Sunteți pe pagina 1din 24

 

Curs 2. Etapele cercetării ştiinţifice


A. Schema unui plan de cercetare
ştiinţifică
1. definirea şi delimitarea problemei cercetate
Aici cercetătorul:
 operaţionalizează conceptele aferente temei;
 selectează subiectele ce merită să fie studiate ştiinţific.
Deci, se formulează obiectivele şi scopul cercetării.
2. Documentarea din literatura de specialitate este oportună pentru a nu repeta greşelile altora şi pentru a nu repeta ceea ce s-a mai
studiat şi de către alţii.
3. Formularea ipotezelor este faza în care investigatorul aşază relaţiile dintre variabile într-o formă care permite măsurarea prin
fapte semnificative, observabile. O cercetare poate să testeze, în funcţie de temă şi obiective, mai multe ipoteze.
4. stabilirea eşantionului (lotului) de cercetat. Din populaţia totală se selectează, conform unor criterii statistice, un număr de
persoane considerate reprezentativ,e ce urmează a fi subiecţii cercetării.
5. stabilirea metodologiei şi a tehnicilor de cercetare . Practic ele sunt decise după parcurgerea primelor patru faze întrucât în
raport de temă, ipoteză şi eşantion sunt stabilite metodele.
Înainte de aplicarea acestora este nevoie de o pretestarea, pentru a cunoaşte mai exact virtuţile şi limitele lor, pe care apoi să le
perfecţionezi, pentru îndeplinirea mai bună a scopurilor şi obiectivelor propuse. Astfel se definitivează metodologia şi tehnicile de
cercetare.
A. Schema unui plan de cercetare
ştiinţifică
6. Recoltarea datelor în conformitate cu planul de cercetare. Accentul deosebit este pus pe respectarea cerinţelor, pe selecţia subiecţilor pentru interviu.
7. Prezentarea datelor şi comentarea lor trebuie să fie completă şi clară. Expunerea trebuie însoţită de scurte comentarii care au rostul de a le ordona şi a
le face accesibile.
8. Interpretarea datelor cercetării se realizează în scopul analizei empirice în raport cu cadrul teoretic, în funcţie de problematica investigată şi de ipoteze.
Interpretarea înseamnă formularea de explicaţii la situaţiile desprinse din cercetarea empirică, care trebuie să demonstreze condiţiile de manifestare a
relaţiilor de determinare între procesele sau fenomenele care fac obiectul investigaţiei. Evident că trebuie comparate cu date sau informaţii din alte
cercetări.
9. Concluziile sintetizează principalele date şi idei ce s-au conturat pe parcursul cercetării şi din interpretare; ele trebuie să fie concise, clare, în
concordanţă cu tema şi scopul cercetării.
Una sau maui multe concluzii vizează în mod necesar ipoteza sau ipotezele cercetării şi trebuie să consemneze dacă ele s-au confirmat sau infirmat prin
cercetare.
10. Evaluarea utilităţii investigaţiei încheie raportul de cercetare
În această etapă este prezentă modalitatea de valorificare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. Printre cele mai întâlnite modalităţi de valorificare
enumerăm:
◦ sugestii pentru optimizarea domeniului cercetat, pentru instituţiile care gestionează problemele semnalate de o investigaţie empirică;
◦ publicarea în reviste de specialitate, elaborarea de cărţi sau de comunicări ştiinţifice;
◦ stimularea unor cercetări care să adâncească problematica respectivă;
 Soluţiile preconizate trebuie să fie concrete, cu trimitere la procese şi fapte sociale reale pentru ca numai astfel ele ar putea fi
valorificate.
B. Schema operaţională de cercetare
cuprinde totalitatea elementelor ce alcătuiesc o cercetare sociologică empirică. Este modalitatea pregătitoare
a culegerii datelor. Prin schemă domeniul cercetat este pus în relaţie cu toate componentele considerate a avea
semnificaţie pentru cercetarea unei teme

Schema operaţională de cercetare cuprinde:


 1. conceptele
 2. dimensiunile
 3. indicatorii
 4. variabilele
 5. indicii domeniului cercetat
B. Schema operaţională de cercetare
Paul Lazarsfeld a definit schema operaţională de cercetare ca o activitate de construcţie a variabilelor şi a
spaţiului de atribute pe patru niveluri:

reprezentarea imagistică a conceptului;


specificarea dimensiunilor;
selectarea indicatorilor;
elaborarea indicilor empirici.

