ASEM

ACTIVITATEA DE CREDITARE A BĂNCILOR COMERCIALE

 

Cursul ”Activitate bancara”

1
 AGENDA:
1.Conceptul operaţiunilor bancare active.
2. Esenţa creditului bancar – funcţii, rol, principiile,
elementele creditului bancar.
3. Tipologia creditului bancar.
4. Iniţierea unui credit.
5. Asigurarea rambursabilităţii creditului, forme de
garantare a creditului.
6. Forme specifice ale creditului bancar: leasing şi
factoring.

 Baza legislativa:
 Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95;
 Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în
RM;
 Regulament cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor
condiţionale.
2
 4.1. Conceptul operaţiunilor
bancare active

3
 1) acceptarea de depozite;
2) acordarea de credite);
3)împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea,
în cont propriu sau în contul clienţilor a
instrumentelor financiare;
4)acordarea de servicii de decontări şi încasări;
5)emiterea şi administrarea instrumentelor de plată;
6)cumpărarea şi vânzarea banilor (inclusiv a valutei
străine);
7) leasing financiar;
8) acordarea de servicii aferente la credit;
9) acordarea de servicii ca agent sau consultant
financiar,
10) operaţiuni în valută străină;
11) acordarea de servicii fiduciare;
12) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului
de investiţii şi acordarea de consultaţii privind
investiţiile;
13) subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi
4 acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni.
Operatiunile pasive sunt cele prin care băncile îşi
constituie resursele:
1) Operaţiuni de constituire si completare a
capitalului propriu.
2) Operaţiunile de depuneri - reprezintă cea mai
importantă operaţiune de pasiv a băncilor de depozit,
prin care se mobilizează capitalurile disponibile temporar
din economie.
3) Operaţiunile de împrumut – sunt operaţiuni de
procurare a resurselor de la Banca Centrală.
4) Alte operatiuni pasive: emiterea de certificate de
depozit (pentru acoperirea unor goluri temporare) sau
de obligatiuni (pentru procurarea de resurse pe termen
mediu si lung).
Operaţiunile active (plasamente bancare) - sunt
operaţiuni prin care băncile angajează resursele
procurate în vederea obţinerii profitului.
1) operatiunile de creditare: a) operatiuni de creditarea a agenţilor
economici – acestela putând fi clasificate în funcţie de destinaţie;
b) operaţiuni de creditare a persoanelor fizice,
c) operaţiuni de creditare a statului: prin achiziţionarea de titluri de stat.

2) operaţiuni de plasament - pot consta in:

cumpărarea de aur şi devize, acestea fiind plasamente deosebit de lichide;
achiziţia de efecte publice şi acţiuni - constituie o cale de plasare a resurselor
în vederea obţinerii de profit din activitatea bancară. Aceste sunt active uşor
lichidabile;
operaţiunile efectuate cu bunurile dobândite în urma executării silite, acestea
fiind valorificate prin vânzare în vederea recuperării sumelor împrumutate.
 
3) Plasamente interbancare - constituirea de depozite la alte banci
 Portofoliul activelor a unei bănci comerciale este structurat în
patru categorii mari:
1. Numerar în bancă;
2. Portofoliul investiţional ;
3. Portofoliul de credite;
4. Clădiri, mijloace fixe şi alte imobilizări.
 În funcţie de modificările produse asupra bilanţului
bancar se disting:

1. Operaţiuni bilanţiere – sunt cele care generează

modificări în bilant şi pot fi:
 - operaţiuni pasive
 - operaţiuni active de plasament care formează
investiţiile băncii
2. Operaţiunile extrabilanţiere - operaţiuni care
generează anumite rezultate fără a modifica
bilanţul băncii (conturile condiţionale, operaţiuni
cu derivate)
3. Operaţiuni conexe - operaţiunile efectuate de
bancă în virtutea funcţiilor sale care modifică
concomitent atît activul cît şi pasivul bancar pot fi
efectuate atît din numele băncii cît şi din numele
clientului: decontările bancare, operaţiunile
valutare, operaţiunile cu metale preţioase,
operaţiuni de clearing.
4. Operaţiuni de comisionare sunt operaţiunile
 Banca nu are dreptul să efectueze următoarele tipuri
de operaţiuni:

