CONCEPTUL ŞI DOMENIUL DE

STUDIU AL RELAŢIILOR
VALUTAR-FINANCIARE
INTERNAŢIONALE

A. Berdilă
Conf.univ.dr.
 SUBIECTE

1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare

internaţionale.
2. Elementele şi evoluţia sistemului valutar
financiar-internaţional: sistemele valutare
internaţionale de la Paris, Genova, Bretton
Woods, Jamaica.
3. Sistemul Monetar European: evoluţie, principii
de funcţionare. (Integrarea monetară
europeană).
 BIBLIOGRAFIE

1. BRAN, P. Relaţii valutar-financiare internaţionale.

Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică, 1995, p. 10-
50;
2. MOISIUC, C. Relaţii valutar-financiare internaţionale.
Bucureşti: Editura Fundaţiei România de mâine, 2002, p.
11-30, 175-191;
3. МОВСЕЯН, А.Г., ОГНИВЦЕВ, С.Б. Международные
валютно-кредитные отношения. Москва: Инфра-М,
2003, c. 14-19, 33-45;
4. КРАСАВИНА, Л.Н. Международные валютно-
кредитные и финансовые отношения. Москва:
Финансы и статистика, 2003, c.7-122
5. BERDILă, A. Relaţii valutar-financiare internaţionale
(note de curs în scheme). Chişinău: Editura Evrica,
2006, p. 135 p.
 1. CONŢINUTUL ŞI SFERA RELAŢIILOR
VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE
 OBIECTUL DE STUDIU AL DISCIPLINEI RVFI

 Balanţa de plăţi externe.

 Piaţa monetară internaţională.
 Mecanismul cursului valutar.
 Piaţa valutară internaţională.
 Managementul riscului valutar.
 Modalităţile de plată internaţionale.
 Finanţarea şi creditarea internaţională.
 Lichiditatea internaţională. Datoria externă.
 INTERCONEXIUNEA DISCIPLINEI UNIVERSITARE
“RELAŢII VALUTAR FINANCIARE INTERNAŢIONALE”
CU ALTE DOMENII
 METODA DE STUDIU A DISCIPLINEI
RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Conţinutul relaţiilor valutar-financiare

internaţionale este pus în evidenţă prin
cercetarea fenomenului valutar-financiar cu
ajutorul metodei ştiinţifice de studiu, care
are drept scop să desprindă din realitatea
studiată şi să introducă în teorie principiile şi
legile care guvernează obiectul de studiu.
ANSAMBLUL METODELOR ŞTIINŢIFICE DE STUDIU
ACCEPŢII PRIVIND RELAŢIILE VALUTAR-FINANCIARE
INTERNAŢIONALE

 Relaţiile valutar-financiare internaţionale reflectă raporturile economice

de schimb şi de transfer de creanţă, care se exprimă şi se realizează
prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată internaţionale în
vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a realizării schimburilor
comerciale şi a cooperării internaţionale. (Voinea, Gheorghe. Relaţii valutar-
financiare internaţionale. Iaşi: Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, 2007. –P.9)

 Relaţiile valutar-financiare internaţionale reprezintă totalitatea relaţiilor

băneşti determinate de schimburile internaţionale de activităţi,
exprimate şi realizate în valută.
 CONDIŢII DE EXISTENŢĂ A RVFI

 schimbul reciproc de activităţi între statele

lumii;

 utilizarea unor monede naţionale şi

internaţionale, respectiv ca mijloc de
evaluare, de circulaţie, de plată şi de rezervă.
STRUCTURA RVFI
 FUNCŢIILE RVFI

 Evaluarea mărfurilor şi serviciilor.

 Monedele recunoscute sunt folosite ca active de
rezervă.
 Mijloace de plată internaţionale.
 Sursă de dezvoltare economică.
 Valorificarea disponibilităţilor băneşti.
 Echilibrarea balanţei de plăţi externe (BPE).
 Rambursarea datoriei externe sau încasare a
creanţelor externe.
 Emisiunea şi utilizarea monedelor internaţionale.
2. ELEMENTELE ŞI EVOLUŢIA SISTEMULUI VALUTAR FINANCIAR-
INTERNAŢIONAL: SISTEMELE VALUTARE INTERNAŢIONALE DE
LA PARIS, GENOVA, BRETTON WOODS, JAMAICA

Conceptul “sistem valutar-financiar

internaţional” (SVFI) în literatura de
specialitate este expus diferit.
 ACCEPŢII PRIVIND SISTEMUL VALUTAR-FINANCIAR
INTERNAŢIONAL

