sunt chiar atat de amplificate cum ar fi
in cazul unei conducte ideale. De aceea intervalul de variatie poate sa ajunga si
pana la 1000Hz.
Relatia dintre frecventa si lungimea canalului auditiv explica de ce
animalele mai mici au auzul mult mai sensibil in comparatie cu cele mai mari. De
exemplu, auzul uneui soarece variaza intre 1000 si 100.000Hz iar cel al unui elefant
intre 1 si 20.000Hz.
 Urechea medie
Undele sonore care trec prin canalul auditiv fac ca membrana timpanului sa
vibreze. Aceste vibratii sunt transmise cu ajutorul a trei oase ale urechii medii spre
un punct de contact cu urechea interna numit fereastra ovala. Aceste trei oase
cunoscute sub numele de ciocanas, nicovala si scarita au doua functii: protejeaza
impotriva zgomotelor puternice printr-un reflex de atenuare si furnizeaza corelarea
impedantelor dintre urechea externa si interna. Reflexul de atenuare apare ca
urmare a faptului ca muschii reduc actiunea oaselor ca raspuns la un zgomot foarte
puternic.
Corelarea impedantelor
Cand undele sonore care se deplaseaza prin aer interactioneaza cu o suprafata sau
cu un alt mediu cum ar fi apa ele se reflecta in cea mai mare parte. Numai o mica
parte a energiei undei este transmisa mediului tinta. Acest lucru poate fi evidentiat
experimental in timpul innotului. Daca va aflati cu capul sub apa va fi aproape
imposibil sa auziti o persoana care vi se adreseaza din exterior deoarece undele
sonore generate de persoana respectiva vor fi imprastiate la suprafata apei. Acest
fenomen poate fi explicat daca tinem cont de legile de conservare ale impulsului si
ale energiei. Reluand prima figura observam ca o variatie de presiune asociata cu o
unda sonora va face ca o parte a moleculelor de aer sa se deplaseze v '2 .
 conservarea energiei

Ciocnirea unei mase de aer cu o masa de apa stationara

In concordanta cu legile de conservare putem scrie ca:

maer v1  maer v2  mapa v'2 conservarea impulsului

1 1 1
maer v12  maer v 22  mapa v'22 conservarea energiei
2 2 2
Rezolvand sistemul de ecuatii obtinem:
maer  mapa
v2  v1
maer  mapa
2maer
v'2  v1
maer  mapa
Energia transmisa reprezinta raportul dintre energia transmisa apei si energia
incidenta, adica egala cu:
2
1  2maer 
1  
2
mapav'22 2 mapa  m  m v1 
  4mapamaer 4mapa / maer 
Transmisia    
aer apa

1 2
maer v1
1 2
maer v1 m aer  mapa 2
 1  mapa / m 
aer  2

2 2
Acum vom demonstra faptul ca maer si mapa sunt legate de conceptul de impedanta
acustica discutat mai devreme. Astfel schimbarea de presiune din timpul unei
jumatati de ciclu acustic genereaza o miscarea in fata a unui strat molecular avand
o grosime de de aproximativ 1  .
2
Masa impinsa in fata de catre un varf de presiune poate fi vizualizata ca fiind
volumul unei prisme avand lungimea 1 aer si suprafata Saer perpendiculara pe
2
aceasta lungime. De aceea masa de aer poate fi definita ca fiind:
1 
maer    aer Saer 
2 
caer 1 c S  caer Saer
aer   maer    aer aer  sau maer 
 2   2
Similar, masa apei pe care aerul o ciocneste va fi:
capaSapa
mapa 
2
unde Sapa reprezinta suprafata de-a lungul careia apa este impinsa.
Substituind ecuatiile anterioare in ecuatia transmisiei obtinem ca:
 apacapaS apa
4
 aer caer Saer
Transmisia 