Toate tipurile de operaţiuni legate de sfera

de producţie şi comerţ;
Operaţiuni cu imobil cu excepţia celor
efectuate din nume şi pe cont propriu;
Toate tipurile de operaţiuni cu acţiunile
proprii aflate în circulaţie inclusiv
procurarea sau gajarea lor cu scopul de a
obţine profit;
 Atragerea de depozite sau alte resurse de
la clientelă în caz cind banca se află în
stare de incapacitate de plată şi este
conştientă de imposibilitatea rambursării
lor în viitor.
 4.2. Esenţa creditului bancar – funcţii, rol,
principiile, elementele creditului bancar

Credit - orice angajament de a acorda bani

ca împrumut cu condiţia rambursării lor,
plăţii dobînzii şi altor plăţi aferente;
orice prelungire a termenului de
rambursare a datoriei;
orice garanţie emisă;
precum şi orice angajament de a
achiziţiona о creanţă
sau alte drepturi de а efectua о plată.

9
 Elementele constitutive ale creditului
bancar:
 obiectul creditului bancar este reprezentat de
disponibilităţile băneşti sub formă de monedă
fiduciară sau monedă scripturală;
 participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce
acordă creditul, numit creditor (banca) şi cel care
primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor;
 scadenţa - momentul sau momentele stabilite pentru
rambursarea creditului.
 asigurarea creditului, formată din bunuri ce se
constituie la dispoziţia sau solicitarea creditorului sau
a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către
debitor a obligaţiunii de rambursare a sumei
creditului, achitării dobânzilor şi a taxelor de credit;
 dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită
de către debitor creditorului său pentru împrumutul
acordat pe un termen determinat şi pentru riscul
asumat de acesta în caz de neonorare a obligaţiunilor
10
de credit.
 Funcţiile creditului:
 Funcţia distributivă.
 Funcţia de transformare a economiilor în
investiţii.
 Funcţia de emisiune monetară.
 Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor.
 Principiile esenţiale ale în operaţiunea de
creditare sunt:
 Minimizarea riscurilor bancare,
 Folosirea după destinaţie a creditelor,
 Garantarea creditului,
 Creditul se acordă contra unei plăţi,;
 Solvabilitatea beneficiarului de credit
 Exigibilitatea creditări
4.3. Tipologia creditului bancar
Creditele bancare sunt oferite de către
băncile comerciale. Acestea acordă
clienţilor săi diverse tipuri de credite
bancare care pot fi clasificate în baza mai
multor criterii.
Clasificarea creditelor bancare:
1. În funcţie de perioada de acordare;
2. În funcţie de beneficiarul creditului;
3. În funcţie de destinaţia creditului;
4. După modul de acordare şi de
rambursare;
5. După tipul de garantare;
1. Creditele care se acordă în funcţie de perioadă se pot grupa în:
credite la vedere;
credite la termen.
2. În funcţie de beneficiarul creditului se disting:
2a. credite acordate populaţiei;
2b. credite acordate agenţilor economici;
2c. credite acordate băncilor şi instituţiilor financiare;
2d. credite acordate statului.
3. În funcţie de destinaţie, creditele se clasifică în:
3a. credite de consum;
3b. credite productive.
4. După modul de acordare şi de rambursare se disting:
 4a. credite ordinare;
 4b. overdraft;
 4c. avansurile în cont curent;
 4d. linia de credit;
 4e. creditele de scont.
4a) credite ordinare - creditele se acordă integral prin deschiderea
contului de împrumut în baza unui document de plată. Rambursarea
se face conform acordului părţilor, expus în contractul de credit şi
în graficul de rambursare a creditului şi de achitare a dobânzii
aferente.
Rambursarea poate fi:
integrală la data finală fîxată în contractul de credit; în rate egale,
periodic: lunar, trimestrial semestrial, anual, sume fixe la date fixe;
alte modalităţi;
4b) overdrafttul - este un instrument al pieţei monetare, un
credit pe termen scurt, de regulîă, până la o lună, destinat pentru
executarea unor plăţi curente. Acest credit se utilizează în cazul
necesităţii executării unor plăţi curente, dar care depăşesc suma
din contul curent al debitorului, doânda şi comisionul, de obicei
sunt mai mari decât la alte tipuri de credit. In calitate de
asigurare a overdraftului se utilizează frecvent mijloacele băneşti
înregistrate în contul curent al debitorului sau fideiusiunea unei
terţe persoane juridice sau fizice.
4c) avansurile în cont curent sau creditele de
casă/trezorerie reprezintă un tip de raporturi de credit ce se
întemeiază pe o bună cunoaştere a activităţii întreprinderii, fără
a fi consemnate prin contracte relative la fiecare angajament.
În fapt, aceste credite nu sunt acoperite prin garanţii reale sau
personale. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile curente
privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter
imprevizibil şi greu de localizat în obiecte care să reprezinte o
garanţie veridică.
Aceste credite nu au termen fixat de rambursare.
4d) linia de credit (de preferinţă) este o modalitate generală
de acordare a creditelor, care presupune efectuarea creditării în
contul curent sau deschiderea unui cont separat de împrumut.
Ea permite accesul clientului debitor la sume ale căror valoare
sa se înscrie în plafonul maxim aprobat de bancă.
Creditul acordat se face în urma unei cereri aprobate de către
bancă, în limitele unui plafon stabilit de aceasta.
4e) creditele de scont servesc pentru finanţarea subscrierii de
titluri de credit şi pentru finanţarea agenţilor economici la bursă.
5. Creditele acordate în funcţie de modul de
asigurare:
5a. Creditele neasigurate.
5b. Creditele asigurate.
6.Credite clasificate în funcţie de risc în:
 6a. Creditele standard.
 6b. Creditele supravegheate.
 6c. Creditele substandard.
 6d. Creditele dubioase.
 6e. Creditele compromise.
 Regulament cu privire la clasificarea activelor si
angajamentelor conditionale.
 Bancile clasifica activele si angajamentele conditionale cel
putin trimestrial.
 Activele si angajamentele conditionale noi trebuie clasificate la
momentul aparitiei activelor in bilantul bancii, iar
angajamentele conditionale la momentul luarii in evidenta la
conturile extrabilantiere.
 Suma necesara a mijloacelor pentru rezervarea in conturile
reduceri/provizioane pentru pierderi la active/angajamente
conditionale se formeaza in urmatoarele marimi de la suma
activelor /angajamentelor conditionale din fiecare categorie de
clasificare :
 (1) Standard 2%
 (2) Supravegheate 5%
 (3) Substandard 30 %
 (4) Dubioase (indoielnice) 60 %
 (5) Compromise (pierderi) 100 %
 Mijloacele rezervate in contul reduceri pentru pierderi la active
se utilizeaza pentru acoperirea activelor clasificate compromise
(pierderi). Aceste active se trec la scaderi din contul reducerilor
pentru pierderi la active, in corespondenta cu conturile
activelor in decursul urmatorului trimestru dupa data
gestionara la care au fost clasificate in acest mod.
 4.4. Iniţierea unui credit
Etapele procesului de acordare a creditului bancar