 Sistemul valutar-financiar internaţional reprezintă cadrul instituţional de reglementare a

raporturilor de repartiţie financiară şi de credit şi a raporturilor de plăţi pe plan internaţional.
(Bran, P. Relaţii valutar-financiare internaţionale. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică, 1995. -
P. 21)

 Sistemul valutar constituie un cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar

în relaţiile specifice unei lumi interdependente care urmăreşte reglementarea convenită,
coerentă a raporturilor de plăţi şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări
determinate de schimburile comerciale, de mişcările de capitaluri şi de creşterea
economică. (Kiriţescu, Costin. Moneda – mică enciclopedie. Bucureşti: Editura Didactică şi
pedagogică, 1981. -P. 282)

 Sistemul monetar internaţional cuprinde totalitatea principiilor, a normelor, a

mecanismelor şi a instituţiilor care permit persoanelor fizice sau juridice din diferite ţări să
efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul
monetar. (Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale. – Bucureşti: Editura Recife, 1992. -P. 78)
 PRINCIPII DE FUNCŢIONARE A SVFI

 să respecte suveranitatea monetară a

statelor;

 să favorizeze relaţiile economice între

state.
FUNCŢIILE SVFI
 ETAPE ÎN EVOLUŢIA SISTEMULUI
MONETAR INTERNAŢIONAL

 I ETAPĂ - sistemul etalon aur-monedă - instituţionalizat

la Paris în 1867.

 II ETAPĂ - sistemul etalon aur-lingouri - instituţionalizat

la Genova, Italia – 1922.

 III ETAPĂ - sistemul etalon aur-devize - instituţionalizat la

Bretton Woods 1944.

 IV ETAPĂ - sistemul monetar bazat pe etalonul putere de

cumpărare - instituţionalizat la Jamaica – 1976
3. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN: EVOLUŢIE,
PRINCIPII DE FUNCŢIONARE. (INTEGRAREA
MONETARĂ EUROPEANĂ)

Sistemul Monetar European (SME) a

fost creat în 1979 pe o perioadă de
aproximativ 10 ani ca o zonă de stabilitate
monetară în cadrul ţărilor membre a
Comunităţii Economice Europene (CEE).
 OBIECTIVELE SME

 creşterea stabilităţii monetare în cadrul CEE, în mod

deosebit după înregistrarea fluctuaţiilor puternice ale
dolarului SUA din acea perioadă;

 îmbunătăţirea situaţiei economice a ţărilor membre a

CEE, urmărindu-se în special creşterea economică,
mai buna utilizare a forţei de muncă şi ameliorarea
mediului şi nivelului de viaţă;

 stabilizarea relaţiilor economice şi monetare

internaţionale.
TEMEIURILE CONSTITUIRII UNIUNII EUROPENE (UE)

Uniunea Europeană îşi are originea în Tratatul

de la Roma (1957), iar realizarea ei în etape
a fost concepută pentru prima oară în
RAPORTUL WERNER, însă actul de naştere
al UE îl reprezintă TRATATUL DE LA
MAASTRICHT (1992).
 ETAPELE CONSTITUIRII UE

 I ETAPĂ -1991-1993 statele membre au făcut eforturi pentru a adopta

propria politică economică la cerinţe îmbunătăţirii coordonării între
politicile naţionale.
 II ETAPĂ -1994-1996 - statele membre ale Comunităţii Europene şi-au
propus să întărească convergenţa rezultatelor lor economice,
măsurabile prin cinci indicatori, cărora li s-au stabilit nivele de atins:
 datoria publică să nu fie mai mare de 60% faţă de PIB;

 deficitele bugetare nu trebuie să depăşească 3% faţă de PIB;

 marja ratei dobânzii nu trebuie să depăşească 2%;

 diferenţierile ratei anuale a inflaţiei nu trebuie să depăşească

1,5%;
 cursul valutar – valutele trebuiau să fluctueze în limitele de +-

15%.
 III ETAPĂ -1997-1999 - trecerea de la o pluralitate de monede
comunitare la o monedă comună, unică.
 ŢĂRI PARTICIPANTE LA UE ŞI UME

 ZONA UE – 27 ţări (Austria, Belgia, Cipru,

Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia,
Slovenia, Spania,Danemarca, Anglia, Suedia,
Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria,
România, Ungaria, Slovacia, Cehia);
 ZONA UME – 17 ţări (Austria, Belgia, Cipru,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia,
Slovenia, Spania, Estonia)