Urechea - anatomie si fiziologie

Urechea face parte din sistemul de analizatori si organe de perceptie, fiind raspunzator de unul
din cele mai importante simturi ale noastre si anume auzul.

Urechea are 3 mari portiuni anatomice delimitate de 2 membrane si cu rol unitar comun, dar
individual separat pentru fiecare segment in parte. Cele 3 segmente ale urechii sunt : Urechea
externa, medie si interna.
Aceasta este formata din:

a) Urechea externa este singura portiune vizibila cu ochiul liber din cadrul intregului sistem de
auz si are ca si prima componenta o forma cartilaginoasa conica care este denumita si pavilion si
are rolul de a capta sunetele.
Acest pavilion se continua cu un duct canalicular cu denumirea de canalul auditiv extern care
se termina cu membrana timpanica care o delimiteaza de urechea medie. In canalul auditiv
extern exista o serie de pori, pilozitati care au doua roluri, primul este acela de a ajuta undele
sonore sa calatoreasca prin cadrul acestui canal catre timpan si a transmite astfel undele sonore la
aceasta membrana, iar al doilea rol este secretor si anume secreta cerumen-ul care are rol de
protectie si de a opri impuritatile pentru a nu leza timpanul.
b) Urechea medie este delimitata de doua membrane care delimiteaza doua spatieri cu forma de
ferestre ovalare. Urechea medie incepe de la timpan si se termina la fereastra ovala, intre aceste
doua delimitari exista trei oscioare, care au rolul de a transmite undele si vibratiile mai departe
spre urechea interna.
Aceste trei oscioare isi au denumirile in functie de forma pe care o reprezinta si anume : ciocan,
scarita si nicovala.
Aceste trei oscioare sunt cartilaginoase iar spatiul dintre ele este unul cavernos.
Faptul ca acest spatiu este unul de caverna cu rolul de a amplifica in continuare
calitatea sunetului are si un dezavantaj si anume ca la oschimbare brusca de presiune a aerului
extern, precum executa fie alpinistii fie cei care fac scufundari exista riscul ca aceasta presiune
interna a urechii medii sa dea acele dureri sau intepaturi resimtite de catre individ in interiorul
urechii si senzatia de presiune, dar pericolul ar fi dat daca nu ar exista o metoda de
contrabalansare a acestei presiuni.
In momentul decolarii cu avionul ori la aterizare, cand calatorim cu masina si simtim o
presiune in ureche mare ni se recomanda sa inghitim repetat, sa sugem o bomboana (care ni se
ofera in avion) sau sa deschidem gura, aceste lucruri fac sa ne scada presiunea interna si astfel sa
nu existe riscul perforarii timpanului de catre diferenta mare si brusca de presiune.
Acest rol de depreseurizare il are o alta componenta a urechii (urechii medii) – trompa lui
Eustachio care comunica cu o alta cavitate : faringiana si inspre superior si cu cea nazala.
Trompa lui Eustachio care este un canal ce porneste in portiunea inferioara a celor trei oscioare
are rolul principal de a depresuriza spatiul canalicular al urechii interne.
c) Urechea interna este un mecanism si mai complex deoarece indeplineste doua roluri simultan
prin cele doua componente. Primul rol este unul de auz iar un al doilea este de echilibru :
vestibular.
Urechea interna cuprinde organul de auz (melcul auditiv) si aparatul vestibular cu rol in
echilibru care la randul sau este segmentat in trei canale semicirculare (ca si forma) plus
vestibulul.
Melcul sau cochilia (cohlea) este o cavitate ce este umpluta cu un fluid ce poarta denumirea de
endolimfa (endos-intern, limfa – lichid limfatic) ce are rolul de a percepe undele sonore ce au
fost transmise de la urechea externa, medie si au ajuns aici prin scarita si fereastra ovala la
aceasta componenta a urechii.
Cochilia mai are in interior o membrana bazilara care are o diferita tensiune si asadar va
putea percepe diferitele frecvente ce ii sunt transmise din mediul extern. Membrana bazilara are
aceasta capacitate de a percepe diferite frecvente care pot sa porneasca de la 125Hz si pana la
8.000 de Hz (in anumite cazuri limitele inferioare si superioare pot fi diferite) deoarece pe toata
suprafata membranei bazale se afla o serie de cili.
Tocmai acesti cili sunt raspunzatori de perceptia diferitelor frecvente, iar cumulul de cili pe
membrana bazala poarta denumirea de organul lui Corti. Din acesti cili care au terminatii
nervoase vor porni mai departe semnale care vor fi transmise prin nervul auditiv la creier pentru
a fi interpretate.
Al doilea rol al urechii interne si anume acela al echilibrului este dat de catre cele 3 canale
semicirculare si acestea corespund celor 3 coordonate matematico-fizice : inaltime, latime si
lungime care ne definesc noua tipul de deplasare.
Aceste 3 canalicule semicirculare sunt umplute tot cu un lichid care in cazul miscarilor datorita
proprietatilor fluide se deplaseaza prin acestea si vor da contra-balansarea si perceptia umana a
echilibrului. Din aceste canale semicirculare va pleca nervul vestibular (sau nervul echilibrului).