18
  1. Etapa preliminara privind informarea – documentarea reciproca banca
– solicitant
 La orice solicitare de credit inspectorul bancar efectuează
de regulă (în special la clienţii noi) o convorbire cu
potenţialul client sau o vizită de informare-documentare la
sediul clientului.
 În momentul solicitării creditului de către o persoană
fizică, funcţionarul băncii va întreţine cu acesta o
conversaţie cu caracter informativ, care se va axa pe:
 identificarea persoanei fizice: numele, prenumele, adresa,
situaţia familială, numărul de persoane întreţinute etc.;
 informaţii privind activitatea profesională: locul de muncă,
stabilitatea locului de muncă, funcţia, studiile etc.;
 date privind veniturile şi cheltuielile persoanei fizice:
venituri de la locul de muncă, alte venituri;
 scopul acordării creditului;
 informaţia privind bunurile mobiliare şi imobiliare
deţinute;
 posibile garanţii;
 alte informaţii solicitate de bancă.
19
 În momentul solicitării creditului de către agenţii
economici, funcţionarul băncii va întreţine cu
acesta o conversaţie cu caracter informativ, pe
parcursul căreia expertul creditar trebuie să obţină
informaţia suficientă pentru a decide, dacă clientul
şi proiectul propus corespunde cerinţelor de bază
ale băncii faţă de împrumutaţii potenţiali.
 Aceasta presupune o informare/documentare
reciprocă între bancă şi client în vederea:
 argumentării necesităţii creditului solicitat;
 determinării gradului de urgenţă şi certitudine al
planurilor clientului;
 determinării capacităţii de rambursare a creditului
la scadenţă, precum şi a dobânzilor aferente;
 conştientizării de către solicitantul de credit a
riscurilor la care poate fi expusă activitatea ce
urmează a fi finanţată din contul mijloacelor băncii;
 determinării intenţiei de a-şi onora obligaţiile
20
viitoare faţă de bancă.
 Solicitantul va prezenta Băncii cererea de solicitare a
creditului.