Cercetarea sociologică se realizează ca investigaţie a realităţii prin concepte, dimensiuni, variabile, indicatori, indici.
B. Schema operaţională de cercetare
1. Conceptele
Operaţionalizarea conceptelor este actul de redefinire cu precizie a conceptelor din cercetarea sociologică.

Faze ale procesului de operaţionalizare a conceptelor:

 reprezentarea imagistică a conceptului: se extrag din literatură sau observaţii directe cunoştinţele oportune
cercetării, pentru ca să elaboreze cadrul teoretic semnificativ;

 realizarea unui raport de corespondenţă între definiţia nominală şi cea operaţională, pentru ca studiul să se
facă pe probleme reale. Operaţionalizarea este dependentă de specificul domeniului de studiat şi de obiectivele
studiului.
B. Schema operaţională de cercetare
2. Dimensiunile

- sunt concepte care reflectă un anumit grad de generalitate al unui fenomen sau proces social studiat şi sunt
subordonate unui alt concept cu grad mare de generalitate.

Ceea ce apare ca dimensiune a unui concept mai general într-un context, poate fi concept de referinţă pentru alte
definiţii într-un alt context. O altă accepţiune, folosită în general în gruparea indicatorilor, este cea de specific/unghi
de cercetare a temei ( ex. dimensiune economică, socială).
B. Schema operaţională de cercetare
3. INDICATORII - definire