2
 apa apa apa 
c S
1  
  aer c aer S aer 
Ce s-ar intampla daca urechea medie nu ar exista si undele de aer ar lovi in mod
direct fluidul din urechea interna? Atunci Saer = Sapa.
apa
 800  800 1 5 
aer 4
 1 1 1 
 Transmisia  2
 0,001
capa  800 1 5 
5 1  1 1 1 
caer
Acest coeficient de transmisie de 0,1% corespunde unei pierderi a intensitatii
sonore de 3 beli sau 30 de decibeli.
Transmisia poate fi descrisa de asemenea folosind si impedanta z. Presupunand ca
Saer = Sapa ecuatia transmisiei devine:
z 
4 apa 
Transmisia   zaer 
2
  zapa 
1   
  zaer 
Pentru a obtine un coeficient de transmisie egal cu 1 (100%) zaer = zapa. De aceea
potrivirea impedantelor este atat de importanta. In figura urmatoare este prezentat
modul in care coeficientul de transmisie depinde de raportul impedantei.
 Dependenta coeficientului de transmisie in functie de raportul impedantei

Observam ca un coeficient de transmisie scazut al undelor sonore din aer in apa

este asociat cu o diferenta mare de impedanta dintre aer si apa. Astfel, fara
existanta functiei de potrivire a impedantelor furnizata de catre oasele urechii
medii, transmiterea sunetelor catre urechea interna este foarte slaba. Functia
urechii medii este sa ajute la apropierea celor doua impedante. Experimentele
arata ca in conditii optime transmisia creste cu un factor situat intre 30 si 100% sau
15-20 de decibeli.
 Urechea interna
Zona urechii interne folosita in auz este numita cochilia sau melcul. Aceasta
structura complexa contine un set de tuburi intortochiate a caror structura
interioara este prezentata in detaliu in fig. urmatoare.

Sectiune transversala printr-una din curbele cochiliei

Conversia semnalelor acustice in impulsuri nervoase are loc in cochilie, mai exact in
interiorul cililor localizati in zona dintre scala timpani si scala vestibuli. Cand scarita
genereaza o vibratie la nivelul ferestrei ovale va fi generata o unda de presiune ce se
propaga in fluidul din cohilie.
Membrana bazilara, care se gaseste de-a lungul intregii lungimi a cochiliei va vibra si
ea ca urmare a aparitiei undei de presiune.

Miscarea fluidului in cochilie

Fibrele de la baza, existente pe membrana bazilara, avand diferite lungimi si
coeficienti de elasticitate raspund la actiunea acestei unde indoindu-se inainte si
inapoi. Miscarea acestor fibre genereaza o vibratie la nivelul cililor din imediata
vecinatate, care la randul lor deschid canalele ionice ale membranei plasmatice
creand astfel un potential de actiune la nivelul neuronilor. Functia urechii interne se
bazeaza in mod fundamental pe fenomenul de rezonanta (un sistem elastic simplu).
Frecventa de rezonanta a sistemului asociat acestei vibratii este:
1 1 k
0  
T 2 m
Fibrele bazale ale urechii interne se comporta ca niste fire de trestie. Cand sunt
lasate sa oscileze ele vibreaza cu o anumita frecventa. Ele poseda o rigiditate k si
proprietati de inertie datorate masei m. Lungimea fibrelor bazale nu este uniforma.
In apropierea scaritei ele au o lungime de 0,04mm care creste pana la o lungime de
0.5mm. In acelasi timp rigiditatea fibrelor scade de pana la 100 de ori. Acesti factori
contribuie la o schimbare majora a raportului k/m care afecteaza frecventa de
rezonanta a fibrelor.

Frecventa undelor incidente

Traversarea undelor de-a lungul unei
membrane bazale
determina cat de adanc undele
se propaga in cochilie. Undele de
inalta frecventa rezoneaza cel
mai bine la nivelul fibrelor rigide
si scurte de langa scarita astfel
incat sunetele sunt absorbite
aici. Undele de frecventa joasa
calatoresc mult mai mult de-a
lungul membranei inainte de a fi
absorbite de fibrele mai lungi si
mai flexibile.
Fibrele bazale ne permit sa facem diferenta dintre taria si amplitudinea unui sunet.
O unda de amplitudine mare va genera o vibratie puternica a fibrelor. Drept
urmare, potentialele de actiune vor fi rapid create si creierul va asocia aceasta
unda unui sunet puternic. Pe de alta parte, o unda sonora de frecventa inalta va
genera vibratia cililor adiacenti unui punct al membranei bazale din imediata
vecinatate a ferestrei ovale. Aceasta va stimula neuronii sa transmita semnalele
creierului care pot fi interpretate drept sunete de inalta frecventa.