Cererea completată de persoanele fizice va

conţine următoarele date:
 data prezentării cererii, numărul de înregistrare;
 informaţii privind solicitarea creditului: valoarea
creditului, destinaţia creditului, termenul acordării
etc.;
 informaţii referitoare la solicitant: numele,
prenumele, data şi locul naşterii, numărul şi data
eliberării actului de identitate, adresa poştală,
profesia, funcţia, vechimea în muncă, situaţia
familială etc.;
 garanţii propuse: imobile, maşini, tehnologii în
proprietate etc.;
21
 semnătura solicitantului şi alte informaţii.
 Cererea completată de agenţii economici va conţine
următoarele date:
 data prezentării cererii, numărul înregistrării cererii la banca
respectivă;
 informaţii privind solicitarea creditului: valoarea creditului,
destinaţia creditului, termenul acordării creditului etc.;
 informaţii despre solicitant: numele, prenumele
reprezentanţilor agentului economic dat;
 adresa juridică a solicitantului;
 tipuri de conturi deschise la banca respectivă, solicitarea
creditelor în perioadele anterioare;
 informaţii privind înregistrarea juridică a solicitantului:
numărul de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat,
numărul de acţionari (proprietari), reprezentanţii organelor
de conducere, codul fiscal etc.;
 obiectul de activitate al agentului economic;
 date privind veniturile şi cheltuielile anului precedent şi
curent;
 date privind garanţiile propuse;
 semnăturile persoanelor autorizate, ştampila agentului
22 economic etc.
 Etapa depunerii dosarului şi analiza documentaţiei
prezentate.
Estimarea capacităţii de rambursare a
creditului prin intermediul analizei
aspectelor non-financiare ale clienţilor.

Pentru o bună analiză a clientului, banca, prin

ofiţerul de credit, trebuie să realizeze o cât mai
completă analiză non-financiară şi o cât mai
precisă analiză financiară. Din analiză non-
financiară trebuie să rezulte factorii de risc care
pot influenţa negativ activitatea firmei. Această
analiză trebuie să cuprindă:
A. Analiza factorilor de risc din mediul extern;
B. Analiza factorilor de risc interni ai firmei,
C. Analiza pieţei.

23
 Estimarea capacităţii de rambursare a
creditului prin intermediul analizei
aspectelor financiare ale clienţilor.

Analiza financiară se bazează pe informaţiile

financiare furnizate de client:
bilanţ
raportul privind rezultatele financiare,
balanţa de verificare,
 situaţia fluxului de fonduri (cashflow).
Prin această analiză financiară, banca
urmăreşte să identifice şi cuantifice:
riscul performanţei clientului,
riscul de lichiditate
riscul legat de structura capitalului şi finanţare.
24
 Metode moderne de analiză financiară