- sunt semne observabile şi măsurabile cu ajutorul cărora pot fi caracterizate unităţile sociale şi calităţile acestora.
Un fapt observabil (tipul de locuinţă în proprietate), răspunsul la o întrebare ( care este profesia dvs.?) sau raportul
între două mărimi funcţionează ca indicatori pentru definirea conceptelor ( de ex. Conceptul de „status social” şi
construcţii conceptuale derivate prin raportarea la un concept sau o dimensiune).
- reprezintă instrumente ce pot furniza informaţii despre frecvenţa, nivelul, amploarea, gravitatea unei
probleme. Un indicator este expresia unei caracteristici sau a unei variabile specifice pentru o anumită problemă;
este operaţionalizarea variabilei/variabilelor care definesc problema. În general indicatorii sunt utilizaţi pentru
îmbunătăţirea calităţii, în scop de evaluare dar si pentru cercetare.
Cel mai frecvent, indicatorii sunt utilizaţi pentru a diagnostica o situaţie, a compara două populaţii sau procese
având aceeaşi caracteristică, a evalua comparativ variaţiile în timp şi în spaţiu a două sau mai multe caracteristici.
Indicatorul se defineste printr-un raport numărător-numitor. Numărătorul reprezintă fenomenele observate, iar
numitorul reprezintă valoarea cu care se doreşte compararea (standardul, populaţia generală, valoarea de referinţă).
B. Schema operaţională de cercetare
3. INDICATORII - tipuri
Indicatorii de acces, de exemplu în sistemul sanitar, care evaluează măsura în care populaţia, pacienţii primesc
îngrijiri de sănătate corespunzătoare şi la timp (de ex: internări posibil evitabile prin imunizare etc.). Astfel de
indicatori pot genera informaţii distorsionate fiind limitaţi de existenţa bazei materiale necesare acordării de îngrijiri
medicale adecvate situaţiei medicale si de variaţiile de practică medicală.
 Indicatorii de rezultat, de exemplu în sistemul sanitar, se referă la starea de sănătate a unui pacient căruia i-au fost
acordate îngrijiri de sănătate (ex: procent de pacienţi cu infecţii postoperatorii, procent de pacienţi cu recidive etc).
Aceşti indicatori pot sugera ce servicii necesită îmbunătăţiri, dar pentru focalizarea adecvată a intervenţiilor este
necesară determinarea unor indicatori de structură şi de proces. Pentru acest tip de indicatori, distorsionarea
rezultatelor poate apărea ca urmare a numărului mic de cazuri ce nu permite generalizarea. De asemenea, sunt
sensibili la aspecte externe, cum ar fi: modalitatea de internare, statutul social, terenul genetic al pacienţilor etc.
Acest tip de indicatori sunt cel mai greu acceptaţi de profesioniştii din sănătate.  
Indicatorii de proces, de exemplu în sistemul sanitar, evaluează un serviciu de sănătate furnizat unui pacient. De
obicei se referă la complianţa pacienţilor la medicaţie sau recomandări, putând identifica si mai bine nivelul la care
sunt necesare intervenţiile (de ex: procent de pacienţi satisfăcuţi de tratament, procent de pacienţi ce au necesitat
schimbarea tratamentului, nasteri prin cezariană fără indicaţie etc).
B. Schema operaţională de cercetare
3. INDICATORI – clasificare după părţile aflate în cercetare
- exemplu al unei consultanţe socio-economice pentru mediul rural -
1. din punctul de vedere al executantului unei lucrări
Indicatorii de evaluare ai activității de orientare socio – economică pot fi:
numărul persoanelor care au beneficiar de serviciile de orientare socio – economică;
numărul planurilor de orientare furnizate raportate numărul fișelor de evaluare completate;
rezultatele orientării reflectate în creșterea veniturilor imediate, crearea contextului pentru creșterea veniturilor
(înființarea de firme, obținerea de finanțări nerambursabile, etc).
Prezentarea rezultatelor se face periodic, în funcţie de cerinţele specificate în fişa postului.
Indicatorii de monitorizare şi evaluare pot fi (dar nu se rezumă la) următorii:
Numărul întâlnirilor individuale / publice defășurate;
Numărul gospodăriilor / exploataţiilor agricole vizitate;
Numărul dosarelor rezolvate (persoane consiliate).
Metode de evaluare:
· Observare pe parcursul derulării activității: Înregistrarea informaţiilor şi ţinerea acestora sub control (aplicaţii
informatice specializate sau fişiere excel);
· Evaluare Ex-Post: Monitorizarea efectelor pe termen mediu şi lung, înregistrarea şi raportarea acestora.
B. Schema operaţională de cercetare
3. INDICATORI – clasificare după părţile aflate în cercetare
2. din punctul de vedere al beneficiarului unei lucrări
Indicatorii de evaluare pot fi:
 Aprecieri cu privire la consultantul de orientare socio – economică: competenţă, seriozitate, notorietate,
experienţă, succese probate, deschidere, transparenţă, spirit antreprenorial;
 Măsura în care beneficiarul apelează a doua oară la serviciile de orientare socio – economică în funcţie de
succesul probat la prima experienţă.
Metode de evaluare:
· Chestionar aplicat beneficiarilor;
· Indicatorii de monitorizare ai consultantului: fiecare discuție cu beneficiarul este documentată și se ține evidența
solicitărilor primite din partea acestuia.
B. Schema operaţională de cercetare
3. INDICATORI – clasificare după părţile aflate în cercetare
3. din punctul de vedere al Autorităților Publice:
Indicator de evaluare:
 Gradul de îndeplinire a obiectivelor formulate de politicile stabilite la nivel naţional, regional sau local (obiective
agricole, educaţionale, de muncă, etc)
4. din punctul de vedere al altor entităţi cu care interacționează beneficiarii serviciilor de orientare, prin
intermediul consultantului socio-economic. · Aceste entități pot fi: consultanți specializați (pentru înființare firme,
pentru accesare fonduri europene, consultanță juridică, etc), notari, formatori etc.
Consultantul joacă rol de „intermediar”, recomandând populației agricole, în funcţie de problema identificată, un
ajutor competent şi specializat.
Indicator de evaluare poate fi:
 Numărul clienților recomandaţi de consultantul socio – economic.
B. Schema operaţională de cercetare
4. VARIABILE
În sens restrâns, variabila desemnează cantitatea. Pe de altă parte, variabila desemnează proprietatea unui
proces sau fenomen social de a se schimba, a lua valori diferite, de la un moment la altul, de la un individ la
altul.
Ex: variabile: vârstă, nivel de şcolarizare.
Variabilele pot fi convertite în mărimi cantitative, pe când atributele nu dispun de o asemenea virtute, ele fiind
analize calitative. Faptele şi procesele sociale sunt studiate prin analiza cu o singură variabilă, analiza cu două
variabile, prin variabile independente sau variabile dependente.
Variabilele sunt manifeste, direct observabile şi latente- nu pot fi observate direct, însă pot fi cercetate prin
indicatori direct observabili; variabila latentă este esenţială în tehnicile de scalare, în analize de corelaţie, în
examinarea relaţiilor dintre legăturile observate, dintre indicatorii analizaţi. 
Variabila este o entitate ce poate lua diferite valori; variabila respectivă ia valori diferite în date temporale diferite.
B. Schema operaţională de cercetare
4. VARIABILELE - clasificare după nivelul de măsurare
A) Nominale: Mai sunt numite variabile calitative ori categoriale. Ele clasifica evenimentele/obiectele/indivizii
unei populatii în categorii, fără însă a indica o ordine de clasificare. Exemplu (fictiv!): Studenţii înscrişi la
programul de licenţă „Administraţie publică” în funcţie de:
1) profilul liceului absolvit (teoretic, tehnologic, vocaţional)
2) sex („bărbătesc” şi „femeiesc”)
3) religie („creştin-ortodocşi,” „catolici,” „neo-protestanţi” şi „fără religie”)
Fiecare dintre criteriile de mai sus pot fi interpretate ca variabile nominale. „Profilul liceului absolvit” este o
variabilă cu nivel de măsurare nominal, ce poate lua valorile 1=„teoretic,” 2= „tehnologic”, 3=„vocaţional. „Sex”
este o variabilă nominală ce ia valorile 1=„bărbătesc” şi 2=„femeiesc”.
Numerele 1, 2, 3 nu indică o mărime, ierarhie sau ordine. Cifrele în acest caz sunt pur convenţionale ori sunt simple
etichete/coduri în baza de date; se pot re-eticheta numeric variabilele după cum doreşte cercetătorul, de exemplu sex
1=bărbătesc şi 25=femeiesc.
B. Schema operaţională de cercetare
4. VARIABILELE - clasificare după nivelul de măsurare
B) Ordinale: Sunt de asemenea variabile calitative/categoriale. La fel ca variabilele nominale, ele permit
clasificarea evenimentelor ori obiectelor/indivizilor unei populaţii în subgrupuri ori categorii. În plus faţă de
variabilele nominale, cele ordinale indică o ordine.  
Ex. de variabile ordinale pentru gradul de informare:
Cât de informat sunteţi despre problemele comunităţii în care locuiţi?
1.Foarte puţin informat
2. puţin informat
3. Nici informat, nici neinformat
4. Informat
5. Foarte informat
Deşi variabilele ordinale indică ordinea clasificarii obiectelor, ele nu furnizează informatii cu privire la mărimea
diferenţelor dintre categorii. În exemplul referitor la informarea despre problemele comunităţii, valoarea 4
(informat) este într-adevăr mai mare decât valoarea 2 ( puţin informat), dar nu putem spune că 4 (informat) este
dublul lui 2 (neinformat).
B. Schema operaţională de cercetare
4. VARIABILELE - clasificare după nivelul de măsurare
C) Interval: Variabilele care sunt măsurate prin scale de interval indică nu numai ordinea clasificării
obiectelor/indivizilor unei populaţii, ci şi mărimea acestei clasificări. Scala de interval are o unitate de măsură,
distanţele dintre intervalele scalei sunt cunoscute şi sunt egale. Cel mai simplu exemplu este cel al unei rigle.
Unitatea de măsură poate fi cm (sau inci), iar mărimea intervalului sau a distanţei dintre 1 cm şi 2 cm este egală cu
distanţa dintre 9 cm şi 10 cm pe riglă.