Fiziologie
Sus

Dupa ce a fost realizata perceptia auzului, aceasta informatie trebuie sa calatoreasca mai departe
pentru a putea fi interpretata. Rolul de transmitere se face prin intermediul celor doi nervi care se
unesc in formarea unei singure perechi de nervi cranieni = Nervul acustico-vestibular.

Nervul acustico-vestibular este nervul cranian cu numarul 8 ca si identificare in cadrul

nervilor cranieni si are rol doar senzitiv. Originea sa este in puntea lui Varolio iar nucleii sai sunt
cel vestibular si cel cohlear. Nervul cohlear este raspuznator de sunete iar cel vestibular este
raspunzator de echilibru.
Acesti nervi ajung la encefal in ariile raspunzatoare interpretarii lor si ca si fiecare simt al omului
(Optic, olfactiv, etc.) au cele doua arii raspunzatoare de interpretarea acestui simt (primara si
secundara). Aria de interpretare pentru functia vestibulara este localizata in lobul temporal.

Aria encefalica pentru auz este localizata diferit in functie de tipul de arie la care facem referire
(din cele 2). Aria auditiva primara este localizata in girul temporal superior – campul 41 si 42, iar
pentru aria secundara (partial campul 42) dar si campul 22.
Explorarea auzului se poate face prin mai multe moduri. In principal se va explora daca timpanul
este intact si nu exista o perforatie la nivelul sau printr-o examinare vizuala si un otoscop.
Otoscopul este un aparat care permite medicului explorator si in special celui de specialitate
(ORL-ist) sa exploreze canalul auditiv extern si timpanul prin iluminarea acestui canal cu o sursa
artificiala de lumina si prin marirea cu o lupa vizibilitatea timpanului.
Portiunea senzitiva a urechii si anume auzul se testeaza printr-o alta metoda si anume o
audiometrie, aceasta masoara capacitatea de perceptie si acuratetea interpretarii sunetelor.
Aceasta interpretare poate fi realizata fie direct de examinator printr-o examinare clinica fie cu
un aparat ce poarta denumirea de audiometru.
- Examinarea directa (clinica) se realizeaza prin examinarea intr-o camera izolata fonica a
examinatorului (medicul) si pacientul si prin mentinerea unei distante mai mari de 5 metri
examinatorul va testa prin soptirea unor cuvinte pe care persoana examinata trebuie sa le
perceapa, daca perceptia nu exista se va continua cu nivelul decibelic de conversatie si mai apoi
tot mai intensa pana la o voce de conversatie puternica, iar daca perceptia este inregistrata la sub
un metru distanta aceasta este considerata deja o hipoacuzie severa.
- O alta metoda este folosirea unui diapazon care odata pus in vibratie va fi aplicat in regiunea
superioara si anterioara a mastoidei pentru a se putea determina transmiterea vibrationala, osoasa
a acestor vibratii. Aceasta poarta denumirea de Schwabach.
- Metoda de perceptie prin audiometrie se refera la perceptia calitatii auzului printr-un aparat
care va transmite prin niste casti la fiecare ureche in parte a unor sunete ce pot sa difere in
frecventa (de la 125 Hz pana la 8.000 Hz) si care variaza de la 20/30 de decibeli si trebuie sa fie
percepute pana la 120/140db. Insa pragul de discomfort si ulterior de durere incepe de la 80/90
db si la 120/140 db unde apare pragul dureros.
- Probele de echilibru se vor observa prin indrumarea persoanei examinate de a inchide ochii si
de a face cativa pasi (aproximativ 5 pasi – 1,5/2 metri) inainte si inapoi cu ochii inchisi pe o linie
imaginara pe care o persoana fara tulburari de echilibru nu ar trebui sa le sufere, o alta proba este
acea in care persoana examinata trebuie sa aiba iar ochii inchisi si totodata sa isi ridice mainile si
sa le lase inapoi pe langa corp simultan.
Daca aceasta simultaneitate nu este sincronizata poate releva aceasta tulburare de echilibru.