Credit - scoringul Sistemele expert

Situaţia fluxului de numerar Metode matematice

25
 A.Credit-scoringul.
Credit-scoringul, pe care îl putem exprima ca
notaţie de apreciere sau de evaluare a
atributelor solicitantului în vederea acordării
creditului, îşi propune să stabilească un mod
de ierarhizare a solicitanţilor de credit printr-
o notă medie sau punctaj.
B.Sistemele expert
Sistemele expert sunt utilizate în special
pentru a stabili diagnostice în situaţii de
disfuncţionalităţi sau pentru a stabili
programe de acţiune în vederea
perfecţionării, pornind de la o stare de fapt
26
dată.
 C. Situaţia fluxului de numerar
Totuşi, un factor cheie în decizia de
creditare îl reprezintă situaţia fluxului de
numerar anticipat al firmei. Principiul
fundamental adoptat în cazul analizei
fluxului de numerar constă în presupunerea
că firma este o afacere profitabilă în mod
continuu.
Creditarea pe baza fluxului de numerar nu
numai că recunoaşte faptul că abilitatea
firmei de a rambursa creditele se bazează
pe intrările de numerar, dar şi că valoarea
unor active ale firmei este, în ultima
instanţă, bazată pe capacitatea viitoare a
27 acestora de a produce flux de numerar.
 D. Utilizarea modelelor matematice în
evaluarea riscului de credit.
In Occident în calitate de astfel de
instrument (jucând rolul unui asemenea
test) o răspândire largă a primit-o modelul
CART (Classification And Regression Trees).
Încă o metodă de determinare a debitorilor
solvabili poartă denumirea de analiza Z, la
baza căreia stă modelul Z al lui Altman. În
modelul Z se utilizează metode statistice
(analiza discriminantă), scopul căreia este
preluarea valorilor indicatorilor care în cel
mai bun mod clasifică întreprinderile în
două grupe (falimentare şi nefalimentare).
în structura modelului Z există 5 astfel de
indicatori.
28
  Etapa aprobării creditelor şi încheierea contractului de credit.
 A. Adoptarea şi comunicarea deciziei de creditare
După parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie
realizează actul final al procesului decizional, adoptarea deciziei de
acordare a creditului!!!.
Înainte de a se pronunţa în favoarea firmei, banca realizează o
corelare a sumelor solicitate cu:
1. propriile resurse de creditare,
2. cu restricţii legale,
3. cu evoluţia costului capitalului împrumutat, etc.
 B. Negocierea condiţiilor de creditare
 Pe baza concluziilor rezultate din analiză (condiţiile de creditare
fiind îndeplinite), se negociază cu clienţii următoarele condiţii:
1. Volumul creditului;
2. Durata de acordare a creditului;
3. Termenul de rambursare;
4. Cuantumul ratelor;
5. Dobânda;
6. Perioada de graţie.
29
 C. Aprobarea creditului
 Cererile de credit se aprobă – cu majoritatea de
voturi – de către structurile împuternicite, potrivit
competenţelor sale de aprobare, stabilite de
Consiliul Băncii.
 După primirea confirmării de aprobare / respingere
a creditului de către organul împuternicit, în
funcţie de competenţa şi limitele stabilite, expertul
creditar informează clientul prin telefon sau în
formă scrisă despre decizia aprobată şi toate
condiţiile speciale stabilite.
 La acordarea creditului se opreşte un comision de
gestiune a băncii (care depinde de caracteristicile
creditului).
 Dobânzile aferente creditelor se calculează şi se
încasează lunar, cu prioritate din disponibilităţile
existente în conturile beneficiarilor de credite.
30
  D. Încheierea contractelor:
- contractului de credit
- contractului de asigurare a creditului.
 În cazul în care clientul acceptă condiţiile de creditare expuse,
funcţionarul bancar va perfecta următorul set de documente, care
va reglementa tranzacţia de credit:
 contract de credit cu anexarea Graficului de rambursare a creditului
- în două exemplare;
 contract de cesiune a mijloacelor băneşti din conturile de decontare
- în două exemplare;
precum şi după caz:
 contract de amanet - în două exemplare;
 contract de gaj înregistrat – în trei exemplare însoţite de demersul
de înregistrare a gajului în două exemplare;
 contract de ipotecă – în patru exemplare;
 contract de fidejusiune – în trei exemplare – câte un exemplar
pentru fiecare parte contractantă.

E. Autentificarea contractului de gaj

 Funcţionarul bancar asigură semnarea contractelor de către părţile
contractante şi le remite clientului în scopul autentificării notariale
şi/sau înregistrării contractelor de gaj în registrul respectiv al gajului.
31
 F. Eliberarea creditului
 După prezentarea de către client expertul creditar remite
Dosarul de credit analistului financiar pentru efectuarea
eliberării creditului şi păstrarea ulterioară a dosarului.

Analistul financiar întreprinde următoarele acţiuni:

 -perfectează Fişa de deschidere a contului de împrumut şi o
remite la persoana împuternicită cu deschiderea conturilor la
filiala respectivă;
 -deschide contractul de credit în sistemul automatizat bancar,
operaţiune care presupune introducerea condiţiilor de
creditare de bază, inclusiv:
- graficul de rambursare,
- categoriei de risc (standard, supravegheat, substandard)
reieşind din decizia organului împuternicit.
În continuare expertul creditar întreprinde următoarele
acţiuni:
- perfectează Ordin-dispoziţie de eliberare a creditului;
- remite Ordinul-dispoziţie de eliberare a creditului la
serviciul de contabilitate;
- iniţiază operaţiunea de eliberare a creditului în sistemul
32
automatizat bancar.
 G.Monitorizarea creditului
controlul respectării condiţiilor stipulate în
contractele corespunzătoare:
Utilizarea creditului conform destinaţiei:
la acordarea creditului – prin verificarea
contractelor comerciale şi vizarea ordinelor de
plată a Împrumutatului.
după acordarea creditului – prin verificarea
facturilor de expediţie, declaraţiilor vamale,
etc, precum şi verificarea la faţa locului a
existenţei bunurilor care constituie obiectul
documentelor prezentate.