Mai mult, intervalul ori distanţa dintre 1 cm şi 2 cm poate fi împărţit/ă la infinit în subunităţi. De aceea, variabilele
cu nivel de măsurare interval mai sunt denumite variabile continue ori metrice.
B. Schema operaţională de cercetare
4. VARIABILELE - clasificare după nivelul de măsurare
D) Rapoarte: Aceste scale diferă de scalele de interval prin faptul că au un punct zero, care desemnează absenţa
unui „fenomen”. De exemplu, un venit de zero lei (fie ei vechi sau noi) indică inexistenţa unui venit.
În literatura de specialitate, se foloseşte termenul de scală/variabilă de interval pentru a face referire şi la scalele de
rapoarte. Uzual, variabilele cu nivel de măsurare pe scale de interval şi de rapoarte sunt desemnate drept variabile
metrice ori continue.
De ce sunt importante aceste distincţii? Ele sunt importante întrucât indicatorii de analiză a distribuţiei unei
variabile şi testele de măsurare a asocierii dintre variabile depind de nivelul de măsurare al variabilelor considerate.
Deci, este incorect să calculăm media pentru o variabilă nominală sau ordinală. De ce? Media presupune adunarea şi
împarţirea unor valori ori, aşa cum am precizat anterior,numerele atribuite categoriilor unei variabile nominale nu
sunt numere cardinale, ci simple etichete (nu indică mărimea ori intensitatea unui fenomen.) De asemenea, metodele
de estimare ale efectelor unor variabile independente asupra unei variabile dependente depind de nivelul de
măsurare al variabilei dependente.
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII

Indicii sunt esenţa cercetării empirice. Prin indice (index) se înţelege „o variabilă unidimensională cu r valori pe
care sunt ordonate v clase de posibile combinări de caracteristici dintr-un spaţiu de atribute
multidimensional” (Mayntz şi colab., 1969, p. 44, apud S.Chelcea, 1998, p.119). Pentru că majoritatea conceptelor
cu care operăm în ştiinţele sociale sunt multidimensionale (ex. status social, coeziunea grupului, satisfacţia muncii),
se pune problema clasificării unităţilor sociale, a obiectelor din realitatea concretă, concomitent pe mai multe
criterii.
Avem o confuzie între indicatori şi indici. De multe ori sunt folosiţi ca sinonimi, iar în rigoarea sociologică indicii
sunt construiţi prin raportarea unui indicator la altul. El restrânge sfera de măsurare la esenţa cercetării sociologice.
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII

Exemplificare de indice şi mod de construire


Indicele (indexul) dezvoltării comunitare calculat de Dorel Abraham, în cadrul raportului ştiintific „România:
Evaluarea şi monitorizarea impactului social. Raportul stadiului baseline. Ianuarie 2008” elaborat pentru Agenţia
Naţională de Dezvoltare a Zonelor Miniere.
Scopul calculării este ierarhizarea localitaţilor miniere în funcţie de scorul obţinut pentru fiecare dimensiune şi pe
total. Indicele a fost calculate pe baza unor indicatori colectaţi de Institutul Naţional de Statistică.
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII
Faze:
I-selectarea indicatorilor relevanţi pentru calcularea indicelui;
II- gruparea pe dimensiuni a indicatorilor realizaţi.
III- calcularea indicatorilor;.
IV- rescalarea unor indicatori în vederea asigurării sensului logic ascendent, astfel încât valoarea maximă să
reprezinte situaţia cea mai favorabilă
V- normalizarea(standardizarea) fiecărui indicator. Scopul normalizării este posibilitatea compatibilizării datelor
pentru prelucrarea unitară. Pentru a realiza evaluarea fiecărei localităţi în funcţie de scorul lor de dezvoltare
comunitară, valoarea fiecărui indicator a fost normalizată (standardizată) prin abaterea faţă de valoarea minimă (prin
formula utilităţii maximale).
Aşadar,în primul rând datelor li s-a asigurat comparabilitatea prin situarea lor pe un interval de la 0 la 1. În al doilea
rând, s-a urmărit ca toate datele, pentru fiecare indicator să fie distribuite pe o scală cu un continuum de la negativ
la pozitiv.
VI- calcularea scorului dezvoltării localităţilor, pe dimensiuni şi apoi pe total.
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII

Demografici - Mortalitate la 1000 de locuitori


- Mortalitate infantilă la 1000 de locuitori
- Născuţi vii la 1000 de locuitori
Migraţie - Emigranţi din cauza schimbării permanente a
rezidenţei la 1000 de locuitori
- Emigranţi în baza schimbării reşedinţei la 1000 de
locuitori
- Imigranţi în baza schimbării permanente a rezidenţei
la 1000 de locuitori
- Imigranţi în baza schimbării reşedinţei la 1000 de
locuitori
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII
Sociali - Număr de locuitori la un medic
- Rata angajarii %
- Suprafaţă locuibilă/locuitor
- Nr. persoane pe locuinţă
Culturali - Copii înscrişi în grădiniţe la 1000 de locuitori
(educaţionali) - Elevi înscrişI în scoli la 1000 de locuitori
- Elevi înscrişi în şcoli pe cadru didactic
Alţii - Numar posturi telefonice la 1000 de locuitori
- Lungimea retelei de distrib a apei potabile la 1.000
locuitori
- Lungimea retelei de canalizare la 1.000 locuitori
- Lungimea retelei de distrib a gazelor la 1.000
locuitori
- Suprafaţă arabilă la zona agricolă %
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII

În final, toate cele 6 ierarhii de localităţi în funcţie de scorurile obţinute pe cele 5 dimenisiuni şi
pe total au fost clasificate în trei grupuri sau tipuri de comunităţi:
o treime cu dezvoltare comunitară peste medie;
o treime cu dezvoltare comunitară la medie;
o treime cu dezvoltare comunitară sub medie.
Modalitatea cea mai întâlnită de reprezentare a indicelui este cea sub formă de hartă.
B. Schema operaţională de cercetare
5. INDICII

În final, toate cele 6 ierarhii de localităţi în funcţie de scorurile obţinute pe cele 5 dimenisiuni şi
pe total au fost clasificate în trei grupuri sau tipuri de comunităţi:
o treime cu dezvoltare comunitară peste medie;
o treime cu dezvoltare comunitară la medie;
o treime cu dezvoltare comunitară sub medie.
Modalitatea cea mai întâlnită de reprezentare a indicelui este cea sub formă de hartă.