33
 De la aprobarea şi acordarea unui credit
bancar şi până la rambursarea integrală a lui
şi a tututror datoriilor aferente acestuia,
scopul activităţii de urmărire a derulării lui
este de a menţine pe tot parcursul
creditului condiţiile iniţiale de la
acordare.
Aceasta pentru a se preveni ca un credit iniţial
performant să devină neperformant, datorită
deteriorării situaţiei economico-financiare a
împrumutătorului.

34
4.5.Asigurarea rambursabilităţii creditului, forme de
garantare a creditului
Lege Nr. 142 din  26.06.2008 cu privire la ipoteca.
Legea cu privire la gaj, Nr.449-XV din 30.07.2001.

Garanţia este denumirea generică utilizată pentru a

desemna orice metodă, instrument sau
angajament accesoriu contractului de împrumut,
pus la dispoziţia sau emis în favoarea băncii, în
virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure
banca de realizarea certă a drepturilor garantate,
respectiv recuperarea sumelor împrumutate
(inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării
acestora de către debitor.
Valoarea garanţiei cerute este mai mare decât
valoarea creditului.
 Indiferent de natura obligaţiilor garantate şi
instrumentele de garantare utilizate, garanţia
trebuie să răspundă următoarelor cerinţe de
bază:
 existenţa unui patrimoniu independent de relaţia
contractuală, suficient de mare şi cert în timp,
pentru a acoperi obligaţiile garantate;
 garanţia să fie astfel concepută încât să asigure
băncii dreptul şi posibilitatea de a o executa fără
ca debitorul să se poată opune acestei executări;
 beneficiarul garanţiei să aibă asigurată
posibilitatea utilizării nestânjenite a rezultatelor
executării garanţiei (transferul valutar al
fondurilor, dreptul de proprietate etc.);
 banca în calitate de beneficiar al garanţiei să aibă
asigurată posibilitatea de a transforma garanţia
în bani, rapid şi fără pierderi. Altfel spus, garanţia
să aibă un grad ridicat de lichiditate, dacă trebuie
executată în cazul în care clientul nu îşi
rambursează datoria.
Cel solicitat să ofere o garanţie suplimentară băncii,
privind îndeplinirea obligaţiei de rambursare a
creditului, are în principiu, cîteva alternative:
- poate garanta cu bunuri materiale,
imobile, terenuri sau active financiare pe
care le pune la dispoziţia băncii, acestea
fiind numite garanţii reale;
din grupa garanţiilor reale, fac parte:
- gajul,
- ipoteca,
- amanetul;
- depozitul bancar;
Sau poate apela la o terţă persoană – numită garant,
care să-şi asume obligaţia că va achita datoria, în
cazul în care cel pentru care garantează (debitorul,
clientul băncii) nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată
prin contractul de împrumut.
 Părţile implicate
 ordonatorul garanţiei, care este debitorul
principal: el este cel căruia partenerul de contract
(banca ce acordă creditul) îi solicită o garanţie. În
consecinţă, ordonatorul fie oferă o garanţie din
propriul său patrimoniu (sub formă de gaj sau
ipotecă), fie solicită un terţ – garant – să ofere o
garanţie în locul lui.
 beneficiarul garanţiei, este cel în favoarea căruia
s-a constituit garanţia, în cazul nostru banca.
Beneficiarul execută garanţia, respectiv încasează
banii care rezultă din vânzarea bunului, dacă
debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia
asumată de a rambursa împrumutul.
 garantul este debitorul secundar, care, în
anumite cazuri, poate fi înseşi debitorul principal,
când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un
terţ (o altă bancă, o altă firmă sau instituţie), care
garantează că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
debitorului principal, va îndeplini obligaţia de
 Încetarea dreptului de gaj Obiectul gajului este
degrevat de gaj, în cazul rambursării datoriei totale
faţă de Bancă, cu perfectarea documentelor necesare
pentru eliberarea bunurilor de sub gaj.
Este posibilă eliberarea prealabilă a bunurilor de sub gaj.
Exercitarea drepturilor de gaj . Creditorul gajist poate
exercita doar drepturile de gaj in cazul in care
debitorul nu a executat conform contractului sau a
executat in mod necorespunzător obligaţia garantată
ori o parte a acesteia, precum şi in alte cazuri
prevăzute de contract.
Creditorul gajist işi exercită dreptul de gaj,
indiferent de faptul cine deţine bunul gajat.
Banca poate exercita următoarele drepturi privind obiectul
bunului gajat:
 să vândă el însuşi bunurile gajate;
 să le vândă sub controlul instanţei judecătoreşti şi
 să le ia în posesie spre a le administra.
 4.6.
Leasing - totalitate a raporturilor care iau nastere in
scopul si in cadrul realizarii unui contract de leasing.
Contract de leasing - contract in a carui baza o parte
(locator) se obliga la cererea unei alte parti (locatar)
sa-i asigure posesiunea si folosinta temporara a unui
bun, achizitionat sau produs de locator, contra unei
plati periodice (rata de leasing), iar la expirarea
contractului sa respecte dreptul de optiune al
locatarului de a cumpara bunul, de a prelungi
contractul de leasing ori de a face sa inceteze
raporturile contractuale;
Obiect al leasingului pot fi orice bunuri mobile sau
imobile, cu exceptia:
a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a caror
circulatie este limitata prin lege;
b) terenurilor agricole;
c) bunurilor consumptibile;
d) obiectelor proprietatii intelectuale care nu pot fi
40
cesionate
 Subiecţii participanţi la operaţiunea de leasing:
 a) locatorul, persoana fizica sau juridica ce practica
activitate de intreprinzator si transmite, in conditiile
contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia,
pentru o anumita perioada, dreptul de posesiune si de
folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, cu sau fara
transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului la
expirarea contractului;
 b) locatarul, persoana fizica sau juridica ce primeste, in
conditiile contractului de leasing, in posesiune si folosinta
bunul specificat in contract pentru o anumita perioada in
schimbul achitarii ratelor de leasing. In cazul in care
locatarul este persoana fizica ce nu practica activitate de
intreprinzator, operatiunea de leasing cade sub incidenta
legislatiei cu privire la protectia consumatorului;
 c) vinzatorul (furnizorul), persoana fizica sau juridica ce
vinde locatorului, in conditiile contractului de vinzare-
cumparare incheiat cu locatorul sau ale contractului complex
incheiat cu locatorul si cu locatarul, bunul solicitat de locatar.

41
 Participanţi indirecţi ai
afacerilor de leasing sunt:
băncile, care au rolul de creditor al
companiilor de leasing şi totodată joacă
rolul unui garant al afacerilor de leasing;
companiile de asigurare, care asigură
creditele acordate pentru procurarea
utilajelor contra riscurilor posibile de
nerambursare a plăţilor de către locatar
locatorului şi, de asemenea, pot să
efectueze asigurarea obiectului
leasingului;
 firmele de brokeri (dealeri) şi alte firme
ce oferă servicii de intermediere.
42
 Etapele creditării prin leasing sunt:
beneficiarul contractează cu furnizorul
privind bunul de care are nevoie;
benefeciarul încheie cu banca un
contract de leasing prin care cere
finanţarea procurării bunului respectiv;
banca procură bunul şi devine posesorul
lui;
banca transmite bunul beneficiarului;
benefeciarul achită plăţile parţiale de
leasing pînă la răscumpărarea bunului.

43
 Etapele operaţiunii de leasing

44
 Creditare prin factoring
Factoringul este un contract încheiat între factor şi aderent
(vânzătorul creditor), prin care aderentul transferă
factorului o parte sau toate creanţele (facturile) pe care le
posedă asupra terţilor debitori, după care factorul se obligă
sa încaseze şi sâ suporte riscul insolvabilităţii debitorilor.
Obiecte ale operaţiunii de factoring pot fi:facturile -
documente comerciale întocmite de vânzător şi predate
cumpărătorului (sau factorului) în vederea specificării
mărfurilor vândute.
În operaţiunile de factoring sunt implicate trei părţi:
vânzătorul/creditor de mărfuri, numit şi aderent;
factorul - compania de factoring sau banca comercială ce
prestează astfel de servicii.
cumpărătorul/debitorul de mărfuri.
45
 Etapele operaţiunii de factoring:

46